Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia Penală

Decizia nr. 802/2020

Şedinţa publică din data de 2 decembrie 2020

Deliberând asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 16/ME din data de 20 noiembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în conformitate cu art. 109 alin. (1), art. 104 alin. (7) şi (11) şi art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală:

a) a dispus executarea mandatului european de arestare nr. x emis în data de 13 august 2020 de către Procuratura Republicii de pe lângă Judecătoria Perdenone, Italia, pe numele persoanei solicitate A., în vederea executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicate prin Sentinţa nr. 884/2019 a Tribunalului din Pordenone pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă în participaţie, prevăzute de art. 110 C. pen. italian, art. 216, art. 219, art. 223 din Decretul regal nr. 267/42 din 16 martie 1942 (Legea falimentului).

b) a dispus predarea persoanei solicitate A. către autorităţile judiciare italiene în baza Mandatului european de arestare nr. x din 13 august 2020.

c) a constatat că persoana solicitată A. nu a renunţat la beneficiile conferite de regula specialităţii;

d) potrivit art. 104 alin. (3), (7) şi (11) din Legea nr. 302/2004, a dispus arestarea în vederea predării a persoanei solicitate A., pe o perioadă de 30 de zile, calculate începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare, măsură care înlocuieşte controlul judiciar dispus prin încheierea penală din 23 octombrie 2020.

S-a arătat că, în baza art. 110 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, hotărârea este executorie cu privire la dispoziţia de arestare în vederea predării a persoanei solicitate A.

e) s-a dispus ca predarea persoanei solicitate către autorităţile judiciare italiene să se realizeze în 10 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Pentru a dispune această soluţia prima instanţă a reţinut că prin cererea înregistrată la 22 octombrie 2020, procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş a sesizat Curtea de Apel Târgu Mureş cu propunerea de luare a măsurii arestării persoanei solicitate A., în procedura prevăzută de art. 102 din Legea nr. 302/2004 republicată, având în vedere semnalarea introdusă în Sistemul de Informaţii Schengen pe numele acestuia, în baza mandatului european de arestare nr. x emis în data de 13 august 2020 de către Procuratura Republicii de pe lângă Judecătoria Perdenone, Italia, în vederea executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicate prin Sentinţa nr. 884/2019 a Tribunalului din Pordenone pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă în participaţie, prevăzute de art. 110 C. pen. italian, art. 216, art. 219, art. 223 din Decretul regal nr. 267/42 din 16 martie 1942 (Legea falimentului).

Analizând condiţiile de executare a mandatului european de arestare, prima instanţa a notat, preliminar, că mandatul european de arestare este o decizie judiciară de arestare şi remitere a unei persoane căutate, fie în vederea supunerii ei procedurilor penale în curs, fie pentru executarea unei pedepse sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate. Regula care se degajă din termenii Deciziei-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre este aceea a executării obligatorii a unui mandat european de arestare. O asemenea regulă îşi are suportul în principiile încrederii şi recunoaşterii reciproce, după care statele membre acordă reciproc un grad ridicat de încredere în calitatea sistemelor lor de drept şi hotărârile judiciare emise de autorităţile judiciare ale unui stat membru al Uniunii Europene trebuie să aibă o forţă executorie directă şi deplină pe întreg teritoriul Uniunii (a se vedea: Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, Hotărârea din 10 noiembrie 2016, Poltorak, C 452/16 PPU, EU:C:2016:858; Hotărârea din 10 august 2017, Tupikas, C 270/17 PPU, EU:C:2017:628).

De la această regulă există un set de derogări, autorităţile judiciare de executare putând să refuze executarea doar în mod excepţional, dacă nu sunt îndeplinite condiţiile executării mandatului european. Aceste condiţii privesc existenţa unui mandat european de arestare valabil emis, de către o autoritate judiciară şi care să conţină toate informaţiile impuse de art. 8 alin. (1) din Decizia-cadru 2002/584/JAI (art. 87 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată) şi să îndeplinească cerinţele prevăzute de art. 2 din Decizia-cadru; a unor motive de refuz obligatoriu sau facultativ dintre cele prescrise de art. 3, 4 şi 4a din Decizia-cadru (art. 99 din Legea nr. 302/2014 republicată); precum şi a unui risc real că drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei ar fi grav periclitate în statul membru emitent (a se vedea, în acest sens: Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, Hotărârea din 5 aprilie 2016, Aranyosi şi Căldăraru, C 404/15 şi C 659/15 PPU, EU:C:2016:198; Hotărârea din 10 noiembrie 2016, Poltorak, C 452/16 PPU, EU:C:2016:858; Hotărârea din 10 noiembrie 2016, Kovalkovas, C 477/16 PPU, EU:C:2016:861; Hotărârea din 25 iulie 2018, LM, C 216/18 PPU, EU:C:2018:586; Hotărârea din 27 mai 2019, O.G. şi PI, în cauzele reunite C-508/18 şi C-82/19PPU, EU:C:2019:456; Hotărârea din 27 mai 2019, PF, C-509/18, EU:C:2019:457).

De aceea, persoana solicitată care nu consimte la predare nu poate decât să facă obiecţiuni cu privire la identitate şi să invoce vreun motiv obligatoriu sau opţional de refuz dintre cele prevăzute expres în textele indicate mai sus. Ea nu poate să opună cu succes inoportunitatea executării mandatului european, ori că nu a participat la fapta/faptele care motivează mandatul european de arestare sau că faptele nu s-au petrecut aşa cum au fost reţinute de către autoritatea judiciară emitentă. De asemenea, autoritatea judiciară de executare nu analizează legalitatea şi temeinicia acuzaţiei sau a condamnării pronunţate în statul emitent şi nici oportunitatea executării mandatului european de arestare.

În prezenta cauză, instanţa a constatat că prin Mandatul european de arestare nr. x din 13 august 2020, Procuratura Republicii de pe lângă Judecătoria Perdenone, Italia a solicitat arestarea şi predarea d-lui A. - cetăţean italian, cu rezidenţa în România, în vederea executării pedepsei de 3 ani închisoare care i-a fost aplicată prin Sentinţa nr. 884/2019 a Tribunalului din Pordenone pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă în participaţie, prevăzute de art. 110 din C. pen. italian, art. 216, art. 219, art. 223 din Decretul regal nr. 267/42 din 16 martie 1942 (Legea falimentului).

În fapt, la rubrica e) a mandatului european de arestare s-a reţinut că A. avea calitatea de administrator unic al societăţii "B." SRL, cu sediul efectiv în Porcia, societate declarată falită prin sentinţa pronunţată la data de 20 septembrie 2012 de Tribunalul din Pordenone şi care avea rolul de "paravan" şi era oricum un artificiu creat pentru perpetuarea de fraude contractuale. A., în participaţie cu alte persoane, fiind pe deplin conştient de starea de insolvenţă a societăţii cu răspundere limitată sus-menţionate:

- a ocazionat prin mijlocirea de operaţiuni dolozive, falimentul şi dispersia marjei de solvabilitate prin achiziţii de mărfuri care nu făceau obiectul de activitate al societăţii, făcute cu intenţia de a nu onora obligaţiile contractuale asumate, revânzarea către terţi a mărfii sub costul de achiziţie, fără niciun document sau cu documente false, însuşindu-şi personal încasările;

- a deturnat, ascuns sau oricum risipit bunurile societăţii, respectiv mărfuri achiziţionate şi neplătite, fiind vorba de mărfuri extranee obiectului de activitate al societăţii şi a căror valoare totală era oricum nu inferioară sumei de 250.000 de euro, marfă care cu ocazia inventarului falimentar nu a fost apoi găsită, achiziţiile fiind neconvenabile scopurilor proprii ale societăţii;

- a operat înregistrări contabile în mod fragmentar şi incomplet (nu a fost găsit niciun document şi niciun registru şi, de asemenea, nici măcar nu a fost predat) astfel încât să nu se poată reconstrui situaţia şi mişcarea patrimoniului.

Fapta care a motivat emiterea mandatului european de arestare poate constitui, potrivit legislaţiei române, infracţiunea de bancrută frauduloasă, prevăzută de art. 241 alin. (1) lit. c) din C. pen.

S-a mai arătat că mandatul european de arestare emis pe seama persoanei solicitate A. conţine toate informaţiile prevăzute de art. 8 alin. (1) din Decizia-cadru 2002/584/JAI (art. 87 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată), îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 2 din Decizia-cadru (art. 89 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată) şi judecătorul nu a identificat vreun motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, dintre cele prevăzute de art. 3, 4 şi 4a din Decizia-cadru (art. 99 din Legea nr. 302/2014 republicată).

Curtea a mai reţinut că, fiind ascultat la data de 6 noiembrie 2020 şi pe toată durata de executare a mandatului european, persoana solicitată A. nu a consimţit la predarea către autoritatea judiciară emitentă. Nu a avut obiecţiuni cu privire la identitate, dar a invocat personal şi prin avocatul desemnat din oficiu, motivele opţionale de refuz al executării prevăzute de art. 99 alin. (2) lit. c) şi i) din Legea nr. 302/2004 republicată, respectiv rezidenţa acestuia pe teritoriul României şi faptul că nu a participat personal la judecata finalizată cu hotărârea de condamnare la pedeapsa de 3 ani închisoare. În plus, a contestat participaţia lui la comiterea infracţiunii care a atras condamnarea sa în Italia, a considerat că avocatul care i s-a desemnat din oficiu nu i-a asigurat o apărare efectivă şi a precizat că, din cauza afecţiunilor medicale pe care le prezintă, are nevoie de condiţii speciale de repaus şi de deplasare, care nu pot să fie asigurate pe durata detenţiei şi predării către autorităţile statului emitent.

a) Referitor la motivul opţional de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată (art. 4 pct. 6 din Decizia-cadru 2002/584/JAI) -rezidenţa persoanei solicitate. În baza art. 99 alin. (2) lit. c) indicat, pentru ca instanţa de executare să poată activa motivul facultativ de refuz al executării mandatului european de arestare legat de rezidenţa cetăţeanului străin, situaţia premisă este "rezidenţa continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani".

În cauza pendinte, Curtea a constatat că din Certificatul de înregistrare nr. x eliberat de IGI Harghita, rezultă că persoana solicitată are drept de rezidenţă pe teritoriul României începând cu data de 14 octombrie 2016, până în 13 octombrie 2021. A. a confirmat că rezidenţa sa neîntreruptă în România a început la data de 14 octombrie 2016, anterior acelei date el a venit doar sporadic, în vizită în ţara noastră. În acest fel, persoana solicitată are o rezidenţă continuă şi legală în România de doar 4 ani, o lună şi 7 zile, ceea ce exclude de plano aplicarea motivului de refuz invocat, chiar dacă A. trăieşte în prezent în statul român de executare.

b) Referitor la motivul facultativ de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004 republicată (art. 4a din Decizia-cadru 2002/584/JAI) -judecata în lipsă, instanţa a reţinut că, deşi A. nu a fost prezent în persoană la procesul în urma căruia a fost pronunţată Sentinţa nr. 884/2019 a Tribunalului din Pordenone, potrivit menţiunilor făcute la rubrica d pct. 3) din mandatul european de arestare, persoana solicitată cu bună ştiinţă nu s-a prezentat la judecarea cauzei. Astfel, în timpul anchetei, la data de 16 septembrie 2014, a fost efectuată o percheziţie domiciliară la locuinţa sa din Alfonsine. Întrucât A. se afla în străinătate, percheziţia a fost efectuată în prezenţa fiului său, însă Poliţia Judiciară l-a informat telefonic despre îndeplinirea acestui procedeu probator.

Când s-a întors în Italia, prin Procesul-verbal din 1 octombrie 2014 întocmit de Garda de Finanţe din Ravenna, el a fost informat despre procesul demarat împotriva sa şi despre infracţiunile de care era acuzat, a ales domiciliul pentru notificări la locuinţa din Alfonsine şi a fost avertizat că are obligaţia de a comunica orice schimbare a domiciliului. Totodată, neavând avocat ales, i s-a desemnat un avocat din oficiu care s-a prezentat la fiecare termen de judecată.

S-a mai reţinut că actul de trimitere în judecată emis la data de 6 februarie 2018 i-a fost trimis prin intermediul serviciului poştal la adresa indicată din Alfonsine, însă plicul s-a restituit pe motiv că destinatarul s-a mutat la o altă adresă. Notificarea ulterioară s-a făcut la adresa nouă, tot prin intermediul serviciului poştal, dar A. nu s-a prezentat la oficiul poştal ca să ridice actul.

La termenul din 6 noiembrie 2020, în faţa instanţei de executare, A., deşi a afirmat că nu a avut cunoştinţă despre procesul aflat în curs de desfăşurare în faţa instanţelor italiene, a menţionat totuşi că singura şi ultima dată a fost încunoştinţat de autorităţi în luna octombrie 2019. Cu toate acestea, a mai subliniat şi a admis că autorităţile judiciare italiene l-au contactat de mai multe ori prin scrisoare, dar întrucât a fost dat afară din casa unde locuia în Italia şi nu avea ce altă adresă să comunice autorităţilor judiciare italiene, pentru că nu avea nicio altă locuinţă acolo.

A mai precizat şi că a luat legătura cu avocatul desemnat din oficiu în Italia, căruia i-a comunicat faptul că este bolnav şi nu se poate întoarce în Italia, solicitându-i să formuleze o cerere de amânare în acest sens în faţa instanţelor din Italia. Avocatul i-a comunicat că nu se poate cere amânarea cauzei, deoarece a mai fost formulată anterior o asemenea solicitare.

În aceste împrejurări, instanţa a constatat că în cazul lui A. nu se aplică nici motivul opţional de refuz legat de judecata în lipsă, fiindcă sunt incidente două ipoteze care fac neoperaţională această clauză de refuz. Este vorba de excepţiile prevăzute de art. 99 alin. (2) lit. i), pct. (i) şi (ii) din Legea nr. 302/2004 republicată [art. 4a alin. (1) lit. a) (i) şi lit. b) din Decizia-cadru 2002/584/JAI], mai exact: (a) persoana solicitată a primit efectiv, prin alte mijloace - notificarea telefonică din 16 septembrie 2014 şi mai ales notificarea scrisă făcută prin procesul-verbal din 1 octombrie 2014, o informare oficială cu privire la data şi locul stabilite pentru respectivul proces, în aşa fel încât s-a stabilit fără echivoc faptul că persoana în cauză a avut cunoştinţă de procesul stabilit; şi (b) având cunoştinţă de procesul stabilit, a mandatat un avocat care a fost numit de către stat pentru a o apăra la proces (persoana solicitată a confirmat că a luat legătura cu apărătorul care i s-a desemnat din oficiu) şi a fost într-adevăr apărată de avocatul respectiv la proces (autoritatea emitentă a confirmat că avocatul din oficiu s-a prezentat, atât la primul termen de judecată, cât şi la toate şedinţele care i-au urmat).

c) Referitor la lipsa de temeinicie a hotărârii de condamnare a lui A. în statul membru emitent, inoportunitatea predării, precum şi la absenţa unei apărări efective pe durata procesului finalizat cu Sentinţa nr. 884/2019 a Tribunalului din Pordenone, Curtea a reţinut că acestea nu constituie motive de refuz dintre cele limitativ prevăzute de lege întrucât instanţa, în calitate de autoritate judiciară de executare, nu este autorizată să verifice nici apărările de fond ale persoanei solicitate legate de existenţa faptelor şi săvârşirea lor de către cel vizat în mandatul european de arestare, nici legalitatea şi temeinicia acuzaţiei ori a hotărârii de condamnare (aceste chestiuni căzând în competenţa exclusivă a autorităţilor competente ale statului membru emitent) şi nici oportunitatea executării mandatului european de arestare. Totodată, instanţa mai aminteşte că principiul încrederii reciproce se opune punerii la îndoială de către autoritatea judiciară de executare a calităţii apărării asigurate persoanei solicitate pe durata procedurilor penale desfăşurate pe teritoriul statului membru emitent, iar dacă totuşi persoana solicitată contestă legalitatea procesului şi a sentinţei care a stat la baza emiterii mandatului european de arestare, ea trebuie să uzeze în Italia şi nu în România de căile interne de atac pe care le are la îndemână potrivit legislaţiei italiene.

d) Referitor la starea de sănătate a persoanei solicitate, instanţa de executare nu a rămas fără reacţie la problemele medicale pe care A. le are, aşa cum rezultă din documentele medicale pe care le-a depus la dosar tocmai la cererea instanţei. În acest sens, după repunerea pe rol a cauzei, la termenul din 13 noiembrie 2020, pentru a verifica dacă este aplicabil art. 114 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată, privind amânarea predării, Curtea de Apel Târgu Mureş a pus în discuţie şi a dispus efectuarea unei expertize medico-legale, cu următoarele obiective: stabilirea afecţiunilor de care suferă persoana solicitată A. şi dacă aceste afecţiuni sunt grave; stabilirea dacă boala de care suferă persoana solicitată face posibilă predarea imediată a acesteia către autorităţile judiciare italiene emitente a mandatului european de arestare (prin predare înţelegându-se arestarea şi deţinerea persoanei solicitate pe teritoriul României până la preluarea sa de către autorităţile statului italian şi transportul, cu avionul, în stare de detenţie din România pe teritoriul Italiei, apoi deţinerea persoanei solicitate pe teritoriul statului italian); în ipoteza în care boala de care suferă persoana solicitată face imposibilă predarea imediată, indicarea datei propuse pentru reevaluarea situaţiei medicale a persoanei solicitate.

Potrivit concluziilor Raportului de expertiză medico-legală nr. x/18 noiembrie 2020, întocmit de IML Târgu Mureş, A. prezintă diagnosticul de insuficienţă ventriculară stângă NYHA I, cardiopatie ischemică cronică, hipertensiune arterială esenţială st. II, obezitate gr. II, spondilită ankilozantă, nevroză cenestopată cu manifestări cardiace. Având în vedere că, la momentul examinării în comisie (17 noiembrie 2020), prezenta o stare generală bună, era stabil hemodinamic şi respirator, iar examinările de specialitate clinice şi paraclinice au pus în evidenţă o pluripatologie cronică în stadiu clinic stabil, compensat, comisia a concluzionat că stadiul actual al bolii cronice de care suferă A. face posibilă predarea imediată a acestuia către autorităţile judiciare italiene, emitente a mandatului european de arestare, cu respectarea tratamentului medicamentos prescris de medicii de specialitate.

Date fiind aceste concluzii, instanţa a constatat că afecţiunile de care suferă persoana solicitată fac la acest moment posibilă predarea acestuia şi, având în vedere recomandările comisiei de expertiză, s-a dispus ca o copie a raportului de expertiză să fie comunicată, atât Centrului de reţinere şi arestare preventivă, cât şi Biroului naţional SIRENE, pentru ca autorităţile locului de detenţie şi cele care vor organiza predarea-primirea persoanei solicitate să aibă cunoştinţă de diagnosticul pe care îl prezintă A. şi să îi asigure tratamentul medicamentos care i-a fost prescris.

Pentru a asigura predarea lui A. către autorităţile judiciare italiene, în temeiul art. 104 alin. (3), (7) şi (11) din Legea nr. 302/2004 republicată, prima instanţă a dispus arestarea acestuia în vederea predării, pe o perioadă de 30 de zile, calculate începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare, măsură care înlocuieşte controlul judiciar dispus prin încheierea penală din 23 octombrie 2020, cu precizarea că potrivit art. 108 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, hotărârea este executorie cu privire la dispoziţia de arestare provizorie în vederea predării a persoanei solicitate.

În acest context, instanţa a mai reamintit că, în baza art. 104 alin. (11) din Lege, "în cazul în care, faţă de persoana solicitată, nu s-a luat măsură arestării, ci o altă măsură preventivă, iar, ulterior, instanţa dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare, se dispune şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă". De aici rezultă că este de natura mandatului european de arestare ca predarea să se facă în stare de arest, astfel încât odată cu dispoziţia de predare a persoanei solicitate nu este posibilă decât luarea sau menţinerea după caz a măsurii arestării provizorii, nu şi impunerea unei alte măsuri provizorii alternative.

*

Împotriva acestei sentinţe penale, contestatorul persoana solicitată A. a formulat contestaţie.

În esenţă, persoana solicitată a solicitat admiterea contestaţiei, respingerea sesizării de punere în executare a mandatului european de arestare, arătând că are probleme de sănătate care fac imposibilă deplasarea sa, precum şi faptul că are o familie în România. Pe de altă parte, a criticat hotărârea instanţei italiene în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare şi pentru care s-a solicitat predarea sa în Italia. Nu în ultimul rând, contestatorul a solicitat înlocuirea arestării preventive cu arestul la domiciliu.

Examinând contestaţia formulată, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al UE solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, a judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranţă privative de libertate.

Potrivit art. 84 alin. (2) din aceeaşi lege, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

În cauză, predarea şi arestarea persoanei solicitate se întemeiază pe existenţa unui mandat european de arestare emis de către autorităţile judiciare italiene, respectiv MEA nr. x Pordenone, Italia, emis pe numele cetăţeanului italian A. - cetăţean italian, cu rezidenţă în România în vederea executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicate prin Sentinţa nr. 884/2019 a Tribunalului din Pordenone pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă în participaţie, prevăzute de art. 110 C. pen. italian, art. 216, art. 219, art. 223 din Decretul regal nr. 267/42 din 16 martie 1942 (Legea falimentului).

Înalta Curte constată că, faptele pentru care se solicită predarea, constituie infracţiuni şi potrivit legii române, fiind îndeplinită condiţia dublei incriminări, prevăzută de dispoziţiile art. 97 din Legea nr. 302/2004, republicată (infracţiunea de bancrută frauduloasă prevăzută de art. 241 alin. (1) lit. c) din C. pen., în raport cu situaţia de fapt expusă).

Prin urmare, cunoscând o dublă incriminare, faptele persoanei solicitate dau drept la predare, iar pe fondul ei, cererea este întemeiată.

Potrivit art. 98 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, în următoarele cazuri:

a) când, din informaţiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleaşi fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiţia ca, în cazul condamnării, sancţiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost graţiată ori infracţiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;

b) când infracţiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autorităţile române au, potrivit legii române, competenţa de a urmări acea infracţiune;

c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare, în conformitate cu legea română.

Analizând dispoziţiile legale sus menţionate, Înalta Curte constată că nu există niciunul dintre cazurile de refuz al predării persoanei solicitate şi apreciază că nu sunt întrunite nici cerinţele de refuz facultativ al predării, potrivit art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, şi anume atunci când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranţă privative de libertate, dacă persoana solicitată trăieşte în România şi are o rezidenţă continuă şi legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puţin 5 ani şi această declară că refuză să execute pedeapsa în statul membru emitent.

În acest punct de analiză, Înalta Curte reţine că este neîntemeiată susţinerea persoanei solicitate în sensul că este rezident în România din anul 1995. Astfel cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă, din actele aflate la dosar, respectiv Certificatul de înregistrare nr. x eliberat de I.G.I. Harghita, rezultă că persoana solicitată A. are rezidenţă începând cu 14 octombrie 2016 până în 13 octombrie 2011. Astfel, se constată că persoana solicitată are o rezidenţă continuă de mai puţin de 5 ani în România şi, pe cale de consecinţă, motivul facultativ de refuz nu este incident în cauză.

Referitor la susţinerile contestatorului persoană solicitată, referitoare la starea sa de sănătate care l-ar pune în imposibilitate de deplasare către statul emitent Italia, Înalta Curte reţine că potrivit concluziilor Raportului de expertiză medico-legală nr. x din 18 noiembrie 2020, întocmit de IML Târgu Mureş afecţiunile cronice de care suferă persoana solicitată fac posibilă predarea imediată a acestuia către autorităţile judiciare italiene, emitente a mandatului european de arestare, cu respectarea tratamentului medicamentos prescris de medicii de specialitate.

Ca atare, se constată că nici aceste împrejurări legate de starea medicală a persoanei solicitate nu reprezintă un motiv de refuz a mandatului european de arestare.

Aspectele învederate de către contestatorul persoană solicitată pot constitui împrejurări exterioare ce ar putea avea consecinţe exclusiv asupra executării hotărârii de predare în sensul art. 113 din Legea nr. 302/2004. Astfel, art. 23 din Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre, purtând denumirea marginală "Termenul pentru predarea persoanei", prevede următoarele: "(1) Persoana căutată este predată în cel mai scurt timp, la o dată convenită între autorităţile implicate. (2) Aceasta este predată în termen de cel mult zece zile de la data deciziei finale privind executarea mandatului european de arestare. (3) În cazul în care predarea persoanei căutate în termenul prevăzut la alin. (2) este împiedicată de un caz de forţă majoră în oricare dintre statele membre, autoritatea judiciară de executare şi autoritatea judiciară emitentă iau imediat legătura una cu cealaltă şi convin asupra unei noi date a predării. În acest caz, predarea are loc în termen de zece zile de la noua dată convenită. (4) În mod excepţional, predarea poate fi suspendată temporar din motive umanitare serioase, cum ar fi existenţa unor motive valabile pentru a crede că aceasta ar pune în mod evident în pericol viaţa sau sănătatea persoanei căutate. Executarea mandatului european de arestare are loc de îndată ce aceste motive au încetat să existe. Autoritatea judiciară de executare informează de îndată autoritatea judiciară emitentă despre acest aspect şi convine cu aceasta asupra unei noi date a predării. În acest caz, predarea are loc în termen de zece zile de la noua dată astfel convenită. (5) La expirarea termenelor prevăzute la alin. (2) - (4), în cazul în care persoana se mai află în detenţie, ea este pusă în libertate."

Se observă că, deşi textul reglementează două ipoteze în care predarea nu are loc din motive obiective, ambele vizează împrejurări ulterioare rămânerii definitive a hotărârii de predare. În primul caz, situaţia premisă este aceea că predarea nu a avut loc în zece zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus, predarea fiind împiedicată din motive de forţă majoră, situaţie în care se convine asupra unei noi date de predare. În ce priveşte a doua ipoteză reglementată de alin. (4) a articolului respectiv, a cărei incidenţă atrage suspendarea temporară a predării, Înalta Curte constată că această dispoziţie a fost transpusă, art. 114 alin. (1) din Legea 302/2004 privind amânarea predării menţionând că în materia mandatului european de arestare sunt aplicabile printre altele şi dispoziţiile art. 58 alin. (2) lit. c) din acelaşi act normativ, potrivit cărora predarea poate fi amânată atunci când "din cauza unor împrejurări speciale, predarea imediată ar avea consecinţe grave pentru persoana extrădată sau familia acesteia ...". Aşadar, textul se referă la o situaţie personală deosebită a persoanei solicitate care reclamă amânarea predării şi nu este incident în cauză în condiţiile în care nu a fost evidenţiată o astfel de situaţie.

Referitor la motivul opţional de refuz prev. de art. 99 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004, republicată, respectiv persoana condamnată nu a fost personal la judecată, instanţa de control judiciar reţine că aceste dispoziţii legale prevăd anumite derogări, respectiv:

- persoana a fost încunoştinţată, în timp util, prin citaţie scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare şi la faptul că poate fi pronunţată o hotărâre în cazul în care nu se prezintă la proces; sau

- persoana, având cunoştinţă de ziua, luna, anul şi locul de înfăţişare, l-a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în faţa instanţei de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau

- după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare şi i s-a adus la cunoştinţă că, potrivit legii, cauza poate fi rejudecată sau că hotărârea este supusă unei căi de atac şi că poate fi verificată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în eventualitatea admiterii căii de atac, poate fi desfiinţată, persoana condamnată fie a renunţat în mod expres la rejudecarea cauzei ori la exercitarea căii de atac, fie nu a solicitat rejudecarea ori nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac; sau

- persoanei condamnate nu i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare, însă, imediat după predarea sa, acesteia i se va înmâna personal respectiva hotărâre şi i se va aduce la cunoştinţă că hotărârea de condamnare este supusă, într-un termen determinat, unei căi de atac, ocazie cu care instanţa competentă va putea verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în urma soluţionării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desfiinţată.

Astfel, examinând mandatul european de arestare instanţa reţine că, deşi persoana solicitată nu a fost prezent în persoană la procesul în urma căruia a fost pronunţată Sentinţa nr. 884/2019 a Tribunalului din Pordenone, potrivit menţiunilor făcute la rubrica d pct. 3) din mandatul european de arestare, persoana solicitată A. cu bună ştiinţă nu s-a prezentat la judecarea cauzei. Se mai arată că în timpul anchetei, la data de 16 septembrie 2014, a fost efectuată o percheziţie domiciliară la locuinţa sa din Alfonsine. Întrucât A. se afla în străinătate, percheziţia a fost efectuată în prezenţa fiului său, însă Poliţia Judiciară l-a informat telefonic despre îndeplinirea acestui procedeu probator. Când s-a întors în Italia, prin Procesul-verbal din 1 octombrie 2014 întocmit de Garda de Finanţe din Ravenna, el a fost informat despre procesul demarat împotriva sa şi despre infracţiunile de care era acuzat, a ales domiciliul pentru notificări la locuinţa din Alfonsine şi a fost avertizat că are obligaţia de a comunica orice schimbare a domiciliului. Totodată, neavând avocat ales, i s-a desemnat un avocat din oficiu care s-a prezentat la fiecare termen de judecată. Actul prin care a fost trimis în judecată emis la data de 6 februarie 2018 i-a fost trimis prin intermediul serviciului poştal la adresa indicată din Alfonsine, însă plicul s-a restituit pe motiv că destinatarul s-a mutat la o altă adresă. Notificarea ulterioară s-a făcut la adresa nouă, tot prin intermediul serviciului poştal, dar A. nu s-a prezentat la oficiul poştal ca să ridice actul.

Nu în ultimul rând, în ceea ce priveşte susţinerea contestatorului persoană solicitată potrivit căreia nu a săvârşit faptele aşa cum au fost reţinute, întrucât la data săvârşirii presupuselor fapte, acesta se afla în România, Înalta Curte aminteşte că din dispoziţiile art. 85 şi urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că rolul instanţei de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condiţiilor de formă ale mandatului, la soluţionarea eventualelor obiecţiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum şi la motivele de refuz a predării pe care aceasta le invocă. Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăşte asupra arestării şi predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condiţiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existenţa dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situaţiilor ce se constituie în motive de refuz la predare. În acest fel, se pune în practică principiul recunoaşterii şi încrederii reciproce ce stă la baza executării, de către instanţa română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.

Referitor la cererea distinctă formulată de contestatorul persoană solicitată de dispunere a unei măsuri preventive mai puţin intruzive, respectiv arestul la domiciliu, Înalta Curte o constată neîntemeiată.

Potrivit art. 104 alin. (11) teza finală din Legea nr. 302/2004, republicată, în cazul în care instanţa dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare dispune şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă.

Totodată, potrivit art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, republicată:

"După întocmirea sentinţei prevăzute la art. 109 sau a încheierii prevăzute la alin. (2) ori (9), după caz, judecătorul emite de îndată un mandat de arestare. Dispoziţiile C. proc. pen. cu privire la conţinutul şi executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător."

Din interpretarea sistematică a acestor texte de lege rezultă că, în cazul în care dispune executarea mandatului european de arestare, instanţa dispune şi arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă, prin hotărârea de predare neputându-se lua o altă măsură.

Dispoziţiile art. 104 alin. (9) - (11) din Legea nr. 302/2004, republicată, sub aspectul posibilităţii înlocuirii măsurii arestării cu o altă măsură mai blândă, în condiţiile prevăzute de art. 211 - 222 din C. proc. pen., sunt aplicabile doar în cursul judecăţii, iar nu şi după rămânerea definitivă a hotărârii prin care instanţa s-a pronunţat asupra executării mandatului european de arestare prin sentinţă, hotărâre prin care se dispune, în mod obligatoriu, arestarea persoanei solicitate în vederea predării, măsură provizorie care se menţine până la predarea efectivă a persoanei solicitate.

Pentru considerentele expuse, constatând legală şi temeinică soluţia instanţei de fond, Înalta Curte, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. raportat la art. 110 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 16/ME din data de 20 noiembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1012 RON, va rămâne în sarcina statului.

În baza art. 273 alin. (4) şi (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit interpretului de limbă italiană se plăteşte din fondul Înaltei Curţi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia declarată de persoana solicitată A. împotriva sentinţei penale nr. 16/ME din data de 20 noiembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1012 RON, rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit interpretului de limbă italiană se plăteşte din fondul Înaltei Curţi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02 decembrie 2020.

Procesat de GGC - LM