Asupra apelului de faţă;
În baza actelor şi lucrărilor constată următoarele:
Prin Sentinţa penală nr. 216 din 9 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 459 alin. (5) din C. proc. pen., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 141/F/30.07.2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. x/2019.
Pentru a hotărî în acest sens, prima instanţă a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 141/F din data de 30 iulie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2019, în temeiul art. 166 alin. (2), alin. (3), alin. (6) lit. a) şi alin. (9) rap. la art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 (republicată), s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.
S-a recunoscut hotărârea din data de 15 martie 2018 (rămasă definitivă la aceeaşi dată), pronunţată de Curtea Coroanei Snaresbrook (Marea Britanie) în cauza T20180055, cu privire la condamnatul A., prin care acestuia i-a fost aplicată pedeapsa de 6 ani închisoare şi s-a dispus punerea în executare a acelei hotărâri.
S-a dispus transferarea condamnatului A. într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 6 ani închisoare.
S-a dedus din pedeapsa de 6 ani închisoare perioada deja executată de condamnat, începând cu data de 18 ianuarie 2018 până la zi.
S-a dispus emiterea mandatului de executare, cu privire la pedeapsa de 6 ani închisoare, la data rămânerii definitive a acestei sentinţe.
Sentinţa penală anterior menţionată a rămas definitivă prin Decizia penală nr. 261/A/27.08.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de persoana condamnată A..
Conform art. 452 din C. proc. pen., "(1) Hotărârile judecătoreşti definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă.
(2) Când o hotărâre priveşte mai multe infracţiuni sau mai multe persoane, revizuirea se poate cere pentru oricare dintre fapte sau dintre făptuitori."
Conform art. 453 alin. (1) lit. a) din C. proc. pen., "Revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluţionarea cauzei şi care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunţate în cauză.", iar potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol "Cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal, iar cazurile prevăzute la alin. (1) lit. b) - d) şi f) constituie motive de revizuire dacă au dus la pronunţarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice."
Raportând dispoziţiile legale ce reglementează calea de atac extraordinară a revizuirii, anterior enunţate, la situaţia concretă din speţă, Curtea a reţinut că cererea de revizuire formulată de revizuentul A. este inadmisibilă.
Astfel, din interpretarea gramaticală şi sistematică a dispoziţiilor art. 452 şi art. 453 alin. (1) lit. a) şi alin. (4) din C. proc. pen., s-a reţinut că rezultă fără dubiu că hotărârile judecătoreşti definitive, care pot fi supuse revizuirii trebuie să conţină o rezolvare a fondului cauzei, respectiv "… pot fi supuse revizuirii, atât cu privire la latura penală cât şi cu privire la latura civilă" aşa cum se prevede în alin. (1) al art. 452 din C. proc. pen. sau "Când o hotărâre priveşte mai multe infracţiuni sau mai multe persoane, revizuirea se poate cere pentru oricare dintre fapte sau dintre făptuitori" aşa cum se prevede în alin. (2) al art. 452 din C. proc. pen.. Totodată, s-a reţinut că din alin. (4) al art. 453 din C. proc. pen. rezultă acelaşi lucru, respectiv prin hotărâre trebuie să se fi dispus o soluţie de "condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal".
Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea are ca obiect numai hotărârile penale definitive, trecute în puterea lucrului judecat, scopul ei fiind acela de reparare a erorilor judiciare, de anulare a hotărârilor care au consacrat eroarea judiciară şi pronunţarea unei noi hotărâri care să reflecte adevărul.
Cum revizuirea este un remediu procesual menit să înlăture erorile de fapt pe care le conţin hotărârile judecătoreşti, nu pot fi supuse revizuirii decât hotărârile prin care s-a rezolvat fondul cauzei, instanţa soluţionând, atât acţiunea penală - pronunţând o hotărâre de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal - cât şi acţiunea civilă alăturată raportului juridic de drept penal.
Eroarea judiciară implică existenţa unei judecăţi de fapt, netemeinice, iar ca atare, revizuirea are caracterul unei căi de atac de fapt întrucât provoacă o reexaminare în fapt a cauzei penale.
Totodată, prin Decizia nr. XVII din data de 19 martie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, în recurs în interesul legii, s-a statuat că cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătoreşti definitive pronunţată în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) şi b) C. proc. pen. este inadmisibilă.
În motivare s-a reţinut, în esenţă, că într-o astfel de etapă procesuală, nu se poate considera că s-ar rezolva fondul cauzei, deoarece niciuna dintre acestea soluţii nu implica stabilirea existenţei faptei şi a vinovăţiei în accepţiunea prevederilor art. 345 din C. proc. pen., respectiv prin condamnare, achitarea inculpatului sau încetarea procesului penal. S-a mai reţinut şi faptul că prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii şi împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în soluţionarea plângerilor formulate în temeiul art. 2781 C. proc. pen., o atare cale fiind inadmisibilă, întrucât în situaţia contrară, s-ar contraveni principiului reglementat de art. 129 din Constituţia României, potrivit cărui împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.
S-a menţionat că această decizie, deşi, vizează o altă situaţie, îşi găseşte aplicabilitate şi în prezenta cauză întrucât stabileşte hotărârile care pot fi supuse revizuirii, respectiv hotărârile care rezolvă fondul cauzei.
Or, în speţă, hotărârea ce face obiectul prezentei cereri de revizuire (Sentinţa penală nr. 141/F din data de 30 iulie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2019) a fost pronunţată în temeiul art. 166 din Legea nr. 302/2004 (republicată), recunoscându-se o hotărâre de condamnare străină, astfel că nu este o hotărâre prin care să se fi dispus vreuna dintre soluţiile de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei ori de încetare a procesului penal.
Împotriva Sentinţa penală nr. 216 din 9 noiembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a declarat apel revizuentul A..
Examinând sentinţa atacată, Înalta Curte constată următoarele:
Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanţei penale să revină asupra propriei sale hotărâri şi, în acelaşi timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate şi înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale. Revizuirea se formulează împotriva unei hotărâri care a dobândit autoritate de lucru judecat, în temeiul unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei, descoperite după judecată şi care fac dovada că aceasta se întemeiază pe o eroare judiciară.
Fiind o cale extraordinară de atac, revizuirea poate privi exclusiv hotărârile determinate de art. 452 din C. proc. pen. şi numai în cazurile prevăzute de art. 453 din acelaşi cod, singurele apte a provoca o reexaminare în fapt a cauzei penale. O altă interpretare, în sensul extinderii acestei căi de atac la alte situaţii privitoare la eventuala nerespectare a unor condiţii formale de desfăşurare a judecăţii sau a unor raţionamente jurisdicţionale pretins eronate, este exclusă, în raport cu dispoziţiile procesuale menţionate şi cu principiul statuat prin art. 129 din Constituţia României, potrivit căruia părţile interesate, care îşi legitimează calitatea procesuală, pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 452 din C. proc. pen., hotărârile penale definitive pot fi supuse revizuirii, atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă ori numai cu privire la o parte dintre fapte şi făptuitori, din conţinutul acestui text legal, rezultând că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătoreşti care conţin o rezolvare a acţiunii penale, deoarece prin revizuire se urmăreşte înlăturarea erorilor de fapt şi de drept, pe care le conţin hotărârile judecătoreşti.
Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, poate fi formulată numai în condiţiile şi în cazurile limitativ prevăzute de art. 453 alin. (1) din C. proc. pen., singurele în măsură să conducă la o reexaminare a cauzei penale.
Înalta Curte constată că hotărârea vizată prin cererea de revizuire formulată de A. nu îndeplineşte condiţiile art. 452 din C. proc. pen., deoarece nu conţine o rezolvare a fondului cauzei, în sensul că instanţa nu s-a pronunţat asupra raportului juridic de drept substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal, nerezolvând vreo acţiune penală şi nepronunţând vreuna din soluţiile prevăzute în art. 396 alin. (1) din C. proc. pen., respectiv de condamnare, renunţare la aplicarea pedepsei, amânare aplicării pedepsei, achitare sau încetare a procesului penal.
Hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat vizează recunoaşterea unei hotărâri străine, prin care s-a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, s-a recunoscut hotărârea autorităţilor judiciare din Marea Britanie şi s-a dispus transferarea sa într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei, sens în care se constată că apelul formulat de revizuent este nefondat.
Ca atare, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea extinderii exercitării căii extraordinare de atac a revizuirii şi împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 302/2004, o atare cale de atac nu este admisibilă, întrucât în situaţia contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituţia României.
În consecinţă, Înalta Curte, constatând că nu sunt îndeplinite cerinţele impuse cumulativ de art. 452 din C. proc. pen. şi art. 459 alin. (3) din C. proc. pen., apreciază că, în mod corect, instanţa de fond a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A..
Pentru aceste motive, Înalta Curte, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 216 din data de 9 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
În conformitate cu art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga revizuentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 627 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva Sentinţei penale nr. 216 din data de 9 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă revizuentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10 decembrie 2020.
GGC - CL