Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia Penală

Încheierea nr. 530/2020

Şedinţa publică din data de 22 decembrie 2020

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia la data de 14 august 2020, petentul condamnat A. a solicitat contopirea pedepselor pe care le are de executat, fără a invoca temeiul de drept considerat aplicabil. În acest sens, a arătat că a fost arestat la data de 20 februarie 2019 în Republica Franceză, suferind două condamnări în statul respectiv, de 5 ani şi, respectiv, 10 luni şi a solicitat deducerea celor 404 de zile, respectiv 70 de zile, executate pe teritoriul statului francez. La cerere, a ataşat Sentinţa penală nr. 14/F din 27 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin neapelare la data de 17 iunie 2020 şi mandatul de executare a pedepsei nr. x/16 iulie 2020.

Prin Sentinţa penală nr. 1.926 din 22 septembrie 2020 pronunţată de Judecătoria Medgidia în dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 50 din C. proc. pen., raportat la art. 585 alin. (2) din C. proc. pen., a fost declinată competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Judecătoria Medgidia a arătat, în esenţă, că cele două sentinţe penale de condamnare definitive ale autorităţilor judiciare franceze au fost recunoscute prin Sentinţa penală nr. 14/F din 27 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. x/2019, rămasă definitivă, prin neapelare, la data de 17 iunie 2020, prin care, totodată, s-a mai dispus transferarea condamnatului într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepselor de 5 ani închisoare şi de 10 luni închisoare, iar, întrucât a fost emis un unic mandat de executare a pedepselor închisorii, nr. x din 16 iulie 2020, nu există situaţia prevăzută de art. 585 alin. (2) din C. proc. pen., cu aplicarea art. 597 alin. (1) şi alin. (6) din C. proc. pen., privind modificarea pedepsei închisorii.

Ca urmare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia I Penală, care, prin Sentinţa penală nr. 212/F din 6 noiembrie 2020, în temeiul art. 585 alin. (2) din C. proc. pen., a admis excepţia de necompetenţă materială, invocată din oficiu.

În temeiul art. 50 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. pen., a declinat competenţa de judecare a cererii de contopire a pedepselor închisorii, formulată de petentul condamnat A., în favoarea Judecătoriei Medgidia, secţia penală, judeţul Constanţa.

În temeiul art. 51 alin. (1) şi alin. (2) din C. proc. pen., a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pentru regulator de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, curtea de apel a reţinut că, prin Sentinţa penală nr. 14/F din 27 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. x/2019, rămasă definitivă, prin neapelare, la data de 17 iunie 2020, în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. x/16 iulie 2020, au fost recunoscute Sentinţa penală nr. 1.000/19 din data de 1 aprilie 2019 a Tribunalului Regional Nisa, Franţa, rămasă definitivă la data de 11 aprilie 2019, prin care petentului condamnat i-a fost aplicată pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru comiterea, pe data de 12 februarie 2019 a infracţiunilor de furt cu violenţă, care a dus la incapacitate totală de muncă care nu depăşeşte 8 zile (infracţiunea de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 234 alin. (1) lit. d) şi f) din C. pen. român) şi de agresiune sexuală exercitată asupra unei persoane vulnerabilă (infracţiunea de agresiune sexuală, în varianta simplă, prevăzută de art. 219 alin. (1) din C. pen. român), precum şi Sentinţa penală nr. 1.241/19 din data de 7 mai 2019 a Tribunalului Regional Nisa, Franţa, definitivă la data de 17 mai 2019, prin care i-a fost aplicată pedeapsa de 10 luni închisoare, pentru comiterea, pe data de 24 octombrie 2018 a infracţiunilor de rănire involuntară, cu incapacitate care nu excede 3 luni, de către conducătorul unui vehicul terestru cu motor, comisă cu cel puţin două circumstanţe agravante, constând în stare de ebrietate şi părăsirea locului accidentului (infracţiunile de vătămare corporală din culpă, în varianta simplă, prevăzută de art. 196 alin. (1) din C. pen. român şi de părăsirea locului accidentului, prevăzută de art. 338 alin. (1) din C. pen. român), de circulaţie cu un vehicul fără a deţine permis de conducere (infracţiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen. român), de furnizare de date de identitate imaginare, care puteau provoca menţiuni eronate în cazierul judiciar (infracţiunea de fals privind identitatea, în varianta simplă, prevăzută de art. 327 alin. (1) din C. pen. român), iar, pe data de 3 ianuarie 2019, a infracţiunilor de circulaţie cu un vehicul în stare de ebrietate (infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen. român) şi de circulaţie cu un vehicul fără a deţine permis de conducere (infracţiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen. român), dispunându-se transferarea sa într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepselor de 5 ani închisoare şi de 10 luni închisoare, cu scăderea perioadelor executate şi reducerilor acordate.

Curtea de apel, având în vedere acelaşi dispoziţii procedural penale invocate în vederea declinării de competenţă materială, a constatat că cererea de contopire a pedepselor închisorii a fost corect introdusă.

Astfel, raportându-se la dispoziţiile art. 585 alin. (2) teza a II-a din C. proc. pen., a arătat că prin instanţă corespunzătoare din cuprinsul acestui text de lege se înţelege instanţa de judecată căreia i-ar reveni competenţa materială să judece pe fond şi nu Curtea de Apel Bucureşti, care a avut competenţa specială de a recunoaşte hotărârile judecătoreşti definitive de condamnare străine şi transferarea condamnatului într-un penitenciar din România. De altfel, într-un alt sens, prin Decizia nr. 1/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul competent să judece recursul în interesul legii, a stabilit că instanţa de judecată învestită cu o cerere de contopire a pedepselor închisorii poate ca, pe cale incidentală, să recunoască o hotărâre de condamnare străină.

Întrucât, în cauză, toate infracţiunile pentru care s-a dispus condamnarea definitivă sunt în competenţa materială a judecătoriei, iar petentul condamnat se afla, la data depunerii cererii de contopire a pedepselor închisorii, la Penitenciarul Tulcea, s-a apreciat că revine Judecătoriei Medgidia competenţa materială şi teritorială de a se pronunţa asupra respectivei cereri.

Fiind sesizată, în temeiul art. 51 alin. (1) şi (2) din C. proc. pen., cu rezolvarea conflictului negativ de competenţă, Înalta Curte constată că Judecătoria Medgidia este instanţa competentă să soluţioneze cauza referitoare la condamnatul A., motiv pentru care, în conformitate cu art. 51 alin. (6) din C. proc. pen., va trimite dosarul acestei instanţe.

Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 585 alin. (1) din C. proc. pen., pedeapsa pronunţată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existenţa concursului de infracţiuni, recidivei, pluralităţii intermediare ori a unor acte ce intră în conţinutul aceleiaşi infracţiuni.

Stabilind instanţa competentă să dispună asupra modificării pedepsei, art. 585 alin. (2) din C. proc. pen. prevede că aceasta este instanţa de executare a ultimei hotărâri sau, în cazul în care persoana condamnată se află în stare de deţinere, instanţa corespunzătoare în a cărei circumscripţie se află locul de deţinere.

Analizând, în acest context, actele dosarului, se constată că, prin Sentinţa penală nr. 14/F din 27 ianuarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, pronunţată în dosarul nr. x/2019, rămasă definitivă, prin neapelare, la data de 17 iunie 2020, în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 16/16 iulie 2020, au fost recunoscute Sentinţa penală nr. 1.000/19 din data de 1 aprilie 2019 a Tribunalului Regional Nisa, Franţa, rămasă definitivă la data de 11 aprilie 2019, prin care petentului condamnat i-a fost aplicată pedeapsa de 5 ani închisoare şi Sentinţa penală nr. 1.241/19 din data de 7 mai 2019 a Tribunalului Regional Nisa, Franţa, definitivă la data de 17 mai 2019, prin care i-a fost aplicată pedeapsa de 10 luni închisoare, dispunându-se transferarea sa într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepselor de 5 ani închisoare şi de 10 luni închisoare, cu scăderea perioadelor executate şi reducerilor acordate. În cuprinsul acestei sentinţe s-a reţinut, printre altele, că, potrivit datelor transmise de autorităţile judiciare franceze, cele două pedepse "urmează a fi executate cumulat în condiţiile în care persoana transferabilă nu a formulat o cerere de contopire".

Totodată, se constată că, prin cererea formulată, astfel cum a fost precizată în faţa Judecătoriei Medgidia la termenul de judecată din 22 septembrie 2020, condamnatul A. a solicitat contopirea celor două pedepse la care a fost condamnat în Republica Franceză şi deducerea perioadei deja executate.

Deşi sesizarea cu care a fost învestită instanţa se referă la pedepse aplicate de autorităţile judiciare franceze ce au fost recunoscute de către Curtea de Apel Bucureşti, Înalta Curte apreciază că, în speţă, nu sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 302/2004 care stabilesc competenţa în favoarea curţii de apel atâta timp cât cererea condamnatului este una de contopire a pedepselor, fapt ce atrage incidenţa dispoziţiilor art. 585 alin. (1) din C. proc. pen.

Sub acest aspect, se impune a se sublinia că, aşa cum s-a menţionat în considerentele Deciziei nr. 34 din 14 decembrie 2009 pronunţată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742/5.11.2010, care îşi găseşte în continuare aplicarea, competenţa exclusivă a curţii de apel în materia reglementată de Legea nr. 302/2004, prin derogare de la regulile generale referitoare la executarea hotărârilor penale, nu poate opera, în lipsa unei prevederi legale exprese, în alte segmente ale executării, între care cele privind schimbările în executarea unor hotărâri, amânarea sau întreruperea executării pedepsei, înlăturarea ori modificarea pedepsei, pentru acestea fiind aplicabile dispoziţiile referitoare la competenţă existente în C. proc. pen.

Or, aşa cum s-a arătat anterior, în conformitate cu dispoziţiile art. 585 alin. (2) din C. proc. pen., instanţa competentă să dispună asupra modificării pedepsei în această situaţie este instanţa de executare a ultimei hotărâri sau, în cazul în care persoana condamnată se află în stare de deţinere, instanţa corespunzătoare în a cărei circumscripţie se află locul de detenţie.

Totodată, se constată că, faţă de natura infracţiunilor pentru care a fost condamnat în străinătate petentul A. (tâlhărie calificată, prevăzută de art. 234 alin. (1) lit. d) şi f) din C. pen. român, agresiune sexuală, în varianta simplă, prevăzută de art. 219 alin. (1) din C. pen. român, vătămare corporală din culpă, în varianta simplă, prevăzută de art. 196 alin. (1) din C. pen. român, părăsirea locului accidentului, prevăzută de art. 338 alin. (1) din C. pen. român, conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută de art. 335 alin. (1) din C. pen. român, fals privind identitatea, în varianta simplă, prevăzută de art. 327 alin. (1) din C. pen. român, conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. (1) din C. pen. român), instanţa de executare este, conform art. 553 din C. proc. pen. raportat la art. 35 din C. proc. pen., judecătoria.

Aşadar, raportat la dispoziţiile legale anterior menţionate şi la faptul că, la data formulării cererii (12 august 2020), condamnatul A. se afla încarcerat în Penitenciarul Poarta Albă (conform menţiunilor de pe plicul aflat la dosarul Judecătoriei Medgidia), competenţa de soluţionare a cererii de contopire formulată de acesta revine Judecătoriei Medgidia, care a şi fost sesizată iniţial, iar nu Curţii de Apel Bucureşti.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va stabili că instanţa competentă să soluţioneze cauza privind pe condamnatul A. este Judecătoria Medgidia, instanţă căreia, în conformitate cu art. 51 alin. (6) din C. proc. pen., îi va trimite dosarul.

Conform art. 275 alin. (3) din C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Potrivit art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 313 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe condamnatul A. în favoarea Judecătoriei Medgidia, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul condamnat, în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 decembrie 2020.

GGC - CL