Deliberând asupra recursului declarat de recurentul A. împotriva Deciziei penale nr. 118 din data de 21 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 118 din data de 21 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020, în temeiul art. 29 alin. (1), (2), (5) din Legea nr. 47/1992, s-a respins cererea formulată de contestatorul A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a disp.art. 595 alin. (1) din C. proc. pen. şi art. 4 din C. pen., ca inadmisibilă. În temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. rap. la art. 597 alin. (7), (8) din C. proc. pen., s-a respins, ca nefondată, contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Sentinţei penale nr. 132 din data de 4 august 2020 pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosar nr. x/2020.
Pentru a dispune astfel, cu privire la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată s-a reţinut că prin Sentinţa penală nr. 132 din data de 4 august 2020 pronunţată de Tribunalul Botoşani, în dosarul nr. x/2020, s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia la executare formulată de contestatorul A. şi a fost obligat contestatorul să plătească statului suma de 50 de RON cheltuieli judiciare.
Prin Sentinţa penală nr. 132 din 4 august 2020 pronunţată de Tribunalul Botoşani s-a respins contestaţia la executare formulată de contestatorul A. cu privire la pedeapsa de 14 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 984 din 4 septembrie 2014 a Tribunalului Iaşi, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 854 din 22 decembrie 2014 a Curţii de Apel Iaşi.
Împotriva acestei sentinţe a formulat contestaţie condamnatul A., cauza fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava.
De asemenea, acesta a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 595 alin. (1) din C. proc. pen. şi art. 4 din C. pen.
În motivarea acestei cereri, contestatorul a arătat că dreptul la un proces echitabil, legalitatea incriminării şi dreptul la apărare presupun existenţa unor texte de incriminare clare, precise care să permită cetăţeanului să îşi modeleze comportamentul în funcţie de criterii obiective şi dispoziţii exprese. Prin Decizia nr. 651/25 octombrie 2018, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 595 alin. (1) din C. proc. pen. care nu prevede şi decizia Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare ca un caz de înlăturare sau de modificare a pedepsei este neconstituţională, iar pe de altă parte, că soluţia cuprinsă în art. 4 din C. pen., care nu asimilează efectele unei decizii prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare cu cele ale unei legi penale de dezincriminare, este neconstituţională.
Deşi potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie legiuitorul are obligaţia punerii în acord a legii declarate neconstituţionale cu normele constituţionale şi cu decizia de neconstituţionalitate, acesta poate rămâne în pasivitate, iar consecinţa va fi aceea că o persoană va continua să suporte consecinţele penale negative, deşi condamnarea sa este dată în baza unei legi de dezincriminare neconstituţionale.
Aşadar, pentru o faptă penală săvârşită la aceeaşi dată, sub imperiul legii penale vechi de incriminare, decizia de neconstituţionalitate produce efecte dacă procesul este pe rol, dar complet discriminatoriu să nu producă efecte pentru persoana faţă de care s-a pronunţat deja o hotărâre penală definitivă de condamnare, sub pretextul autorităţii de lucru judecat.
Prin urmare, contestatorul consideră că textul de lege criticat este neconstituţional în măsura în care exclude sau nu prevede că decizia Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare este o cauză de stingere sau de micşorare a pedepsei.
De asemenea, consideră că cererea având ca obiect sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţiile de neconstituţionalitate, raportat la prevederile art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20, art. 21, art. 23 alin. (12), art. 142 alin. (1) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, prin prisma condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 47/1992, sunt îndeplinite, nemaifiind analizate de Curtea Constituţională, au legătură cu soluţionarea cauzei, iar prevederile nu au mai fost constatate neconstituţionale.
Relativ la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea celor două excepţii de neconstituţionalitate invocate, Curtea a constatat că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
A invocat inculpatul excepţiile de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 595 alin. (1) din C. proc. pen. şi art. 4 din C. pen., susţinând că soluţiile conţinute în aceste dispoziţii, în măsura în care nu permit înlăturarea consecinţelor negative ale unei hotărâri penale definitive întemeiate pe o lege veche de dezincriminare, care este constatată neconstituţională sau care este în alt mod afectată prin dispozitivul sau considerentele unei decizii a Curţii Constituţionale, similar ipotezei abrogării acesteia prin legea penală nouă de dezincriminare, este neconstituţională, prin raportare la dispoziţiile de mai sus.
Potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată:
"(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale."
Din analiza acestor dispoziţii legale, s-a reţinut că rezultă condiţiile ce se cer a fi îndeplinite, în mod cumulativ, pentru a putea fi considerată admisibilă solicitarea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, respectiv: excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu, oricare ar fi obiectul acestuia, condiţie îndeplinită în cauză; excepţia să aibă ca obiect dispoziţiile dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare, condiţie de asemenea îndeplinită, fiind vizate dispoziţiile mai sus-menţionate, apreciate de contestator ca venind în contradicţie cu prevederile precizate; norma vizată de excepţie să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.
S-a reţinut că în speţă, textele de lege criticate nu au fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a acestei instituţii prin prisma motivelor invocate de contestator. Referitor la condiţia ca excepţia invocată să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, curtea a avut în vedere faptul că se impune o analiză în care să fie luată în calcul legătura dintre excepţia de neconstituţionalitate ridicată şi soluţionarea cauzei, precum şi existenţa interesului procesual direct şi actual în ce priveşte soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate ridicată.
În ceea ce priveşte examenul legăturii excepţiilor cu soluţionarea cauzei, analizat din perspectiva argumentelor învederate de condamnat, s-a reţinut că obiecţiunile formulate de contestator cu privire la art. 595 alin. (1) din C. proc. pen. şi art. 4 din C. pen., vizează reţinerea disp.art. 35 alin. (1) din C. pen., aspect analizat şi cu ocazia promovării unei alte contestaţii la executare, ce a fost respinsă prin Sentinţa penală nr. 419 din 30 mai 2019 a Tribunalului Dâmboviţa, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 245 din 31 octombrie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti.
Din aceasta perspectivă, s-a constatat ca cererea de sesizare a Curţii Constituţionale nu întruneşte cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, având în vedere că aspectele criticate nu pot fi analizate în prezentul cadru, iar în atare situaţie, cererea de sesizare apare ca lipsită de pertinenţă în legătură cu procesul principal în care a fost formulată.
În plus, decizia CCR la care face trimitere contestatorul nu dezincriminează infracţiunile comise în formă continuată, ci doar stabileşte aplicabilitatea art. 35 alin. (1) din C. pen. şi în cazul în care subiectul pasiv este diferit.
În consecinţă, în temeiul art. 29 alin. (1), (2), (5) din Legea nr. 47/1992, s-a respins cererea formulată de contestatorul A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a disp.art. 595 alin. (1) din C. proc. pen. şi art. 4 din C. pen., ca inadmisibilă.
Împotriva dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale recurentul A. formulat recurs.
În esenţă, a solicitat admiterea recursului şi pe fond admiterea cererii privind excepţia de neconstituţionalitate invocată, arătând că are dreptul la un proces echitabil, legalitatea incriminării şi dreptul la apărare presupun existenţa unor texte de incriminare clare, precise care să permită cetăţeanului să îşi modeleze comportamentul în funcţie de criterii obiective şi dispoziţii exprese. A susţinut că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 47/1992, respectiv nu au mai fost analizate de Curtea Constituţională, au legătură cu soluţionarea cauzei, iar prevederile nu au mai fost constatate neconstituţionale, fiind în contradicţie cu dispoziţiile art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20, art. 21, art. 23 alin. (12), art. 142 alin. (1) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie.
Examinând recursul formulat împotriva Deciziei penale nr. 118 din data de 21 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020 cu privire la dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată de recurentul A., Înalta Curte constată următoarele:
Legat de admisibilitatea sesizării instanţei de contencios constituţional, Înalta Curte constată că trebuie îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, şi anume: excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată, la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată sau de arbitraj comercial, respectiv de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele în care participă; excepţia să vizeze neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare; excepţia să nu aibă ca obiect prevederi constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale; excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, indiferent de obiectul acesteia.
În analiza condiţiilor enumerate anterior, Înalta Curte constată că excepţia a fost invocată de A. într-un dosar aflat pe rolul instanţei de judecată, autorul invocând neconstituţionalitatea 595 alin. (1) din C. proc. pen. şi art. 4 din C. pen., dispoziţii aflate în vigoare şi care nu au fost constatate ca neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Înalta Curte, examinând cererea de sesizare prin prisma motivelor invocate şi a prevederilor legale în această materie, constată că nu este îndeplinită condiţia ca excepţia să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.
În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, instanţa de judecată realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită. Astfel, în mod constant, instanţele judecătoreşti au statuat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate este inadmisibilă atunci când vizează, în realitate, o chestiune de interpretare şi aplicare a legii sau atunci când nu are legătură cu cauza.
Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.
În fond, cauza pendinte a avut ca obiect contestaţia împotriva Sentinţei penale nr. 132 din 4 august 2020 pronunţată de Tribunalul Botoşani prin care s-a respins contestaţia la executare formulată de contestatorul A. cu privire la pedeapsa de 14 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 984 din 4 septembrie 2014 a Tribunalului Iaşi, modificată şi rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 854 din 22 decembrie 2014 a Curţii de Apel Iaşi.
În cadrul contestaţiei, a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 595 alin. (1) din C. proc. pen. şi art. 4 din C. pen. cererea sa fiind respinsă.
Examenul legăturii cu cauza a excepţiei de neconstituţionalitate invocate de recurent se face atât prin raportare la stadiul procedurii, cât şi prin prisma interesului specific al autorului acesteia şi influenţa pe care dispoziţiile legale o au în concret.
Referitor la examenul legăturii cu cauza, Înalta Curte apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepţia şi înrâurirea pe care dispoziţia legală considerată neconstituţională o are în speţă. Stabilirea existenţei interesului se face pe calea verificării pertinenţei excepţiei, în raport, cu procesul în care a intervenit, astfel încât, decizia Curţii Constituţionale în soluţionarea excepţiei să fie de natură a produce un efect concret asupra conţinutului hotărârii din procesul principal. Fiind expresia cerinţei pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului, legătura cu soluţionarea cauzei poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităţilor speţei, prin evaluarea, atât a "aplicabilităţii textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi a necesităţii invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (Decizia nr. 591 din 21 octombrie 2014 a Curţii Constituţionale, publicată în MO nr. 916/16.12.2014)
Art. 595 alin. (1) din C. proc. pen. are următorul conţinut:
"când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracţiune fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai uşoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanţa ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispoziţiilor art. 4 şi 6 din C. pen., iar art. 4 din C. pen., "legea penală nu se aplică faptelor săvârşite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă. În acest caz, executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a măsurilor de siguranţă, pronunţate în baza legii vechi, precum şi toate consecinţele penale ale hotărârilor judecătoreşti privitoare la aceste fapte încetează prin intrarea în vigoare a legii noi."
În raport de particularităţile cauzei, Înalta Curte constată că susţinerile recurentului A. nu au o legătură indisolubilă cu soluţionarea cauzei, având în vedere că o decizie a Curţii Constituţionale asupra excepţiei invocate nu ar fi de natură să producă un efect concret asupra conţinutului hotărârii din cauza.
Înalta Curte constată că, în realitate, recurentul A. este nemulţumit de caracterul supletiv al acestora, iar prin excepţia de neconstituţionalitate invocată, se tinde practic la o completare a normelor procedurale, în sensul reglementării exprese a unor dispoziţii favorabile acestuia, solicitare inadmisibilă, în raport de competenţa Curţii Constituţionale care, în jurisprudenţa sa, a reţinut că prin exercitarea controlului de constituţionalitate nu se poate proceda la adăugarea de noi prevederi în cuprinsul normelor invocate a fi neconstituţionale.
Aşadar, prevederile a căror neconstituţionalitate se invocă, art. 595 din Codul alin. (1) din C. proc. pen. şi art. 4 din C. pen. nu au legătură cu soluţionarea cauzei, situaţie în care excepţia de neconstituţionalitate invocată apare ca lipsită de pertinenţă. Având în vedere că pentru excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor legale menţionate nu este îndeplinită condiţia legăturii cu cauza la care se referă art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, prima instanţă a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de recurentul A., reţinând totodată că aspectele invocate au mai fost analizate prin Sentinţa penală nr. 419 din 30 mai 2019 a Tribunalului Dâmboviţa, definitivă prin Decizia penală nr. 245 din 31 octombrie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti.
În concluzie, Înalta Curte constată că instanţa de fond, în mod judicios a reţinut că în cauza de faţă nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunţării unei hotărâri în contenciosul constituţional şi soluţionarea cauzei, cererea formulată fiind lipsită de pertinenţă în cauza în care a fost formulată.
Prin urmare, Înalta Curte, constatând neîntemeiate criticile formulate, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei penale nr. 118 din data de 21 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.
În temeiul dispoziţiilor art. 275 alin. (2) şi alin. (6) din C. proc. pen. va obliga recurentul la plata sumei de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului şi se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei penale nr. 118 din data de 21 octombrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia penală şi pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2020.
Obligă recurentul la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru recurent în sumă de 313 RON, rămâne în sarcina statului şi se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 noiembrie 2020.
GGC - CL