Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia a II-a civilă

Decizia nr. 1029/2020

Şedinţa publică din data de 16 iunie 2020

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucuresti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la data de 3 iulie 2018 sub nr. x/2015/a1, petenta A. a solicitat restituirea sumelor achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru aferente celor 2 cereri de recuzare formulate în cauză, în cuantum de 100 RON fiecare, plătite cu chitanţele CEC nr. x din 24 iunie 2016 şi nr. x/1 din 24 iunie 2016, aflate în original la dosarul Curţii de Apel .

Petenta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 45 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin încheierea pronunţată la data de 9 octombrie 2018 în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis, în parte, cererea petentei şi a dispus restituirea către aceasta a sumei de 50 RON, reprezentând 1/2 din taxa de timbru în cuantum de 100 RON achitată pentru cererea de recuzare formulată împotriva domnului judecător B. şi, respectiv, restituirea sumei de 100 RON, reprezentând taxa de timbru achitată pentru cererea de recuzare formulată împotriva doamnei judecător C..

Pentru a pronunţa această încheiere, instanţa a reţinut că prin încheierea de şedinţă din data de 27 octombrie 2017 a fost admisă cererea de abţinere formulată de dl judecător B., fiind respinsă, ca rămasă fără obiect, cererea de recuzare formulată de petentă împotriva domnului judecător .

A mai reţinut că, prin încheierea de şedinţă din data de 27 octombrie 2017 a fost respinsă, ca rămasă fără obiect, cererea de recuzare formulată împotriva doamnei judecător C. .

Încheierea din data de 9 octombrie 2018 a fost pronunţată fără cale de atac şi a fost comunicată petentei la data de 5 noiembrie 2018, ora 11:30 .

La data de 8 noiembrie 2018, petenta a declarat apel împotriva încheierii pronunţate la data de 9 octombrie 2018 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2015, cererea sa fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ca reprezentând "recurs", la data de 19 noiembrie 2018.

În cererea sa, recurenta a aratat că şi-a întemeiat cererea de restituire a sumelor achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru (aferente celor 2 cereri de recuzare formulate) pe considerentele deciziei nr. 1715 din data de 8 noiembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, însă motivarea în fapt şi în drept a încheierii atacate nu face nicio referire la această decizie.

A susţinut că încheierea atacată este lovită de nulitate absolută, datorită încălcării dreptului său de acces la justiţie, în sensul că, deşi petenta a solicitat în mod expres, prin două cereri înregistrate la datele de 17 octombrie 2016 şi, respectiv, 11 ianuarie 2017, comunicarea soluţiilor pronunţate în ceea ce priveşte cererile de recuzare formulate, instanţa nu a respectat obligaţia stabilită de dispoziţiile art. 427 C. proc. civ., fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 6 C. proc. civ. şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil.

Totodată, a invocat nulitatea încheierii atacate, datorită judecării cererii de restituire a taxelor judiciare de timbru în şedinţă publică, conform procedurii contencioase, nu în Cameră de consiliu, cu citarea petentei şi prin hotărâre supusă apelului.

A arătat şi împrejurarea că, din partea introductivă a încheierii atacate rezultă că cererea necontencioasă a fost soluţionată "fără citarea părţilor, conform art. 15 din O.U.G. nr. 51/2008", actul normativ menţionat fiind străin de temeiul de drept al cererii de restituire taxe judiciare de timbru cu care a învestit instanţa, anume art. 528 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenta a considerat că încheierea pronunţată de către Curtea de Apel este nulă şi pentru că, astfel cum rezultă din partea introductivă a hotărârii, instanţa nu şi-a verificat competenţa, contrar dispoziţiilor art. 529 C. proc. civ.

Nu în ultimul rând, în legătură cu menţiunea din finalul dispozitivului în sensul că hotărârea astfel pronunţată este dată "Fără cale de atac", a invocat prevederile art. 457 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. ("Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile si termenele stabilite de aceasta, indiferent de mentiunile din dispozitivul ei. Menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege").

În consecinţă, în baza art. 480 alin. (6) C. proc. civ., a solicitat admiterea apelului, anularea, în tot, a procedurii desfăşurate în faţa primei instanţe, anularea, în tot, a hotărârii atacate şi reţinerea procesului spre judecare, arătând, de asemenea, că solicită judecarea cauzei în lipsă, conform art. 223 alin. (3) raportat la art. 482 C. proc. civ.

Prin rezoluţia de primire de la dosar, în cauză s-a dispus încunoştinţarea recurentei despre faptul că trebuie să depună la dosar taxa de timbru de 100 de RON, sub sancţiunea anulării cererii ca netimbrată, conform dispoziţiilor art. 25 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013.

La data de 7 decembrie 2018, recurentei i-a fost comunicată adresa emisă la 3 decembrie 2018, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cadrul procedurii de filtru, prin care a fost încunoştiinţată despre faptul că trebuie să depună la dosarul cauzei taxa de timbru anterior menţionată.

Ca urmare, la data de 18 decembrie 2018, recurenta a transmis la dosar o notă prin care a învederat faptul că a declarat apel necontencios împotriva încheierii din 9 octombrie 2018, nu recurs.

A subliniat că natura căii de atac rezultă din titlul acesteia ("Cerere de apel"), din temeiul juridic invocat (art. 534 alin. (2) şi (3) ultima teză C. proc. civ.), din faptul că nu există o hotărâre judecătorească de recalificare a căii de atac declarate ca fiind recurs, dar şi din împrejurarea că această cale de atac priveşte o încheiere asupra unei cereri necontencioase, procedură în care nu există parte potrivnică.

În acest sens, a susţinut că apelul necontencios declarat este scutit de taxă de timbru, conform art. 28 din O.U.G. nr. 80/2013.

Recurenta a precizat că, în ipoteza în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nu este competentă material să soluţioneze calea de atac, aceasta poate scoate cauza de pe rol şi trimite dosarul, spre soluţionare instanţei competente, pe cale administrativă, context în care a invocat, mutatis mutandis, considerentele deciziei nr. 321/2017 a Curţii Constituţionale - paragraful 25, care stabileşte că structura de organizare a instanţelor judecătoreşti nu poate fi un motiv care să anihileze un drept stabilit de lege, "pentru că premiza este aceea a configurării organizării instanţelor judecătoreşti în funcţie de drepturile procesuale ce incumbă subiectelor de drept, şi nu invers."

În cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în concluziile căruia, magistratul-asistent raportor a făcut trimitere la dispoziţiile art. 97 pct. 1 C. proc. civ., care exclud posibilitatea analizării de către Înalta Curte a căii de atac a apelului, precum şi la situaţia particulară din prezenta cauză (apel declarat împotriva încheierii pronunţate în procedura necontencioasă în cadrul unui dosar judecat de Curtea de Apel în ultimă instanţă), arătând că aceste elemente conduc la ipoteza ca recurenta să nu poată beneficia de vreun remediu procesual apt să ducă la restabilirea legalităţii.

Întrucât un asemenea tratament juridic diferenţiat faţă de alţi justiţiabili nu poate fi justificat doar de gradul instanţei care a soluţionat cererea de restituire a taxei de timbru, prin raport s-a apreciat că între persoanele care pot accesa remediul procesual prevăzut de dispoziţiile art. 534 alin. (2) C. proc. civ. nu trebuie realizată o discriminare, în funcţie de gradul instanţei judecătoreşti în faţa căreia este formulată cererea de restituire a taxelor judiciare.

Ca atare, având în vedere şi aspectele statuate de Curtea Constituţională prin decizia nr. 321 din data de 9 mai 2017, prin raport s-a propus recalificarea căii de atac formulate de petentă, din apel, în recurs, cale de atac apreciată a fi admisibilă în principiu.

Prin încheierea din data de 5 aprilie 2019, Înalta Curte, analizând raportul, a dispus comunicarea acestuia, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Ulterior, prin încheierea din data de 6 decembrie 2019, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat, fixând termen pentru soluţionarea acestuia la data de 3 aprilie 2020, în şedinţă publică.

La termenul menţionat, judecata cauzei a fost suspendată de plin drept, prin încheierea de şedinţă pronunţată de Înalta Curte în temeiul art. 42 alin. (6) din Capitolul V al Anexei nr. 1 cuprinse în Decretul privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României nr. 195 din 16 martie 2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020.

Analizând la acest termen recursul formulat, în conformitate cu dispoziţiile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:

Recurenta invocă în cererea sa aspecte legate de faptul că motivarea în fapt şi în drept a încheierii recurate nu face referire la considerentele deciziei nr. 1715 din data de 8 noiembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, de asemenea, încălcări ale regulilor de procedură care, în opinia sa, atrag sancţiunea nulităţii, elemente ce se circumscriu cazurilor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi, respectiv, pct. 5 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivarea încheierii recurate, Înalta Curte reţine că instanţa de fond, procedând la soluţionarea cererii formulate de recurentă, a făcut referire la textul art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, invocat în cerere şi, totodată, la încheierile din data de 27 octombrie 2017, prin care a fost admisă cererea de abţinere formulată de domnul judecător B., fiind respinsă, ca rămasă fără obiect, cererea de recuzare formulată împotriva acestui magistrat şi, prin care a fost respinsă, ca rămasă fără obiect, cererea de recuzare formulată de recurentă împotriva doamnei judecător C..

Se constată că prima instanţă a analizat solicitarea de restituire a taxelor de timbru, adresată de recurentă, prin prisma susţinerilor şi probelor de la dosar invocate de aceasta şi în raport cu temeiul juridic invocat în cerere.

Ca atare, împrejurarea că, în motivarea sa, Curtea de Apel nu a făcut referire expresă la decizia nr. 1715 din data de 8 noiembrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă nu este relevantă sub aspectul respectării exigenţelor ce trebuie întrunite de motivarea încheierii recurate, câtă vreme instanţa a făcut referire la aspectele relevante cauzei menţionate de această decizie, respectiv soluţiile pronunţate cu privire la cererile de recuzare formulate de recurentă, făcând, totodată, în mod judicios aplicarea textului art. 45 din O.U.G. nr. 80/2013.

Astfel cum s-a arătat, în aplicarea textului de lege anterior menţionat, instanţa a avut în vedere că, prin încheierile din data de 27 octombrie 2017, pe de o parte, a fost admisă cererea de abţinere formulată de domnul judecător B., fiind respinsă, ca rămasă fără obiect, cererea de recuzare formulată împotriva acestuia şi, pe de altă parte, a fost respinsă, ca rămasă fără obiect, cererea de recuzare formulată de recurentă împotriva doamnei judecător C., întrucât aceasta nu mai făcea parte din compunerea completului de judecată învestit cu soluţionarea apelului. Ca atare, în speţă sunt pe deplin incidente dispoziţiile art. 45 alin. (1) lit. i) şi, respectiv, lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013

Nemenţionarea expresă a deciziei nr. 1715 din data de 8 noiembrie 2017 a Înaltei Curţi nu reprezintă o lacună în motivarea hotărârii recurate, Înalta Curte constând că aceasta conţine toate elementele pe care trebuie să le cuprindă o hotărâre judecătorească pentru a permite exercitarea controlului judiciar, considerentele încheierii Curţii de Apel fiind clare, concise şi concrete, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar.

Aşadar, nu se poate reţine incidenţa motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentei că încheierea atacată este lovită de nulitate absolută, Înalta Curte apreciază că nici acestea nu se confirmă, nefiind incident cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Astfel, sub un prim aspect, împrejurarea că, deşi petenta a solicitat în mod expres, prin două cereri înregistrate la datele de 17 octombrie 2016 şi, respectiv, 11 ianuarie 2017, comunicarea soluţiilor pronunţate în ceea ce priveşte cererile de recuzare formulate, nu este de natură a echivala, în prezenta procedură de restituire a taxelor, cu o încălcare a dreptului său de acces la justiţie sau cu o încălcare a dispoziţiilor art. 6 C. proc. civ. şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil.

Sub un al doilea aspect, recurenta a invocat nulitatea încheierii atacate datorată judecării cererii de restituire a taxelor judiciare de timbru în şedinţă publică, conform procedurii contencioase, nu în Cameră de consiliu, cu citarea petentei şi prin hotărâre supusă apelului.

Potrivit dispoziţiilor art. 532 alin. (1) din C. proc. civ., aplicabil procedurii necontencioase, cererea se judecă în camera de consiliu, cu citarea petentului şi a persoanelor arătate în cerere, dacă legea o impune, în caz contrar, judecata urmând a se face cu sau fără citare, la aprecierea instanţei.

Prin urmare, în lipsa unei dispoziţii exprese a legii care să impună judecarea cererii cu citarea obligatorie a părţii, textul art. 532 alin. (1) teza finală din C. proc. civ. instituie în materie necontencioasă regula citării facultative, lăsând la aprecierea instanţei alegerea în acest sens.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte sancţiunea care intervine în ipoteza în care judecata trebuia să se desfăşoare în camera de consiliu şi, contrar acestei cerinţe, s-a desfăşurat în şedinţă publică, Înalta Curte observă că regula în materie procesual civilă o reprezintă publicitatea şedinţei de judecată.

Pe de altă parte, textul art. 532 alin. (1) trebuie interpretat în spiritul său, iar aplicarea sancţiunii nulităţii în cazul nulităţilor ce nu sunt expres prevăzute de lege este condiţionată de existenţa unei vătămări, potrivit dispoziţiilor art. 174 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ.

În acest sens, se constată că recurenta nu a invocat, nici dovedit, existenţa unei vătămări pricinuite de desfăşurarea procesului în şedinţă publică, în loc de Cameră de consiliu.

Această constatare, că nu s-a invocat sau dovedit existenţa unei vătămări, este valabilă şi în ceea ce priveşte argumentul că, în partea introductivă a încheierii atacate se menţionează că cererea necontencioasă a fost soluţionată "fără citarea părţilor, conform art. 15 din O.U.G. nr. 51/2008".

Astfel cum reiese din partea introductivă, această menţiune a fost făcută de grefierul de şedinţă, în cadrul referatului cauzei, însă din considerentele încheierii rezultă, cu claritate, că actul normativ avut în vedere de instanţă ca temei al soluţiei pronunţate este O.U.G. nr. 80/2013, instanţa făcând aplicarea expresă a art. 45 din acest act, invocat, de altfel, chiar de recurentă, ca temei de drept al cererii de restituire cu care a învestit instanţa.

Sub un alt aspect, recurenta a susţinut că încheierea atacată este nulă şi pentru că, astfel cum rezultă din partea introductivă a hotărârii, instanţa nu şi-a verificat competenţa, contrar dispoziţiilor art. 529 C. proc. civ.

Contrar argumentului anterior menţionat, neprecizarea expresă în încheiere a îndeplinirii obligaţiei de verificare a competenţei instanţei nu poate atrage nulitatea încheierii atacate în lipsa indicării şi, respectiv, a dovedirii vătămării suferite de recurentă. Pe lângă împrejurarea că, însăşi recurenta a învestit instanţa cu cererea de restituire a taxelor de timbru, neînţelegând să invoce, ulterior, excepţia necompetenţei, Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013, acest tip de cereri se adresează instanţei judecătoreşti la care s-a introdus acţiunea sau cererea principală (în speţă cererile de recuzare), iar dispoziţiile art. 528 alin. (1) din C. proc. civ. stabilesc, în aplicarea principiului accesorium sequitur principale, că o cerere necontencioasă în legătura cu o cauză aflată pe rol ori cu una deja soluţionată de o instanţă se va îndrepta către respectiva instanţă, astfel cum, de altfel, recurenta a şi procedat în speţă.

Cât priveşte menţiunea din finalul dispozitivului încheierii recurate în sensul că hotărârea este dată "Fără cale de atac", Înalta Curte arată că nu există o vătămare suferită de recurentă prin o eventuală împiedicare a acesteia de a accede la calea de atac, deoarece instanţa supremă a recalificat apelul declarat ca fiind recurs, pe care l-a apreciat a fi admisibil în principiu, procedând la soluţionarea acestuia în şedinţă publică.

În acest sens, Înalta Curte face trimitere la concluziile raportului asupra admisibilităţii căii de atac declarate, pe care şi le-a însuşit, în cadrul cărora se arată că, deşi "dispoziţiile art. 97 pct. 1 C. proc. civ. exclud posibilitatea analizării de către Înalta Curte a căii de atac a apelului, situaţia particulară din prezenta cauză (apel declarat împotriva încheierii pronunţate în procedura necontencioasă în cadrul unui dosar judecat de Curtea de Apel în ultimă instanţă) conduce la ipoteza ca petenta să nu poată beneficia de vreun remediu procesual apt să ducă la restabilirea legalităţii, un asemenea tratament juridic diferenţiat faţă de alţi justiţiabili neputând fi justificat doar de gradul instanţei care a soluţionat cererea de restituire a taxei de timbru. Nu trebuie realizată o discriminare între persoanele care pot accesa acest remediu procesual prevăzut de dispoziţiile art. 534 alin. (2) C. proc. civ., în funcţie de gradul instanţei judecătoreşti în faţa căreia este formulată cererea de restituire a taxelor judiciare (în acest sens a statuat Curtea Constituţională prin decizia nr. 321 din data de 9 mai 2017)."

În aceste condiţii, nu se poate susţine că menţiunea "Fără cale de atac" din dispozitivul încheierii recurate poate conduce la sancţiunea nulităţii acestei încheieri, întrucât nu a existat o vătămare a drepturilor recurentei, neproducându-se o suprimare a dreptului de a exercita calea de atac împotriva acestei hotărâri.

Având în vedere considerentele anterior expuse, constatând că în speţă nu este incident niciunul din motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., astfel cum au fost invocate de recurentă, în temeiul art. 496 alin. (1) teza a II-a din acelaşi act normativ, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii din 09 octombrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2015.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 iunie 2020.