Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia a II-a civilă

Decizia nr. 1032/2020

Şedinţa publică din data de 16 iunie 2020

Deliberând asupra cererii de revizuire, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

I. Prin cererea înregistrată cu nr. x/2009 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Comercială, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pârâta COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE C.F.R. S.A., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză, să se dispună, în principal, obligarea pârâtei să desfiinţeze şi să ridice linia de cale ferată colectoare cuprinsă între vârful schimbătorului 8 (punct identificat cu nr. 2/37/bis în Planul de amplasament şi delimitarea bunului imobil cu numărul cadastral x propritatea reclamantei) şi limita proprietaţii S.C. A. S.A. înspre intersecţia Răzoare (punct identificat cu nr. 3/36 în Planul de amplasament).

În subsidiar, a solicitat autorizarea reclamantei să desfiinţeze pe cheltuiala pârâtei linia de cale ferată, identificată conform capătului de cerere principal, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinta comercială nr. 5707 pronunţată la data de 06 mai 2010 în dosarul nr. x/2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Comercială a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE C.F.R. S.A.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta S.C. A. S.A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Apelul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V a Comercială sub nr. x/2009 din 30 iunie 2010.

Prin decizia comercială nr. 272 pronunţată la data de 20 iunie 2011 în dosarul nr. x/2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a Comercială a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAŢIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A., împotriva sentinţei comerciale nr. 5707 din 6 mai 2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Comercială în dosarul nr. x/2009.

Recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva deciziei comerciale anterior menţionate a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 2247 din data de 3 mai 2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a Comercială.

II. Prin adresa nr. x din data de 22 aprilie 2008 emisă de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Sector 5 Bucureşti, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti sub nr. x/2009, a fost înaintată spre competentă soluţionare plângerea formulată de petenta S.C. B. S.R.L. în contradictoriu cu intimata S.C. A. S.R.L., prin care s-a solicitat desfiinţarea încheierii nr. x din data de 3 februarie 2009 emisă de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Sector 5 Bucureşti, anularea acesteia, radierea notărilor făcute în temeiul încheierii menţionate şi desfiinţarea documentaţiei cadastrale a intimatei S.C. A. S.A., cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea plângerii, petenta a arătat, în esenţă, că prin încheierea nr. x din data de 3 februarie 2009 au fost notate în Cartea Funciară nedefinitivă, ca urmare a avizării documentaţiilor nr. x/04.12.2008, nr. x/23.12.2008 şi a cererii nr. x/23.12.2008 formulate de S.C. A. S.A. pentru anularea numerelor cadastrale x şi y, două loturi care s-ar suprapune pe proprietatea S.C. B. S.R.L., însă în realitate aceste suprapuneri nu există.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 7/1996.

Prin încheierea din data 4 noiembrie 2009, instanţa a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind desfiinţarea documentaţiilor cadastrale ale pârâtei, a respins excepţia inadmisibilităţii cererii pentru încălcarea dispoziţiilor art. 50 din Legea nr. 7/1996, excepţia lipsei de interes, excepţia lipsei calităţii procesuale active şi lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia tardivităţii formulării plângerii, invocate de intimată.

Prin sentinţa civilă nr. 7145 din data de 28 octombrie 2010, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a admis, în parte, plângerea formulată de petentă, a desfiinţat încheierea nr. x din data de 3 februarie 2009 emisă de Biroul de Carte funciară Bucureşti Sector 5, a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind anularea documentaţiei cadastrale a intimatei şi a obligat intimata la plata către petentă a sumei de 44.019 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 3146 din data de 12 aprilie 2011, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a dispus completarea dispozitivului sentinţei civile nr. 7145 din data de 28 octombrie 2010, în sensul că s-a dispus radierea notărilor efectuate în temeiul încheierii nr. x din data de 3 februarie 2009 emisă de Biroul de Carte Funciara Sector 5 Bucuresti în CF nr. x, nr. cad. x şi y la P III/3 şi 4, după rămânerea irevocabilă a hotărârii.

Împotriva sentinţei civile nr. 7145/28.10.2010 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti au formulat apel atât petenta, cât şi intimata, apelurile fiind înregistrate pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă sub nr. x/2009, la data de 11.02.2011.

Totodată, intimata a formulat apel şi împotriva sentinţei civile nr. 3146 din data de 12 aprilie 2011, prin care s-a dispus completarea sentinţei civile nr. 7145/din data de 28 octombrie 2010.

Prin decizia civilă nr. 346A din data de 28 martie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins ambele apeluri formulate de apelanta-reclamantă S.C. B. S.R.L. şi de apelanta-pârâtă S.C. A. S.A. împotriva sentinţelor civile anterior menţionate, ca nefondate.

Prin decizia civilă nr. 2280 din data de 13 decembrie 2012, pronunţată în recurs, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie a respins excepţia nulităţii, ca nefondată.

A respins recursul formulat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 346 A din data de 28 martie 2012, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

A admis recursul formulat de recurenta - reclamantă S.C. B. S.R.L. împotriva aceleiaşi decizii.

A modificat, în parte, decizia recurată, în sensul că a admis apelul formulat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 7145 din data de 28 octombrie 2010, pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti.

A desfiinţat, în parte, sentinţa, sub aspectul capătului de cerere privind anularea documentaţiei cadastrale a intimatei.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei civile.

A obligat apelanta-pârâtă să plătească apelantei-reclamante cheltuieli de judecată în sumă de 1.000 RON, cu aplicarea art. 274 pct. 3 C. proc. civ.

A menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei.

A luat act că recurenta-reclamantă şi-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată în recurs, pe cale separată.

III Prin cererea înregistrată la data de 30 martie 2015 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă sub nr. x/2015, reclamanta S.C. B. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâţii S.C. A. S.A., S.C. C. S.A. reprezentată prin administrator judiciar SCP D. SPRL, S.C. E. S.A. reprezentată prin administrator judiciar F., S.C. G. S.R.L., STATUL ROMÂN PRIN AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI (CONTINUATORUL F.P.S.), STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI, COMERŢULUI ŞI TURISMULUI şi STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINAŢELOR PUBLICE, solicitând instanţei să dispună următoarele (numerotarea capetelor de cerere fiind preluată identic din cererea de chemare în judecată):

1. Nulitatea Parţială/Rectificarea documentaţiei cadastrale nr. x/18.04.2000 documentaţie menţionată în Contractul de Vânzare - Cumpărare autentificat cu nr. x/22.11.2005 încheiat între S.C. C. S.A. şi S.C. A. S.A. şi regăsită de asemenea în Contractul de Vânzare - Cumpărare autentificat cu nr. x/23.12.2004 încheiat între S.C. E. S.A. şi S.C. C. S.A., care generează o suprapunere de 436 mp, cu proprietatea sa;

(Urmarea erorilor din documentaţia cadastrală mai sus menţionată rezultă o suprapunere virtuală în suprafaţă de 436 mp între terenul identificat cu număruluix338 şi proprietatea împrejmuită şi stăpânită din anul 1999 de către S.C. B. SRL).

2. Nulitatea Parţială a Contractului de Vânzare - Cumpărare autentificat cu nr. x/23.12.2004 încheiat între S.C. E. S.A. şi S.C. C. S.A., bazat pe documentaţia cadastrală nr. x/2000 aferentă număruluix338 pentru:

2.1 suprafaţa de suprapunere de 436 mp cu proprietatea împrejmuită a reclamantei; (idem 3.1.)

2.2 pentru drepturile reale/patrimoniale cuvenite reclamantei, care nu au fost menţionate în Contract/Cartea Funciară ca drepturi/sarcini; (idem 3.2.)

2.3 actele subsecvente;

3. Nulitatea Parţială a Contractului de Vânzare - Cumpărare autentificat cu nr. x/22.11.2005 încheiat între S.C. C. S.A. şi S.C. A. S.A., bazat pe documentaţia cadastrală nr. x/2000 aferentă număruluix338 pentru:

3.1. suprafaţa de "suprapunere" de 436 mp cu proprietatea S.C. B. S.R.L.; (idem 2.1.)

3.2. drepturile reale/patrimoniale cuvenite reclamantei (idem 2.2.), care nu au fost menţionate în Contract/Cartea Funciară ca drepturi/sarcini, astfel:

3.2.1. Dreptul de superficie cuvenit S.C. B. S.R.L. pentru reţeaua de canalizare cu deversare în Calea 13 septembrie situată sub drumul uzinal, pentru construcţia drumului uzinal, pentru construcţia Pasajului C.F.R. şi pentru reţeaua de gaze/utilităţi;

3.2.2. Dreptul de tranzit, servitute auto şi pietonală pe zona aferentă Drumului în folosinţa comună uzinal din Calea 13 septembrie (N.C. 1338-6-T din cadrul doc.cad. x/2000 parte a N.C.1338);

3.2.3. Dreptul de servitute acces auto şi pietonal pentru zona aferentă Pasajului CFR;

3.2.4. Dreptul traversării reţelelor de utilităţi pe amplasamentul terenului identificat iniţial cu N.C.1338, respectiv al dreptului de servitute aeriană şi subterană pentru reţele de utilităţi care deservesc S.C. B. S.R.L.;

3.3. actele subsecvente (acte de dezmembrare care includ diferite părţi din suprafaţa cu suprapuneri, ce se regăsesc în cadrul incintei împrejmuite aparţinând apelantei-reclamante).

4. Repunerea S.C. B. S.R.L. în situaţia anterioară de drept şi de fapt, iar pe cale de consecinţă:

5.1. Înscrierea tuturor sarcinilor, superficiilor, servituţilor şi drepturilor cuvenite S.C. B. S.R.L. în Cărţile Funciare subsecvente aferente terenului identificat iniţial cu numărul cadastral x (C.F. x cu transcrierile/dezmembrările ulterioare) prin constatarea drepturilor patrimoniale/reale cuvenite apelantei-reclamante cu privire la: servitute acces auto şi pietonal pe drumul uzinal cu acces din Calea 13 septembrie, dreptul tranzitării terenului cu reţelele sale de utilităţi, dreptul de superficie/servitute pentru construcţia drumului uzinal/construcţia pasajului C.F.R. pentru: reţeaua de gaze, reţeaua de alimentare cu curent electric, reţeaua de canalizare ce deversează în conducta H. din Calea 13 septembrie şi care este situată sub drumul în folosinţa comună mai sus menţionat servitute auto şi pietonală pentru Pasajul C.F.R.;

5.2. Rectificarea/Radierea Cărţilor Funciare/Identificatorilor Electronici (Numerelor Cadastrale) care determină suprapuneri cu proprietatea reclamantei şi/sau grevate de sarcini;

6. Nulitatea parţială a Contractului de Vânzare - Cumpărare autentificat cu nr. x/21.05.2012 dintre S.C. A. S.A. şi S.C. G. S.R.L. cu privire la sarcinile şi drepturile cuvenite apelantei-reclamante, servituţile, superficiile care grevează terenul aferent parte a drumului uzinal, acestea nefiind menţionate în Contract şi nici în Cartea Funciară aferentă (unul din loturile provenite din dezmembrările succesive ale număruluix338);

7(a) Nulitatea încheierii de Rectificare aut. cu nr. 854/09.02.2001 a BNP I. prin care se rectifică suprafaţa terenului aferentă contractului de vânzare - cumpărare nr. x/11.12.1998 încheiat între S.C. E. S.A. şi S.C. A. S.A. din 12.396 mp în 12.936 mp cu toate actele subsecvente, în principal şi;

7.(b) Nulitatea parţială a Contractului neautentificat nr. 3639/15.10.1996, în subsidiar (476 mp din suprafaţa majorată fictiv de 540 mp au fost translataţi pe proprietatea reclamantei);

8. Nulitatea Parţială/Rectificarea documentaţiei cadastrale aferente N.C.1338/2 din anul 2001 care a măsurat o suprafaţă de 14.066 mp (12.936 m.p.+1030 m.p.+100 m.p.), precum şi a documentaţiilor cadastrale subsecvente care au rezultat din acest număr cadastral;

9. Nulitatea Parţială/Rectificarea documentaţiilorx652/2012 (9191/26.04.2012), precum şi a documentaţiilor cadastrale subsecvente; (Respectiv suprapunere virtuală de 40 mp între terenul identificat cu IE x şi proprietatea B., suprapunere virtuală între terenurile A. identificate cu N.C. y (I.E.x) şi numărul cadastral x (I.E.x) translatată parţial pe proprietatea sa);

10. Nulitatea Parţială/Rectificarea documentaţiilor cadastrale efectuate de firma J.: x/04.12.2008, x/23.12.2008 (aut. K.), nr. x/05.04.2012 (aut. L.);

(Suprapunerea virtuală iniţială unitară de 436 mp (numărulx338) din doc. cad. x/2000 din cadrul incintei împrejmuite a S.C. B. S.R.L. a fost împărţită virtual ulterior în trei loturi: 334 mp (I.E.x, anterior numărul cadastral x) + 76 mp (IE x anterior numărul cadastral x) + 26 mp (I.E.x anterior numărul cadastral x, respectiv anterior numărul cadastral x).

Nu au fost figurate în Planurile aferente documentaţiilor cadastrale nici reţelele de utilităţi care deservesc reclamanta, Pasajul C.F.R., drumul în folosinţă comună).

11. Nulitatea parţială a Actului de Dezlipire aut. sub nr. x/10.05.2012 pentru:

11.1 suprafaţa de "suprapunere" care se regăseşte în cadrul incintei proprietăţii împrejmuite a S.C. B. S.R.L.;

11.2 drepturile reale/patrimoniale cuvenite reclamantei, care nu au fost menţionate în Actul de Dezlipire/Cartea Funciară ca drepturi/sarcini; (idem 2.2. şi 3.2.)

12. Nulitatea parţială a Actului de Dezlipire aut. sub nr. x/10.05.2012 pentru sarcinile care grevau imobilul şi nu au fost menţionate în act (suprapuneri cu proprietatea B., reţele, suprapuneri între imobilele A. etc.);

13. Actualizarea automată cu toate actele de dezmembrare subsecvente/actele de vânzare-cumpărare subsecvente/doc.cad. subsecvente/atribuiri O.C.P.I. efectuate după începerea prezentului litigiu pentru suprafeţele care fac obiectul "suprapunerilor"/servituţilor/superficiilor menţionate în acest litigiu şi Rectificarea Documentaţiilor Cadastrale/Numerelor Cadastrale Subsecvente/Identificatorilor Electronici Subsecvenţi etc., care fac obiectul litigiului.

14.a. Stabilirea tuturor proprietarilor cu suprafeţele contractate aferente care au deţinut şi care mai deţin active în incinta fostei S.C. E. S.A. - Dealul Spirii, identificată de către S.C. M. S.A. prin Planul 50072/R-34-004 ca având o suprafaţă totală de teren de 60879 mp, cu indicarea faptului dacă pe această platformă a fost vândut de către autorul iniţial mai mult teren decât suprafaţa iniţială existentă de 60879 mp.

14.b. Stabilirea parcelelor vândute de mai multe ori cu suprafeţele aferente, actele juridice şi documentaţiile cadastrale ale acestora, în cazul vânzării unei suprafeţe totale mai mari decât cea iniţială în incinta Dealul Spirii de către S.C. E. S.A.

15. Stabilirea tuturor neconcordanţelor existente în documentaţiile cadastrale din incinta platformei E. - Dealul Spirii, inclusiv identificarea cauzelor apariţiei suprapunerilor şi a diferenţelor care au condus la cote părţi/suprafeţe indivize între S.C. B. S.R.L. şi S.C. A. S.A. pentru teoretic aceleaşi loturi indivize, diferenţe care depăşesc limitele legal admise;

16. Constatarea nulităţii Declaraţiei Notariale aut. cu nr. 428/04.04.2012 pentru ascunderea cauzelor reale ale suprapunerilor;

17. Obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată pe care le va efectua cu acest litigiu, cu menţiunea că îşi rezervă dreptul solicitării pe cale separată şi a daunelor materiale/morale, prejudiciilor etc., cauzate.

Prin sentinţa civilă nr. 567 din data de 30 aprilie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, s-a declinat competenţa funcţională în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Civilă litigii cu profesionişti, apreciindu-se că, litigiul se încadrează în această categorie.

La rândul său, secţia a VI-a civilă a Tribunalului Bucureşti a pronunţat sentinţa civilă nr. 5022 din data de 22 septembrie 2015 în dosarul nr. x/2015, prin care a admis excepţia necompetenţei sale funcţionale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a III-a Civilă a Tribunalului Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza Curţii de Apel Bucureşti în vederea soluţionării conflictului negativ ivit.

Prin sentinţa civilă nr. 213F pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă la data de 10 noiembrie 2015, în dosarul nr. x/2015 având ca obiect conflict negativ de competenţă ivit între secţia a III-a şi secţia a VI-a ale Tribunalului Bucureşti, în cauză s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.

Prin sentinţa civilă nr. 1090 din data de 22 septembrie 2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a constatat prescris dreptul reclamantei S.C. B. S.R.L la acţiunea în nulitatea relativă a contractelor de vânzare-cumpărare cu nr. x/23.12.2004, nr. y/22.11.2005, nr. z/21.05.2012 şi a contractului neautentificat nr. 3639/15.10.1996.

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor din cauză: Statul Român prin Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, Statul Român prin Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri Bucureşti, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi în consecinţă, a respins faţă de aceşti pârâţi cererile din acţiunea introductivă de instanţă înregistrată la 30.03.2015, numerotate cu nr. 2, 3, 6, 7b, 13, 14(a, b), 15, astfel cum a fost precizată pe parcursul procesului, pentru lipsa calităţii procesual pasive.

A calificat drept apărare de fond, lipsa de interes invocată de pârâta S.C. A. S.A.

A respins, ca inadmisibile, cererile numerotate prin acţiunea formulată de reclamantă, cu numerele 13, 14(a, b), 15.

A respins ca nefondate cererile formulate de reclamantă cu nr. 2 privind: nulitatea parţială a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/23.12.2004 încheiat între pârâţii S.C. E. S.A. şi S.C. C. S.A.; nr. 3 privind nulitatea parţială a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/22.11.2005 încheiat între pârâţii S.C. C. S.A. şi S.C. A. S.A.; nr. 6 privind nulitatea parţială a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/21.05.2012 încheiat între pârâţii S.C. A. S.A. şi S.C. G. S.R.L., respectiv nulitatea parţială a contractului neautentificat nr. 3639/15.10.1996.

A obligat reclamanta să achite pârâtei S.C. A. S.A. suma de 11.505,31 RON reprezentând cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat.

Prin decizia nr. 688 din data de 27 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta - reclamantă S.C. B. S.R.L împotriva sentinţei civile nr. 1090 din data de 22 septembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimatele - pârâte S.C. C. S.A. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR F. D. SPRL, S.C. E. S.A. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR F., S.C. G. S.R.L., STATUL ROMÂN PRIN AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI, COMERŢULUI ŞI RELAŢIILOR CU MEDIUL DE AFACERI BUCUREŞTI, STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE şi S.C. A. S.A.

A obligat apelanta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă S.C. A. S.A. la plata sumei de 10.000 RON cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 550 din data de 5 martie 2020 pronunţată în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte de Casaţie, secţia a II-a civilă a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 688 din 27 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie şi a obligat recurenta-reclamantă la plata sumei de 14.280 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata-pârâtă N. S.A. (fostă S.C. A. S.A.).

IV. La data de 23 aprilie 2020, revizuentul .C. B. S.R.L. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 550 din 5 martie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, cererea fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă sub nr. x/2020.

În susţinerea cererii de revizuire, iniţial întemeiată în drept pe prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1 şi 8 din C. proc. civ., revizuentul a invocat, în esenţă, următoarele motive:

Sub aspectul cazului de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a menţionat faptul că există hotărâri definitive potrivnice deciziei nr. 550/2020, anterioare acesteia, arătând că decizia menţionată încălcă autoritatea de lucru judecat.

A precizat că o primă hotărâre este sentinţa nr. 5707 din data de 6 mai 2010 pronunţată în dosarul nr. x/2009 al Tribunalul Bucureşti, irevocabilă, prin care este specificat că terenul aferent liniei de cale ferată, este cuprins ca bun aflat în domeniul public;

A doua hotărâre potrivnică indicată de revizuentă a fost decizia nr. 272 din data de 20 iunie 2011 pronunţată în dosarul nr. x/2009 al Curţii de Apel Bucureşti (revizuenta arătând că această decizie este "definitivă" potrivit deciziei nr. 2247 din data de 3 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie). A menţionat revizuenta că această hotărâre reconfirmă faptul că imobilul proprietate publică teren şi linie de cale ferată este un bun ce beneficiază de un regim juridic care nu poate face obiectul unor convenţii particulare.

A susţinut că hotărârile menţionate au soluţii contrare şi că "acelaşi judecător nu mai este de acord cu el însuşi, în mod halucinant".

În acest sens, arătat că decizia nr. 272 din data de 20 iunie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti a fost pronunţată de un complet prezidat de doamna judecător O., iar decizia nr. 550 din data de 5 martie 2020 a fost dată de un complet al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din care a făcut parte aceeaşi doamnă judecător.

Precizând că, prin contractele a căror nulitate o solicită a fost tranzacţionat imobilul proprietate publică al Statului Român pe baza unor acte false neautentice, fiindu-i interzis accesul pe Pasajul CFR, a considerat că hotărârile instanţelor din dosarul nr. x/2009 (fond, apel şi recurs) sunt potrivnice deciziei a cărei revizuire o solicită.

Revizuenta a precizat că, prin decizia nr. 2280 din data de 13 decembrie 2012 pronunţată în dosarul nr. x/2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie a admis, definitiv şi irevocabil, acţiunea formulată de revizuentă, stabilind că nu pot exista suprapuneri între imobile, respectiv că imobilele cu suprapuneri aparţin revizuentei, conform expertizei tehnice topo-cadastrale judiciare efectuate şi omologate.

A făcut referire la sentinţa civilă nr. 213/F a Curţii de Apel Bucureşti pronunţată în dosarul nr. x/2015, prin care Curtea de Apel a stabilit competenţa judecării dosarului nr. x/2015 de către o secţie civilă specializată în drepturi reale imobiliare, nu de către o secţie comercială specializată în litigii cu profesionişti.

În privinţa dosarului nr. x/2009, având ca părţi pe S.C. A. S.A. şi COMPANIA NAŢIONALĂ CFR S.A., a susţinut că pârâtele au prejudiciat nu numai compania B., prin contractele translative de proprietate neautentice a căror anulare a solicitat-o, ci şi Statul Român.

După prezentarea unui scurt istoric al situaţiei de fapt judecate anterior, a precizat că, prin decizia a cărei revizuire o solicită, Înalta Curte a respins recursul revizuentei, fără a evalua faptul că în fond şi în apel nu au fost administrate probe esenţiale şi utile dezlegării speţei.

A susţinut că a avut parte de o judecată strâmbă la fond şi apel, iar soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie reprezintă o nouă gravă eroare juridică, care validează practic contractul fals, pretins autentificat, prin care s-a vândut o parte din imobilul proprietatea exclusivă a revizuentei, au fost înstrăinate ilicit părţile indivize, au fost modificate fictiv în documentaţiile cadastrale dimensiunile şi suprafeţele, dreptul revizuentei de tranzit/servitute/superficie dispărând prin această serie diabolică de acte.

Astfel, a considerat că urmarea firească a deciziei 550/2020 a Înaltei Curţi va fi perpetuarea suprapunerilor şi crearea premiselor împroprietăririi intimatelor, care au tranzacţionat ilegal părţi din imobilul B. prin acte iniţiale neautentificate, prin deposedarea primului proprietar, care are la bază acte autentice, adică prejudicierea revizuentei, care va rămâne fără căi de acces la drumul public şi fără reţele de utilităţi, pentru a nu mai vorbi de furtul imobilului aferent statului Român.

Cu privire la dosarul nr. x/2009, având ca părţi pe S.C. B. S.R.L. şi S.C. A. S.A., a precizat că, prin sentinţa nr. 7145 din data de 28 octombrie 2010, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a admis desfiinţarea încheierii nr. x din 3 februarie 2009 emisă de către O.C.P.I., prin care A. S.A. a întabulat teren, cu suprapunere peste imobilul proprietatea revizuentei.

A mai precizat că, prin sentinţa civilă nr. 3146 din data de 12 aprilie 2011, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a admis radierea notărilor aferente suprapunerilor, dispunând O.C.P.I. efectuarea radierii suprapunerilor din Cărţile Funciare, după rămânerea definitivă a sentinţei.

A susţinut că, prin decizia nr. 2280 din data de 13 decembrie 2012 pronunţată în dosarul nr. x/2009, Curtea de Apel Bucureşti a admis recursul revizuentei cu privire la desfiinţarea documentaţiei cadastrale întocmită defectuos, cu suprapuneri cu bună-ştiinţă pe baza unor acte neautentice, respingând recursul S.C. A. S.A. arătând, totodată, că O.C.P.I. refuză să pună în aplicare această decizie.

Revizuenta a susţinut că Tribunalul, Curtea de Apel şi Înalta Curte au refuzat, în cadrul litigiului nr. x/2015, să compare titlurile de proprietate ale părţilor, să administreze expertizele tehnice de specialitate care se impuneau şi mai ales cercetările criminalistice necesare actelor pentru care revizuenta s-a înscris în fals, concluzionând că, prin decizia nr. 550 din data de 5 martie 2020 se încalcă decizia nr. 2280 din data de 13 decembrie 2012 pronunţată în dosarul x/2009 al Curţii de Apel Bucureşti, prin care s-a stabilit că imobilele suprapuse aparţin revizuentei şi, respectiv, că suprapunerile dintre imobile sunt ilegale.

A reiterat faptul că cele două contracte false neautentificate au generat litigiile ulterioare şi suprapunerile, fiind de datoria judecătorilor să compare actele de proprietate ale părţilor şi să stabilească care titlu de proprietate primează.

A subliniat că, ori trebuie anulate contractele neautentice atacate de revizuentă şi actele subsecvente autentificate pe baza actelor iniţiale, neautentificate notarial, ori trebuie anulat contractul autentic nr. 3721 din data de 15 iunie 1999, prin care revizuenta a cumpărat imobilul.

A susţinut, făcând trimitere la o serie de aspecte deduse judecăţii în dosarul x/2015, că această cauza a fost judecată de judecători incompetenţi, fiind aplicate prevederi legale anulate sau fiind invocate prevederi nelegale.

A mai arătat că legislaţia precizează că se pot efectua modificări de către O.C.P.I. doar în situaţia în care pe imobilul respectiv nu există construcţii sau alte investiţii, dar în cazul revizuentei, pe amplasament fiinţează construcţii, a căror constatare este refuzată cu obstinaţie de către instanţele de judecată.

A considerat că rolul activ al judecătorului era, în primul rând, să administreze expertizele criminalistice pentru a se edifica dacă sunt reale sau nu contractele neautentificate nr. x din data de 23 decembrie 2004 şi 3639 din data de 15 octombrie 1996, să verifice cauzele suprapunerilor fictive, ce anume generează contractele neautentice a căror anulare a solicitat-o, aceste aspecte necesitând administrarea unor expertize de specialitate topo-cadastrale, expertize în construcţii, martori, interogatorii, cercetare la faţa locului, etc.

Cu privire la sentinţa civilă nr. 213/F din data de 10 noiembrie 2015 pronunţată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Bucureşti a stabilit competenţa judecării dosarului nr. x/2015 de către o secţie civilă specializată în drepturi reale imobiliare, nu de către o secţie comercială, specializată în litigii cu profesionişti.

A precizat că obiectul dosarului nr. x/2015 îl constituie constatarea nulităţii absolute/relative a contractului de vânzare-cumpărare dintre E. S.A. şi C. S.A., a contractului de vânzare-cumpărare dintre C. S.A. şi A. S.A. şi a contractului dintre A. S.A. şi G. S.A., revizuenta nefiind parte în nici unul dintre contractele mai sus menţionate.

A considerat că, deşi instanţa de recurs era obligată să-şi decline competenţa în favoarea unei secţii specializate în judecarea cauzelor eminamente civile, instanţa a respins excepţia invocată de către revizuentă, motivând că litigiul poartă între societăţi comerciale şi, în consecinţă, recursul trebuie judecat de către o instanţă specializată în judecarea cauzelor cu profesionişti.

Astfel, instanţa a pronunţat o hotărâre contradictorie unei hotărâri definitive, care privea competenţa funcţională.

În ceea ce priveşte cazul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., revizuenta a arătat că, prin cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2015, a formulat capetele de cerere: 1, 2 (2.1,2.2,2.3), 3 (3.1, 3.2),4, 5 (5.1,5.2), 6, 7(a), 7(b),8, 9, 10, 11 (11.1,11.2), 12, 13, 14(a), 14(b), 15, 16 şi 17, iar prin încheierea de şedinţă din data de 25 februarie 2016, Tribunalul a disjuns capetele de cerere nr. x, 4, 7(a), 8, 9, 10 şi 16, formându-se dosarul nr. x/2016.

A precizat că, prin încheierea de şedinţă din data de 7 martie 2016, Tribunalul Bucureşti a dispus disjungerea capetelor de cerere nr. x şi 5.2. iar prin încheierea din data de 16 iunie 2016, Tribunalul a disjuns capătul de cerere nr. x (fiind format dosarul nr. x/2016) şi capătul de cerere nr. x (formând dosarul nr. x/2016).

A considerat că cererea de chemare în judecată a fost mutilată în părţi incoerente, în scopul creării haosului.

Astfel, a arătat că Tribunalul a respins, pe fond, capetele de cerere 2, 3, 6, 7(b), 13, 14(a), 14(b) şi 15 în raport cu pârâţii E., C., A. şi G., respectiv a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, MINISTERUL COMERŢULUI ŞI ECONOMIEI şi AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI.

A respins, ca inadmisibile capetele de cerere nr. x, 14(a), 14(b) în raport cu toţi pârâţii.

Această hotărâre a fost menţinută în apel, recursul finalizându-se cu pronunţarea, de către Înalta Curte, a deciziei nr. 550/2020, prin care instanţa de recurs a judecat calea de atac din perspectiva capetelor de cerere nr. x (2.1,2.2,2.3), 3 (3.1, 3.2), 6, 14(a), 14(b), 15 şi 17.

Aşadar, a considerat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu s-a pronunţat asupra capetelor de cerere nr. 7(b) şi 13, nici asupra recursului privind reunirea capetelor de cerere mai sus menţionate, a căror disjungere a criticat-o, decizia nr. 550/2020 având în vedere obiectele capetelor de cerere disjunse.

În concluzie, a solicitat admiterea cererii de revizuire formulate împotriva deciziei civile nr. 550 din data de 5 martie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul civil nr. x/2015, opinând că este necesară trimiterea cauzei către un complet din cadrul secţiei I Civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În cadrul Anexelor la cererea de revizuire, revizuenta a mai invocat, în cadrul unor completări la cererea de revizuire, motivele de revizuire prevăzute de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 3, 4, 5, 6, 7 şi 9 din C. proc. civ.

Cu privire la cazul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., a susţinut că eventuala posibilitate de invocare a acestor aspecte, doar de către Statul Român, este profund neconstituţională, astfel că revizuenta a procedat la invocarea şi a acestui caz de revizuire.

Interesul în invocarea acestui text de lege constă, potrivit revizuentei, în furtul pasajului CFR-B. de la Km 1+670, revizuenta arătând că i-a fost interzis traficul auto/pietonal de către auto-intitulaţii proprietari pe baza actelor false.

A considerat că Statul Român, prin persoanele juridice responsabile de drept public, fie nu a apărat proprietatea publică a Statului, aceasta fiind însuşită ilegal de firma familei P., fie a apărat-o cu viclenie, cei însărcinaţi să apere proprietatea publică nefacându-şi practic datoria.

A menţionat că reprezentanţii Statului nu au luat parte la nici un termen de judecată, nu au solicitat înscrierea în fals a contractului de vânzare cumpărare pretins xdin data de 23 decembrie 2004, prin care s-a tranzacţionat rampa M.Ap. N. şi imobilul proprietate publică aflat în concesiunea CFR, ignorând practic acest dosar.

A susţinut că în mod eronat a reţinut Curtea de Apel Bucureşti că revizuenta nu a indicat nimic în Cererea introductivă despre imobilul CFR, alegând să desconsidere poziţia CFR şi hotărârile pronunţate în favoarea CFR, cu toate că revizuenta a nominalizat explicit pasajul CFR în cererea introductivă, la capetele de cerere 3.2.1 şi 5.1, iar în cuprinsul cererii a făcut vorbire despre imobilul CFR (căi ferate şi teren aferent).

Totodată, a menţionat că Înalta Curte a ales să "omologheze" decizia Curţii de Apel Bucureşti, ignorând toate aspectele supuse atenţiei în recurs, inclusiv autoritatea de lucru judecat.

Deşi a probat toate aspectele susţinute în cererea introductivă, revizuenta a considerat că instanţa incompetentă a ales să desconsidere toate argumentele sale sau, poate şi mai grav, a refuzat, cu rea-credinţă, să judece corect speţa, Înalta Curte ajungând să statueze un neadevăr flagrant.

A mai afirmat că Înalta Curte s-a contrazis, în motivare, întrucât, după ce a acuzat revizuenta de nearătarea dovezilor, normelor de drept, etc, a subliniat enumerarea excesivă a textelor de lege care reglementează actul juridic civil, condiţiile de valabilitate ale acestuia sau regimul nulităţii, pretextând că nu pot fi reţinute motivele de recurs prezentate de revizuentă.

Făcând referire la situaţia de fapt eronat reţinută în speţă şi la greşita administrare şi interpretare a probelor din dosar, a arătat că instanţele din fond, apel şi recurs au ales să protejeze cu bună-ştiinţă pârâţii de rea-credintă, care au efectuat ilegalităţi în formă continuată.

Reiterând pasaje din motivarea decizie nr. 550/2020 a Înaltei Curţi, a considerat că această instanţă se află într-o gravă eroare, deoarece soluţionarea suprapunerilor documentaţiilor cadastrale nu va fi niciodată rezolvată de O.C.P.I., care nu are autoritatea de a anula o Carte Funciară sau o documentaţie cadastrală şi nu poate stabili ce teren aparţine Statului Român şi ce teren aparţine pârâtelor.

În cazuri de suprapuneri din acte, a apreciat ca fiind de datoria judecătorilor să analizeze actele de proprietate ale părţilor şi stabilirea priorităţii actelor de proprietate.

În ceea ce priveşte cazul de revizuire prevăzut de textul art. 509 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., a susţinut că soluţia a cărei revizuire o solicită a fost dată de un complet care şi-a exercitat funcţia, cel puţin, cu gravă neglijenţă.

Reiterând faptul că decizia nr. 272 din data de 20 iunie a Curţii de Apel Bucureşti a fost pronunţată de un complet prezidat de doamna judecător O., a susţinut că această hotărâre se contrazice flagrant cu decizia nr. 550 din data de 5 martie 2020, pronunţată de un complet în componenţa căruia a intrat aceeaşi doamnă judecător.

Revizuenta şi-a exprimat speranţa că Inspecţia Judiciară şi/sau Consiliul Superior al Magistraturii vor constata că soluţia din decizia nr. 2247 din data de 3 mai 2012 este potrivnică deciziei 550 din data de 5 martie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Astfel, în ipoteza în care Inspecţia Judiciară şi/sau Consiliul Superior al Magistraturii vor sancţiona disciplinar unul sau mai mulţi judecători din complet până la judecarea cererii de revizuire, a apreciat că va exista un motiv suplimentar de revizuire, ce va putea fi reţinut ca argument în favoarea admiterii cererii.

În ceea ce priveşte cazul de revizuire prevăzut de textul art. 509 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., a precizat că, hotărârea nr. 550 din data de 5 martie 2020 s-a dat în temeiul contractului nr. x din data de 23 decembrie 2004, contract declarat de către Notarul Q. (despre care se presupune că ar fi autentificat actul) ca fiind fals, inexistent.

A arătat că, pe baza acestui contract, s-au încheiat, ulterior, celelalte contracte atacate ce fac obiectul dosarului.

A considerat că nu este vina revizuentei faptul că acest înscris nu a fost declarat fals în urma judecării dosarului x/2015, ci este vina instanţelor de fond, apel şi recurs şi a celorlalte instituţii ale Statului Român, care au refuzat până şi cercetarea criminalistică solicitată.

Întrucât notarul Q. a declarat că îşi rezervă dreptul de a sesiza instanţele competente, revizuenta şi-a exprimat speranţa că, până la judecarea cererii de revizuire va exista o hotărâre definitivă, în acest sens, pe baza demersurilor Notarului Q..

A considerat că instanţa de revizuire va putea analiza şi cazul de revizuire prevăzut de textul art. 509 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte cazul de revizuire prevăzut de textul art. 509 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., a precizat că, în cadrul dosarului nr. x/2017 (număr anterior x/2011) Înalta Curte a respins, prin decizia nr. 770 din data de 10 aprilie 2019, recursul declarat de S.C. A. S.A., admiţând, practic, toate capetele de cerere formulate de revizuentă.

A mai precizat că, în cadrul dosarului nr. x/2015, S.C. A. S.A. (actuala N. S.A.) a susţinut că toate suprapunerile se datorează exclusiv actului de dezmembrare ce face obiectul dosarului nr. x/2017, respectiv că acestea nu trebuie analizate în cadrul dosarului nr. x/2015

Totodată, a arătat că, în cadrul dosarului nr. x/2017 S.C. A. S.A. (actuala N. S.A.) a susţinut că suprapunerile fac obiectul exclusiv aferent dosarului x/2015

Astfel, a considerat că hotărârea a cărei revizuire se cere se bazează pe susţineri contradictorii flagrante ale S.C. A. S.A. (actuala N. S.A.).

Întrucât în dosarul nr. x/2017 au fost anulate hotărârile Tribunalului şi ale Curţii de Apel, în considerarea faptului că hotărârea a cărei revizuire se cere are o strânsă legătură cu cea din dosarul prezent, a solicitat reţinerea acestui motiv de revizuire.

În ceea ce priveşte cazul de revizuire prevăzut de textul art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., a susţinut că, în măsura în care instituţiile Statului Român îşi vor face datoria şi vor produce înscrisuri doveditoare pe baza cercetării criminalistice a contractelor împotriva cărora revizuenta s-a înscris în fals, acest motiv de revizuire va putea fi analizat corespunzător.

În cazul în care nu se vor descoperi alte înscrisuri doveditoare, doar pentru că instanţele, organele competente şi instituţiile refuză cu obstinaţie să cerceteze plângerile şi înscrierile în fals formulate de revizuentă, revizuenta a arătat că a epuizat toate mijloacele legale de apărare.

În ceea ce priveşte cazul de revizuire prevăzut de textul art. 509 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ., a precizat, pe de-o parte, că a fost împiedicată, la momentul la care s-a înfăţişat în cadrul dezbaterilor, să îşi expună pe larg punctul de vedere, să înştiinţeze instanţa, să aibă un dialog cu instanţa şi cu pârâta, să răspundă alegaţiilor, dreptul său la apărare fiind astfel viciat, întrucât pseudo-dezbaterile s-au desfăşurat mai degrabă sub forma unui scurt monolog prezentat de către fiecare parte.

A considerat că în cauză nu a existat o judecată corectă, existând termene limitative şi lipsind, la toate instanţele, dezbateri reale, chiar dacă, fizic, revizuenta a fost prezentă.

Pe de altă parte, a precizat că a solicitat, în mod repetat, motivarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a deciziei nr. 550/2020 într-un termen scurt, însă această motivare a fost comunicată doar la termenul din data de 13 aprilie 2020.

Astfel, până la acest moment, nu a reuşit să înştiinţeze instanţele de judecată cu privire la hotărârile potrivnice care încalcă autoritatea de lucru judecat, din motive mai presus de voinţa revizuentei.

Chiar dacă a fost prezentă, a avut cunoştinţă despre existenţa dosarului, a depus recursul, actele şi concluziile scrise, revizuenta a susţinut că a fost împiedicată, pe parcursul celor 5 ani, să înfăţişeze toate argumentele în cadrul unor dezbateri reale.

A solicitat cheltuieli de judecată, conform dovezilor depuse la dosar.

Totodată, în ipoteza respingerii cererii de revizuire, a solicitat reducerea onorariului acordat intimatei N. S.A. (FOSTĂ S.C. A. S.A.) la un cuantum similar onorariilor suportate de revizuentă cu ocazia formulării prezentei căi extraordinare de atac.

A mai susţinut, în final, că o admitere a cererii de revizuire ar putea deschide calea judecării corecte, de către un complet civil al Înaltei Curţi, cu retrimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului, în vederea administrării tuturor probelor (expertiză criminalistică a actelor asupra cărora s-a înscris în fals, expertiză topo-cadastrală, expertiză în construcţii, cercetare la faţa locului, interogatorii, martori, etc.)

La data de 23 aprilie 2020, la dosar a fost transmisă, de către revizuentă, o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţiile de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 509 (alin. (1) pct. 1, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9), art. 511, 513 din C. proc. civ., art. 22, art. 35,.art. 130, art. 131, art. 304, art. 306, art. 425 alin. (1) lit. b), art. 488 alin. (1) pct. 6 şi art. 488 alin. (1) pct. 8, art. 496 alin. (1), art. 503 din C. proc. civ. (alin. (1), (2), (3), (4), art. 21, art. 52, art. 53 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, art. 3, art. 907 din C. civ., art. 1, art. 2 din Regulamentul din 25 septembrie 2004, art. 8, art. 219, art. 226 din Legea nr. 71/2011, art. 27 din Ordinul nr. 134 din 26 martie 2009, Hotărârea nr. 10 din 22 septembrie 2011 a Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Hotărârea nr. 8 din 5 aprilie 2012.

Intimatul STATUL ROMÂN - PRIN MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la data de 5 iunie 2020, prin care a susţinut că în cererea de revizuire nu se invocă niciun motiv din cele prevăzute de dispoziţiile art. 509 alin. (1) din C. proc. civ. care să vizeze chestiunea litigioasă, tranşată definitiv, cu privire la calitatea procesuală pasivă a intimatei, astfel că nu există argumente pentru retractarea deciziei nr. 550 din data de 5 martie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2015.

La data de 15 iunie 2020, la dosar a fost înregistrată întâmpinarea formulată de intimata N. S.A. (FOSTĂ S.C. A. S.A.), prin care aceasta a solicitat, în esenţă, respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.

V. Analizând cererea de revizuire formulată, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ. dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condiţiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.

Revizuenta a formulat cererea de faţă împotriva deciziei civile nr. 550 din data de 5 martie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, invocând prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1, 3, 4, 5, 6, 7, 8 şi 9 din C. proc. civ., în raport cu următoarele hotărâri pronunţate anterior:

- sentinţa nr. 5707 din data de 6 mai 2010 pronunţată în dosarul nr. x/2009 al Tribunalul Bucureşti;

- decizia nr. 272 din data de 20 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti pronunţată în apel în acelaşi dosar (definitivă conform deciziei nr. 2247 din data de 3 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie);

- decizia nr. 2280 din data de 13 decembrie 2012 pronunţată în dosarul nr. x/2009 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie şi

- sentinţa civilă nr. 213/F a Curţii de Apel Bucureşti, pronunţată în cadrul regulatorului de competenţă privind dosarul nr. x/2015, finalizat cu decizia nr. 550 din 5 martie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, supusă revizuirii.

Prealabil analizării susţinerilor revizuentei, este de precizat că, potrivit dispoziţiilor art. 509, alin. (1) din C. proc. civ., revizuirea poartă asupra hotărârilor pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul, acestea fiind, concret, hotărâri pronunţate în primă instanţă şi în apel sau hotărâri date în recurs, după casare cu reţinere, potrivit dispoziţiilor art. 498 din C. proc. civ. (sigura împrejurare în care o hotărâre pronunţată în recurs, în condiţiile noului C. proc. civ., evocă fondul cauzei).

Prin excepţie, alin. (2) al textului art. 509 din C. proc. civ. enumeră, în mod limitativ, situaţiile în care sunt supuse revizuirii şi acele hotărâri care nu evocă fondul, prevăzute de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 3 (exclusiv situaţia condamnării unui judecător), 4 şi 7-10 din C. proc. civ.

Astfel, cazurile în care se poate formula o cerere de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri care nu evocă fondul, cum este decizia a cărei revizuire se solicită în prezenta cauză, sunt:

- situaţia în care un judecător a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricină, de natură să influenţeze soluţia pronunţată în cauză (art. 509 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ.);

- cand un judecator a fost sancţionat disciplinar definitiv, pentru exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, ceea ce a influenţat solutia pronunţată în cauză (art. 509 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ.);

- cand statul, alte persoane juridice de drept public, minorii şi cei puşi sub interdictie judecătoreasc sau cei puşi sub curatelă nu au fost apăraţi deloc ori au fost apăraţi cu viclenie de către cei desemnaţi să îi apere (art. 509 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ.);

- în situaţia existenţei unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe fie de acelaşi grad, fie diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri (art. 509, alin. (1), pct. 8 din C. proc. civ.);

- când partea a fost împiedicată a se prezenta la judecată, dar şi să înştiinţeze instanţa despre respectiva împrejurare, din motive ce sunt mai presus de voinţa sa (art. 509 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ.).

În speţă, decizia civilă ce face obiectul revizuirii a fost pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie potrivit dispoziţiilor art. 496 din C. proc. civ., fiind respins, ca nefondat, recursul declarat de revizuentă împotriva deciziei instanţei de apel pronunţate în dosarul nr. x/2015.

În concepţia noului C. proc. civ., calea de atac a recursului judecat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este una esenţialmente nedevolutivă, aspect ce rezultă, de altfel, şi din dispozitivul deciziei civile ce face obiectul revizuirii, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, ca nefondat, recursul declarat de revizuentă împotriva deciziei instanţei de apel pronunţate în dosarul nr. x/2015, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

Ca atare, întrucât decizia civilă atacată cu revizuire nu este una care evocă fondul, rezultă că, sub aspectul motivelor de revizuire prevăzute de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1, 5 şi 6 din C. proc. civ., invocate de revizuentă, cererea de faţă nu întruneşte condiţiile de admisibilitate impuse de dispoziţiile art. 509 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., astfel că aceste motive nu pot fi reţinute de instanţă.

Din perspectiva celorlalte motivele de revizuire invocate în cerere, o privire specială necesită sentinţa civilă nr. 213/F din data de 10 noiembrie 2015, prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a stabilit competenţa de soluţionare a fondului dosarului nr. x/2015 (finalizat cu decizia nr. 550 din 5 martie 2020, supusă revizuirii) în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.

În legătură cu sentinţa nr. 213/F din 10 noiembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, revizuenta a invocat exclusiv critici circumscrise cazului de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arătând, în esenţă, că instanţa a pronunţat o hotărâre contradictorie sentinţei, deoarece a respins excepţia necompetenţei funcţionale invocată de către revizuentă, cu motivarea că litigiul poartă între societăţi comerciale, astfel că recursul trebuie judecat de către o instanţă specializată în judecarea cauzelor cu profesionişti.

Analizând argumentele invocate de revizuentă, Înalta Curte constată că acestea, deşi sunt prezentate în dezvoltarea cazului de revizuire vizând existenţa unor hotărâri potrivnice, pretinzându-se încălcarea, prin judecarea recursului de către secţia a II-a a Înaltei Curţi, a autorităţii de lucru judecat a sentinţei nr. 213/F, constituie, în realitate, critici legate de necompetenţa instanţei de recurs care a pronunţat decizia nr. 550 din 5 martie 2020.

Dincolo de împrejurarea că această excepţie a fost invocată de revizuentă în recurs, fiind analizată şi respinsă de instanţă, se apreciază că susţinerile formulate în cererea de revizuire, departe de a reprezenta o încălcare a autorităţii de lucru judecat a sentinţei menţionate, nu pot face obiectul căii de atac a revizuirii.

Cu alte cuvinte, invocarea unei pretinse încălcări a autorităţii de lucru judecat a sentinţei, prin pronunţarea deciziei supuse revizuirii cu încălcarea competenţei funcţionale, urmăreşte, în realitate, reluarea judecăţii cauzei în faţa unei instanţe presupus competente funcţional, argument care se nu se subsumează nici cazului de revizuire invocat, nici vreunui alt caz de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 509 C. proc. civ.

În consecinţă, aceste susţineri nu întrunesc condiţiile de admisibilitate ale revizuirii, această cale de atac extraordinară fiind reglementată de dispoziţii legale de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile şi în condiţiile prevăzute în mod expres de lege.

Ca atare, argumentelor de mai sus în cadrul legal al revizuirii ar reprezenta o încălcare a principiului legalităţii şi al celui constituţional al egalităţii în faţa legii, prin recunoaşterea posibilităţii de a se formula calea de atac aleasă de revizuentă şi în alte situaţii decât cele prevăzute de lege.

În ceea ce priveşte celelalte hotărâri judecătoreşti a căror autoritate de lucru judecat se pretinde a fi încălcată prin decizia supusă revizuirii - sentinţa nr. 5707 din data de 6 mai 2010 a Tribunalului Bucureşti şi decizia nr. 272 din data de 20 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, ambele pronunţate în dosarul nr. x/2009 şi decizia nr. 2280 din data de 13 decembrie 2012 pronunţată în dosarul nr. x/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - instanţa de revizuire reţine, mai întâi, că primele două hotărâri au fost pronunţate în contradictoriu cu S.C. A. S.A. (actuala S.C. N. S.A.), într-un litigiu având ca obiect obligaţia de a face (obligarea pârâtei să desfiinţeze şi să ridice linia de cale ferată colectoare cuprinsă între vârful schimbătorului 8 (punct identificat cu nr. 2/37/bis în Planul de amplasament şi delimitarea bunului imobil cu numărul cadastral x propritatea reclamantei) şi limita proprietaţii S.C. A. S.A. înspre intersecţia Răzoare (punct identificat cu nr. 3/36 în Planul de amplasament).

Apoi, se reţine că cea de a treia decizie menţionată (nr. 2280 din data de 13 decembrie 2012) a fost pronunţată în dosarul nr. x/2009, ce a avut ca obiect plângerea formulată de petenta S.C. B. S.R.L. în contradictoriu cu intimata S.C. A. S.R.L. (actuala S.C. N. S.A.), prin care s-a solicitat desfiinţarea încheierii nr. x din data de 3 februarie 2009 emisă de Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Sector 5 Bucureşti, anularea acesteia, radierea notărilor făcute în temeiul încheierii menţionate şi desfiinţarea documentaţiei cadastrale a intimatei S.C. A. S.A.

Cât priveşte decizia a cărei revizuire se solicită, instanţa constată că aceasta a soluţionat un litigiu purtat între revizuentă, intimata S.C. N. S.A. şi multiple alte părţi, intimaţi în cadrul cererii de faţă. Totodată, se constată că obiectul litigiului în cadrul căruia s-a pronunţat decizia supusă revizuirii a fost unul complex, diferit de cel al litigiilor în care s-au pronunţat hotărârile a căror autoritate de lucru judecat se susţine că a fost încălcată, constând în: constatarea nulităţii parţiale/rectificarea unor documentaţii cadastrale, constatarea nulităţii parţiale a unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate între diferite intimate, constatarea nulităţii unor acte de dezlipire, repunerea revizuentei în situaţia anterioară, înscrierea tuturor sarcinilor, superficiilor, servituţilor şi drepturilor cuvenite revizuentei în Cărţile Funciare subsecvente aferente terenului identificat iniţial cu numărul cadastral x, constatarea drepturilor patrimoniale/reale cuvenite revizuentei, nulitatea unor încheierii de rectificare acte, actualizarea automată a documentaţiilor cadastrale cu toate actele de dezmembrare subsecvente şi actele de vânzare-cumpărare subsecvente, stabilirea tuturor proprietarilor care au deţinut şi care mai deţin active în incinta fostei S.C. E. S.A. - Dealul Spirii, stabilirea parcelelor vândute de mai multe ori cu suprafeţele aferente, stabilirea tuturor neconcordanţelor existente în documentaţiile cadastrale din incinta platformei E. - Dealul Spirii şi constatarea nulităţii unei declaraţii notariale.

Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Rezultă că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: existenţa unor hotărâri judecătoreşti definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile judecătoreşti în cauză să fie pronunţate în dosare diferite; să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză; în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi analizat.

Raţiunea reglementării menţionate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorităţii de lucru judecat, atunci când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar care privesc aceeaşi pricină, având aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi aceleaşi părţi.

Or, având în vedere precizările anterioare referitoare la obiectul şi părţile litigiilor în care s-au pronunţat sentinţa nr. 5707 din data de 6 mai 2010 a Tribunalului Bucureşti, decizia nr. 272 din data de 20 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti şi decizia nr. 2280 din data de 13 decembrie 2012 a aceleiaşi instanţe, se constată că în speţă nu există tripla identitate de obiect, părţi şi cauză, în raport cu decizia supusă revizuirii, situaţie care face imposibilă reţinerea autorităţii de lucru judecat şi, pe cale de consecinţă, recurgerea la motivul de revizuire reglementat de art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Dintre cazurile de revizuire invocate în cerere, Înalta Curte se va apleca, în continuare, asupra celor prevăzute de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 3, 4, 7 şi 9 din C. proc. civ. (reamintind concluzia de mai sus, în sensul că argumentele invocate în susţinerea cazurilor de revizuire prevăzute de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1, 5 şi 6 din C. proc. civ. nu satisfac cerinţele de admisibilitate impuse de dispoziţiile art. 509 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ.).

Din analiza actelor dosarului, nu se poate reţine incidenţa situaţiilor avute în vedere de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 3 şi 4 din C. proc. civ., neexistând dovezi din care să reiasă că un judecător ar fi fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricină, de natură să influenţeze soluţia pronunţată în cauză sau că ar fi fost sancţionat disciplinar definitiv, pentru exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.

De altfel, chiar revizuenta a arătat, în cererea sa că, în ipoteza în care Inspecţia Judiciară şi/sau Consiliul Superior al Magistraturii vor sancţiona disciplinar unul sau mai mulţi judecători din complet până la judecarea cererii de revizuire, va exista un motiv suplimentar de revizuire, ce va putea fi reţinut ca argument în favoarea admiterii cererii. Totodată, revizuenta a precizat, în ceea ce priveşte cazul de revizuire prevăzut de textul art. 509 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., că hotărârea nr. 550 din data de 5 martie 2020 s-a dat în temeiul contractului nr. x din data de 23 decembrie 2004, pe care îl consideră fals, iar notarul Q. a declarat că îşi rezervă dreptul de a sesiza instanţele competente, revizuenta exprimându-şi speranţa că, până la judecarea cererii de revizuire va exista o hotărâre definitivă, în acest sens, astfel că instanţa de revizuire va putea analiza şi cazul de revizuire prevăzut de textul art. 509 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ.

Ca atare, cerinţele de admisibilitate impuse de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 3 şi 4 din C. proc. civ. nu sunt îndeplinite.

Nici cazul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ. nu poate fi reţinut ca admisibil, întrucât nu se poate susţine că în cadrul dosarului în care s-a pronunţat decizia supusă revizuirii statul, sau alte persoane juridice de drept public nu au fost apăraţi deloc ori au fost apăraţi cu viclenie de către cei desemnaţi să îi apere, acestea fiind simple presupuneri ale revizuentei, ce nu sunt dovedite, în raport cu probele aflate în dosar.

Prima ipoteză - lipsa totală de apărare - implică neacordarea asistenţei juridice necesare de către reprezentanţii Statului.

Sub acest aspect, se constată că, în faza judecării fondului dosarului nr. x/2015, intimatul STATUL ROMAN PRIN AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI a depus întâmpinare, arătând că revizuenta nu a formulat nicio solicitare concretă faţă de aceasta, iar intimatul STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE a depus, de asemenea întâmpinare, invocând excepţii şi formulând apărări. Tot astfel, în faza apelului, intimatul STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI, COMERŢULUI ŞI RELAŢIILOR CU MEDIUL DE AFACERI a depus întâmpinare la apelul declarat de revizuentă, solicitând menţinerea sentinţei civile apelate ca fiind temeinică şi legală, admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a ministerului, iar pe fond, respingerea apelului ca nefondat faţă de Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, depunând întâmpinare şi intimatul STATUL ROMÂN PRIN AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI, care a solicitat respingerea apelului ca nefondat şi menţinerea sentinţei civile apelate ca legală şi temeinică.

Aceste împrejurări nu echivalează cu o lipsă de apărare, astfel că această ipoteză nu se confirmă în speţă.

A doua ipoteză prevăzută de art. 509 pct. 7 din C. proc. civ. este incidentă în cazul apărării persoanelor determinate de acest text cu viclenie, situaţie care presupune că reprezentanţii sau apărătorii părţii respective au exercitat apărarea, dar aceasta s-a făcut în mod dolosiv, cu rea-credinţă, împrejurare care a condus la pierderea procesului.

Or, intimatul STATUL ROMAN, prin ambii săi reprezentanţi, a avut câştig de cauză în dosarul nr. x/2015, situaţie în care revizuenta nu poate justifica un interes legitim pentru exercitarea căii extraordinare de atac a revizuirii întemeiate pe acest caz de revizuire.

În plus, Înalta Curte apreciază că poziţia procesuală a reprezentanţiilor STATULUI ROMÂN, diferită faţă de cea a revizuentei, nu echivalează, în lipsa unor dovezi elocvente şi indubitabile (ce nu se regăsesc în cauză) cu neasigurarea apărării sau cu apărarea cu viclenie a acestei intimate.

Nu poate fi reţinut nici cazul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ.. Revizuirea întemeiată pe acest text este admisibilă doar dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii: partea să fi fost împiedicată să se înfăţişeze la judecată şi să încunoştinţeze instanţa despre o atare împrejurare; împiedicarea trebuie să vizeze ambele împrejurări, respectiv atât înfăţişarea părţii în instanţă, cât şi înştiinţarea instanţei despre aceasta şi să fi fost determinată de o împrejurare mai presus de voinţa părţii.

Aceste condiţii nu se regăsesc îndeplinite în ceea ce priveşte judecarea recursului declarat de revizuentă în dosarul nr. x/2015, în care s-a pronunţat decizia a cărei revizuire se solicită, deoarece revizuenta a fost prezentă la termenul de judecată din data de 5 martie 2020, fiind reprezentată de directorul general R. şi de avocat S. şi formulând concluzii asupra recursului declarat, astfel cum reiese din partea introductivă a deciziei nr. 550 din data de 5 martie 2020.

În aceste condiţii, susţinerile revizuentei (în sensul că, deşi a fost prezentă la judecată, ar fi fost împiedicată, pe parcursul celor 5 ani, să înfăţişeze toate argumentele în cadrul unor dezbateri reale) nu pot fi primite ca reprezentând argumente valabile pentru dovedirea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate impuse de cazul de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 9 din C. proc. civ.

În concluzie, având în vedere considerentele anterior expuse, constatând că în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele prescrise de lege pentru a fi primită cererea de revizuire a deciziei nr. 550 din 5 martie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1, 3, 4, 5, 6, 7, 8 şi 9 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată.

În temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., revizuenta va fi obligată la plata către intimata-pârâtă S.C. N. S.A. (FOSTĂ S.C. A. S.A) a cheltuielilor de judecată în sumă de 13.231,61 RON, reprezentând onorariu de avocat.

VI. În ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 1, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9 din C. proc. civ., ale art. 511 şi 513 din C. proc. civ., ale art. 22, art. 35, art. 130, art. 131, art. 304, art. 306, art. 425 alin. (1) lit. b), art. 488 alin. (1) pct. 6 şi art. 488 alin. (1) pct. 8, art. 496 alin. (1), art. 503 (alin. (1), (2), (3), (4), toate din C. proc. civ., ale art. 21, art. 52 şi art. 53 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, ale art. 3 şi 907 din C. civ., ale art. 1 şi 2 din Regulamentul din 25 septembrie 2004, ale art. 8, 219 şi 226 din Legea nr. 71/2011, ale art. 27 din Ordinul nr. 134 din 26 martie 2009, precum şi a Hotărârii nr. 10 din 22 septembrie 2011 a Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Hotărârii nr. 8 din 5 aprilie 2012:

Revizuenta a susţinut că dispoziţiile mai sus menţionate sunt contrare Constituţiei României, încălcându-se, în principal, art. 21, art. 44, art. 134 şi art. 156 din legea fundamentală, dar şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În motivarea cererii, a precizat că dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. sunt neconstituţionale, deoarece legea permite ca instanţa cea mai înaltă din România să respingă recursul revizuentei, fără a se analiza toate motivele, instanţa nepronunţându-se asupra a trei capete de cerere principale cruciale, anume capetele de cerere nr. 7(b) şi 13 şi calea de atac formulată cu privire la disjungerea acestor capete de cerere de restul petitelor cererii de chemare în judecată introductive.

Reiterând pe larg situaţia de fapt pe care o apreciază a fi incidentă în speţă, a susţinut că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a ales să menţină decizia Curţii de Apel, inclusiv în ceea ce priveşte soluţia dată asupra chestiunii autorităţii de lucru judecat, în acest mod, Înalta Curte ajungând să statueze un neadevăr flagrant.

În legătură cu dispoziţiile art. 503 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., a arătat că sunt neconstituţionale în măsura în care înscrisul este refuzat a fi cercetat de instanţă în vederea declarării falsului, cu toate că suspiciunile de fals sunt mai mult decât rezonabile. Totodată, a considerat neconstituţional şi textul art. 496 din C. proc. civ., care reglementează soluţiile pronunţate de instanţa de recurs, precum şi dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., având în vedere că în ceea ce priveşte lămurirea speţei, sunt necesare acţiuni concrete ale instituţilor şi autorităţilor Statului Român, însă acestea se dovedesc a fi complet dezinteresate.

A precizat revizuenta că a fost împiedicată la dezbateri să îşi expună punctul de vedere, să aibă un dialog cu instanţa şi cu pârâta, să răspundă susţinerilor formulate, dreptul său la apărare fiind astfel viciat, deoarece pseudo-dezbaterile s-au desfăşurat, mai degrabă, sub forma unui scurt monolog prezentat de către fiecare parte, neavând loc dezbateri reale.

A mai arătat revizuenta că a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în mod repetat, motivarea într-un termen scurt a deciziei nr. 550 din 5 martie 2020 pronunţate în dosarul nr. x/2015, însă instanţa supremă i-a comunicat motivarea doar în data de 13 aprilie 2020, împrejurare care a împiedicat revizuenta să înştiinţeze instanţele de judecată cu privire la hotărârile potrivnice ce încalcă autoritatea de lucru judecat.

A considerat neconstituţionale prevederile art. 509 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., în esenţă, deoarece "interpretările pe baza cărora hotărârile pe baza cărora s-a întemeiat decizia nr. 550/2020 ce ar trebui anulate, nu au fost anulate şi deci nu pot fi prezentate în timp util pentru că plângerea notarului Q. nu a fost analizată, respectiv pentru că înscrisurile în fals au fost clasate sau ignorate!".

A susţinut că sunt profund neconstituţionale prevederile art. 509 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., deoarece eventuala posibilitate de invocare a acestui motiv de revizuire aparţine doar Statului Român, deşi revizuenta justifică interes în invocarea acestui text.

A precizat că şi dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. sunt neconstituţionale, în cererea de revizuire arătându-se că există 3 (trei) hotărâri potrivnice definitive anterioare deciziei nr. 550/2020, care încalcă autoritatea de lucru judecat: sentinţa nr. 5707 din 6 mai 2010 pronunţată în dosarul nr. x/2009 (Tribunalul Bucureşti), decizia Curţii de Apel Bucureşti nr. 272 din data de 20 iunie 2011,pronunţată în acelaşi dosar nr. x/2009 şi decizia nr. 2247 din 3 mai 2012 a Înaltei Curţi de Casaţie de Justiţie.

A susţinut că prima hotărâre menţionată conţine o soluţie contrară celor trei anterioare, dar şi că acelaşi judecător nu a fost de acord cu el însuşi, deoarece decizia nr. 272 din data 20 iunie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti a fost dată de un complet prezidat de doamna judecător O., iar decizia nr. 550 din data de 5 martie 2020 a fost pronunţată de un complet din care a făcut parte aceeaşi doamnă judecător O..

Revizuenta a apreciat, totodată că textul art. 21, art. 52 şi art. 53 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară sunt neconstituţionale.

Sunt neconstituţionale, în opinia revizuentei, şi prevederile art. 130 şi 131 din C. proc. civ., deoarece aceste prevederi legale au permis judecarea cauzei de către o instanţă necompetentă.

De asemenea, art. 1 şi 2 din Regulamentul din 25 septembrie 2004 privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt neconstituţionale, în măsura în care aceste prevederi legale permit judecarea cauzelor eminamente civile de către complete "comerciale", ceea ce nu se întâmplă nici chiar la instanţe inferioare, care au secţii specializate, cu competenţe bine delimitate din punct de vedere legal.

Revizuenta a apreciat că, pentru toate motivele expuse mai sus cu privire la definirea noţiunii de profesionist, art. 8, art. 219 şi art. 226 din Legea nr. 71/2011 sunt profund neconstituţionale.

A menţionat că singurele motive de casare ce au putut fi invocate în recurs au fost cele prevăzute de textele art. 488 alin. (1) pct. 6 şi art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., aceste prevederi legale fiind, însă, în opinia revizuentei, neconstituţionale, în măsura în care sunt extrem de limitative şi nu pot fi coroborate cu expunerea situaţiei de drept şi de fapt.

A considerat neconstituţionale şi prevederile art. 306 din C. proc. civ. privind ascultarea părţilor, coroborat cu art. 304 din C. proc. civ., care se referă la denunţarea unui înscris ca fals, atât timp cât revizuenta nu a avut posibilitatea de a obţine în instanţele din România administrarea unei expertize criminalistice pentru înscrisurile indicate ca fiind neadevărate.

A apreciat că prevederile art. 513 din C. proc. civ. sunt neconstituţionale, deoarece dezbaterile sunt foarte limitate, accentuându-se condiţiile de admisibilitate şi, astfel, restrângându-se dreptul revizuentei la apărare.

Totodată a susţinut că dispoziţiile art. 511 din C. proc. civ., ce privesc termenele de exercitare a revizuirii, sunt mult prea mici, stricte şi limitate, opinând revizuenta că o lărgire (cel puţin o dublare) a termenelor procedurale ar oferi o reală şansă justiţiabililor de a se putea apăra eficient.

A susţinut că este neconstituţional a se socoti un termen de decădere/prescripţie de la pronunţarea hotărârii şi/sau rămânerea definitivă a hotărârii, în condiţiile în care, hotărârea nu a fost comunicată părţii, arătând revizenta că, pe de o parte, dispoziţiile C. proc. civ. prevăd respingerea, ca inadmisibilă a oricărei cereri, dacă nu este motivată, iar pe de altă parte, că instanţele nu motivează hotărârile "cu lunile sau chiar cu anii".

A precizat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României se completează cu toate motivele expuse pe larg în cadrul cererii de revizuire.

Examinând condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:

Revizuenta a ataşat cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României două Anexe, prima dintre acestea conţinând o sesizare adresată Consiliului Superior al Magistraturii şi Inspecţiei judiciare, în care reclamă presupuse abateri pretins săvârşite de judecătorii care au pronunţat decizia a cărei revizuire o solicită, iar a doua, cuprinzând o parte din textele legale criticate pentru neconstituţionalitate.

Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992:

"Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia", iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, "nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".

Din analiza dispoziţiilor anterior menţionate rezultă că, pentru a se dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate, este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii de admisibilitate: 1) existenţa unui litigiu pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial; 2) calitatea de parte sau de procuror care participă în proces a titularului cererii; 3) obiectul excepţiei de neconstituţionalitate să vizeze o lege sau ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare ori care, deşi nu mai este în vigoare, continuă să producă efecte juridice; 4) legea/dispoziţia legală a cărei neconstituţionalitate se invocă are legătură cu soluţionarea cauzei; 5) lipsa unei decizii de constatare a neconstituţionalităţii dispoziţiilor legale criticate.

Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate anterior evocate, se constată, în privinţa celei de a treia condiţii de admisibilitate, că excepţia de neconstituţionalitate invocată de revizuent are ca obiect, între altele, anumite dispoziţii cuprinse în acte normative inferioare legii sau ordonanţei, anume dispoziţiile art. 1 şi art. 2 din Regulamentul din 25 septembrie 2004, ale art. 27 din Ordinul nr. 134 din 26 martie 2009, Hotărârea nr. 10 din 22 septembrie 2011 a Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Hotărârea nr. 8 din 5 aprilie 2012, ceea ce atrage consecinţa ca aceste prevederi şi acte normative să nu poată forma obiect al excepţiei de neconstituţionalitate, cererea de sesizare fiind inadmisibilă.

Cu privire la dispoziţiile art. 22, 35, 130, 131, 304, 306, 425 alin. (1) lit. b), 488 alin. (1) pct. 6, 488 alin. (1) pct. 8, 496 alin. (1) şi 503, toate din C. proc. civ., precum şi ale art. 21, 52 şi 53 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, art. 3 şi 907 din C. civ. şi art. 8, 219 şi 226 din Legea nr. 71/2011, de asemenea criticate pentru neconstituţionalitate, Înalta Curte reţine că speţa dedusă judecăţii, în cadrul căreia a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, are ca obiect o cerere de revizuire, astfel că o eventuală soluţie de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate invocate nu poate avea nicio înrâurire cu privire la modul de soluţionare al acestei cereri, nefiind îndeplinită condiţia legăturii cu soluţionarea cauzei a acestor texte legale.

În acest sens, se reţine că, obiectul litigiului constă într-o cerere de revizuire, în timp ce prevederile criticate pentru neconstituţionalitate mai sus menţionate se referă la: rolul activ al judecătorului, temeiul juridic al acţiunii în constatare, invocarea excepţiei de necompetenţă şi verificarea competenţei, denunţarea înscrisului ca fals, ascultarea părţilor, conţinutul hotărârii, motive de casare, soluţiile ce pot fi pronunţate de instanţa de recurs, obiectul şi motivele contestaţie în anulare, dispoziţii din legea de organizare judiciară, aplicarea generală a C. civ. şi rectificarea înscrierilor de carte funciară, definiţia noţiunii de "profesionist" şi înfiinţarea unor complete specializate.

Astfel de dispoziţii interesează, fie fondul raportului juridic şi aspecte legate de competenţa de soluţionare sau modul de alcătuire a completului de judecată, fie modul de soluţionare a contestaţiei în anulare, negăsindu-şi aplicarea în soluţionarea unei cereri de revizuire, cale extraordinară de atac în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în raport cu cazurile de revizuire invocate.

Ca atare, este inadmisibilă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 22, 35, 130, 131, 304, 306, 425 alin. (1) lit. b), 488 alin. (1) pct. 6, 488 alin. (1) pct. 8, 496 alin. (1) şi 503, toate din C. proc. civ., precum şi ale art. 21, 52 şi 53 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, art. 3 şi 907 din C. civ. şi art. 8, 219 şi 226 din Legea nr. 71/2011.

Deşi, s-ar putea conchide că, în privinţa textelor art. 509 alin. (1) pct. 1, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9 şi 511 şi 513 din C. proc. civ., se conturează o legătură cu modul de soluţionare a cauzei (deoarece aceste dispoziţii reglementează cazurile de revizuire, termenul revizuirii şi procedura de judecată), în raport cu motivele invocate în susţinerea excepţiei vizând aceste texte legale, Înalta Curte apreciază că o asemenea legătură nu există.

Recurenta a susţinut, de o manieră generică, că textele legale ce reglementează calea de atac a revizuirii sunt contrare Constituţiei României, încălcându-se, în principal, art. 21, art. 44, art. 134 şi art. 156 din legea fundamentală, dar şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Cu toate acestea, din lectura motivelor prezentate de revizuent se poate observa că motivarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale nu cuprinde argumente pertinente, legate de necorespondenţa dispoziţiilor legale contestate cu prevederile constituţionale invocate, ci revizuenta expune propria interpretare juridică a conţinutului acestor prevederi.

Astfel, se susţine, în esenţă, că: dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. sunt neconstituţionale, deoarece legea permite ca instanţa cea mai înaltă din România să respingă recursul revizuentei, fără a se analiza toate motivele; dispoziţiile art. 503 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ. sunt neconstituţionale, în măsura în care înscrisul este refuzat a fi cercetat de instanţă în vederea declarării falsului; textul art. 509 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. necesită acţiuni concrete ale instituţilor şi autorităţilor Statului Român, însă acestea se dovedesc a fi complet dezinteresate; prevederile art. 509 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. sunt neconstituţionale, deoarece plângerea notarului Q. nu a fost analizată; sunt neconstituţionale prevederile art. 509 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., deoarece posibilitatea de invocare a acestui motiv de revizuire aparţine doar Statului Român; dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. contravin Constituţiei, întrucât există trei hotărâri potrivnice definitive, anterioare deciziei supuse revizuirii, care îi încalcă autoritatea de lucru judecat; prevederile art. 513 din C. proc. civ. sunt neconstituţionale, dezbaterile fiind limitate la condiţiile de admisibilitate şi restrângând dreptul revizuentei la apărare; dispoziţiile art. 511 din C. proc. civ. contravin principiilor constituţionale, pentru motivul că stabilesc termene de exercitare a revizuirii mult prea scurte, stricte şi limitate.

Rezultă că, în ceea ce priveşte cererea de sesizare formulată cu privire la reglementările din materia revizuirii, nu se invocă o contradicţie între dispoziţiile legale amintite şi un principiu sau o prevedere constituţională, ci se expune propria viziune a revizuentei despre modul în care aceste texte trebuie interpretate sau, după caz, modificate.

Cu alte cuvinte, în raport cu motivele invocate privind textele art. 509 alin. (1) pct. 1, 3, 4, 5, 6, 7, 8 şi 9 şi ale art. 511 şi 513 din C. proc. civ., nu se poate identifica o legătură între eventuala neconstituţionalitate a acestor prevederi şi soluţionarea cauzei, întrucât neconcordanţa acestora cu dispoziţiile art. 21, art. 44, art. 134 şi art. 156 din legea fundamentală şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului a fost doar formal invocată.

Or, constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional nu este suficientă pentru admiterea cererii de învestire a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

Excepţia de neconstituţionalitate este un mijloc de apărare ce nu pune în discuţie fondul pretenţiei deduse judecăţii, astfel cum tinde revizuentul, ci vizează doar validitatea constituţională a textelor de lege, astfel că, partea care formulează excepţia de neconstituţionalitate are obligaţia de a-şi argumenta pertinent cererea, în raport cu eventuale neconcordanţe cu legea fundamentală, cerinţă ce nu este îndeplinită în speţă.

În concluzie, se constată că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiilor de admisibilitate a sesizării, prevăzute de art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât, o parte din dispoziţiile normative criticate nu sunt cuprinse în legi sau ordonanţe, în timp ce, în cazul celorlalte dispoziţii legale ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, lipseşte legătura acestora cu soluţionarea cauzei în cadrul căreia a fost invocată.

În consecinţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează să respingă, ca inadmisibilă, cererea formulată de revizuenta S.C. B. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 550 din 5 martie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015.

Obligă revizuenta la plata către intimata-pârâtă S.C. N. S.A. (FOSTĂ S.C. A. S.A) a cheltuielilor de judecată în sumă de 13.231,61 RON, reprezentând onorariu de avocat.

Cu recurs la Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în ceea ce priveşte cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Definitivă, în ceea ce priveşte cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1, 3, 4, 5, 6, 7 şi 9 din C. proc. civ.

Respinge, ca inadmisibilă, cererea formulată de revizuenta S.C. B. S.R.L. privind sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 1, 3, 4, 5, 6, 7 şi 9 din C. proc. civ., art. 511 şi art. 513 din C. proc. civ., art. 22, art. 53, art. 130, art. 131, art. 304, art. 306, art. 425 alin. (1) lit. b) art. 488 alin. (1) pct. 6, art. 488 alin. (1) pct. 8, art. 496 alin. (1), art. 503 alin. (1), (2), (3) şi 4, toate din C. proc. civ., a dispoziţiilor art. 21, 52 şi 53 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, a dispoziţiilor art. 3 şi art. 907 din C. civ., a dispoziţiilor art. 2 din Regulamentul din 25 septembrie 2004, a dispoziţiilor art. 8, art. 219 şi art. 226 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., a art. 27 din Ordinul nr. 134 din 26 martie 2004, a Hotărârii nr. 10 din 22 septembrie 2011 a Colegiului de conducere a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Hotărârii nr. 8 din 5 aprilie 2012.

Cu recurs în 48 de ore de la pronunţare, în ceea ce priveşte dispoziţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 iunie 2020.