Şedinţa publică din data de 24 iunie 2020
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 24.03.2016, sub nr. x/2016, astfel cum a fost precizată, şi faţă de transmiterea calităţii procesuale a pârâtei pentru o parte din pretenţiile deduse judecăţii, potrivit H.G. nr. 832/2016, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii OPERA NAŢIONALĂ BUCUREŞTI şi TEATRUL NAŢIONAL DE OPERETĂ ŞI MUSICAL "ION DACIAN", a solicitat instanţei, ca prin hotărârea ce va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei OPERA NAŢIONALĂ BUCUREŞTI la plata către reclamantă a sumei de 2.115.970,54 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor/serviciilor şi mărfii livrate pe bază de cerere şi oferă în perioada 22.12.2014-14.04.2015 şi obligarea pârâtului TEATRUL NAŢIONAL DE OPERETĂ ŞI MUSICAL "ION DACIAN" la plata către reclamantă a sumei de 6.222,89 RON, reprezentând rest de plată din factura fiscală nr. x/06.01.2014, precum şi la plata penalităţilor de 0,1% pe zi de întârziere, calculate de la data de 31.01.2014 şi până la data achitării integrale a debitului de 6.222,89 RON. De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 4861 din 18 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI a civilă, s-a admis cererea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta A.A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii OPERA NAŢIONALĂ BUCUREŞTI şi TEATRUL NAŢIONAL DE OPERETĂ ŞI MUSICAL "ION DACIAN", a fost obligată pârâta OPERA NAŢIONALĂ BUCUREŞTI la plata către reclamantă a sumei de 2.115.970,54 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor/serviciilor şi mărfii livrate pe bază de cerere şi oferă în perioada 22.12.2014 - 14.04.2015, a fost obligat pârâtul TEATRUL NAŢIONAL DE OPERETĂ ŞI MUSICAL "ION DACIAN" la plata către reclamantă a sumei de 6.222,89 RON, reprezentând rest de plată din factura fiscală nr. x/06.01.2014, precum şi la plata penalităţilor de 0,1% pe zi de întârziere, calculate de la data de 31.01.2014 şi până la data achitării integrale a debitului de 6.222,89 RON. A fost obligată pârâta OPERA NAŢIONALĂ BUCUREŞTI la plata către reclamantă a sumei de 24.764,70 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru; a fost obligat pârâtul TEATRUL NAŢIONAL DE OPERETĂ ŞI MUSICAL "ION DACIAN" la plata către reclamantă a sumei de 821,70 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi s-a luat act că reclamanta şi-a rezervat dreptul de a solicita plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat pe cale separată.
Prin decizia civilă nr. 2035 din 18 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost respins apelul declarat de apelanta - pârâtă OPERA NAŢIONALĂ BUCUREŞTI împotriva sentinţei civile nr. 4861 din 18 decembrie 2017, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI a civilă, ca nefondat. A fost obligată apelanta - pârâtă OPERA NAŢIONALĂ BUCUREŞTI să plătească intimatei - reclamante A.A. S.R.L. suma de 14.875 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în apel. S-a luat act că apelanta - pârâtă OPERA NAŢIONALĂ BUCUREŞTI şi-a rezervat dreptul de a solicita pe cale separată cheltuielile de judecată din apel.
Împotriva acestei decizii, pârâta OPERA NAŢIONALĂ BUCUREŞTI a declarat recurs, motivele fiind, în esenţă, următoarele:
Potrivit recurentei-pârâte, în situaţia în care, ar fi acceptate concluziile curţii de apel ar reieşi că raporturile juridice dintre părţi se pot naşte prin voinţa oricăror persoane care nu au vocaţia cerută de lege pentru a angaja servicii/lucrări de prestări servicii, în numele entităţilor juridice sau instituţiilor publice.
Recurenta arată că toată corespondenţa având la baza cererea şi oferta pentru angajarea serviciilor/lucrărilor şi mărfii livrate în perioada 22.12.2014-14.04.2015 s-a făcut în numele său de către persoane care nu aveau nicio atribuţie sau delegare de competenţă din partea managerului general, fără să aibă competenţa legală de a angaja OPERA NAŢIONALĂ BUCUREŞTI în raporturi juridice cu terţii.
Recurenta apreciază că instanţa de apel avea obligaţia să analize aspectele învederate de aceasta, cu privire la persoanele mai sus indicate, atât prin motivele cererii de apel, cât şi prin întâmpinarea formulată de intimată, care recunoaşte că toată corespondenţa privind cererile de ofertă pentru angajarea serviciilor/lucrărilor şi mărfii livrate în perioada 22.12.2014-14.04.2015, s-a făcut de persoane care nu aveau competenţa de a angaja instituţia publică, instanţa reţinând că nu are relevanţă cine a angajat aceste servicii, câtă vreme ele au fost livrate.
Potrivit recurentei, acest fapt este contrazis chiar de reclamantă în motivarea cererii de chemare în judecată, iar la dosarul cauzei nu se regăsesc procesele-verbale de recepţie a lucrărilor şi/sau a echipamentelor presupus a fi livrate, ci doar comenzi la care s-au ataşat o serie de facturi.
Recurenta arată că singura persoana împuternicită să angajeze servicii în numele său pentru acea perioadă era managerul general, numit în baza Ordinului Ministrului Culturii şi al contractului de management, astfel cum prevăd şi dispoziţiile art. 33 alin. (6) şi (7) din O.U.G. nr. 189/2008.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a invocat nulitatea recursului, faţă de prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost întocmit şi comunicat părţilor, pentru a depune puncte de vedere cu privire la acesta.
Recurenta-pârâtă a prezentat punct de vedere.
Analizând recursul declarat de recurenta-pârâtă OPERA NAŢIONALĂ BUCUREŞTI sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere şi dispoziţiile art. 499 din acelaşi cod, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor imperative ale textului legal mai sus arătat, cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligaţii nefiind îndeplinite de către recurentă.
În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ. "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii", art. 489 alin. (2) din acelaşi Cod prevăzând că sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.
Aşa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul vechii legi de procedură sancţiunea nulităţii exista şi era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.
Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.
Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, ci este necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate, deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe şi o rejudecare a fondului în apel.
Casarea unei hotărâri, conform dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
Acest motiv de casare vizează încălcarea legii de drept material, ce poate consta, cu titlu de exemplu, în aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normelor peste ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării acestora, interpretarea greşită a normei corespunzătoare situaţiei de fapt, încălcarea unor principii generale de drept.
Totodată, Înalta Curte constată că recurenta, în susţinerea motivului de casare invocat, expune argumentele ce vizează situaţia de fapt, tinzând la o cenzurare a aprecierii date de instanţă mijloacelor de probă şi la o nouă judecată a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei şi a elementelor de fapt ale cauzei.
Recurenta tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac.
Accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.
Prin urmare, pentru considerentele care preced, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, raportat la dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă OPERA NAŢIONALĂ BUCUREŞTI împotriva deciziei civile nr. 2035 din 18 octombrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă OPERA NAŢIONALĂ BUCUREŞTI împotriva deciziei civile nr. 2035 din 18 octombrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 24 iunie 2020.