Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată, reclamanta SC A. SA, a solicitat în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL, admiterea acţiunii şi obligarea pârâtei la plata sumei în cuantum de 264.001,00 RON, cu titlu de despăgubiri, dobânda legală penalizatoare, raportată la debitul de 264.001,00 RON, de la data introducerii cererii de chemare în judecată, 2 iunie 2016 şi până la data momentul achitării integrale a debitului datorat, conform prevederilor O.G. nr. 13/2011, precum şi cheltuielile de judecată ocazionate de acest proces.
Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal prin Sentinţa civilă nr. 348/C/2018 din 14 martie 2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâta SC B. SRL şi a fost obligată reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 5.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă prin Decizia nr. 1004/2018 din 12 noiembrie 2018 a respins ca nefondat apelul promovat de reclamanta SC A. SA împotriva Sentinţei civile numărul 348/C din 14 martie 2018 pronunţată de Tribunalul Neamţ în Dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata-pârâtă SC B. SA; a admis în parte cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat şi a obligat apelanta să plătească intimatului suma de 1.500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.
Împotriva Deciziei nr. 1004/2018 din 12 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia I civilă, a declarat recurs reclamanta SC A. SA întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În susţinerea motivului de recurs invocat, după o prezentare a situaţiei de fapt, a concluziilor raportului de expertiză întocmit de expertul judiciar C. şi a parcursului judiciar al cauzei, recurenta-reclamantă a arătat, în esenţă, că decizia recurată a fost dată cu aplicarea greşită a art. 432 alin. (2) C. proc. civ.
În opinia recurentei-reclamante concluziile expertizei tehnice judiciare administrată în Dosarul nr. x/2012, reţinute în motivarea hotărârii rămase definitive, intră sub autoritatea puterii de lucru judecat, fiind incidente prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ.
Recurenta-reclamantă apreciază că în acest dosar ar fi trebuit respinsă ca inadmisibilă administrarea unui nou raport de expertiză cu obiective similare celei administrate în Dosarul nr. x/2012.
Totodată, recurenta-reclamantă consideră că nu pot exista hotărâri potrivnice, mai ales date de aceeaşi instanţă, în care să se stabilească prima dată în mod definitiv că persoana asigurată nu are nici o culpă în producerea incendiului, cauza fiind coşul de fum necorespunzător executat de pârâta din prezenta cauză, iar apoi în alt dosar să se primească o expertiză judiciară care concluzionează că persoana asigurată este vinovată de producerea incendiului, cauza fiind faptul că acest coş a fost montat şi izolat în mod necorespunzător, deşi ar fi fost corect executat de SC B. SRL.
În acest context, recurenta-reclamantă a indicat practica judiciară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, respectiv Deciziile nr. 2357 din 5 iunie 2015 şi nr. 1777 din 25 iunie 2115.
Pentru aceste motive,recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.
Intimata-pârâtă SC B. SRL prin întâmpinarea depusă la dosar a invocat excepţia tardivităţii declarării recursului şi a apreciat că motivele invocate în cererea de recurs nu se circumscriu motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. solicitând respingerea recursului şi obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ. a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 3 octombrie 2019, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.
Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 8 octombrie 2019.
Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, în raport de dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., precum şi ale art. 248 C. proc. civ., raportat la art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nul pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.
Prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. statuează că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.
În plus, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., se reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.
Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la una dintre situaţiile prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
În speţă, Înalta Curte reţine că, în cuprinsul cererii de recurs, nu se regăsesc critici de nelegalitate care să vizeze raţionamentul adoptat de curtea de apel vizând respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de reclamanta SC A. SA împotriva Sentinţei civile numărul 348/C din 14 martie 2018 pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Astfel, recurenta-reclamantă nu a formulat veritabile critici la adresa deciziei pronunţate în apel prin care să arate în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluţia pronunţată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea hotărârii.
Fără să combată raţionamentul instanţei de apel şi să formuleze astfel de critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta-reclamantă s-a raportat, prin cererea de recurs, la faptul că în ceea ce priveşte concluziile expertizei tehnice judiciare administrate în Dosarul nr. x/2012 intră sub autoritatea puterii de lucru judecat, fiind incidente dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ.
Or, în calea de atac a recursului, care are natura unei căi de atac de reformare, nu are loc o devoluare a fondului, această cale de atac putând fi exercitată doar în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de C. proc. civ., care sunt de strictă interpretare.
Astfel recurenta-reclamantă SC A. SA nu a reuşit să demonstreze, prin motivele de recurs formulate, în baza unui raţionament juridic, întemeiat pe dispoziţii legale, care sunt argumentele de nelegalitate ale deciziei recurate, respectiv care sunt textele de lege încălcate de instanţă în soluţionarea apelului.
Indicarea de către recurenta-reclamantă a unor dispoziţii legale, respectiv a art. 431 alin. (2) C. proc. civ. privind efectele lucrului judecat, nu atrage automat cerinţa motivării recursului în conformitate cu dispoziţiile aplicabile în materia recursului, cererea de recurs fiind supusă unor cerinţe de formă diferite de cele instituite pentru cererea de apel, cerinţe impuse de caracterul nedevolutiv al acestei căi de atac.
În realitate, prin motivele de recurs se invocă, în esenţă, interpretarea greşită a probelor administrate în cauză, aspecte ce reprezintă chestiuni de fapt care exced controlului de legalitate pe care îl poate exercita instanţa de recurs.
Prin urmare, pentru considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a aplica sancţiunea nulităţii cererii de recurs în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
Constatând culpa procesuală a recurentei-reclamante în declanşarea litigiului de faţă, în raport de cererea formulată de intimata-pârâtă SC B. SRL, urmează a se aplica dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. şi a obliga recurenta-reclamantă la plata sumei de 8.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de reclamanta SC A. SA împotriva Deciziei nr. 1004/2018 din 12 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia I civilă.
Obligă recurenta-reclamantă SC A. SA la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 8.000 RON către intimata-pârâtă SC B. SRL.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 iunie 2020.
Procesat de GGC - LM