Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Covasna, la data de 28.06.2017, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H. şi I. au chemat în judecată pe pârâta J. S.A., cu citarea în calitate de intervenient forţat a numitului K., solicitând instanţei obligarea pârâtei la plata daunelor morale şi materiale în următorul cuantum: pentru pârâtul A., soţul persoanei decedate - 800.000 RON cu titlu de daune morale şi 3.731,82 RON cu titlu de daune materiale; pentru pârâta B., fiica minoră a persoanei decedate - 1.000.000 RON cu titlu de daune morale şi 51.875 RON daune materiale, cu titlu de pensie de întreţinere, reprezentând 1/4 lunar din salariul minim pe economie de la data producerii accidentului {1250 RON) până la împlinirea vârstei de 18 ani (166 luni) (312,5 RON*166 = 51.875 RON); pentru pârâta C., mama persoanei decedate - 400.000 RON cu titlu de daune morale; pentru pârâtul D., tatăl vitreg al persoanei decedate - 250.000 RON cu titlu de daune morale; pentru pârâta E., sora persoanei decedate - 250.000 RON cu titlu de daune morale; pentru pârâtul G., fratele persoanei decedate - 250.000 RON cu titlu de daune morale; pentru pârâta H., sora persoanei decedate - 250.000 RON cu titlu de daune morale; pentru pârâtul F., fratele persoanei decedate - 250.000 RON cu titlu de daune morale; pentru pârâta I., bunica persoanei decedate - 300.000 RON cu titlu de daune morale.
În drept au fost invocate prevederile art. 1357, 1381,1385,1391, 1392 C. civ., art. 529 C. civ., coroborate cu dispoziţiile art. 12, art. 21 alin. (1) şi alin. (4) din O.U.G. nr. 54/2016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţelor persoane prin accidente de vehicule şi de tramvaie, coroborate cu dispoziţiile Normei ASF nr. 39/2016.
Tribunalul Covasna prin Sentinţa civilă nr. 468 din data de 24 mai 2018 a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor C., D., E., F., G., H. şi I. invocată de pârâtă prin întâmpinare; a respins excepţia inadmisibilităţii petitului privitor la achitarea pensiei de întreţinere în favoarea minorei B. invocată de pârâtă prin întâmpinare; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei raportat la petitul privitor la achitarea pensiei de întreţinere, invocată de pârâtă prin întâmpinare; a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată şi ulterior precizată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H. şi I., în contradictoriu cu pârâta J. SA şi cu intervenientul K. şi, în consecinţă: a obligat pârâta la plata: către reclamantul A. suma de 150.000 RON cu titlu de daune morale şi suma de 2.633,18 RON cu titlu de daune materiale; către reclamanta B. suma de 200.000 RON cu titlu de daune morale şi suma de 44.197,5 RON RON cu titlu de daune materiale; către reclamanta C. suma de 100.000 RON cu titlu de daune morale; către reclamantul F. 30.000 RON cu titlu de daune morale; către reclamantul G. suma de 30.000 RON cu titlu de daune morale; către reclamanta E. suma de 30.000 RON cu titlu de daune morale; către reclamanta H. suma de 30.000 RON cu titlu de daune morale; către reclamanta I. suma de 30.000 RON cu titlu de daune morale şi a fost respins restul pretenţiilor ca neîntemeiate.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., pârâta SC J. SA şi intervenientul K.
Curtea de Apel Braşov, secţia civilă prin Decizia civilă nr. 1754/Ap din 20 noiembrie 2018, a respins apelul declarat de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I. împotriva Sentinţei civile nr. 468 din 24 mai 2018 pronunţate de Tribunalul Covasna, secţia civilă; a admis în parte apelurile declarate de pârâta SC J. SA şi intervenientul K. împotriva aceleiaşi sentinţe pe care a schimbat-o în parte în sensul că a diminuat daunele morale acordate reclamantei C. de la suma de 100.000 RON la 50.000 RON, reclamantei E. de la 30.000 RON la 10.000 RON, reclamantei H. de la 30.000 RON la 7.000 RON, iar reclamanţilor F. şi G. de la 30.000 RON la 5.000 RON; totodată, a respins restul pretenţiilor şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Ulterior, prin cererea înregistrată la instanţa de apel, apelanta-pârâtă SC J. SA Bucureşti a solicitat lămurirea dispozitivului Deciziei civile nr. 1754/Ap din 20 noiembrie 2018 în sensul pronunţării asupra modalităţii de acordare a pensiei de întreţinere în beneficiul reclamantei B.
Curte a de Apel Braşov, secţia civilă prin Decizia civilă nr. 1851/Ap din 4 decembrie 2018, a admis cererea formulată de apelanta-pârâtă SC J. SA Bucureşti şi în consecinţă a dispus lămurirea şi completarea dispozitivului Deciziei civile nr. 1754/Ap din 20 noiembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Braşov, în sensul că a fost obligată pârâta să plătească reclamantei B. suma de 5.325 RON daune materiale sub forma pensiei de întreţinere pe perioada 30 ianuarie 2017- 20 noiembrie 2018 şi în continuare lunar, suma de 266,25 RON, în condiţiile art. 531 C. civ.
Împotriva Deciziei civile nr. 1754/Ap din 20 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, pârâta J. SA a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.
În argumentarea art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta-pârâtă a susţinut lipsa motivării în drept a hotărârii instanţei de apel, în raport de norma specială aplicabilă în prezenta speţă, raportat la data încheierii poliţei RCA (6 decembrie 2016), respectiv Norma ASF 23/2014. Astfel, s-a apreciat că în mod greşit instanţa de apel a făcut referire la dispoziţiile Normei nr. 39/2016 - normă ce nu era în vigoare la momentul încheierii poliţei RCA.
Recurenta-pârâtă a arătat că din punctul de vedere al aplicării legii civile în timp, conduita obligatorie raportat la art. 6 C. civ., coroborat cu data emiterii poliţei (momentul ce interesează-data încheierii convenţiei forţate Poliţa RCA), legea speciala era Norma ASF nr. 23/2014, iar lipsa motivării în drept, raportat la Norma ASF nr. 23/2014 atrage incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.
De asemenea, s-a arătat că instanţa de apel a aplicat dispoziţiile Normei nr. 39/2016 în mod greşit, în loc de dispoziţiile Normei ASF 23/2014, ceea ce atrage incidenţa art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.
După redarea prevederilor art. 50 pct. 2 lit. a) - d) din Cap II al Normei ASF 23/2014, recurenta-pârâtă a susţinut că, la momentul contractării (emiterea poliţei RCA - 6 decembrie 2016) aceasta a contractat în conştientizarea faptului că, la momentul producerii riscului asigurat va fi ţinută a achita despăgubiri, în conformitate cu norma specială, flagrant încălcată de către instanţa de apel.
Cu privire la pensia de întreţinere, acordată de prima instanţa şi menţinută de instanţa de apel (practic instanţa de apel a înlăturat acordarea globală a acestei pensii de întreţinere, şi a dispus acordarea sumei de 5.325 RON pentru perioada 30 ianuarie 2017 - 20 noiembrie 2018 şi în continuare lunar, suma de 266,25 RON), recurenta-pârâtă a arătat că în mod nelegal, la fila x din decizia civilă recurată, instanţa de apel a indicat faptul că "la data decesului erau incidente dispoziţiile Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările din România, ale O.U.G. nr. 54/2016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civila auto pentru prejudiciile produse de terţe persoane prin accidente de vehicule şi de tramvaie şi Norma ASF nr. 39/2016", precum şi că "Prin urmare, legea specială nu exclude din sfera despăgubirilor daunele ce pot fi acordate potrivit art. 1357 noul C. civ., inclusiv în situaţia stabilirii pensiei de întreţinere pentru persoanele păgubite prin decesul victimei. Dispoziţiile legii au fost preluate şi în art. 15, respectiv 21 din O.U.G. nr. 54/2016 şi art. 22 din Norma ASF nr. 39/2016 care menţionează faptul ca prestaţiile băneşti periodice se plătesc până la reducerea sau încetarea stării de nevoie ori a incapacităţii de munca a persoanei păgubite.", aspecte ce în considerarea textelor de lege sus indicate, reprezintă, atât o încălcare flagrantă a normei de drept material, iar restul considerentelor, în mod evident o aplicare greşita a normelor de drept material.
Recurenta-pârâtă a susţinut că norma specială ASF nr. 23/2014 prevede la art. 50 expres şi limitativ daunele ce pot fi acordate, iar în baza principiului general de drept "specialia generalibus derogant", această normă se aplică cu prioritate şi înlătură de la aplicare dispoziţiile art. 499 şi următoarele din C. civ. cu privire la pensia de întreţinere, opinând, totodată, că legea generală se va aplica doar în completarea normei speciale - acolo unde aceasta nu prevede, or, aşa cum s-a arătat, în privinţa daunelor ce pot fi acordate, art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014 le indică expres şi limitativ.
Prin urmare, în principal, recurenta-pârâtă a apreciat că se impunea admiterea excepţiei inadmisibilităţii acordării pensiei de întreţinere, raportat la întemeierea în drept al acestui petit pe art. 529 noul C. civ., instanţa reţinând art. 499 din acelaşi cod, precum şi raportat la inexistenta unei despăgubiri cu un astfel de titlu recunoscută de O.U.G. nr. 54/2016 raportat la art. 50 alin. (2) lit. a) - c) din Norma ASF nr. 23/2014.
În subsidiar, recurenta-pârâtă a apreciat că se impunea admiterea excepţiei lipsei calităţii sale procesual pasive în privinţa petitului referitor la achitarea pensiei de întreţinere, raportat la inexistenţa unui text de lege în acest sens în legea speciala O.U.G. nr. 54/2016 în referire la art. 50 alin. (2) lit. a) - c) din Norma ASF nr. 23/2014, care să facă vorbire de vreo pensie de întreţinere.
În primul rând, s-a susţinut că art. 15 şi 21 din O.U.G. nr. 54/2016 (forma în vigoare la data încheierii poliţei de asigurare - 6 decembrie 2016), indicate de instanţa de apel în considerentele deciziei nu prevăd acest gen de pretenţii; textele de lege, indicate de către instanţa de apel ca temei juridic pentru achitarea pensiei de întreţinere, fac referire printre altele la prejudiciile materiale aferente unui vehicul; instanţa indicând şi art. 22 din Norma nr. 39/2016, norma care după cum s-a arătat anterior nu era în vigoare la momentul încheierii poliţei RCA.
Recurenta-pârâtă a susţinut că nu a identificat niciun articol în legea specială O.U.G. nr. 54/2016 raportat la art. 50 alin. (2) lit. a) - c) din Norma ASF nr. 23/2014, care să facă vorbire de vreo pensie de întreţinere.
Pe de altă parte, raportat la debitorii obligaţiei prevăzută în art. 529 noul C. civ., cu referire directa la art. 516 şi urm. Noul C. civ., din care recurenta-pârâtă a susţinut că nu face parte, se poate concluziona că intre persoana obligata în raportul de drept material la plata pensiei de întreţinere şi pârâtă nu exista identitate de persoană, într-un cuvânt, calitate procesual pasivă, sens în care se impunea admiterea acestei excepţii, cu caracter subsidiar, în măsura respingerii excepţiei inadmisibilităţii.
În terţiar, recurenta-pârâtă a apreciat ca se impunea respingerea ca neîntemeiat al acestui petit.
Astfel, s-a arătat că, raportat la probaţiunea administrată în prezentul dosar, defuncta L. după care minora B. a solicitat această pensie de întreţinere până la vârsta de 18 ani, nu realiza venituri deloc, conform adresei ANAF; de asemenea, din adresa de la Registrul Agricol din comuna de circumscripţie a rezultat faptul ca, anterior producerii evenimentului rutier, familia în care se gospodărea victima, nu deţinea bunuri.
Ca atare, nu există nicio bază de impunere, mai exact defuncta nu a participat la întreţinerea minorei în niciun fel, neavând niciun venit anterior producerii evenimentului rutier.
Recurenta-pârâtă a susţinut că defuncta nu realiza venituri şi că trebuie avut în vedere şi faptul că, în măsura în care realiza venituri, victima trebuia să se întreţină şi pe sine şi pe copil.
Totodată, trebuie avută în vedere contribuţia concretă pe care cel decedat o avea, cum este cazul în speţă, la întreţinerea copilului său minor, sens în care, recurenta-pârâtă a apreciat că nu se mai impune acordarea pensiei de întreţinere în favoarea minorului, câtă vreme nu a existat nicio contribuţie efectivă financiară.
Recurenta-pârâtă a susţinut că, în cadrul considerentelor deciziei atacate, la pag. 8 se reţine: "Cu privire la pensia de urmaş, criticile apelantei-pârâte nu pot fi avute în vedere faţă de Adresa x din 23 aprilie 2018 din care rezultă că minora nu figurează cu drepturi de pensie de urmaş" şi că la termenul de judecată din apel din data de 6 noiembrie 2018, s-a pus în discuţie cererea pârâtei de emitere a unei adrese către Casa de Pensii, însă apelantul A. prezent a arătat faptul că nu a solicitat pentru minora B. pensie de urmaş, sens în care nu s-a mai emis nicio adresă.
În acest context, recurenta-pârâtă a arătat că trebuie analizate şi dispoziţiile art. 82 din Legea nr. 263/2010 care prevăd că s-ar fi putut obţine o pensie de urmaş dacă susţinătorul decedat era pensionar sau îndeplinea condiţiile pentru obţinerea unei pensii. Or, în prezenta speţă, s-a demonstrat că defuncta nu realiza niciun venit.
Cu privire la daunele morale acordate apelanţilor A. şi B., recurenta-pârâtă a arătat că prin decizia recurată instanţa a menţinut daunele morale acordate apelanţilor A. (concubinul defunctei) şi apelantei B. (fiica defunctei), însă, în cadrul considerentelor deciziei, instanţa nu a făcut referire la norma speciala ASF nr. 23/2014 şi practica judiciară în domeniu, care în speţele de acest gen reprezintă izvor de drept (art. 50 punctul 2 lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014), subliniind că norma specială aplicabilă în cauză - Norma ASF nr. 23/2014 - nici măcar nu este amintită în motivarea sentinţei.
S-a arătat că dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, impun judecătorului obligaţia de a motiva temeinic hotărârea, or, în prezenta speţă, avem o motivare fără expunerea considerentelor concrete care au stat la baza cuantificării daunelor, fără indicarea în concret a temeiul de drept în raport de care poate fi obligat asigurătorul RCA la plata acestora.
Pentru aceste motive recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Braşov, în conformitate cu prev. art. 497 C. proc. civ. desfiinţarea actelor de executare cu privire la pensia de întreţinere acordata apelantei B. şi daunele morale acordate apelanţilor A. şi B., efectuate în baza Deciziei casate nr. 1754/2018, cu consecinţa întoarcerii executării silite în conformitate cu art. 723 şi următoarele C. proc. civ. cu cheltuieli de judecată prilejuite de prezenta cale de atac potrivit art. 451 - 455 C. proc. civ., în recurs, constând în onorariu avocaţial în calea de atac a recursului.
2) Recursul declarat de reclamanţii A.; B. prin reprezentant legal A.; C., D.; E. prin reprezentant legal C.; F. prin reprezentant legal C.; G. prin reprezentant legal C.; H. prin reprezentant legal C.; I., împotriva Deciziei civile nr. 1851/Ap din 4 decembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă prin care s-au indicat motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din C. proc. civ.
Recurenţii-reclamanţi au susţinut, în esenţă, că în totală contradicţie cu solicitările apelantei-pârâte, solicitări care reprezintă limitele investirii instanţei, prin Decizia civilă nr. 1851 din 4 decembrie 2018 Curtea de Apel Braşov dispune lămurirea şi completarea dispozitivului Deciziei civile nr. 1754/Ap din 20 noiembrie 2018.
S-a arătat că nelămurirea apelantei pârâte a vizat exclusiv sintagma: "Respinge restul pretenţiilor şi menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei", iar cererea de lămurire a dispozitivului a fost întemeiată în drept pe prevederile art. 443 C. proc. civ. Problema prestaţiei periodice a fost pusă în discuţie exclusiv ca fiind una dintre pretenţiile potenţial respinse de instanţa de apel, nicidecum ca un petit separat, ca o solicitare separată, cu care dispozitivul ar trebui "completat" în condiţiile art. 444 C. proc. civ., astfel că, în această procedură, instanţa a pronunţat o decizie nelegală fără a lămuri câtuşi de puţin "nelămuririle" părţii adverse.
Recurenţii-reclamanţi au susţinut că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii, respectiv, numai motive străine de natura cauzei, indicând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., teza II şi III.
S-a apreciat că viciile motivării hotărârii recurate se subsumează noţiunilor de "motivare inexactă" şi "motivare insuficientă." Mai mult, prin modalitatea în care instanţa Curţii de Apel Braşov a înţeles să soluţioneze cererea de lămurire a dispozitivului Deciziei civile nr. 1754/Ap din 20 noiembrie 2018 recurentei-reclamante B. i s-a adus o vătămare, care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea deciziei recurate.
Recurenţii-reclamanţi au susţinut că au în vedere faptul că, deşi partea adversă a solicitat exclusiv lămurirea pretenţiilor care au fost respinse în judecata în apel, fără a solicita lămuriri, explicaţii, indicaţii în privinţa modului de plată a prestaţiei, prin hotărârea recurată Curtea de Apel Braşov a modificat substanţial modalitatea de acordare a prestaţiei periodice.
Recurenţii-reclamanţi au arătat că atunci când se susţine că suntem în prezenţa unei motivări inexacte, insuficiente, se referă şi la faptul că instanţa investită cu lămurirea dispozitivului hotărârii pronunţate în apel nu a răspuns deloc problemelor propuse spre analiză de aceştia prin Notele de şedinţă depuse la dosarul cauzei în data de 3 decembrie 2018, cu toate că în considerente se face menţiune despre primirea acestora la dosar.
După prezentarea conţinutului acestor Note de şedinţă, recurenţii-reclamanţi au subliniat că, potrivit considerentelor Deciziei nr. 1851 din 4 decembrie 2018, apelanta-pârâtă nu şi-a precizat cererea, nici cu ocazia dezbaterilor, în sensul investirii instanţei şi cu o cerere de completare a dispozitivului.
Astfel, în aceste condiţii, instanţa nu putea decât să lămurească dispoziţia identificată a fi contradictorie sau să înlăture, prin ipoteză, dispoziţii potrivnice, or, prin adăugarea unui nou alineat la dispozitiv recurentei-reclamante B. i s-a adus o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin casarea hotărârii recurate, drept pentru care se impune admiterea prezentului recurs.
Recurenţii-reclamanţi au susţinut că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, indicând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Astfel, s-a susţinut că există solide argumente de text în calificarea normei instituite prin alin. (1) al art. 443 din C. proc. civ. ca fiind o prevedere de drept substanţial, aplicarea greşită a acesteia putând constitui un veritabil motiv de recurs, subliniind că în acest sens se are în vedere faptul că prin acest prim alineat s-au determinat cazurile în care procedura de lămurire poate fi declanşată.
Procedura de soluţionare este explicitată în alin. (2) şi (3) ale aceluiaşi articol 443 C. proc. civ., prevederi care se completează cu regulile procedurale ce reglementează judecata în faţa instanţei de apel, în măsura compatibilităţii acestora cu prezenta procedură.
Recurenţii-reclamanţi au susţinut că legiuitorul a ales să reglementeze printr-un singur articol problema vătămărilor pe care părţile unui proces civil le pot suferi urmare a imposibilităţii punerii în aplicare a unei hotărâri judecătoreşti, datorită faptului că dispozitivul este neclar sau cuprinde dispoziţii contradictorii. Norma este de ordine publică, interesul general fiind legat de securitatea circuitului civil şi a titlurilor executorii reprezentate de hotărârile judecătoreşti.
Este lesne de observat faptul că soluţionând cererea de lămurire a dispozitivului Curtea de Apel Braşov a extins aplicarea art. 443 C. proc. civ. dincolo de ipotezele pentru care aceasta a fost instituită şi, în loc să ofere lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii, instanţa a ales să-1 completeze.
Aceasta în condiţiile în care procedura de completare a dispozitivului cunoaşte o reglementare expresă prin art. 444 C. proc. civ., dar pentru declanşarea acestei proceduri instanţa trebuie sesizată în termen legal de partea interesată, cu arătarea expresă a capătului de cerere principal sau accesoriu ori a cererii incidentale sau conexe în privinţa căreia instanţa nu s-a pronunţat.
Pornind de la faptul că, în apel, apelanta-pârâtă a solicitat modificarea hotărârii de fond în sensul respingerii petitului privind prestaţia periodică în principal ca inadmisibil, în subsidiar, ca neîntemeiat, în terţiar constatarea nelegalităţii stabilirii prestaţiei în sumă globală, recurenţii-reclamanţi au considerat că prin formularea "Respinge restul pretenţiilor şi menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei" s-a răspuns şi la această solicitare în apel a asigurătorului.
Pentru aceste motive, recurenţii-reclamanţi au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare în conformitate cu prevederile art. 497 C. proc. civ.
Recurenta-pârâtă a depus întâmpinare la recursul reclamanţilor, la 19 martie 2019, prin care a invocat excepţia tardivităţii, având în vedere data comunicării deciziei recurate în raport cu data formulării recursului şi excepţia inadmisibilităţii recursului, având în vedere că nu se încadrează în motivele de recurs indicate criticile aduse deciziei recurate, iar pe fond, a solicitat respingerea recursului reclamanţilor ca nefondat.
Recurenţii-reclamanţi au depus întâmpinare la recursul pârâtei, la 22 martie 2019, prin care au invocat excepţia nulităţii căii de atac a recursului faţă de dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar pe fond, au solicitat respingerea recursului pârâtei ca nefondat.
La 23 aprilie 2019, recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat înlăturarea apărărilor formulate de recurenţii-reclamanţi şi respingerea excepţiei nulităţii recursului, iar cu privire la recursul propriu a solicitat admiterea acestuia.
La 9 mai 2019, recurenţii-reclamanţi au depus răspuns la întâmpinare prin care au solicitat înlăturarea apărărilor formulate de pârâtă, iar cu privire la recursul propriu au solicitat admiterea acestuia.
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.
Prin încheierea din 03 octombrie 2019, a fost analizat raportul întocmit în cauză şi s-a dispus comunicarea acestuia potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Prin încheierea din 30 ianuarie 2020, au fost admise în principiu recursurile declarate în cauză, fiind stabilit termen de judecată la 02 aprilie 2020, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ.
Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate şi a dispoziţiilor legale incidente în materie, Înalta Curte urmează să le respingă pentru următoarele considerente:
1. Recursul declarat de reclamanţii C., E., D., F., H., G., I., A. şi B. împotriva Deciziei civile nr. 1851/Ap din 4 decembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.
În susţinerea cererii de recurs au fost invocate motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.
Motivul de casare prevăzut de 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., referitor la situaţia în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, nu este întemeiat.
În speţa de faţă, hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, instanţa de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.
Contrar susţinerilor recurenţilor-reclamanţi, în analiza cererii de lămurire a dispozitivului Deciziei nr. 1754/Ap din 20 noiembrie 2018, instanţa de apel a prezentat motivele care au format convingerea instanţei, motivarea soluţiei fiind clară şi convingătoare nefiind încălcate exigenţele dispoziţiilor art. 425 C. proc. civ.
Simpla nemulţumire a recurenţilor cu privire la soluţia pronunţată, la argumentele care au format convingerea instanţei, neînsuşirea de către instanţa de control judiciar a apărărilor formulate de către aceştia, sunt aspecte care nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat şi nici nu justifică invocarea motivului de recurs instituit de prevederile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.
Este de reţinut că hotărârea poate fi casată pentru motivul prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. dacă există contradicţie între considerente şi dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acţiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate şti ce anume a decis instanţa sau dacă există contradicţie între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că este întemeiată.
Or, susţinerea recurenţilor-reclamanţi privind presupusa contradictorialitate dintre solicitările petentei din cererea de lămurire şi reţinerile instanţei de apel nu poate fi inclusă în motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.
Totodată, se constată că nu se poate reţine existenţa unor contradicţii, ci, dimpotrivă, argumentele instanţei se constituie într-o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluţia pronunţată, nefiind astfel încălcate dispoziţiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ.
Susţinerea recurenţilor-reclamanţi potrivit căreia prin cererea de lămurire petenta " a solicitat exclusiv lămurirea pretenţiilor care au fost respinse în judecata în apel, fără a solicita lămuriri, explicaţii, indicaţii în privinţa modului de plată a prestaţiei" este nefondată.
Astfel, se constată că prin cererea de lămurire petenta a solicitat în mod expres "... a vă pronunţa inclusiv asupra acelei pensii de întreţinere acordate de către prima instanţă în beneficiul reclamantei B., în mod global ...", solicitare ce a fost încadrată de instanţa de apel în dispoziţiile art. 444 C. proc. civ.
Nu pot fi reţinute nici susţinerile privind "motivarea inexactă" sau "motivarea insuficientă" atât timp cât instanţa de apel a prezentat detaliat modalitatea de modificare a pensiei de întreţinere şi a răspuns criticilor formulate de apelantă.
Împrejurarea că recurenta este nemulţumită de argumentele şi soluţia pronunţată în cauză nu determină incidenţa niciuneia dintre tezele reglementate de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. absenţa motivării, contradicţia argumentelor sau invocarea unor motive străine de natura pricinii.
Potrivit dispoziţiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ. casarea hotărârii se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
Din perspectiva acestui motiv de recurs recurenţii-reclamanţi au susţinut că instanţa de apel a extins aplicarea dispoziţiilor art. 443 C. proc. civ. şi în loc să ofere lămuriri cu privire la înţelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii, instanţa a ales să-l completeze.
Susţinerile recurenţilor-reclamanţi sunt nefondate.
Aşa cum s-a reţinut anterior, prin cererea de lămurire petenta SC J. SA a solicitat în mod expres"... a vă pronunţa inclusiv asupra acelei pensii de întreţinere acordate de către prima instanţă în beneficiul reclamantei B., în mod global…", solicitare ce a fost încadrată de instanţa de apel în dispoziţiile art. 444 C. proc. civ.
Aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, în motivarea deciziei a cărei lămurire s-a solicitat, s-a reţinut că nu se impunea acordarea unei pensii de întreţinere globale în sumă de 44.197,5 RON cu titlu de daune materiale pentru minora B. până la vârsta majoratului, ci doar pe perioada cuprinsă de la data producerii accidentului şi până la soluţionarea apelului. Or, instanţa de apel cu aplicarea dispoziţiilor legale incidente a lămurit modalitatea de modificare a pensiei de întreţinere.
Astfel încât se constată că instanţa de apel a făcut o corectă aplicare atât a dispoziţiilor art. 443 cât şi a dispoziţiilor art. 444 C. proc. civ., hotărârea instanţei de apel fiind pronunţată în baza temeiurilor de drept incidente.
2. Recursul declarat de pârâta SCJ. SA împotriva deciziei Deciziei civile nr. 1754/Ap din 20 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.
Întreaga argumentare a recurentei-pârâte potrivit căreia instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile Normei ASF nr. 39/2016 şi nu a dispoziţiilor Normei ASF nr. 23/2014 ce era în vigoare la momentul încheierii poliţei RCA şi susţinerile referitoare la presupusa nelegalitate a reţinerilor de la fila x din decizia recurată privind aplicarea dispoziţiilor legale, vor fi înlăturate.
Înalta Curte reţine că, prezenta cauză este întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, iar norma aplicabilă este determinată de momentul producerii faptei ilicite ce a generat această răspundere, respectiv 29 ianuarie 2017, momentul producerii accidentului. Doar în situaţia în care acţiunea era întemeiată pe răspunderea contractuală momentul determinării normei aplicabile era cel de la data încheierii poliţei de asigurare.
Astfel încât, în cauză în mod corect instanţa de apel a apreciat că norma aplicabilă în cauză este norma de la data producerii accidentului, respectiv Norma ASF nr. 39/2016, făcând o aplicare corectă şi a dispoziţiilor Legii nr. 136/1995 şi O.U.G. nr. 54/2016.
Criticile recurentei-pârâte privind respingerea excepţiei inadmisibilităţii acordării pensiei de întreţinere şi excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei pe petitul achitării pensiei de întreţinere, întrucât în Norma nr. 23/2014 nu sunt dispoziţii privind pensia de întreţinere, vor fi respinse ca nefondate.
Instanţa de apel a apreciat în mod corect că la data decesului erau incidente dispoziţiile Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările din România, ale O.U.G. nr. 54/2016 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţelor persoane prin accidente de vehicule şi de tramvaie şi Norma ASF nr. 39/2016, statuând în mod judicios că legea specială nu exclude din sfera despăgubirilor daunele ce pot fi acordate potrivit art. 1357 C. civ., inclusiv în situaţia stabilirii pensiei de întreţinere pentru persoanele păgubite prin decesul victimei.
De altfel, principala critică pe care recurenta-pârâtă îşi întemeiază cererea de recurs vizează acordarea pensiei de întreţinere reclamantei B., invocând în acest sens neaplicarea Normei ASF nr. 39/2016 şi făcând trimiteri la dispoziţiile Normei ASF 23/2014.
Or, aşa cum s-a reţinut anterior norma aplicabilă în cauză este Norma ASF nr. 39/2016, iar instanţa de apel printr-o elaborată argumentare şi o corectă aplicare a dispoziţiilor legale incidente,a prezentat modalitatea în care obligaţia de întreţinere a minorului nu înlătură aplicarea art. 49 şi art. 50 din Legea nr. 136/1995 care se referă la toate prejudiciile de care asiguraţii răspund faţă de terţele persoane păgubite.
Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, instanţa de apel în procedura de stabilire a pensiei de întreţinere pentru minora B. a avut în vedere exclusiv principiul echităţii şi proporţionalităţii daunei cu despăgubirile acordate, având în vedere specificul legăturii de rudenie, intensitatea suferinţei, raportate la legăturile personale, vârsta şi consecinţele pe plan emoţional şi social, astfel încât aserţiunile recurentei-pârâte privind acordarea pensiei de întreţinere vor fi înlăturate.
În cauză, se constată că soluţia pronunţată, este rezultatul analizei judiciare specifice prezentului litigiu în funcţie de situaţia de fapt şi de probele administrate şi că argumentele instanţei se constituie într-o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluţia pronunţată, nefiind astfel încălcate dispoziţiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va constata că nu sunt întrunite motivele prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondate recursurile recursurile declarate de reclamanţii C., E., D., F., H., G., I., A. şi B. împotriva Deciziei civile nr. 1851/Ap din 4 decembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi de pârâta SC J. SA împotriva Deciziei civile nr. 1754/Ap din 20 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanţii C., E., D., F., H., G., I., A. şi B. împotriva Deciziei civile nr. 1851/Ap din 4 decembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă şi de pârâta SC J. SA împotriva Deciziei civile nr. 1754/Ap din 20 noiembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Braşov, secţia civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 iunie 2020.
Procesat de GGC - LM