Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia a II-a civilă

Decizia nr. 1188/2020

Decizia nr. 1188

Şedinţa publică din data de 26 iunie 2020

Asupra cererii de revizuire de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea civilă nr. 131 din 01 septembrie 2016 a Tribunalului Sălaj s-a deschis procedura insolvenţei debitoarei S.C. A. S.R.L., la cererea acesteia.

Prin sentinţa civilă nr. 221/2019 din 22 martie 2019, pronunţată de Tribunalul Sălaj, secţia Civilă, în dosarul nr. x/2016 s-a confirmat planul de reorganizare judiciară al debitoarei S.C. A. S.R.L., propus de debitoare şi aprobat de adunarea creditorilor din data de 29.11.2018.

Prin decizia civilă nr. 381 din 20 iunie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă s-a admis apelul declarat de apelanta DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ-NAPOCA - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj împotriva sentinţei civile nr. 221 din 22 martie 2019 a Tribunalului Sălaj, care a fost schimbată în tot, în sensul că s-a respins cererea de confirmare a planului de reorganizare propus de către administratorul special al debitoarei S.C. A. S.R.L.

Împotriva acestei decizii au formulat contestaţie în anulare salariaţii societăţii A. şi S.C. B. S.R.L., solicitând admiterea contestaţiei în anulare, anularea deciziei civile nr. 381 din 20 iunie 2019 pronunţate în dosarul nr. x/2016, de către Curtea de Apel Cluj, rejudecarea apelului şi fixarea unui termen în vederea soluţionării cauzei.

Prin Hotărârea Intermediară nr. 4/10.12.2019 s-a admis contestaţia în anulare formulată de S.C. B. S.R.L. şi contestaţia în anulare formulată de contestatorul C. împotriva deciziei nr. 381 din 20 iunie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2016 al Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă şi s-a anulat decizia atacată stabilindu-se termen pentru judecarea apelului pentru data de 28.01.2020; s-a admis excepţia lipsa dovezii calităţii de reprezentant pentru ceilalţi creditori salariaţi titulari ai contestaţiei în anulare şi în consecinţă a anulat contestaţia în anulare formulată de creditorii contestatori.

Prin decizia civilă nr. 99/2020 din 18 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019 s-a admis apelul declarat de apelanta DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ-NAPOCA - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj împotriva sentinţei civile nr. 221, pronunţată la data de 22 martie 2019 în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Sălaj, s-a schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că s-a respins cererea de confirmare a planului de reorganizare propus de către administratorul special al debitoarei S.C. A. S.R.L.; s-a trimis dosarul judecătorului sindic în vederea deschiderii procedurii de faliment.

Împotriva acestei decizii, D. în calitate de administrator special al S.C. A. S.R.L. a formulat cerere de revizuire, invocând dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 şi alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Revizuentul solicită admiterea cererii de revizuire, anularea în întregime a deciziei civile nr. 99/2020 din 18 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2019, cu reluarea judecării cauzei în vederea pronunţării unei noi hotărâri legale şi temeinice în sensul respingerii apelului formulat de către DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ-NAPOCA împotriva sentinţei civile nr. 221/2019 din 22 martie 2019 pronunţată de Tribunalul Sălaj în dosarul nr. x/2016. De asemenea, solicită obligarea intimatei la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionată de prezentul litigiu.

În motivarea cererii de revizuire, revizuentul arată că la data de 09.08.2018, administratorul judiciar al societăţii A. S.R.L. a depus la dosar tabelul definitiv al creanţelor, potrivit căruia DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ-NAPOCA este înscrisă în tabel cu două creanţe, respectiv una garantată în cuantum de 149.550 RON, având ordinea de prioritate conform art. 159 (1) din legea insolvenţei şi cu un drept de vot de 51,16% din respectiva grupă în care este încadrată creanţa şi una bugetară în cuantum de 3.672.716 RON, din care 146.400 RON fără drept de vot, având ordinea de prioritate conform art. 161 alin. (5) din legea insolvenţei şi cu drept de vot de 97,20% din respectiva grupă în care este încadrată creanţa şi 65,57% din totalul creanţelor.

Prin încheierea pronunţată la data de 04.09.2018 din dosar nr. x/2016 se confirma tabelul definitiv de creanţe de către judecătorul sindic.

În ce priveşte dosarul nr. x/2016, susţine că în data de 27.08.2018, DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ-NAPOCA - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice a formulat contestaţie la tabelul definitiv de creanţe solicitând diminuarea valorii creanţelor bugetare înscrise de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca - A.J.F.P. Sălaj, iar prin sentinţa civilă nr. 1563 pronunţată la data de 14.12.2018 în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Sălaj, s-a respins ca nefondată contestaţia la tabelul definitiv al creanţelor formulată de către aceasta.

Împotriva acestei sentinţe, DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ-NAPOCA - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice a declarat apel, soluţia fiind de respingere a acestuia de către Curtea de Apel Cluj prin decizia civilă nr. 250 din 09.05.2019.

În data de 07.11.2018, administratorul judiciar al societăţii a depus la dosar tabelul definitiv actualizat al creanţelor, din care rezultă că DGRFP Cluj-Napoca - AJFP Sălaj este înscrisă în tabel cu două creanţe, sub aceeaşi formă ca şi în tabelul definitiv depus în data de 09.08.2018.

Prin încheierea instanţei din 04.12.2018 din dosar nr. x/2016 se confirmă tabelul definitiv de creanţe de către judecătorul sindic.

În ce priveşte dosarul nr. x/2016, susţine că prin sentinţa civilă nr. 221/2019 din 22.03.2019, Tribunalul a confirmat planul de reorganizare judiciară a societăţii A. S.R.L.

Împotriva acestei hotărâri, la 28 martie 2019, DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ-NAPOCA - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice a formulat cerere de apel, solicitând infirmarea planului de reorganizare şi deschiderea procedurii falimentului faţă de societatea A. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 381 din 20 iunie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel Cluj a admis apelul declarat de apelanta DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ-NAPOCA - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj în sensul respingerii cererii de confirmare a planului de reorganizare propus de către administratorul judiciar al debitoarei S.C. A. S.R.L.

Revizuentul susţine că admiterea apelului prin neînvestirea instanţei cu o contestaţie privitor la recategorisirea tipului categoriilor de creanţe care au exprimat două voturi distinct, face ca sentinţa civilă nr. 221/2019 să se bucure de autoritate de lucru judecat asupra celor două categorii şi celor două voturi arătate în procesul-verbal al adunării creditorilor necontestat, respectiv una garantată în cuantum de 149.550 RON şi una bugetară în cuantum de 3.672.716,00 RON.

Prin urmare, revizuentul consideră că este incident motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., existând hotărâri potrivnice, respectiv decizia a cărei revizuire se solicită, prin care se încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei Curţii de apel de soluţionare a contestaţiei la tabelul definitiv prin care s-a definitivat fiecare creanţă în parte. În momentul rămânerii definitive a acestei hotărâri, creanţele înscrise în tabelul definitiv au rămas definitive inclusiv asupra categoriilor de creanţe, respectiv una garantată în cuantum de 149.550 RON şi una bugetară în cuantum de 3.672.716,00 RON.

Totodată, revizuentul invocă autoritatea de lucru judecat în privinţa încheierilor de confirmare a tabelelor de creanţe (definitiv şi definitiv actualizat), care au confirmat forma sub care sunt înscrise creanţele creditorului ANAF, respectiv două categorii de creanţe, fiecare cu vor aferent.

Conform procesului-verbal al adunării creditorilor, ANAF a votat privitor la aprobarea planului de reorganizare a societăţii, exclusiv doar pentru categoria creanţelor garantate.

Prin urmare, revizuentul consideră că prin decizia a cărei revizuire se solicită în mod eronat s-a reţinut că, în fapt există o singură categorie de creanţe al cărei vot este anormal sau inadmisibil a fi scindat, prin aceasta încălcându-se autoritatea de lucru judecat a celor confirmate prin încheierile judecătorului sindic din 04.09.2018 şi 04.12.2018, respectiv confirmarea existenţei celor 2 categorii de creanţe în care este încadrată creanţa creditorului ANAF.

Invocând dispoziţiile art. 49 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, revizuentul menţionează faptul că Procesul-verbal al adunării creditorilor încheiat în 29.11.2018 şi depus în dosarul nr. x/84/2016 odată cu cererea de confirmare a planului de reorganizare, nu a fost contestat sub aspectul categoriilor de creanţe; în cuprinsul acestuia se arată votul aferent fiecărei categorii de creanţe, respectiv se menţionează că DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ-NAPOCA - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj votează atât în categoria creanţelor garantate, precum şi în categoria creanţelor bugetare.

Susţine revizuentul că există 2 categorii de creanţe cu 2 voturi distincte, iar nu o singură categorie al cărei vot se scindează, aşa cum eronat a reţinut instanţa de apel.

În consecinţă, revizuentul consideră că există hotărâri potrivnice, respectiv decizia a cărei revizuire se solicită a încălcat autoritatea de lucru judecat a deciziei curţii de apel de soluţionare a contestaţiei la tabelul definitiv prin care s-a definitivat fiecare creanţă în parte.

Astfel, arată că există autoritate de lucru judecat în ce priveşte stabilirea faptului că suma de 149.550 RON este înscrisă în categoria creanţelor garantate, preferenţiale, iar sub această încadrare nu mai poate exista o altă hotărâre care să contravină reţinerilor din toate actele judecătorului sindic mai sus menţionate.

Având în vedere că la baza admiterii cererii de apel a stat încadrarea acestei creanţe într-o altă categorie (respectiv, din categoria creanţelor garantate, preferenţiale în categoria creanţelor bugetare), precum şi faptul că instanţa a considerat că este vorba de o singură creanţă (categorie de creanţe), revizuentul susţine că s-a adus atingere autorităţii de lucru judecat asupra categoriilor de creanţe, aşa cum au fost ele stipulate în toate celelalte hotărâri ale judecătorului sindic antemenţionate şi ale Curţii de Apel Cluj.

Referitor la motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., revizuentul susţine, în esenţă, că instanţa s-a pronunţat asupra ceva ce nu s-a cerut, respectiv decizia a cărei revizuire se solicită a făcut o recategorisire a creanţelor D.G.R.F.P. Cluj-Napoca - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj, însă creditorul nu a solicitat acest lucru şi, mai mult, nu a fost pusă în discuţia părţilor această analiză.

De asemenea, revizuentul consideră că instanţa nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, întrucât deşi a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat referitor la categoria creanţei bugetare, nicăieri în dispozitivul hotărârii nu se regăsesc motive privind admiterea sau respingerea excepţiei invocate.

Intimata DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ-NAPOCA - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca nefondată şi respectiv, pe cale de excepţie, respingerea cererii de revizuire formulate ca urmare a reţinerii efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat, precum şi respingerea ca nefondat a petitului privind solicitarea obligării la plata cheltuielilor de judecată.

Examinând cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sub aspectul admisibilităţii acesteia, Înalta Curte constată şi reţine următoarele:

Revizuirea formulată în cauză de faţă, pentru care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi-a reţinut propria competenţă de soluţionare, se întemeiază pe ipoteza reglementată de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în conformitate cu care:

"(1) Revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: 8. există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri."

Potrivit art. 509 alin. (2) C. proc. civ., pentru motivul de revizuire prevăzut la alin. (1) pct. 8 (între alte ipoteze) sunt supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul.

Acest caz de revizuire asigură respectarea autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti anterioare, astfel încât, ceea ce s-a dezlegat jurisdicţional de către o instanţă judecătorească să nu mai poată fi repus în dezbaterea judiciară a unei instanţe învestite ulterior cu o pricină având acelaşi obiect, părţi şi cauză juridică.

Pe lângă aceste condiţii, cazul de revizuire analizat presupune şi cerinţa ca în al doilea litigiu să nu fi fost invocată autoritatea de lucru judecat, iar dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să o soluţioneze.

În cazul în care s-a invocat autoritatea de lucru judecat în litigiul ulterior şi aceasta a fost analizată de instanţa legal învestiră cu soluţionarea cauzei, nu este posibilă valorificarea aceluiaşi motiv pe calea revizuirii întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât, în caz contrar, s-ar încălca autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunţate în procedura ulterioară.

Revizuirea reprezintă o cale extraordinară de atac de retractare, iar nu de reformare, precum în cazul apelului (cale ordinară de atac) ori al recursului (cale extraordinară de atac); în consecinţă, revizuirea nu presupune exercitarea unui control de legalitate şi, cu atât mai puţin, de temeinicie cu privire la hotărârea ulterioară.

Analizând comparativ cele două litigii, în temeiul art. 513 alin. (3) raportat la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că între acestea nu se verifică tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.

Potrivit celor invocate în motivarea cererii de revizuire, revizuentul pretinde că decizia civilă nr. 99/2020 din 18 februarie 2020 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2019, încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile nr. 250 din 9 mai 2019 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă şi a încheierilor judecătorului sindic de confirmare a tabelului definitiv şi a tabelului definitiv actualizat, pronunţate în dosarul nr. x/2016.

Astfel cum reiese din partea expozitivă a prezentei decizii, prin decizia civilă nr. 99/2020 din 18 februarie 2020 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2019, s-a admis apelul declarat de apelanta DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ-NAPOCA - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj împotriva sentinţei civile nr. 221 din 22 martie 2019 a Tribunalului Sălaj, care a fost schimbată în tot, în sensul că s-a respins cererea de confirmare a planului de reorganizare propus de către administratorul special al debitoarei S.C. A. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 250/2019 din 09 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a respins apelul declarat de apelanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 1563 pronunţată la data de 14.12.2018 de Tribunalul Sălaj.

Comparând cele două litigii în care au fost pronunţate hotărârile judecătoreşti enunţate rezultă că între acestea nu se verifică tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.

Astfel, cauza finalizată prin pronunţarea deciziei civile nr. 250/2019 din 09 mai 2019 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a avut ca părţi pe debitoarea în insolvenţă A. S.R.L., prin administrator special E., în calitate de contestatoare şi creditoarea DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE Cluj Napoca - A.J.F.P. Sălaj, în calitate de intimată; obiectul acestei pricini a constat într-o contestaţie la tabelul definitiv de creanţe întocmit în cadrul procedurii de către administratorul judiciar F. SPRL Filiala Cluj, debitoarea-contestatoare solicitând modificarea acestuia în sensul diminuării creanţei bugetare a creditoarei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj Napoca - A.J.F.P. Sălaj cu suma de 146.400 RON, reprezentând contravaloarea facturii de avans nr. 2/14.04.2015, pentru motiv de eroare esenţială, fie pentru că înseamnă TVA dublată cuprinsă în fişa sintetică, fie pentru că această creanţă s-a stins prin compensare, iar cauza cererii de chemare în judecată a fost reprezentată de prevederile art. 113 din Legea nr. 85/2014.

Litigiul ulterior, în care s-a pronunţat decizia civilă nr. 99/2020 din 18 februarie 2020 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2019, a cărei revizuire se solicită, a avut ca obiect cererea de confirmare a planului de reorganizare propus de către administratorul special al debitoarei S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu intimata DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ-NAPOCA - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj.

Temeiul juridic invocat de către debitoare a fost reprezentat de dispoziţiile art. 139 din Legea nr. 85/2014, ce vizează printre altele şi verificarea acceptării planului de reorganizare de către creditori, conform criteriilor stabilite de legiuitor.

Faţă de aceste elemente ale celor două cereri de chemare în judecată, rezultă că atât obiectul, cât şi cauza juridică a acestora au fost diferite.

Susţinerile revizuentului prin care se invocă puterea de lucru judecat pentru suma de 149.550 RON reprezentând creanţă preferenţială a DGRFP Cluj nu pot fi reţinute, întrucât prin decizia a cărei revizuire se solicită nu s-a pus în discuţie tabelul consolidat al debitoarei prin care s-a definitivat fiecare creanţă în parte, nu au fost analizate creanţele şi modalitatea lor de înscriere în tabel, analizându-se doar votul dat de creditoarea DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ-NAPOCA - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj în condiţiile prevăzute de art. 139 din Legea nr. 85/2014 pentru confirmarea planului de reorganizare raportat la criticile concrete deduse judecăţii de către creditoarea apelantă.

Prin urmare, analiza efectuată de instanţa de apel cu privire la votul exprimat de creditoarea DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ-NAPOCA - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj în cadrul celor două categorii de creanţe înscrise în tabel, respectiv creanţe bugetare şi creanţe garantate, nu se încadrează în domeniul de aplicare a motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cadru în care nu se repun în discuţie şi nu se cercetează chestiuni ce ţin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de revizuire.

Ca atare, în temeiul dispoziţiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., formulată de revizuentul D. în calitate de administrator special al S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 99/2020 din 18 februarie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Soluţia şi considerentele asupra excepţiei de necompetenţă materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la cererea de revizuire fundamentată pe art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Potrivit art. 510 alin. (1) C. proc. civ., "Cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se cere".

Textul legal citat stabileşte competenţa soluţionării cererii de revizuire fundamentate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., competenţă ce revine instanţei care a pronunţat hotărârea rămasă definitivă.

Raţiunea instituirii acestei norme de competenţă izvorăşte din natura juridică a revizuirii, care este o cale extraordinară de atac, de retractare. Din această perspectivă, numai instanţa care a pronunţat hotărârea are abilitatea conferită de lege să o retracteze.

În speţă, revizuentul a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 99/2020 din 18 februarie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019, prin care s-a admis apelul declarat de apelanta DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE CLUJ-NAPOCA - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sălaj împotriva sentinţei civile nr. 221, pronunţată la data de 22 martie 2019 în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Sălaj, s-a schimbat în tot sentinţa apelată în sensul că s-a respins cererea de confirmare a planului de reorganizare propus de către administratorul special al debitoarei S.C. A. S.R.L., susţinând incidenţa motivului prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Faţă de acest aspect, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 132 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 510 alin. (1) C. proc. civ., va declina competenţa de soluţionare a cererii de revizuire formulată în baza dispoziţiilor legale mai sus menţionate, în favoarea Curţii de Apel Cluj.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., formulată de revizuentul D. în calitate de administrator special al S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 99/2020 din 18 februarie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi declină în favoarea Curţii de Apel Cluj competenţa de soluţionare a cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. formulate de revizuentul D. în calitate de administrator special al S.C. A. S.R.L. împotriva aceleiaşi decizii.

Cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, la Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în ceea ce priveşte soluţia dată revizuirii întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Fără cale de atac în ceea ce priveşte soluţia de declinare a competenţei de soluţionare a cererii de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 iunie 2020.