Apel. Invocarea în apel a excepției inadmisibilității cererii de chemare în judecată. Condiții și efecte
Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Apelul
Index alfabetic: apel
- excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată
C. proc. civ., art. 247 alin. (1), art. 476 alin. (1)
Potrivit art. 476 alin. (1) C. proc. civ., apelul are caracter devolutiv, provocând o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel statuând atât în fapt, cât și în drept.
Excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată este o excepţie absolută care poate fi invocată de parte sau de instanţă în orice stare a procesului, chiar şi înaintea instanţei de recurs.
În cazul în care excepția inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată a fost invocată ca motiv de apel în calea de atac prevăzută de lege în cadrul primului ciclu procesual, fiind analizată de instanța de apel în limitele expres stabilite de către apelantă, nu poate fi reţinută o încălcare a principiului contradictorialității ori al celui privind respectarea dreptului la apărare, în condițiile în care intimații-reclamanți au avut posibilitatea să formuleze apărări și să propună probe.
Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 1951 din 14 octombrie 2020
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la 30 septembrie 2014 reclamanta A. S.A, prin lichidator judiciar B. S.P.R.L. a chemat în judecată pe pârâta C. S.R.L., solicitând instanţei:
1. Să se constate nulitatea:
a. Actului de adjudecare încheiat în data 1 februarie 2011, având ca părţi C. S.R.L. în calitate de adjudecatar şi A. S.A., prin lichidator judiciar B. S.P.R.L., precum şi a
b. Contractului de vânzare-cumpărare autentificat cu încheierea nr. 64 din 2 februarie 2011 de B.N.P. D., ca urmare a anulării licitaţiei prin decizia irevocabilă nr. 477 din 21 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2/2011, ambele acte fiind subsecvente procesului-verbal de licitaţie din data de 7 ianuarie 2011, anulat prin decizia menţionată;
2. Să se dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară ca urmare a aplicării sancţiunii nulităţii, şi anume obligarea pârâtei C. S.R.L. la restituirea tuturor prestaţiilor efectuate de reclamantă în temeiul actelor astfel anulate, de către A. S.A., în sensul:
a. Eliberării şi predării către reclamantă a imobilului situat în Bucureşti, str. X nr. 53 - 55, sector 2;
b. obligării la plata către reclamantă a sumei de 600.000 Euro (evaluată provizoriu şi care va fi precizată la momentul la care se va efectua raportul de expertiză) reprezentând lipsa de folosinţă a imobilului, pentru intervalul cuprins între momentul anulării Procesului-verbal de licitaţie (21 februarie 2012) şi până în prezent;
Obligării C. S.R.L. la plata către reclamantă a dobânzii legale corespunzătoare lipsei de folosinţă a imobilului.
La 18 noiembrie 2014 pârâta C. S.R.L. a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat:
1. Pe cale de excepţie, în principal, respingerea cererii ca fiind insuficient timbrată şi în subsidiar, ca fiind prescrisă;
2. Pe fondul cererii, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată;
3. În subsidiar, în măsura în care va fi admisă cererea de chemare în judecată promovată de către reclamantă, solicită admiterea cererii reconvenţionale în sensul de a institui în patrimoniul C. un drept de retenţie asupra imobilului din str. X nr. 53 - 55, constituit din subsol, parter şi etajele 1 - 5, împreună cu cota de teren aferentă construcţiilor, sector 2, Bucureşti, până la restituirea integrală de către S.C. A. S.A. a preţului de achiziţie în valoare de 3.010.702,50 Ron, a costurilor suportate pentru achiziţia imobilului în valoare estimată provizoriu de 500.000 Ron, a costurilor operaţionale cu imobilul în valoare estimată provizoriu la 100.000 Ron şi a contravalorii îmbunătăţirilor aduse imobilului în valoare estimată provizoriu de 321.180 Ron;
4. Obligarea A. la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cauze, potrivit dovezilor ce vor fi depuse la dosarul cauzei.
La 2 decembrie 2014 a fost depusă cerere de intervenţie voluntară accesorie în interesul reclamantei de către intervenientul E. prin care a solicitat să se dispună:
I. Încuviinţarea, în principiu a cererii de intervenţie accesorie, iar
II. Pe fondul cauzei:
1. Să se constate nulitatea Actului de adjudecare încheiat în data de 1 februarie 2011 între S.C. C. S.R.L. în calitate de terţ adjudecatar şi S.C. A. S.A. reprezentată prin lichidator SCP B. S.P.R.L, ca act subsecvent Procesului-verbal de licitaţie din data de 7 ianuarie 2011 anulat prin decizia civilă nr. 477 din 21 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2/2011;
2. Să se constate nulitatea Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 64 din 2 februarie 2011 - BNP D., încheiat între S.C. C. S.R.L. şi S.C. A. S.A. prin lichidator B., ca act subsecvent Procesului-verbal de licitaţie din data de 7 ianuarie 2011 anulat prin decizia civilă nr. 477 din 21 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2/2011;
3. Să se dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară ca urmare a anulării Procesului-verbal de licitaţie din data de 7 ianuarie 2011, a constatării nulităţii Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 64 din 2 februarie 2011 - BNP D. şi a Actului de adjudecare din 1 februarie 2011 şi să se dispună restituirea tuturor prestaţiilor efectuate în temeiul actelor astfel anulate, de către S.C. C. S.R.L. către S.C. A. S.A., în sensul:
- Eliberării şi predării imobilului situat în strada X, nr. 53 - 55;
- Obligării S.C. C. S.R.L. la plata sumei de 600.000 EUR precizată ulterior la suma de 2.646.840 lei (evaluată provizoriu şi care va fi re-precizată la momentul la care se va efectua raportul de expertiză) reprezentând lipsa de folosinţă a imobilului, pentru intervalul cuprins între momentul anulării Procesului-verbal de licitaţie, respectiv 21 februarie 2012, şi până la momentul depunerii formei finale a raportului de expertiză.
- Obligării S.C. C. S.R.L. la plata dobânzii legale corespunzătoare lipsei de folosinţă a imobilului pentru intervalul cuprins între momentul anulării Procesului-verbal de licitaţie (21 februarie 2012) şi până la momentul depunerii formei finale a raportului de expertiză, evaluată provizoriu la suma de 318.723,65 lei.
Prin sentința civilă nr. 1688 din 9 mai 2017, Tribunalul București, Secția a VI-a, a admis în parte cererea de chemare în judecată completată şi precizată, a constatat nulitatea actului de adjudecare încheiat la 1 februarie 2011 şi a contractului de vânzare-cumpărare nr. 64 din 2 februarie 2011; a dispus repunerea părților în situaţia anterioară, cu obligarea pârâtei-reclamante C. la eliberarea şi predarea către reclamanta A. a imobilului situat în București, str. X nr. 53 - 55, sector 2, precum şi la plata sumei de 419.909 Euro (în lei la cursul BNR din ziua plății) cu titlu de contravaloare lipsă de folosință şi 30.285 Euro (în lei la cursul BNR din ziua plăţii) dobânda legală; a admis cererea de intervenţie accesorie, a admis în parte cererea reconvențională şi a dispus instituirea dreptului de retenţie asupra imobilului mai sus arătat până la restituirea de către reclamanta A. S.A. a preţului de achiziţie în valoare de 3.010.702,50 lei; au fost compensate cheltuielile de judecată.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel toate părțile din cauză.
Prin decizia civilă nr. 1569 din 3 iulie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a V-a civilă, a respins apelul reclamantei și al intervenientului; a admis apelul pârâtei, schimbând sentința apelantă în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă, a cererii de intervenție accesorie ca nefondată şi a cererii reconvenționale ca rămasă fără obiect.
Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanta, cât și intervenientul.
S-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a celor două recursuri, potrivit art. 493 alin. 2 C. proc. civ., iar în şedinţa din camera de filtru din 4 martie 2020 recursurile au fost admise în principiu, stabilindu-se termen de judecată în şedinţă publică.
Motivele de casare invocate de către recurenta-reclamantă A. S.A. - în faliment, reprezentată prin lichidator judiciar B. S.P.R.L. sunt, în esenţă, următoarele:
1. Nemotivarea hotărârii. Încălcarea principiului disponibilităţii. Astfel, recurenta susţine că deşi apelul său a vizat patru hotărâri pronunţate de instanţa de fond (trei încheieri şi sentinţa), instanţa de apel a analizat şi a soluţionat doar apelul împotriva sentinţei, considerentele şi dispozitivul nefăcând nicio referire la criticile aduse celor trei încheieri.
2. Încălcarea normelor de procedură. Aplicarea greşită a legii. Critica recurentei circumscrisă acestui motiv de casare vizează admiterea de către instanţa de apel a unei excepții ce a fost invocată direct în apel, respectiv excepția inadmisibilităţii acţiunii care nu a fost invocată în termenul legal (prin întâmpinare).
3. Încălcarea principiului contradictorialităţii, al dreptului la apărare şi cel al imparţialităţii.
Recurenta consideră că, în mod nelegal, instanţa de apel a admis o excepţie invocată direct în apel, calificată din oficiu ca fiind o chestiune de ordine publică. Această excepţie a fost admisă în baza unor chestiuni care nu au fost puse niciodată în discuţia părţilor: faptul că legea nu conferă calitate procesuală lichidatorului judiciar; obţinerea nulităţii nu s-ar putea grefa decât cel mult pe motive de nulitate proprii, fără nicio legătură cu insolvenţa.
Critică recurenta şi limbajul folosit de instanţa de apel în motivare, limbaj pe care îl consideră ca fiind ostil, ceea ce denotă, în opinia sa, o încălcare a principiului imparţialităţii, iar interpretarea deosebit de rigidă a dreptului intern este incompatibilă cu prevederile art. 6 alin. 1 din Convenţia C.E.D.O. privind accesul la justiţie şi dreptul la un proces echitabil.
4. Hotărârea pronunţată încalcă Legea nr. 304/2004 şi art. 1 din Protocolul 1 C.E.D.O.
Prin motivarea considerată ostilă, recurenta consideră că instanţa de apel pune la îndoială atribuţiile lichidatorului judiciar, precum şi demersurile acestuia pentru valorificarea drepturilor debitoarei, iar potrivit art. 16 din Legea nr. 304/2004 hotărârile judecătorești trebuie respectate şi aduse la îndeplinire în condiţiile legii, cu respectarea dreptului de proprietate al recurentei.
5. Instanţa de apel a interpretat şi aplicat greşit legea, a încălcat autoritatea de lucru judecat.
Astfel, se arată că au fost încălcate dispoziţiile art. 21 alin. 2 şi ale art. 11 alin. 1 lit. i) din Legea nr. 85/2006 referitoare la atribuțiile administratorului judiciar şi ale judecătorului sindic.
Recurenta consideră că actul de adjudecare, cât şi contractul de vânzare - cumpărare nu pot fi calificate acte de procedură în sensul enunțat de art. 21 din Legea nr. 85/2006 prin simplul fapt că nu constituie măsuri unilaterale ale lichidatorului judiciar susceptibile a fi contestate pe această cale.
În drept, motivele de recurs au fost încadrate de către recurenta-reclamantă în dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ.
Motivele de casare invocate de către recurentul-intervenient E. vizează aceleaşi critici ca şi recursul reclamantului, având unele nuanţări în plus, acestea fiind, în esenţă, următoarele:
1. Nesocotirea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulităţii.
În cadrul acestui motiv de casare se critică neinvocarea excepției inadmisibilităţii în termenul legal (neinvocarea în termen a excepției necompetenţei funcționale a instanţei era un aspect care intrase în puterea de lucru judecat prin neatacare cu apel de către pârâtă). Consideră recurenta că pârâta era decăzută din dreptul de a mai invoca excepţia omisso medio direct în apel pentru că nu o invocase în faţa primei instanţe.
S-a încălcat principiul contradictorialității, dreptului la apărare şi a dreptului la un proces echitabil.
Se critică faptul că în cuprinsul considerentelor deciziei au fost regăsite pentru prima dată argumente referitoare la excepţia inadmisibilităţii, precum calitatea procesuală a lichidatorului judiciar; limbajul nepotrivit al instanţei de apel, lipsa de obiectivitate care se exprimă prin măsurile dispuse de-a lungul procesului.
2. Nemotivarea deciziei sub aspectul apelului formulat împotriva celor trei încheieri de şedinţă, al neinvocării excepţiei ca motiv de apel; nemotivarea sub aspectul respingerii probei cu expertiză contabilă în apel, nemotivarea cu privire la anularea actelor subsecvente.
Pe fond, instanța de apel a făcut o motivare contradictorie şi nu a motivat în fapt raportat la argumentele reclamantului şi la cele ale intervenientului.
3. Încălcarea autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 477/2012.
4. Încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 21 şi art. 11 din Legea nr. 85/2006.
5. Încălcarea echităţii procedurii şi a dreptului de acces la justiţie.
6. Încălcarea dreptului de proprietate.
Recurentul intervenient îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 5, 6, 7 şi 8 C. proc. civ.
Recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Cu titlu prealabil, reţinem că ambele recursuri cuprind motive de casare comune şi vizează încălcarea de către instanța de apel atât a regulilor de procedură, cât şi aplicarea greşită a normelor de drept material, precum şi motive de nelegalitate referitoare la nemotivarea hotărârii şi la încălcarea autorităţii de lucru judecat, astfel încât considerentele Înaltei Curţi sunt comune pentru cele două recursuri.
Urmare a admiterii apelului pârâtei instanța de apel a schimbat sentinţa de fond în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă reținând că excepția inadmisibilităţii a fost invocată ca motiv de apel, analizând-o în consecinţă, situaţie care rezultă în mod cert din cuprinsul memoriului de apel.
Potrivit art. 476 alin. 1 C. proc. civ., apelul are caracter devolutiv, provocând o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel statuând atât în fapt, cât şi în drept, norme procedurale pe deplin respectate în cauză de către curtea de apel prin hotărârea pronunţată.
Instanța de apel a fost învestită, prin chiar apelul pârâtei, cu acest motiv ce a vizat admisibilitatea cererii de chemare în judecată, ca atare a procedat la soluţionarea cauzei, în limitele expres stabilite de către apelantă.
În consecinţă, nu se poate vorbi despre o invocare omisso medio pentru că excepția inadmisibilităţii a fost invocată ca motiv de apel în calea de atac prevăzută de lege în cadrul primului ciclu procesual.
Admisibilitatea cererii de chemare în judecată a fost invocată prin chiar cererea de apel formulată de către pârâtă astfel încât nu poate fi reţinută o încălcare a principiului contradictorialității ori al celui privind respectarea dreptului la apărare, recurenţii având posibilitatea să formuleze apărări, să propună probe, lucruri pe care de altfel le-au şi făcut prin actele procedurale îndeplinite în faţa instanţei de apel.
Deşi niciuna dintre recurente nu critică în mod expres caracterul absolut al excepţiei inadmisibilităţii, reţinem că instanța de apel a dat o calificare corectă sub acest aspect, făcând astfel o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 247 alin. 1 C. proc. civ. în sensul că fiind o excepţie absolută putea fi invocată de parte sau de instanţă în orice stare a procesului, chiar şi înaintea instanţei de recurs.
Ambele recurente pun un semn de egalitate între excepţia inadmisibilităţii şi excepţia necompetenţei funcționale a instanţei de fond, deşi instanţa de apel prin considerentele hotărârii realizează o corectă interpretare a celor două noţiuni procedurale.
Excepţia inadmisibilităţii vizează excepţia greşitei alegeri a căii de procedură (cerere de chemare în judecată ori cale de atac), pe când excepţia necompetenţei funcționale vizează alegerea greşită a unei instanţe de judecată pentru a soluţiona o cauză.
Considerând că cererea de chemare în judecată este inadmisibilă instanţa de apel a dat eficienţă principiului specialia generalibus derogant, considerând că aceasta putea fi soluţionată doar în procedura prevăzută de legea specială, respectiv Legea nr. 85/2006 privind insolvența, calea procedurală urmată de reclamantă şi întemeiată pe dispoziţiile dreptului comun nefiind permisă în prezenta cauză.
Referitor la pretinsa încălcare şi aplicare greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 21 şi ale art. 11 din Legea nr. 85/2006, criticile de nelegalitate aduse de către recurente sunt absolut formale, instanţa de apel argumentându-şi soluţia în considerarea legii speciale aplicabile, acest litigiu putând fi soluţionat exclusiv în procedura insolvenţei, astfel cum a procedat iniţial în cauza în care s-a pronunțat decizia nr. 477 din 21 februarie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
Nu poate fi vorba nici de o încălcare a efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat al deciziei nr. 477 din 21 februarie 2012 şi al deciziei nr. 729 din 9 aprilie 2013 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, actele subsecvente a căror nulitate a fost solicitată în prezenta cauză, astfel cum au fost individualizate, nu au fost analizate în primul proces, culpa omisiunii analizării „actelor subsecvente” neaparţinând instanţei de judecată. Instanţa, în acest litigiu, s-a pronunţat în limitele învestirii sale prin cererea de chemare în judecată.
Motivarea hotărârii instanţei de apel este în concordanţă cu soluţia pronunţată în dispozitiv, vine să expliciteze această soluţie, argumentele logico-juridice în virtutea cărora acţiunea recurentei-reclamante trebuia să fie exercitată în procedura insolvenţei, şi nu pe calea dreptului comun.
Recurentele au invocat şi lipsa unei motivări cu privire la apelul formulat şi împotriva a trei încheieri de şedinţă, critici care sunt nefondate întrucât, schimbând în tot sentinţa atacată, cauza a fost soluţionată sub aspectul admisibilităţii, ceea ce face inutilă analizarea celorlalte apeluri, neavând niciun efect cu consecinţe în plan procedural.
Reţinând şi că nu se poate vorbi de un „limbaj nepotrivit” al instanţei de apel care să umbrească imparţialitatea acesteia, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ., invocat de asemenea de ambele recurente, nu poate fi reţinut.
Este formală şi invocarea unei încălcări a art. 1 din Protocolul nr. 1 C.E.D.O. referitor la încălcarea dreptului de proprietate, susţinerile recurentelor neavând nicio legătură cu prezenta cauză.
Având în vedere cele mai sus arătate, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte a respins recursurile ca nefondate.