Asupra contestaţiei de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 23 octombrie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală pronunţată în dosarul nr. x/2018 s-a dispus, în ceea ce îl priveşte pe constestator, în baza art. 386 alin. (1) din C. proc. pen., admiterea în parte a cererii de schimbare a încadrării juridice a faptelor formulată de inculpatul A. şi s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor inculpatului A. din infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) şi (2) C. pen. într-o infracţiune de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen.
De asemenea, s-a dispus respingerea cererii inculpatului A. de schimbare a încadrării juridice a faptelor din două infracţiuni de instigare la dare de mită, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, într-o singură infracţiune de instigare la dare de mită, prev. de art. 47 C. pen. rap. la art. 290 alin. (1) C. pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplic. art. 35 C. pen.
Împotriva încheierii din data de 23 octombrie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală pronunţată în dosarul nr. x/2018, contestatorul inculpat A. a formulat contestaţie prezenta contestaţie.
Analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii căii de atac, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată având în vedere următoarele:
Dând eficienţă principiului stabilit prin dispoziţiile art. 129 din Constituţia României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condiţiile legii procesual penale, precum şi a celui privind liberul acces la justiţie statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigenţelor determinate prin art. 13 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, acelaşi pentru persoane aflate în situaţii identice.
Revine, aşadar, părţii interesate obligaţia sesizării instanţelor de judecată în condiţiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Admisibilitatea căilor de atac este condiţionată de exercitarea acestora potrivit dispoziţiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac şi ierarhia acestora, termenele de declarare şi motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Recunoaşterea unei căi de atac în alte condiţii decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.
Soluţionarea contestaţiilor este reglementată prin dispoziţiile art. 4251 din C. proc. pen.
Conform alin. (1) al 4251 din C. proc. pen., "(1) Calea de atac a contestaţiei se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel."
Contestaţia se exercită împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă, care se referă la unele măsuri procesuale luate de către instanţă în faza de urmărire penală, în procedura de cameră preliminară sau în faza de judecată ori ulterior condamnării (în timpul executării pedepsei) sau chiar şi după executarea pedepsei.
Instanţa reţine că această cale de atac poate fi exercitată împotriva anumitor încheieri, aşa cum rezultă din prevederile C. proc. pen.
Astfel, poate fi exercitată contestaţia împotriva încheierilor prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi, judecătorul de cameră preliminară sau instanţa dispune asupra măsurilor preventive în cursul urmăririi penale, în procedura camerei preliminare ori în cursul judecăţii (art. 204, art. 205, art. 206 din C. proc. pen.), precum şi împotriva încheierilor prin care se dispun sau se revocă măsurile preventive faţă de persoana juridică (art. 493 din C. proc. pen.).
Se poate declara contestaţie şi împotriva încheierilor prin care s-a dispus luarea sau ridicarea măsurii obligării provizorii la tratament medical a suspectului sau inculpatului (art. 246 din C. proc. pen.) sau luarea măsurii internării medicale provizorii a suspectului sau inculpatului (art. 248 din C. proc. pen.).
Şi împotriva încheierii prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi sau instanţa dispune luarea măsurii internării nevoluntare în vederea efectuării expertizei medico-legale psihiatrice, precum şi prelungirea acestei măsuri se poate formula contestaţie (art. 184 din C. proc. pen.).
De asemenea, încheierea prin care judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra cererii procurorului de luare a măsurii de siguranţă a confiscării speciale, după adoptarea unei soluţii de netrimitere în judecată poate fi atacată cu contestaţie (art. 5491 din C. proc. pen.), ca, de altfel, şi încheierea prin care judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra cererii procurorului de anulare a unui înscris falsificat după adoptarea unei soluţii de netrimitere în judecată.
Calea de atac a contestaţiei se poate exercita şi împotriva încheierii prin care au fost luate măsuri asigurătorii în procedura camerei preliminare sau în cursul judecăţii (art. 2501 din C. proc. pen.) şi a încheierii prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi soluţionează propunerea procurorului de valorificare a bunurilor mobile sechestrate în cursul urmăririi penale (art. 2522 alin. (4) din C. proc. pen.).
Contestaţia de poate exercita şi împotriva următoarelor încheieri: cea prin care judecătorul de cameră preliminară, soluţionând plângerea împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, verifică legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale, exclude probele nelegal administrate ori, după caz, sancţionează potrivit art. 280-282 din C. proc. pen. actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii şi admite plângerea, desfiinţează soluţia atacată şi dispune începerea judecăţii cu privire la faptele şi persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mişcare acţiunea penală (art. 341 alin. (9) din C. proc. pen.); încheierea judecătorului de cameră preliminară, în condiţiile art. 346 alin. (1)-(4)1 din C. proc. pen. şi art. 347 din C. proc. pen.
Se poate declara contestaţie şi împotriva încheierilor de suspendare, după cum urmează: încheierea prin care s-a dispus suspendarea executării hotărârii supuse revizuirii, odată cu admiterea în principiu a cererii de revizuire sau ulterior acesteia (art. 460 din C. proc. pen.); încheierea dată în primă instanţă prin care s-a dispus suspendarea judecării cauzei (art. 367 din C. proc. pen.); încheierea prin care s-a dispus suspendarea judecăţii în caz de extrădare activă (art. 368 din C. proc. pen.).
În speţă, Înalta Curte constată că, în cauza penală privind pe inculpaţii A., B., C., D., E. şi F., trimişi în judecată prin rechizitoriul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie- Serviciul Teritorial Timişoara, aflată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia Penală a fost pronunţată încheierea din data de 23 octombrie 2020 prin care s-a dispus cu privire la cererile de schimbare a încadrării juridice formulate de inculpaţi.
Contestatorul inculpat A. a formulat contestaţie împotriva încheierii din data de 23 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală, cauza aflându-se în faza cercetării judecătoreşti în faţa instanţei de fond.
Înalta Curte constată că nu este admisibilă calea de atac a contestaţiei formulată împotriva soluţiei contestate din încheierea din data de 23 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia Penală (prin care instanţa s-a pronunţat cu privire la cererile de schimbare a încadrării juridice formulate în cauză), întemeiată pe dispoziţiile art. 4251 din C. proc. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 408 din C. proc. pen., "(1) sentinţele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel. (2) încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentinţa, cu excepţia cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel. (3) Apelul declarat împotriva sentinţei se socoteşte făcut şi împotriva încheierilor."
Astfel, ulterior pronunţării unei sentinţe în cauză, contestatorul are posibilitatea să exercite calea de atac a apelului, această cale de atac socotindu-se formulată şi împotriva încheierilor, conform dispoziţiilor art. 408 alin. (3) din C. proc. pen.
Drept urmare, având în vedere considerentele menţionate anterior, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul inculpat A. împotriva încheierii din data de 23 octombrie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală pronunţată în dosarul nr. x/2018.
Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va fi obligat contestatorul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Conform dispoziţiilor art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul inculpat, în cuantum de 313 RON, va rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul inculpat A. împotriva încheierii din data de 23 octombrie 2020 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală pronunţată în dosarul nr. x/2018.
Obligă contestatorul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul inculpat A., în cuantum de 313 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 decembrie 2020.