Asupra conflictului negativ de competenţă se constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 20.11.2019, sub nr. x/2019, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, reclamantele A., B., C. au chemat în judecată pe pârâtul Institutul Naţional al Magistraturii, solicitând ca prin hotărâre judecătorească să fie obligat la plata diferenţelor dintre drepturile salariale efectiv încasate şi drepturile salariale cuvenite în perioada 09.04.2015-30.11.2015, calculate prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 440,154 RON; plata diferenţelor dintre drepturile salariale efectiv încasate şi drepturile calculate prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 484,169 RON pentru perioada 01.12.2015-15.07.2016.
De asemenea, s-a solicitat ca diferenţele de drepturi salariale să fie actualizate cu indicele de inflaţie, precum si plata dobânzii legale aferente, de la data scadenţei şi până la data plăţii efective.
Prin sentinţa civilă nr. 678/04.03.2020, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi, reţinându-se că, faţă de disp. art. 269 alin. (2) Codul muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, rezultă că, în domeniul conflictelor de muncă, competenţa teritorială este exclusivă, reclamantul având alegerea instanţei competente.
S-a mai reţinut că, criteriul avut în vedere în alegerea instanţei a fost acela al locului de muncă, apreciindu-se că instanţa competentă teritorial în cauză este Tribunalul Mehedinţi, cele 3 reclamante având calitatea de judecător în cadrul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, respectiv în cadrul Judecătoriei Orşova, motive pentru care instanţa competentă teritorial a fost determinată în raport de locul de muncă al acestora.
Urmare a declinării, cauza a fost înregistrată la data de 18.06.2020, sub nr. x/2019, pe rolul Tribunalului Mehedinţi, secţia conflicte de muncă si asigurări sociale.
Prin sentinţa nr. 680 din 17 septembrie 2020, Tribunalul Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamantele C. B. şi A. în contradictoriu cu pârâtul Instituitul Naţional al Magistraturii în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale; a constatat că s-a ivit un conflict negativ de competenţă şi a suspendat, din oficiu, judecata cauzei, înaintând dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că prin acţiunea pendinte, reclamantele au înţeles să cheme în judecată, într-o acţiune în pretenţii/drepturi băneşti pe pârâtul Institutul Naţional al Magistraturii, aceasta fiind instituţia care le-a plătit bursele în perioada în litigiu 09.04.2015-15.07.2016 în care au avut calitatea de auditori de justiţie.
Instanţa a reţinut că litigiul de faţă este un conflict de muncă, iar competenţa teritorială se stabileşte în raport de art. 269 alin. (2) Codul muncii, republicat, şi art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011.
Totodată, a reţinut că, în acest gen de litigii, competenţa teritorială este alternativă, reclamantul fiind cel care decide dacă sesizează instanţa de la domiciliul/reşedinţa sa ori pe cea de la locul său de muncă,
Acţiunea a fost introdusă de reclamante la Tribunalul Bucureşti pe raza căruia se află Institutul Naţional al Magistraturii chemat în judecată în calitate de plătitor al diferenţelor de drepturi băneşti solicitate în cauză.
Prin urmare, acţiunea a fost introdusă de reclamante la instanţa pe raza căreia îşi are sediul instituţia de la care solicită plata diferenţelor de drepturi băneşti ce constituie obiectul litigiului de faţă.
Împrejurarea că, în prezent, reclamantele desfăşoară activitate ca judecător la Judecătoria Turnu Severin, respectiv la Judecătoria Orşova, care sunt arondate Tribunalului Mehedinţi, nu este de natură să atragă competenţa teritorială a acestui tribunal în soluţionarea prezentului litigiu, cât timp diferenţele de drepturi băneşti nu sunt solicitate de la această instanţă, în calitate de angajator, a argumentat instanţa.
Prin urmare, instanţa a motivat că din interpretarea art. 210 din Legea nr. 62/2011 rezultă că prin tribunalul de la locul de muncă al reclamantului, se înţelege tribunalul pe raza căruia se află angajatorul pârât chemat în judecată, respectiv angajatorul de la care se solicită diferenţele de drepturi băneşti.
Aceasta este raţiunea art. 210 din Legea nr. 62/2011, legiuitorul prevăzând competenţa teritorială alternativă ca o facilitate şi ca o măsură de protecţie în favoarea părţii reclamante/salariat, iar în cazul de faţă reclamantele au înţeles să introducă acţiunea la instanţa competentă teritorial de la sediul pârâtului Institutul Naţional al Magistraturii, respectiv la Tribunalul Bucureşti.
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte constată că prin acţiunea dedusă judecăţii reclamantele A., B., C. în contradictoriu cu pârâtul Institutul Naţional al Magistraturii au solicitat plata unor diferenţe de drepturi salariale rezultate din recalcularea burselor în raport de o anumită valoare de referinţă sectorială pentru perioadele 09.04.2015-30.11.2015, 01.12.2015-15.07.2016 în care reclamantele au fost auditori de justiţie în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii.
Înalta Curte reţine că, potrivit art. 17 din Legea nr. 303/2004,"(1) Auditorii de justiţie beneficiază de o bursă având caracterul unei indemnizaţii lunare corespunzătoare funcţiei de judecător stagiar şi procuror stagiar, în raport cu vechimea pe care o au ca auditori. (2) Bursa auditorilor de justiţie prevăzută la alin. (1) are natura şi regimul juridic al unui drept salarial şi se stabileşte pe baza indemnizaţiei brute prevăzute de lege pentru judecătorii şi procurorii stagiari, la care se vor calcula reţinerile pentru obţinerea indemnizaţiei nete, urmând a se vira obligaţia angajatorului şi a asiguraţilor la asigurările sociale de stat, precum şi obligaţia angajatorului şi a asiguraţilor privind contribuţia la asigurările sociale de sănătate. Auditorii de justiţie beneficiază de indemnizaţie şi în perioada vacanţelor. (3) Indemnizaţiile auditorilor de justiţie se plătesc din fondul prevăzut în bugetul anual aprobat al Consiliului Superior al Magistraturii."
Prin urmare, cum bursa auditorilor de justiţie are natura şi regimul juridic al unui drept salarial, obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă un litigiu asimilat unui conflict de muncă, iar potrivit dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa ori, după caz, sediul, dispoziţii din care rezultă că legiuitorul a reglementat în mod imperativ competenţa teritorială pentru soluţionarea unor astfel de cauze.
Totodată, conform prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social care completează art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la soluţionarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.
Rezultă că textele de lege, prin termenii imperativi pe care îi utilizează, au instituit, în domeniul conflictelor de muncă, un caz de competenţă exclusivă, respectiv instanţa în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa, locul de muncă, ori, după caz, sediul.
Astfel, reclamantul persoană fizică are un drept de opţiune între instanţa competentă material de la domiciliul său sau de la reşedinţa sa şi cea competentă material de la locul de muncă sau asimilat acestuia.
Din interpretarea art. 210 din Legea nr. 62/2011 rezultă că prin tribunalul de la locul de muncă al reclamantului, sau asimilat acestui loc de muncă, se înţelege tribunalul pe raza căruia se află angajatorul pârât chemat în judecată, respectiv angajatorul de la care se solicită diferenţele de drepturi băneşti.
Obiectul acţiunii deduse judecăţii nu vizează drepturi izvorâte din raporturi de muncă avute cu Tribunalul Mehedinţi, în prezent reclamantele fiind judecători în cadrul Judecătoriei Drobeta Turnu-Severin, respectiv Judecătoriei Orşova, pentru a atrage competenţa instanţei de la actualul loc de muncă, ci drepturi băneşti izvorâte din raporturi asimilate unor raporturi de muncă avute cu Institutul Naţional al Magistraturii, pe o perioadă în care acestea au fost auditor de justiţie.
Prin urmare, având în vedere că prezenta cauză reprezintă un litigiu asimilat unui litigiu de muncă, iar reclamantele au înţeles să învestească instanţa de la locul asimilat locului de muncă Institutul Naţional al Magistraturii (unde de altfel s-au desfăşurat raporturile asimilate unor raporturi de muncă cu pârâtul), cu sediul în Bucureşti, considerând că este instanţa competentă teritorial, faţă de dispoziţiile art. 269 alin. (2) Codul muncii coroborate cu art. 210 din Legea nr. 62/2011, Tribunalul Bucureşti este instanţa competentă să soluţioneze pricina.
Aşa fiind, pentru motivele mai sus arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, văzând şi prevederile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 februarie 2021.