Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia a II-a civilă

Decizia nr. 1441/2009

Pronunțata în ședință publică, astăzi 14 mai 2009.

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de arbitrare înregistrată la 13 septembrie 2006 reclamanta SC M.C. SRL Arad cheamă în judecată pe pârâta SC G.C.B. SRL Arad solicitând Tribunalului arbitral să se constate încetarea de drept cu data de 8 septembrie 2006 a contractului din 17 aprilie 2006 încheiat între părți, din culpa exclusivă a pârâtei, să fie obligată pârâta la restituirea avansului în sumă de 2.361.238,36 lei cu titlu de plată nedatorată și la stabilirea penalităților pentru întârzierea în executarea lucrărilor sau pentru executarea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale, precum și la plata dobânzii asupra acestor sume până la achitarea efectivă, cu cheltuieli de judecată.

Prin precizarea și completarea de acțiune formulată la 10 noiembrie 2006 reclamanta solicită Tribunalului arbitral, în principal, să se constate desființarea de drept a contractului din 17 aprilie 2006 dintre părți, cu data de 8 septembrie 2006, în temeiul pactului comisoriu cuprins în art. 13.2 din contract, iar, în subsidiar, să se dispună rezoluțiunea – în principal, ori rezilierea – în subsidiar, a contractului pentru neexecutarea/executarea necorespunzătoare culpabilă a obligațiilor de către pârâtă, obligarea pârâtei la restituirea avansului de 2.361.238,86 lei, obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere în sumă de 138.563,85 euro până la 7 septembrie 2006 și a celor care se vor acumula până la data plății efective, precum și la dobânzi legale pentru toate sumele de bani purtătoare de dobândă la care va fi obligată pârâta, obligarea pârâtei la daune - interese reprezentând cheltuielile totale pentru remedierea lucrărilor executate în mod necorespunzător și pentru cele neexecutate al căror cuantum urmează a fi determinat printr-o expertiză tehnică de specialitate.

La termenul din 15 februarie 2008 reclamanta precizează că renunță la judecată în privința capătului de cerere privind obligarea pârâtei la daune - interese reprezentând cheltuielile totale pentru remedierea lucrărilor executate în mod necorespunzător și pentru cele neexecutate, al căror cuantum urma a fi determinat printr-o expertiză tehnică de specialitate.

La data de 24 octombrie 2006 pârâta formulează întâmpinare și cerere reconvențională prin care solicită constatarea rezilierii contractului prin acordul părților, obligarea reclamantei la plata sumei de 54.762 lei reprezentând diferența între avansul achitat și valoarea lucrărilor efectuate, iar – în subsidiar – solicită ca, în cazul opunerii reclamantei la rezilierea de comun acord, să se dispună încetarea contractului din culpa exclusivă a reclamantei și obligarea acesteia la plata sumei de 141.102,12 euro reprezentând daune - interese, cu cheltuieli de judecată.

La 24 noiembrie 2006 pârâta își precizează cererea reconvențională înlăturând petitul privind rezilierea prin acordul părților și menționând că petitul cererii reconvenționale rămâne cel solicitat în subsidiar.

Prin hotărârea nr. 4 din 7 martie 2008 Tribunalul arbitral, comisia de arbitraj comercial de pe lângă C.C.I. Arad, admite în parte acțiunea reclamantei și dispune rezilierea contractului de execuție lucrări din 17 aprilie 2006 (antrepriză) încheiat de părți, obligă pe pârâtă la restituirea către reclamantă a sumei de 2.090.647 lei din avansul pe care aceasta l-a achitat în baza contractului menționat, respinge cererea de obligare a pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 138.563,85 euro reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 7 septembrie 2006, obligă pe pârâtă la plata dobânzii legale aferente sumei de 2.090.647 lei, calculată de la data de 8 septembrie 2006 până la data plății efective, ia act de renunțarea la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata de daune - interese reprezentând cheltuielile necesare remedierii lucrărilor executate în mod necorespunzător de către pârâtă și pentru cele neexecutate și respinge în totalitate cererea reconvențională formulată de pârâta - reclamantă, cu 79.596 lei cheltuieli de judecată în sarcina pârâtei.

Împotriva hotărârii arbitrale menționate pârâta SC G.C.B. SRL Arad în calitate de reclamantă formulează acțiune în anulare prin care, întemeindu-se în drept pe prevederile art. 364 lit. e) și f) C. proc. civ., solicită anularea hotărârii arbitrale atacate și – după rejudecarea cererii principale și a cererii reconvenționale – să se admită în parte acțiunea introductivă formulată de SC M.C. SRL în sensul dispunerii rezilierii contractului din 2006 începând cu data de 7 septembrie 2006 din culpa exclusivă a acesteia, să se admită cererea sa reconvențională în același sens, din culpa exclusivă a pârâtei reconvenționale și să fie obligată aceasta la plata sumei de 54.762 lei reprezentând contravaloarea diferenței dintre avansul primit de 2.361.238,86 lei și valoarea materialelor achiziționate și a manoperei efectuate, precum și a sumei de 141.102,12 euro reprezentând daune - interese, cu cheltuieli de judecată, solicitând – în temeiul alin. (3) al art. 365 C. proc. civ. – și suspendarea executării hotărârii atacate.

La data de 5 iunie 2008 reclamanta în acțiunea în anulare formulează cerere de renunțare la judecată cu privire la capătul de cerere nr. 2 pct. 2 privind obligarea pârâtei reconvențională la suma de 141.102,12 euro, echivalent în lei la data de 23 aprilie 2008, respectiv 507.969 lei (1 euro = 3,6 lei).

La data de 21 mai 2008 reclamanta solicită instanței să dispună și ridicarea sechestrului judiciar aplicat materialelor aflate pe șantierul construcției în litigiu, aplicat de Tribunalul Arbitral la cererea sa.

Prin sentința civilă nr. 28 din 9 septembrie 2008 Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, respinge acțiunea în anulare formulată împotriva hotărârii arbitrale nr. 4 din 7 martie 2008, respinge cererea de suspendare a executării hotărârii atacate, ia act de renunțare a reclamantei la judecarea capătului de cerere referitor la obligarea pârâtei reconvenționale la plata sumei de 141.102,12 euro cu titlu de daune - interese și admite cererea de ridicare a sechestrului judiciar formulată de reclamantă și, în consecință, dispune ridicarea acestei măsuri asigurătorii aplicate prin încheierea de ședință din 2 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Arbitral asupra bunurilor existente pe șantierul SC M.C. SRL din Arad, și cuprinse în procesul - verbal întocmit de executorul judecătoresc H.P. la data de 17 octombrie 2006.

Reține instanța, pentru a decide astfel, că – în speță – motivul de anulare prevăzut de art. 364 lit. e) C. proc. civ. nu poate fi primit, neputându-se susține cu temei că hotărârea contestată ar fi fost pronunțată în afara cadrului legal sub aspectul termenului de soluționare a litigiului câtă vreme reclamanta nu a făcut dovada că ar fi notificat, atât pârâtei cât și Tribunalului Arbitral, până la primul termen de înfățișare, că înțelege să invoce caducitatea arbitrajului, iar la data de 20 aprilie 2007, când instanța arbitrală a propus ambelor părți prelungirea termenului de soluționare a litigiului arbitral motivat de împrejurarea că în cauză nu s-au finalizat expertizele dispune, termenul de cinci luni reglementat de art. 3533 alin. (1) C. proc. civ., fusese deja depășit, în plus, reclamanta însăși precizând la acea dată că a luat legătură cu experții tehnici în construcții, desemnați în cauză, și care au solicitat acordarea a încă unui termen de cel puțin o lună. Mai reține instanța că nici motivul de anulare prevăzut de art. 364 lit. f) C. proc. civ. nu poate fi acceptat întrucât reclamanta nu probează că Tribunalul Arbitral nu s-ar fi pronunțat asupra unui lucru cerut, respectiv cu privire la identificarea părții aflată în culpă pentru neexecutarea contractului a cărui reziliere a dispus, față de menționarea expresă în hotărârea arbitrală atacată că „lucrările executate sunt neconforme cu proiectul din culpa pârâtei - SC G.C.B. SRL care „a încălcat obligații esențiale pe care și le-a asumat prin contract”, reclamanta însăși arătând prin acțiunea în anulare promovată că instanța de arbitraj a reținut faptul că aceasta „se află în culpă față de neexecutarea corespunzătoare calitativ a construcției respective, fiind singurii răspunzători pentru aceasta”. Reține – de asemenea – instanța că niciuna dintre ipotezele evocate de art. 364 lit. f) C. proc. civ. nu pot permite instanței de judecată ce efectuează controlul asupra hotărârii arbitrale să abordeze din nou fondul litigiului cum dorește, de fapt, reclamanta.

Pentru a respinge cererea de suspendare a hotărârii atacate instanța a reținut că sumele la plata cărora reclamanta a fost obligată prin hotărârea arbitrală în cauză fuseseră deja achitate către SC M.C. SRL, împrejurare raportat la care nu se mai justifică nici menținerea măsurii asigurătorii dispusă de Tribunalul Arbitral.

Împotriva sentinței de mai sus reclamanta declară recurs solicitând, cu invocarea art. 361 C. proc. civ., art. 364 lit. e), f), g), i) C. proc. civ. și art. 366 alin. (2) C. proc. civ. în temeiul dispozițiilor art. 304 - art. 3041 C. proc. civ. coroborat cu art. 365 alin. (1) C. proc. civ. în principal casarea sentinței recurate, admiterea acțiunii în anulare, anularea hotărârii arbitrale și retrimiterea cauzei spre judecarea fondului la Curtea de Apel Timișoara și, în subsidiar, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii în anulare, anularea hotărârii arbitrale, judecarea în fond a cererii principale de arbitrare și a cererii reconvenționale și, pe cale de consecință, admiterea în parte a acțiunii introductive în sensul dispunerii rezilierii contractului din 2006 începând cu data de 7 septembrie 2006, admiterea cererii sale reconvenționale în același sens, din culpa exclusivă a reclamantei - pârâte reconvenționale, și obligarea acesteia la plata sumei de 54.762 lei reprezentând contravaloarea diferenței dintre avansul primit de 2.361.238,86 lei și valoarea materialelor achiziționate și manoperei efectuate, cu cheltuieli de judecată.

În fundamentarea recursului său recurenta invocă pentru prima dată motivul de anulare prevăzut de art. 364 lit. g) și i) C. proc. civ., arătând că hotărârea arbitrală nu poartă semnăturile arbitrilor care au pronunțat-o, lipsa semnăturilor reprezentând un motiv de ordine publică pe care prima instanță ar fi trebuit să-l fi invocat din oficiu, fiind incidente și dispozițiile imperative prevăzute de art. 361 lit. g) C. proc. civ., precum și că hotărârea arbitrală a fost dată – așa cum a invocat și prin acțiunea în anulare – cu depășirea termenului de 7 luni stabilit imperativ de art. 3533 C. proc. civ. fără un acord scris în acest sens al părților în litigiu, fiind incident motivul de anulare prevăzut de art. 364 lit. e) C. proc. civ. și că – așa cum a precizat și prin acțiunea în anulare – Tribunalul Arbitral nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, respectiv asupra stabilirii culpei cărei părți a fost avută în vedere pentru a dispune rezilierea contractului în litigiu, fiind incident motivul de anulare prevăzut de art. 364 lit. f) C. proc. civ.

În recursul său recurenta formulează și critici vizând soluția pronunțată de tribunalul arbitral pe fondul cauzei, instanța arbitrală stabilind eronat situația de fapt și de drept, apreciind greșit probele administrate în cauză, luând în considerare un raport de expertiză contabilă incomplet și întocmit în mod arbitrar.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata solicită respingerea recursului recurentei invocând excepția nulității recursului față de neindicarea de către recurentă a motivelor de nelegalitate ale sentinței recurate, fiind deci incidente dispozițiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ., și arătând – pe fondul recursului – că acesta este nelegal întrucât recurenta nu vizează, prin criticile formulate, sentința civilă recurată, ci doar hotărârea arbitrală atacată cu acțiune în anulare, motivele de desființare a hotărârii arbitrale prevăzute de art. 364 lit. g), i), e) și f) C. proc. civ. avute în vedere de recurentă nefiind întemeiate, recurenta nejustificând nici interesul de a invoca pretinsa pronunțare „minus petita” de către Tribunalul Arbitral pentru invocarea căruia ar fi putut justifica un interes eventual partea căreia i s-a admis doar în parte acțiunea arbitrală și nu partea căreia i s-au respins în totalitate pretențiile, recurenta formulând și critici cu privire la soluționarea fondului litigiului de către instanța de arbitraj, aspect ce nu poate fi examinat pe calea acțiunii în anulare, recursul fiind astfel nefondat.

Examinând cu prioritate, față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată de intimată și întemeiată pe dispozițiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ. se constată că aceasta nu este fondată și urmează a fi respinsă, întrucât, pe de o parte sentința recurată neputând fi – potrivit legii, respectiv potrivit art. 366 alin. (2) C. proc. civ. – atacată cu apel, sunt incidente dispozițiile art. 3041 C. proc. civ., invocate de recurentă, iar pe de altă parte criticile avansate prin recurs fac posibilă încadrarea acestora – conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ. – în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta reproșând instanței în fond greșita aplicare a dispozițiilor art. 364 lit. e), f), g) și i) C. proc. civ. și ale art. 361 lit. g) C. proc. civ.

Examinând recursul reclamantei prin prisma criticilor formulate de aceasta referitoare la greșita aplicare de către instanța judecătorească a dispozițiilor menționate se constată că acesta nu este fondat.

Deși, față de dispozițiile art. 316 C. proc. civ. coroborate cu ale art. 294 alin. (1) C. proc. civ., motivele de anulare prevăzute de art. 364 lit. g) și i) C. proc. civ. invocate de recurentă direct în recurs urmează a nu fi examinate, observăm totuși că acestea nici nu sunt întemeiate, hotărârea arbitrală fiind semnată de toți arbitrii, iar recurenta neindicând nici care sunt normele de ordine publică sau dispozițiile imperative ale legii încălcate de Tribunalul Arbitral.

Cât privește motivul de anulare a hotărârii arbitrale prevăzut de art. 364 lit. e) C. proc. civ. se constată că în sentința recurată acesta a fost corect examinat și judicios respins, întrucât recurenta nu a dovedit că ar fi notificat intimatei și Tribunalului Arbitral, până la primul termen de înfățișare, că înțelege să invoce caducitatea arbitrajului, conform art. 3533 alin. (6) C. proc. civ. și nici că s-ar fi opus la solicitarea Tribunalului Arbitral de prelungire a termenului ea însăși solicitând proba cu expertiză, formulând obiecțiuni la raportul de expertiză și neopunându-se acordării de termene în vederea depunerii de către experți a raportului de expertiză și a răspunsurilor la obiecțiuni, solicitând – de asemenea – proba cu martori pentru indicarea adresei cărora a avut nevoie de mai multe termene, sau tergiversând timbrarea capetelor cererii reconvenționale, astfel că recurenta nu poate invoca propria culpă pentru nerespectarea de către tribunalul arbitral a termenului de 5 luni prevăzut de art. 3533.

Se constată, de asemenea, că în mod corect a respins instanța judecătorească criticată de recurentă și susținerile acesteia încadrate în motivul de anulare a hotărârii arbitrale prevăzut de art. 364 lit. f) C. proc. civ., instanța reținând judicios că, față de dispozitivul hotărârii pronunțate de Tribunalul Arbitral, rezilierea contractului dintre părți s-a pronunțat pentru culpa pârâtei – recurenta de față, așa cum rezultă atât din soluția pronunțată și cuprinsă în dispozitivul hotărârii, cât și din considerentele menționatei hotărâri și cum a recunoscut expres și recurenta prin textul acțiunii în anulare promovate împotriva hotărârii arbitrale, precum și că instanța de arbitraj nu a pronunțat o hotărâre minus petita, aceasta stabilind culpa recurentei de față cu privire la executarea contractului dintre părți, în litigiu, a cărui reziliere s-a dispus de către Tribunalul Arbitral.

Față de dispozițiile art. 364 C. proc. civ., care precizează că o hotărâre arbitrală poate fi desființată numai pentru motivele expres prevăzute, care nu privesc reexaminarea hotărârii respective sub aspectul soluționării fondului litigiului de către Tribunalul Arbitral, motivele expres și limitativ prevăzute de art. 364 C. proc. civ. nevizând greșita judecată a litigiului în fapt sau în drept, criticile avansate de recurentă cu privire la modul în care Tribunalul Arbitral a stabilit situația de fapt și de drept, a apreciat probele administrate și a soluționat cauza dedusă arbitrajului urmează a nu fi examinate.

Astfel fiind, sentința recurată fiind legală și temeinică, dându-se eficiență dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul recurentei împotriva sentinței menționate urmează a fi respins ca nefondat.

Cu aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., recurenta, ca parte căzută în pretenții, urmează a fi obligată să plătească intimatei suma de 14.280 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

 

 

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

 

 

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de reclamanta SC G.C.B. SRL Arad împotriva sentinței nr. 28 din 9 septembrie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata cheltuielilor de judecată de 14.280 lei către intimata - pârâtă SC M.C. SRL Arad.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică, astăzi 14 mai 2009.