Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată la 21 septembrie 2009 pe rolul Curții de Apel București, secția a-ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, sub nr. 8923/2/2009, petiționarul Biroul Notarilor Publici Asociația E., prin reprezentantul legal R.D.O. a solicitat, în conformitate cu dispozițiile art. 2781 C. proc. pen., admiterea plângerii inițiale și desființarea rezoluției nr. 255/P/2009 din 11 august 2009, precum și a rezoluției nr. 1371/11/2/2009 din 31 august 2009, ambele date de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și trimiterea cauzei la parchet pentru continuarea cercetărilor împotriva intimaților făptuitori R.L.A. și B.D. - lucrători de poliție - pentru faptele sesizate în plângerea inițială.
În motivarea plângerii, petiționarul, prin reprezentant legal, a arătat, în esență, că soluția de neîncepere a urmăririi penale este netemeinică deoarece pătrunderea celor doi făptuitori în sediul biroului notarial nu s-a realizat în limitele impuse de art. 27 alin. (2) lit. b) din Constituție, respectiv nu a avut ca scop protejarea bunurilor altei persoane, în condițiile în care o asemenea protecție ar fi putut fi realizată prin alte măsuri, cum era, cu titlu de exemplu, indisponibilizarea bunului.
Totodată, s-a mai susținut, în cuprinsul plângerii că cei doi făptuitori - lucrători de poliție, alături de alte persoane, colegi ai lor, au pătruns și rămas în sediul biroului notarial în afara orelor de program cu publicul, că ridicarea sumelor încasate de notari cu titlu de onorariu este lipsită de temei legal, iar restituirea acestor sume către părțile vătămate nu se justifică.
Petiționarul a mai invocat și neconsemnarea, în cuprinsul procesului verbal, a obiecțiunilor făcute cu privire la pătrunderea făptuitorilor în sediu și la ridicarea onorariilor, precum și la audierea notarilor sau a salariaților biroului, cu încălcarea dispozițiilor art. 79 C. proc. pen.
Curtea de Apel București, secția a-ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin sentința penală nr. 298 din 2 noiembrie 2009, a respins, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul Biroul Notarilor Publici Asociația E., prin reprezentantul legal R.D.O. împotriva rezoluției nr. 255/P/2009 din 11 august 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, precum și a rezoluției nr. 1371/11/2/2009 din 31 august 2009 a Procurorului General Adjunct al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, menținând rezoluțiile atacate.
Prin aceeași sentință instanța de fond l-a obligat pe petiționar la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la data de 23 aprilie 2008, petiționarul Biroul Notarilor Publici Asociați E. a formulat plângere penală împotriva subinspectorului R.A. și a agentului șef B.D., solicitând efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu și violare de domiciliu, anularea procesului verbal încheiat la data de 13 decembrie 2007, restituirea actelor originale ridicate abuziv, a onorariilor și a impozitelor cuvenite statului român.
Petiționarul a arătat, în esență, că la data de 13 decembrie 2007 în jurul orelor 15.00, un număr de aproximativ 30 de persoane îmbrăcate în civil s-au postat în afara și în interiorul biroului notarial, pe care au refuzat să îl părăsească la solicitarea secretarei, sub pretextul că au acte de întocmit. La orele 17.00, după semnarea de către notarul R.D.O. a mai multor acte, în biroul acestuia din urmă, a pătruns o persoană care s-a legitimat a fi polițist, a ridicat de la vânzătoare prețul vânzării și de la biroul notarial onorariile și impozitele încasate și a solicitat notarului să dea declarație ca martor, lucru pe care acesta l-a refuzat conform art. 79 C. proc. pen.
În cuprinsul aceleiași plângeri s-a mai menționat că, încălcând dispozițiile art. 36 și art. 97 alin. (3) C. proc. pen. din Legea nr. 36/1995 și ale art. 29 alin. (2) din Regulamentul de punere în aplicare a acestei legi, organele de poliție au luat o declarație secretarei biroului și au procedat la ridicarea nejustificată a actelor notariale originale.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, prin rezoluția nr. 255/P/2009 din data de 11 august 2009 a dispus neînceperea urmăririi penale față de subinspectorul R.L.A. și agentul șef B.D., cercetați sub aspectul săvârșii infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen. și art. 192 C. pen., apreciindu-se că nu erau întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni.
În esență, procurorul a reținut că cei doi lucrători de poliție au acționat în îndeplinirea atribuțiilor lor profesionale și în scopul de a efectua cercetări în cauzele pe care le instrumentau, iar pătrunderea acestora în sediul biroului notarial nu constituie infracțiunea de violare de domiciliu câtă vreme biroul! notarului este, prin destinație, un spațiu public și se afla în program de funcționare.
Împotriva acestei rezoluții, petiționara Biroul Notarilor Publici Asociați E. a formulat plângere în condițiile prevăzute de art. 275-278 C. proc. pen., iar prin rezoluția nr. 1371/11-2/2009 Procurorul General Adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a confirmat rezoluția procurorului din Cadrul parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și a dispus respingerea plângerii, ca neîntemeiată.
Petiționarul, prin reprezentant legal, a formulat, în termen legal, conform art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., plângere, însă din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, prima instanță a constatat că este nefondată, reținând că urmare actelor premergătoare efectuate s-a relevat faptul că, la data de 13 decembrie 2007, cu ocazia cercetărilor ce se efectuau în Dosarul nr. 17284/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, intimații făptuitori R.L.A. (subinspector) și B.D. (agent șef), împreună cu mai muți lucrători ai Serviciului de Investigații Criminale Sector 1 au desfășurat o misiune operativă privind constatarea săvârșirii unei infracțiuni flagrante.
În acest sens, în vederea constatării faptelor ce ar fi putut constitui infracțiunile de înșelăciune și fals, s-au deplasat la Biroul Notarilor Publici Asociați E., unde au procedat la interceptarea și supravegherea grupului infracțional presupus compus din numiții R.I., O.V. și M.V., iar după încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 13 decembrie 2007, în jurul orelor 17.45, cei doi intimați făptuitori s-au prezentat în biroul notarului public R.D.O., unde s-au legitimat și au comunicat scopul prezenței lor, solicitând, totodată, să fie predate toate înscrisurile și sumele de bani aferente vânzării respective.
S-a mai reținut că, în aceste împrejurări, notarul public a remis lucrătorilor de poliție toate înscrisurile ce au stat la bază autentificării contractului de vânzare-cumpărare, precum și sumele de 8943 euro, 1000 euro și 12.215 lei reprezentând impozite, onorariu și taxă notare privilegiu, aspecte consemnate în cuprinsul procesului verbal din data de 13 decembrie 2007, semnat fără obiectiuni de notarul R.D.O.
Prima instanță, în raport de situația de fapt astfel reținută, a apreciat, pe de o parte, legală și temeinică soluția de netrimitere în judecată dispusă de procuror și, pe de altă parte, nefondate criticile petiționarului.
De asemenea, cu privire la legalitatea pătrunderii lucrătorilor de poliție în sediul biroului notarial, prima instanță a reținut, sub un prim aspect, că un astfel de sediu nu se circumscrie noțiunii de locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit ținând de acestea, astfel încât pătrunderea unei persoane într-un astfel de sediu nu constituie infracțiunea de violare de domiciliu.
Incriminând în prevederile art. 192 C. pen. fapta de violare de domiciliu, legiuitorul a avut în vedere numai pătrunderea sau refuzul de a părăsi acele locuri strâns legate de viața privată a unei persoane și în care aceasta își desfășoară activități intrinseci vieții sale personale, ferite de ochii publicului.
S-a apreciat că sediul biroului notarial nu satisface aceste exigențe, acesta fiind locul de desfășurare a unei profesii, loc destinat așadar desfășurării unei activități publice și deschis publicului în timpul programului de funcționare.
Drept urmare, s-a constatat că prezența celor doi intimați în interiorul spațiului public menționat nu întrunea elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu, iar considerentele avute în vedere de către procuror sub acest aspect au fost întemeiate.
Pe de altă parte, prima instanță a mai constatat că dispozițiile Legii nr. 36/1995 și ale Regulamentului de aplicare a acesteia nu cuprind prevederi cu caracter special, care să disciplineze în mod aparte condițiile de pătrundere a persoanelor interesate în interiorul biroului notarial.
Pe cale de consecință, prezența celor doi intimați-făptuitori în interiorul biroului notarial, în timpul orelor de program și în exercitarea atribuțiilor specifice funcției deținute (respectiv constatarea unei infracțiuni flagrante și strângerea probelor necesare) nu se circumscrie vreunei alte fapte ilicite, astfel încât plângerea petiționarului, sub acest aspect, s-a considerat a fi neîntemeiată.
S-a apreciat că susținerea referitoare la posibilitatea intimaților de a împiedica săvârșirea infracțiunii prin indisponibilizarea imobilului a fost lipsită de orice suport, în condițiile în care numai după constatarea infracțiunii aceștia ar fi putut dispune asemenea măsuri.
Prima instanță a considerat a fi neîntemeiate și susținerile petiționarului referitoare la exercitarea necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu de către intimați, în sensul ridicării nejustificate a înscrisurilor notariale, a sumelor de bani reprezentând onorarii încasate și a ascultării salariaților biroului cu încălcarea prevederilor art. 79 C. proc. pen.
S-a constatat că atât actele întocmite de către notar sau depuse la biroul acestuia, în vederea autentificării contractului de vânzare-cumpărare presupus falsificat, cât și sumele de bani încasate constituiau mijloace de probă de natură a fi valorificate în procesul penal, fiind de natură a servi la lămurirea completă a cauzei și la restabilirea situației anterioare, iar legătura lor cu o cauză penală în care se constatase săvârșirea unei infracțiuni flagrante a justificat ridicarea de către organele de poliție în condițiile prevăzute de art. 467 C. proc. pen. coroborat cu art. 96 și art. 97 din C. proc. pen.
De asemenea, s-a relevat că din examinarea procesului verbal întocmit la data de 13 decembrie 2007 a rezultat că notarul public a procedat la predarea înscrisurilor menționate și a sumelor de bani în mod voluntar, semnând și ștampilând fără obiectiuni procesul - verbal întocmit, ceea ce atestă însușirea conținutului său. Afirmația referitoare la neconsemnarea de către intimați a obiectiunilor formulate este singulară și relativ necredibilă, în condițiile în care, dată fiind calitatea și pregătirea specifică notarului public, acesta avea cunoștință de posibilitatea de a solicita, consemnarea unor atare obiectiuni sau de a refuza semnarea procesului verbal.
Pe de altă parte, s-a mai menționat că împrejurarea că lucrătorii de poliție au solicitat salariaților biroului să dea declarații cu acea ocazie, nu relevă încălcarea dispozițiilor legale referitoare la păstrarea secretului profesional, cât timp informațiile date de către salariați cu ocazia constatării infracțiunii flagrante nu echivalează cu ascultarea lor ca martori în formele și în condițiile prevăzute de art. 78 și urm. C. proc. pen.
Totodată, dispozițiile art. 29 din Ordinul nr. 710/C/2005 privind Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995, invocate în cuprinsul plângerii, prevăd că obligația notarilor publici, dar și a personalului angajat, de a păstra secretul profesional, le impune interdicția de a da informații, precum și de a permite accesul la actele notariale ale altor persoane în afara părților, succesorilor și reprezentanților acestora, precum și acelora care justifică un drept sau un interes legitim, iar din această din urmă categorie fac parte în mod evident și lucrătorii de poliție aflați în exercitarea, atribuțiilor de serviciu, prima instanță constatând că nu se poate reține încălcarea, de către intimați, a acestor dispoziții legale.
De altfel, examinând plângerea, Curtea de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie a conchis că plângerea formulată de petiționar este nefondată, respingând-o ca atare și menținând rezoluțiile atacate, reținând că principala activitate care a determinat nemulțumirea petiționarului a fost aceea de restituire a sumelor ridicate la data de 13 decembrie 2007 persoanelor presupus vătămate prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare și nu biroului notarial. Or, s-a apreciat că această măsură nu se încadrează în categoria celor care, conform art. 2781 C. proc. pen., pot face obiectul plângerii împotriva rezoluției, petiționarul având posibilitatea de a uza de procedura reglementată de dispozițiile art. 275 - art. 278 C. proc. pen.
Împotriva sentinței penale nr. 298 din 2 noiembrie 2009, în termen legal, petiționarul, prin reprezentant legal R.D.O., a formulat recurs, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, depunând, la data de 19 ianuarie 2010, prin registratură, un memoriu cuprinzând motivele de recurs. În motivarea plângerii petiționarul, prin reprezentant a susținut, în esență aceleași critici relevate și în fața primei instanțe, solicitând admiterea rercursului, casarea hotărârii recurate și, pe fond, admiterea plângerii astfel cum a fost formulată și motivată și trimiterea cauzei la parchet pentru continuarea cercetărilor împotriva intimaților sub aspectul celor sesizate în plângerea inițială.
Pe rolul Secției Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a înregistrat la data de 25 noiembrie 2009, Dosarul nr. 8923/2/2009, fixându-se prim termen de judecată la data de 25 ianuarie 2010, când deși a fost legal citat, recurentul petiționar nu s-a prezentat, însă a depus la dosar un memoriu în care invocă, în principal, același critici formulate și în fața primei instanțe.
Examinând recursul declarat de petiționar, sub toate aspectele, conform art. 3856 alin. (3) coroborat cu art. 38514 C. proc. pen. și prin raportare la dispozițiile art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulțumită de actele și măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora, ca o garanție a respectării legalității în procesul penal.
Poate face o astfel de plângere, în concepția legiuitorului, orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorității de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare.
În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată că instanța de fond, în baza ansamblului materialului probator administrat în cauză, a respins în mod justificat plângerea formulată de petiționarul Biroul Notarilor Publici Asociația E., prin reprezentantul legal R.D.O., reținând în mod corect situația de fapt și apreciind ca fiind legală și temeinică rezoluția nr. 255/P/2009 din data de 11 august 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București prin care s-a dispus, în baza art. 228 alin. (1) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. cu referire la art. 209 alin. (3) C. proc. pen. și art. 27 alin. (3) lit. a) și b) din Legea nr. 281/2003 neînceperea urmăririi penale împotriva intimaților: R.L.A., subinspector și B.D., agent șef, ambii desfășurându-și activitatea în cadrul Poliției Judiciare Sector 1 București, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 246 C. pen. și art. 292 C. pen., constatându-se că, în speță, nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestor infracțiuni.
De asemenea, Înalta Curte constată că prin rezoluția nr. 1371/11-2/2009 din 31 august 2009, dată în Dosarul nr. 255/P/2009 procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, verificând actele premergătoare efectuate în cauză, a confirmat soluția dispusă de procuror față de numiții R.L.A. și B.D., cercetați sub aspectul infracțiunilor mai sus-menționate, apreciindu-se, în mod corect, că faptele, presupuse a fi săvârșite de intimați, nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor sesizate în plângere.
De altfel, din actele și lucrările dosarului se constată că intimații, exercitându-și atribuțiile de serviciu, în cadrul verificărilor specifice vizând un dosar penal ce-l aveau spre cercetare (Dosar nr. 17284/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București), s-au deplasat la data de 13 decembrie 2007, la sediul Biroului Notarilor Publici Asociați E., unde, după ce s-au legitimat au solicitat notarului public R.D.O. să le predea înscrisurile care au stat la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare din 13 decembrie 2007, precum și alte înscrisuri și obiecte care au legătură cu respectiva convenție, documente puse la dispoziție și predate de către notarul mai sus menționat, încheind în acest sens, în aceeași zi, un proces-verbal în care au menționat descrierea înscrierilor și sumele de bani prezentate și ridicate de la respectivul birou notarial, proces verbal ce a fost semnat, fără obiecțiuni, pe fiecare pagină, de către notarul public R.O.D.
Se mai constată că, în mod corect, s-a reținut de către procuror, dar și de către prima instanță că, potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (1) pct. 8 din Legea nr. 281/2003 și art. 202 C. proc. pen. cu referire și la art. 96 și 97 din același cod, organele de cercetare penală desfășoară, potrivit competenței, activități pentru constatarea faptelor penale și efectuează cercetări în legătură cu acestea, având .printre altele, obligația să strângă probele necesare pentru aflarea adevărului și lămurirea cauzei sub toate aspectele, dar și să ridice înscrisurile ce pot servi ca mijloc de probă în procesul penal, iar persoanele fizice sau persoanele juridice în posesia cărora se află aceste obiecte și înscrisuri au obligația, de asemenea, să le prezinte și să le predea.
De asemenea, urmare actelor premergătoare efectuate în cauză, se mai reține că intimații, îndeplinindu-și atribuțiile de serviciu specifice nu au făcut altceva decât să respecte prevederile legale în vigoare, iar susținerile petiționarului, prin reprezentant, în sensul că aceștia ar pătruns în sediul biroului notarial în afara orelor de program și ar fi comis mai multe abuzuri prin ridicarea, o dată cu înscrisurile vizate și a unor sume de bani ce reprezentau obligații fiscale față de bugetul de stat, precum și onorariul încasat din respectiva tranzacție, justificat s-a constatat ca fiind lipsite de orice suport probator.
Totodată, Înalta Curte mai constată că, în mod corect s-a relevat de către procuror și apoi de către prima instanță că, din nici un act existent la dosarul cauzei nu reiese că intimații ar fi încălcat dispozițiile legale în vigoare și ar fi săvârșit vreo faptă cu conotație penală, iar împrejurarea că lucrătorii de poliție au solicitat salariaților biroului notarial să dea declarații, nu relevă încălcarea prevederilor legale referitoare la păstrarea secretului profesional, respectiv a disp. art. 29 din ordinul 710/C/2005 privind Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 36/1995, invocate în plângere, câtă vreme informațiile furnizate de aceștia, cu ocazia constatării infracțiunii flagrante, justificat s-a considerat că nu echivalează cu ascultarea lor ca martori, în formele și condițiile prevăzute de art. 78 și următoarele C. proc. pen.
Așadar, întreaga activitate de cercetare desfășurată de intimații R.L.A. și B.D. nu poate fi apreciată că s-ar circumscrie unei fapte din sfera ilicitului penal și, cu atât mai puțin, unor infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor sau de violare de domiciliu, așa cum, neîntemeiat și fără niciun suport real, s-a tins a se acredita ideea de către reprezentantul petiționarului.
Așa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 385 alin. (1) pct. b C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de petiționarul Biroul Notarilor Publici Asociația E., prin reprezentantul legal R.D.O., împotriva sentinței penale nr. 298 din 2 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar urmează a fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul Biroul Notarilor Publici Asociația E., prin reprezentantul legal R.D.O., împotriva sentinței penale nr. 298 din 2 noiembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a ll-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 25 ianuarie 2010.