Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar constata următoarele:
Reclamantul A.G., prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, și precizată la termenul din 9 decembrie 2009, a chemat în judecată pe pârâta SC A. SA Măneciu, solicitând ca în temeiul dispozițiilor art. 136 din Legea nr. 31/1990 să se dispună desemnarea unuia sau a mai multor experți însărcinați să analizeze anumite operațiuni din gestiunea societății SC A. SA Măneciu și să întocmească un raport care să le fie înmânat și, totodată, predat oficial Consiliului de Administrație, precum și auditorilor interni ai societății, după caz, spre a fi analizat și a se propune măsuri corespunzătoare.
S-a mai solicitat ca în conformitate cu prevederile legii, Consiliul de Administrație, respectiv directoratul, să includă raportul întocmit pe ordinea de zi a următoarei adunări generale a acționarilor, iar plata onorariilor să fie suportată de societate.
Reclamantul a precizat în continuare operațiunile ce urmează a fi analizate, precizând că aceste operațiuni sunt cele îndeplinite, după retragerea sa din consiliul de administrație, septembrie 2008, până la zi și a susținut că este asociat la SC A. SA deținând un procent de peste 10% din capitalul social.
Intimata SC A. SA Măneciu a formulat întâmpinare prin care a solicitat în principal respingerea cererii de desemnare a experților formulată de reclamant, ca fiind introdusă cu rea-credință și în baza unor obiective care depășesc limitele legale. În subsidiar, s-a solicitat respingerea acelor obiective de expertiză pe care instanța le va considera ca depășind limitele legale și încuviințarea pentru pârâta SC A. SA a unui expert consilier.
S-a mai solicitat obligarea reclamantului la acoperirea costurilor expertizei față de reaua credință a acestuia și în drept, s-au invocat prevederile art. 134, art. 136, art. 1641 și celelalte prevederi din Legea nr. 31/1990.
Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, prin încheierea pronunțată la data de 14 decembrie 2009, a admis în parte cererea precizată a reclamantului A.G.; a desemnat expertul contabil K.E. și experții parte B.C. la solicitarea reclamantului, respectiv G.G. la solicitarea pârâtei, pentru analizarea acelor operațiuni din gestiunea societății efectuate după septembrie 2008, respectiv:
1. corectitudinea întocmirii situațiilor financiare anuale la 31 decembrie 2008;
2. operațiunile bancare în conturile societății care ar încălca prevederile legale având ca rezultat prejudicierea partenerilor societății, incluzând modul de folosire a sumelor constituite ca garanție de bună execuție pentru lucrările executate;
3. transferurile cu caracter patrimonial și alte acte de natură a prejudicia drepturile acționarilor creditorilor;
4. transferurile cu titlu gratuit;
5. alte acte de natură a putea sustrage bunuri de la urmărire de către creditori;
6. operațiuni efectuate de societate cu un acționar deținând cel puțin 20% din capitalul societății sau cu un membru al consiliului de administrație;
7. operațiuni în care administratorul societății a avut direct sau indirect interese contrare intereselor societății sau în care au fost interesați, soția sau rudele ori afinii până la gradul IV inclusiv;
8. contracte încheiate de societate cu terțe persoane având ca obiect acționari/asociați persoane fizice acționari și/sau administratori ai SC A. SA.
Prin aceeași încheiere instanța de fond a dispus ca experții să întocmească un raport care să fie înmânat reclamantului și predat oficial Consiliului de Administrație al societății pârâte, precum și cenzorilor sau auditorului intern al societății spre a fi analizat și a se propune măsuri corespunzătoare. Consiliul de Administrație să includă raportul pe ordinea de zi a următoarei adunări generale a acționarilor, a stabilit pentru experți onorarii de câte 1.000 lei fiecare, care vor fi suportate de societatea pârâtă și a obligat reclamantul să plătească societății pârâte suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut în esență că reclamantul îndeplinește condiția instituită de prevederile art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, respectiv că deține cota de peste 10% din capitalul social, iar împrejurarea că între părți există mai multe litigii de natură a stabili drepturile presupus încălcate ale reclamantului, nu presupune reaua sa credință în solicitarea ce are drept scop valorificarea dreptului său de informare cu privire la activitatea societății la care este acționar cu cota apreciată de legiuitor ca fiind importantă.
Instanța de fond a mai apreciat că cererea reclamantului este admisibilă în temeiul 136 alin. l din Legea nr. 31/1990 care impune și cerința determinării prin cererea acționarilor și apoi prin hotărâre a acelor "operațiuni" care ar trebui analizate de către expertul sau experții desemnați.
Referitor la primul obiectiv solicitat s-a apreciat că acesta nu se circumscrie naturii operațiunilor supuse controlului în baza art. 136 alin. (1) din lege, ci mai degrabă dispozițiilor art. 134 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 invocate de altfel în cerere, valoarea acțiunilor putând fi stabilită într-un alt cadru procesual la cererea consiliului de administrație, respectiv a directoratului prin numirea unui expert de către judecătorul delegat și nu de către instanța comercială de drept comun.
Celelalte obiective, astfel cum au fost determinate prin raportare la operațiuni ale societății efectuate după septembrie 2008 se înscriu în obiectivele permise de dispozițiile art. 136 din lege, întrucât rolul expertizei este să constate eventualele greșeli de gestiune, chiar fraude, încălcări ale dispozițiilor legale, presupuse a fi săvârșite de administratori.
Reținând că procedura prevăzută de acest text este destinată să analizeze informarea acționarilor și să asigure un control eficient al gestiunii fără să destabilizeze activitatea organelor sociale în funcție, instanța de fond a admis în parte cererea precizată a reclamantului în sensul că a numit expertul contabil și experții parte solicitați de părți pentru analizarea operațiunilor efectuate de societatea pârâtă după septembrie 2008 enumerate în obiectivele 2-8 din cerere, cu corecția făcută de instanță în sensul eliminării formulărilor tendențioase privind presupusele ilegalități.
S-a stabilit ca experții desemnați să întocmească un raport care va fi înmânat reclamantului și predat oficial consiliului de administrație al societății pârâte, precum și cenzorilor și auditorilor interni ai societății, spre a fi analizat și a se presupune măsura corespunzătoare.
Apelurile declarate de reclamantul A.G. și pârâta SC A. SA Măneciu împotriva încheierii din 14 decembrie 2009 a Tribunalului Prahova, au fost respinse ca nefondate prin decizia nr. 26 din 16 martie 2010 de către Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că solicitarea reclamantului nu poate fi calificată ca fiind de rea-credință, întrucât buna-credință se prezumă, iar probatoriile administrate de societate nu conduc la această concluzie, așa cum corect a reținut și instanța de fond.
De altfel, nu s-a făcut dovada că prin efectuarea expertizei respective s-ar încălca drepturile și interesele legitime ale celorlalți acționari și a interesului prioritar al societății comerciale, iar instanța de fond prin obiectivele încuviințate a limitat corect solicitarea reclamantului la analiza anumitor operații din gestiunea societății în conformitate cu prevederile art. 136 din Legea nr. 31/1990.
S-a mai reținut că încuviințarea expertizei cu obiectivele respective nu presupune verificarea întregii gestiuni a societății, ci numai a operațiunilor menționate în dispozitivul sentinței și permite reclamantului să vegheze la buna gestiune a societății.
Instanța de apel a apreciat că, în mod corect instanța de fond a procedat la numirea experților, stabilind obiectivele expertizei și pașii următori efectuării expertizei respectând procedura impusă de textul de lege.
Față de dispozițiile art. 136 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, s-a apreciat că instanța de fond a procedat corect obligând pârâta să plătească onorariile experților, desigur în măsura în care rezultatul expertizei va dovedi că reclamantul a formulat cererea cu rea-credință și a produs un prejudiciu societății, acesta putând fi tras la răspundere.
Dreptul prevăzut de art. 136 din lege nu poate fi înlăturat fără o dovadă certă a relei-credințe a solicitantului și încălcarea drepturilor și intereselor legitime ale societății și celorlalți acționari.
În consecință, instanța de apel a apreciat că instanța de fond a reținut corect atât situația de fapt cât și dispozițiile legale incidente în cauză, făcând o corectă interpretare și aplicare a acestora.
Totodată, s-a reținut că rolul instanței este limitat la numirea experților și stabilirea obiectivelor expertizei, solicitările reclamantului fiind în afara dispozițiilor legale, instanța procedând corect și din acest punct de vedere.
S-a mai avut în vedere că cenzurarea obiectivelor expertizei și înlăturarea anumitor solicitări s-a făcut motivat de faptul că aceasta nu se circumscrie naturii operațiunilor supuse controlului în baza art. 136 alin. (1) din lege, ci mai degrabă dispozițiilor art. 134 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, valoarea acțiunilor putând fi stabilită într-un alt cadru procesual la cererea consiliului de administrație, respectiv a directoratului prin numirea unui expert de către judecătorul delegat și nu de către instanța comercială de drept comun. Celelalte aspecte invocate de reclamant țin de executarea hotărârii, încheierea fiind executorie.
Împotriva acestei decizii, au declarat recurs atât reclamantul A.G. cât și pârâta SC A. SA Măneciu.
Reclamantul A.G., prin recursul său întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului reclamantului și schimbarea în parte a încheierii instanței de fond în sensul încuviințării și primului obiectiv al expertizei referitor la evaluarea acțiunilor și păstrării dosarului pe rol.
În motivarea recursului, se susține că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, întrucât în opinia sa prevederile textului de lege nu distinge în privința operațiunilor de gestiune care pot fi analizate de experți, fapt pentru care apreciază că decizia recurată este nemotivată, sub acest aspect fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., având în vedere că în speță nu rezultă modul în care instanța a ajuns la concluzia că primul obiectiv al expertizei nu s-ar circumscrie naturii operațiunilor supuse controlului în baza articolului mai sus menționat.
Mai susține recurentul, faptul că valoarea acțiunilor poate fi stabilită și în cazul în care un acționar înțelege să-și exercite dreptul de retragere conform art. 134 din Legea nr. 31/1990 nu are nicio relevanță și nu poate înlătura aplicarea art. 136 alin. (1), deoarece este posibil ca acționarul să nu dorească sau să nu aibă interesul să se retragă din societate, ori să nu fie îndeplinite condițiile prevăzute de art. 134 din Legea nr. 31/1990, ceea ce nu exclude dreptul acționarului de a controla operațiunile din gestiunea societății (inclusiv cele legate de valoarea acțiunilor) pe calea expertizei prevăzute de art. 136 alin. (1) din lege.
Recurentul, a mai susținut că, instanța nu a analizat motivele de apel referitoare la menținerea dosarului pe rolul, aceasta rezumându-se să rețină că rolul instanței este limitat la numirea experților și stabilirea obiectivelor expertizei, hotărârea fiind și sub acest aspect nelegală și nemotivată.
Totodată, consideră că în mod greșit instanța a pronunțat o încheiere atacabilă cu apel și a scos dosarul de pe rol, întrucât dezînvestindu-se, instanța de judecată nu poate controla dacă expertiza va fi realizată efectiv, deoarece se poate ca expertul desemnat să nu poată din motive obiective să efectueze expertiza.
În consecință, recurentul apreciază că instanța de fond, ar fi trebuit sa păstreze dosarul pe rol după admiterea cererii și să vegheze la executarea în bune condiții a expertizei și predarea acesteia către persoanele îndreptățite conform dispozițiilor art. 136 din Legea nr. 31/1990.
Pârâta SC A. SA Măneciu, prin recursul declarat în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate cu consecința, în principal, respingerii cererii reclamantului, iar în subsidiar respingerea acelor obiective de expertiză considerate că au depășit limitele legale.
Recurenta pârâtă subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. critici cu privire la faptul că instanța de apel a omis să se pronunțe asupra unor motive de apel, respectiv cele referitoare la: confuzia gravă asupra probelor săvârșită de către instanța de fond; încălcarea de către instanța de fond a principiului disponibilității, pronunțându-se asupra a ceea ce nu s-a cerut; obligarea subscrisei la plata onorariului expertului consilier al reclamantului, deși acesta a solicitat să se aprobe pe cheltuiala sa; admiterea obiectivului 2 s-a făcut cu încălcarea prevederilor Legii nr. 31/1990, acesta fiind în contradicție cu limitarea în timp pe care a solicitat-o reclamantul. Astfel că, prin nepronunțarea asupra motivelor de apel, recurenta consideră că i-a fost vătămat într-un mod grav dreptul la un proces echitabil, precum și dreptul de a avea acces la judecată cu privire la fiecare dintre motivele de apel.
Se mai susține de către recurenta pârâtă că, instanța a încălcat obligația de a verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, prevăzută de art. 295 alin. (1) C. proc. civ.
În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta pârâtă consideră că deși din probatoriul administrat în cauză rezultă cu evidență existența abuzului de drept și a relei credințe, sancționate de art. 723 C. proc. civ., art. 3 din Decretul 31/1954, art. 57 din Constituție, instanța de apel nu a aplicat aceste dispoziții legale.
Înalta Curte, conform dispozițiilor art. 137 C. proc. civ. a luat în examinare excepția inadmisibilității recursului pârâtei SC A. SA Măneciu invocată de reclamantul A.G., urmând sa o respingă pentru următoarele motive:
Se constată că pârâta SC A. SA Măneciu, prin recursul declarat a formulat critici cu privire la decizia nr. 26 din 16 martie 2010 a Curții de Apel Ploiești, ci nicidecum la încheierea din 9 martie 2010 a Curții de Apel Ploiești, fiind evidentă eroarea materială strecurată în cererea de recurs.
De altfel, în raport de dispozițiile art. 287 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ. raportat la art. 316 din același cod, pârâta a complinit neregularitatea procedurală formulând în acest sens o cerere de rectificare a erorii materiale strecurată în redactarea cererii de recurs.
Elementul esențial îl reprezintă numărul unic al dosarului, declarația de recurs fiind înregistrată în acest dosar - 4511/105/2009 -, care conține hotărârea prin care instanța s-a dezînvestit și care face obiectul căii de atac.
Față de cele ce preced, instanța va respinge excepția inadmisibilității recursului pârâtei SC A. SA Măneciu invocată de reclamantul A.G.
Recursul declarat de reclamant A.G. este nefondat și urmează a fi respins ca nefondat pentru considerentele ce urmează.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vizează nemotivarea hotărârii judecătorești atunci când nu se arată motivele pe care acesta se sprijină, dar și atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii. Din perspectiva motivului de nelegalitate invocat, se observă că decizia recurată cuprinde motivele de fapt și drept pe care se sprijină, conform cerințelor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., context în care nu pot fi primite criticile recurentului referitoare la nemotivarea deciziei atacate.
Argumentele aduse în sprijinul acestui motiv de recurs de către recurent în sensul că decizia instanței de apel este nemotivată, vizează nemulțumirea recurentului cu privire la reținerea de către instanța de apel, a faptului că primul obiectiv al expertizei nu se circumscrie naturii operațiunilor supuse controlului în baza art. 136 alin. (1) din Legea societăților comerciale, precum și la faptul că dosarul nu a fost menținut pe rolul instanței de judecată până la efectuarea expertizei și înmânarea acesteia persoanelor îndreptățite, ceea ce nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe nemotivarea hotărârii.
În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ce poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, se constată de asemenea că este nefondat.
Astfel, critica recurentului subsumată textului de lege mai sus invocat ce vizează aplicarea greșita a dispozițiilor art. 136 din Legea nr. 31/1990 va fi înlăturată, întrucât instanța de apel în mod corect a reținut că cenzurarea obiectivelor expertizei și înlăturarea anumitor solicitări s-a făcut motivat de faptul că acestea nu se circumscriu naturii operațiunilor supuse controlului în baza art. 136 alin. 1 din lege, ci mai degrabă dispozițiilor art. 134 alin. (4) din Legea nr. 31/1990.
Potrivit art. 136 alin. (1), din Legea societăților comerciale unul sau mai mulți acționari reprezentând, individual sau împreună, cel puțin 10% din capitalul social vor putea cere instanței să desemneze unul sau mai mulți experți, însărcinați să analizeze anumite operațiuni din gestiunea societății și să întocmească, un raport care să le fie înmânat, totodată, predat oficial consiliului de administrație, respectiv directoratului și consiliului de supraveghere, precum și cenzorilor și auditorilor interni ai societății, după caz, spre a fi analizat și a se propune măsuri corespunzătoare.
Se observă că, dispozițiile art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 instituie un control de gestiune prin intermediul unor experți independenți, desemnați de instanța de judecată, control care se limitează la anumite operațiuni de gestiune determinate, aceasta fiind și rațiunea pentru care legiuitorul a prevăzut ca acționarii care dețin minim 10% din capitalul social să se adreseze instanței de judecată pentru desemnarea experților care vor fi însărcinați să întocmească un raport asupra operațiunilor sesizate.
În ceea ce privește evaluarea acțiunilor solicitată de reclamant cu respectarea prevederilor art. 134 alin. (4), art. 103 și art. 104 din Legea nr. 31/1990 ce reprezintă primul obiectiv al cererii reclamantului, se observă că legiuitorul a instituit o altă procedură, diferită de cea instituită de dispozițiile art. 136 din Legea societăților comerciale - prin care se poate solicita instanței efectuarea unei expertize judiciare asupra anumitor operațiuni determinate din gestiunea societății - întrucât prețul acțiunilor poate fi stabilit într-un alt cadru procesual, de către un expert autorizat independent numit de judecătorul delegat de pe lângă oficiul registrului comerțului, în conformitate cu dispozițiile art. 38 și art. 39 din Legea societăților comerciale, la cererea consiliului de administrație respectiv a directoratului și nu de către instanța comercială de drept comun sau la cererea unui acționar care deține cel puțin 10% din capitalul social, cum este cazul în prezenta speță.
Cu privire la cel de al doilea motiv de recurs, în sensul că instanța nu a analizat motivul de apel referitor la menținerea dosarului pe rolul instanței după numirea experților și implicit nu ar fi motivat respingerea acestuia, se constată că și acesta este nefondat. Se apreciază că instanța de apel a reținut în mod corect că rolul instanței este limitat doar la numirea experților și stabilirea obiectivelor expertizei.
Astfel, se observă că prin soluționarea cererii de numirea a experților în raport de dispozițiile art. 136 din Legea nr. 31/1990, fie că se admite fie că se respinge, instanța se dezînvestește, lăsând posibilitatea părților de a ataca încheierea conform dispozițiilor legale, rolul instanței fiind acela de încuviințare a efectuării expertizei și nu de a menține dosarul pe rol până la efectuarea acesteia cu scopul de a controla și a veghea la executarea în bune condiții a expertizei, precum și la predarea către persoanele îndreptățite, cum greșit susține recurentul reclamant.
Concluzionând, încuviințarea expertizei în temeiul textului de lege mai sus indicat nu se efectuează sub supravegherea instanței, deoarece aceasta nu reprezintă un mijloc de probă utilizat în rezolvarea vreunui litigiu, ci reprezintă doar un mijloc de informare a acționarilor.
În consecință, recursul reclamantului, conform dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., va fi respins.
Recursul declarat de pârâta SC A. SA este nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce urmează:
Motivul prevăzut de art. 304 alin. (5) C. proc. civ. poate fi invocat atunci când prin hotărârea dată instanța a încălcat formele de procedură prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Criticile recurentei sunt nefondate, întrucât se constată că, prin invocarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., recurenta sub pretextul încălcării dreptului la un proces echitabil și de a avea acces la judecată a supus spre analiză aspecte de netemeinicie, chestiuni ce scapă controlului de legalitate așa cum este reglementat de art. 304 C. proc. civ. prin care se specifică expres faptul că se poate cere modificarea sau casarea unei hotărâri numai pentru motive de nelegalitate.
De altfel, omisiunea instanței de a se pronunța asupra unor motive de apel nu se încadrează în motivele de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. care se referă la situația când prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. Astfel că, recurenta nu se poate prevala de o analiză a susținerilor referitoare la netemeinicia deciziei recurate, întrucât a beneficiat deja de căi devolutive pentru cercetarea probelor și stabilirea situației de fapt în concordanță cu acestea.
Totodată, instanța de apel trebuie să răspundă motivelor de apel formulate, fără a avea însă obligația de a răspunde separat la fiecare motiv, atât timp cât poate răspunde la motivele de apel printr-un considerent comun.
Concluzionând, se constată că hotărârea instanței de apel este dată cu respectarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) C. proc. civ., instanța analizând motivele de apel formulate în cauză, procedând la verificarea modului în care prima instanță a stabilit situația de fapt și a aplicat legea, respectând dispozițiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ.
În ceea ce privește critica finală, subsumată motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că instanța de apel nu a aplicat dispozițiile art. 723 C. proc. civ., art. 3 din Decretul 31/1954, art. 57 din Constituție, deși în opinia recurentei din probatoriul administrat în cauză rezultă cu evidență existența abuzului de drept și a relei credințe a reclamantului, se constată de asemenea că este nefondată. Se apreciază că instanța de apel a reținut în mod corect că solicitarea reclamantului nu poate fi calificată ca fiind formulată cu rea credință, având în vedere că buna credință se prezumă, iar probatoriile administrate de pârâtă nu au condus la această concluzie.
Criticile recurentei referitoare la inaplicabilitatea art. 723 C. proc. civ., art. 3 din Decretul nr. 31/1954 si art. 57 din Constituție, vizează exclusiv o problemă de apreciere a situației de fapt, ce constituie, astfel după cum s-a argumentat mai sus, apanajul instanțelor de fond și de apel.
Prin urmare, se constată că există fundament juridic pentru soluția instanței de apel, întrucât normele la care s-a făcut trimitere sunt aplicabile speței iar instanța le-a dat interpretarea cuvenită fără să le extindă sau să le restrângă aplicarea.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursurile declarate de reclamantul A.G. și de pârâta SC A. SA Măneciu, împotriva deciziei nr. 26 din 16 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepția inadmisibilității recursului declarat de pârâta SC A. SA Măneciu invocată de reclamantul A.G.
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul A.G. și de pârâta SC A. SA Măneciu împotriva deciziei nr. 26 din 16 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2010.