Asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 07 octombrie 2009, reclamantul S.N.G. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând să se constate caracterul politic al condamnării sale în baza sentinței penale nr. 190/20 aprilie 1960 pronunțată de Tribunalul Militar București și să se dispună obligarea pârâtului la plata de daune morale, în cuantum de 840.000 euro, pentru prejudiciului moral cauzat prin această condamnare.
Prin sentința civilă nr. 429 din 29 martie 2010, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis, în parte, acțiunea și în consecință:
- a constatat că are de drept caracter politic condamnarea reclamantului dispusă prin sentința penală nr. 190/20 aprilie 1960 a Tribunalului Militar București, pentru care acesta a fost deținut în perioada 04 iulie 1959 - 18 aprilie 1964;
- l-a obligat pe pârât să plătească reclamantului despăgubiri în cuantum de 55.000 euro (echivalent în lei la cursul B.N.R. din data plății), pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.
În motivarea soluției, tribunalul a reținut că reclamantul a fost arestat la data de 4 iulie 1959 (mandat de arestare nr. 807 din 6 iulie 1959 și ordonanță de punere sub învinuire din 24 iulie 1959), iar prin sentința penală nr. 190 din 20 aprilie 1960 pronunțată de Tribunalul Militar București a fost condamnat la 16 ani de muncă silnică și 8 ani degradare civică și confiscarea totală a averii pentru „crima de uneltire contra ordinei sociale”.
În considerentele hotărârii de condamnare s-a reținut că reclamantul împreună cu ceilalți inculpați au activat în cadrul organizației legionare din orașul Slănic, deținând funcții de răspundere, dovedind un fanatism caracteristic organizațiilor de tip fascist, intensificându-și activitatea legionară clandestină împotriva regimului democrat popular, în special după 23 august 1944.
S-a mai reținut în legătură cu reclamantul că în anul 1945, după ce s-a întors de pe front, acesta și-a reluat vechile legături cu legionarii cunoscuți din activitate și din detenția din lagărul de la Târgul-Jiu, informându-se reciproc referitor la știrile politice interne și internaționale și comentând dușmănos măsurile și hotărârile luate de regimul democrat popular, elogiind totodată elementele legionare.
Condamnarea reclamantului în baza sentinței penale nr. 190/1960 are de drept caracter politic, conform art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009, întrucât a fost pronunțată în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pentru faptele prevăzute în art. 209 C. pen.
Tribunalul a apreciat că, în speță, nu este aplicabil art. 7 din Legea nr. 221/2009, din probele administrate în cauză și chiar din expunerea motivelor hotărârii de condamnare rezultând că atitudinea reclamantului (țăran cu gospodărie mică, decorat pentru participarea sa la al doilea război mondial), anterior condamnării, nu a fost una de promovare a concepțiilor sau doctrinelor rasiste și xenofobe, ci doar de exprimare a unor opinii și simpatii personale care se circumscriu libertății de exprimare de care trebuie să se bucure fiecare individ.
În stabilirea întinderii despăgubirilor cuvenite reclamantului în temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, s-a avut în vedere perioada executării pedepsei (4 ani, 9 luni și 15 zile), consecințele negative suportate în plan fizic și psihic de reclamant ca urmare a condamnării, dar și măsurile reparatorii de care acesta a beneficiat deja în baza Decretului-lege nr. 118/1990, apreciindu-se, în raportat de aceste criterii, că suma de 55.000 euro asigură reclamantului o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral încercat.
Împotriva sentinței au declarat apel, în termen legal, ambele părți, precum și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
Prin decizia civilă nr. 299/ A din 17 martie 2011, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul reclamantului și a admis apelurile pârâtului și Ministerului Public, dispunând schimbarea în parte a sentinței apelate, în sensul că a respins cererea privind acordarea de daune morale, ca nefondată și a menținut restul dispozițiilor sentinței.
Pentru a decide astfel, curtea a reținut lipsa de temei legal a cererii de acordare de daune morale, ca urmare a declarării neconstituționalității art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, prin decizia nr. 1358 din 21 octombrie 2010 a Curții Constituționale, aplicabilă în speță în raport de dispozițiile art. 147 alin. (1) și alin. (4) din Constituție și art. 31 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 47/1992.
Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de ambele părți.
Recurentul - reclamant a invocat greșita aplicare, în cauză, a deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, susținând că acesta nu se poate aplica proceselor aflate în curs de soluționare la data publicării ei, astfel că el este îndreptățit, pe temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2001, la daune morale în cuantumul solicitat prin acțiune.
Recurentul-pârât a criticat decizia curții de apel sub aspectul menținerii dispoziției din sentința de fond referitoare la constatarea caracterului politic al condamnării reclamantului, susținând că reclamantul nu a suferit o condamnare cu caracter politic de drept, deoarece fapta pentru care a fost condamnat nu se încadrează în cele prevăzute de art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009.
Recursul declarat de pârât este fondat, pentru următoarele considerente:
Prin sentința penală nr. 190 din 20 aprilie 1960 a Tribunalului Militar București (filele 31-55 dosar fond), reclamantul S.N.G. a fost condamnat la 16 ani muncă silnică și 8 ani degradare civică, cu confiscarea totală a averii, pentru crima de uneltire contra ordinei sociale, prevăzută și pedepsită de art. 209 pct. 1 C. pen., reținându-se, în concret, în sarcina sa că a desfășurat activitate legionară.
Astfel, în considerentele hotărârii de condamnare s-a reținut că S.N.G. a fost legionar din anul 1940, că în anul 1942 a fost arestat pentru activitate legionară și internat în lagărul Tg. Jiu, unde a continuat activitatea de îndoctrinare în vederea menținerii moralului și poziției legionare, iar în anul 1945, după întoarcerea de pe front, și-a reluat vechile legături cu legionarii cunoscuți din activitate și detenție, cu care a continuat în anii care au urmat activitatea de propagandă legionară, în sensul că a ținut legătura de la om la om în vederea menținerii moralului legionar și a comentat evenimentele interne și internaționale în mod defavorabil regimului democrat-popular din țară.
Împrejurarea că, condamnarea reclamantului s-a dispus pentru una dintre faptele enumerate în art. 1 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 221/2009 (art. 209 C. pen. din 1936, republicat, cu modificările și completările ulterioare) nu atrage în mod automat calificarea condamnării ca având caracter politic, în acest scop dispozițiile art. 1 din Legea nr. 221/2009 impunându-se a fi corelate cu cele ale art. 7 al legii.
Conform art. 7, „Prevederile prezentei legi nu se aplică persoanelor condamnate pentru infracțiuni contra umanității și persoanelor condamnate pentru că au desfășurat o activitate de promovare a ideilor, concepțiilor sau doctrinelor rasiste și xenofobe, precum ura sau violența pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unor rase și inferioritatea altora, antisemitismul, incitarea la xenofobie”.
Rezultă că, art. 7 din Legea nr. 221/2009 este o normă de excepție, care reglementează situațiile în care este exclusă aplicarea prevederilor legii, prin raportare la motivul pentru care s-a dispus condamnarea.
Așadar, în reținerea caracterului politic al unei condamnări din perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989 este determinant motivul pentru care s-a dispus condamnarea, nu doar temeiul de drept al condamnării.
În speță, conform celor anterior arătate, condamnarea reclamantului s-a dispus pentru activitatea legionară desfășurată de acesta.
Or, mișcarea legionară a fost, în esență, o organizație de tip paramilitar terorist, de orientare naționalist fascistă, cu caracter mistic religios, violent anticomunist, dar, printre altele, și antisemit.
Ca atare, raportat la dispozițiile art. 7 din Legea nr. 221/2009, condamnarea pentru activitatea legionară nu intră în sfera de aplicare a acestei legi.
În consecință, față de motivul pentru care reclamantul a fost condamnat, potrivit dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 221/2009, incidența acestei legi este exclusă în cauza de față, activitatea legionară neputând fundamenta dreptul la despăgubiri în condițiile actului normativ în discuție.
Altfel spus, nu se poate considera că, condamnarea reclamantului pentru activitatea desfășurată în regimul trecut are caracter politic în sensul Legii nr. 221/2009 și, pe cale de consecință, nu îi dă dreptul la măsurile reparatorii stabilite de această lege, cererea sa de chemare în judecată, întemeiată pe prevederile Legii nr. 221/2009, fiind astfel neîntemeiată.
Având în vedere aceste considerente, urmează a se reține că, în mod nelegal, cu ignorarea dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 221/2009, curtea de apel a menținut soluția din sentința de fond privind constatarea caracterului politic al condamnării reclamantului.
Așa fiind, recursul pârâtului, prin care s-a contestat această soluție, va fi admis pe temeiul art. 312 alin. (1)-(3) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu consecința că decizia recurată va fi modificată în parte, în sensul că sentința de fond se va schimba în tot, urmând a se respinge și cererea de constatare a caracterului politic al condamnării reclamantului, iar mențiunea din decizie cu privire la menținerea restului dispozițiilor sentinței (care viza tocmai soluția dată acestei cereri) va fi înlăturată; celelalte dispoziții ale deciziei, referitoare la admiterea apelurilor pârâtului și Ministerului Public și, respectiv, respingerea apelului reclamantului vor fi menținute.
Recursul declarat de reclamant este nefondat.
Recurentul-reclamant pretinde că este îndreptățit la daune morale pe temeiul art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, pentru că deși respectivul text de lege a fost declarat neconstituțional prin decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010, această decizie nu este aplicabilă în cauză.
Chestiunea efectelor deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010 asupra proceselor în curs de judecată la data publicării ei este însă subsecventă stabilirii incidenței, în cauză, a Legii nr. 221/2009.
Or, potrivit celor reținute în analiza recursului pârâtului, incidența Legii nr. 221/2009 este exclusă în prezenta cauză, raportat la art. 7 din această lege, astfel că nu se mai pune problema aplicabilității deciziei Curții Constituționale nr. 1358/2010, a cărei premisă este guvernarea raportului juridic dedus judecății de dispozițiile Legii nr. 221/2009.
În consecință, criticile prin care recurentul-reclamant contestă aplicabilitatea, în cauză, a deciziei Curții Constituționale susmenționate nu se mai impun a fi analizate, soluția de respingere a cererii privind acordarea daunelor morale, pronunțată în apel, fiind justificată de inaplicabilitatea, în cauză, a Legii nr. 221/2009, potrivit art. 7 din acest act normativ, sens în care se va înlocui motivarea din decizia recurată.
Pentru aceste considerente, recursul reclamantului va fi respins, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român, reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București împotriva deciziei nr. 299/ A din 17 martie 2011 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Modifică în parte decizia recurată, în sensul că schimbă în tot sentința civilă nr. 429 din 29 martie 2010 a Tribunalului București, secția a V-a civilă.
Respinge și cererea de constatare a caracterului politic al condamnării reclamantului dispusă prin sentința nr. 190 din 22 aprilie 1960 de Tribunalul Militar București și pentru care acesta a fost reținut în perioada 04 iulie 1959 - 18 aprilie 1964.
Înlătură mențiunea din decizie cu privire la menținerea restului dispozițiilor din sentință.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul S.N.G.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2012.