ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Completul competent sa judece recursul în interesul legii
Decizie nr. 16/2011 din 17/10/2011 Dosar nr. 19/2011
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 919 din 23/12/2011
Livia Doina Stanciu - președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, președintele Completului
Lavinia Curelea - președintele Secției I civilă
Corina Michaela Jîjîie - președintele delegat al Secției penale
Gabriela Victoria Bîrsan - președintele Secției de contencios administrativ și fiscal
Adrian Bordea - președintele Secției a II-a civilă
Elena Cârcei - judecător la Secția a II-a civilă
Mariana Cârstocea - judecător la Secția a II-a civilă
Carmen Trănica Teau - judecător la Secția a II-a civilă
Veronica Carmen Popescu - judecător la Secția a II-a civilă
Minodora Condoiu - judecător la Secția a II-a civilă
Maura Olaru- judecător la Secția a II-a civilă - judecător raportor
Viorica Trestianu - judecător la Secția a II-a civilă
Elena Daniela Marta - judecător la Secția a II-a civilă
Roxana Popa - judecător la Secția a II-a civilă
Nela Petrișor - judecător la Secția a II-a civilă
Aurelia Motea - judecător la Secția a II-a civilă
Adriana Chioseaua - judecător la Secția a II-a civilă
Mărioara Isailă - judecător la Secția a II-a civilă
Veronica Rădulescu - judecător la Secția a II-a civilă
Alina Iuliana Țuca - judecător la Secția I civilă
Dragu Crețu - judecător la Secția I civilă
Elena Canțăr- judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
Ionel Barbă - judecător la Secția de contencios administrativ și fiscal
Ștefan Pistol - judecător la Secția penală
Niculina Alexandru- judecător la Secția penală
Completul competent să judece recursul în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 19/2011 este legal constituit conform dispozițiilor art. 3306 alin. (1) din Codul de procedură civilă și ale art. 272 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționare administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.
Ședința completului este prezidată de doamna judecător Livia Doina Stanciu, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este reprezentat de doamna procuror-șef adjunct Antonia Eleonora Constantin.
La ședința de judecată participă prim-magistratul-asistent delegat al Înaltei Curți de Casație și Justiție, doamna Aneta Ionescu, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 273 din Regulamentul privind organizarea și funcționare administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și completările ulterioare.
Înalta Curte de Casație și Justiție - completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție privind interpretarea dispozițiilor art. 136 alin. 1) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu referire la momentul dezinvestirii instanței de judecată și la calea de atac exercitată împotriva hotărârilor pronunțate de prima instanță în soluționarea acestor cereri.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, punând concluzii pentru admiterea acestuia și pronunțarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea și aplicarea unitară a legii, conform memoriului promovat, în sensul că, în cazul cererilor întemeiate pe dispozițiile art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dezinvestirea instanței se realizează numai după efectuarea expertizei și comunicarea raportului, procedura de soluționare are caracter contencios și, pe cale de consecință, calea de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță asupra acestor cereri este apelul.
Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, doamna judecător Livia Doina Stanciu, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunțare asupra recursului în interesul legii.
ÎNALTA CURTE,
deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:
1. Problema de drept care a generat practica neunitară
Prin sesizarea cu recurs în interesul legii, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a învederat existența unei divergențe jurisprudențiale determinată de modalitatea de soluționare a cererilor întemeiate pe dispozițiile art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu referire la momentul dezinvestirii instanței de judecată și la calea de atac exercitată împotriva hotărârilor pronunțate de prima instanță în soluționarea acestor cereri.
2. Examenul jurisprudențial
În urma verificărilor jurisprudenței la nivelul întregii țări, s-a constatat că în soluționarea cauzelor având ca obiect acțiuni întemeiate pe dispozițiile art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, practica judiciară este neunitară.
3. Soluțiile pronunțate de instanțele judecătorești
3.1. În ceea ce privește momentul dezinvestirii instanței:
a) Unele instanțe s-au dezinvestit după depunerea raportului de expertiză pe care l-au comunicat părților și cenzorilor societății spre a fi analizat și a se propune măsuri corespunzătoare, considerând că doar în această modalitate se asigură instanței dreptul de control.
b) Alte instanțe, în considerarea limitelor sesizării și procedurii speciale prevăzute de art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-au dezinvestit după numirea experților, stabilirea obiectivelor expertizei, onorariului experților și după adoptarea unor măsuri premergătoare în vederea întocmirii expertizei, dispunând ca după efectuarea raportului acesta să fie comunicat persoanelor avute în vedere de textul legal invocat.
3.2. În ceea ce privește calea de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor pronunțate de prima instanță investită cu judecarea cererilor formulate în temeiul art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare:
a) unele instanțe au considerat, reținând caracterul contencios al procedurii, că hotărârile astfel pronunțate sunt supuse dublului grad de jurisdicție, respectiv apelului și recursului;
b) alte instanțe au reținut că împotriva acestor hotărâri poate fi exercitată doar calea de atac a recursului, considerând că dispozițiile art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se completează cu normele de drept comun cuprinse în art. 331-339 din Codul de procedură civilă.
4. Opinia procurorului general
Exprimându-și punctul de vedere, procurorul general a apreciat ca fiind corectă orientarea jurisprudențială în conformitate cu care dezinvestirea instanței trebuie să se realizeze numai după efectuarea expertizei și comunicarea raportului persoanelor indicate de art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru a se asigura finalitatea acestei proceduri speciale, pe care a asemănat-o cu procedura de drept comun a asigurării dovezilor care presupune însăși administrarea dovezii.
Cu referire la calea de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor pronunțate de prima instanță investită cu judecarea cererilor formulate în temeiul art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, procurorul general a apreciat ca fiind corectă soluția în conformitate cu care aceste hotărâri "pot fi atacate cu apel la curțile de apel, iar deciziile curților de apel pot fi atacate cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție", considerând că procedura expertizei de gestiune, reglementată de menționatul text legal, are caracter contencios, dedus din faptul că această măsură de protecție "își joacă rolul în viața societară în situații de criză, când organele sociale nu își mai realizează atribuțiile ce țin de statutul lor legal", demersul judiciar al acționarilor fiind generat de refuzul reprezentanților statutari ai societății de a le pune la dispoziție informațiile solicitate conform dreptului lor la informare.
5. Raportul asupra recursului în interesul legii
Raportul întocmit în cauză, conform art. 3306 alin. 6 din Codul de procedură civilă, a concluzionat ca fiind corectă soluția identificată de examenul jurisprudențial, în conformitate cu care, în cazul cererilor întemeiate pe dispozițiile art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, instanța de judecată se dezinvestește după desemnarea experților, stabilirea obiectivelor expertizei, a onorariului experților și a modalității de plată, pronunțând, în procedură necontencioasă, o încheiere împotriva căreia poate fi exercitată calea de atac a recursului, conform art. 336 din Codul de procedură civilă.
6. Înalta Curte
Având în vedere că jurisprudența neunitară a fost generată de modalitatea de apreciere diferită asupra cererilor întemeiate pe dispozițiile art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, rezolvarea problemelor ridicate de recursul în interesul legii presupune tranșarea următoarelor aspecte: A) momentul dezinvestirii instanței de judecată; B) calea de atac exercitată împotriva hotărârilor pronunțate de prima instanță în soluționarea acestor cereri.
A) Cu privire la momentul dezinvestirii instanței de judecată:
Dreptul unei minorități reprezentative a acționarilor ce dețin 10% din capitalul social de a se adresa justiției pentru a obține informații corecte, complete și profesionale asupra unor operațiuni de gestiune a societății, prevăzut de art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, se încadrează în dreptul la informare al acționarilor, destinat să controleze o gestiune defectuoasă sau cu privire la care aceștia au suspiciuni.
Acționarii exercită acest drept, indirect, prin intermediul unor experți independenți, numiți de către instanța de judecată, ca urmare a unei cereri formulate în acest scop, ale cărei cerințe de admisibilitate vizează întrunirea pragului de reprezentativitate (10% din capitalul social) și indicarea, în mod concret, prin individualizare, a operațiilor de gestiune solicitat a fi verificate.
Din examinarea art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că, în procedura specială pe care acest text legal o instituie, intervenția instanței de judecată este limitată la desemnarea unuia sau mai multor experți, stabilirea concretă a operațiunilor din gestiunea societății care să fie analizate în raportul de expertiză ce urmează a fi efectuat și comunicat de către experții desemnați acționarilor solicitanți și organelor de conducere executivă, precum și cenzorilor sau auditorilor societății, în modalitatea prevăzută de lege, fixarea onorariului experților și modalitatea de plată a acestuia.
Misiunea judiciară cu care expertul a fost însărcinat, în beneficiul interesului social, printr-o hotărâre judecătorească - numită în doctrină și "hotărâre de desemnare a experților" - nu coincide cu expertiza judiciară clasică, reglementată de Codul de procedură civilă, iar procedura specială prevăzută de art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, impune aplicarea principiului "specialia generalibus derogant" în raport cu procedura de drept comun a asigurării dovezilor.
Rezultă, așadar, ca fiind corectă soluția jurisprudențială majoritară - consemnată ca atare și în minuta întâlnirii la Consiliul Superior al Magistraturii a membrilor Comisiei unificării practicii judiciare din data de 8 octombrie 2009 - în conformitate cu care instanța se dezinvestește prin pronunțarea încheierii de desemnare a experților prin care a determinat întinderea misiunii și atribuțiilor acestora și a fixat onorariul de expertiză și condițiile de plată.
B) Cu privire la calea de atac exercitată împotriva hotărârilor pronunțate de prima instanță în soluționarea cererilor menționate:
Procedura judiciară reglementată de art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, este necontencioasă, fiind supusă regulilor prevăzute de art. 331-339 din Codul de procedură civilă, întrucât acționarii nu solicită stabilirea unui drept potrivnic în sensul art. 331 din Codul de procedură civilă față de societate prin cererea de expertiză de gestiune.
Citarea societății în cauză, în considerarea faptului că instanța stabilește, conform legii, în sarcina sa plata onorariului de expert, nu susține caracterul contradictoriu, contencios al procedurii.
Ipoteza intereselor contrare ale acționarilor petenți cu societatea comercială și organele sale nu poate fi reținută, având în vedere că această procedură este menită să asigure un control eficient al gestiunii, fără a destabiliza activitatea organelor sociale și fără a avea natura unei sancțiuni a gestiunii, fiind o metodă de informare preventivă, iar publicitatea raportului de expertiză, realizată prin supunerea lui dezbaterii adunării generale, relevă că scopul procedurii prevăzute de art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu este satisfacerea unor interese personale ale acționarilor minoritari, ci informarea tuturor organelor sociale în vederea unei mai bune funcționări a societății, protecția prin informare realizându-se și în această modalitate în lipsa unui contencios judiciar.
Cererea de expertiză de gestiune nu este subsidiară altor mijloace de informare a acționarilor, textul legii speciale nepretinzând ca acționarii petenți să facă dovada că au solicitat administratorilor, cenzorilor sau auditorilor informații despre operațiile de gestiune vizate și nici că au epuizat toate celelalte mijloace legale de informare.
Argumentul a priori al relei-credințe a acționarilor solicitanți, invocat în susținerea caracterului contencios al procedurii de urmat în soluționarea cererilor întemeiate pe art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, nu poate fi primit, întrucât reaua-credință nu rezultă decât în urma raportului de expertiză ordonat de instanță, societatea având posibilitatea să promoveze, în contradictoriu cu aceștia, o acțiune în răspundere civilă delictuală pentru daunele create de verificările efectuate și pentru plata nejustificată a onorariilor experților.
Cum procedura specială prevăzută de art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, are caracter necontencios, fiind supusă regulilor prevăzute de art. 331-339 din Codul de procedură civilă, calea de atac ce poate fi exercitată împotriva încheierii pronunțate de instanța investită cu soluționarea unei cereri întemeiate pe precitatul text legal din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, este recursul, conform art. 336 din Codul de procedură civilă.
Este de subliniat că, prin Decizia nr. 162 din 8 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 19 aprilie 2011, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 136 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, constatând că textul criticat reprezintă o protecție oferită acționarilor minoritari în raport cu cei majoritari, fără a fi încălcat principiul constituțional al libertății economice, fiind expresia dreptului acționarilor minoritari de control asupra gestiunii societății, precum și a dreptului lor la informare, precizând că împotriva încheierii prin care instanța desemnează unul sau mai mulți experți se poate formula recurs de orice persoana interesată, chiar dacă nu a fost citată la dezlegarea pricinii, potrivit art. 336 din Codul de procedură civilă.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 3307 cu referire la art. 329 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 202/2010,
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
În numele legii
D E C I D E:
Admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecință:
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 136 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, stabilește că, în cazul cererilor întemeiate pe dispozițiile legale evocate, instanța de judecată se dezinvestește după desemnarea experților, stabilirea obiectivelor expertizei, a onorariului experților și a modalității de plată, pronunțând, în procedură necontencioasă, o încheiere împotriva căreia poate fi exercitată calea de atac a recursului, conform art. 336 din Codul de procedură civilă.
Obligatorie, potrivit art. 3307 alin. 4 din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 octombrie 2011.
PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,
LIVIA DOINA STANCIU
Prim-magistrat-asistent delegat,
Aneta Ionescu