Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

Acţiune în anulare hotărâre AGA. Majorarea capitalului social prin conversia datoriilor. Drept de preferinţă. Condiţii de exercitare

Cuprins pe materii: Dreptul afacerilor. Funcţionarea societăţilor

Index alfabetic: acţiune în anulare

                        - hotărâre AGA

                        - majorarea capitalului social prin conversia creanţei

 

Legea nr. 31/1990, art. 210, art. 216

            Este legală hotărârea AGA de majorare a capitalului social prin conversia datoriilor - pe care societatea le are faţă de un acţionar - în acţiuni, situaţie în care obligaţia de plată a creanţei de către societate se transformă în obligaţia de a emite acţiuni de o valoare egală sau într-un anumit raport cu creanţa, pe care să le distribuie creditorului, cu consecinţa că majorarea capitalului realizată în această modalitate beneficiază numai creditorilor societăţii.

Astfel, în considerarea specificului acestei variante de majorare a capitalului social, a mecanismului prin care se realizează conversia datoriilor, rezultă că dreptul de preferinţă reglementat de art. 216 din Legea nr. 31/1990 este inoperant în această ipoteză.

 

Secţia  a II-a civilă, Decizia nr. 3388 din 1 noiembrie 2011

 

            Prin sentinţa comercială nr. 874/2010 a Camerei de consiliu pronunţată de Tribunalul Comercial Cluj s-a admis acţiunea precizată formulată de reclamanta SC I.C. SRL împotriva pârâtei SC F.C. U. Cluj SA și, în consecinţă, s-a dispus anularea hotărârii nr. 1212 din 9 iunie 2010 a AGEA a societăţii pârâte, radierea acestei hotărâri din Registrul Comerţului Cluj (…).

            Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut, în esenţă, că prin hotărârea contestată acţionarii pârâtei au decis majorarea capitalului social prin conversia unei creanţe în cuantum de 3.000.000 lei, deţinută împotriva societăţii de acţionarul F.W., în acţiuni, în conformitate cu prevederile art. 210 alin. (2) din  Legea nr. 31/1990 și art. 7 alin. (2) din actul constitutiv al societăţii.

            S-a înlăturat motivul invocat de reclamantă pentru anularea hotărârii menţionate constând în nulitatea absolută a contractului de împrumut din care s-a născut dreptul de creanţă al acţionarului, cu motivarea că nu s-a făcut dovada existenţei unei hotărâri judecătorești prin care să se fi admis o atare acţiune, iar, pe de altă parte, limitele investirii instanţei în acest dosar privesc doar anularea hotărârii AGEA.(…)

            Raportat însă la modalitatea în care s-a efectuat majorarea capitalului, tribunalul a considerat că hotărârea atacată a fost adoptată cu încălcarea art. 216 alin. (1) din lege, deoarece acţiunile emise pentru majorarea capitalului nu au fost oferite spre subscriere, în primul rând, acţionarilor existenţi proporţional cu numărul acţiunilor pe care le posedă, situaţie în care hotărârea este anulabilă potrivit alin. (3) al aceluiași articol.

            De asemenea, au fost încălcate și prevederile art. 210 alin. (1) și art. 215 alin. (2) din actul normativ menţionat în considerarea faptului că și în ipoteza în care majorarea capitalului social are loc prin compensarea unor creanţe lichide și exigibile asupra societăţii trebuie să se dea eficienţă dispoziţiilor art. 216 alin. (1) din lege prin oferirea spre subscriere a acţiunilor emise pentru majorarea capitalului, în primul rând acţionarilor existenţi, proporţional cu numărul acţiunilor deţinute.

            Apelul declarat de pârâta SC F.C. U. Cluj SA a fost respins prin decizia civilă nr. 49/2011 a Curţii de Apel Cluj, Secţia comercială, contencios administrativ și fiscal.

            În argumentarea soluţiei pronunţate, instanţa de apel a arătat că ambele variante de majorare a capitalului social enunţate de art. 210 alin. (1) și (2) din Legea nr. 31/1990 se referă la majorarea capitalului și la modalităţile de liberare ale acţiunilor noi emise sau a părţii cu care acestea își măresc valoarea.

            În acest context, dispoziţiile art. 215 alin. (2) din lege nu sunt incidente în speţă, astfel cum greșit a reţinut tribunalul, deoarece dispoziţia legală nu se referă la ipoteza unor creanţe deţinute împotriva societăţii comerciale care își mărește capitalul social, ci la creanţele deţinute împotriva unor terţi.

            Referitor la susţinerea apelantei potrivit căreia dreptul de preemţiune există doar în ipoteza reglementată de art. 210 alin. (1) din actul normativ evocat, instanţa de apel a reţinut că prevederile art. 216 alin. (1) din lege nu fac nicio distincţie, fiind deopotrivă aplicabile atât în cazul unor aporturi noi cât și în cazul conversiei acţiunilor cu creanţe deţinute împotriva societăţii, neexistând nicio incompatibilitate între conversia creanţelor în acţiuni și exercitarea dreptului de preemţiune.

            Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC F.C. U. Cluj SA, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. derivate din încălcarea dispoziţiilor art. 216, 210 alin. (2), art. 1361 din Legea nr. 31/1990 raportat la art. 723 alin. (2) și art. 108 C. proc. civ.

            În mod concret, recurenta a invocat faptul că decizia recurată este pronunţată cu aplicarea greșită a dispoziţiilor art. 216 și 210 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, în sensul că, contrar celor reţinute de instanţele anterioare, respectarea dreptului de preferinţă vizează exclusiv situaţia în care majorarea capitalului social se efectuează prin aporturi noi, nu și în ipoteza în care nu sunt atrase astfel de aporturi, ci societatea își mărește capitalul prin compensarea unor creanţe certe,  lichide și exigibile asupra societăţii cu acţiuni ale acesteia. O atare operaţiune reprezintă de fapt o conversie a datoriilor societăţii în acţiuni, realizată prin C

            A doua critică vizează nelegalitatea deciziei din perspectiva modului de aplicare a prevederilor art. 1361 cu referire la art. 216 din lege, în sensul că dreptul subiectiv instituit prin acest din urmă text legal - respectiv dreptul de preferinţă al acţionarilor - este supus condiţiei prevăzute de art. 1361 din lege care instituie obligaţia acţionarilor de a-și exercita drepturile cu bună-credinţă, cu respectarea drepturilor și intereselor legitime ale societăţii și ale celorlalţi acţionari. În caz contrar, exercitarea dreptului subiectiv împotriva scopului recunoscut de lege constituie un abuz de drept în conformitate cu art. 723 alin. (2) C. proc. civ., sancţionabil în raport cu prevederile art. 108 C. proc. civ.

            În acest context, a susţinut recurenta, interesul invocat de reclamanta intimată nu este legitim fiind în contradicţie cu cel al societăţii care, pentru a evita dizolvarea potrivit art. 15324 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, a ales ca singura modalitate de  redresare varianta conversiei datoriilor societăţii în acţiuni.

            Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și dispoziţiile legale anterior menţionate, Înalta Curte a constatat că este fondat.

            Astfel, în conformitate cu art. 210 din Legea nr. 31/1990 ,,capitalul social se poate mări prin emisiunea de acţiuni noi sau prin majorarea valorii nominale a acţiunilor existente în schimbul unor noi aporturi în numerar și/sau în natură”, iar  potrivit alin. (2) al aceluiași articol ,,acţiunile noi sunt liberate prin încorporarea rezervelor, cu excepţia rezervelor legale, precum și a beneficiilor sau a primelor de emisiune, ori prin compensarea unor creanţe lichide și exigibile asupra societăţii cu acţiuni ale acesteia”.

            În alţi termeni, majorarea capitalului social se poate realiza fie prin mărirea numărului de acţiuni, fie prin mărirea valorii nominale a celor existente. Această majorare poate avea mai multe surse, respectiv prin aporturi noi ale acţionarilor existenţi sau ai celor cooptaţi pe această cale, prin încorporarea rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisie, cu excepţia rezervelor legale, sau prin compensarea unor creanţe lichide și exigibile asupra societăţii cu acţiuni ale acesteia.

            În speţă, adunarea generală a acţionarilor societăţii pârâte a hotărât majorarea capitalului social în modalitatea compensării unei creanţe certe, lichide și exigibile deţinute de un acţionar asupra societăţii cu acţiuni ale acesteia.

            Această operaţiune juridică, denumită și conversia datoriilor societăţii în acţiuni, nu reprezintă propriu-zis o compensare, ci o transformare a creanţei în acţiuni, situaţie în care obligaţia de plată a creanţei de către societate se transformă în obligaţia de a emite acţiuni de o valoare egală sau într-un anumit raport cu creanţa, pe care să le distribuie creditorului, cu consecinţa că majorarea capitalului realizată în această modalitate beneficiază numai creditorilor societăţii.

            Prin urmare, în considerarea specificului acestei variante de majorare a capitalului social, a mecanismului prin care se realizează conversia datoriilor, rezultă că dreptul de preferinţă reglementat de art. 216 din Legea nr. 31/1990 este inoperant în această ipoteză.(…)

            În concluzie, recursul a fost admis în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ., iar decizia a fost modificată în sensul admiterii apelului formulat de recurenta pârâtă SC F.C. U. Cluj SA și schimbării în întregime a sentinţei tribunalului,  cu consecinţa respingerii acţiunii reclamantei.