Reorganizare.
Efecte patrimoniale
Reorganizarea unei persoane
juridice are atât un efect creator, cât
și un efect extinctiv: persoana juridică supusă fiind unei divizări totale,
și-a încetat existenţa.
Are, de asemenea, un efect
translativ, în cazul în speţă, al divizării, operând o transmisiune cu titlu
universal, societăţile rezultate din divizare dobândind o parte din patrimoniul
persoanei juridice supusă divizării, respectiv o fracţie din drepturile și
obligaţiile cu valoare economică care au aparţinut persoanei juridice care și-a
încetat existenţa.
Transmisiunea cu titlu
universal care operează în cazul divizării este reglementată de art.47 din
Decretul nr.31/1954 privind persoanele fizice și juridice, după cum urmează:
„Patrimoniul persoanei juridice care a încetat de a avea fiinţă prin divizare
se împarte în mod egal între persoanele juridice dobânditoare, dacă prin actul
care a dispus dizolvarea nu s-a stabilit o altă proporţie.
Drept urmare, prin efectul
translativ al divizării, societăţile nou înfiinţate dobândesc o fracţie de
patrimoniu, iar nu bunuri concrete, interpretarea contrară, a recurentei, fiind eronată sub acest aspect.
Pe
baza acestor fracţii se realizează prin actul de divizare o împărţire în
natură, care de această dată are caracterul declarativ al oricărui partaj.
De principiu, situaţiile
neclare și echivoce generate de împărţeala în natură pot fi regularizate prin
voinţa societăţilor dobânditoare sau, în caz de neînţelegere, de către
instanţă, actul de regularizare având și el tot caracter declarativ, iar nu
translativ de proprietate.
(Înalta
Curte de Casaţie și Justiţie Secţia comercială decizia nr.1203 din 25 martie
2008)
I. Prin sentinţa nr.918 din
13 martie 2006, Tribunalul București, Secţia a VI-a comercială, a admis în
parte cererea formulată de reclamata SC T.C. în contradictor
cu pârâtele SC C.N., SC G. 4 I., SC S.B., SC R., SC S.C. și SC D.P.A. în sensul
că:
- a constatat nulitatea
absolută parţială a protocolului din 1993 în ceea ce privește cota de 20,11%
din dreptul de proprietate asupra imobilelor arătate.
- a constatat că reclamanta
este în prezent proprietară în proporţie de 57,75% asupra respectivului imobil.
- a respins ca neîntemeiat
primul capăt de cerere referitor la constatarea dobândirii de către reclamantă,
în urma reorganizării fostului T.A.G.C.M. a dreptului de proprietate exclusivă
asupra imobilelor indicate în cererea de chemare în judecată.
II. Curtea de Apel București – Secţia a V-a
comercială, prin decizia nr.951 din 19 aprilie
Reţinând coincidenţa dintre
motivele de apel și motivele acţiunii de chemare în judecată instanţa de apel a
stabilit cele ce urmează.
1. Textul art.47 din
Decretul nr.31/1954 stabilește neîndoielnic că patrimoniul persoanei juridice
se împarte în mod egal între persoanele juridice dobânditoare, dacă prin actul
juridic care a dispus divizarea nu s-a stabilit o altă proporţie.
2. Trustul s-a divizat total
iar prin decizia nr.554/1995 nu s-a făcut o repartizare a activelor ci, s-a
menţionat doar unitatea de stat care se reorganizează și din care se constituie
noile societăţi comerciale, în ce o privește pe reclamantă precizându-se mai
multe grupuri de șantiere de construcţii, secţie de producţie, depozit,
laborator și sectorul social – cazare, context în care pentru împărţirea și
finalizarea elementelor de patrimoniu s-au încheiat Protocoalele începând cu
anul 1991.
3. Din
întregul material probator rezultă că B.S. și C. au devenit proprietatea comună
a societăţilor succesoare, folosite în mod repetat în activitatea economică,
nepunându-se în discuţie principiul specialităţii capacităţii de folosinţă,
reclamanta nefăcând nici dovada că sectorul social – cazare ar fi avut
patrimoniu propriu constituit și din bunurile în litigiu.
4. Drepturile de proprietate
ale societăţilor succesoare nu s-au constituit prin protocoale, acestea
reţinând situaţia de drept preexistentă, părţile comportându-se ca
coproprietari și nu proprietari exclusivi, situaţie consacrată și prin
hotărârile judecătorești pronunţate în litigiile dintre părţi.
5. Fără a reţine autoritatea
de lucru judecat, judecătorul fondului a avut în vedere argumentele de fapt și
de drept care s-au referit la aspecte asupra cărora poartă litigiul de faţă și
care au sprijinit soluţiile date diferitelor cauze, ca de exemplu decizia
nr.411/12 iunie 2003 irevocabilă, pronunţată de Curtea de Apel Cluj și decizia
nr.1837/13 martie
6. Dreptul de proprietate al pârâtelor s-a născut în temeiul art.17 – 20 din Legea nr.15/1990
iar nu în temeiul Protocolului din 25 mai 1993, cum corect a reţinut instanţa
de fond, situaţie în care era de prisos analiza tuturor motivelor de nulitate
ale acestuia invocate de apelantă, context în care a fost înlăturat și ultimul
motiv de apel cu privire la constatarea că aceasta este proprietara exclusivă
asupra bunurilor în litigiu.
III. În contra deciziei a declarat recurs
reclamanta SC T.C. solicitând modificarea sa în parte și pe fond admiterea
cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată pentru motivul
prevăzut de art.304.9 Cod procedură civilă invocând:
1. aplicarea greșită a
prevederilor art.47 din Decretul nr.31/1954 și ale art.20 alin.2 din Legea
nr.15/1990:
- bunurile societăţii mamă se împart prin actul
de divizare iar nu prin acte încheiate între societăţile comerciale derivate
din societatea mamă iar actul de divizare l-au constituit deciziile prefectului
prin care partajul s-a realizat în natură pe același criteriu pe baza căruia
s-a efectuat și reorganizarea;
- transmisiunea patrimoniului unei persoane
juridice supuse procedurii de divizare trebuie să se facă conform art.34 alin.1
din Decretul nr.31/1954 cu respectarea principiului specialităţii capacităţii
de folosinţă a persoanelor juridice nou înfiinţate iar reclamanta prin actul de
divizare al prefectului are obiectul de activitate „activităţi sociale, cămine,
locuinţe, cantine”;
- interpretarea dată de instanţa de apel
prevederilor art.47 din Decretul nr.31/1954 și art.20 alin.2 din Legea
nr.15/1990 conduce la concluzii inacceptabile în sensul că în urma divizării ar
fi posibile încheierea de acte juridice între societăţile comerciale, rezultate
din divizare prin care să-și împartă bunurile conform cotelor părţi deţinute
asupra patrimoniului;
- interpretând
greșit prevederile art.47 din Decretul nr.31/1954 și ale art.20 alin.2 din
Legea nr.15/1990, instanţa de apel a reţinut greșit că Protocolul din data de
25 mai 1993 este lovit doar de nulitate absolută parţială în ce privește cotele
deţinute de SC CONSTRUCȚII NAPOCA SA și SC SOMEȘ BALASTIERE SA.
Recursul
este nefondat pentru următoarele considerente:
1. Recurenta – reclamantă și
intimatele pârâte au luat naștere ca persoane juridice și respectiv societăţi
comerciale prin reorganizarea în forma divizării a Trustului în baza art.47 din
Decretul nr.31/1954 și respectiv art.17 – 18 din Legea nr.15 /1990 privind
reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome și societăţi
comerciale, prin decizii ale Prefectului Judeţului Cluj.
2. Reorganizarea unei
persoane juridice are atât un efect creator, în speţa de faţă concretizat prin
înfiinţarea a 11 noi societăţi comerciale cât și un efect extinctiv: persoana
juridică supusă fiind unei divizări totale, și-a încetat existenţa.
3. Are, de asemenea, un
efect translativ, în cazul în speţă, al divizării, operând o transmisiune cu
titlu universal, societăţile rezultate din divizare dobândind o parte din
patrimoniul persoanei juridice supusă divizării, respectiv o fracţie din
drepturile și obligaţiile cu valoare economică care au aparţinut persoanei
juridice care și-a încetat existenţa.
4. Transmisiunea cu titlu
universal care operează în cazul divizării este reglementată de art.47 din
Decretul nr.31/1954 privind persoanele fizice și juridice, după cum urmează:
„Patrimoniul persoanei juridice care a încetat de a avea fiinţă prin divizare
se împarte în mod egal între persoanele juridice dobânditoare, dacă prin actul
care a dispus dizolvarea nu s-a stabilit o altă proporţie.
5.
Textul de lege folosind noţiunea de „patrimoniu” , drepturile și obligaţiile
care-l formează sunt apreciate în totalitatea lor, ca o universalitate.
6.
Drept urmare, prin efectul translativ al divizării, societăţile nou înfiinţate
dobândesc o fracţie de patrimoniu, iar nu bunuri concrete, interpretarea contrară, a recurentei, fiind eronată sub acest aspect.
7. Pe
baza acestor fracţii se realizează prin actul de divizare o împărţire în
natură, care de această dată are caracterul declarativ al oricărui partaj, și
care, în cazul de faţă a coincis structural cu unităţile existente în cadrul
fostului TAG – CM.
8. De principiu, situaţiile
neclare și echivoce generate de împărţeala în natură pot fi regularizate prin
voinţa societăţilor dobânditoare sau, în caz de neînţelegere, de către
instanţă, actul de regularizare având și el tot caracter declarativ, iar nu
translativ de proprietate.
9.
Este situaţia bunurilor asupra cărora reclamanta a solicitat să se constate că
a dobândit dreptul de proprietate exclusivă și cu privire la care societăţile
rezultate din divizare și care au fost constituite cu respectarea criteriului
existenţei fostelor unităţi ale trustului divizat, în aplicarea aceluiași
criteriu, întrucât respectivele bunuri nu aparţineau unei unităţi anume dar
prin destinaţie le-a deservit pe toate, prin protocol separat, au hotărât să le
păstreze în coproprietate conform cotelor cuvenite.
10.
Drept urmare, Protocolul din
11. În
atare situaţie, cauzele de nulitate pe care recurenta – reclamantă le-a legat
de natura translativă a dreptului de proprietate sunt fără obiect iar celelalte
cauze de nulitate invocate nu au incidenţă asupra protocolului încheiat, după
cum rezultă din cele ce urmează.
12.
Principiul specialităţii capacităţii de folosinţă, a cărui nerespectare o
invocă recurenta, nu are aplicabilitate în cauza de faţă.
Potrivit
art.34 din Decretul nr.31/1954 „Persoana juridică nu poate avea decât acele
drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de înfiinţare
sau statut.
Orice
act juridic care nu este făcut „în vederea realizării acestui scop este nul”.
13.
Este de observat, că art.34 din Decretul nr.31/1954 cantonează capacitatea de
folosinţă la aptitudinea persoanei juridice de a avea drepturi și obligaţii
civile care au ca izvor actele juridice civile ulterioare constituirii ei iar
nicidecum transmiterea patrimoniului prin efectul divizării, întrucât
încălcarea sau nu a principiului presupune conformitatea dintre un act juridic
și scopul stabilit deja prin actul de înfiinţare, în cazul de faţă, decizia
prefectului.
14. Ca
atare, înscrierea în obiectul de activitate al societăţii reclamante de
„activităţi sociale, cămine, locuinţe, cantine” privește activitatea comercială
pe care această societate urmează să o desfășoare, fără legătură cu bunurile cu
destinaţie socială asupra cărora societăţile dobânditoare au stabilit
modalitatea coproprietăţii și modul de exploatare a acesteia.
Faţă
de cele ce preced, Înalta Curte, în raport de art.304.9 Cod procedură civilă a
respins recursul ca nefondat.