Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României

    Completul competent să judece recursul în interesul legii este legal constituit în conformitate cu dispoziţiile art. 516 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Codul de procedură civilă), raportat la art. 27² alin. (2) lit. b) din Regulamentul privind organizarea și funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

    Ședinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, vicepreședintele Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie.

    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie este reprezentat de doamna Antonia Constantin, procuror șef adjunct al Secţiei judiciare.

    La ședinţa de judecată participă doamna magistrat-asistentșef Ruxandra Petre, din cadrul Secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, desemnată pentru această cauză în conformitate cu dispoziţiile art. 27³ din Regulamentul privind organizarea și funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

    Înalta Curte de Casaţie și Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii formulat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie privind interpretarea și aplicarea dispoziţiilor art. 1, art. 2 alin. (1) și art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, în referire la timbrarea cererilor prin care cheltuielile de judecată sunt solicitate pe cale separată.

    Reprezentantul procurorului general, doamna Antonia Constantin, arată că, în interpretarea și aplicarea dispoziţiilor art. 1, art. 2 alin. (1) și art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, cererile prin care se solicită, pe cale principală, acordarea cheltuielilor de judecată sunt supuse taxei judiciare de timbru, calculată la valoarea pretenţiilor deduse judecăţii, indiferent dacă cererile care au format obiectul litigiului din care aceste cheltuieli provin au fost sau nu scutite de la plata taxelor judiciare de timbru.

    În concluzie, solicită admiterea recursului în interesul legii și pronunţarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea și aplicarea unitară a legii.

    Președintele completului, doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare asupra recursului în interesul legii.

   1. Problema de drept care a generat practica neunitară

    Din cuprinsul recursului în interesul legii, declarat, potrivit prevederilor art. 514 din Codul de procedură civilă, de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie, rezultă că nu există o practică judiciară unitară în ceea ce privește interpretarea și aplicarea dispoziţiilor art. 1, art. 2 alin. (1) și art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, în referire la timbrarea cererilor prin care cheltuielile de judecată sunt solicitate pe cale separată.

    Problema de drept care a generat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie s-a conturat în legătură cu calificarea cererilor prin care se solicită, pe cale separată, plata cheltuielilor de judecată și a normelor legale aplicabile din perspectiva Legii nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare.

    Astfel, în vreme ce unele instanţe au stabilit în sarcina titularilor acestor cereri obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru conform dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, alte instanţe au apreciat că cererile având ca obiect acordarea, pe cale separată, a cheltuielilor de judecată sunt scutite de plata taxelor judiciare de timbru, în considerarea caracterului lor accesoriu faţă de cererile principale a căror soluţionare a ocazionat efectuarea cheltuielilor, cereri principale care intrau sub incidenţa dispoziţiilor legale de exceptare de la plata cheltuielilor de judecată.

    Cererea de recurs în interesul legii a fost însoţită de hotărâri judecătorești exemplificative.

   2. Examenul jurisprudenţial

   2.1. Într-o orientare jurisprudenţială s-a apreciat că atunci când cheltuielile de judecată sunt solicitate pe cale accesorie (în procesul în care au fost efectuate), își găsește aplicare regula cuprinsă în art. 14 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 760/C/1999, acestea fiind scutite de taxa judiciară de timbru, însă, în cazul în care aceste cheltuieli sunt solicitate pe cale separată, se aplică regula cu caracter general, conform căreia acţiunile și cererile introduse la instanţele judecătorești se timbrează. Scutirea de Ia plata acestor taxe constituie excepţia, iar excepţiile sunt de strictă interpretare și aplicare (exceptio est strictissimae interpretationis et aplicationis). În lumina principiilor care se desprind din legislaţia privitoare la taxele de timbru, interpretând per a contrario prevederile art. 14 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 760/C/1999, rezultă că cererea principală prin care se solicită acordarea cheltuielilor de judecată suportate în cadrul unor procese finalizate este supusă taxei judiciare de timbru. Fiind o cerere evaluabilă în bani, taxa judiciară de timbru datorată se va calcula în funcţie de cuantumul debitului solicitat, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare.

   2.2. Într-o altă opinie, aceste cereri au fost socotite scutite de la plata taxelor judiciare de timbru, reţinându-se existenţa unui raport de accesorialitate faţă de cererile principale iniţiale, cereri iniţiale care prezintă particularitatea că au beneficiat în temeiul unor prevederi legale de scutire de Ia plata taxelor judiciare de timbru.

    În justificarea acestui raport de accesorialitate au fost invocate și dispoziţiile art. 14 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 760/C/1999, care au următorul conţinut: "De asemenea, nu se timbrează: cererile de îndreptare a erorilor materiale, tranzacţiile intervenite între părţi în cursul procesului civil, cererile accesorii privind cheltuielile de judecată, precum și cererile pentru exercitarea căilor de atac în astfel de situaţii."

   3. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie

    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a susţinut că punctul de vedere care rezultă din prima orientare jurisprudenţială, respectiv acela că cererile prin care cheltuielile de judecată sunt solicitate pe cale separată, au natura unor cereri principale, evaluabile în bani, pentru care se datorează taxa judiciară de timbru în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, este în acord cu litera și spiritul legii.

    Astfel, s-a arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, regula o constituie plata taxei judiciare de timbru, în vreme ce scutirea de la plata acestei taxe reprezintă o excepţie de strictă interpretare și aplicare, precum și că, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat în sensul că "art. 21 din Constituţie nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind legal și normal ca justiţiabilii care trag un folos nemijlocit din activitatea desfășurată de autorităţile judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor acestora. Prin urmare, regula este cea a timbrării acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Taxa de timbru este o modalitate de acoperire, în parte, a cheltuielilor pe care le implică serviciul public al justiţiei. Potrivit legii, contribuţia justitiabilului, prin avansarea unei părţi din aceste cheltuieli, poate fi recuperată de la partea care cade în pretenţii."

    Cu privire la situaţiile de excepţie reglementate de Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, s-a arătat că acestea sunt prevăzute la art. 15-17², care nu fac nicio referire la cererile având ca obiect acordarea cheltuielile de judecată.

    Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a făcut referire Ia dispoziţiile art. 14 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 760/C/1999, și, prin raportare la prevederile art. 61 alin. (1) și art. 139 alin. (1) din Constituţie și, respectiv, la cele ale art. 78 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a concluzionat că sunt de strictă interpretare în sensul că sunt aplicabile numai în cazul în care cheltuielile de judecată se solicită în procesul care Ie-a ocazionat.

    S-a arătat că posibilitatea părţii îndreptăţite de a-și valorifica dreptul de a solicita plata cheltuielilor de judecată pe calea unei acţiuni civile separate este recunoscută în mod constant în jurisprudenţă, dar această acţiune este o cerere principală întrucât caracterul accesoriu al unei cereri se stabilește în raport cu cererea principală prin care se declanșează procedura judiciară, iar nu în raport cu o cerere care a format obiectul altui proces.

    În ceea ce privește raţiunea instituirii scutirii de plată a taxelor judiciare de timbru pentru cererile accesorii prin care se solicită cheltuielile de judecată, s-a arătat că acestea nu modifică valoarea obiectului acţiunii principale și, pe cale de consecinţă, nici valoarea supusă taxării; or, în cazul cererilor formulate pe cale separată, o asemenea raţiune nu subzistă.

    Subliniind caracterul distinct al cererii de acordare, pe cale separată, a cheltuielilor de judecată de procesul iniţial care Ie-a generat, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a apreciat că nu prezintă nicio relevanţă dacă acţiunea sau cererea care a format obiectul litigiului iniţial a fost scutită, potrivit legii, de plata taxei judiciare de timbru.

    Cu referire la dispoziţiile art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, s-a arătat că acestea sunt aplicabile doar în situaţiile în care prin legi speciale se instituie în mod expres scutiri de la plata taxelor judiciare de timbru.

    În lipsa unei dispoziţii legale exprese în sensul scutirii și faţă de sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 14 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 760/C/1999, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a arătat că, în problema de drept analizată, legiuitorul nu a înţeles să deroge de la regula timbrării cererilor și acţiunilor în justiţie.

   4. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Constituţionale

    Prin Decizia nr. 504 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 377 din 8 iunie 2000, Curtea Constituţională a statuat că: "accesul liber Ia justiţie nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităţilor judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie. În virtutea dispoziţiilor constituţionale ale art. 56 alin. (1), potrivit cărora «Cetăţenii au obligaţia să contribuie, prin impozite și prin taxe, la cheltuielile publice», plata taxelor și a impozitelor reprezintă o obligaţie constituţională a cetăţenilor. Echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor stabilite de instanţa de judecată prin hotărârea pe care o pronunţă în cauză, plata acestora revenind părţii care cade în pretenţii." De asemenea, Curtea a mai reţinut că, pentru aceleași considerente, textul de lege criticat nu cuprinde prevederi de natură să aducă atingere principiului potrivit căruia justiţia este unică, imparţială și egală pentru toţi, consacrat de art. 124 alin. (2) din Constituţia României.

    De asemenea, prin Decizia nr. 422 din 13 noiembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 908 din 19 decembrie 2003, Curtea Constituţională a statuat că: "echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor de judecată stabilite de instanţa de judecată prin hotărârea pe care o pronunţă în cauză, plata acestora revenind părţii care cade în pretenţii.

    În felul acesta reclamantul care a plătit taxele judiciare de timbru va suporta pierderea sumelor de bani plătite cu titlul acesta, numai atunci când instanţa hotărăște că acţiunea sa nu este întemeiată sau nu îndeplinește alte condiţii prevăzute de lege pentru a fi admisă, altfel spus, atunci când reclamantul a pus în mișcare în mod nejustificat serviciul public al justiţiei. În cazul în care acţiunea introdusă de reclamant a fost admisă, instanţa de judecată îl obligă pe pârât la plata cheltuielilor de judecată, în acestea cuprinzându-se și taxele judiciare de timbru.

    În ambele ipoteze enunţate mai sus, plata taxelor judiciare de timbru nu este de natură să-i cauzeze plătitorului o pierdere injustă și nu poate fi caracterizată, în consecinţă, ca o împiedicare a accesului liber la justiţie. [...]"

   5. Jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului

    În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a evidenţiat că o caracteristică a principiului liberului acces la justiţie este aceea că nu este un drept absolut (Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, 1985). Astfel, acest drept, care cere prin însăși natura sa o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitări, atât timp cât nu este atinsă însăși substanţa sa.

    În cauze precum Iorga împotriva României 2007, Rusen împotriva României 2008, Bejan împotriva României 2008 sau Nemeti împotriva României 2008, Curtea a statuat că, prin stabilirea unei taxe judiciare de timbru, a existat o limitare a dreptului reclamantului de a accede la o instanţă, însă aceasta urmărea un scop legitim, și anume limitarea cererilor în justiţie abuzive și colectarea de fonduri pentru bugetul justiţiei; în schimb, nu a fost întrunită condiţia proporţionalităţii cuantumului stabilit raportat la scopul urmărit.

    Din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului se observă faptul că, în materia stabilirii taxelor judiciare de timbru, statele dispun o anumită marjă de apreciere, însă măsurile adoptate în cadrul acestei marje de apreciere trebuie să urmărească un scop legitim și să existe un grad rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate și scopul urmărit. Se recunoaște obligaţia justiţiabililor de a contribui la costurile pe care statul le are cu privire la organizarea serviciului public al justiţiei, însă există preocuparea constantă ca, ţinându-se seama de criterii precum natura dreptului dedus judecăţii, cuantumul taxei, faza procesuală în care este impusă taxa, circumstanţele cauzei și situaţia financiară a părţilor, această obligaţie să nu reprezinte, în cazuri particulare, un impediment efectiv pentru accesul la justiţie.

   6. Doctrina în materie

    În literatura de specialitate, cu referire la problema de drept supusă analizei, au fost exprimate argumente care susţin prima orientare jurisprudenţială, arătându-se că "atunci când cererea de cheltuieli de judecată este formulată pe cale separată, vor fi urmate regulile de competenţă de drept comun, pretenţia nemaiputând fi considerată accesorie, pentru ca, prin efectul prorogării de competenţă să fie în căderea instanţei învestite cu judecata litigiului principal" (Noul Cod de procedură civilă comentat și adnotat - coordonatori V.M. Ciobanu și M. Nicolae, Ed. Universul Juridic, București, 2013, vol. I, pag. 1024); în mod similar, alţi autori au apreciat că "în toate situaţiile în care cheltuielile de judecată sunt solicitate printr-o acţiune separată, aceasta se înfăţișează ca o cerere având un caracter principal, iar temeiul acţiunii îl constituie principiul răspunderii civile delictuale" (Noul Cod de procedură civilă, Comentariu pe articole - I. Leș, Ed. C.H. Beck, București, 2013, pag. 600 cu notă de trimitere la Tribunalul Suprem, Secţia civilă, Decizia nr. 135/3.02.1981 C.D. 1981, p. 233; Tribunalul Suprem, Secţia civilă, Decizia nr. 328/11.02.1984 C.D. 1984, p. 208), respectiv că: "...în cazul în care cheltuielile de judecată sunt solicitate printr-o cerere separată (fie că nu au fost solicitate în procesul care Ie-a prilejuit, fie că, deși au fost solicitate, instanţa a omis să se pronunţe asupra lor), atunci, indiferent de natura procesului în care au fost făcute cheltuielile respective (civil, comercial, litigiu de muncă etc.), procesul care are ca obiect numai acordarea cheltuielilor de judecată este un proces civil, distinct, astfel încât cererea se judecă în primă instanţă de judecătorie (afară de cazul în care ar deveni incidente prevederile înscrise în art. 2 pct. 1 lit. b) din Codul de procedură civilă, când competenţa de primă instanţă va aparţine tribunalului) " (Codul de procedură civilă adnotat, G. Boroi și O. Spineanu-Matei, Ed. Hamangiu, București, 2011, pag. 457-458).

    În sens contrar, a fost exprimată opinia conform căreia: "Deși art. 14 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru dispune că nu se timbrează cererile accesorii privind cheltuielile de judecată, această scutire operează și atunci când cererea de recuperare a cheltuielilor este formulată pe cale separată, întrucât aceasta este o pretenţie accesorie, derivată din litigiul principal, și are doar o existenţă formală ca cerere principală." (Noul Cod de procedură civilă, Comentariu pe articole, G. Boroi, O. Spineanu- Matei, Andreea Liana Constanda [...] Ed. Hamangiu, 2013, vol. 1, pag. 843.)

   7. Raportul asupra recursului în interesul legii

    Raportul asupra recursului în interesul legii, întocmit de judecătorii raportori desemnaţi conform art. 516 alin. (5) din Codul de procedură civilă, a concluzionat că cererile prin care se solicită acordarea, pe cale separată, a cheltuielilor de judecată sunt, în toate cazurile, cereri principale supuse taxelor judiciare de timbru.

   8. Înalta Curte

    Examinând sesizarea cu recurs în interesul legii, raportul întocmit de judecătorii raportori și dispoziţiile legale ce se solicită a fi interpretate în mod unitar, reţine următoarele:

    Înalta Curte de Casaţie și Justiţie a fost legal sesizată, iar recursul în interesul legii este admisibil, fiind îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de art. 514 și 515 din Codul de procedură civilă privitoare la titularul sesizării și la existenţa unei jurisprudenţe neunitare relativ la problema de drept ce se cere a fi interpretată.

    Pentru hotărârile judecătorești pronunţate sub imperiul Codului de procedură civilă anterior, subzistă condiţia ca hotărârile menţionate să fie irevocabile; hotărârile anexate îndeplinesc condiţia de a fi irevocabile.

    Deși ulterior înregistrării recursului în interesul legii pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, a fost abrogată Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, prezentul demers judiciar nu devine lipsit de obiect întrucât prevederile legii vechi ultraactivează în privinţa cererilor de chemare în judecată și a celorlalte cereri care au fost înregistrate pe rolul instanţelor judecătorești anterior intrării în vigoare a noii reglementări.

    Astfel, norma tranzitorie cuprinsă în art. 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 prevede că "Pentru cererile și acţiunile introduse până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, timbrul judiciar se aplică, respectiv taxele judiciare de timbru se stabilesc și se plătesc în cuantumul prevăzut de legea în vigoare la data introducerii lor."

    "Dispoziţiile legii vechi se aplică pentru acţiunile și cererile introduse sub imperiul acesteia, inclusiv pentru cererile incidentale și căile de atac formulate în cadrul acestora". În plus, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 păstrează, în esenţă, dispoziţiile legale examinate în recursul în interesul legii pendinte.

    Înalta Curte este chemată să interpreteze, în vederea aplicării unitare, următoarele prevederi legale din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru:

   1. Art. 1 care are următorul conţinut:

    "Acţiunile și cererile introduse la instanţele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiţiei și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie și Justiţie sunt supuse taxelor judiciare de timbru, prevăzute în prezenta lege, și se taxează în mod diferenţiat, după cum obiectul acestora este sau nu evaluabil în bani, cu excepţiile prevăzute de lege."

   2. Art. 2 alin. (1) care, în forma în vigoare la data sesizării Înaltei Curţi de Casaţie și Justiţie, avea următorul conţinut:

    "Acţiunile și cererile evaluabile în bani, introduse la instanţele judecătorești, se taxează astfel:

    a) până la valoarea de 50 lei - 6 lei;

    b) între 51 lei și 500 lei - 6 lei + 10% pentru ce depășește 50 lei;

    c) între 501 lei și 5.000 lei - 51 lei + 8% pentru ce depășește 500 lei;

    d) între 5001 lei și 25.000 lei - 411 lei + 6% pentru ce depășește 5.000 lei;

    e) între 25.001 lei și 50.000 lei - 1.611 lei + 4% pentru ce depășește 25.000 lei;

    f) între 50.001 lei și 250.000 lei - 2.611 tei + 2% pentru ce depășește 50.000 lei;

    g) peste 250.000 lei - 6.611 lei + 1% pentru ce depășește 250.000 lei."

   3. Art. 15 lit. p) care are următorul conţinut:

    "Sunt scutite de taxe judiciare de timbru acţiunile și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la: [...]

    p) orice alte acţiuni, cereri sau acte de procedură pentru care se prevăd, prin legi speciale, scutiri de taxă judiciară de timbru."

    Dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, instituie principiul conform căruia regula generală o constituie plata taxei judiciare de timbru pentru acţiunile și cererile introduse la instanţele judecătorești.

    Excepţiile de la regula timbrării cererilor și acţiunilor formulate în justiţie, care, potrivit principiilor generale de interpretare, sunt de strictă interpretare și aplicare, sunt prevăzute în art. 15-17² din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, iar în cuprinsul acestor articole nu se regăsesc textual menţiuni privitoare la cererile privind cheltuielile de judecată.

    Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 760/C/1999, prevăd la art. 13 și 14 alte situaţii de excepţie în care taxa judiciară de timbru nu este datorată.

    Astfel, art. 13 prevede că

    "nu se timbrează cererile depuse în cursul judecăţii și care nu modifică valoarea taxabilă sau caracterul cererii iniţiale, ca de exemplu: cererea cu care se depune lista de martori, cererea pentru precizarea domiciliului ales sau pentru schimbarea domiciliului, cererea pentru depunerea recipiselor de consemnare și a chitanţelor de plată a sumelor ce reprezintă onorarii pentru experţi, pensii de întreţinere și altele".

    Art. 14 prevede că:

    "De asemenea, nu se timbrează cererile de îndreptare a erorilor materiale, tranzacţiile intervenite între părţi în cursul procesului civil, cererile accesorii privind cheltuielile de judecată, precum și pentru exercitarea căilor de atac, în astfel de situaţii."

    Potrivit art. 78 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, "Ordinele [...] trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise și nu pot conţine soluţii care să contravină prevederilor acestora".

    Rezultă că prevederile cuprinse în normele metodologice de aplicare a legii se află în raport de subordonare faţă de actul normativ cu forţă juridică superioară pe baza și în executarea căruia au fost emise și nu pot adăuga la prevederile legale din actul de bază.

    Din interpretarea coroborată a ipotezelor expres prevăzute de art. 14 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 760/C/1999, cu dispoziţiile art. 13 din același act normativ (care reglementează exceptarea de la plata taxei judiciare de timbru a cererilor care îndeplinesc cumulativ două condiţii, respectiv sunt depuse în cursul judecăţii și nu modifică valoarea taxabilă sau caracterul cererii iniţiale) se poate concluziona că art. 14 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul nr. 760/C/1999 al ministrului justiţiei este aplicabil exclusiv cererilor de acordare a cheltuielilor de judecată care îndeplinesc condiţia de a fi cereri accesorii, respectiv sunt formulate în chiar litigiul în care au fost efectuate.

    În funcţie de criteriul de clasificare determinat de calea procedurală aleasă de parte, pentru considerentele care au fost expuse și în doctrină, acestea au caracterul de cereri principale. În plus, acestea au caracter autonom faţă de litigiile primare, care decurge din: a) natura civilă a procesului, independent de natura litigiului care a generat efectuarea cheltuielilor, b) fundamentul juridic, reprezentat de răspunderea civilă delictuală (decurgând din culpa procesuală și necesitatea acoperirii integrale a prejudiciului cauzat părţii câștigătoare) și c) împrejurarea că raţiunea prorogării competenţei instanţei în temeiul dispoziţiilor art. 17 din vechiul Cod de procedură civilă (respectiv art. 123 din Codul de procedură civilă) nu subzistă în cazul acestor cereri, cu consecinţa aplicării regulilor de competenţă de drept comun.

    Aceste caracteristici (cereri principale cu caracter autonom) aparţin deopotrivă și cererilor prin care se solicită, pe cale separată, acordarea cheltuielilor de judecată rezultate din procese care au fost scutite de taxă judiciară de timbru.

    Prin urmare, aceste cereri nu se fundamentează pe dispoziţiile legale din legile speciale care instituie scutiri de la plata taxelor de timbru și, în consecinţă, nu intră sub incidenţa art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare.

    Cu referire la argumentul principal expus de instanţele care s-au pronunţat în sensul celei de-a doua orientări jurisprudenţiale, respectiv existenţa unui raport de accesorialitate faţă de cererile principale iniţiale, cereri iniţiale care prezintă particularitatea că au beneficiat, în temeiul unor prevederi legale, de scutire de la plata taxelor judiciare de timbru, se constată că, pentru justificarea în drept a soluţiei adoptate, au fost coroborate dispoziţiile art. 14 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 760/C/1999 cu dispoziţiile art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, ori cu dispoziţii din legi speciale care prevăd scutiri de la plata taxelor de timbru.

    Această asociere de norme nu apare ca fiind necesară întrucât, așa cum s-a arătat, art. 14 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 760/C/1999, este aplicabil exclusiv cererilor de acordare a cheltuielilor de judecată care îndeplinesc condiţia de a fi cereri accesorii, respectiv sunt formulate în chiar litigiul în care au fost efectuate, fiind fără relevanţă dacă cererile principale sunt supuse timbrajului.

    Prin urmare, dacă cererea de acordare a cheltuielilor de judecată este formulată în procesul primar, dispoziţiile art. 14 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 760/C/1999, sunt suficiente pentru a justifica exceptarea de la plata taxelor judiciare de timbru. În schimb, dacă aceeași cerere este formulată pe cale principală, respectiv ipoteza examinată în prezentul demers judiciar, art. 14 din aceleași norme metodologice nu este aplicabil în nicio situaţie, de vreme ce, așa cum s-a arătat, el se aplică exclusiv cererilor de acordare a cheltuielilor de judecată care îndeplinesc condiţia de a fi cereri accesorii.

    Având în vedere regula instituită de legea taxelor de timbru (conform căreia cererile adresate instanţelor judecătorești se timbrează) și împrejurarea că aceasta nu prevede scutirea de la plata taxelor de timbru pentru cererile principale prin care se solicită, pe cale separată, plata cheltuielilor de judecată rezultă că, în astfel de situaţii, cererea trebuie taxată la valoarea pretenţiilor, conform prevederilor art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare.

    Această concluzie rezultă și din interpretarea per a contrario a prevederilor art. 14 din Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, aprobate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 760/C/1.999, interpretare care conduce la concluzia că cererea principală prin care se solicită acordarea cheltuielilor de judecată suportate de reclamant în cadrul unor procese anterioare, finalizate, este supusă taxei judiciare de timbru. Scutirea de la plata acestor taxe constituie excepţia, iar potrivit unui principiu esenţial al dreptului, excepţiile sunt de strictă interpretare și aplicare (exceptio est strictissimae interpretationis et aplicationis).

    Raţiunea acestei soluţii rezidă și în faptul că, prin declanșarea unui nou litigiu pentru recuperarea cheltuielilor de judecată, se generează costuri suplimentare pentru sistemul judiciar, iar, așa cum a reţinut și Curtea Constituţională, nu numai că accesul liber la justiţie nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, dar este justificat ca persoanele care se adresează autorităţilor judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie.

    În considerarea caracterului lor autonom, care, așa cum s-a arătat, derivă, în principal, din faptul că temeiul juridic al cererii de recuperare a cheltuielilor de judecată este unul distinct de cel al procesului care a generat efectuarea cheltuielilor de judecată, cererile de acordare, pe cale separată, a cheltuielilor de judecată rezultate din procese în care nu au fost datorate taxe judiciare de timbru nu se circumscriu dispoziţiilor de excepţie cuprinse în art. 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare.

    În interpretarea și aplicarea dispoziţiilor art. 1, art. 2 alin. (1) și 15 lit. p) din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, stabilește:

    Cererile prin care se solicită, pe cale separată, acordarea cheltuielilor de judecată sunt cereri principale supuse taxei judiciare de timbru, care se calculează la valoarea pretenţiilor deduse judecăţii, chiar dacă cererile care au format obiectul litigiului din care aceste cheltuieli provin au fost scutite de la plata taxelor judiciare de timbru.

    Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. 4) din Codul de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010.

    Pronunţată, în ședinţă publică, astăzi, 18 noiembrie 2013.