Ședințe de judecată: Aprilie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 3419/2012

Ședință publică din 12 iulie 2012

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1. Obiectul litigiului

Petenta SC E.S. SRL a formulat contestație împotriva deciziei emise de autoritatea contractantă Primăria comunei F. și comunicată la data de 27 mai 2011 în cadrul procedurii de cerere de ofertă organizată la data de 26 mai 2011 în vederea atribuirii contractului de achiziție publică „Montare sistem de supraveghere și alarmă”, prin care oferta societății a fost declarată neconformă.

Contestația a fost înregistrată pe rolul C.N.S.C. și a fost formulată în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările și completările ulterioarecu modificările și completările ulterioare.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

2.1. Prin decizia din 28 iunie 2011, C.N.S.C., în temeiul dispozițiilor art. 158 alin. (1) C. proc. civ. coroborat cu art. 297 din O.U.G. nr. 34/2006, a declinat competența de soluționare a contestației formulate de SC E.S. SRL, în contradictoriu cu Primăria comunei F. în favoarea Tribunalului Gorj, secția comercială.

În motivarea deciziei, C.N.S.C. a reținut, în esență, următoarele:

Primăria comunei F. a organizat procedura de achiziție directă reglementată de art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006, fiind ținută să respecte doar dispozițiile art. 204 alin. (2) din aceeași O.U.G.

Conform dispozițiilor art. 266 alin. (1) coroborat cu art. 3 lit. ș) și art. 255 alin. (1) și raportat la art. 18 și art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006, C.N.S.C. nu este competent să soluționeze contestațiile care vizează situații în privința cărora nu este obligatorie aplicarea ordonanței de urgență, cum este în speță procedura de achiziție derulată de Primăria comunei F.

2.2. Învestit cu soluționarea cauzei, Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, prin încheierea din 5 octombrie 2011, a scos cauza de pe rolul secției și a trimis-o secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Gorj, spre competentă soluționare.

2.3. Tribunalul Gorj, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3996 din 9 decembrie 2011, a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, următoarele:

Petenta SC E.S. SRL nu a formulat plângere împotriva deciziei din 28 iunie 2011 a C.N.S.C., pentru ca, în temeiul art. 283 din O.U.G. nr. 34/2006, să fie atrasă competența materială a curții de apel, secția de contencios-administrativ și fiscal în a cărei rază se află sediul autorității contractante, având în vedere și faptul că decizia autorității nu a soluționat contestația.

C.N.S.C. a emis decizia din 28 iunie 2011, soluționând contestația reclamantei pe excepție, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, fiind lăsată astfel nesoluționată pe fond contestația reclamantei.

Întrucât C.N.S.C. a emis, în calitate de autoritate publică, un act administrativ, acest act administrativ reprezentat de decizia dată în contestația reclamantei, poate fi cenzurat de curtea de apel, secția de contencios-administrativ și fiscal, în a cărei rază se află sediul autorității contractante. Instanța a avut în vedere și prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul de acces la o instanță.

2.4. Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 342 din 6 aprilie 2012, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj, secția contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut, în esență, că actul administrativ a cărui anulare se solicită este emis de o autoritate publică locală, respectiv Primăria comunei F., astfel că sunt incidente normele de competență prevăzute de art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

1. Argumente de fapt și de drept relevante

Înalta Curte constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21, art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.

Conform celor expuse anterior, SC E.S. SRL a formulat contestație împotriva deciziei emise de autoritatea contractantă Primăria comunei F., comunicată societății la data de 27 mai 2011, în cadrul procedurii de cerere de ofertă organizată la data de 26 mai 2011 în vederea atribuirii contractului de achiziție publică „Montare sistem de supraveghere și alarmă cod CPV 32323500-8”, prin care oferta societății a fost declarată neconformă.

Decizia emisă de Primăria Comunei F., în calitate de autoritate contractantă, este materializată în cuprinsul adresei din 27 mai 2011, în cuprinsul căreia se menționează următoarele:

„Prin prezenta, vă facem cunoscut că, în urma evaluării ofertelor depuse în procedura de atribuire a contractului de achiziție publică de lucrări „Montare sistem de supraveghere și alarmă cod CPV 32323500-8”, oferta dumneavoastră a fost declarată neconformă, deoarece s-a constatat […] că firma furnizează echipamente fără montare.

Procedura de atribuire este pentru un contract de achiziție publică de lucrări conform invitației de participare […] din 19 mai 2011 și nu pentru un contract de achiziție publică de furnizare cum rezultă din ofertă. ”

Așa cum a reținut și C.N.S.C., este necontestat faptul că procedura de achiziție publică derulată de Primăria Comunei F. se circumscrie dispozițiilor art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006 (forma în vigoare în luna mai 2011), conform cărora:

„Art.19. - Autoritatea contractantă are dreptul de a achiziționa direct produse, servicii sau lucrări, în măsura în care valoarea achiziției, estimată conform prevederilor secțiunii a 2-a a prezentului capitol, nu depășește echivalentul în lei a 15.000 euro pentru fiecare achiziție de produse, servicii sau lucrări. Achiziția se realizează pe bază de document justificativ, care în acest caz se consideră a fi contract de achiziție publică, iar obligația respectării prevederilor prezentei ordonanțe de urgență se limitează numai la prevederile art. 204 alin. (2)”.

Rezultă, astfel, că Primăria comunei F. a aplicat o procedură de atribuire a unui contract de achiziție publică de lucrări, căruia i se aplică dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006, aceeași concluzie rezultând și din dispozițiile art. 9 lit. a) din ordonanța de urgență, potrivit cărora:

„Art. 9. - Prezenta ordonanță de urgență se aplică pentru:

a) atribuirea contractului de achiziție publică, inclusiv a contractului sectorial, în acest din urmă caz fiind aplicabile prevederile cap. VIII;

Art. 3 lit. f) din O.U.G. nr. 34/2006 definește contractul de achiziție publică în sensul următor: „contractul comercial care include și categoria contractului sectorial, astfel cum este definit la art. 229 alin. (2), cu titlu oneros, încheiat în scris între una sau mai multe autorități contractante, pe de o parte, și unul sau mai mulți operatori economici, pe de altă parte, având ca obiect execuția de lucrări, furnizarea de produse sau prestarea de servicii, în sensul prezentei ordonanțe de urgență;”

În sensul art. 3 lit. f) și art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006, în cadrul procedurii de atribuire desfășurate de pârâta Primăria comunei F., documentul justificativ întocmit de autoritatea contractantă reprezintă un contract de achiziție publică, căruia îi sunt aplicabile dispozițiile respectivei ordonanțe de urgență, așa cum dispune expres art. 9 lit. a) din același act normativ.

Instanța are în vedere dispozițiile Capitolului IX – „Soluționarea contestațiilor” din O.U.G. nr. 34/2006 O.U.G. nr. 34/2006.

Conform art. 255 din cuprinsul Secțiunii 1 – „Dispoziții generale” din Capitolul IX al O.U.G. nr. 34/2006 O.U.G. nr. 34/2006:

„Art. 255. - (1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept ori într-un interes legitim printr-un act al autorității contractante, prin încălcarea dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice, poate solicita, prin contestație, anularea actului, obligarea autorității contractante de a emite un act, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim pe cale administrativ-jurisdicțională, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.

(2) În sensul prevederilor alin. (1), prin persoană vătămată se înțelege orice operator economic care:

a) are sau a avut un interes legitim în legătură cu respectiva procedură de atribuire;

b) a suferit, suferă sau riscă să sufere un prejudiciu ca o consecință a unui act al autorității contractante, de natură să producă efecte juridice, ori ca urmare a nesoluționării în termenul legal a unei cereri privind respectiva procedura de atribuire.

(3) În sensul prevederilor alin. (1), prin act al autorității contractante se înțelege orice act administrativ, orice altă operațiune administrativă care produce sau poate produce efecte juridice, neîndeplinirea în termenul legal a unei obligații prevăzute de prezenta O.U.G., omisiunea ori refuzul de a emite un act sau de a efectua o anumită operațiune, în legătură cu sau în cadrul procedurii de atribuire.

(4) Orice referire, pe parcursul prezentului capitol, la aplicarea procedurii de atribuire include toate cazurile menționate la art. 9, precum și orice alte contracte sau proceduri care intră în sfera de aplicare a dispozițiilor prezentei ordonanțe de urgență.

(5) Soluționarea contestațiilor privind atribuirea contractelor de delegare a gestiunii unui serviciu comunitar de utilități publice pentru care legislația specifică face trimitere la aplicarea prezentei ordonanțe de urgență se realizează conform prezentului capitol.

Art. 256. - (1) În vederea soluționării contestațiilor pe cale administrativ-jurisdicțională, partea care se consideră vătămată are dreptul să se adreseze C.N.S.C., cu respectarea prevederilor art. 2562 și 270-271.

În condițiile în care, în sensul celor reținute anterior, procedura de achiziție publică directă desfășurată de pârâta Primăria comunei F. se încadrează în dispozițiile art. 9 lit. a) din O.U.G. nr. 34/2006, rezultă că, în privința procedurii respective, sunt aplicabile prevederile din Capitolului IX – „Soluționarea contestațiilor” din O.U.G. nr. 34/2006.

Pe cale de consecință, Înalta Curte apreciază că SC E.S. SRL în mod legal, în virtutea dreptului conferit de dispozițiile art. 255 din O.U.G. nr. 34/2006, a formulat contestație la C.N.S.C., considerându-se vătămată în drepturile și interesele sale legitime prin adresa din 27 mai 2011 emisă de Primăria comunei F. în cadrul procedurii de achiziție publică directă.

Astfel fiind, în raport cu dispozițiile art. 255 alin. (1) și art. 256 din O.U.G. nr. 34/2006, competența de soluționare a contestației formulate de SC E.S. SRL revine C.N.S.C. în cadrul procedurii administrativ-jurisdicționale, instanței de judecată revenindu-i numai competența de soluționare a plângerii formulate împotriva deciziei pronunțate de C.N.S.C., în cadrul procedurii reglementate de Secțiunea a 8-a – „Căi de atac împotriva deciziilor C.N.S.C.” din Capitolul IX – „Soluționarea contestațiilor” al O.U.G. nr. 34/2006 O.U.G. nr. 34/2006.

Raportat al aspectele reținute de C.N.S.C. în decizia de declinare a competenței, Înalta Curte constată că, într-adevăr, art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006 dispune în sensul că, în cadrul procedurii de achiziție publică directă pe care o reglementează, „obligația respectării prevederilor prezentei ordonanțe de urgență se limitează numai la prevederile art. 204 alin. (2)”, însă acest text de lege nu înlătură aplicarea dispozițiilor Capitolului IX – „Soluționarea contestațiilor” din O.U.G. nr. 34/2006 O.U.G. nr. 34/2006.

De asemenea, Înalta Curte constată că este eronată interpretarea pe care C.N.S.C. a dat-o dispozițiilor coroborate ale art. 266 alin. (1), art. 3 lit. ș) și art. 255 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, întrucât: (i) procedura de achiziție directă desfășurată de Primăria comunei F. s-a realizat prin cerere de ofere, prevăzută de art. 3 lit. ș) din O.U.G. ca fiind o procedură de atribuire; (ii) procedura desfășurată de Primăria comunei F. este reglementată de art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006 și, deci, îi sunt aplicabile dispozițiile actului normativ respectiv; (iii) Primăria comunei F. este o autoritate contractantă în sensul dispozițiilor O.U.G. nr. 34/2006; (iv) actul contestat de petenta SC E.S. SRL este un act administrativ în sensul dispozițiilor art. 255 alin. (3) din ordonanța de urgență, întrucât comunică societății constatarea autorității contractante în sensul că oferta nu este conformă și are ca efect juridic înlăturarea ofertei respective din procedura de achiziție publică desfășurată.

2. Temeiul legal al regulatorului de competență

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (4) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea C.N.S.C.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta SC E.S. SRL în contradictoriu cu pârâta Primăria comunei F., prin primar, în favoarea C.N.S.C.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iulie 2012.