Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Procedura în fața primei instanțe
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 9 iulie 2012, reclamanta M.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației Cercetării Tineretului și Sportului și Autoritatea Centrală pentru Cercetare Științifică, C.N.E.C.S.D.T.I. pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună anularea hotărârii din 2 martie 2012 și a raportului final din 2 martie 2012 emise de C.N.E.C.S.D.T.I. și pe cale de consecință înlăturarea sancțiunii aplicate reclamantei, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin hotărârea atacată s-a aprobat raportul final din 2 martie 2012 al C.N.E.C.S.D.T.I. și pe cale de consecință, a fost sancționată cu avertisment scris în conformitate cu dispozițiile art. 14 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 206/2004 și O.G. nr. 28/2011, întrucât, s-a constatat că, în perioada în care a fost rector al Universității A.V.A. s-ar fi abătut de la prevederile și procedurile legale destinate respectării normelor de bună conduită în activitatea de cercetare și dezvoltare, respectiv nu a organizat o analiză atentă a sesizării de plagiat și nu ar fi urmat procedura legală privind abaterile de la normele de bună-conduită în activitatea de cercetare și dezvoltare.
Din punct de vedere strict procedural, actele contestate sunt lovite de nulitate, pârâtul C.N.E.C.S.D.T.I. depășindu-și competențele atribuite de lege, cele constatate fiind de competența Consiliului de Etică și Management Universitar, în conformitate cu art. 124, art. 125 din Legea educației naționale, organism ce are competențe de analizare a celor invocate de către pârâtul C.N.E.C.S.D.T.I.
Actele contestate nu întrunesc nici condițiile imperative impuse de normele speciale aplicabile, în sensul că, raportul este întocmit cu depășirea termenului de 90 de zile de la data sesizării și nu conține elementele prevăzute de art. 31 lit. d) și lit. e) din Regulament, respectiv obligația prezentării și comparării concluziilor cu cele ale comisiei constituite la nivelul Universității A.V.A.
Mai arată reclamanta că pârâtul avea obligația audierii sale, a consemnării și analizării apărărilor invocate, obligații nerespectate de către acesta, așa cum reiese din chiar cuprinsul raportului.
Toate aceste încălcări ale normelor speciale conduc la concluzia nelegalității hotărârii cât și a raportului atacat, astfel încât și sancțiunea luată în aceste condiții este nelegală.
Cu privire la fondul și temeinicia actelor contestate, reclamanta a arătat că nu au fost prezentate și individualizate cauzele concrete care au dus la sancționarea acesteia și nu au fost explicate circumstanțele care au dus la o individualizare a sancțiunilor aplicate, astfel că atât faptele cât și sancțiunile aplicate acestora apar ca fiind aleatorii.
Reclamanta învederează că a formulat plângere prealabilă împotriva celor două acte atacate, iar Ministerul Cercetării, Tineretului și Sportului a formulat un răspuns, prin care, practic își însușește criticile formulate de reclamantă. Din punct de vedere strict procedural consideră însă că și acest act nu este fundamentat legal atât timp cât deși constată nelegalitatea și netemeinicia actelor atacate păstrează ca valabile aceste acte și trimite spre competentă soluționare întreg dosarul Consiliului de Etică și Management Universitar.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta Autoritatea Centrală pentru Cercetare Științifică, C.N.E.C.S.D.T.I. a invocat în principal, excepția lipsei calității procesual pasive a A.N.C.S. și a solicitat respingerea acțiunii, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală, iar pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Hotărârea instanței de fond
Prin sentința nr. 101 din 14 februarie 2013, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta M.L. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației Cercetării Tineretului și Sportului și Autoritatea Centrală pentru Cercetare Științifică, C.N.E.C.S.D.T.I.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
Prin hotărârea din 2 martie 2012 emisă de C.N.E.C.S.D.T.I. din cadrul Ministerului Educației Cercetării Tineretului și Sportului, Autoritatea Centrală pentru Cercetare Științifică a fost aprobat raportul final din 2 martie 2012 întocmit de președintele C.N.E. întocmit în urma verificării unor sesizări privind un posibil plagiat săvârșit de un profesor titular la Universitatea A.V.A. din Arad.
Printre altele, raportul a reținut că reclamanta M.L., în calitate de rector al Universității A.V.A., nu a respectat prevederile și procedurile legale destinate împlinirii normelor de bună conduită în activitatea de cercetare dezvoltare, respectiv:
- nu a organizat o analiză atentă a sesizării de plagiat;
- răspunsul transmis autorului sesizării denotă o tratare superficială a cazului;
- Comisia de Etică a Universității A.V.A. nu a transmis C.N.E. niciun fel de informație utilă și nu a analizat sesizarea în lumina Legii nr. 206/2004 și Legii nr. 1/2011.
Drept urmare, prin raport s-a propus sancționarea reclamantei cu avertisment scris, conform art. 14 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 206/2004.
Din documentația ce a stat la baza întocmirii raportului și a hotărârii, rezultă că sesizarea de plagiat privește lucrarea publicată sub titlul „Management strategic al administrației publice și al proiectelor europene” de Editura Mirton Timișoara, în 2009, autor fiind conf. univ. dr. A.V.L.
Comparând această lucrare cu proiectul personal (denumit „Studiu privind strategia Instituției Prefectului, Județul Gorj în domeniul calității”) întocmit de dna V.T., în calitate de cursant al Institutului Național de Administrație, prima instanță a constatat că, în mod aparent, părți întinse din cele două lucrări sunt identice (cuvânt cu cuvânt).
S-a mai reținut că documentația nu face dovada vreunei activități de cercetare a aparenței plagiatului din partea Universității A.V.A. pentru a se stabili dacă este real sau fictiv. De asemenea, nici reclamanta nu a făcut vreo dovadă în acest sens.
În drept, prima instanță a constatat că în cauză sunt incidente prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) și lit. d) și art. 21 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovare.
De asemenea, a constatat că reclamantei nu îi este imputat plagiatul ci o abatere de la normele de bună conduită privind cercetarea acestuia, incriminată în art. 21 alin. (4) lit. f) din Legea nr. 206/2004.
Prima instanță a constatat că cercetarea plagiatului se face, conform art. 42 alin. (1) din Lege, în două etape, cea relevantă pentru prezenta cauză fiind prima, respectiv cea desfășurată la nivelul instituției în care s-a săvârșit presupusa abatere.
În speță, această etapă ar fi presupus, conform art. 11 din Lege, numirea de către Comisia de etică din cadrul Universității A.V.A. a unei comisii de analiză a presupusului plagiat care să fi cercetat în concret dacă fapta d.lui conf. univ. dr. A.V.L. reprezintă sau nu plagiat.
Văzând că procedurile legale destinate cercetării acuzației de plagiat presupuneau, într-o primă etapă, numirea de către comisia de etică din cadrul Universității A.V.A. a unei comisii de analiză, că din documentația depusă la dosarul cauzei nu rezultă îndeplinirea acestei obligații (nu este dovedită nici înființarea și funcționarea efectivă a comisiei de etică și, cu atât mai mult, nici numirea comisiei de analiză), precum și că, reclamanta, rector al Universității A.V.A., nu a dovedit niciun demers în vederea îndeplinirii acestei obligații (documentația conține doar o adresă formală de răspuns către dna V.T.), prima instanță a constatat, în sarcina reclamantei, existența unei abateri de la normele de bună conduită în funcția de conducere (rector) în activitatea de cercetare-dezvoltare.
În raport de aceste împrejurări, prima instanță a înlăturat apărarea formulată de reclamantă pe fondul pricinii, constatând că abaterea este suficient de gravă în condițiile în care există o puternică aparență de plagiat iar sancțiunea „avertismentului scris”, propusă prin raport și aprobată prin hotărâre, reprezintă sancțiunea legală minimă.
De asemenea, au fost înlăturate și criticile formulate din considerente de procedură, deoarece art. 124 din Legea educației naționale nr. 1/2011 se referă la, obligațiile instituției de învățământ superior și nu la abaterile de la normele de bună conduită în funcția de conducere, iar depășirea termenului de 90 de zile prevăzut de art. 30 din Regulamentul de organizare și funcționare a C.N.E.C.S.D.T.I. aprobat prin Ordinul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 5735/2011 (în vigoare la data emiterii actelor) nu produce niciun prejudiciu reclamantei (prejudiciu care să fi înlăturat prin anularea hotărârii și raportului) ci, cel mult, persoanei care a făcut sesizarea (în niciun caz depășirea acestui termen nu poate fi sancționată cu nulitatea absolută deoarece norma care îl instituie protejează interesul persoanei care sesizează C.N.E.C.S.D.T.I. și nu un interes general).
3. Calea de atac exercitată de reclamanta M.L.
Împotriva sentinței nr. 101 din 14 februarie 2013 pronunțată de Curtea de apel Timișoara a formulat recurs, în termen legal, reclamanta, invocând dispozițiile art. 3041 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta-reclamantă critica hotărârea pronunțată de judecătorul fondului, reiterând argumentele cuprinse în cererea de chemare în judecată.
Consideră că hotărârea atacată și raportul aprobat de această hotărâre, cât și sancțiunea ce i-a fost aplicată, sunt nelegale, lovite de nulitate și netemeinice.
Astfel, raportul este întocmit cu depășirea termenului de 90 zile de la data sesizării inițiale (20 octombrie 2011) și de asemenea, nu conține elementele prevăzute de art. 31 lit. d) și lit. e) din Regulamentul de organizare și funcționare al C.N.E.C.S.D.T.I.
Mai arată recurenta-reclamantă că nu a fost audiată pentru a-și putea formula apărări, împrejurare ce conduce la nulitatea hotărârii cât și a raportului, atacate în prezenta cauză.
Sub aspectul netemeiniciei celor două acte administrative atacate, reclamanta-recurentă invocă lipsa mențiunilor privind cauzele concrete care au dus la sancționarea sa.
Mai arată recurenta că, deși instanța de fond reține că a încălcat normele de bună conduită în funcția de conducere, prin aceea că nu a organizat constituirea comisiei de analiză a plagiatului și nici comisia de etică din cadrul Universității, în realitate niciuna dintre aceste atribuții nu aparțineau rectorului, ci organului decizional, respectiv Senatului, în conformitate cu Carta Universitară.
Pe de altă parte, la data sesizării unei situații în cadrul acesteia nu funcționa comisia de etică, sens în care reclamanta împreună cu cei trei pro-rectori au semnat răspunsul adresat sesizării de plagiat, comisia fiind constituită ulterior prin hotărârea din 14 mai 2012.
În fine, recurenta a mai susținut că deși prima instanță reține faptul că a invocat dispozițiile privitoare la competența/necompetența intimatului C.N.E.C.S.D.T.I. în a aproba raportul contestat și a lua hotărârea atacată, nu s-a pronunțat asupra acestui aspect.
4. Apărările intimatului-pârât Ministerul Educației Naționale
Prin întâmpinarea formulată la data de 28 februarie 2014, intimatul M.E.N. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimatul a susținut că C.N.E.C.S.D.T.I., în conformitate cu dispozițiile Regulamentului de organizare și funcționare aprobat prin Ordinul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 5735/2011 și ale Legii nr. 1/2011 veghează la respectarea normelor de bună conduită în activitățile de cercetare științifică, dezvoltare tehnologică și de inovare și are astfel competența să pronunțe hotărârea de aprobare a raportului final.
De asemenea, critica ce vizează nulitatea hotărârii și a raportului C.N.E.C.S.D.T.I. pentru depășirea termenului de 90 de zile de la data sesizării intimatului, este nefondată, întrucât dispozițiile legale incidente în cauză nu prevăd o astfel de sancțiune.
Nici cea de-a treia critică formulată de recurenta nu este fondată întrucât raportul întocmit de C.N.E.C.S.D.T.I. conține toate elementele menționate la art. 31 alin. (1) din Regulament.
În ceea ce privește nepronunțarea judecătorului fondului asupra necompetenței C.N.E.C.S.F.D.I. în a aproba raportul contestat și a lua hotărârea atacată, intimata arată că acest aspect a fost lămurit atunci când prima instanță a reținut că în cauză este aplicabilă Legea nr. 204/2004.
5. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor recurentei, a apărărilor din întâmpinare, cât și sub toate aspectele, potrivit dispozițiilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare.
Recurenta-reclamantă M.L. a supus controlului de legalitate în fața instanței de contencios administrativ, actele administrative prin care a fost sancționată cu avertisment de către intimata C.N.E.C.S.D.T.I.
Prin hotărârea C.N.E.C.S.D.T.I. din 2 martie 2012 a fost aprobat raportul final privind sesizările înregistrate la A.N.C.S. din 20 octombrie 2011, din 14 noiembrie 2011 și din 12 decembrie 2011, raport prin care au fost constatate abateri de la prevederile și procedurile legale destinate respectării normelor de bună conduită în activitatea de cercetare-dezvoltare.
S-a reținut că recurenta-reclamantă nu a organizat o analiză atentă a sesizării de plagiat și nu a urmat procedura legală privind abaterile de la normele de bună conduită în activitatea de cercetare-dezvoltare. Răspunsul transmis petiționarului a reprezentat o tratare superficială a cazului, Comisia de Etică a Universității nu a transmis C.N.E. nici un fel de informație utilă și nu a analizat sesizarea în limita prevederilor Legii nr. 206/2004, respectiv a Legii educației naționale nr. 1/2011.
În ceea ce privește prima critică invocată de recurentă, anume că C.N.E.C.S.D.T.I. a pronunțat o hotărâre și a aprobat un raport lovit de nulitate, întrucât și-a depășit competențele atribuite de lege, constatarea faptelor fiind de competența Consiliului de Etică și Management Universitar, conform dispozițiilor art. 124, art. 125 din Legea nr. 1/2011, Înalta Curte o apreciază ca nefondată.
Potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 206/2004, C.N.E.C.S.D.T.I. a fost înființat în vederea coordonării și monitorizării aplicării normelor de conduită morală și profesională în activitatea de cercetare-dezvoltare.
De asemenea, conform art. 2 lit. c), lit. d) din Regulamentul C.N.E.C.S.D.T.I. aprobat prin Ordinul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 5735/2011 (act normativ în vigoare la momentul înregistrării petițiilor), intimatul avea în competență analizarea cazurilor referitoare la încălcarea normelor de conduită, în urma sesizărilor sau contestațiilor ori prin autosesizare și emite hotărâri prin care se constată dacă a fost săvârșită o abatere de la normele de bună conduită.
Această idee este reluată și de art. 323 din Legea nr. 1/2011 care adaugă faptul că în cazurile hotărârilor privind vinovăția, C.N.E.C.S.D.T.I. stabilește și sancțiunile ce urmează a fi aplicate, conform legii.
În consecință, întrucât prin hotărârea atacată au fost reținute abateri de la normele de bună conduită în cercetare-dezvoltare, competența aparține în mod corect C.N.E.C.S.D.T.I. și nicidecum Consiliului de Etică și Management Universitar, cum greșit susține recurenta, acest din urmă organism având atribuții legate de respectarea normelor ce vizează calitatea învățământului și a politicilor de echitate și etică universitară.
Cum, potrivit dispozițiilor art. 2 lit. a) și lit. d) din Legea nr. 206/2004, normele de bună conduită în activitatea de cercetare-dezvoltare includ și norme de bună conduită în activitatea științifică, precum și în funcțiile de conducere în activitatea de cercetare-dezvoltare, în mod corect instanța de fond a reținut că în cauză a fost analizată și sancționată o abatere de la normele de conduită în activitatea de cercetare-dezvoltare, care intră sub incidența dispozițiilor Legii nr. 206/2004 și atrage competența C.N.E.C.S.D.T.I.
Nici cea de-a doua critică cuprinsă în recursul reclamantei nu este fondată, întrucât întocmirea raportului cu depășirea termenului de 90 de zile de la data sesizării intimatului, nu atrage nulitatea acestuia, o atare sancțiune nefiind prevăzută de dispozițiile art. 42 alin. (7) din Legea nr. 206/2004.
De altfel, singura persoană ce ar fi putut invoca o vătămare prin depășirea termenului indicat este petenta, însă aceasta nu a invocat un astfel de prejudiciu.
De asemenea, critica vizând împrejurarea că raportul nu conține elemente prevăzute de art. 31 alin. (1) lit. d) și lit. e), respectiv obligația prezentării comparative a concluziilor analizei C.N.E.C.S.D.T.I. cu concluziile comisiei de analiză din instituția în cadrul căreia presupusa abatere a avut loc, nu este fondată.
Raportul final din 2011 privind soluționarea sesizărilor înregistrate din 20 octombrie 2011, din 14 noiembrie 2011 și din 12 decembrie 2011 cuprinde elemente obligatorii enumerate de dispozițiile art. 31 din Regulamentul aprobat prin Ordinul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 5735/2011.
În ceea ce privește cerința prevăzută la art. 31 alin. (1) lit. e), discuția comparativă a concluziilor analizei C.N.E.C.S.D.T.I. cu concluziile comisiei de analiză a instituției în cadrul căreia presupusa abatere a avut loc, Înalta Curte o consideră îndeplinită, întrucât în Raportul final se reține în mod expres că prin decizia Comisiei de Etică a Universității A.V.A., Arad, înregistrată din 7 octombrie 2011, rectorul Universității își însușește punctul de vedere prezentat de profesorul A.V.L., respingând acuzația de plagiat.
De asemenea, împrejurarea că reclamanta nu a fost audiată, nu conduce la nelegalitatea raportului în cauză, C.N.E.C.S.D.T.I. nefiind obligat să procedeze la audiere, acesta având libertatea să aprecieze dacă se impune sau nu să procedeze în acest sens, art. 30 alin. (2) din Regulament.
În ceea ce privește critica formulată, respectiv menționarea cauzelor concrete care au dus la aplicarea sancțiunii, precum și a circumstanțelor care au dus la individualizarea sancțiunii aplicate, Înalta Curte constată că este nefondată.
Prin actele administrative atacate au fost indicate în mod clar considerentele care au dus la constatarea abaterii și aplicarea sancțiunii, fiind respectate dispozițiile Legii nr. 206/2004 și ale Regulamentului C.N.E.C.S.D.T.I. aprobat prin Ordinul Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului nr. 5735/2011.
În fine, nici ultimul motiv de recurs nu poate fi primit, instanța de fond pronunțându-se cu privire la competența/ necompetența C.N.E.C.S.D.T.I. în a aproba raportul contestat și a emite hotărârea atacată, implicit prin constatarea că sunt incidente dispozițiile Legii nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetare științifică, dezvoltare tehnologică, inovare și nu cele ale art. 124 din Legea nr. 1/2011 a educației naționale.
6. Temeiul legal al soluției instanței de recurs
Pentru considerentele expuse mai sus, constatând că nu există motive pentru anularea actelor administrative contestate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de M.L. împotriva sentinței nr. 101 din 14 februarie 2013 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 martie 2014.