Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

Societate pe acţiuni. Expirarea mandatului administratorului. Incidenţa prevederilor Codului civil referitoare la mandat. Consecinţe

Cuprins pe materii : Drept comercial. Funcţionarea societăţilor

Index alfabetic : mandat administrator

  • excepţia lipsei calitatii de reprezentant

 

Legea nr. 31/1990, art. 72

C. civ., art. 1554, art. 1555

Potrivit dispoziţiilor art. 72 din Legea nr. 31/1990, obligaţiile şi răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la mandat şi de cele special prevăzute în această lege, din economia dispozitiilor art. 1554 – art. 1555 C. civ. reieşind că încetarea mandatelor administratorilor sociali anteriori nu poate interveni decât în caz de revocare sau de numire a unor noi mandatari.

Expirarea mandatului administratorului unei societăţi pe acţiuni nu conduce la pierderea calităţii de a mai reprezenta în mod legal societatea, în condiţiile în care contractul de mandat poate înceta prin revocarea mandatului de către mandant, prin renunţarea mandatarului la mandat sau insolvenţa mandantului/mandatarului. Astfel, în cazul în care acţionarii societăţii nu au revocat administratorul sau nu au numit alţi administratori, se consideră că acesta va continua să reprezinte societatea până la numirea altui administrator, având în vedere că legea trebuie interpretată în sensul producerii de efecte juridice, interesele bunei administrări a unei societăţi comerciale pe acţiuni reclamând efectuarea oricăror acţiuni care necesită protejarea acestora.

 

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 920 din 25 martie 2015

 

Prin decizia nr. 143 din 26 martie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a civilă, au fost respinse ca nefondate excepţiile lipsei calităţii de reprezentant şi lipsei calităţii procesuale active invocate de către intimata SC T.C. SA, a fost admis apelul formulat de către apelanta-reclamantă SC E.D. SA împotriva sentinţei nr. 1098 din 22 octombrie 2013 pronunţată de Tribunalul Dolj, Secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte SC T.C. SA şi SC S. SA, având ca obiect constatare nulitate act, anulându-se sentinţa apelată, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Referitor la excepţia lipsei calităţii de reprezentant convenţional a persoanei care a semnat apelul şi cererea de chemare în judecată, instanţa de apel reţine că această excepţie a fost respinsă de către instanţa de fond printr-o încheiere împotriva căreia nu s-a exercitat nicio cale de atac, astfel încât apreciază că intimata nu mai poate invoca în apelul părţii adverse această excepţie.

Cu toate acestea, instanţa de apel face şi o analiză a probelor aflate la dosare cu privire la reprezentantul convenţional al persoanei care a semnat apelul şi acţiunea introductivă, confirmând legalitatea şi temeinicia măsurii de respingere a excepţiei, concluzionând că SCA  D.&A. are calitatea de reprezentant convenţional în baza mandatului acordat de către reprezentantul legal al administratorului reclamantei.

Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelantei-reclamante instanţa de apel a considerat că în raport de cauzele de nulitate invocate – frauda la lege şi cauza ilicită – cauze de nulitate absolută ce pot fi invocate de către orice persoană, susţinerea lor în cuprinsul cererii introductive conferind apelantei-reclamante calitate procesuală activă.

Pe fond, instanţa de apel a reţinut că folosul practic pe care apelanta îl urmăreşte este reintroducerea în patrimoniul societăţii emitente a acţiunilor înstrăinate şi reluarea operaţiunilor de vânzare, cu respectarea normelor legale, norme cu privire la care apelanta pretinde că au fost încălcate, interesul reclamantei constând în reluarea operaţiunilor de vânzare-cumpărare.

Se apreciază că interesul reclamantei este născut şi actual, în lipsa exercitării prezentului demers procedural reclamanta ar fi lipsită de posibilitatea valorificării unor drepturi procedurale pe care le pretinde – dreptul de preferinţă la dobândirea de acţiuni şi ar crea posibilitatea producerii unui prejudiciu prin schimbarea structurii acţionariatului în cadrul societăţii SC T.E.2002 SA. Mai mult, consideră instanţa de apel, interesul este personal şi direct întrucât ceea ce apelanta-reclamantă urmăreşte prin promovarea acţiunii o vizează în mod direct, efectele eventualei constatări a nulităţii absolute a actelor juridice contestate profitându-i acesteia.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta SC T.C. SA, în esenţă, pentru următoarele motive:

  1. Instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. şi cu încălcarea legii, admiţând o cerere formulată, fără îndeplinirea condiţiilor de exercitare a acţiunii civile, de către o persoană fără calitatea de reprezentant legal al societăţii reclamante.

Se arată de către recurentă că atât cererea de chemare în judecată, cât şi apelul au fost formulate de către SC E.D. SA prin pretinsul director general V.M., calitatea de administrator al societăţii fiind deţinută de SC V.P. SRL, calitate pe care nu o mai are în prezent, astfel încât acesta nu avea dreptul de a încheia contractul de asistenţă juridică. De asemenea, V.M., în calitatea sa de director general, nu poate avea şi calitatea de reprezentant al societăţii, în lipsa unei menţiuni exprese în acest sens, potrivit dispoziţiilor art. 143 din Legea nr. 31/1990.

Chiar dacă s-ar admite că domnul V.M. a primit şi prerogativa reprezentării prin contractul de muncă, delegarea nu putea opera după luna decembrie 2009 întrucât „conducerea” conferită prin delegarea de atribuții este în raport de accesorialitate faţă de dreptul administratorului. Or, accesorium sequitur principalem, cu consecinţa că încetarea mandatului administratorului are ca efect încetarea mandatului persoanei căreia se pretinde că i s-a delegat conducerea societății.

  1. Instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. şi cu încălcarea legii, admiţând o cerere formulată, fără îndeplinirea condiţiilor de exercitare a acţiunii civile, de către o persoană fără calitate procesuală activă.

Recurenta consideră că instanţa nu putea soluţiona excepţia lipsei calităţii procesuale active fără o cercetare a fondului cauzei, respectiv a fondului raportului juridic.

Instanţa de apel trebuia să analizeze în concret dacă sunt incidente motive de nulitate absolută, nu doar să constate formal existenţa acestor motive, ceea ce echivalează cu o antepronunţare cu privire la existenţa unor motive de nulitate absolută.

În opinia recurentei pretinsele motive invocate de către reclamantă pot fi catalogate ca fiind cel mult motive de nulitate relativă, iar nu absolută.

  1. Instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. şi cu încălcarea legii, admiţând o cerere formulată fără îndeplinirea condiţiilor de exercitare a acţiunii civile, fiind formulată de o persoană care nu justifică un interes personal şi direct.

Recurenta consideră că şi această excepţie nu putea fi soluţionată fără o cercetare a fondului cauzei.

Dacă instanţa ar fi analizat motivele invocate ar fi observat că în încercarea dovedirii interesului său, aceasta susţine că este justificat interesul SC E.D. SA, afirmând că o eventuală constatare a nulităţii absolute a operaţiunilor de vânzare-cumpărare a acţiunilor înstrăinate fraudulos ar determina o întoarcere a acestora în patrimoniul SC S. SA.

Or, din punct de vedere procedural, este lipsită de interes cererea prin care se invocă o nulitate care nu vatămă partea ce o invocă. Reclamanta nu justifică un interes în formularea cererii prin care solicită constatarea nulităţii absolute a tranzacţiilor bursiere, deoarece în situaţia desfiinţării acestui act, bunul nu se întoarce în patrimoniul reclamantei, ci al pârâtei. Prin urmare, în privinţa reclamantei, nu există niciun folos practic ca urmare a nulităţii actului. Reclamanta este acţionar minoritar al SC T.E.2002 SA, deţinând 1,148 % din capitalul social al acestei societăţi testate şi nu îşi poate justifica interesul prin pretinsul folos al unei alte persoane, în speţă, al pârâtei SC S. SA.

Dacă ar fi analizat raportul juridic dedus judecăţii instanţa de apel ar fi constatat că reclamanta nu deţine un drept de preferinţă la cumpărarea de acţiuni, iar tranzacţiile bursiere au fost încheiate cu respectarea normelor legale.

Reclamanta şi-a justificat pretinsul interes prin raportare fie la interesul SC T.E.2002 SA, fie la interesul SC S. SA, deci prin raportare la un eventual interes al altor persoane, ceea ce relevă în mod clar lipsa unui interes personal şi direct.

  1. Instanţa de apel a pronunţat hotărârea cu încălcarea legii, trimiţând spre rejudecare o acţiune declarată prin lege inadmisibilă.

Astfel, recurenta consideră că hotărârea apelată a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 169 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital prin care se interzice anularea tranzacţiilor, contractelor sau ordinelor de transfer a acţiunilor, astfel încât, de vreme ce nici măcar în procedura insolvenţei nu este permisă anularea tranzacţiilor încheiate pe piaţa de capital, cu atât mai puţin poate fi admisă o asemenea acţiune ca urmare a solicitărilor abuzive ale unor terţi care nu justifică un interes.

În drept, recurenta invocă dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă intimata solicită respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Primele trei motive de recurs nu se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., text de lege care face trimitere la încălcarea dispoziţiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ., dispoziţii care vizează nesocotirea formelor de procedură, adică neregularităţi de ordin procedural.

Motivele de recurs reflectă, de fapt, nemulţumirea recurentei faţă de soluţiile pronunţate de instanţa de apel asupra excepţiilor lipsei calităţii de reprezentant legal al reclamantei, lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes în promovarea acţiunii, aspecte care nu pot fi încadrate în categoria viciilor de procedură, putând fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind o hotărâre dată cu încălcarea legii, potrivit susţinerilor recurentei, practic în subsidiar motivului prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Ca urmare, motivele invocate vor fi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., din perspectiva cărora vor fi şi analizate.

Referitor la calitatea de reprezentant legal al reclamantei, susţinerile recurentei nu pot fi reţinute, în sensul că instanţa de apel trebuia să constate că cererea de chemare în judecată este formulată de o persoană fără această calitate şi, în consecinţă, să anuleze cererea.

Potrivit probelor administrate în cauză, calitatea de administrator al reclamantei a fost deţinută de SC V.P. SRL, mandat care însă a expirat la data de 9 decembrie 2009, acţiunea fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova la o dată ulterioară, respectiv octombrie 2012, aspect necontestat de către recurenta-reclamantă.

De menţionat este şi faptul că ulterior datei de 9 decembrie 2009, dată la care mandatul administratorului a expirat, la registrul comerţului nu exista nicio înregistrare cu privire la noul reprezentant legal al societăţii.

Ca atare, SC E.D. SA nu are niciun administrator, o persoană care să aibă calitatea de reprezentant legal, situaţie sancţionată în mod legal cu dizolvarea societăţii potrivit art. 237 lit. a) din Legea nr. 31/1990, dizolvare care însă este exclusiv la îndemâna acţionarilor, neputând fi constatată de drept de către instanţa de judecată.

Având în vedere însă că legea trebuie interpretată în sensul producerii de efecte juridice, interesele bunei administrări a unei societăţi comerciale pe acţiuni reclamând efectuarea oricăror acţiuni care necesită protejarea acestora, Înalta Curte va da eficienţă dispoziţiilor art. 72 din Legea nr. 31/1990 potrivit cărora obligațiile şi răspunderea administratorului sunt reglementate de dispoziţiile referitoare la mandat, iar potrivit art. 1554 – 1555 C. civ., încetarea mandatelor administratorilor sociali anteriori nu poate interveni decât în caz de revocare sau de numire a unor noi mandatari.

Prin urmare, expirarea mandatului administratorului nu conduce la pierderea calităţii de a mai reprezenta în mod legal societatea, în condiţiile în care contractul de mandat poate înceta prin revocarea mandatului de către mandant, prin renunţarea mandatarului la mandat sau insolvenţa mandantului/mandatarului. În condiţiile în care acţionarii reclamantei nu au revocat administratorul sau nu au numit alţi administratori se consideră că aceştia vor continua să reprezinte societatea până la numirea altui administrator, acceptând ca administratorul a cărui mandat a expirat să conducă în continuare activitatea societăţii. De asemenea, potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 înmatricularea şi menţiunile sunt opozabile terţilor de la data efectuării lor în registrul comerţului.

Prin invocarea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant al persoanei care formulează o cerere de chemare în judecată de către partea adversă aceasta din urmă, în esenţă, susţine că cel care şi-a atribuit această calitate de reprezentant nu reprezintă interesele societăţii respective şi că, în realitate, formularea cererii de chemare în judecată nu ar fi fost făcută de către reprezentanţii legali reali.

În speţă nu s-a făcut decât dovada unui mandat expirat, a inexistenţei numirii unui alt administrator în condiţiile legii, dar şi a lipsei unei alte manifestări de voinţă din partea societăţii reclamante în sens contrar, care eventual să pună capăt acestei acţiuni ori să o confirme, în ciuda vechilor şi numeroaselor litigii în care calitatea de reprezentant legal a fost contestată.

Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs prin care se critică modul de soluţionare al excepţiei lipsei calităţii procesuale active de către instanţa de apel, cu referire la motivarea în fapt şi în drept a soluţiei de respingere a excepţiei, susţinerile recurentei nu pot fi reţinute.

Astfel, instanţa de apel a motivat soluţia de respingere a excepţiei, judecătorul nefiind obligat să răspundă în mod expres fiecărui argument adus de către părţi, să ofere o motivare detaliată în acest sens, motivarea raportându-se la motivele de nulitate absolută, enumerând frauda la lege şi cauza ilicită, reţinându-se că orice persoană poate invoca aceste motive, urmărind ocrotirea unui interes general.

În mod corect a reţinut instanţa de apel şi faptul că, calificarea celorlalte cauze de nulitate invocate ca fiind relative sau absolute nu este de natură să o lipsească pe reclamantă de calitate procesuală activă, atâta timp cât, printre acestea, sunt identificate cauze de nulitate absolută ce îi conferă această calitate.

Neîntemeiat este şi motivul de recurs privind lipsa de interes în formularea cererii de chemare în judecată.

Recurenta, în susţinerea acestui motiv, invocă faptul că, urmare a desfiinţării actului juridic contestat, bunul se reîntoarce în patrimoniul vânzătoarei S. SA, iar nu în patrimoniul emitentului SC T.E. 2002 SA al cărui acţionar este SC E.D. SA, astfel încât nici interesul urmărit de către aceasta din urmă nu este unul direct deoarece de efectele acestei desfiinţări nu profită în mod direct reclamanta, bunul întorcându-se în patrimoniul pârâtei şi nu al reclamantei.

  De asemenea, în susţinerea acestui motiv de recurs, recurenta arată că instanţa de apel nu a analizat raportul juridic dedus judecății, iar în situaţia în care ar fi făcut această analiză ar fi observat că tranzacţiile bursiere au fost încheiate cu respectarea normelor legale.

Contrar celor susţinute de către recurentă, Înalta Curte constată că interesul SC E.D. SA de a anula transferurile de acţiuni este legitim, născut şi actual întrucât i s-a încălcat dreptul de preferinţă la dobândirea acţiunilor astfel cum este prevăzut de art. 11 din actul constitutiv al SC T.E. 2002 SA, drept pe care, probabil, aceasta l-ar fi exercitat şi astfel şi-ar fi putut păstra poziţia de acţionar majoritar în cadrul societăţii.

Nici ultimul motiv de recurs, privitor la inadmisibilitatea acţiunii formulate întemeiată pe dispoziţiile art. 169 din Legea nr. 297/2004 potrivit cărora este expres interzisă anularea tranzacţiilor bursiere, nu poate fi reţinut în această fază procesuală având în vedere că soluţia instanţei de apel de trimitere spre rejudecare a avut în vedere greşita soluţionare a excepţiei lipsei de interes, soluţionând procesul fără a intra în judecata fondului.

Excepţia inadmisibilităţii, astfel cum a fost formulată şi raportată la temeiul de drept, nu reprezintă o excepţie de procedură, excepţie a cărei admitere să facă inutilă cercetarea fondului, ci reprezintă o excepţie de fond, care urmează a fi analizată de către tribunal, ca efect al trimiterii spre rejudecare.

Având în vedere cele reţinute mai sus, constatând că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre cu respectarea dispoziţiilor art. 261 C. proc. civ., hotărâre temeinică şi legală, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.