Revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă din 1865. Condiţii de admisibilitate
Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Căile extraordinare de atac
Index alfabetic: revizuire
-înscris declarat fals
C. proc. civ. din 1865, art. 322 pct. 4, art. 324 alin. (1) pct. 4
Legea nr. 133/1999, art. 12
C. proc. pen. din 1997, art. 348
O.U.G. nr. 88/1997, art. 24 alin. (1)
Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri date de o instanţă de recurs care evocă fondul se poate cere dacă aceasta s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii.
Astfel, în cazul în care după finalizarea procesului civil, prin pronunţarea sentinţei a cărei revizuire se cere, s-a pronunţat o hotărâre penală definitivă cu relevanţă directă asupra cauzei civile, hotărâre penală care are autoritate de lucru judecat cu privire la faptă, persoană şi vinovăţia acesteia, fiind declarate false înscrisurile relevante în cauză şi făcându-se dovada săvârşirii infracţiunii de fals, devin incidente dispozitiile art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ.
Aşadar, în cazul în care atât contractul de asociere în participatiune, cât şi actul adiţional la acesta - acte care au stat la baza pronunţării hotărârii civile prin care partea a fost obligată, în temeiul art. 12 din Legea nr. 133/1999, să încheie contractul de vânzare-cumpărare a activelor obţinute în baza contractului de asociere în participaţiune - au fost anulate, ulterior, de către instanţa penală care a constatat caracterul fals al acestora, sunt îndeplinite cerinţele art. 322 pct. 4 C. proc. civ. pentru admiterea cererii de revizuire.
Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 2118 din 14 decembrie 2016
Notă : Legea nr. 133/1999 privind stimularea întreprinzătorilor privaţi pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii a fost abrogată de Legea nr. 346/2004 la 01 august 2004.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a VI-a civilă la data de 05.08.2014, sub nr. x/3/2014, revizuenta A. SA în contradictoriu cu intimata B. SA, în temeiul art. 322 pct. 4, coroborat cu art. 324 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. de la 1865, a formulat cerere de revizuire a sentinţei civile nr. 7166/08.11.2000 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia comercială în dosarul nr. x/2000, cerere de revizuire prin care a solicitat: admiterea cererii şi schimbarea în tot a sentinţei civile, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de către B. ca neîntemeiată şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 1167 din 09.03.2015, Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a civilă a respins ca neîntemeiate excepţia tardivităţii cererii de revizuire, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire. A respins cererea de revizuire, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa soluţia anterior menţionată, prima instanţă a reţinut, referitor la excepţia tardivităţii formulării cererii de revizuire, invocată de intimata B. SA, că sentinţa civilă nr. 7166 a fost pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia comercială la data de 08 noiembrie 2000, iar la data de 3 iulie 2014, revizuenta a primit comunicarea minutei deciziei penale nr. 180/27.06.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a I-a penală, decizie prin care a rămas definitivă sentinţa penală nr. 2076/09.10.2006 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Cum revizuenta a luat cunoştinţă de hotărârea penală definitivă la data de 03.07.2014, iar cererea a fost formulată la data de 04.08.2014, în termenul de o lună prevăzut de lege, termen care este unul de decădere, tribunalul a constatat că revizuenta a formulat revizuirea în termen.
Relativ la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de intimata B. SA, tribunalul a reţinut că prin cererea formulată s-a solicitat revizuirea sentinţei civile nr. 7166/08.11.2000 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia comercială.
Revizuirea poate fi solicitată de oricare dintre părţile care a figurat în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată. De asemenea, intimat este cealaltă parte care a figurat în procesul în care s-a pronunţat hotărârea atacată. De asemenea, în calitate de intimat poate figura, în cazul transmisiunii convenţionale a calităţii procesuale, şi succesorul cu titlu particular.
În speţa dedusă judecăţii, tribunalul a constatat că intimata B. SA este succesoare cu titlu particular a C. SRL, persoana care a avut calitatea de pârâtă în cadrul litigiului în care s-a pronunţat sentinţa a cărei revizuire se solicită, concluzionând în sensul calităţii procesuale a intimatei B. SA în cauza dedusă judecăţii.
Relativ la excepţia inadmisibilităţii formulării cererii de revizuire, invocată de intimata B. SA, tribunalul a apreciat că aceasta este neîntemeiată, având în vedere faptul că aspectele învederate de intimată prin întâmpinare nu constituie o veritabilă excepţie procesuală, ci aspecte ce ţin de fondul cererii de revizuire, urmând a fi analizate ca atare.
Cu privire la fondul cererii de revizuire, tribunalul a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 7166/08.11.2000 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia comercială în dosarul nr. x/2000 s-a admis cererea formulată de reclamanta C. SRL în contradictoriu cu pârâta D. SA (în prezent A. SA) şi s-a dispus obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare cu plata preţului în rate cu privire la activele obţinute în temeiul contractului de asociere în participaţiune nr. 1215/03.08.1995 şi a actelor adiţionale, la valoarea de 24.674.378.000 de lei vechi. De asemenea, a fost obligată pârâta la 1.000.000 de lei vechi daune cominatorii pe zi de întârziere şi la plata cheltuielilor de judecată.
Imobilele ce au format obiectul contractului de asociere în participaţiune menţionat mai sus au fost înstrăinate prin contract de vânzare-cumpărare încheiat între revizuenta A. SA, în calitate de vânzătoare, şi C. SRL, în calitate de cumpărătoare.
Tribunalul a constatat că în preambulul contractului de vânzare-cumpărare există menţiune expresă cu privire la faptul că acest contract s-a încheiat ca urmare a sentinţei civile nr. 7166/08.11.2000 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia comercială în dosarul nr. x/2000, ceea ce justifică şi condiţia interesului, ca folos practic urmărit la declanşarea acţiunii de faţă, exercitată prin intermediul căii de atac a revizuirii.
În ceea ce priveşte cererea de revizuire, tribunalul a constatat, referitor la obiectul revizuirii, că se solicită în cauză revizuirea unei hotărâri rămase definitive prin neapelare, conform art. 322 alin. (1) C. proc. civ. din 1865.
În privinţa motivului de revizuire invocat, instanţa a reţinut că potrivit art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ. din 1865, revizuirea poate fi solicitată dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii.
În speţa dedusă judecăţii s-au invocat înscrisuri declarate false prin sentinţa penală nr. 2076/09.10.2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. x/299/2005, considerate determinante pentru pronunțarea hotărârii atacate, respectiv actul adiţional nr. 1/19.06.2000 la contractul de asociere în participaţiune nr. 1215/03.08.1995 încheiat între revizuentă cu C. SRL.
Din considerentele sentinţei penale rezultă, însă, că au fost declarate false ca atare numai procesele-verbale ale şedinţelor CA şi AGA, precum şi hotărârile organelor de conducere ale societăţii revizuente emise în baza proceselor-verbale respective, neinvocate în susținerea prezentei revizuiri.
În privinţa contractelor de asociere în participaţiune şi a actelor adiţionale la acestea, inclusiv actul adiţional nr. 1/19.06.2000 la contractul de asociere în participaţiune nr. 1215/03.08.1995 încheiat cu C. SRL, s-a reţinut că se impune anularea acestuia pentru două motive: în temeiul art. 348 C. proc. pen. din 1968, deoarece sunt rezultatul direct al falsificării celor consemnate în procesele-verbale ale ședințelor CA şi AGA, în sensul aprobării lor şi al întocmirii hotărârilor AGA şi CA în acelaşi sens; în temeiul art. 34 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, deoarece la încheierea contractelor s-a încălcat principiul specialităţii capacităţii de folosință.
Aşadar, reţine instanţa, actul adiţional nr. 1/19.06.2000 la contractul de asociere în participaţiune nr. 1215/03.08.1995 încheiat cu C. SRL nu a fost declarat fals prin hotărârea penală definitivă invocată în cauză, nereținându-se că acesta a fost falsificat ca urmare a săvârşirii infracţiunii de fals intelectual de către inculpat, ci numai că acesta reprezintă un rezultat al falsificării celorlalte înscrisuri anulate, respectiv procesele-verbale ale şedinţelor CA şi AGA în baza cărora s-au inserat dispoziţiile anulate din cadrul deciziilor CA şi hotărârilor AGA pentru încheierea contractelor de asociere în participaţiune, hotărâri AGA ce au fost adoptate cu încălcarea dispoziţiilor prevăzute de legiuitor pentru formarea voinţei sociale în adunarea generală, respectiv a normelor de ordine publică referitoare la convocare, la publicitate, ordine de zi, deliberare şi vot.
Ca atare, tribunalul nu a reținut că actul adiţional nr. 1/19.06.2000 la contractul de asociere în participaţiune nr. 1215/03.08.1995 dedus judecăţii în cadrul dosarului nr. x/2000 al Tribunalului Bucureşti, Secţia comercială, a fost plăsmuit în integralitatea sa ori că s-a alterat realitatea, deoarece operaţiunea de asociere în participaţiune - ca situaţie premisă pentru existenţa infracţiunii de fals intelectual, pentru care s-a dispus condamnarea inculpatului - s-a realizat, situaţia contrară nerezultând din considerentele sentinţei penale nr. 2076/09.10.2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. x/299/2005 şi nici din poziţia procesuală adoptată de revizuentă în cauza soluţionată prin sentinţa civilă nr. 7166/08.11.2000 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia comercială în dosarul nr. x/2000 ori din probele administrate în acea cauză sau în litigiul de faţă.
De asemenea, pentru ca un înscris să fie declarat fals este necesar ca acesta să fie el însuşi obiectul acţiunii de falsificare, fie în modalitatea de atestare a unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului, fie în modalitatea omisiunii de a insera în act fapte sau împrejurări care trebuie să fie inserate. Prin urmare, faptul că înscrisul analizat a fost reţinut de instanţa penală ca fiind rezultatul acţiunii de falsificare a unor alte înscrisuri nu satisface condiţia înscrisului declarat fals, impusă de art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ. din 1865.
Această situaţie, a reţinut instanţa, rezultă cu evidenţă din considerentele sentinţei penale nr. 2076/09.10.2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. x/299/2005, instanţa penală reţinând întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 C. pen. din 1968, numai în privinţa faptei inculpatului de a falsifica hotărârile consiliului de administraţie şi ale adunării generale a acționarilor cu prilejul întocmirii acestora de către A. SA, hotărâri AGA care cuprindeau menţiuni necorespunzătoare adevărului şi care au fost întocmite pe baza proceselor-verbale ale şedinţelor, astfel cum au fost modificate de către o altă persoană faţă de care inculpatul a fost condamnat pentru participaţie improprie la fals intelectual.
Relevant este şi faptul că în cadrul considerentelor asupra laturii penale, instanța penală a făcut referire la contractele de asociere numai atunci când a reţinut săvârşirea de către inculpat a infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 C. pen. din anul 1968, şi a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzută de art. 248 raportat la art. 2481 C. pen. din 1968, astfel că, a reţinut tribunalul, actul adiţional nr. 1/19.06.2000 la contractul de asociere în participaţiune nr. 1215/03.08.1995 a constituit o modalitate de săvârșire a acestor din urmă infracţiuni, ci nu a celei de fals intelectual.
Drept consecinţă, tribunalul a constatat că revizuenta nu se poate prevala de nulitatea actului adiţional nr. 1/19.06.2000 la contractul de asociere în participaţiune nr. 1215/03.08.1995, dispusă prin sentinţa penală nr. 2076/09.10.2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosarul nr. x/299/2005, pentru a invoca motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ. din 1865, deoarece acest text nu se referă la înscrisuri declarate nule sau anulate, precum actul adiţional în cauză, ci la înscrisuri declarate false.
Prin acest caz de revizuire nu s-au avut în vedere nici situaţiile în care actul nu corespunde voinţei reale a părţilor, o astfel de interpretare excedând ipotezei menţionate fără echivoc de art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ. din 1865, text legal care trebuie interpretat în mod strict, întrucât este vorba despre o excepţie.
În final, tribunalul a apreciat că nu se poate constata în cadrul prezentului litigiu faptul că actul adiţional menţionat anterior este fals, întrucât, pentru a proceda în acest mod, revizuenta trebuia să facă dovada existenţei unei hotărâri penale din care să rezulte că nu se mai poate urmări penal infracţiunea de fals săvârşită cu privire la acest act.
Pentru aceste considerente, tribunalul a concluzionat în sensul caracterului neîntemeiat al cererii de revizuire formulate de revizuenta A. SA în contradictoriu cu intimata B. SA.
Împotriva sentinţei civile menţionate a declarat apel revizuenta A. SA, prin care a solicitat schimbarea sentinţei apelate în sensul admiterii cererii de revizuire, schimbarea în tot a sentinţei civile nr. 7166 din data de 08.11.2000 pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, Secţia comercială, în dosarul nr. x/2000 şi respingerea cererii de chemare în judecată formulată de către B. ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.
Intimata B. SA a înaintat la dosarul cauzei întâmpinare la data de 25.01.2016 prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
Prin decizia civilă nr. 391 din 2 martie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a V-a civilă a fost respins apelul declarat de apelanta - revizuentă A. SA împotriva sentinţei civile nr. 1167/09.03.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata B. SA, ca nefondat. A fost respinsă cererea accesorie de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Analizând sentinţa civilă apelată prin prisma motivelor de apel invocate, Curtea a constatat că apelul este nefondat, pentru considerentele ce succed:
Prin cererea de revizuire s-a învederat incidenţa motivului prevăzut de art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ., susţinându-se că sentinţa civilă a cărei revizuire s-a solicitat s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii. În motivarea de fapt a cererii de revizuire s-a arătat că înscrisul declarat fals constă în actul adiţional nr. 1/19.06.2000 la contractul de asociere în participaţiune nr. 1215/03.08.1995, declarat fals şi anulat prin sentinţa penală nr. 2076/09.10.2006 pronunţată de Judecătoria Sector 1 Bucureşti în dosarul nr. x/299/2005, definitivă prin decizia penală nr. 180/27.06.2014 a Tribunalului Bucureşti, Secţia penală.
Prima instanţă a respins cererea de revizuire reţinând, în esenţă, că actul adiţional nr. 1/19.06.2000 la contractul de asociere în participaţiune nr. 1215/03.08.1995 nu a fost declarat fals prin hotărârea penală definitivă invocată în cauză, nereţinându-se că acesta a fost falsificat ca urmare a săvârşirii infracţiunii de fals intelectual de către inculpat, ci numai că acesta reprezintă un rezultat al falsificării celorlalte înscrisuri anulate, respectiv procesele-verbale ale şedinţelor CA şi AGA în baza cărora s-au inserat dispoziţiile anulate în cadrul deciziilor CA şi hotărârilor AGA pentru încheierea contractelor de asociere în participaţiune, hotărâri AGA ce au fost adoptate cu încălcarea dispoziţiilor prevăzute de legiuitor pentru formarea voinţei sociale în adunarea generală, respectiv a normelor de ordine publică referitoare la convocare, publicitate, ordine de zi, vot. S-a apreciat că, împrejurarea că înscrisul analizat a fost reţinut de instanţa penală ca fiind rezultatul acţiunii de falsificare a altor înscrisuri, nu satisface condiţia înscrisului declarat fals, impusă de art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ. din 1865, instanţa penală apreciind relevantă împrejurarea în considerentele asupra laturii penale, nu s-a reţinut că actul adiţional analizat ar fi constituit o modalitate de săvârşire a infracţiunii de fals intelectual.
Curtea nu a primit o atare teză, reţinând că prin înscris declarat fals, în accepţiunea dispozițiilor art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ., se înţelege nu numai înscrisul reţinut ca fals o dată cu săvârşirea unei infracţiuni, ci şi acela al cărui conţinut nu corespunde realităţii, chiar şi atunci când prin operaţiunea de alterare a realităţii nu s-a comis o infracţiune. De altfel, teza contrară ar conduce la concluzia de neacceptat ca erorile judiciare a căror înlăturare s-a urmărit prin reglementarea acestei căi extraordinare de atac să rămână în fiinţă, ceea ce este de neconceput. Ca atare, cu atât mai mult poate fi valorificat în cadrul motivului de revizuire analizat un înscris al cărui conţinut nu corespunde realităţii, chiar dacă el nu este rezultatul unei infracţiuni de fals intelectual, aspectul esenţial pentru încadrarea în motivul de revizuire analizat constând în neconcordanţa conţinutului înscrisului cu realitatea, nicidecum o anume încadrare juridică a faptei care a condus la această situaţie de fapt din punctul de vedere al legii penale.
De asemenea, contrar celor reţinute de prima instanţă, nu este necesară pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti penale din care să rezulte că nu se mai poate urmări penal infracţiunea de fals săvârşită cu privire la acest act, câtă vreme dispoziţiile legale nu operează o astfel de diferenţiere şi, potrivit unei interpretări constante consacrată deopotrivă de doctrina şi practica judiciară, falsul înscrisului se analizează incidental în chiar procesul de revizuire.
Din perspectiva menţionată, Curtea a constatat că prima instanţă nu a interpretat corect dispoziţiile art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ., referitoare la interpretarea extensivă a sintagmei de „înscris fals”, însă acest aspect nu a fost de natură să conducă la admiterea apelului îndreptat împotriva soluţiei cuprinse în dispozitivul sentinţei apelate, de respingere a cererii de revizuire.
Curtea a avut în vedere împrejurarea că ipoteza de revizuire analizată presupune, pe lângă condiţia ca înscrisul să fi fost declarat fals, şi pe aceea ca înscrisul să fi fost determinant pentru pronunţarea hotărârii atacate. Premisa îndeplinirii cerinţei menţionate este aceea ca instanţa învestită cu litigiul finalizat cu pronunţarea sentinţei a cărei revizuire se cere să fi avut efectiv posibilitatea de a supune analizei sale înscrisul menţionat şi să-l fi valorificat cu prilejul deliberării şi pronunţării soluţiei a cărei retractare s-a solicitat. În speţa de faţă premisa menţionată nu este îndeplinită, astfel că nu se poate susţine îndeplinirea condiţiei înscrisului determinant. Analiza dosarului finalizat cu pronunţarea sentinţei nr. 7166/08.11.2000 a relevat împrejurarea că înscrisul cu privire la care s-a învederat caracterul fals nu a fost ataşat la acest dosar. Or, este exclus a se aprecia că un înscris pe care instanţa nu l-a avut la dispoziţie să fi fost apreciat determinant în pronunţarea soluţiei.
Pentru aceste considerente, reţinând că sentinţa nr. 7166/08.11.2000 nu s-a dat în temeiul înscrisului constând în actul adiţional nr. 1/19.06.2000 la contractul de asociere în participaţiune nr. 1215/03.08.1995, care de altfel nu a fost înfăţişat acestei instanţe, Curtea a concluzionat în sensul caracterului nefondat al apelului formulat.
Faţă de soluţia de respingere a apelului, în raport de dispoziţiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., reţinând culpa procesuală a apelantului în derularea procedurii judiciare de faţă, Curtea a respins și cererea accesorie de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs revizuenta A. SA solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate, respectiv admiterea apelului declarat de aceasta împotriva sentinţei civile nr. 1167/09.03.2015 pronunţate de către Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/3/2014 şi schimbarea în parte a acesteia, în sensul admiterii cererii de revizuire şi retractării în tot a sentinţei civile nr. 7166/08.11.2000 pronunţate de către Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2000, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulate de către B. SA, ca neîntemeiată.
Recurenta susține că hotărârea atacată este nelegală, fiind pronunţată ca urmare a interpretării şi aplicării eronate a dispoziţiilor art. 322 pct. 4 C. proc. civ. de la 1865, cu încălcarea dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. de la 1865 şi art. 6 CEDO, motiv pentru care invocă incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte caracterul fals al Actului Adiţional nr. 1/19.06.2000 la Contractul de asociere nr. 1215/03.08.1995, recurenta arată că instanţa de apel a reţinut în mod corect că prin înscris declarat fals, în accepţiunea dispoziţiilor art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ., se înţelege nu numai înscrisul reţinut ca fals o dată cu săvârşirea unei infracţiuni, ci şi acela al cărui conţinut nu corespunde realităţii, chiar şi atunci când prin operaţiunea de alterare a realităţii nu s-a comis o infracţiune.
Actul adiţional nr. 1/19.06.2000 reprezintă un act care nu corespunde realităţii, asimilat înscrisului fals, fiind rezultatul săvârşirii infracţiunilor de către inculpatul E., prin falsificarea celor consemnate în procesele - verbale ale şedinţelor CA şi AGA ale A. SA atestându-se nişte împrejurări necorespunzătoare adevărului întrucât nu a existat intenţia A. SA de a înstrăina activele societăţii către B. SA.
Recurenta mai susţine că Actul adiţional nr. 1/19.06.2000 a avut un caracter determinant în pronunţarea sentinţei civile nr. 7166 din 08.11.2000, în accepţiunea art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ. de la 1865, respectiv la încheierea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de părţi.
În ceea ce priveşte caracterul determinant, instanţa de apel a reţinut în mod nelegal, prin aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ. de la 1865, faptul că sentinţa nr. 7166/08.11.2000 nu s-a dat în temeiul înscrisului constând în actul adiţional nr. 1/19.06.2000 la contractul de asociere în participaţiune nr. 1215/03.08.1995, care nu a fost înfăţişat instanţei.
Astfel, instanţa de apel a dat o interpretare restrictivă şi nelegală a condiţiei ca înscrisul declarat fals să fi fost determinant pentru pronunţarea hotărârii judecătoreşti, limitându-se la analiza înscrisurilor enumerate în cererea de chemare în judecată formulată de B. SA imediat după încheierea actului adiţional şi a documentelor anexate la dosarul nr. x/2000.
Actul adiţional declarat fals a avut un caracter determinant atât în pronunţarea sentinţei civile nr. 7166/08.11.2000, cât şi la încheierea subsecventă a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 1237/07.07.2001 prin care s-a înstrăinat activul A. SA către B. SA, aşa cum rezultă din sentinţa nr. 7166/08.11.2000 prin care Tribunalul Bucureşti a admis cererea B. SA şi a obligat A. SA la vânzarea activelor atât în baza contractului de asociere în participaţiune nr. 1215/03.08.1995, cât şi a actelor adiţionale la acesta.
Actul adiţional anulat de către instanţa penală a fost încheiat la o perioadă scurtă de timp de la apariţia Legii nr. 133/1999 care dădea voie întreprinderilor precum B. SA ca în baza unui contract de asociere în participaţiune să aibă acces la activele A. SA. Aşadar, Actul adiţional a fost încheiat prin fraudarea voinţei societare a A. SA, pentru ca B. SA să dobândească ulterior prin vânzare dreptul de proprietate asupra tuturor vilelor X, precum şi a terenului aferent acestora. Deşi era îndeplinită formal condiţia esenţială - existenţa unui contract de asociere în participaţiune - pentru ca intimata B. SA să beneficieze de prevederile Legii nr. 133/1999, prin încheierea Actului adiţional din anul 2000 părţile au urmărit facilitarea cumpărării tuturor vilelor, dar mai ales şi a terenului aferent acestora, care nu era prevăzut în contractul iniţial de asociere în participaţiune şi nici în celelalte acte adiţionale.
Acest aspect a fost reţinut şi de către instanţa penală care statuează prin sentinţa penală nr. 2076/09.10.2006 faptul că Actul adiţional, precum şi celelalte contracte de asociere în participaţiune încheiate de inculpat au avut ca scop de a facilita cumpărarea preferenţială ulterioară a activelor respective de către asociaţi. Dacă nu ar fi existat acest ultim Act adiţional, încheiat ca urmare a activităţilor infracţionale ale inculpatului E., B. SA nu ar mai fi putut să promoveze cererea de cumpărare a activului ce a făcut obiectul contractului de asociere în participaţiune, în temeiul Legii nr. 133/1999, nici să promoveze acţiunea de obligare a A. SA la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, întrucât nu ar fi putut face dovada că deţine toate aceste active disponibile în baza unui contract de asociere în participaţiune, că a realizat investiţiile aferente acestora şi că nu are datorii faţă de A. SA.
În plus, instanţa penală a anulat Actul adiţional constatând că acesta reprezintă în sine contractul la care face referire Legea nr. 133/1999, acesta fiind încheiat tocmai pentru a beneficia de dispoziţiile acestei legi, având în vedere că după intrarea în vigoare a acestui act normativ urma să nu mai fi permise încheierea unor contracte de asociere în participaţiune cu privire la activele disponibile ale societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat. Susţinerea instanţei de apel conform căreia nu se poate aprecia că un înscris pe care instanţa nu l-a avut la dispoziţie nu ar fi determinant, nu poate fi reţinută în prezenta cauză având în vedere că acest înscris a fost încheiat tocmai pentru a eluda procedura legală de privatizare a A. SA.
În acest sens, prin sentinţa penală s-a reţinut că vânzarea activelor trebuia să se efectueze în conformitate cu procedura prevăzută de O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale şi normele de aplicare a acesteia respectiv cu aprobarea adunării generale a acţionarilor sau a consiliului de administraţie.
În plus, O.U.G. nr. 88/1997 prevede la art. 27 faptul că societăţile comerciale care au în derulare contracte de asociere în participaţiune pot vinde sau încheia contracte de leasing imobiliar cu clauza irevocabilă de vânzare prin negociere directă cu asociaţii, în situaţiile în care aceştia au efectuat investiţii în activele pe care le utilizează reprezentând mai mult de 15% din valoarea acestor active.
Mai mult, potrivit art. 143 din Legea nr. 31/1990, administratorii vor putea să încheie acte juridice prin care să înstrăineze bunurile aflate în patrimoniul societăţii, a căror valoare depăşeşte jumătate din valoarea contabilă activelor societăţii la data încheierii actului juridic, numai cu aprobarea adunării generale extraordinare a acţionarilor. Deşi inculpatul E. cunoştea aceste dispoziţii legale şi răspundea de modul de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare conform Legii nr. 133/1999, acesta nu le-a respectat, cauzând un prejudiciu societăţii A. SA în valoare de 2.040.034.000 lei.
Prin urmare, existenţa contractului de asociere în participaţiune nr. 1215/1995 şi a actelor adiţionale nr. 1208/01.08.1996, nr. 842/17.07.1997, nr. 664/23.07.1998 şi nr. 300/03.06.1999 nu era o condiţie suficientă pentru înstrăinarea activelor, întrucât vânzarea acestora nu se putea realiza fără aprobarea AGA, sub sancţiunea nulităţii absolute, întrucât prevederile art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1997 au în vedere un interes general, de ordine publică, interes determinant de specificul activelor ca fiind deţinute de o societate cu capital majoritar de stat.
Decizia recurată este nelegală inclusiv sub acest aspect în condiţiile în care caracterul determinant al Actului adiţional nr. 1/09.06.2000 pentru pronunţarea sentinţei civile nr. 7166/08.11.2000 trebuia analizat din perspectiva efectelor pe care acest act le-a avut cu privire la pronunţarea sentinţei a cărei revizuiri s-a solicitat şi, ulterior, la încheierea contractului de vânzare dintre A. SA şi B. SA.
Intimata B. SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat, arătând că hotărârea pronunţată de instanţa de apel este temeinică şi legală, fiind rezultatul unei corecte interpretări a dispoziţiilor legale incidente în cauză, aceasta situându-se în afara oricăror critici de nelegalitate sau netemeinicie.
Susţine intimata că nu sunt întrunite condiţiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ., pentru ca cererea de revizuire să poată fi admisă, instanţa de apel apreciind corect că Actul adiţional nr. 1/19.06.2000 nu a avut caracterul de a fi fost hotărâtor la judecarea cauzei finalizată cu pronunţarea hotărârii a cărei revizuire se solicită în dosar, Hotărârea nr. 7136/08.11.2000 nefiind dată în considerarea expresă a actului adiţional nr. 1/19.06.2000 în sensul art. 324 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. Anularea actului adiţional nr. 1/19.06.2000 nu poate avea ca efect admiterea cererii de revizuire, în contextul în care acesta nu a fost hotărâtor pentru instanţa fondului, actul nefiind nici măcar depus la dosarul de fond al cauzei şi nefăcând, aşadar, obiectul judecăţii cauzei finalizate cu hotărârea a cărei revizuire se solicită.
Nu este îndeplinită nici premisa ca instanţa învestită cu judecarea litigiului finalizat prin pronunţarea hotărârii a cărei revizuire se solicită să fi avut efectiv posibilitatea de a supune analizei sale înscrisul menţionat şi să-l fi valorificat cu prilejul deliberării şi pronunţării soluţiei a cărei retractare s-a solicitat. Cu alte cuvinte, soluţia instanţei nu a fost afectată de valoarea juridică şi probantă a acestui act, sens în care hotărârea pronunţată nu este susceptibilă de a fi revizuită pentru aceste motive.
În ceea ce priveşte critica recurentei cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ., coroborat cu art. 6 CEDO, intimata apreciază că aceasta este vădit nefondată, instanţa de apel interpretând în mod corect dispoziţiile art. 322 pct. 4 teza a 2-a C. proc. civ., aceasta manifestând rol activ, analizând toate criticile invocate de către SC A. SA şi schimbând chiar motivarea primei instanţe pe aspectul caracterului fals al înscrisului reclamat.
Solicită respingerea motivelor de recurs ca fiind vădit nefondate, întrucât ce se critică nu este greşita aplicare a legii de către instanţa de apel, ci o simplă apreciere a situaţiei de fapt, relativ la existenţa sau nu a unui înscris în dosarul cauzei, care nu poate fi cenzurată însă de către instanţa de recurs în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Contrar celor susţinute de recurentă, instanţa de apel nu s-a limitat numai la analiza înscrisurilor enumerate în cererea de chemare în judecată formulată de SC C. SRL, ci a analizat întreg probatoriul administrat în dosarul nr. x/2000, acest act adiţional neregăsindu-se şi nefiind depus analizei instanţei de judecată.
Deşi recurenta SC A. SA încearcă să acrediteze ideea că prin actul adiţional nr. 1/2000 a fost extins obiectul contractului de asociere în participaţiune, sens în care este «hotărâtor», această susţinere nu este adevărată, fiind contrazisă de conţinutul juridic al actelor adiţionale anterioare, în condiţiile în care asocierea în participaţiune a fost încheiată între părţi în anul 1995, având încă de la acel moment în vedere toate vilele X.
Contractul de asociere în participaţiune, împreună cu celelalte 4 acte adiţionale la acesta erau în fiinţă la momentul pronunţării hotărârii atacate cu revizuire şi nu au fost anulate de către instanţa penală.
Decizia Consiliului de Administraţie al SC A. SA nr. 4/28.04.2000, în ceea ce priveşte intenţia societăţii de înstrăinare a vilelor, respectiv aprobarea efectivă a valorii de pornire a negocierii de vânzare a Vilelor X - art. 11 - nu a fost anulată.
Sentinţa civilă nr. 7166/2000 a avut în vedere toate aceste acte neanulate de instanţa penală, pronunţarea făcându-se pe baza acestor înscrisuri cu adevărat hotărâtoare.
Nici prin actul adiţional nr. 1/19.06.2000, nici în dosarul nr. x/2000 şi nici prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 1237/2001 problema imobilului - teren aferent Vilelor X - nu a fost tranşată, prin urmare susţinerea SC A. SA în sensul că actul adiţional ar fi fost esenţial în cauză este eronată.
Cu vădită rea - credinţă este susţinută şi afirmaţia recurentei în sensul că prin actul adiţional nr. 1/19.06.2000 s-ar fi urmărit facilitarea cumpărării tuturor vilelor, dar mai ales a terenului aferent acestora, în condiţiile în care cumpărarea vilelor a fost posibilă prin prisma contractului de asociere în participaţiune nr. 1215 încheiat între părţi în anul 1995 şi a actelor adiţionale la acesta până în anul 2000, iar în ceea ce priveşte terenul, acesta nu a fost achiziţionat nici în prezent de către SC B. SA.
Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, acţiunea în obligarea SC A. SA la încheierea contractului de vânzare-cumpărare nu s-a realizat în temeiul actului adiţional nr. 1/19.06.2000, aşa cum susţine recurenta, acesta nefiind invocat în cadrul acţiunii, depus sau analizat de instanţa de judecată în cadrul dosarului nr. x/2000.
Actul adiţional nr. 1/19.06.2000 nu a eludat cu nimic procedura de privatizare a SC A. SA, acesta nefăcând decât să reia prevederile din actele adiţionale anterioare. Actul adiţional reclamat ca fiind fals nu a fost avut în vedere de către instanţa care a pronunţat sentinţa atacată cu revizuire în prezenta cauză şi în lipsa acestuia.
Înalta Curte, analizând recursul prin prisma motivelor invocate, a constatat că acesta este fondat pentru considerentele ce succed.
Recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. potrivit căruia hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
În speţă, s-a solicitat revizuirea hotărârii sentinţei civile nr. 7166/8.11.2000, prin care Tribunalul Bucureşti, Secţia comercială a obligat recurenta revizuentă, în baza art. 12 din Legea nr. 133/1999, să încheie contractul de vânzare-cumpărare a activelor obţinute în baza contractului de asociere în participaţiune nr. 1215/3.08.1995.
Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri date de o instanţă de recurs care evocă fondul se poate cere dacă aceasta s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii. Acest motiv de revizuire a fost instituit în vederea restabilirii legalităţii unei hotărâri pronunţate de către o instanţă care s-a aflat în eroare cu privire la veridicitatea înscrisurilor pe baza cărora a pronunţat hotărârea.
Prin sentinţa penală nr. 2076 din 9 octombrie 2006 s-a constatat caracterul fals şi s-a dispus anularea Actului adiţional nr. 1/19.06.2000 la contractul de asociere în participaţiune nr. 1215/3.08.1995, instanţa apreciind că acesta reprezintă consecinţa directă, dacă nu chiar una din modalităţile de realizare a activităţii infracţionale a inculpatului. Instanţa penală a mai reţinut şi faptul că, contractele de asociere în participaţiune încheiate cu părţile vătămate se impun a fi anulate în temeiul art. 348 C. proc. pen., fiind rezultatul direct al falsificării celor consemnate în procesele - verbale ale şedinţelor CA şi AGA, în sensul aprobării lor şi al întocmirii hotărârilor CA şi AGA ale A. SA în acelaşi sens.
Aşadar, după finalizarea procesului civil prin pronunţarea sentinţei a cărei revizuire se cere, s-a pronunţat o hotărâre penală definitivă cu relevanţă directă asupra prezentei cereri, hotărâre penală care are autoritate de lucru judecat cu privire la faptă, persoană şi vinovăţia acesteia, fiind declarate false înscrisurile relevante în cauză şi făcându-se dovada săvârşirii infracţiunii de fals în modul arătat în hotărârea penală.
Actul adiţional nr. 1/19.06.2000 a fost declarat nul întrucât a fost încheiat fără a avea aprobarea AGA, această dispoziţie fiind prevăzută sub sancţiunea nulităţii absolute conform art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, întrucât se are în vedere un interes general, de ordine publică, determinat de specificul activelor deţinute de o societate cu capital majoritar de stat.
În lipsa unei hotărâri AGA, luată în condiţii de legalitate, rezultă că prin actul adiţional s-au atestat nişte împrejurări necorespunzătoare adevărului întrucât nu a existat intenţia A. SA de a înstrăina activele societăţii către B. SA.
În aceste condiţii, în mod greşit instanţa de apel a apreciat că actul adiţional nr. 1/19.06.2000 nu a avut caracter determinant în pronunţarea sentinţei a cărei revizuire se solicită prin prezentul dosar.
Astfel cum rezultă din dispozitivul sentinţei civile nr. 7166/8.11.2000, Tribunalul Bucureşti, Secţia comercială a obligat recurenta revizuentă, în baza art. 12 din Legea nr. 133/1999, să încheie contractul de vânzare-cumpărare a activelor obţinute în baza contractului de asociere în participaţiune nr. 1215/3.08.1995 şi a actelor adiţionale la acesta.
Potrivit art. 12 din Legea nr. 133/1999, activele disponibile utilizate de întreprinderile mici şi mijlocii în baza contractului de asociere în participaţiune încheiat cu societăţile comerciale şi companiile naţionale cu capital majoritar de stat, precum şi cu regiile autonome trebuiau vândute deţinătorului, la solicitarea acestuia, prin urmare, existenţa contractului de asociere în participaţiune susmenţionat a fost determinantă în pronunţarea soluţiei prin care SC A. SA a fost obligată să încheie contractele de vânzare-cumpărare ale activelor.
Având în vedere că există o hotărâre judecătorească penală definitivă prin care s-au declarat false înscrisurile relevante în cauză şi că s-a făcut dovada săvârşirii infracţiunii de fals în modul arătat în hotărârea penală, Înalta Curte a apreciat că sunt îndeplinite cerinţele art. 322 pct. 4 C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a admis recursul declarat de recurenta-revizuentă A. SA împotriva deciziei civile nr. 391 din 2 martie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a V-a civilă, a modificat decizia atacată în sensul că a admis apelul formulat de revizuenta A. SA împotriva sentinţei civile nr. 1167/09.03.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, pe care a schimbat-o în tot în sensul că a admis cererea de revizuire şi a schimbat în tot sentinţa civilă nr. 7166/08.11.2000 pronunţată de către Tribunalul Bucureşti, Secţia comercială în dosarul nr. x/2000, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de către SC B. SA, ca neîntemeiată.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., reţinând culpa procesuală, a obligat intimata SC B. SA să plătească recurentei revizuente A. SA suma de 15.222,78 lei cheltuieli de judecată.