Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 1399/2018

Şedinţa publică din data de 20 aprilie 2018

1. Obiectul cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 06.06.2013 sub nr. x/2013, reclamanta S.C. A. S.R.L., în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 republicată precum şi în temeiul art. 43 din Legea nr. 129/1992 republicată, a chemat în judecată pe pârâtul Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, solicitând obligarea acestuia la anularea Depozitului naţional reglementar nr. f20110297 depus de S.C. B. pentru desenele şi modelele industriale anexate cererii de depozit, cu autor C., precum şi a Certificatului de înregistrare a modelelor nr. x.

2. Hotărârea pronunţată în primă instanţă de tribunal.

Prin Sentinţa civilă nr. 407 din 03.04.2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci şi cu intervenienta S.C. B. S.R.L., a anulat Certificatul de înregistrare nr. x în privinţa modelelor nr. 7, 9, 23, 24 şi 25 şi a respins acţiunea în rest, ca neîntemeiată.

3. Hotărârea pronunţată în apel de Curtea de apel.

Prin Decizia civilă nr. 849A din 09.11.2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins apelul reclamantei împotriva sentinţei civile apelate şi a obligat apelanta la 26.084 RON cheltuieli de judecată către intimată.

Instanţa de apel a reţinut că, potrivit art. 24 alin. (4) din H.G. nr. 211/2008 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor, examinarea noutăţii şi a caracterului individual se face prin compararea impresiei globale redate prin combinaţia dintre principalele caracteristici (linii, contururi, culori, formă, textură şi/sau materiale şi/sau ornamentaţia produsului în sine) cu materialul opus, cel mai apropiat de desenul sau modelul examinat.

Cum motivele de anulare şi cele de opoziţie sunt aceleaşi (cele prevăzute de art. 22 alin. (3) din Legea nr. 129/1992) se impune concluzia că este necesară specificarea menţiunilor de la art. 23 lit. b) şi d) din regulament inclusiv în cererea de anulare a înregistrării, astfel că solicitările apelantei de modificare, pe parcursul judecării apelului, a materialului opus în cadrul verificării efectuate de experţi, are semnificaţia unei cereri noi în apel, nepermisă de art. 478 alin. (1) C. proc. civ. În aplicarea regulii prevăzută de textul menţionat, legea stabileşte că în faţa instanţei de apel părţile nu se pot folosi de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât cele invocate în faţa primei instanţe sau arătate în cererea de apel sau întâmpinare. Dar şi motivele sau mijloacele de apărare invocate prin cererea de apel sau întâmpinare nu pot viza, desigur, decât aspecte ce ţin de judecata în prima instanţă şi de hotărârea prin care s-a finalizat aceasta.

Concluziile raportului de expertiză efectuate în apel (după încuviinţarea obiecţiunilor, în care experţii au procedat la compararea desenelor din certificatul de înregistrare cu cele pe care reclamanta le-a indicat în primă instanţă), au evidenţiat că nu există trăsături caracteristice semnificative care să producă impresia globală de identitate între desene.

Pe de altă parte, chiar reţinând autorităţile puse la dispoziţia experţilor în apel, analizate în prima variantă de raport, se observă că doar desenul 13.1 înregistrat de intimată a fost identificat ca identic cu un model din catalogul ARTIFER 2005. Dar, catalogul ARTIFER 2005 nu este indicat în acţiune ca anterioritate, mai mult, desenul 13 nu este precizat ca obiect al cererii de anulare a înregistrării.

Deşi solicită anularea în tot a Certificatului de înregistrare cu nr. x, reclamanta indică desenele pretins identice cu cele din documentele distructive de noutate ca fiind cele cu numerele 23, 25, 26, 27, 28, 29, 4, 5, 6, 1, 2, 31, 32, 33, 34, 26, 7, 9. întrucât desenul cu numărul 13 nu se numără printre acestea, verificarea valabilităţii înregistrării acestuia în calea de atac presupune depăşirea cadrului procesual stabilit în faţa primei instanţe, în raport de art. 479 alin. (1) C. proc. civ. Chiar dacă provoacă o nouă judecată în fond, apelul rămâne o cale de atac de reformare prin care o instanţă superioară celei care a pronunţat hotărârea verifică legalitatea şi temeinicia acesteia.

În speţă, nu a fost probată existenţa documentelor care conţin desene pretins anterioare, documente menţionate în cererea de chemare în judecată, astfel că, pe cale de consecinţă, nu se poate vorbi de aducerea la cunoştinţa publică a acestora.

Aşadar, nu s-a făcut dovada motivelor de anulare prevăzute de art. 42 din Legea nr. 129/1992, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 6 şi 7 din Legea nr. 129/1992 pentru înregistrarea desenelor.

În baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ., apelanta, ca parte care a pierdut, a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, onorariul experţilor judiciari, onorariul expertului parte al intimaţilor şi taxa de timbru aferentă cererii de recuzare, dovedite cu înscrisurile de la filele 75,95,414 - 441.

4. Cererile de recurs.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs intervenienta B. S.R.L., iar reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs incident.

Recursul declarat de intervenienta B. S.R.L. a fost încadrat în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea memoriului de recurs, intervenienta a susţinut, în esenţă, că, în privinţa cazului prevăzut de mod greşit, instanţa de apel nu a argumentat şi motivat hotărârea sa privind reducerea cheltuielilor de judecată solicitate de recurentă, singurul temei de drept invocat fiind art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., consideră că instanţa de apel a aplicat în mod greşit normele de drept în ceea ce priveşte cuantumul cheltuielilor de judecată, motivat de faptul că textele de lege nu fac distincţia între etapele procesuale şi cheltuielile de judecată, recurenta solicitând acordarea cheltuielilor de judecată aferente întregului ciclu procesual, orice altă interpretare conducând la încălcarea dreptului la apărare al părţilor, drept cu valoare de principiu, prevăzut de art. 13 C. proc. civ.

Recursul incident declarat de reclamanta A. S.R.L. a fost încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În cuprinsul memoriului de recurs, reclamanta arată că instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 23 lit. b) şi d) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 129/1992, cât şi ale dispoziţiilor art. 478 alin. (1) şi art. 4 C. proc. civ., fiind incidente astfel dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motivat de faptul că nu există nicio prevedere legală care să limiteze materialul probator la înscrisurile depuse la dosar la momentul chemării în judecată, existând posibilitatea completării materialului probator, ca urmare a accesului la documente relevante de existenţa cărora recurenta-reclamantă a luat cunoştinţă ulterior formulării cererii de chemare în judecată.

De asemenea, se consideră că instanţa de apel nu a motivat în niciun fel modalitatea în care s-au acordat cheltuielile de judecată, în condiţiile în care cererea de acordare a cheltuielilor aferente fondului era tardivă, în raport de art. 452 C. proc. civ., întrucât intervenienta nu a solicitat cheltuieli de judecată în faţa primei instanţe, precum şi faptul că aceste cheltuieli puteau fi compensate, iar instanţa de apel nu a dispus reducerea acestora proporţional cu activitatea depusă de fiecare avocat în parte.

5. Procedura derulată în recurs.

S-a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor declarate, reţinându-se, conform art. 486 alin. (3) C. proc. civ., următoarele:

Elementele cererilor: cererea de recurs formulată de intervenienta B. S.R.L. a fost motivată, motivele de recurs depuse au fost încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. cererea de recurs incident formulată de reclamanta A. S.R.L. a fost motivată, motivele de recurs depuse au fost încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

S-a mai reţinut că recursul formulat de intervenienta B. S.R.L. a fost declarat la data de 20 aprilie 2017 (conform datei de pe plicul poştal, aflată la fila 45 dosar recurs), decizia recurată a fost comunicată recurentei-reclamante la data de 20 martie 2017, termenul de declarare a recursului, de 30 de zile de la comunicare, prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ. şi calculat conform art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a împlinit pe data de 20 aprilie 2017.

Recursul incident formulat de reclamanta A. S.R.L. a fost depus odată cu întâmpinarea la recursul principal la data de 14 iunie 2017

Recursul principal declarat de intervenienta B. S.R.L. a fost comunicat recurentei-reclamante la data de 15 mai 2017; în speţă, termenul de declarare a recursului incident, ce se depune odată cu întâmpinarea la recursul principal, este de 30 de zile de la comunicare, prevăzut de art. XVII alin. (3) coroborat cu art. XVII alin. (4) raportat la art. XVI alin. (1), calculat conform art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a împlinit pe data de 15 iunie 2017.

Asupra verificării motivelor de casare, prevăzute de art. 488 C. proc. civ., s-au constatat următoarele:

Recursul formulat de intervenienta B. S.R.L. a fost motivat conform prevederilor art. 487 alin. (1) C. proc. civ..Motivele de recurs depuse au fost încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Recursul incident formulat de reclamanta A. S.R.L. a fost motivat conform prevederilor art. 487 alin. (1) C. proc. civ. Motivele de recurs depuse au fost încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Nu au fost găsite motive de ordine publică, în condiţiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

Prin încheierea din 23.02.2018 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis în principiu recursurile declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L. şi de intervenienta S.C. B. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 849A din 9 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, şi s-a acordat termen de judecată la data de 20.04.2018. S-a reţinut că urmează a se discuta, în raport şi de finalitatea apărării de fond formulate, asupra admisibilităţii recursului incident din perspectiva enunţată de recurenta intervenientă.

La termenul de judecată din data de 20.04.2018, instanţa de recurs a pus în discuţie eventuala calificare juridică a recursului reclamantei ca recurs principal, cu consecinţa neîndeplinirii condiţiilor în ceea ce priveşte instanţa la care se depune şi termenul de declarare a acestuia ori posibilitatea analizării de către instanţă a recursului incident în limitele în care acesta are legătură cu recursul principal şi, deci, este admisibil, respectiv doar la critica referitoare la cheltuielile de judecată acordate în apel.

6. Considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursurilor.

Cu titlu prealabil, în contextul conturat prin dezbaterile din şedinţa publică din data de 20.04.2018, Înalta Curte urmează a analiza recursul incident numai în limitele criticilor ce fac obiect al recursului principal, declarat de intervenienta S.C. B. S.R.L., critici ce vizează cheltuielile de judecată, fiind inadmisibile motivele de recurs referitoare la soluţia de respingere ca nefondat a apelului reclamantului, pentru următoarele considerente:

Recursul incident exercitat în condiţiile art. 472 şi 474 C. proc. civ. - la care trimit în mod expres prevederile art. 491 C. proc. civ. - are caracter accesoriu în raport de recursul principal, în sensul că, prin declararea recursului principal, există riscul pentru partea care a câştigat procesul, în tot sau în parte, de a i se înrăutăţi situaţia prin eventuala admitere a recursului principal şi are, astfel, interesul de a formula o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii recurate. Caracterul accesoriu este accentuat de dispoziţiile art. 472 alin. (2) C. proc. civ., din care rezultă dependenţa soluţiei date recursului incident de soluţia dată de instanţă recursului principal.

Aşadar, recursul incident este admisibil numai în măsura existenţei riscului schimbării soluţiei date în apel într-un sens favorabil recurentului principal, prin aderarea la recurs urmărindu-se împiedicarea adoptării unei asemenea soluţii în calea extraordinară de atac. Recursul incident nu este deschis în absenţa acestui risc sau, dacă a fost exercitat, rămâne fără efect atunci când riscul nu mai există, faţă nesoluţionarea în fond a recursului principal.

În cauză, se reţine că, prin decizia recurată, apelul declarat de reclamant a fost respins ca nefondat, cu obligarea apelantului-reclamant la cheltuieli de judecată într-un cuantum mai mic decât cel solicitat de către intimatul-intervenient.

Reclamantul nu a declarat recurs principal împotriva soluţiei de respingere a apelului său, ci recurs incident, prin care a criticat atât dispoziţia de respingere a apelului, cât şi dispoziţia privind cheltuielile de judecată, urmărind, dacă nu înlăturarea acestora, cel puţin diminuarea cuantumului stabilit în sarcina sa. În schimb, intervenientul a declarat recurs principal, nemulţumit fiind de cuantumul cheltuielilor de judecată acordate.

Faţă de considerentele anterior expuse în legătură cu caracterul accesoriu al recursului incident, se constată că riscul unei soluţii defavorabile există doar în privinţa soluţiei vizând cheltuielile de judecată, criticate prin recursul principal. Dacă acesta din urmă ar fi admis, casarea deciziei recurate, pe temeiul art. 497 C. proc. civ., ar fi una parţială, conducând la rejudecare exclusiv cu privire la cheltuielile de judecată, nu şi cu privire la apelul însuşi.

În aceste condiţii, urmează a se constata că recursul incident este admisibil, însă doar în limitele criticilor din recurs principal, astfel încât nu pot fi primite motivele de recurs referitoare la soluţia de respingere ca nefondat a apelului reclamantului şi nu vor fi cercetate.

Examinând hotărârea atacată în limitele criticilor invocate şi având în vedere raportul asupra admisibilităţii în principiu, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele care urmează:

Prin motivele de recurs invocate de recurentul principal, motive ce se regăsesc şi în cuprinsul memoriului de recurs incident, recurentele critică Decizia nr. 849A din 9 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti prin prisma incidenţei dispoziţiilor art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ. În ceea ce priveşte aplicarea şi interpretarea art. 453 C. proc. civ.

Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este necesar ca hotărârea recurată să nu cuprindă motivele pe care se întemeiază sau să cuprindă motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Se susţine de către recurenta intervenientă că instanţa de apel nu a argumentat în fapt şi în drept soluţia cu privire la reducerea cheltuielilor de judecată solicitate de către intervenienta S.C. B. S.R.L., ci doar a menţionat că s-a raportat la dispoziţiile art. 451 alin. (1) C. proc. civ., fiind incident astfel motivul reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. Arată că intervenienta a făcut dovada tuturor cheltuielilor de judecată făcute în prezenta cauză, care nu a fost iniţiată de către aceasta.

Recurenta S.C. A. S.R.L. invocă aceeaşi critică de nelegalitate, însă în contextul nemotivării hotărârii cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată.

Susţinerile recurentelor nu sunt fondate, în motivarea soluţiei de acordare a cheltuielilor de judecată instanţa reţine incidenţa art. 453 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora partea care pierde procesul va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, şi a arătat în ce constau cheltuielile de judecată şi care sunt înscrisurile ce le atestă.

Aşadar, contrar susţinerilor recurentei-interveniente, instanţa de apel nu a redus cheltuielile de judecată solicitate, în aplicarea art. 453 alin. (2) din cod, ci a acordat sumele de bani dovedite a fi fost efectuate prin înscrisurile menţionate în mod expres în decizie.

Reevaluarea constatărilor de fapt referitoare la dovada cheltuielilor de judecată nu este posibilă în această fază procesuală, iar eventualele greşeli de calcul nu pot fi invocate pe calea recursului, ci doar prin procedura prevăzută de art. 442 C. proc. civ., conform art. 445 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ambele recurente susţin că instanţa de apel a aplicat în mod greşit normele de drept în ceea ce priveşte cuantumul cheltuielilor de judecată. Prin recursul incident s-a arătat că aceste cheltuieli puteau fi compensate, iar instanţa de apel nu a dispus reducerea cheltuielilor constând în onorariile de avocat, efectuate de către recurenta-intervenientă.

Aceste motive de recurs ce vizează exclusiv cuantumul şi modul de acordare a cheltuielilor de judecată de instanţa de fond şi de cea de apel nu pot fi primite. Critica de nelegalitate reglementată de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. are în vedere încălcarea sau greşita aplicare a normelor de drept material de către instanţa de apel.

Este adevărat că, potrivit dispoziţiilor art. 451 C. proc. civ., instanţa are posibilitatea să reducă onorariul de avocat, atunci când acesta este "vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei", art. 451 alin. (2) C. proc. civ. prevăzând câteva repere în aprecierea cuantumului cheltuielilor de judecată, şi anume că instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei.

Prin urmare, aprecierea se face, pe de o parte, în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei, iar, pe de altă parte, cu activitatea desfăşurată de avocat, în ambele cazuri ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Cele două repere sunt cumulativ stabilite, în sensul că un onorariu trebuie să corespundă fiecăruia dintre criterii pentru a nu fi redus de instanţă de judecată.

Însă, operaţiunea de stabilire a cheltuielilor de judecată de instanţa e fond şi cea de apel presupune stabilirea onorariului inter partes, astfel că, în ceea ce priveşte criticile privind cheltuielile ocazionate de desfăşurarea procesului, acordate de către instanţa de apel, atât cele care vizează compensarea, cât şi cele care vizează cuantumul acestora, Înalta Curte apreciază că aceste aspecte ţin de netemeinicie şi de apreciere a probelor administrate, neputând forma obiectul controlului de legalitate al instanţei de recurs.

Cum aceste critici invocate nu se pot circumscrie motivelor de nelegalitate reglementate de art. 488 C. proc. civ., cele două recursuri declarate de intervenienta S.C. B. S.R.L. şi de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 849A din 9 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, se impun a fi respinse în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursul principal declarat de intervenienta S.C. B. S.R.L. şi recursul incident formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 849A din 9 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20 aprilie 2018.

Procesat de GGC - NN