Imobil. Acțiune în revendicare prin comparare de titluri. Contract de vânzare cumpărare. Executare silită. Act de adjudecare.
Cuprins pe materii : Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate.
Index alfabetic : acțiune în revendicare
- act de adjudecare
- imobil
- licitație
- bună-credință
Codul de procedură civilă de la 1865, art. 516
Codul civil de la 1864, art. 480
Actul de adjudecare poate face obiectul unui proces de comparare de titluri, fără a se bucura de o forţă juridică superioară altui act juridic civil translativ de proprietate, iar faptul că acest act a fost emis în executarea unei sentințe civile, care a constatat finalizată o procedură de vânzare la licitaţie şi a dispus emiterea sa, nu îi conferă preferabilitate faţă de un alt titlu, mai caracterizat, în condiţiile în care, hotărârea judecătorească a verificat, în limitele învestirii acelei instanţe, numai respectarea procedurii de vânzare la licitaţie, nu şi alte elemente ce ţin de fondul dreptului de proprietate.
Cu privire la procesul propriu-zis de comparare a titlurilor, instanța a procedat în mod corect dând
eficienţă juridică titlului fostului proprietar, în condiţiile în care a reţinut că acesta a redobândit dreptul de proprietate asupra bunului, prin anularea vânzării constatată a fi fost făcută în frauda drepturilor creditorilor vânzătoarei, în detrimentul drepturilor decurgând din actul de adjudecare, având în vedere că la data adjudecării bunul nu se mai afla în patrimoniul debitorului executat silit, iar adjudecatarul, cunoscând că la momentul licitaţiei de vânzare silită a imobilului, exista un litigiu în legătură cu acesta, şi-a asumat riscul pierderii bunului.
Secția I civilă, decizia nr.652 din 26 februarie 2014
Prin cererea înregistrată la data de 11.03.2011, reclamanta SC D.G. SRL prin lichidator a chemat în judecată pe SC T.P. SA, solicitând să fie obligată pârâta a lăsa în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul din Galaţi.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că la data de 08.06.2004, prin sentinţa civilă nr. 145 pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. x/121/2004, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței asupra SC D. G. SRL.
În cadrul atribuţiilor conferite de lege, la data de 18.07.2005, lichidatorul desemnat a promovat în temeiul dispoziţiilor art. 60 şi urm. din Legea nr. 64/1995 (actualmente art. 79 din Legea nr. 85/2004) o acţiune în anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. xx8 din 31.01.2002, contract prin care societatea falită a vândut către SC F. SRL, în mod ilicit, în dauna intereselor creditorilor, imobilul din Galaţi.
Prin sentinţa comercială nr. 267 din 11.03.2008, pronunţată de Tribunalul Galaţi în dosarul nr. xx5/121/2005, s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare din 31.01.2002, având ca obiect imobilul în litigiu. Sentinţa, ulterior confirmată prin decizia nr. 484/R din 10.06.2008 a Curţii de Apel Galaţi, era definitivă şi executorie încă de la pronunţare.
Ca efect al acestei hotărâri, imobilul menţionat s-a reîntors în patrimoniul SC D.G., aflată în lichidare, toate actele subsecvente contractului anulat fiind lovite de nulitate.
Urmare acestei situaţii de fapt, imobilul în cauză a întregit masa credală în vederea valorificării acestuia în interesul creditorilor înscrişi în tablou, în cadrul procedurii de lichidare (imobilul era grevat de o ipotecă de rang 1, în favoarea U.T. Bank).
Reclamanta a susţinut că, deși informase toate persoanele interesate asupra noii situaţii juridice a imobilului în cauză, lichidatorul s-a lovit, în demersul său, de reaua credinţă a acestora, manifestată prin continuarea procedurilor de executare silită derulate, în temeiul unor acte lovite de nulitate.
Astfel, în temeiul unei publicaţii de vânzare din 12.01.2007 (prin care s-a vândut la licitaţie imobilul proprietatea lui SC F. SRL), lovită de nulitate, se procedează, la două luni după anularea contractului, la întocmirea actului de adjudecare al imobilului, în data de 09.05.2008, în favoarea SC T.P., pentru preţul de 300,000 lei fără TVA şi la cererea U.T. Bank SA (deşi aceasta a avut calitatea de intervenient în interes propriu în dosarul nr. xx5/121/2005). Actul de adjudecare, conform dispoziţiilor art. 516 pct.8 C.proc.civ., constituie titlul de proprietate.
În justificarea continuării demersurilor, pârâta SC T.P. a invocat constant sentinţa civilă nr. 9850 din 21.12.2007, pronunţată de judecătoria Galaţi, prin care s-a dispus modificarea procesului-verbal de licitaţie din 12.01.2007, în sensul că se consideră închisă licitaţia având ca obiect imobilul, având ca adjudecatar pe SC T.P. SA, la preţul de 300.000 lei, fără TVA.
Pârâta consideră, în mod greşit, această hotărâre ca fiind titlu de proprietate care-i conferă dreptul de a solicita punerea în posesie prin executorul judecătoresc.
Din punctul de vedere al reclamantei, această hotărâre, legală şi temeinică la momentul pronunţării, este expresia convingerii judecătorului, de la acel moment, în baza probelor administrate. Această convingere a fost întărită de faptul că la momentul 21.12.2007 contractul de vânzare-cumpărare din 31.01.2002 era considerat valabil încheiat.
Ulterior, când prin sentinţa comercială nr. 267 din 11.03.2008 s-a constatat că acest contract este lovit de nulitate, ca efect al acesteia, toate actele subsecvente încheiate în temeiul contractului anulat au fost la rândul lor lovite de nulitate, hotărârea nr. 9850 din 21.12.2007 devenind lipsită de eficienţă, dat fiind modificarea elementelor ce au stat la baza pronunţării sale.
Mai mult, dat fiind efectul retroactiv al instituţiei nulităţii, titularul dreptului de proprietate asupra imobilului la data emiterii publicaţiei de vânzare (20.12.2006) şi desfăşurării licitaţiei (12.01.2007), era SC D.G., societate aflată în insolvenţă din 08.06.2004, ori potrivit dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, fost art. 42 din Legea nr. 64/1995, „de la data deschiderii procedurii se suspendă toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale", prevedere legală care nu a fost respectată de pârâţii din prezenta cauză.
În apărare, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată.
În motivare s-a arătat că la data de 20.12.2006, U.T. Bank - fosta Bancă C. HVB T. SA - prin Corpul Executorilor bancari, a emis o publicaţie de vânzare, prin care aducea la cunoştinţa publicului faptul că la 12.01.2007, la sediul Băncii C. HVB T. SA, urma să aibă loc vânzarea la licitaţie a imobilului din Galaţi, proprietatea SC F. SRL.
De la momentul emiterii acestei publicaţii de vânzare şi până în cursul lunii iunie a anului 2008 a ştiut că imobilul oferit spre vânzare, la licitație de HVB T. era proprietatea SC F. SRL, această societate fiind executată de bancă în calitate de debitoare.
Pârâta a adus la cunoştinţa băncii intenţia de a participa la aceasta vânzare la licitaţie, precum şi faptul că îndeplinea condiţiile prevăzute de lege, inclusiv cea de plată a garanţiei, în termenul stabilii, de aceasta, prin adresa din 12.01.2007.
Cum rezultă şi din cuprinsul procesului-verbal de licitaţie din data de 12.01.2007, reprezentantul societăţii SC T.P. SA a participat la licitaţie alături de alte două persoane, oferind cei mai mare preţ. Licitaţia a pornit de la un preţ situat mult sub preţul anunţat, respectiv 220.000 ron, iar societatea SC T.P. SA a oferit suma de 260.000 ron.
Aceasta deoarece instituţia bancară a „omis" să aducă la cunoştinţa publicului și faptul că în legătură cu bunul pentru care a licitat ar exista un litigiu înregistrat pe rolul instanţelor. La momentul licitaţiei din data de 12.01.2007, în sala de şedinţă nu s-au vehiculat decât zvonuri cu caracter general, referitoare la un posibil litigiu în legătură cu imobilul licitat, zvonuri pe care reprezentanţii băncii nici nu le-au confirmat, nici nu le-au negat. Nici unul dintre participanţii la licitaţie nu au aflat cu certitudine despre acest litigiu nici că există, nici ce natură are, nici între cine se poartă, nici vreun alt element.
După prima strigare a preţurilor, ceilalţi doi participanţi la licitaţie şi-au anunţat retragerea.
Reprezentantul băncii i-a informat că instituţia pe care o reprezintă se opune vânzării la un preţ mai mic decât cel anunţat. Licitaţia a continuat însă, societatea oferind suma de 250.000 ron fără TVA. Banca a propus suma de 300.000 ron, fără TVA, sumă cu care reprezentantul societăţii SC T.P. SA a fost de acord.
În continuare, prin încălcarea gravă a art. 509 al.(5) C.proc.civ., pârâta a fost informată că „banca s-a răzgândit şi că se opune vânzării la un preţ mai mic decât cel anunţat".
Conform normelor de procedură civilă, bunul trebuia vândut la cel mai mare preţ oferit, chiar dacă creditoarea se opunea. Propunerea unui alt preţ a venit chiar de la bancă şi a fost acceptată de SC T. P. SA imediat, aspect ce nu mai dădea posibilitatea primei să se răzgândească. Licitaţia publică nu putea depăşi acest termen; 12.01.2007 trebuia să fie ultimul termen la care se licita pentru bunul în discuţie.
Faţă de toată această situaţie, considerându-se vătămată printr-un act de executare, respectiv procesul-verbal de licitaţie din data de 12.01.2007 întocmit cu nerespectarea formelor de procedură, pârâta s-a adresat instanţei de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 9850 din 21.12.2007, definitivă şi irevocabilă, Judecătoria Galaţi a dispus „anularea în parte a procesului-verbal de licitaţie din data de 12.01.2007 în sensul că constată închisă licitaţia din aceeaşi dată având ca adjudecatar pe SC T.P. SA la preţul de 300.000 ron fără TVA, pentru imobil...".
S-a susţinut că actul de adjudecare emis la 09.05.2008 de reprezentanţii U.T. Bank nu a fost o emanaţie proprie din partea instituţiei bancare, care a fost obligată prin sentinţa civilă nr. 9850 din 21.12.2007 definitivă şi irevocabilă, să întocmească acest act.
S-a apreciat că a cere anularea actului întocmit de bancă la ordinul definitiv şi irevocabil al instanţei de judecată - aşa cum a procedat reclamanta pe calea a două contestaţii la executare întreprinse împotriva SC T.P. SA echivalează cu a cere anularea a însăşi hotărârii judecătoreşti, ceea ce nu este admisibil.
Cum instituţia bancară nu s-a conformat de bună voie dispoziţiilor hotărârii nr. 9850/2007 a Judecătoriei Galaţi, pentru a pune în executare dispoziţiile cuprinse în hotărâre, prin care societatea SC T.P. SA era declarată adjudecatar al imobilului licitat de U.T. Bank la data de 12.01.2007, s-a adresat BEJ V.D.
A consemnat la dispoziţia băncii suma de bani stabilită prin aceeaşi hotărâre şi a solicitat acesteia să pună la dispoziţie imobilul adjudecat.
Banca s-a conformat în cele din urmă dispoziţiilor instanţei de judecată, iar Corpul Executorilor bancari ai U.T. Bank a procedat la întocmirea actului de adjudecare din data de 09.05.2008, care constituie totodată şi titlul de proprietate al SC T.P. SA asupra imobilului adjudecat.
A susţinut că, în cuprinsul acestui înscris a fost inserată în mod abuziv o clauză potrivit căreia SC T.P. SA ar declara că la momentul adjudecării avea cunoştinţă despre situaţia litigioasă a imobilului adjudecat.
Prin sentinţa civilă nr. 1354 din 21.12.2012 a Tribunalului Galaţi, Secţia a II-a civilă s-a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi s-a admis cererea, fiind obligată pârâta să lase în deplină proprietate şi posesie reclamantei imobilul, în suprafaţă de 1329,9 m.p.
Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut următoarele:
Ca efect al contractului de vânzare-cumpărare prin care societatea falită a vândut către SC F. SRL, în mod ilicit, în dauna intereselor creditorilor, imobilul din Galaţi, acesta se reîntoarce în patrimoniul reclamantei aflată în lichidare, toate actele subsecvente contractului anulat fiind lovite de nulitate.
Pârâta SC T.P. a invocat constant, ca titlu de proprietate care îi conferă dreptul de a solicita punerea în posesie prin executare silită, sentinţa civilă nr. 9850 din 21.12.2007, pronunţată de Judecătoria Galaţi, prin care s-a considerat închisă licitaţia având ca obiect imobilul, având ca adjudecatar pe SC T.P. SA, la preţul de 300.000 lei, fără TVA.
Tribunalul a respins, ca neîntemeiată, excepţia inadmisibilităţii acţiunii în revendicare invocată de pârâtă, având în vedere motivele invocate în susţinerea acestei excepţii, respectiv faptul că reclamanta nu ar fi proprietar exclusiv al terenului revendicat.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că reclamanta şi-a dovedit dreptul de proprietate exclusivă asupra imobilului în litigiu prin sentinţa civilă nr. 267 din 11.03.2008, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 484 din 10.06.2008 a Curţii de Apel Galaţi, prin care imobilul se întoarce în patrimoniul debitoarei.
Conform art. 480 C.civ. dreptul de proprietate este dreptul ce are cineva de a se bucura şi dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut însă în limitele determinate de lege. Dreptul de proprietate conferă titularului său trei atribute: posesia, folosinţa şi dispoziţia. Din probele administrate în cauză a reieşit faptul că reclamanta este proprietara imobilului în litigiu.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta SC T.P. SA, care a criticat soluţia instanţei de fond, în principal, sub următoarele aspecte :
Constatarea nulităţii absolute a actului iniţial de vânzare-cumpărare dintre SC D. SRL şi SC F. SRL nu atrage şi nulitatea actelor subsecvente în baza cărora, printr-o executare silită a cumpărătoarei SC F. SRL, apelanta a dobândit dreptul de proprietate. Or, în speţă nu s-a solicitat şi constatarea nulităţii absolute a acestui act, iar nulitatea nu operează de drept.
Hotărârea prin care s-a constatat nulitatea absolută a titlului SC F. nu este opozabilă apelantei, care este un dobânditor de bună credinţă, contrar celor reţinute în motivarea hotărârii de fond.
Excepţia inadmisibilității acţiunii a fost greşit soluţionată, în condiţiile în care emiterea actului de adjudecare a fost ordonată prin sentinţa civilă nr. 9850/2007 a Judecătoriei Galaţi. În mod abuziv, în cuprinsul acestui act a fost inserată clauza potrivit căreia la momentul adjudecării avea cunoştinţă de situaţia litigioasă a imobilului, deşi abia după semnarea actului i s-a înmânat o copie a sentinţei comerciale nr. 267 din 11.03.2008 şi a primit asigurări că se promovase deja recurs. Acţiunea era inadmisibilă şi pentru faptul că bunul ieşise din patrimoniul reclamantei şi fusese dobândit de o altă persoană, al cărui drept nu a fost anulat.
Prin decizia civilă nr. 30/A din 6 iunie 2013 pronunţata de Curtea de Apel Galaţi, Secţia I civilă a fost respins apelul ca nefondat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut următoarele:
La 11.03.2008, ca efect al nulităţii contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. xx3 din 31.01.2002, constatată prin sentinţa comercială nr. 267 din 11.03.2008, irevocabilă prin decizia civilă nr. 484/R din 10.06.2008 a Curţii de Apel Galaţi, dreptul de proprietate asupra imobilului s-a reîntors în patrimoniul vânzătoarei, prin urmare aceasta şi-a dovedit calitatea procesuală activă, contrar celor susţinute de apelantă.
La rândul ei, dobânditoarea SC F. SRL este executată silit, la cererea creditoarei U.T. Bank SA. Procedura este demarată anterior pierderii dreptului de proprietate de către SC F., dar este finalizată ulterior acestei date, prin emiterea actului de adjudecare din 9 mai 2008.
Din conţinutul procesului verbal de licitaţie din 12.01.2007 rezultă însă, în mod cert, că administratorul apelantei SC T.P. avea cunoştinţă despre faptul că bunul scos la vânzare prin licitaţie făcea obiectul unui litigiu comercial aflat pe rolul Judecătoriei Galaţi, motiv pentru care a şi încercat reducerea preţului de pornire afişat.
Din actul de adjudecare întocmit de Corpul Executorilor bancari rezultă că adjudecatarul avea cunoştinţă de situaţia litigioasă a imobilului adjudecat şi a solicitat, pe propria răspundere, punerea în executare a sentinţei civile nr. 9850 din 21.12.2007 a Judecătoriei Galaţi.
Prin urmare, instanţa de apel a apreciat că pârâta nu mai poate susţine că este victima creditoarei U.T. Bank, ce ar fi indus-o permanent în eroare. Dimpotrivă, din actele menţionate rezultă că avea cunoştinţă de situaţia imobilului şi a cumpărat pe riscul său, în condiţiile în care ceilalţi doi participanţi la licitaţie s-au retras după ce au luat cunoştinţă despre litigiul existent şi preţul solicitat.
Mai mult, apelanta este cea care a insistat în finalizarea transferului dreptului de proprietate, aşa cum rezultă din sentinţa civilă nr. 9850 din 21.12.2007 a Judecătoriei Galaţi.
Curtea de apel, a constatat, raportat la situaţia de fapt menţionată, ca soluţia Tribunalului este corectă, atât cu privire la modul de soluţionare a excepţiei inadmisibilității acţiunii, cât şi cu privire la fondul cauzei.
S-a apreciat că faptul că finalizarea procedurii de licitaţie prin adjudecarea imobilului a fost decisă de o instanţă judecătorească nu face acţiunea în revendicare inadmisibilă.
Nici promovarea acţiunii în revendicare, fără ca în prealabil să se constate nulitatea titlului pârâtului, nu reprezintă un fine de neprimire.
Cum reclamanta a redobândit dreptul de proprietate asupra imobilului, specifică acţiunii în revendicare este compararea titlurilor.
Litigiul dintre proprietarul iniţial şi dobânditorul cu titlu oneros al bunului altuia se rezolvă prin analiza teoriei aparenţei în drept. În măsura în care operează proprietatea aparentă, terţul dobânditor cu titlu oneros al bunului altuia, deşi a încheiat actul juridic translativ de proprietate cu un non-dominus, nu mai poate fi evins de proprietarul iniţial.
În speţă, s-a constatat ca nu sunt întrunite toate elementele proprietăţii aparente; actul translativ cu titlu oneros având ca obiect dreptul de proprietate privată asupra unui imobil determinat, posesia utilă a transmițătorului în momentul încheierii actului şi titlul proprietarului aparent (elementele materiale ale aparenţei) eroarea comună şi invincibilă cu privire la calitatea de proprietar al transmițătorului (elementul psihologic al aparenţei) şi nu în ultimul rând buna-credinţă a dobânditorului.
S-a apreciat că efectul achizitiv al proprietăţii aparente nu se întemeiază doar pe reflexul intelectual pe care situaţia juridică a transmițătorului îl creează în conştiinţa terţilor, în forma unei erori comune şi invincibile, ci şi pe ideea de bună-credinţă a dobânditorului, constând în convingerea eronată a acestuia că transmițătorul este veritabilul proprietar.
Buna-credinţă a cumpărătorului poate fi constatată numai raportat la demersurile pe care acesta le-a efectuat prealabil încheierii contractului pentru a afla situaţia juridică a imobilului şi a înlătura astfel orice echivoc cu privire la diligența pe care a depus-o.
În speţă, s-a apreciat ca fiind evident că, la momentul adjudecării, reclamantul avea cunoştinţă de situaţia litigioasă şi a cumpărat pe riscul său.
Simplele asigurări verbale pe care reprezentanţii băncii i le-ar fi acordat privind soarta acelui litigiu nu sunt suficiente. Este evident că dobânditorul nu s-a aflat într-o eroare comună şi invincibilă cu privire la calitatea de proprietar a vânzătorului şi că a avut suficiente indicii, care să-i determine la verificări suplimentare înainte de a cumpăra. Minime diligențe l-ar fi ajutat să afle soluţia din dosarul nr. xx5/121/2005 şi ar fi trebuit să aştepte soluţionarea recursului.
Prin urmare, cel puţin sub aspectul elementelor psihologice ale aparenţei în drept, condiţiile nu erau îndeplinite, astfel încât apelantul nu se poate prevala de teoria aparenţei în drept.
În aceste condiţii, sentinţa comercială nr. 267 din 11.03.2008 a Tribunalului Galaţi nu îi este opozabilă pârâtei şi chiar dacă reclamantul nu a promovat în prealabil o acţiune în nulitatea actelor subsecvente, s-a apreciat că, în mod corect, Tribunalul a acordat preferinţă titlului proprietarului iniţial.
S-a reţinut că, în situaţia în care pârâtul apreciază că şi U.T. Bank are o culpă în vânzarea la licitaţie a imobilului se poate îndrepta împotriva acestei instituţii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta cu următoarea motivare:
Este criticabil raţionamentul potrivit căruia, ca efect al hotărârii de anulare a actului de vânzare-cumpărare, imobilul menţionat se reîntoarce în patrimoniul SC D. SRL, aflată în lichidare, toate actele subsecvente contractului fiind lovite de nulitate.
Recurenta opune acestor considerente, împrejurarea, neanalizată de instanţe, potrivit căreia, imobilul a fost executat silit de creditoarea U.T. Bank, astfel că nu se poate reîntoarce în patrimoniul falitei. Aceasta întrucât SC F. SRL a încheiat un contract de credit bancar şi un contract de ipotecă, apoi a fost executată de instituţia bancară faţă de care avea calitatea de debitoare, în speţă fosta HVB T. B. S.A. - care instituţie, în vederea recuperării creanţei sale, procedează la executarea imobilului.
S-a susţinut că, în condiţiile în care nu s-a solicitat Tribunalului Galaţi şi anularea actelor subsecvente contractului, acestea au rămas valide, şi-au produs efectele şi au condus la executarea silită a S.C. F. în privinţa acestui imobil.
În plus, efectele acestei hotărâri judecătoreşti obţinute de lichidator, având nr. 267 din 11.03.2008 se rezumă la în mod exclusiv actul de vânzare-cumpărare nr. 175/2002.
Or, în speţă, se tinde prin această acţiune la extrapolarea efectelor nulităţii obţinute asupra unor acte care nu au fost declarate nule, ceea ce este imposibil şi în tot cazul inadmisibil pe calea acţiunii în revendicare.
Instanţa care a dispus anularea acestui act nu a avut în vedere alte acte, precum contractul de credit nr. 160/2000 şi actele adiţionale, contractul de ipotecă nr. 4894/2000, contractul de novaţiune cu schimbare de debitor din data de 9.12.2002, cu atât mai puţin actul de adjudecare din data de 9.05.2008.
S-a criticat şi aprecierea instanţelor de fond în sensul ca „persoanele interesate" şi executorul judecătoresc ce a procedat la punerea în posesie a acestui imobil au manifestat, rea-credință. Întrucât reaua-credinţă se dovedeşte, nici reclamanta, nici instanţa de judecată din oficiu nu au administrat probe de natură a răsturna prezumţia de bună-credinţă pe care şi-a întemeiat apărările formulate pe fondul cauzei.
Prin depoziţia martorului audiat şi-a demonstrat, deşi nu era obligată a face aceasta demonstraţie, buna credinţă.
S-a apreciat că, dimpotrivă, Curtea de Apel reţine în motivarea sa o altă situaţie de fapt, potrivit căreia ar fi în culpă, întrucât în calitate de cumpărător de buna credinţă, a insistat la emiterea titlului de proprietate, adresându-se justiţiei şi ulterior, Biroul Executorului Judecătoresc V.D.
Deşi în cuprinsul actului de adjudecare a fost inserată în mod abuziv o clauză potrivit căreia recurenta ar declara că, la momentul adjudecării, avea cunoştinţă despre situaţia litigioasă a imobilului adjudecat. În realitate nu avea cunoştinţă despre natura litigiului, obiectul acestui litigiu, părţile litigante, amploarea sa, posibilele consecinţe juridice, aşa cum a dovedit cu depoziţia martorului audiat, pe care instanţa de fond şi apoi cea de apel, o răstălmăcesc spre a distorsiona realitatea, reţinând că ar fi ştiut ceva despre litigiul în legătură cu imobilul, dar a riscat insistând să obţină cu anticipaţie un titlu.
Numai după emiterea şi semnarea actului de adjudecare, în data de 9.05.2008 reprezentantului recurentei i-a fost înmânată o copie a unei hotărâri judecătoreşti (sentinţa nr. 267 din 11.03.2008) din care rezultă faptul că litigiul s-ar fi soluţionat dar nefavorabil pentru bancă şi implicit pentru recurentă.
S-a susţinut recurenta că a fost dezinformată de reprezentanţii legali ai U.T. Bank privind derularea litigiului în recurs şi i s-a respins cererea de intervenţie în interes propriu, aflând ulterior faptul că recursul promovat de U.T. Bank a fost anulat ca nemotivat.
Lichidatorul avea obligaţia ca, în acţiunea promovată în vederea anulării contractului nr. 175/2002 intervenit între SC D. SRL şi S.C. F. S.R.L. să o indice ca actual titular al dreptului de proprietate asupra imobilului în discuţie, în condiţiile în care hotărârea a devenit definitivă şi irevocabilă, adică aptă să producă efecte juridice, în data de 10.06.2008, iar recurenta a devenit proprietară în baza actului de adjudecare întocmit de bancă în data de 9.05.2008, ce a fost ordonat de instanţa de judecată care a pronunţat hotărârea cu nr. 9850 din 21.12.2007 - definitivă şi irevocabilă în data de 6.01.2008.
Nu a susţinut că hotărârea nr. 9850 din 21.12.2007 a Judecătoriei Galaţi este titlul de proprietate. Ceea ce a afirmat este că emiterea titlului său de proprietate - actul de adjudecare din data de 9.05.2098 - a fost ordonat de puterea judecătorească în mod definitiv şi irevocabil prin sentinţa civilă nr. 9850/2007 a Judecătoriei Galaţi şi este anterior titlului obţinut de lichidator.
A cere anularea actului întocmit de bancă la ordinul definitiv şi irevocabil al instanţei de judecată, aşa cum a procedat reclamanta pe calea a două contestaţii la executare şi a acţiunii în revendicare de faţă, echivalează practic cu lipsirea de efecte a însăşi hotărârii judecătoreşti care l-a ordonat, ceea ce nu este admisibil, însă nici Tribunalul nici Curtea de Apel nu răspund acestei probleme,
Ocolind teza titlului preferabil, instanţele de judecată nu răspund faptului că a invalida titlul său echivalează practic cu invalidarea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile care a ordonat perfectarea acestui titlu, acordând acţiunii în revendicare promovate în cauză, valenţele unei acţiuni întemeiate pe frauda la lege.
S-a apreciat că acţiunea falitei D.G. nu este o veritabilă revendicare imobiliară, sens în care, încă de la fond a invocat inadmisibilitatea acţiunii.
Câtă vreme nu e doar posesoarea sau detentoarea imobilului vizat, ci chiar proprietara acestui bun imobil, şi câtă vreme reclamantul nu poate face dovada actualităţii dreptului pe care pretinde că îl are, apreciază că acţiunea în revendicare nu era la îndemâna acestuia. Aceste critici sunt de ordine publică, întrucât ele vizează atingerea pe care această acţiune în revendicare şi hotărârile prin care a fost admisă, o aduc normelor de drept care disciplinează instituţia revendicării imobiliare, normelor de drept referitoare la nulitatea absolută, normelor de drept care reglementează autoritatea de lucru judecat precum şi celor referitoare la puterea de lucru judecat, dispoziţiilor legale privitoare la frauda la lege, la abuzul de drepturi procedurale, iar în subsidiar celor relative la îmbogăţirea fără just temei.
În raport de aceste apărări, invocă dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C.proc.civ.
În subsidiar, s-a arătat că, în situaţia în care s-ar ignora valabilitatea actului de adjudecare, se află în situaţia clasică a unui dobânditor de bună-credinţă cu titlu oneros al dreptului de proprietate asupra unui imobil, situaţie care constituie una dintre excepţiile veritabile de la principiile nulităţii actului juridic, consacrate atât în doctrină cât şi în practică.
A cumpărat acest imobil în eroare fiind, eroare indusă chiar de către vânzătoare, în condiţiile descrise mai sus. Ca atare, în măsura în care se invocă „resoluto jure dantis, resolvitur jus acipientis", înţelege să invoce „principiul ocrotirii bunei credinţe a subdobânditorului unui bun cu titlu oneros", ca excepţie de la acest principiu.
Curtea de Apel Galaţi răspunde acestei probleme, făcând o aplicabilitate total greşită teoriei aparentei în drept.
S-a susţinut că a depus diligențe maxime dar, din căutările efectuate pe portalul instanţelor de judecată, nu a reţinut ca S.C. F. S.R.L., să fi fost acţionată în instanţă în legătura cu vreun imobil. Abia în ziua în care a fost emis actul de adjudecare, reprezentanţii băncii i-au înmânat şi sentinţa nr. 267 din 11.03.2008 a Tribunalului Galaţi, sentinţa care făcea referire la S.C. D.G. S.R.L., societate în legătură cu care nu cunoştea nimic.
Deci interpretarea greşită, a situaţiei de fapt şi a actelor din dosarul cauzei, al căror înţeles vădit şi lămurit a fost schimbat, este unul dintre motivele care au condus la pronunţarea celor două soluţii nelegale, motiv de modificare reglementat prin dispoziţiile art. 304 alin.(1) pct. 8 şi 9 C.proc.civ.
Un motiv suplimentar de recurs este acela că judecata apelului s-a făcut cu încălcarea normelor imperative care reglementează competenţa funcţională a Secţiei civile din cadrul Curţii de Apel.
La Tribunalul Galaţi, cauza a fost declinată în mod succesiv între secţiile instanţei până a fost înregistrată pe rolul Secţiei a II-a civile - fostă Comercială, Maritimă şi Fluvială, care are în competenţă şi lichidările judiciare, întrucât acţiunea introductivă de instanţă era emanaţia unui lichidator judiciar ce acţiona în numele falitei S.C. D.G. S.R.L. în apel, cauza a fost înregistrată pe rolul Secţiei I civile, încălcându-se astfel dispoziţiile legale care reglementează competenţa funcţională, cauza fiind în mod evident de competenţa Secţiei a II-a civile.
În raport de toate aceste împrejurări, de ordin faptic juridic şi procedural, solicită admiterea recursului, casarea cu trimitere a cauzei la instanţa de fond sau de apel care să pronunţe hotărâri motivate, apte să constituie obiect al cenzurii sub aspectul legalităţii, într-un eventual recurs.
Analizând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte a reţinut următoarele:
Recurenta a criticat, în esenţă, admiterea de către instanţele de fond a acţiunii în revendicare formulată de societatea în insolvență, susţinând, în primul rând, că acţiunea este inadmisibilă, pentru că titlul său a fost emis în baza unei dispoziţii a autorităţii judecătoreşti şi nu a fost anulat într-o procedură judiciară, astfel că nu poate fi invalidat într-un proces de comparare de titluri în raport cu cel al reclamantei.
Pe fond a susţinut că anularea contractului iniţial nu poate atrage anularea actelor subsecvente, în lipsa unei hotărâri judecătoreşti care să constate această sancţiune şi că hotărârea de constatare a nulităţii contractului nu îi este opozabilă. Fiind un dobânditor de bună credinţă, potrivit teoriei aparenţei în drept, titlul său de proprietate este salvat de la aplicarea principiului nulităţii actelor subsecvente.
Deşi în drept recurenta a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C.proc.civ., aceasta a enunţat generic tezele subsumate motivelor de nelegalitate, fără să indice motivul de recurs aferent fiecărei critici.
În ceea ce priveşte necompetenţa funcţională a secţiei civile a Curţii de Apel, aspect încadrabil în disp.art.304 pct.5 C.proc.civ., Înalta Curte reţine că această excepţie nu a fost invocată în faţa instanţei de apel până la încheierea dezbaterilor, în condiţiile art. 159/1 alin.(2) C.proc.civ., motiv pentru care, susţinerea sa pentru prima dată în recurs este inadmisibilă, nemaiputând face obiectul unui control judiciar de legalitate.
Cu privire la celelalte motive de recurs, Înalta Curte a reţinut următoarele:
Recurenta nu precizează în ce constă eventuala motivare contradictorie a instanţei de apel sau cărui motiv de apel instanţa nu a răspuns, însă, din expunerea memoriului de recurs, ar putea fi încadrate în teza reglementată de art.304 pct. 7 C.proc.civ., criticile referitoare la faptul că instanţa de apel nu a analizat argumentele apelantei în sensul că bunul nu se putea întoarce în patrimoniul reclamantei, întrucât fusese executat silit de către creditoarea vânzătoarei şi acela că a invalida titlul său are ca efect implicit invalidarea hotărârii judecătoreşti care a ordonat emiterea actului de adjudecare.
Această critică nu are suport în considerentele deciziei. Verificând cele susţinute, rezultă că instanţa de apel a analizat aceste aspecte, apreciind că procedura de executare silită, demarată anterior pierderii dreptului de proprietate de către SC F., s-a finalizat după anularea, la data de 11.03.2008, a contractului de vânzare cumpărare ce a avut ca efect reîntoarcerea bunului în patrimoniul reclamantei, astfel că, la data emiterii actului de adjudecare, 9.05.2008 bunul nu se mai afla în patrimoniul debitorului executat silit. De asemenea, instanţa de apel a apreciat că finalizarea procedurii de licitaţie prin adjudecarea imobilului, chiar dacă a fost decisă de o instanţă judecătorească, nu face acţiunea în revendicare inadmisibilă.
Prin urmare faptul că instanţa de apel nu a reţinut aceste afirmaţii ca fiind pertinente, nu înseamnă că nu s-a pronunţat asupra lor, pentru a fi incident motivul de recurs invocat.
În ceea ce priveşte interpretarea greşită a actului juridic dedus judecăţii, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.8 C.proc.civ., recurentul pare a se referi la efectele actului de adjudecare, de care instanţele nu au ţinut seama în procesul de comparare a titlurilor.
Corect instanţa de apel a apreciat că actul de adjudecare poate face obiectul unui proces de comparare de titluri, fără a se bucura de o forţă juridică superioară altui act juridic civil translativ de proprietate. Faptul că, în particular, acest act a fost emis în executarea sentinţei civile nr.9850 din 21.12.2007, care a constatat finalizată o procedură de vânzare la licitaţie şi a dispus emiterea sa, nu îi conferă preferabilitate faţă de un alt titlu, mai caracterizat, în condiţiile în care, hotărârea judecătorească a verificat, în limitele învestirii acelei instanţe, numai respectarea procedurii de vânzare la licitaţie, nu şi alte elemente ce ţin de fondul dreptului de proprietate sau alte aspecte litigioase între părţi ce nu au făcut obiectul învestirii.
Din perspectiva aplicării dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C.proc.civ., urmează a fi analizate celelalte critici formulate în memoriul de recurs.
Astfel, referitor la valabilitatea actelor subsecvente contractului de vânzare cumpărare dintre D. şi F., de care se prevalează recurentul, acesta a indicat ca având o astfel de natură înscrisuri precum contractul de credit nr. 160/2000 şi actele adiţionale, contractul de ipotecă nr. 4894/2000, contractul de novaţiune cu schimbare de debitor din data de 9.12.2002 şi actul de adjudecare din data de 9.05.2008.
Nu intră în sfera noţiunii de act juridic subsecvent decât actele translative de proprietate, prin care se poate paraliza aplicarea principiului repunerii părţilor în situaţia anterioară.
În speţă, în procesul de analiză a efectului pe care constatarea nulităţii absolute a unui act de înstrăinare îl are asupra altor raporturi juridice având ca obiect bunul în litigiu şi care s-ar opune reîntoarcerii acestuia în patrimoniul vânzătorului, nu poate fi reţinut, cu caracter translativ de proprietate, decât actul de adjudecare.
Respectiva formă juridică a actului ce constituie titlul de proprietate al recurentului nu împiedică, însă, compararea sa, pe calea acţiunii în revendicare, cu cel al reclamantei în vederea identificării titlului preferabil.
Nici faptul că actul de adjudecare este în vigoare nu paralizează acţiunea în revendicare, în care pot fi comparate două titluri valabile translative de proprietate.
Prin urmare, corect s-a apreciat ca admisibilă acţiunea în revendicare, fiind formulată de reclamantul care pretinde un drept de proprietate asupra imobilului împotriva posesorului, care la rândul său exhibă un titlu de proprietate.
Aşa cum s-a arătat anterior, faptul că actul de adjudecare a fost emis în baza dispoziţiei unei hotărâri judecătoreşti nu împiedică evaluarea lui ca act juridic intrat în circuitul civil, pe calea dreptului comun, condiţia de fond ca bunul să provină de la adevăratul proprietar subzistând şi în acest caz particular.
Cu privire la procesul propriu-zis de comparare a titlurilor, corect a procedat instanţa de apel dând eficienţă juridică titlului fostului proprietar, în condiţiile în care a reţinut că acesta, de la data de 11.03.2008, a redobândit dreptul de proprietate asupra bunului, prin anularea vânzării constatată a fi fost făcută în frauda drepturilor creditorilor vânzătoarei, în detrimentul drepturilor decurgând din actul de adjudecare, emis pentru recurenta adjudecatară la data de 9.05.2008, având în vedere că, la data adjudecării, bunul nu se mai afla în patrimoniul debitorului executat silit.
Calitatea recurentei de terț dobânditor cu titlu oneros al imobilului, invocată de aceasta pentru a susţine valabilitatea titlului său, nu prezintă relevanţă decât în ceea ce priveşte înlăturarea sancţiunii nulităţii actelor subsecvente, însă este nerelevantă în procesul de revendicare, pe calea dreptului comun, al bunului.
De altfel, constatarea instanţelor de fond, relativă la reaua credinţă a adjudecatarului, care şi-a asumat riscul pierderii bunului, în condiţiile în care, la momentul licitaţiei de vânzare silită cunoştea că, în legătură cu imobilul, exista un litigiu, chiar dacă, potrivit propriilor susţineri, nu cunoştea natura şi gravitatea acestuia, nu poate fi înlăturată în recurs, în condiţiile în care acesta a semnat, la momentul adjudecării, care este şi cel al transferului dreptului de proprietate, clauza de luare la cunoştinţă cu privire la natura litigioasă a bunului. Adjudecatarul evins are la dispoziţie, în condiţiile procedurale, o acţiune specială în garanţie pentru evicțiune, în care poate analiza cine suportă riscul pierderii dreptului de proprietate asupra bunului, împrejurare ce excede însă analizei din prezenta cauză.
Fată de toate aceste considerente, reţinând legalitatea hotărârii pronunţată de instanţa de apel, din perspectiva criticilor dezvoltate în recurs, Înalta Curte a respins, în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ., recursul ca nefondat.