Ședințe de judecată: Aprilie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia a II-a civilă

Decizia nr. 529/2014

Ședința publică de la 13 februarie 2014

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub numărul 737/64/2012, pe rolul Curții de Apel Brașov, contestatoarea SC A. SRL Sf.Gheorghe a solicitat lămurirea titlului executoriu reprezentat de Decizia nr. 7/ Ap din 28 ianuarie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția comercială, în sensul stabilirii întinderii acestuia sub aspectul spațiului locativ din care urmează a fi evacuată.

În motivarea cererii, contestatoarea a arătat că imobilul care a făcut obiectul contractului de închiriere a fost modificat, fiind reamenajat ca spital cu profil chirurgical și că situația tabulară a rămas cea de dinainte de reconstrucție, noua construcție nefiind întabulată datorită neînțelegerilor dintre părți, astfel că evacuarea se poate face numai din camerele rămase din vechile construcții.

Intimatul reclamant M.C.G., prin întâmpinarea formulată a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată, susținând că decizia contestată este clară și lămuritoare în conținutul său pentru că vizează întregul imobil din litigiu, iar dacă instanța ar fi dorit să dispună de evacuarea pârâtei numai din anumite spații, atunci în mod evident ar fi făcut mențiunea corespunzătoare.

Prin Decizia nr. 7/ Ap din 28 ianuarie 2011, Curtea de Apel Brașov, secția comercială, a admis apelul declarat de reclamantul M.C.G. împotriva sentinței civile nr. 960 din 17 septembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Covasna, pe care a modificat-o în tot, în sensul că a admis acțiunea formulată și precizată de reclamantul M.C.G. în contradictoriu cu pârâta SC A. SRL Sf. Gheorghe, și în consecință:

A constatat încetarea contractului de închiriere din 3 august 2004 încheiat de părți.

A dispus rezilierea contractului de închiriere din 31 martie 2005 încheiat de părți, având ca obiect imobilul situat în localitatea Sâncrai, Jud. Covasna înscris în C.F. Sâncrai.

A dispus evacuarea pârâtei din imobilul menționat.

A obligat pârâta la plata sumei de 4.298 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

A admis în parte excepția prescripției dreptului la acțiune.

A respins cererea reconventională formulată de pârâta SC A. SRL Sf. Gheorghe.

A obligat intimata la plata sumei de 5.445 lei cheltuieli de judecată în apel.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, prin Decizia nr. 3469 din 4 noiembrie 2011 a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta SC A. SRL Sf. Gheorghe împotriva Deciziei nr. 7/ Ap din 28 ianuarie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială.

Prin Decizia nr. 182/ Ap din 11 decembrie 2012, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări social, a admis contestația formulată de contestatoarea pârâtă SC A. SRL Sf. Gheorghe cu privire la dispozitivul Deciziei nr. 7/ Ap din 28 ianuarie 2011 a Curții de Apel Brașov-Secția Comercială și în consecință, a lămurit dispozitivul deciziei în sensul că a dispus evacuarea pârâtei din imobilul constând în casă de cărămidă, compusă din 2 camere, bucătărie, baie, cămară, hol, construcție de cărămidă formată din pivniță de legume, cramă cu pivniță din vin, la subsol, 2 accese la etaj, 2 garaje duble, magazie la parter și 2 apartamente formate din hol, bucătărie, 2 camere, baie la etaj și grădină în suprafață de 1.020 mp.

Pentru a pronunța Decizia nr. 182/ Ap din 11 decembrie 2012, Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări social, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 400 alin. (2) C. proc. civ. a reținut ca fiind corecte susținerile contestatoarei cu privire la necesitatea lămuririi dispozitivului deciziei, având în vedere că imobilul asupra căruia s-a dispus evacuarea cuprinde și construcții noi ce nu au fost înscrise în cartea funciară.

Prin urmare, luând în considerare că evacuarea s-a dispus cu privire la imobilul ce a format obiectul contractului de închiriere din 31 martie 2005 și care privea terenul și construcțiile înscrise în cartea funciară, a admis cererea de lămurire a dispozitivului deciziei contestate în sensul că evacuarea privește imobilul constând în casă de cărămidă, compusă din 2 camere, bucătărie, baie, cămară, hol, construcție de cărămidă formată din pivniță de legume, cramă cu pivniță de vin, la subsol, 2 accese la etaj, 2 garaje duble, magazie la parter și 2 apartamente formate din hol, bucătărie, 2 camere, baie la etaj și grădină în suprafață de 1.020 mp.

Împotriva Deciziei nr. 182/ Ap din 11 decembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a declarat recurs reclamantul M.C.G., întemeiat pe art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului, modificarea deciziei, lămurirea dispozitivului Deciziei nr. 7/ Ap din 28 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială, în sensul de a dispune evacuarea pârâtei din întregul imobil situat în localitatea Sâncrai jud. Covasna, înscris în C.F. Sâncrai.

Recurentul reclamant, după o prezentare a situației de fapt, a susținut în esență următoarele:

- Că în raport de dispozitivul Deciziei nr. 7/ Ap din 28 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială, a cărei lămurire s-a solicitat prin cererea contestatoarei, soluția era clară întrucât prin această decizie s-a dispus rezilierea contractului de închiriere încheiat de părți la 31 martie 2005, având ca obiect imobilul situat în localitatea Sâncrai jud. Covasna, înscris în C.F. Sâncrai, astfel că se impune a se dispune evacuarea pârâtei tot din acest imobil, cu atât mai mult cu cât pârâta nu a formulat în cauză o cerere reconvențională prin care să solicite restituirea contravalorii investițiilor efectuate, nici acordarea unui drept de retenție până la plata contravalorii investițiilor de către proprietar și nici limitarea evacuării la anumite spații din imobil.

A menționat faptul că îmbunătățirile efectuate de chiriaș la imobilul închiriat ce a făcut obiectul contractului semnat de părți, nu schimbă regimul de proprietate al acestuia, întrucât nu se naște un drept de proprietate al investitorului, ci un drept de creanță.

- Că investițiile contestatoarei s-au realizat anterior pronunțării Deciziei nr. 7/ Ap din 28 ianuarie 2011, de Curtea de Apel Brașov, secția comercială, respectiv în perioada 2004-2006, astfel că dreptul contestatoarei de a obține contravaloarea investițiilor efectuate presupune o nouă acțiune în instanță, în condițiile în care în cadrul procesului de evacuare aceasta nu a formulat o cerere reconvențională în acest sens.

Intimata pârâtă SC A. SRL Sf. Gheorghe prin întâmpinarea depusă la dosar la 28 ianuarie 2014 a solicitat respingerea recursului reclamantului ca nefondat, pentru motivele formulate în scris, precizând că instanța nu s-a pronunțat cu privire la construcțiile noi care au fost realizate de societatea sa, în baza autorizațiilor de construire emise pe numele său și a proceselor verbale de recepție.

Analizând recursul declarat de reclamantul M.C.G., împotriva Deciziei nr. 182/ Ap din 11 decembrie 2012, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, în raport de criticile formulate și temeiurile de drept arătate și ținând cont de limitele controlului de legalitate, Înalta Curte a constatat că acesta este fondat, avându-se în vedere următoarele considerente:

Recurentul M.C.G., prin recursul declarat în cauză a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei, lămurirea dispozitivului Deciziei nr. 7/ Ap din 28 ianuarie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială, în sensul de a se dispune evacuarea pârâtei din întregul imobil situat în localitatea Sâncrai jud. Covasna, înscris în C.F. Sâncrai.

Este adevărat că art. 2811 alin. (1) C. proc. civ., prevede că în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice.

Prin lămurirea hotărârii nu poate fi modificat dispozitivul, ci se clarifică, se interpretează doar măsurile dispuse de instanță prin hotărârea a cărei lămurire se dorește.

Această procedură a fost pusă la dispoziția părții interesare atunci când, din culpa instanței dispozitivul hotărârii nu este suficient de clar, ceea ce poate genera dificultăți în executare.

Din examinarea criticilor formulate de recurent și a actelor dosarului, se constată că obiectul contractului de închiriere din 3 august 2004, încheiat de părți, l-a constituit imobilul situat în sat Sâncrai, județul Covasna, înregistrat în C.F. Sâncrai, constând în casă de cărămidă, compusă din 2 camere, bucătărie, baie, cămară, hol, construcție de cărămidă formată din pivniță de legume, cramă cu pivniță de vin, la subsol, 2 accese la etaj, 2 garaje duble, magazie la parter și 2 apartamente formate din hol, bucătărie, 2 camere, baie la etaj și grădină în suprafață totală de 1.020 mp, iar obiectul contractului de închiriere din 31 martie 2005, încheiat între aceleași părți, l-a constituit imobilul situat în Sâncrai Jud. Covasna, invocat numai prin adresă, fără alte mențiuni.

Avându-se în vedere că, prin Decizia nr. 7/ Ap din 28 ianuarie 2011, Curtea de Apel Brașov a dispus rezilierea contratului de închiriere încheiat de părți, din 31 martie 2005, și luând în considerare că evacuarea pârâtei SC A. SRL Sf. Gheorghe s-a dispus cu privire la imobilul ce a făcut obiectul acestuia, întrucât contractul încheiat la 3 august 2004, și-a încetat efectele juridice la data încheierii noului contract din 31 martie 2005, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) și art. 2811 alin. (1) C. proc. civ., constată că recursul reclamantului M.C.G. este fondat, astfel că urmează a fi admis, Decizia nr. 182/ Ap din 11 decembrie 2012, pronunțata de Curtea de Apel Brașov Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, va fi modificată, în parte, în sensul că se va dispune evacuarea pârâtei SC A. SRL Sf. Gheorghe din întregul imobil situat în localitatea Sâncrai Jud. Covasna, menținând restul dispozițiilor deciziei.

În temeiul art. 274 C. proc. civ., va fi obligată intimata SC A. SRL Sf. Gheorghe la plata sumei de 7.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către recurentul-reclamant M.C.G.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul M.C.G. împotriva Deciziei nr. 182/ Ap din 11 decembrie 2012, pronunțata de Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, pe care o modifică, în parte, în sensul că dispune evacuarea pârâtei SC A. SRL Sf. Gheorghe din întregul imobil situat în localitatea Sâncrai Jud. Covasna.

Menține restul dispozițiilor deciziei.

Obligă intimata SC A. SRL Sf. Gheorghe la plata sumei de 7.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către recurentul-reclamant M.C.G.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2014.