Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluția instanței de fond
1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC Z.E.D. SRL, prin administrator judiciar L.I.C. SPRL, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Vâlcea, anularea Deciziei de impunere din 27 aprilie 2011, anularea parțială a raportului de inspecție fiscală din 28 aprilie 2011 și a Deciziei din 11 iulie 2011 emise de pârâtă.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esență, că pârâta i-a modificat baza de impozitare suplimentar, fapt ce a condus la obligarea sa în mod injust la plata sumei de 924.933 RON, cu titlu de TVA, impozit pe profit, majorări de întârziere, TVA și impozit pe profit.
1.2. Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale și introducerea în cauză a Administrației Finanțelor Publice Pitești, inadmisibilitatea acțiunii, iar pe fond respingerea acesteia, ca neîntemeiată.
1.3. Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 258 din 13 iunie 2012, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantă, a dispus anularea, în parte, a Deciziei de impunere din 27 aprilie 2011, a raportului de inspecție fiscală din 22 aprilie 2011 și a Deciziei din 11 iulie 2011, emise de pârâtă, pentru suma de 86.697 RON, din care 40.611 RON TVA și accesorii și suma de 46.086 RON impozit pe profit, precum și accesoriile aferente acesteia.
Totodată, a fost obligată pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 3.386,3 RON și s-a respins cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în încheierea din data de 25 aprilie 2012, formulată de expertul D.A.A.
1.4. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:
Prin raportul de inspecție fiscală încheiat la data de 22 aprilie 2011 s-a reținut că societatea reclamantă a făcut obiectul unor verificări efectuate de pârâtă pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 31 martie 2010, privind contribuțiile datorate bugetului de stat.
S-a reținut că reclamanta datorează TVA suplimentar în sumă de 281.562 RON, 290.927 RON majorări de întârziere, impozit suplimentar în sumă de 151.477 RON, majorări de impozit pe profit în sumă de 136.072 RON și 22.721 RON penalități impozit pe profit.
În esență, reclamanta, prin declarația informativă, a evidențiat livrări și achiziții de bunuri către operatori economici care nu figurează înregistrați în scopuri TVA, în cursul anului 2010, în rubrica total sume la data de 30 iunie 2006, a înscris suma de 8.057.566,27 RON, iar în balanța de verificare a înregistrat suma de 8.357.569,27 RON, cu 300.000 RON micșorându-se nejustificat soldurile conturilor 4551, calculând apoi greșit și TVA; a dedus eronat TVA de pe facturi fiscale primite prin fax, iar pentru cele ce cuprindeau mențiunea transmiterii prin poștă nu a depus dovezi, veniturile înregistrate în luna august 2008 fiind stornate în anul următor și nu a comunicat facturi către client.
Totodată, în privința impozitului pe profit, reclamanta nu a prezentat contractele de prestări servicii cu alte părți, nici avizele de însoțire a mărfii, a înregistrat contravaloarea C.D.-uri și D.V.D.-uri la prestare servicii și nu la materii prime; pentru automobilul vândut în luna iunie 2005, diferența de 5.000 RON reprezentând cheltuieli cu valoarea rămasă neamortizată a considerat-o nedeductibilă în anul 2005, fără a o mai prelua în semestrul IV din anul 2005, la vânzarea construcției; a înregistrat suma de 728.385 RON, fără a înregistra diferența de 99.115 RON în contul de venituri; a închiriat autovehiculul marca B.M.V. unei persoane fizice, considerându-le greșit, neimpozabile.
Ca urmare, în speță, s-a emis Decizia de impunere din 27 aprilie 2011, iar contestația formulată de reclamantă împotriva acesteia a fost respinsă prin Decizia din 11 iulie 2011, pentru suma de 287.855 RON, din care 27.403 RON impozit pe profit, 55.765 RON accesorii impozitului pe profit, 9.193 RON TVA și 112.752 RON accesorii TVA pentru suma de 19.983 RON (21.735 RON impozit pe profit și 1.752 RON TVA); a fost admisă contestația pentru suma de 236 RON (67 RON impozit pe profit și 169 RON accesorii aferente impozitului pe profit); s-a suspendat soluționarea contestației pentru suma de 616.919 RON până la pronunțarea unei soluții pe latura penală (102.272 RON impozit pe profit, 102.859 RON accesorii aferente impozitului pe profit, 191.379 RON TVA și 220.409 RON, accesorii aferente TVA).
Prima instanță a apreciat că măsura suspendării parțiale a soluționării contestației până la soluționarea laturii penale este fondată, deoarece probele administrate atestă că reclamanta nu a dovedit realitatea operațiunilor comerciale cu SC V.S. SRL și SC N.D.P.M. SRL, au fost constatate mai multe nereguli la reclamantă ce urmează să fie verificate și pe cale penală, iar constatarea săvârșirii infracțiunii ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă, conform art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003.
Prima instanță a reținut că, în speță, acțiunea este întemeiată, în parte, având în vedere următoarele:
Contractele privind cesionarea drepturilor de autor sunt semnate de reprezentantul legal al autorului melodiilor, închirierea aparaturii electronice prin contractul din 5 februarie 2008 este destinată realizării obiectului de activitate; de asemenea, comunicarea facturilor prin fax poate genera deducerea de TVA dacă operațiunile comerciale sunt reale, chiar dacă nu au fost depuse în original.
Totodată, organele fiscale au înlăturat în mod greșit "cheltuielile cu alte servicii prestate de terți", în contul 628, în condițiile prestate în care există contract cu SC K.O.R. SRL și există facturile din 28 aprilie 2005 și din 26 aprilie 2005, iar cheltuielile cu valorificarea autoturismului R. pe baza facturii din 24 iunie 2005 cât și cea privind cheltuiala cu valoarea rămasă, neamortizată pentru autoturismul P. sunt deductibile fiscal.
În ceea ce privește închirierea autovehiculului B.M.W., a reținut că s-a produs rezilierea la trei zile de la data încheierii și nu a produs niciun fel de venituri în beneficiul societății.
Prima instanță a reținut că în mod nejustificat reclamanta a fost obligată la plata sumei de 20.679 RON TVA, 1.993 RON impozit pe profit (40.611 RON total), majorări și penalități de întârziere aferente TVA în sumă de 25.969 RON, cât și majorări și penalități de întârziere aferente impozitului pe profit în sumă de 20.117 RON (total accesorii de 46.086 RON), astfel cum rezultă și din raportul de expertiză efectuat în cauză.
Așa fiind, rezultă că reclamanta a fost obligată să plătească în plus, în raport de ceea ce datorează suma de 86.697 RON.
Referitor la plata onorariului către expert, în raport de complexitatea lucrării și alte lucrări similare, prima instanță a reținut că suma de 8.380 RON este nejustificat de mare pentru o societate aflată în procedura de insolvență, apreciind că suma de 3.881 RON reprezintă o sumă rezonabilă pentru această lucrare.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva Sentinței civile nr. 258/F-Cont din 13 iunie 2012 a Curții de Apel Pitești a formulat recurs Direcția Generală a Finanțelor Publice Vâlcea, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând ca temei legal dispozițiile art. 3041, art. 304 pct. 8 și 9 din C. proc. civ.
În motivarea căii de atac se aduc, în esență, următoarele critici sentinței recurate:
- referitor la suma de 22.960 RON, reprezentând TVA dedusă în anul 2008, se arată că reclamanta nu putea beneficia de dreptul de deducere TVA deoarece nu deținea facturile ștampilate în original de furnizor;
- suma de 8.523 RON impozit pe profit stabilit în anul 2005, este datorată de reclamantă urmare a considerării în mod corect de către organul fiscal ca nedeductibile la calculul profitului impozabil a sumei de 31.364 RON înregistrată direct în contul de cheltuieli, deoarece obiectul facturilor din 26 aprilie 2005 și din 28 aprilie 2005 îl constituie achiziția de materiale și nu de prestări servicii, nefiind prezentat contractul de prestări servicii;
- nu este deductibilă suma de 15.166 RON reprezentând "cheltuieli cu active cedate" pentru că societatea nu a prezentat documente din care să rezulte că automobilele au fost valorificate prin unități specializate, conform prevederilor art. 24 alin. (15) coroborate cu art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare;
- referitor la suma de 54.447 RON reprezentând venituri din închirierea unui autoturism marca B.M.W., se susține că în mod corect au fost considerate venituri impozabile conform pct. 45, pct. 209 alin. (1) și (2), pct. 212 alin. (1) lit. a), pct. 216 lit. b) din O.M.F.P. nr. 1752/2005 coroborate cu dispozițiile art. 16 alin. (1) și art. 19 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare, întrucât, în timpul inspecției fiscale nu a fost prezentat niciun act de reziliere a contractului de închiriere.
Intimata-reclamantă a formulat Concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate, apreciată ca fiind legală și temeinică.
3. Soluția instanței de recurs
Înalta Curte, analizând criticile formulate de recurentă, apreciază că acestea se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9, în condițiile art. 3041 C. proc. civ.
Referitor la recursul formulat, se reține că acesta este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Sunt neîntemeiate criticile recurentei cu privire la suma de 22.960 RON impusă reclamantei, reprezentând TVA dedusă în anul 2008 de pe facturile fiscale emise de SC V.W.C. SRL București și SC T.F. SRL București.
Instanța de fond a reținut în mod corect că în mod nejustificat a fost imputată reclamantei suma de 20.679 RON, cu titlu de TVA deductibil aferent facturilor ce emană de la prima societate menționată.
Din cuprinsul pct. 3 al raportului de expertiză contabilă judiciară, probă administrată în cauză, s-a constatat, în urma verificării de către expertul contabil că facturile emise de SC V.W.C. SRL București, în copie, poartă mențiunea "conform cu originalul", semnătura în original și este aplicată ștampila acesteia, având înscrise toate mențiunile prevăzute în mod obligatoriu de dispozițiile art. 155 alin. (5) din C. fisc.
Recurenta nu a formulat obiecțiuni cu privire la acest raport de expertiză contabilă judiciară.
De altfel, recurenta nu contestă această situație, ci doar neagă, însă, fără temei, dreptul de deducere a TVA de pe facturi care nu sunt prezentate/deținute în original.
Or, în acest context, în care nu se contestă realitatea operațiunilor economice, în condițiile în care facturile deținute de reclamantă au fost emise în conformitate cu prevederile art. 155 alin. (5) din C. fisc., în mod legal, potrivit art. 145 alin. (1) lit. a), art. 146 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile pct. 46 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/ 2003, aprobate prin H.G. nr. 44/2004, modificată și completată, aceasta are dreptul la deducerea TVA aferentă acestor facturi, în sumă de 20.679 RON, soluția instanței de fond din această perspectivă este corectă.
Sunt eronate aserțiunile recurentei referitoare la suma de 8.523 RON impozit pe profit stabilit ca datorat în anul 2005, ca urmare a considerării cheltuielilor în sumă de 31.364 RON, rezultate din facturile emise de SC K.O.R. SRL, ca nedeductibile la calculul profitului impozabil.
Potrivit pct. II, 1, 1.1. din cuprinsul aceluiași raport de expertiză menționat, rezultă că reprezentanții societății reclamante au pus la dispoziția expertului contabil contractul de prestări servicii din 25 aprilie 2004, între SC K.O.R. SRL (prestator) și SC Z. SRL (beneficiar), obiectul constând în multiplicarea de către prestator în favoarea beneficiarului a unui număr de 6.500 D.V.D.-uri și 2.200 C.D.-uri; că obiectul contractului prevăzut la art. 2 este același cu datele înscrise în facturi la rubrica denumirea produselor sau a serviciilor; valoarea totală a facturilor coincide cu valoarea înscrisă în contract; facturile au la bază contractul de prestări servicii, fiind emise în termenul de executare a serviciilor.
Recurenta-pârâtă, deși a susținut că la data controlului nu a fost prezentat de administratorul societății contractul de prestări servicii, nu a formulat obiecțiuni, nu a contestat sau dovedit că sunt eronate/nereale aspectele și constatările expuse în cuprinsul raportului de expertiză cu referire la această operațiune economică.
Față de aceste aspecte și de faptul că nu este contestată înregistrarea facturilor în contabilitatea societății și că acestea respectă dispozițiile art. 155 alin. (5) din C. fisc., în raport de dispozițiile art. 19 alin. (1) coroborate cu art. 21 alin. (4) lit. m) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc., cu modificările și completările ulterioare, suma de 31.364 RON reprezintă cheltuială deductibilă pentru calculul impozitului pe profit, astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond.
În altă ordine, nu pot fi reținute ca fondate susținerile recurentei referitoare la faptul că pentru autoturismul vândut în luna noiembrie 2005, reprezentantul societății nu a prezentat alte documente din care să rezulte că operatorul economic a fost unitate specializată în comercializarea de automobile, fapt pentru care a considerat, în mod corect, ca nedeductibilă fiscal la calculul profitului impozabil, cheltuiala înregistrată în contul 6583.
Se constată că recurenta-pârâtă nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză contabilă judiciară, probă administrată legal în cauză, în cuprinsul căruia s-a reținut, potrivit verificărilor, că societatea prin care s-a vândut autoturismul P. avea ca obiect de activitate, conform clasificării CAEN "comerț cu autovehicule", aceasta fiind o unitate specializată privind vânzarea de automobile.
Real este că la data controlului nu au fost efectuate verificări sau depuse înscrisuri relevante cu privire la aceste aspecte, însă, în contextul în care nu s-a dovedit în vreun fel, printr-un alt mijloc de probă o altă situație decât cea care rezultă din această probă, la momentul judecării cauzei, atât în fond, cât și în recurs, se reține că soluția instanței de fond este corectă.
Sunt nefondate și criticile referitoare la soluția instanței de fond care vizează veniturile din închirierea autoturismului B.M.W. și implicit impozitul pe profit stabilit suplimentar de organele fiscale.
În raportul de inspecție fiscală s-a menționat că suma de 54.447 RON reprezintă venituri din închiriere autoturism, neînregistrate în evidența contabilă.
Necontestat este că între societatea reclamantă și persoana fizică S.I. a fost încheiat la data de 15 iulie 2009 contractul de închiriere care a avut ca obiect închirierea autovehiculului marca B.M.W., pentru o perioadă de 3 ani.
În baza acestui contract, organele de inspecție fiscală au reținut venituri din închirieri în sumă de 54.447 RON.
Din cuprinsul aceleiași probe administrate legal în cauză, respectiv raportul de expertiză contabilă judiciară pct. II.5, 5.4, rezultă că a fost pus/predat la dispoziția expertului și actul adițional la contractul de închiriere din 19 iulie 2009, prin care părțile au hotărât încetarea contractului de închiriere, acesta fiind semnat de părțile contractante.
De altfel, acest act adițional a fost atașat raportului de expertiză și depus la dosarul cauzei.
Recurenta nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză.
Cât timp nu s-a dovedit că acesta a fost contestat/anulat în vreun fel, calitatea de document justificativ nu poate fi înlăturată, chiar dacă în timpul inspecției fiscale nu a fost prezentat, astfel cum a susținut recurenta.
În consecință, urmare a actului adițional din 19 iulie 2007 a încetat contractul de închiriere din 15 iulie 2007, astfel că nu s-a realizat niciun venit. Deci, suma de 54.447 RON reținută ca reprezentând venituri din închirierea autoturismului nu se impunea a fi înregistrată în evidența contabilă și nu poate fi considerată ca un venit suplimentar supus impozitării, aserțiunile recurentei fiind lipsite de temei legal și suport probator.
Față de toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și alin. (3) teza a II-a din C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va respinge recursul formulat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Vâlcea, în prezent Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova împotriva Sentinței nr. 258 din 13 iunie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 februarie 2014.
Procesat de GGC - AS