Conflict negativ de competenţă. Cerere de chemare în garanţie disjunsă. Competenţa de soluţionare a cererii
Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Competenţa instanţelor
Index alfabetic: conflict negativ de competenţă
-cerere de chemare în judecată
-disjungere
-competenţă materială
Codul de procedură civilă din 1865, art. 17, art. 132, art. 1591
Dacă după prorogarea de competenţă cererea incidentală, respectiv cererea de chemare în garanţie, este disjunsă, instanţa nu va declina competenţa de soluţionare a acesteia în favoarea instanţei care în mod normal ar fi fost competentă să judece această cerere formulată pe cale principală, chiar dacă cererea principală a fost soluţionată între timp.
Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 2708 din 25 septembrie 2014
Prin sentinţa nr. 1074/C/2013 pronunţată de Tribunalul Sibiu s-a admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Sibiu invocată de către pârâtă şi, în consecinţă, s-a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii civile formulată de reclamanta SC C.P.S. SRL împotriva pârâtei SC C. SRL în favoarea Judecătoriei Sibiu.
Pentru a pronunţa această sentinţă tribunalul a avut în vedere valoarea litigiului civil de faţă, stabilită iniţial de către reclamantă (28.829, 5 lei) şi dispoziţiile legale aplicabile.
Conform prevederilor imperative ale art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. aplicabil speţei, tribunalul judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie civilă, al căror obiect au o valoare de peste 500.000 lei.
Coroborând aceste prevederi legale cu dispoziţiile art. 1 pct. 1 C. proc. civ., rezultă că, competenţa de soluţionare a acţiunii reclamantei aparţine judecătoriei.
Prin sentinţa civilă nr. 839/2014 pronunţată de Judecătoria Sibiu s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sibiu, s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în garanţie formulate de reclamanta SC C.P.S. SRL în contradictoriu cu SC C. SRL în favoarea Tribunalului Sibiu, Secţia comercială, de contencios administrativ.
S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Sibiu şi Tribunalul Sibiu şi a fost sesizată Curtea de Apel Alba Iulia în vederea soluţionării conflictului de competenţă.
Instanţa a constatat că cererea de chemare în garanţie formulată de reclamantă este o acţiune incidentală acţiunii ce a făcut obiectul dosarului nr. xx/7872011, soluţionat irevocabil prin decizia civilă nr. 1196/2013, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia şi în mod corect Tribunalul Sibiu a reţinut-o iniţial spre rejudecare, investindu-se astfel cu soluţionarea acesteia.
Potrivit art. 17 C. proc. civ. (1865), cererile incidentale şi accesorii sunt de competenţa instanţei competente să judece cererea principală, acestea vor fi soluţionate prin prorogare de către instanţa sesizată cu cererea principală chiar dacă formulate separat ele ar fi de competenţa unei alte instanţe, în speţă Judecătoria Sibiu.
Prin sentinţa nr. 10/2014 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, Secţia a II-a civilă, s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.
Pentru a se pronunţa astfel, Curtea de apel a reţinut că prin disjungerea cererii nu se poate provoca o nouă dezbatere a competenţei instanţei de soluţionare a cauzei, în lipsa unor modificări ale temeiului de drept, cu respectarea dispoziţiilor art. 132 C. proc. civ. şi ale art. 1591 C. proc. civ., iar la momentul disjungerii tribunalul era instanţa competentă ca urmare a prorogării de competenţă.
Împotriva sentinţei civile nr. 10/2014 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia a declarat recurs SC C. SRL considerând că instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală faţă de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea cererii de recurs s-a arătat că prin încheierea din 24 mai 2011 Tribunalul Sibiu a dispus disjungerea cererii de chemare în garanţie şi formarea unui nou dosar identificat cu nr. xx32/85/2011, astfel că discutarea chestiunii competenţei materiale devine esenţial din acest punct de referinţă, respectiv momentul disjungerii cauzei şi al învestirii propriu-zise a instanţei cu soluţionarea acţiunii civile - în atragerea răspunderii contractuale.
Or, în speţa dedusă judecăţii valoarea pretenţiilor este sub valoarea impusă de lege, competenţa în soluţionarea prezentei cauze revenind judecătoriei.
Recurentul arată că potrivit art. 159 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad, iar potrivit art. 1591 alin. (2) C. proc. civ. necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică putea fi invocată de părţi ori de către judecător la prima zi de înfăţişare în faţa primei instanţe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului.
Verificarea competenţei - a arătat recurenta - nu împiedică formularea excepţiilor de necompetenţă în cazurile şi condiţiile prevăzute la alin. (1) - (3), asupra cărora judecătorul se va pronunţa în condiţiile legii.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului apreciind că nu sunt îndeplinite dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a reţinut că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Din această perspectivă, precum şi din perspectiva criticilor deciziei recurate, Înalta Curte a reţinut că hotărârea recurată a fost pronunţată în temeiul dispoziţiilor legale aplicabile speţei. Astfel, în mod corect curtea de apel a reţinut că prin disjungerea cererii nu se poate provoca o nouă dezbatere a competenţei instanţei de soluţionare a cauzei, în lipsa unor modificări ale temeiului de drept, cu respectarea dispoziţiilor art.132 şi ale art. 1591 C. proc. civ. Valoarea obiectului cauzei nu prezintă relevanţă după momentul prorogării de competenţă conform art. 17 C. proc. civ.
Nu este lipsit de relevanţă de a sublinia în acest context că cererea de chemare în garanţie formulată într-un proces început dobândeşte caracter incidental urmând a fi soluţionată în temeiul art. 17 C. proc. civ.
Art. 17 C. proc. civ. instituie un caz de prorogare legală de competenţă de către instanţa competentă să judece cererea principală.
Faţă de art. 17 C. proc. civ., chiar dacă instanţa a disjuns cererea în garanţie în favoarea Tribunalului Sibiu, această cerere urmează să fie soluţionată în continuare de instanţa care a soluţionat cererea principală, respectiv Tribunalul Sibiu, întrucât, independent de împrejurarea că a fost disjunsă, respectiva cerere şi-a păstrat caracterul accesoriu.
Într-o altă exprimare, dacă după prorogarea de competenţă cererea incidentală, respectiv cererea de chemare în garanţie este disjunsă, instanţa nu va declina competenţa de soluţionare a acesteia în favoarea instanţei care în mod normal ar fi fost competentă să judece această cerere formulată pe cale principală, chiar dacă cererea principală a fost soluţionată între timp.
Faţă de cele arătate rezultă că în cauză nu au fost încălcate dispoziţiile art. 159 alin. (1) pct. 2 şi dispoziţiile art. 1591 alin. (2) C. proc. civ. şi, în consecinţă, prin prorogarea de competenţă Tribunalul Sibiu îşi va păstra competenţa şi după disjungere.
În ceea ce priveşte cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată, Înalta Curte, în temeiul art. 274 C. proc. civ. a respins-o având în vedere că din extrasul de cont depus la dosar (neînsoţit de factura fiscală) nu rezultă că suma de 800 lei a fost plătită de către aceasta în vederea efectuării apărării în cauza dedusă judecăţii.
Având în vedere considerentele arătate, întemeiate în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta SC C. SRL.