Drept de folosință asupra unor domenii de internet. Divizarea persoanei juridice. Transmiterea dreptului către persoanele succesoare potrivit regulilor de drept comun.
Cuprins pe materii : Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate.
Index alfabetic : domeniu de internet
- bun incorporal
- drept de folosință
Prin încheierea contractului de înregistrare a numelor de domenii între registrator şi registrant, acesta din urmă dobândeşte un drept de folosință asupra domeniilor, cu alte cuvinte, dobândeşte un drept patrimonial susceptibil de transmisiune universală sau cu titlu universal.
Astfel dată fiind natura lui de drept patrimonial şi în lipsa unor dispoziţii speciale, derogatorii de la dreptul comun, dreptul de folosinţă asupra domeniilor de internet poate face obiectul transmisiunii universale, ca urmare a divizării unei societăți (care este și titular al dreptului de folosință asupra unui număr de domenii) către persoanele juridice succesoare. În acest caz operează o reactualizare a informaţiilor cuprinse în baza de date a registratorului, referitoare la deţinătorul domeniilor în discuţie și nu un transfer al dreptului de folosinţă asupra numelor de domenii de internet pentru ca instanţa, în situaţia acestei din urmă ipoteze, să verifice respectarea de către administratorul bazei de data a regulilor privind transferul.
Secția I civilă, decizia nr. 554 din 18 februarie 2014
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, precizată şi completată la 15.09.2008 şi modificată la 13.10.2008, reclamanta S.C. E.S. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâţii Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare în Informatică (în continuare, I.C.I.), H.J.S., S.C. U.P.C. S.R.L. şi Autoritatea Naţională pentru Comunicaţii, solicitând să se constate nulitatea absolută a operaţiunii prin care I.C.I. a transferat în mod abuziv drepturile de folosinţă asupra unui număr de domenii internet către H.J.S.; să oblige pe pârâtul I.C.I. să anuleze/revoce drepturile de folosinţă asupra domeniilor solicitate de E.S. S.R.L.; să oblige I.C.I. la atribuirea drepturilor de folosinţă asupra domeniilor solicitate către S.C. E.S. S.R.L.
Prin încheierea din 13.10.2008, Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a comercială a dispus înaintarea cauzei spre competentă soluţionare Secţiei a IX-a de contencios administrativ a Tribunalului Bucureşti, care prin sentinţa civilă nr. 3625 din 16.12.2008 a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Curţii de apel Bucureşti, Secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Prin sentinţa civilă nr. 803 din 12.02.2010, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Prin decizia nr. 2658 din 11.05.2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de S.C. E.S. S.R.L. Bucureşti şi, casând sentinţa recurată, a trimis cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, Secţia civilă.
La Tribunalului Bucureşti, cauza a fost înregistrată pe rolul Secţiei a IV-a civilă la data de 14.09.2011.
Printr-o precizare formulată la termenul din 24.01.2012, reclamanta a arătat că prin cel de-al treilea capăt de cerere solicită anularea înregistrării dreptului de folosinţă asupra domeniilor de internet cerute de reclamantă şi acordate de I.C.I. altor persoane, respectiv pârâţilor H.J.S. şi S.C. U.P.C. S.R.L.
La termenul din 21.02.2012, tribunalul, pentru considerentele expuse în încheierea de şedinţă de la cea dată, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Naţională pentru Comunicaţii.
Prin sentinţa civilă nr.1425 din 03.07.2012 au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile formulate de reclamantă şi de pârâta S.C. U.P.C. S.R.L. privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată; a fost obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată către pârâtul H.J.S. în cuantum de 4000 euro plus T.V.A., în lei, la cursul B.N.R. din ziua plăţii.
Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, învestită cu soluţionarea apelului declarat de reclamantă şi a cererii de aderare la apel formulată de S.C. U.P.C. S.R.L., prin decizia nr.105A din 28.05.2013 a respins ambele cereri, ca nefondate, precum şi cererea pârâtului H.J.S. de acordare a cheltuielilor de judecată pentru considerentele ce urmează.
Numele de domenii internet sunt bunuri incorporale, drepturile asupra lor fiind incluse în categoria celor de proprietate industrială. Asupra acestui aspect s-a pronunţat în cauză prin decizia nr. 2658/2011 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, astfel încât, fiind vorba despre o chestiune de drept dezlegată, ea se impune instanţelor de rejudecare, în virtutea art. 315 alin. (1) C.proc.civ.
Ca elemente patrimoniale, asemenea drepturi sunt supuse, în lipsa unor reglementări speciale derogatorii, normelor generale din materia dreptului civil în ceea ce priveşte transmiterea lor între persoane fizice sau juridice, cu titlu particular sau universal.
În acest sens, s-a menţionat că normele la care face referire reclamanta pentru susţinerea cererii sale, întocmite de către pârâtul I.C.I., vizează „regulile de înregistrare a numelor de domenii şi subdomenii”, iar nu şi transmiterea drepturilor asupra acestora, care rămâne guvernată de normele dreptului civil. Normele menţionate au în vedere domenii neapropriate sau asupra cărora titularii iniţiali au pierdut drepturile lor, însă modalitatea de pierdere a acestor drepturi rămâne guvernată de normele dreptului civil.
Odată ce dreptul de proprietate asupra numelui de domeniu internet intră în patrimoniul persoanei fizice sau juridice cumpărătoare, pierderea şi transmiterea sa sunt guvernate de normele dreptului civil în materia dreptului de proprietate; principiul fundamental în materia drepturilor reale este, în dreptul civil român, că modalităţile de dobândire şi transmitere a acestora sunt limitativ prevăzute de lege.
Nu se putea considera că printr-un regulament emis de I.C.I., act administrativ cu forţă juridică inferioară legii, se poate deroga de la normele generale din dreptul civil în materia transmiterii sau pierderii drepturilor reale.
Faţă de cele de mai sus, s-a constatat că sunt neîntemeiate susţinerile apelantei-reclamante în sensul că neactualizarea bazei de date a I.C.I., înscrierii datelor succesorilor în drepturi ai deţinătorului iniţial, ar duce, prin ea însăşi, la pierderea de către aceştia a drepturilor dobândite asupra domeniilor de internet în
conformitate cu regulile generale din materia proprietăţii.
În ceea ce priveşte drepturile asupra domeniilor deţinute iniţial de S.C. FX I., acestea s-au transmis în urma divizării persoanei juridice societăţilor succesoare, în conformitate cu regulile din materia divizării societăţilor comerciale cuprinse în Legea nr. 31/1990, S.C. CCS C. S.R.L. şi S.C. A.T. S.A., fără a fi necesar să se facă vreo menţiune în actele de fuziune.
La data fuziunii între S.C. A.T. S.A. şi pârâta S.C. U.P.C. S.R.L., patrimoniul primei societăţi s-a transmis către pârâtă în întregime, fără a fi necesară o menţiune specială cu privire la anumite elemente ale acestuia, precum numele de domenii.
Necomunicarea noului titular către administratorul bazei de date nu poate determina pierderea dreptului asupra domeniului de internet.
Faptul că printr-o adresă pârâtul I.C.I. a învederat societăţilor în discuţie că în situaţia necomunicării relaţiilor solicitate, „domeniile vor deveni libere” nu naşte, în lipsa unui text de lege, vreun efect juridic, întrucât I.C.I. nu are atribuţii cu privire la tranşarea litigiilor patrimoniale dintre particulari referitoare la drepturile asupra domeniilor de internet. De asemenea, I.C.I. nu are, în lipsa unei norme exprese, posibilitatea de a dispune unilateral asupra pierderii, fără compensaţie, a unui drept patrimonial legal dobândit de către un particular, situaţie ce ar echivala cu o expropriere pentru care nu există bază legală.
În ceea ce priveşte domeniile înregistrate pe numele pârâtului H.J.S., sunt, de asemenea, aplicabile, mutatis mutandis, consideraţiile de mai sus.
Astfel, pârâtul persoană fizică a prezentat facturi prin care a dovedit plata drepturilor asupra numelor de domenii internet .ro, plăţi realizate în cursul anilor 1997-1999. În facturi, la rubrica „achteur/buyer”(„cumpărător”) figurează numele pârâtului, alături de „HJS (iniţialele pârâtului). NET”, denumire despre care apelanta reclamantă nu a susţinut şi cu atât mai mult nu a dovedit faptul că ar fi aparţine unei entităţi cu personalitate juridică şi titulară a unui patrimoniu. Dimpotrivă, chiar prin cererea de apel se arată că o asemenea entitate nu a existat vreodată.
Prin urmare, având în vedere menţiunea expresă din facturi şi principiul consensualismului consacrat de art. 971 C.civ. în materia actelor translative de proprietate, în lipsa la momentul întocmirii facturilor a vreunor norme speciale care să reglementeze forma actului juridic de transmitere a dreptului de proprietate asupra numelor de domenii internet, cel mai târziu la data emiterii facturilor şi independent de plata preţului consemnat în acestea, se consideră încheiat actul juridic având ca obiect transmiterea drepturilor de proprietate asupra domeniilor de internet către cumpărător, în speţă, pârâtul H.J.S., menţionat în mod expres
în această calitate.
Facturile nu constituie, ele însele, înscrisul constatator al actului juridic, dar fac dovada actului preexistent, inclusiv a părţilor acestuia, act care putea fi încheiat prin simpla exprimare a consimţământului părţilor.
Chiar dacă s-ar fi dovedit că era vorba despre entităţi titulare de patrimoniu care şi-au încetat existenţa, elementele patrimoniului lor s-ar fi transmis conform regulilor dreptului civil, către asociaţi sau acţionari întrucât în situaţia încetării existenţei persoanei juridice patrimoniul acesteia se transmite conform regulilor generale din dreptul civil, iar reclamanta nu a contestat susţinerile pârâtului din cuprinsul întâmpinării în sensul că el însuşi era asociat al unora dintre entităţile menţionate de reclamantă.
Dimpotrivă, din probele administrate a rezultat că pârâtul H.J.S. a dobândit drepturile de proprietate asupra domeniilor de internet încă din anii 1997-1999 şi că aceste drepturi au rămas în patrimoniul său până în prezent.
Cu privire la aderarea la apel s-a reţinut că soluţia primei instanţe cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de pârâta S.C. U.P.C. S.R.L. este legală şi temeinică, astfel că se impune a fi menţinută, deoarece nici extrasele de cont prezentate instanţei de apel şi nici facturile aflate în dosarul de fond nu dovedesc faptul că sumele indicate reprezintă contravaloarea unor servicii de asistenţă juridică şi reprezentare în legătură cu prezentul dosar, astfel încât, faţă de susţinerile pârâtei înseşi, în sensul că în temeiul aceluiaşi contract cadru au fost prestate şi alte servicii juridice, nu se poate considera probată cererea referitoare la cheltuielile de judecată.
Împotriva încheierii de şedinţă de la 30.04.2013 a declarat recurs pârâta Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (A.N.C.O.M.), reclamanta declarând recurs împotriva deciziei pronunţate în apel.
Pârâta, prin recursul declarat împotriva încheierii de şedinţă de la 30.04.2013 prin care solicitarea sa de a se rectifica citativul în sensul eliminării sale din citativ a fost respinsă, recurs întemeiat pe dispoziţiile art.304 pct.6 C.proc.civ. a solicitat, în esenţă, „scoaterea instituţiei din prezenta cauză”.
În motivarea recursului se arată că prin încheierea de şedinţă de la 21.02.2012, Tribunalul Bucureşti,
Secţia a IV-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.C.O.M., aşa încât menţinerea recurentei în proces cu motivarea dată prin încheierea de şedinţă de la 30.04.2013, în sensul că A.N.C.O.M. „este inclusă în dispozitivul sentinţei”, precum şi că „în posibilitatea în care s-ar dispune o rejudecare a cauzei, ar necesita pronunţarea unei soluţii în contradictoriu şi cu această parte” este nelegală întrucât motivele de apel nu privesc şi calitatea procesuală pasivă a A.N.C.O.M.
Reclamanta, prin recursul întemeiat pe dispoziţiile art.304 pct.7, 8 şi 9 C.proc.civ. a solicitat admiterea recursului şi modificarea deciziei recurate cu consecinţa admiterii apelului şi schimbarea sentinţei, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată şi precizată.
Prin dezvoltarea motivelor de recurs este criticată hotărârea instanţei superioare de fond pentru cele ce urmează.
În mod greşit instanţa de apel a apreciat că prin înregistrarea unui nume de domeniu se dobândeşte un drept de proprietate. În realitate, dreptul transmis prin efectul înregistrării numelui de domeniu, conform procedurilor de înregistrare stabilite de I.C.I. şi contractului (înţelegerii) pentru înregistrarea de domenii. ro, este un drept de folosinţă specială, transmis în limitele şi condiţiile arătate în respectivele reguli, agreate de către deţinător, prin acordul de voinţă manifestat în momentul acceptării serviciului de înregistrare a domeniului în zona. ro. gestionată de către ROTLD.
Faţă de greşita calificare a actului juridic dedus judecăţii - ca act translativ de proprietate, în mod greşit instanţa de apel i-a aplicat acestuia dispoziţiile generale din materie civilă relative la transferul dreptului de proprietate.
În aceste condiţii, precum şi în condiţiile în care din probele administrate în fazele procesuale anterioare rezultă că numele de domeniu revendicate erau disponibile la data de 20.11.2007, întrucât figurau înregistrate pe numele unor societăţi, persoane juridice, inexistente or desfiinţate care nu mai erau în măsură să le utilizeze.
Aprecierea de către instanţa de apel a regulamentului I.C.I. drept „act administrativ de forţă juridică inferioară legii”, este contrară înţelesului clar şi explicit al contractului de înregistrare de domenii, care nu este un act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004, interpretarea dată de instanţă acestuia fiind greşită, cu consecinţa greşitei excluderi de la aplicare a tuturor regulamentelor, normelor şi formularului de contract solicitat de pârâtă a fi agreat la momentul înregistrării unui nume de domeniu în zona. ro. norme de utilizare stabilite prin acordul de voinţă al părţilor.
Instanţa apelului a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 969 C.civ. atunci când a apreciat că regulile de înregistrare a numelor de domeniu şi contractul de înregistrare stabilesc reguli ce se aplică exclusiv înregistrării numelor de domeniu, nu şi transferului şi că pierderea numelor de domeniu se face potrivit normelor de drept comun.
Din conţinutul acestor reguli rezultă că acestea privesc modul de înregistrare, transfer şi pierdere a numelor de domeniu, iar nu numai înregistrarea cum greşit a reţinut instanţa de apel. De asemenea, aceste norme privesc şi modul de soluţionare a disputelor.
Instanţa reţine ca chestiune de drept dezlegată prin considerentele deciziei 2658/2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, faptul că drepturile asupra numelor de domenii internet sunt incluse în categoria drepturilor de proprietate industrială, reţinere apreciată de recurentă ca fiind corectă.
Tot în aceeaşi decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se reţine că „regimul juridic al numelor de domeniu nu este reglementat prin acte normative", de unde rezultă posibilitatea reglementării condiţiilor de transfer, înregistrare, dobândire a dreptului utilizării acestora prin convenţia părţilor. Regulamentul elaborat de I.C.I., în calitate de prestator de servicii şi acceptat de utilizatorul mediului de internet ce doreşte înregistrarea domeniului, prin confirmarea acestuia şi încheierea contractului de înregistrare, reprezintă de fapt o astfel de convenţie a părţilor, un contract civil, supus regulilor prevăzute de art. 969 C.civ., adică obligatoriu pentru părţile contractante, aspect de care instanţa de apel nu a ţinut cont.
Este adevărat că în Regulamentul de organizare şi funcţionare a I.C.I., adoptat prin H.G. nr. 1.621/2003, I.C.I. are printre atribuţii organizarea, administrarea şi gestionarea T.L.D. (top level domain) ".ro", îndeplinind funcţia de registru pentru numele de domenii ".ro" (art. 2 lit. o). Însă, în îndeplinirea acestei atribuţii I.C.I. a stabilit o serie de reguli pe baza cărora prestează, pe bază de contract, serviciul de înregistrare a domeniilor din zona. ro şi organizarea şi administrarea bazelor de date a înregistrărilor efectuate în zona. ro. De reţinut caracterul contractual al serviciului prestat ceea ce implică existenţa unui acord de voinţă, în sensul prestării serviciului de înregistrare, administrare şi acces la utilizarea domeniului condiţionat de îndeplinirea de către solicitant a unor obligaţii, nu doar de achiziţionare prin plată, obligaţii printre care se numără şi aceea de furnizare de date reale la înregistrare, de anunţare a oricăror modificări intervenite, de respectare a unor proceduri de transfer etc.
Reţinerea instanţei potrivit cu care dreptul asupra unui nume de domeniu este un drept de proprietate, intră în contradicţie cu considerentele deciziei de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la care face trimitere instanţa de apel, deoarece înregistrarea unui nume de domeniu dă naştere exclusiv unui drept de folosinţă. Prin urmare, argumentele instanţei de apel cu privire la natura dreptului sunt străine de pricină.
În mod greşit reţine instanţa de apel ca fiind aplicabile speţei prevederile art. 240 din Legea nr. 31/1990, fără a observa că societăţile beneficiare ale divizării, pe toată perioada existenţei acesteia nu au ajuns la un acord în ceea ce priveşte utilizarea ulterioară, exclusivă a drepturilor anterior deţinute de FX I. S.R.L., iar U.P.C. S.R.L. este continuatoarea în drepturi, doar a uneia dintre cele două entităţi juridice, S.C. FX I. S.R.L., deci nu poate pretinde dobândirea prin efectul fuziunii a unor drepturi care nu s-au materializat în integralitatea lor în patrimoniul antecesoarei sale.
Dreptul de utilizare al numelui de domeniu apare ca un drept ce-şi menţine valabilitatea pe durata de existenţă a persoanei (fizice sau juridice) deci este limitat în timp.
Acest aspect rezultă din răspunsul la întrebarea „ce se întâmplă dacă cineva doreşte înregistrarea unui nume de domeniu. ro al cărui deţinător nu mai exista", conform celor afişate pe site-ul rotld. ro.,coroborat cu răspunsul la întrebarea „un nume de domeniu poate fi deţinut de către două persoane"- răspuns în care se arată că un nume de domeniu. ro poate fi deţinut doar de o singură persoană fizică sau juridică. Rezultă în mod evident că prin regulile R.O.T.L.D. se derogă de la regula generală a transmiterii universale a proprietăţii drepturilor reale, iar efect al divizării S.C. FX I. S.R.L., drepturile deţinute de această entitate juridică nu se puteau transmite valabil celor două entităţi nou înfiinţate, ci doar uneia din acestea.
Şi în situaţia în care ar fi fost aplicabile speței regulile transmiterii universale la care face trimitere instanţa de apel, U.P.C. S.R.L. nu poate face dovada că este singura continuatoare în drepturi şi obligaţii a S.C. FX I. S.R.L., ca urmare nici din această perspectivă, aplicarea prevederilor art. 240 din Legea nr. 31/1990 nu este corectă, în condiţiile în care aceeaşi transmitere universală a patrimoniului a operat şi în persoana S.C. CCS C. S.R.L., şi apoi către continuatorii în drepturi ai acestei entităţi juridice care nu au legătură cu S.C. U.P.C. S.R.L.
Atât CCS C. S.R.L., cât şi A.T. S.A. al cărui succesor în drepturi este U.P.C., aveau termen pentru a ajunge la un acord în ceea ce priveşte transmiterea drepturilor de utilizare a domeniilor anterior deţinute de FX I. până la 31.12.2006, dată la care CCS C. S.R.L. era în fiinţă, însă nu a comunicat către I.C.I. niciun răspuns.
Ca urmare, S.C. A.T. S.A. nu avea cum să transmită mai departe, către U.P.C. S.A. un drept valabil cu privire la respectivele nume.
Instanţa apelului a interpretat greşit prevederile art. 14 din Reguli - relative la regula primul venit primul servit şi art. 22 privind transferul numelor de domeniu în ceea ce priveşte numele de domeniu deţinute de S.C. FX I. S.R.L. - motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., deoarece din documentele aflate la dosar rezultă că începând cu 01.01.2007 cele 23 de nume de domeniu ce au aparţinut S.C. FX I. S.R.L. au devenit disponibile. Fiind disponibile acestea puteau fi înregistrate pe numele primei persoane (fizice sau juridice) care solicita înregistrarea acestora potrivit art. 14 din Regulile de înregistrare, respectiv pe numele recurentei care a solicitat prima înregistrare.
De asemenea, greşit pune instanţa de apel problema „pierderii fără compensaţie a unui drept patrimonial legal dobândit de către un particular" în condiţiile în care, particularul care a făcut înregistrarea a fost conştient în momentul înregistrării că această înregistrare este valabilă pe durata existenţei sale ca entitate juridică. De asemenea, continuatorii săi în drepturi - societăţile în care s-a divizat - aveau această posibilitate, de care nu au înţeles să uzeze pe durata lor de existenţă şi nici nu au răspuns solicitărilor ROTDL de a preciza care dintre ele este entitatea ce doreşte continuarea utilizării drepturilor respective.
Instanţa apelului reţine greşit că din actele dosarului ar reieşi că litigiul dintre succesorii S.C. FX I. S.R.L. asupra numelor de domeniu ce au aparţinut acestei societăţi ar fi fost soluţionat pe cale amiabilă. Considerentul instanţei este străin de pricină (art.304 pct.7 C.proc.civ.). La dosar nu există nici un înscris care să dovedească că litigiul asupra numelor de domeniu deţinut de S.C. FX I. S.R.L. ar fi fost soluţionat pe cale amiabilă de societăţile absorbante, toate documentele aflate la dosar dovedind contrariul.
Toate documentele de la dosar dovedesc faptul că transferul celor 23 de nume de domeniu s-a realizat către S.C. U.P.C. S.R.L. după formularea cererii de înregistrare de către reclamantă şi după ce I.C.I. le-a declarat disponibile începând cu data de 01.01.2007.
În mod greşit apreciază instanţa de apel adresa I.C.I. - prin care se comunica persoanelor juridice înfiinţate în urma divizării S.C. FX I. S.R.L., că în situaţia necomunicării relaţiilor solicitate „domeniile vor devenii libere" - în sensul că aceasta nu naşte în lipsa unui text de lege vreun efect juridic. (art.304 pct.8 C.proc.civ.)
Abordarea instanţei este total greşită, susţinerea că I.C.I. nu ar putea dispune unilateral asupra
pierderii fără compensaţie, a unui drept patrimonial dobândit de către un particular, face practic inaplicabile toate prevederile din contractul de înregistrare a numelui de domeniu şi din celelalte dispoziţii din regulile ROTLD care dau posibilitatea acestuia să refuze înregistrarea, anularea sau suspendarea unei înregistrări, ori să sancţioneze nerespectarea clauzelor, fapt ce ar lăsa practic fără reglementare înregistrarea numelor de domeniu în zona .ro. I.C.I. avea obligaţia respectării propriilor reguli, agreata contractual cu deţinătorii numelor de domenii în zona .ro. instanţa de judecată fiind obligată să le ia în considerare de vreme ce niciuna dintre ele nu sunt contrare legii.
Cu privire la numele de domenii deţinute de H.J.S. se arată că sunt incidente motivele de recurs prevăzute de pct.8 şi 9 ale art.304 C.proc.civ. întrucât instanţa apelului face aplicare la speţă a principiului consensualismului. Aplicarea acestui principiu este străină de pricină, deoarece nu are loc un transfer al dreptului de proprietate, titularul dobândind numai un drept de folosinţă asupra numelor de domeniu.
Instanţa a apreciat greşit, ca efect al plăţii efectuate de H.J.S. acesta a dobândit un drept personal cu privire la numele de domenii în cauză, deşi regulile R.O.T.L.D. dau posibilitatea înregistrării unui nume de domeniu pe numele unei persoane juridice, chiar dacă plata este efectuată de o persoană fizică.
Instanţa de apel, şi în legătura cu aceste nume de domeniu, ignoră prevederile contractului de înregistrare şi regulile R.O.T.L.D., reguli care stabilesc în acest caz însăşi modalitatea de înregistrare.
Instanţa a aplicat greşit la speţă dispoziţiile relative la anularea numelor de domeniu înregistrate pe numele unor persoane care nu mai există, deoarece este dovedit în speţă, că la momentul formulării de către reclamantă a cererii de înregistrare (20.11.2007) unui număr de 41 de nume de domeniu (transferate ulterior acestei date către intimatul pârât H.J.S.) figurau în baza “whois” ca fiind deţinute de 5 societăţi comerciale care fie nu mai existau, fie nu au existat niciodată.
Art. 34 din Regulile adoptate de I.C.I. pentru înregistrarea numelor de domeniu prevede că Registrul R.O.T.L.D. poate anula un nume de domeniu dacă datele pe baza cărora s-a înregistrat domeniul s-au schimbat, iar cu titlu de exemplu se prevede situaţia în care titularul nu mai există.
Încălcându-şi propriile reguli, I.C.I. a transferat numele de domeniu către o persoană fizică, sub cuvânt că acea persoană ar fi achiziţionat drepturile asupra acestor nume de domeniu, invocând o serie de facturi emise pe numele pârâtului H.J.S. Faptul că facturile emise în anii 1997-1998 pentru respectivele nume de domeniu au fost eliberate pe numele pârâtului H.J.S., care a şi făcut plata acestor facturi, nu înseamnă că acesta era deţinătorul numelor de domeniu, atâta timp cât I.C.I. a menţionat ca titular al dreptului de folosinţă 5 persoane juridice. Dovada că aşa stau lucrurile reiese din corespondenţa noastră cu I.C.I. şi din datele existente pe site-ul ROTLD, în care se prevede că deţinătorii dreptului de folosinţă sunt 5 persoane juridice.
Nerespectarea propriilor reguli de înregistrare constituie un criteriu discriminator de apreciere a utilizatorilor din zona. ro, discriminare sancţionată de legislaţia europeană direct aplicabilă statelor membre U.E.
De asemenea, toate înregistrările din baza „whois" indiferent de momentul la care s-a făcut înregistrarea unui nume de domeniu trebuiau să corespundă regulilor de înregistrare afişate pe site-ul R.O.T.L.D. ro şi condiţiilor contractuale pentru înregistrarea de domenii. ro.
Ori, câtă vreme nu s-a notificat renunţarea la domeniu, sunt aplicabile speţei condiţiile contractuale şi regulile de modificare, înscriere, actualizare a bazei de date publicate pe site-ul R.O.T.L.D. ro la momentul efectuării cererii, deci cele depuse la dosarul cauzei.
Din probatoriul administrat în cauză, necontestat de către părţi, rezultă cu evidenţă că la momentul efectuării de către reclamantă a cererii de atribuire a celor 41 de nume de domenii în discuţie, pretins deţinute de H.J.S. în baza de date whois, la rubrica deţinător figurau, aşa cum am arătat mai sus, fie numele unei societăţi radiate, fie numele unor societăţi inexistente.
În situaţia în care la momentul înregistrării nu ar fi avut cunoştinţă de faptul că datele din formularul de înregistrare sunt false şi induc în eroare utilizatorul de internet în legătură cu deţinătorul domeniului, ca urmare a cererii formulate de reclamantă şi a raportului privind situaţia fiecărui domeniu în parte, s-a luat cunoștință de acest fapt şi de existenţa în baza de date „whois” a unor date ce nu corespund realităţii, Registrul R.O.T.L.D. nu a procedat la anularea sau la suspendarea numelui de domenii în cauză şi a modificat baza de date ignorând, practic, cererea reclamantei.
Datele eronate au fost furnizate cu rea credinţă de vreme ce s-au indicat la rubrica deţinător numele unor societăţi comerciale inexistente, iar în cazul S.C. I.S. este evident că s-a dorit înregistrarea calităţii de deţinător al domeniilor de către o societate comercială, iar nu de o persoană fizică de vreme ce, pe o serie de site-uri al cărui deţinător figura S.C. I.S. SA., în baza de date whois la momentul cererii subscrisei şi în prezent figurează menţiunea: copyright @ I.S.
În ceea ce priveşte modificarea - atâta timp cât elementul modificat este deţinătorul numelui - în
răspunsul la întrebări se arată clar „Deţinătorul unui nume de domeniu se modifică în urma unui transfer, conform paşilor menţionaţi la www. rotld secţiunea Domenii. ro - transfer drept de folosinţă”.
De vreme ce pretinde că înregistrarea numelui de domeniu s-a dorit a se efectua pe numele unei persoane fizice, deşi în baza whois, pe care deţinătorul pretins persoană fizică, avea obligaţia de a o verifica periodic, timp de ani de zile a figurat numele unor societăţi comerciale, este evident că respectivele înregistrări eronate s-au efectuat de la început cu rea credinţă şi în scopul disimulării deţinătorului real, nefiind plauzibil a se afirma că o persoană fizică, ce acum se pretinde deţinător al domeniilor în nume propriu şi care, în mod evident este familiarizat cu utilizarea domeniilor în zona .ro şi cu înregistrarea acestora, deţinând în nume propriu, pe lângă domeniile în cauză, un număr impresionant de domenii la momentul înregistrării nu a ştiut cum se numeşte şi nu a fost în măsură să completeze în cererea de înregistrare date reale şi complete în legătură cu deţinătorul domeniului, deci cu privire la persoana sa.
1. Înalta Curte, analizând excepţia lipsei de interes a pârâtei A.N.C.O.M. de a formula recurs în cauză, reţine caracterul fondat al acesteia, pentru considerentele ce succed.
Orice demers în justiţie, indiferent de forma pe care acesta o îmbracă sau de partea procesuală de la care el provine, trebuie să fie util, să urmărească aşadar un „profit”, material sau moral. Cu alte cuvinte, el trebuie să se sprijine pe un interes ce trebuie să existe pe tot parcursul procesului civil aflat în derulare.
Din expunerea cursului procesului rezultă că în sarcina recurentei nu s-a stabilit vreo obligaţie către celelalte părţi angrenate în proces, urmare a faptului că s-a reţinut lipsa calităţii sale procesuale pasive, soluţie ce nu a fost contestată în apel.
Cu alte cuvinte solicitarea recurentei de a fi eliminată din citativ, în condiţiile reţinerii lipsei calităţii sale procesuale pasive, este lipsită de orice finalitate juridică.
2. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, stabilind competenţa materială de soluţionare a cauzei în primă instanţă în favoarea Tribunalului Bucureşti, Secţia civilă, a constatat că numele de domenii, alcătuite din caractere alfanumerice, sunt bunuri incorporale a căror existenţă depinde de activitatea şi puterea creatoare a omului, fie dintr-o activitate în curs, fie dintr-o activitate trecută şi materializată în creaţii spirituale, ceea ce conduce la includerea lor, fără echivoc, în categoria drepturilor de proprietate industrială.
Pornind de la statuările irevocabile ale instanţei de recurs cu privire strict la competenţa materială de soluţionare a cauzei, instanţa de apel, reconfirmând soluţia primei instanţe de fond a făcut aplicarea în cauză a normelor generale din materia dreptului civil în ceea ce priveşte transmiterea drepturilor între persoane fizice sau juridice, cu titlu particular sau universal.
Reclamanta contestă calificarea juridică dată de instanţa superioară de fond, afirmând că numele de domeniu internet se include în categoria drepturilor de proprietate intelectuală şi acordă titularului acestuia doar un drept de folosinţă.
Numele de domeniu este definit ca parte a unui locator uniform de resurse (acronim URL) care reprezintă adresa unui site sau unui domeniu de pe Internet. Un nume de domeniu reprezintă o înşiruire unică de caractere, atribuită unei adrese IP a unui server care este permanent conectat de Internet. Numele de domeniu este unic. Adică nu pot exista două nume de domenii la fel.
Dacă sau în ce măsură un domeniu de internet este, întotdeauna, un drept de proprietate industrială nu prezintă relevanţă întrucât obiectul contestărilor se referă la drepturile conferite titularului domeniului de internet ca urmare a încheierii contractului de înregistrare.
Prin încheierea contractului de înregistrare a numelor de domenii între registrator şi registrant, acesta din urmă dobândeşte un drept de folosință asupra domeniilor, cu respectarea principiului primul venit, primul servit.
Cu alte cuvinte, dobândeşte un drept patrimonial susceptibil de transmisiune universală sau cu titlu universal.
În cauză, dată fiind natura lui de drept patrimonial şi în lipsa unor dispoziţii speciale, derogatorii de la dreptul comun cu privire la drepturile asupra domeniilor de internet, dreptul de folosinţă putea face obiectul transmisiunii universale către A.T. S.A., ca urmare a divizării societăţii FX I. S.R.L. şi apoi către S.C. URS S.R.L. ca urmare a fuziunii A.T. cu S.C. U.P.C. S.R.L.
Aşadar, contrar opiniei recurentei, în cauză îşi găsesc aplicabilitatea dispoziţiile art.240 din Legea nr.31/1999 privind societăţile comerciale, în forma în vigoare la data divizării, aprilie 2005.
Potrivit acestui text de lege fuziunea sau divizarea are ca efect dizolvarea, fără lichidare, a societăţii
care îşi încetează existenţa şi transmiterea universală a patrimoniului său către societatea sau societăţile beneficiare.
Recurenta susţine inaplicabilitatea textului întrucât societăţile beneficiare divizării nu au ajuns la un acord precum şi faptul că S.C. U.P.C. S.R.L. este continuatoare în drepturi doar a S.C. A.T. S.A.
Este vădit că susţinerea este nefondată câtă vreme transmisiunea universală a drepturilor patrimoniale ale societăţii divizate operează în temeiul legii, fără cerinţa unui acord din partea societăţilor beneficiare, pe de o parte, iar pe de altă parte între CCS C., despre care se pretinde că este coutilizator al domeniilor de internet şi S.C. U.P.C. S.R.L. nu a existat nici un litigiu în sensul menţionat de recurentă.
Aspectele de probaţiune invocate de recurentă cu privire la faptul că de la 01.07.2007 cele 23 nume de internet au devenit disponibile, la soluţionarea litigiului pe cale amiabilă, transferul numelor de domeniu realizat după formularea cererii de înregistrare de către reclamantă, cu referire la răspunsurile date la interogatoriu reprezintă aspecte ce ţin de temeinicia hotărârii.
Recurenta ignoră aspectul esenţial că stabilirea situaţiei de fapt este în căderea instanţelor fondului, cele în faţa cărora se administrează probatoriul, în timp ce instanţa de recurs exercită doar un control de legalitate, respectiv de corectă aplicare a legii asupra situației de fapt determinate de instanţele de fond.
Or, sub acest aspect al elementelor de fond ale pricinii, instanţele anterioare au stabilit, evaluând probatoriul administrat, că în cauză a operat o reactualizare în baza de date a I.C.I. urmare a operaţiunii de divizare a S.C. FX I. şi nu un transfer al dreptului de folosinţă asupra numelor de domenii de internet pentru ca instanţa, în situaţia acestei din urmă ipoteze, să verifice respectarea de către I.C.I. a regulilor privind transferul.
Recurenta, invocând nerespectarea de către I.C.I. a dispoziţiilor regulamentare cu referire la cererile depuse părţi, la cronologia acestora, a adreselor emise I.C.I. către societăţile rezultate urmare a divizării şi, ulterior, a absorbţiei, a faptului radierii CCS C. S.R.L. ulterior divizării, a răspunsurilor date de S.C. U.P.C. S.R.L. şi de S.H.J., a semnificaţiei facturilor depuse de persoana fizică, solicită de fapt reevaluarea probatoriului administrat, cerere ce nu poate fi primită faţă de dispoziţiile art.304 alin.1 C.proc.civ.
Recurenta, cu referire la dispoziţiile art.304 pct.8 C.proc.civ., pretinde că instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbându-i înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, atunci când a apreciat că prin înregistrarea unui nume de domeniu se dobândeşte un drept de proprietate precum şi calificarea contractului de înregistrare ca fiind translativ de proprietate, ceea ce a condus la aplicarea greşită a
Codului civil în loc să aplice Regulile pentru înregistrarea numelor de domenii şi subdomenii.
Se mai afirmă şi încălcarea dispoziţiilor art.969 C.civ. atunci când s-a stabilit că Regulile şi contractul se aplică exclusiv înregistrării numelor de domeniu, nu şi transferului şi că pierderea numelor de domeniu se face potrivit normelor de drept comun.
Totodată este apreciată ca fiind nelegală calificarea Regulamentului elaborat de I.C.I. drept act administrativ, când în realitate este o convenţie a părţilor, un contract civil.
Aşa cum deja s-a arătat, dreptul patrimonial dobândit de S.C. FX I. S.R.L. era susceptibil de transmisiune de drept, către S.C. A.T. S.A., ca urmare a divizării societăţii FX I. S.R.L. şi apoi către S.C. U.P.C. S.R.L. ca urmare a fuziunii S.C. A.T. S.R.L. cu S.C. U.P.C. S.R.L.
Pe de altă parte, chiar dacă prevederile Regulamentelor I.C.I. ar avea natură convenţională, cum pretinde recurenta, şi, drept urmare, poate fi dedusă regula că drepturile asupra domeniilor de internet se sting în momentul încetării existenţei titlului, ele neputând fi transmise, astfel de prevederi, derogatorii de la trunchiul comun al dreptului civil, ar trebui expres prevăzute în contract, clauze care însă nu se regăsesc în contractul de înregistrare.
Oricum, încălcarea clauzelor contractuale ce ar fi condus, eventual, la rezilierea contratului, putea fi invocată doar de contractanţi şi nu de către terţi, S.C. E.S. S.R.L.
Indiferent de calificarea dată Regulilor de înregistrare, act administrativ/contract cadru, pentru a deveni viabile aserţiunile recurentei, era necesară existenţa unor dispoziţii clare, exprese cu privire la regimul juridic al numelor de domeniu de internet.
Or, aşa cum s-a arătat şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în decizia de casare, regimul juridic al numelor de domeniu nu este reglementat prin acte normative specifice. Astfel, în mod corect instanţa superioară de fond, în absenţa unui cadru legal, a aplicat dispoziţiile C.civ. şi a Legii nr.31/1990.
Cât priveşte criticile referitoare la pârâtul S.H.J. se constată că, aşa cum deja s-a arătat, de fapt se solicită reevaluarea probelor administrate la instanţele de fond, respectiv a facturilor emise de S.H.J., începând cu anul 1997, reprezentând plată pentru înregistrarea unor domenii de internet, cu încălcarea prevederilor art.304 alin.(1) C.proc.civ.
De amintit că în perioada 1997-1998 în care acest pârât a solicitat să i se atribuie domeniile la care face referire reclamanta, administrarea numelor de domenii în România era la început.
Iniţial, datele de domenii au fost înregistrate informativ în baza de RIPE D.A., ulterior fiind transferate la I.C.I. - R.I.I., apoi transferate I.C.I., prin Serviciul de Administrare Domeniu. ro, prin Registrul R.O.T.L.D. (Romanian Top Level Domain).
Nu în ultimul rând, legat de critica referitoare la încălcarea de către I.C.I. a propriilor reguli referitoare la înregistrare, trebuie precizat că potrivit Regulilor de înregistrare când un nume de domeniu a fost înregistrat sau este în curs de înregistrare de o altă persoană juridică sau fizică, este responsabilitatea celui care ar dori să înregistreze acest nume de domeniu (altul decât deţinătorul momentan al acestuia) să cerceteze datele existente şi să iniţieze procedura legală împotriva deţinătorului existent, dacă crede că acesta nu este în drept să folosească numele de domeniu respectiv. Părţile implicate recunosc şi sunt de acord că R.O.T.L.D. nu poate arbitra disputele referitoare la înregistrarea şi utilizarea numelor de domenii. Înregistrarea unei cereri în aşteptare pentru un nume de domeniu va fi suspendată de către R.O.T.L.D., în cazul unui conflict cu altă cerere în aşteptare sau cu un nume de domeniu deja înregistrat (activ sau inactiv), până când părţile conflictuale prezintă un document (hotărâre judecătorească sau alt document al unui organism autorizat) ce rezolvă disputa în favoarea unei părţi sau a alteia.
Cu alte cuvinte, nu I.C.I. în calitate de registru de domenii. ro este obligat să întreprindă demersuri pentru stabilirea faptului că deţinătorul unui domeniu există sau nu, astfel cum pretinde recurenta.
Revenind la pârâtul persoană fizică instanţa, evaluând probatoriul a reţinut corect că în cauză nu este vorba despre efectuarea unui transfer de deţinător al domeniului de Internet, ci despre o corectare a informaţiilor cuprinse în baza de date, referitoare la deţinătorul domeniilor în discuţie. De precizat că Regulile pentru înregistrarea numelor de domenii şi subdomenii sunt oricum emise ulterior datei la care S.H.J. a achitat sumele pretinse de registrator pentru înregistrarea unor domenii de Internet, astfel încât dispoziţiile Regulamentului emis de I.C.I. nu puteau fi aplicate situaţiei de fapt născute anterior emiterii acestuia.
Înalta Curte, pentru cele ce preced, reţinând că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art.304 pct. 7, 8 şi 9 C.proc.civ. a respins recursul ca nefondat.