Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia a II-a civilă

Decizia nr. 2245/2014

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 iunie 2014.

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

I. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, sub nr. 39656/3/2012 reclamanta SC S.T. SRL a solicitat obligarea pârâtei SC F.A.T.A SA la plata sumei de 649.000 lei cu titlu de despăgubiri pentru pagubele produse de riscurile asigurate şi acoperite de poliţa de asigurare a culturilor agricole din 23 noiembrie 2009 şi a dobânzii penalizatoare datorate de la scadenţa obligaţiei de plată şi până la plata efectivă a despăgubirilor.

Prin sentinţa civilă nr. 2228 din 14 martie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, a respins excepţiile netimbrării, lipsei calităţii de reprezentant a avocatului reclamantei şi lipsei calităţii procesuale active ca neîntemeiate, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi, în consecinţă a respins acţiunea ca fiind prescrisă.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că litigiul dedus judecăţii vizează raporturi juridice izvorâte din asigurare, respectiv raporturi dintre asigurat şi asigurător, pentru care, conform dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, termenul de prescripţie este un termen special, de 2 ani, începând să curgă de la data la care se naşte dreptul la acţiune sau dreptul de a cere executarea silită.

Tribunalul a constatat din conţinutul poliţei, că un eveniment ce se consideră risc asigurat se putea produce cel mai târziu la data de 15 iulie 2010 pentru cultura de orz şi la 20 iulie 2010 pentru culturile de rapiţă şi grâu.

Faţă de faptul că, în speţă, daunele invocate de reclamantă s-au produs la 4 mai 2010, 20 mai 2016 şi 8-11 iulie 2010, prima instanţă a reţinut că termenul de prescripţie se împlinea, cel mai târziu la 11 iulie 2012, astfel că, având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost promovată la 12 octombrie 2012, a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi a respins cererea de chemare în judecată ca fiind prescrisă.

II. Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta SC S.T. SRL, solicitând în temeiul dispoziţiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ. admiterea căii ordinare de atac cu consecinţa anulării hotărârii atacate şi a trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanţe, cu cheltuieli de judecată în apel.

În motivarea apelului s-a arătat că evenimentele meteorologice la care reclamanta s-a raportat sunt cele petrecute între zilele de 8-12 iulie 2010 şi că a notificat pârâtei, potrivit prevederilor contractuale, producerea evenimentelor asigurate, iar buletinele meteorologice ale zonei emise în perioada respectivă indică cu precizie faptul că în zilele de 8-12 iulie 2010 s-au produs furtuni de o intensitate deosebită care au fost de natură a afecta grav culturile agricole.

A mai susţinut reclamanta că la 12 iulie 2012 a încheiat cu Biroul de Mediator din Constanţa, contractul de mediere, încercând astfel soluţionarea litigiului pe cale amiabilă şi că procedura s-a încheiat la 9 octombrie 2012 prin neprezentarea pârâtei, motiv pentru care, la 12 octombrie 2012 a înregistrat la instanţă cererea de chemare în judecată.

În raport de cele expuse a arătat că sunt incidente dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ., potrivit cărora termenul de prescripţie al dreptului la acţiune pentru dreptul litigios supus medierii se suspendă pe durata acestei proceduri, dar nu mai mult de trei luni de la începerea ei.

Prin Decizia civilă nr. 376 din 22 octombrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 2228 din 14 martie 2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă.

Pentru a decide astfel, instanţa de prim control judiciar a reţinut că din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă că evenimentele asigurate pentru care s-a solicitat plata de despăgubiri sunt cele produse la datele de 04 mai 2010 (îngheţ), 20 mai 2010 (furtuni puternice şi vijelii), precum şi cele pentru care s-au emis avizul de daună din 14 august 2010 şi Nota din 17 august 2010.

Din interpretarea coroborată a înscrisurilor depuse în probatoriu, instanţa de prim control judiciar a reţinut că niciunul dintre acestea nu confirmă susţinerea reclamantei referitoare la producerea unor evenimente asigurate la data de 12 iulie 2010, precum şi că aceasta nu poate fi primită, întrucât reprezintă o modificare a obiectului cererii de chemare în judecată, nepermisă în faza procesuală a apelului, faţă de prevederile art. 294 alin. (1) C. proc. civ.

În raport de cele anterior prezentate, curtea, în raport de prevederile art. 3 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, care stabilesc termenul de prescripţie de 2 ani în raporturile ce izvorăsc din asigurare şi ale art. 101 alin. (3) C. proc. civ. privind calculul termenelor, a reţinut că termenul de prescripţie în cauză s-a împlinit cel mai târziu miercuri, 11 iulie 2012, astfel că, faţă de data promovării acţiunii, 12 octombrie 2012, a apreciat ca fiind justă şi legală soluţia primei instanţe de respingere a cererii introductive ca fiind prescrisă.

III. Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel, în termen legal, a declarat recurs reclamanta, indicând în cererea depusă la dosar motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea căii extraordinare de atac exercitate, reclamanta a reluat susţinerile formulate în cuprinsul cererii de apel, dezvoltând împotriva deciziei atacate critici vizând exclusiv temeinicia soluţiei, deşi a indicat motivul de nelegalitate anterior menţionat.

Astfel, în cuprinsul memoriului de recurs depus la dosar, reclamanta a făcut un amplu expozeu al situaţiei de fapt şi al parcursului litigiului în fazele procesuale anterioare, fără a arăta însă, în concret norma sau normele legale pretins a fi fost încălcate sau greşit aplicate de către instanţa de apel.

De asemenea, criticile reclamantei vizează interpretarea şi aprecierea probelor, aceste aspecte nemaiputând forma obiectul cenzurii instanţei de recurs, ulterior abrogării punctelor 10 şi 11 ale art. 304 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000.

Înalta Curte în conformitate cu art. 137, cu aplicarea art. 298, raportat la art. 316 C. proc. civ., văzând dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. a luat în examinare cu prioritate excepţia nulităţii recursului.

Recurenta a reiterat motivele prezentate în cererea de apel, însă nu a formulat nicio critică la adresa deciziei instanţei de apel, care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., indicând doar formal motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Însă, simpla reluare a situaţiei de fapt a cauzei şi prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspund exigenţelor cerute de art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care să poată fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării înaltei Curţi, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii instanţei de apel.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurenta tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie şi căile extraordinare de atac, iar nu şi al treilea grad devolutiv.

De aceea, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanţei de prim control judiciar.

Dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. statuează că recursul se declară împotriva unor hotărâri judecătoreşti, a căror modificare sau casare se poate obţine pentru anumite motive de nelegalitate expres prevăzute.

Prin urmare, motivele de recurs trebuie să vizeze critica hotărârii judecătoreşti recurate, iar nu doar reiterarea susţinerilor de la judecata în instanţa de prim control judiciar devolutiv.

Aceasta, deoarece recursul este reglementat drept o cale de atac extraordinară, care priveşte analiza măsurii în care criticile aduse de recurentă, prin motivele de recurs, hotărârii instanţei anterioare se încadrează sau nu în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În speţă, susţinerile recurentei prezentate de aceasta drept motive de recurs nu conţin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi făcute în faţa instanţei de apel, dar care şi-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., motivarea recursului constă nu numai în indicarea motivelor de nelegalitate la care se referă art. 304 C. proc. civ., ci şi în dezvoltarea lor, care constituie motivarea în concret a recursului, adecvată căii de atac, având în vedere că motivele de nelegalitate sunt prevăzute sub aspect general în art. 304 menţionat.

Prin urmare, nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, de exemplu atunci când nu se arată şi dezvoltarea motivelor de nelegalitate. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă din moment ce, aşa cum s-a arătat, susţinerile recurentei nu vizează decizia atacată, ci doar temeinicia afirmată a cererii de apel, deşi recursul nu are caracter devolutiv.

În alţi termeni, faţă de considerentele precedente, se poate reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, motiv pentru care Înalta Curte urmează a constata nul recursul în conformitate cu art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamanta SC S.T. SRL Babadag împotriva Deciziei civile nr. 376 din 22 octombrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 iunie 2014.