Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

Dreptul acţionarului de a se retrage din societate. Condiţii şi efecte

Cuprins pe materii : Drept comercial. Funcţionarea societăţilor

Index alfabetic : acţiune în pretenţii

- dreptul acţionarului de retragere din societate

 

Legea nr. 31/1990, art. 134 alin. (1)

Legea nr. 297/2004, art. 242

Potrivit dispozițiilor art. 134 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, acționarii care nu sunt de acord cu hotărârile luate de adunarea generală cu privire la schimbarea obiectului principal de activitate al societății au dreptul de a se retrage din societate şi de a obține de la societate contravaloarea acțiunilor pe care le posedă la valoarea medie determinată de către un expert autorizat.

Conceput ca mijloc de conciliere a intereselor generale ale societăţii, dreptul de retragere este un drept intangibil care nu poate fi limitat sau constrâns de societate, şi, prin urmare, dreptul acţionarilor de a se retrage din societate nu poate fi condiţionat de exprimarea consimţământului societăţii sub aspectul cumpărării acţiunilor de la acţionarul care are dreptul de a se retrage.

 

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1761 din 20 mai 2014

 

Prin sentința comercială nr. 8556 din 28.11.2011 pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a comercială în dosarul nr. xx398/3/2009 s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.I.F. T. SA în contradictoriu cu pârâta SC B.T.T. SA şi a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 9.166.986 lei, reprezentând contravaloarea pachetului de acţiuni deţinute la SC B.T.T. SA, precum şi dobânda legală aferentă începând cu data de 30.04.2009 şi până la plata efectivă a debitului, cu cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarea situaţie de fapt şi de drept:

Reclamanta S.I.F. T. SA Braşov a chemat în judecată pârâta SC B.T.T. SA, solicitând obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 14.623.937,10 lei reprezentând contravaloarea pachetului de 576.540 acţiuni, deţinute de reclamantă la B.T.T. SA până la exercitarea dreptului de retragere, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculate pe perioada cuprinsă între 30.04.2009 până la pronunţarea hotărârii, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în Adunarea generală a acționarilor B.T.T. SA din data de 10.04.2008 s-a hotărât schimbarea obiectului principal de activitate (din cod CAEN 6330 în cod CAEN 5510), că a înţeles să voteze împotriva acestei hotărâri şi că apoi a depus declarația de retragere nr. 8.131/03.11.2008 formulată în condițiile art. 134 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.

Ca urmare, Consiliul de administraţie al pârâtei a solicitat ORC-TB, prin cererea nr. 6070/20.11.2008, desemnarea unui expert în vederea evaluării acţiunilor deţinute de S.I.F. T. Prin Încheierea nr. 86496/02.12.2008 s-a dispus numirea ca expert conform art. 134 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 a d-nei C.A., iar la termenul din 30.04.2009, expertul desemnat a depus raportul de expertiză, rezultând o valoare medie de 25,365 lei/acţiune.

În drept, cererea a fost întemeiată pe art. 134 din Legea nr. 31/1990, art. 43 C. com. şi O.G. nr. 9/2000.

În cursul procesului la data de 29.09.2009, reclamanta a formulat cerere precizatoare prin care a indicat valoarea dobânzii legale până la data formulării acţiunii şi a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculate până la plata efectivă a debitului.

La data de 05.10.2009, pârâta B.T.T. SA a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.

În primul rând, a fost invocată excepţia inadmisibilităţii acţiunii, cu motivarea că art. 134 din Legea nr. 31/1990 nu s-ar aplica societăţilor comerciale ale căror acţiuni sunt listate la bursă, cum este cazul SC B.T.T. SA.

În susţinerea acestei interpretări, au fost invocate următoarele argumente:

a) Dispoziţiile art. 134 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 nu sunt aplicabile în cazul societăţilor listate la bursă, întrucât aceste societăţi nu deţin registrul acţionarilor şi nu pot emite certificate de acţionar. Prin urmare, nu ar putea fi îndeplinită obligaţia acţionarului, care se retrage din societate, de a depune la sediul societăţii certificatele de acţionar emise potrivit art. 97 din Legea nr. 31/1990 (înscrisuri emanând de la societatea în cauză).

Aplicarea art. 134 din Legea nr. 31/1990 la societăţile deschise ar crea posibilitatea fraudării societăţii de către acţionarul care ar vinde acţiunile pe piaţa bursieră, dar ar încasa şi contravaloarea stabilită de expertul evaluator în condiţiile retragerii, în situaţia imposibilităţii indisponibilizării acţiunilor.

b) Acţionarii unei societăţi tranzacţionate se pot retrage doar în condiţiile prevăzute de art. 242 din Legea nr. 297/2004, datorită caracterului special şi derogatoriu al legislaţiei pieţei de capital.

c) Datorită posibilităţii acţionarului din societăţile listate de a primi preţul acţiunilor prin mecanismele pieţei bursiere, acordarea posibilităţii de retragere în condiţiile dreptului comun ar crea un regim de favoare acţionarilor din aceste societăţi, care s-ar îmbogăţi pe seama celorlalţi acţionari rămaşi.

Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că nu poate fi obligată la plata preţului acţiunilor întrucât nu are profit distribuibil şi nici rezerve altele decât cele legale, faţă de prevederile art. 104 alin. (2) şi art. 1031 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990.

Prin încheierea de la 20.10.2009, tribunalul a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, reţinând contrar interpretării pârâtei, că dreptul de retragere al acţionarilor, prevăzut de art. 134 din Legea nr. 31/1990, este aplicabil şi societăţilor comerciale admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată. Argumentele avute în vedere pentru această soluţie au fost expuse pe larg în cuprinsul încheierii de şedinţă de la acea dată.

La data de 04.12.2009, terţul H.C.O. a formulat cerere de intervenţie principală voluntară, prin care a solicitat: să se constate punerea în întârziere a pârâtei privind executarea obligaţiei de răscumpărare a celor 26.661 acţiuni deţinute la SC B.T.T. SA; obligarea pârâtei la plata sumei de 676.256,265 lei, reprezentând contravaloarea acţiunilor; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale începând cu 01.05.2009 şi până la data plăţii; obligarea pârâtei la plata unei sume de 10.000 lei pentru fiecare zi de întârziere în îndeplinirea a obligaţiei de plată a contravalorii acţiunilor, după pronunţarea hotărârii; obligarea pârâtei la plata unei sume egale cu câştigul pe care petentul l-ar fi putut obţine dacă ar fi investit pe piaţa de capital sumele anterior solicitate, precum şi obligarea la plata cheltuielilor efectuate cu procesul.

Prin încheierea de la 08.12.2009, tribunalul a respins cererea de intervenţie principală formulată de d-l H.C.O., ca inadmisibilă în principiu.

Ulterior, prin încheierea de la 02.02.2010, tribunalul a încuviinţat pentru ambele părţi proba cu înscrisuri, iar prin încheierea de la 30.04.2010 a încuviinţat, la cererea pârâtei, efectuarea unei noi expertize de evaluare a preţului acţiunilor.

La data de 18.01.2011 a fost depus la dosar raportul de expertiză contabilă întocmit de expertul D.M., membru ANEVAR, expertiză având ca obiectiv determinarea valorii unei acţiuni SC B.T.T. SA la data de 05.11.2008 (data retragerii), prin folosirea a cel puţin două metode de evaluare recunoscute de legislaţia în vigoare la data evaluării, conform art. 134 din Legea nr. 31/1990.

Din probele administrate în cauză, tribunalul a reţinut că, în fapt, prin Hotărârea nr. 18/10.04.2008, publicată în M.Of. partea a IV-a nr. 5652/09.10.2008, Adunarea Generală a Acţionarilor SC B.T.T. SA a aprobat modificarea actului constitutiv prin schimbarea obiectului principal de activitate. În cadrul acestei adunări, acţionarul S.I.F. T. a votat împotrivă.

La data de 05.11.2008, reclamanta a înregistrat la societatea pârâtă declaraţia de retragere, în conformitate cu prevederile art. 134 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990. Conform extrasului de cont emis de Depozitarul Central la data de 05.11.2008, S.I.F. T. deţinea 576.540 acţiuni, reprezentând 10,6437% din capitalul social.

La data de 20.11.2008, pârâta a formulat o cerere adresată ORC-TB prin care a solicitat judecătorului delegat desemnarea unui expert în vederea evaluării acţiunilor deţinute de reclamantă, potrivit art. 134 alin. (4) din Legea nr. 31/1990.

La termenul din 30.04.2009, expertul desemnat prin Încheierea nr.86496/02.12.2008 – C.A. a depus raportul de expertiză contabilă (denumită în continuare „prima expertiză”), din care a rezultat o valoare medie de 25,365 lei/acţiune.

În cursul procesului a fost administrată proba cu o nouă expertiză contabilă (denumită în continuare „a doua expertiză”), din raportul de expertiză întocmit de d-l D.M. rezultând o valoare medie de 15,90 lei/acţiune.

Prima instanţă a omologat concluziile raportului de expertiză contabilă efectuat în cursul procesului de expertul D.M., cu următoarele argumente:

În prima expertiză au fost utilizate două metode de evaluare, respectiv metoda activului net contabil şi metoda activului net corijat. Ambele metode se referă la o singură abordare, anume abordarea pe bază de active.

Expertul D.M. a arătat, însă, că abordarea pe bază de active nu trebuie să fie unica abordare utilizată în evaluările întreprinderilor care îşi continuă activitatea.

Datorită faptului că societatea pârâtă are litigii pe rolul instanţelor de judecată cu privire la dreptul de proprietate asupra activelor (terenuri şi construcţii), că sunt în derulare contracte de asociere, de închiriere sau de comodat cu privire la active, evaluarea fiecărui activ în parte este foarte relativă şi irelevantă.

În plus, activul net contabil este un indicator economic cu un pronunţat caracter scriptic, fără a reflecta valoarea reală a acţiunilor.

În schimb, a doua expertiză ţine cont şi de Standardele Internaţionale de Evaluare GN6, iar evaluarea a avut la bază atât abordarea prin piaţă, cât şi abordarea pe bază de active.

În atare situaţie, tribunalul a avut convingerea că valoarea medie a unei acţiuni, stabilită prin cea de-a doua expertiză, este mai apropiată de realitate.

În drept, au fost avute în vedere prevederile art. 134 alin. (1) lit. a) şi alin. (2)-(4) din Legea nr.31/1990. Reclamanta şi-a exercitat în condiţiile legii dreptul de retragere din societate, iar în prezent deţine un drept de creanţă împotriva societăţii pârâte, constând în contravaloarea acţiunilor răscumpărate.

Potrivit art. 134 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, preţul acţiunilor a fost stabilit de un expert autorizat independent, ca medie a cel puţin două metode de evaluare recunoscute de legislaţia în vigoare la data evaluării. Prin urmare, pârâta datorează reclamantei suma de 9.166.986 lei (576.540 acţiuni x 15,90 lei/acţiune).

Creanţa constând în preţul acţiunilor a devenit certă, lichidă şi exigibilă de la data efectuării şi depunerii la ORC-TB a primului raport de expertiză, conform art. 134 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, anume de la data de 30.04.2009.

De la acest moment pârâta datorează şi dobânda legală aferentă debitului principal, în conformitate cu dispoziţiile art. 43 C. com. şi O.G. nr. 9/2000.

Apărările de fond ale pârâtei au fost apreciate ca neîntemeiate şi au fost înlăturate pentru următoarele argumente:

Este adevărat că din prevederile art. 104 alin. (2) şi art. 1031 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 rezultă că plata acţiunilor cumpărate de societate în condiţiile art. 134 se face numai din profitul distribuibil sau din rezervele disponibile ale societăţii, înscrise în ultima situaţie financiară anuală aprobată, cu excepţia rezervelor legale.

În speţă, din înscrisurile de la dosar a rezultat însă că:

- potrivit situaţiei financiare anuale la 31.12.2007, aprobate prin Hotărârea AGA nr. 26/28.05.2008, rezervele din reevaluare erau de 91.717.462 lei, iar rezervele legale de 512.970 lei, existând şi alte rezerve disponibile;

- potrivit situaţiei financiare anuale la 31.12.2008, aprobată prin Hotărârea AGA nr. 13/05.05.2009, rezervele din reevaluare erau de 89.971.020 lei, iar rezervele legale de 512.970 lei, existând şi alte rezerve disponibile.

Prin urmare, s-a considerat că societatea pârâtă are suficiente rezerve disponibile din care să se facă plata acţiunilor, fiind respectate dispoziţiile legale invocate.

Prin decizia civilă nr. 259 din 20.06.2013, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a V-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta S.I.F. T. împotriva sentinţei nr. 8556 din 28.06.2011 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a VI-a civilă (fostă Secţia a VI-a comercială) şi a admis apelul declarat de pârâta SC B.T.T. SA împotriva aceleiaşi sentinţe, cu consecinţa schimbării în tot a hotărârii atacate şi a respingerii cererii de chemare în judecată formulată de către reclamantă ca neîntemeiată.

Referitor la apelul declarat de către pârâta SC B.T.T. SA împotriva încheierii de şedinţă din data de 20.10.2009 prin care s-a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, instanţa de apel l-a apreciat ca nefondat pentru următoarele considerente:

Pârâta-apelantă B.T.T. SA a considerat că retragerea acţionarilor din societăţile pe acţiuni este reglementată numai pentru societăţile nelistate la bursă, societăţilor listate la bursă, cum este cazul B.T.T. SA, fiindu-le aplicabile dispoziţiile art. 242 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, şi nu dispoziţiile art. 134 din Legea nr. 31/1990. În atare accepţiune, acţionarii societăţii listate la bursă se pot retrage din societate doar în cazurile limitativ prevăzute de art. 242 din Legea nr. 297/2004, anume dacă nu sunt de acord cu hotărârile privitoare la fuziuni sau divizări care implică alocarea de acţiuni ce nu sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, nu şi atunci când hotărârea AGEA vizează schimbarea obiectului principal de activitate.

Reiese că pârâta-apelantă a susţinut excepţia inadmisibilităţii retragerii din societate a reclamantei S.I.F. T.

Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie însă „Acţiune în pretenţii”, şi nu retragerea din societate a acţionarului minoritar S.I.F. T., acesta arătând că înţelege să se retragă din societatea emitentă B.T.T. SA prin declaraţia formulată la 3.11.2008 şi înregistrată la B.T.T. SA sub nr. 5787 din 5.11.2008. Obiectul acţiunii în pretenţii îl reprezintă obligarea societăţii B.T.T. SA la plata dreptului de creanţă pe care reclamanta pretinde că îl are asupra patrimoniului B.T.T. ca urmare a declaraţiei sale de retragere din societate din data de 5.11.2008, respectiv plata sumei de 14.623.937,10 lei, reprezentând contravaloarea pachetului de 576.540 acţiuni, respectiv 10,6438 % din capitalul social al SC B.T.T. SA.

Aşa fiind, şi excepţia inadmisibilităţii retragerii reclamantei S.I.F. T. din societatea B.T.T. SA rămâne fără obiect, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată „acţiune în pretenţii”.

În ceea ce priveşte apelul pe care pârâta SC B.T.T. SA l-a declarat împotriva sentinţei civile nr. 8556 din 28.06.2011 instanţa de apel l-a apreciat ca fondat pentru următoarele argumente:

Aşa cum s-a arătat în doctrină şi în practica instanţelor, dreptul de retragere a acţionarilor din societate este limitat, în scopul păstrării organismului social, el neputând fi însă suprimat, deoarece constituie un drept individual al acţionarului.

Retragerea acţionarului din societate reprezintă o excepţie de la regula conform căreia voinţa socială este rezultanta voinţei majorităţii acţionarilor şi se impune acţionarilor minoritari care au votat împotrivă ori s-au obţinut.

Dreptul de retragere al acţionarilor, prevăzut de art. 134 din Legea nr. 31/1990, este aplicabil, contrar celor susţinute de către apelanta-pârâtă, atât pentru societăţile comerciale admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, cât şi pentru cele închise, L.S.C. nefăcând distincţie între cele două forme de societate, iar legislaţia valorilor mobiliare nu conţine o prevedere derogatorie, aplicabilă societăţilor admise la tranzacţionare, cele două cazuri prevăzute de Legea nr. 297/2004 (art. 242, art. 207) fiind două cazuri noi, suplimentare care prevăd că acţionarii unei societăţi tranzacţionate pe o piaţă reglementată pot cere retragerea din societate în condiţiile art. 134 L.S.C.

Pe de altă parte, societăţile pe acţiuni, fiind societăţi de capitaluri, retragerea unui acţionar nu este de conceput a se face în modalităţi foarte restrictive, legătura şi încrederea reciprocă dintre acţionari nefiind decisivă în luarea hotărârii de asociere ori de a face investiţii de portofoliu (affectio societatis).

În mod normal, atunci când un acţionar doreşte să se retragă din societatea emitentă a acţiunilor pe care le deţine are dreptul să le înstrăineze cui doreşte, eventual cu respectarea unui drept de preferinţă ori de preemţiune acordat celorlalţi acţionari, şi doar dacă un astfel de drept a fost instituit prin prevederile actului constitutiv.

În situaţia excepţională prevăzută de art. 134 lit. a)-d) din Legea nr. 31/1990, atunci când AGEA decide luarea unor măsuri vitale pentru viaţa societăţilor în cauză, în pofida votului împotrivă exprimat şi consemnat în procesul-verbal al unuia sau mai multor acţionari, aceştia au dreptul să solicite respectivei societăţi să se retragă din structurile acesteia, solicitându-i să le cumpere acţiunile pe care le deţin la preţul legal care va fi stabilit în condiţiile art. 134 din L.S.C.

În cazul societăţilor ale căror acţiuni sunt tranzacţionate pe o piaţă reglementată soluţia retragerii va depinde, însă, de lichiditatea respectivelor titluri societare.

În ipoteza în care sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 134 din Legea nr. 31/1990, însă societatea refuză răscumpărarea acţiunilor, acţionarul care doreşte să se retragă poate intenta acţiune în justiţie, având ca obiect obligarea societăţii la achiziţionarea acţiunilor proprii, preţul urmând a fi stabilit pe calea unei expertize judiciare efectuate în cadrul aceluiaşi proces.

Această procedură specială este reglementată în favoarea acţionarului, astfel că acesta nu este obligat să recurgă la aceste dispoziţii legale, ci are posibilitatea să îşi înstrăineze către un terţ acţiunile deţinute.

În orice situaţie, plata acţiunilor cumpărate însă de către societate se va face numai din profitul distribuibil sau din rezervele disponibile ale societăţii, înscrise în ultima situaţie financiară anuală aprobată, cu excepţia rezervelor legale, aşa cum rezultă din interpretarea prevederilor art. 104 alin. (2) şi art. 1031 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990.

În speţă, se constată că societatea emitentă B.T.T. SA refuză, însă, să îşi răscumpere propriile acţiuni de la reclamanta S.I.F. T. invocând, pe de o parte, inadmisibilitatea retragerii acesteia din societate şi, pe de altă parte, lipsa lichidităţilor şi a profitului distribuibil, precum şi a rezervelor disponibile.

Din adresa invocată prin întâmpinare de către S.I.F. T., nr. 5641 din 28.11.2011 rezultă că B.T.T. nu dispune de lichidităţi, aşa zisele rezerve disponibile urmând a fi „lichidizate”.

Se mai constată, din înscrisurile depuse în probatoriu de către apelanta-pârâtă B.T.T. la judecata în fond a cauzei, că profitul realizat de societate pe anii 2007, 2008 a fost inexistent („0”), situaţiile economice-financiare aferente anului 2007 şi anului 2008 fiind aprobate prin hotărârea AGA nr. 26 din 28.05.2008 şi nr. 13 din 5.05.2009 cu votul reclamantei-apelante S.I.F. T., în calitate de acţionar al B.T.T., deşi aceasta susţine că depusese cererea de retragere din societatea emitentă B.T.T., la 31.11.2008.

Rezultă că între părţi nu a avut loc o convenţie prin care acţionarul S.I.F. T. să se retragă din societatea B.T.T. SA, iar B.T.T. să cumpere acţiunile deţinute de către S.I.F. T., astfel încât nu se poate vorbi despre existenţa unui drept de creanţă al acţionarului împotriva societăţii, atâta timp cât societatea nu şi-a manifestat expres voinţa şi nu şi-a asumat obligaţia de a cumpăra acţiunile acţionarului care doreşte să se retragă din societate.

Faţă de această situaţie, S.I.F. T. nu poate acţiona în judecată societatea emitentă B.T.T. SA printr-o acţiune în pretenţii, solicitând direct preţul pe care consideră că i se cuvine pentru pachetul de acţiuni deţinut la B.T.T. SA, ci, aşa cum s-a mai arătat, poate chema în judecată societatea emitentă pentru ca aceasta să fie obligată să achiziţioneze pachetul de acţiuni, cu consecinţa retragerii S.I.F. T. din societate, sau îşi poate înstrăina acţiunile deţinute către un terţ.

Depunerea declaraţiei de retragere, conform art. 134 L.S.C., nu exprimă decât intenţia acţionarului S.I.F. T. în sensul retragerii acestuia din B.T.T. SA, constituind un element esenţial al procedurii retragerii, dar nu este sinonim cu retragerea efectivă din societate, retragere care nu poate avea loc decât odată cu cumpărarea acţiunilor deţinute de către B.T.T. sau de către o terţă persoană, până la acel moment S.I.F. T. păstrându-şi calitatea de acţionar al B.T.T. SA (calitate care i-a şi permis să participe în continuare la adunările generale ale acţionarilor).

În considerarea argumentelor care au condus la admiterea apelului declarat de către apelanta-pârâtă, instanţa de apel a respins ca nefondat apelul formulat de reclamanta S.I.F. T. SA şi a arătat că aceasta nu poate să îşi valorifice dreptul de retragere din societate şi să obţină obligarea pârâtei la cumpărarea pachetului de acţiuni pe care îl deţine la societatea emitentă printr-o acţiune în pretenţii cum este cea de faţă.

S-a apreciat că dispoziţiile art. 134 nu obligă societatea emitentă, de plano, să cumpere acţiunile acţionarului care are dreptul de a se retrage, ci prevăd dreptul acţionarului de a solicita cumpărarea acţiunilor sale de către societate.

Astfel, dreptului acţionarului „de a solicita cumpărarea” îi corespunde dreptul societăţii (şi nu obligaţia)  de a cumpăra acţiunile deţinute de respectivul acţionar sau de a refuza achiziţionarea lor în condiţii justificate cum sunt, în speţă, lipsa lichidităţilor, a profitului şi a rezervelor disponibile, altele decât cele legale.

Sub acest aspect, instanţa de apel a considerat că în mod greşit prima instanţă a obligat B.T.T. SA să plătească reclamantei S.I.F. T. o sumă de bani şi dobânda aferentă, în absenţa unui fundament juridic al obligaţiei de plată; dispoziţiile art. 134 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 31/1990 neinstituind o obligaţie ope legis a societăţilor emitente de a cumpăra acţiunile acţionarilor care şi-au exprimat intenţia de a se retrage din societate. În absenţa consimţământului expres al societăţii de a cumpăra acţiunile şi în absenţa unei cereri de investire formulată de către reclamantă în sensul obligării de către instanţă a societăţii emitente de a cumpăra acţiunile în condiţiile şi modalităţile legale prevăzute de art. 134 L.S.C, tribunalul nu putea să oblige pârâta la plata contravalorii acţiunilor deţinute încă de S.I.F. T.

Numai în situaţia în care instanţa ar fi obligat societatea pârâtă, constatând refuzul nejustificat al acesteia, să cumpere acţiunile reclamantei care intenţionează să se retragă din societate, ar fi fost îndreptăţită se dea curs cererii reclamantei şi să oblige pârâta B.T.T. SA şi la plata acţiunilor cumpărate sau pe care societatea este obligată, eventual, să le cumpere de la acţionarul S.I.F. T., la un preţ legal stabilit, conform metodologiei prevăzute de lege.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.I.F. T. solicitând admiterea  recursului şi modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul admiterii apelului formulat de reclamantă şi respingerea apelului formulat de pârâtă cu consecința admiterii acţiunii introductive astfel cum a fost precizată.

Recurenta şi-a întemeiat în drept recursul pe motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 pct. 6, 7 şi 9 C. proc. civ., criticile formulate în dezvoltarea recursului vizând: aprecierile instanţei de apel asupra dispoziţiilor art. 134 din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale; netemeinicia refuzului intimatei SC B.T.T. SA de a răscumpăra acţiunile ţinând cont de lipsa lichidităţilor, a profitului distribuibil şi a rezervelor disponibile; soluţia instanţei de apel care prin respingerea în tot a cererii de chemare în judecată „a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut” şi lipsa motivelor pe care se sprijină decizia recurată.

Cu referire la primul motiv de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. – când decizia atacată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii – s-a susţinut că instanţa de apel, deşi a considerat, în mod just, că dispoziţiile art. 134 din  Legea nr. 31/1990 sunt aplicabile societăţilor listate, acţionarii având dreptul de a se retrage din societate, a condiţionat apoi, într-un mod nereglementat de lege şi nerecunoscut de doctrina relevantă, însăşi existenţa dreptului acţionarului de a se retrage şi de a dobândi contravaloarea a acţiunilor de „existenţa unei convenţii” prin care S.I.F. T. SA să se retragă, iar SC B.T.T. SA să cumpere acţiunile.

Sub acest aspect, recurenta a subliniat că procedura de retragere este o procedură specială reglementată în favoarea acţionarului care nu a fost de acord cu schimbarea obiectului principal de activitate sau cu celelalte hotărâri prevăzute la art. 134. Acţionarul nu este obligat să recurgă la aceste dispoziţii legale, având posibilitatea, iar nu obligaţia, să îşi înstrăineze acţiunile deţinute. Preţul de răscumpărare al acţiunilor este un preţ de retragere determinat în afara pârghiilor pieţei (întâlnirea cererii cu oferta) printr-o expertiză efectuată în cadrul procedurii prevăzute la art. 134 din Legea nr. 31/1990.

Dreptul acţionarilor la un preţ de retragere reprezintă prerogativa ce aparţine acţionarului unei societăţi de a înstrăina acţiunile emitentului respectiv aflate în patrimoniul său, la un preţ stabilit conform unor criterii şi dispoziţii legale.

Acest drept al acţionarilor la un preţ legal se manifestă în condiţiile în care aceştia sunt nevoiţi să îşi înstrăineze acţiunile deţinute la un emitent datorită modificărilor esenţiale ale condiţiilor în care îşi desfăşoară activitatea societatea emitentă, avute în vedere în momentul în care au achiziţionat aceste acţiuni. Înstrăinarea acţiunilor în cadrul acestei proceduri, conform legii, se va putea realiza numai către societatea emitentă, iar nu şi către terţi, cum greşit apreciază instanţa de apel, motivate de faptul că alături de cererea de retragere acţionarul depune şi titlul cu care îşi legitimează această calitate.

Dreptul acţionarilor la un preţ de retragere constituie o veritabilă excepţie de la principiul stabilirii preţului acţiunilor în baza cererii şi ofertei (principiu universal, indiferent că ne aflăm sau nu în situaţia unei societăţi tranzacţionate).

Dacă acţionarii au facultatea de a-şi exercita dreptul de retragere, societatea are obligaţia, în ipoteza în care acţionarii depun cererea de retragere, de a achita preţul legal al acţiunilor, determinat potrivit art. 134.

Atât dreptul de a se retrage din societate, cât şi modalitatea concretă de materializare a acestuia prin încasarea contravalorii acţiunilor îşi au izvorul în lege, dispoziţiile art. 134 din Legea nr. 31/1990 fiind obligatorii pentru societatea confruntată cu cererile de retragere depuse de acţionari în temeiul articolului menţionat.

Dreptul de retragere ia naştere odată cu adoptarea unei hotărâri de adunare generală prin care se schimbă obiectul principal de activitate al societăţii, (în cazul în speţă), iar dreptul de încasare a contravalorii acţiunilor ia naştere la data la care societatea a recepţionat cererea de retragere.

Odată exercitat acest drept prin depunerea declaraţiei de retragere şi a solicitării de răscumpărare a acţiunilor, societatea are obligaţia, şi nu facultatea, de a efectua demersurile necesare în vederea determinării preţului acţiunilor prin solicitarea adresată Oficiul Registrului Comerţului de numire a unui expert autorizat independent.

Ulterior determinării preţului de către expertul autorizat, creanţa devine certă, lichidă şi exigibilă, societăţii revenindu-i obligaţia de plată a preţului astfel determinat.

Corespunzător îndeplinirii obligaţiei de plată a acţiunilor, transferul dreptului de proprietate asupra acţiunilor se realizează potrivit dispoziţiilor aplicabile societăţilor ale căror acţiuni sunt tranzacţionate pe o piaţă reglementată/sistem alternativ de tranzacţionare.

În cazul societăţilor ale căror acţiuni sunt emise în forma dematerializată şi sunt tranzacţionate pe o piaţă reglementată/sistem alternativ de tranzacţionare procedura este finalizată prin transferul dreptului de proprietate către societate în condiţiile cuprinse în dispoziţiile Codului Depozitarului Central.

În speţă, S.I.F. T. SA a depus în termenul legal declaraţia de retragere, Consiliul de Administraţie al SC B.T.T. SA a respectat obligaţia legală de a solicita Oficiului Registrului Comerţului desemnarea expertului independent, iar acesta a determinat preţul legal al acţiunilor în condiţiile art. 134 al Legii nr. 31/1990, fără a nega dreptul de retragere al societăţii şi de încasare a preţului acţiunilor. În cererea de desemnare a expertului transmisă către Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti (Anexa nr. 3) s-a considerat că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru retragerea S.I.F. T. şi cumpărarea acţiunilor societăţii.

Astfel cum s-a arătat anterior, a fost parcursă întreaga procedură legală reglementată de dispoziţiile art. 134, creanţa devenind certă, lichidă şi exigibilă odată cu depunerea de către expertul C.A. a raportului la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, recurenta fiind îndreptăţită să solicite plata preţului stabilit de către expertul independent.

Nu în ultimul rând, instanţa de apel face o greşită aplicare a art. 134 din Legea nr. 31/1990, apreciind că textul legal nu generează obligaţia societăţii de cumpărare a acţiunilor, ci impune, pentru materializarea dreptului de retragere, existenţa unui acord între societate şi acţionarii retraşi.

A susţinut recurenta că o asemenea interpretare face inaplicabil art. 134 şi că măsura în care o asemenea decizie va fi menţinută, orice societate pe acţiuni va putea adopta hotărâri care să modifice esenţial organismul social (inclusiv transformarea acesteia într-o S.R.L.) urmând să li se nege dreptul acţionarilor care au votat împotriva hotărârii AGEA dreptul de a se retrage din societate.

În opinia recurentei, în cadrul deciziei recurate, instanţa de apel face o greşită aplicare a legii şi sub aspectul dispoziţiilor cuprinse în art. 1031 lit. d) din Legea nr. 31/1990.

Cu toate că acest text de lege face referire doar la plata efectivă a acţiunilor, iar nu şi la existenţa dreptului de creanţă sau la întinderea acestuia, instanţa de apel a interpretat în mod greşit norma legală în sensul „scutirii” societăţii de la plata acţiunilor în ipoteza în care nu ar deţine lichidităţi sau nu ar înregistra vreun profit distribuibil.

Chiar dacă s-ar reţine soluţia instanţei de apel potrivit căreia art. 1031 lit. d) din Legea nr. 31/1990 condiţionează dreptul de creanţă, atunci soluţia „legală” era admiterea în parte a acţiunii pe fond şi reducerea preţului acţiunilor, pe cale judecătorească, la valoarea disponibilităţilor băneşti, a profitului distribuibil şi a rezervelor disponibile ale societăţii la data depunerii declaraţiei de retragere, şi nu respingerea în tot a acţiunii.

În dezvoltarea celui de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 6 C. proc. civ. recurenta a arătat că soluţia limitării preţului la valoarea disponibilităţilor băneşti, a profitului distribuibil şi a rezervelor disponibile ale societăţii a fost indicată inclusiv de către SC B.T.T. SA prin concluziile orale cuprinse în încheierea de şedinţă din 03.06.2013, concluzii în care se arată că suma stabilită cu titlu de preţ trebuia să se calculeze în funcţie de posibilitatea de achitare a acţiunilor, şi nu ca urmare a reevaluării activelor.

Faţă de aceste concluzii orale ale SC B.T.T. SA a apreciat recurenta că instanţa de apel, prin respingerea în întregime a cererii de chemare în judecată, „a acordat mai mult decât ceea ce s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut”. 

Din perspectiva ultimului motiv de recurs invocat, şi anume că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.) se critică soluţia instanţei de apel prin care s-a respins acţiunea recurentei-reclamante cu motivarea că societatea pârâtă nu deţine disponibilităţi sau rezerve disponibile din care să plătească preţul acţiunilor.

Cu întâietate, se arată că instanţa de apel nu a stabilit la ce moment societatea nu avea disponibilităţi sau rezerve disponibile.

Prin raportare la bilanţul anului 2008, an în care recurenta a depus declaraţia de retragere, şi faţă de care ar fi trebuit verificată îndeplinirea condiţiilor impuse de art. 1031, atunci SC B.T.T. SA avea disponibilităţi băneşti de 8.119.418,00 lei, rezerve disponibile din care rezerve din reevaluare în sumă de 89.971.020,00 lei, rezerve reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare (cont 1065) în sumă de 3.551.563,00 lei şi alte rezerve în valoare de 6.709.362,00 lei, toate rezervele, cu excepţia celor legale, fiind disponibile.

Cu toate acestea, instanţa de apel a reţinut că SC B.T.T. SA nu dispune de lichidităţi, întemeindu-şi hotărârea pe o adresă a SC B.T.T. SA emisă după 3 ani de la data depunerii cererii de retragere, respectiv în 28.11.2011.

În fapt, legiuitorul a făcut distincţia între profitul distribuibil şi rezervele disponibile. Dacă legiuitorul ar fi dorit ca plata acţiunilor să se facă numai din rezervele distribuibile ar fi folosit termenul „distribuibil” aşa cum a procedat în cazul „profitului distribuibil”. Legiuitorul a precizat în mod distinct că plata acţiunilor se poate face din rezervele disponibile, cu excepţia celor legale.

Potrivit Reglementărilor din 17.11.2005, conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene - Anexa la O.M.F.P. 1752/2005, publicate în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 1080bis din 30.11.2005, respectiv art. 111 alin. (3) „surplusul din reevaluare inclus în rezerva din reevaluare este capitalizat prin transferul direct în rezerve, atunci când acest surplus reprezintă un câştig realizat”. Câştigul se consideră realizat la scoaterea din evidenţă a activului pentru care s-a constituit rezerva din reevaluare fiind evidenţiat în contul 1065. Suma înscrisă în bilanţul anului 2008 în contul 1065, respectiv 3.551.563 lei, nu doar că era o rezervă disponibilă, dar era şi distribuibilă, având în vedere că surplusul din reevaluare reprezintă un câştig efectiv realizat.

De asemenea, suma înscrisă la capitolul „alte rezerve” (contul 1068) de 6.709.362 lei are atât caracter disponibil, cât şi distribuibil, întrucât la art. 206 pct. 5 al aceloraşi Reglementari contabile se prevede faptul că aceste rezerve sunt constituite facultativ pe seama profitului net pentru acoperirea pierderilor contabile sau în alte scopuri, potrivit hotărârii adunării generale sau asociaţilor, cu respectarea prevederilor legale.

Concluzionând pe acest aspect, nu există niciun motiv pentru care instanţa de apel a reţinut că SC B.T.T. SA nu avea, la data depunerii cererii de retragere, disponibilităţi băneşti sau rezerve disponibile, decizia prezentându-se sub acest aspect ca nemotivată.

Intimata SC B.T.T. SA a formulat întâmpinare prin care se apără în fapt şi în drept împotriva pretenţiilor recurentei.

S-a depus la dosar, din partea numitului H.C.O., o cerere de intervenţie accesorie în interesul recurentei-reclamante.

În şedinţa publică din 20.05.2014, Înalta Curte, din oficiu, a invocat şi a pus în discuţia părţilor prezente excepţia de netimbrare a cererii de intervenţie accesorie, excepţie pe care a apreciat-o ca întemeiată şi pe care a admis-o cu consecinţa anulării cererii ca netimbrată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 10 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru raportat la art. 10 alin. (2) din Normele la Legea nr. 146/1997, cererile reconvenţionale, cererile de intervenţie şi de chemare în garanţie, ce apar în urma unei acţiuni care are ca obiect drepturi evaluabile în bani, sunt supuse taxei judiciare de timbru calculate la valoarea ce se pretinde prin aceste cereri.

De asemenea, potrivit art. 11 din Legea nr. 146/1997, cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 50% din taxa datorată la suma contestată, în cazul cererilor şi acţiunilor evaluabile în bani.

În considerarea acestor texte de lege şi având în vedere caracterul accesoriu al cererii de intervenţie formulată de numitul H.C.O. în faza recursului, Înalta Curte reţine că în mod legal s-a dispus citarea acestuia cu menţiunea de a achita taxa judiciară de timbru în valoare de 79.620 lei şi timbrul judiciar de 5 lei, aferente cererii de intervenţie accesorie pentru termenul de judecată fixat la data de 20.05.2014, că nu au fost respectate obligaţiile legale referitoare la plata taxelor judiciare de timbru datorate şi că îşi găsesc aplicarea dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 republicată, potrivit cărora neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii sau a cererii.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate, a constatat că recursul este fondat pentru considerentele ce urmează:

Cu privire la motivul reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care poate fi invocat atunci când hotărârea este lipsită de temei legal, a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, Înalta Curte a constatat că ultima ipoteză a textului de lege îşi găseşte incidenţa în cauză, în raport de dezlegările date pe acţiunea în pretenţii ce a fost fundamentată în drept pe prevederile art. 134 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 republicată privind societăţile comerciale.

Potrivit dispoziţiilor art. 134 alin. (1), acţionarii care nu sunt de acord cu hotărârile luate de adunarea generală cu privire la schimbarea obiectului principal de activitate al societăţii au dreptul de a se retrage din societate şi de a obţine de la societate contravaloarea acţiunilor pe care le posedă la valoarea medie determinată de către un expert autorizat.

Prin aceste dispoziţii s-au avut în vedere situaţiile în care este posibil ca prin voinţa societară să fie afectate interesele acţionarilor. De aceea, legea le-a recunoscut dreptul de a se retrage din societate şi, ca urmare a recunoaşterii dreptului de retragere, în continuare, în aceleaşi dispoziţii apar stipulate drepturile care li se cuvin acţionarilor.

Având în vedere că în apel se verifică legalitatea şi temeinicia hotărârii primei instanţe prin raportare la criticile aduse sentinţei şi că instanţa de apel avea de examinat soluţia tribunalului prin care s-a admis în parte cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata contravalorii pachetului de acţiuni deţinute la SC B.T.T. SA, precum şi la dobânda legală începând cu data de 30.04.2009 şi până la plata efectivă a debitului, prin raportare la motivele de apel formulate de S.I.F. T. sub aspectul greşitei omologări în cauză a raportului de expertiză întocmit de d-l expert M.D., iar, pe de altă parte, prin raportare la motivele de apel formulate de SC B.T.T. SA sub aspectul respingerii excepţiei inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtă şi, în subsidiar, pe aspectul ignorării situaţiei reale a patrimoniului B.T.T., criticile recurentei prin care s-a susţinut că instanţa de apel a condiţionat  în mod nepermis dreptul acţionarilor de a se retrage din societate şi de a dobândi contravaloarea acţiunilor de existenţa unei convenţii încheiată cu S.I.F. T. sunt fondate.

Prin argumentele prezentate în justificarea acestor critici şi prin cele care vizează decizia instanţei de apel prin care s-au examinat aspecte ce nu au fost contestate şi care nu au format obiectul prezentei judecăţi, se tinde a se observa că, deşi au fost înlăturate în mod corect pretenţiile SC B.T.T. SA de examinare a cauzei din perspectiva art. 242 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, fiind reţinute cele cu adevărat incidente, şi anume prevederile art. 134 din Legea nr. 31/1990 republicată, ulterior, instanţa de apel dă o interpretare greşită normelor legale incidente în speţă.

Contrar opiniei exprimate prin decizia recurată, Înalta Curte consideră că dreptul acţionarilor de a se retrage din societate nu este condiţionat de exprimarea consimţământului societăţii sub aspectul cumpărării acţiunilor de la acţionarul care are dreptul de a se retrage.

Conceput ca mijloc de conciliere a intereselor generale ale societăţii, dreptul de retragere este, el însuşi, un drept intangibil care nu poate fi limitat sau constrâns de societate.

De altfel, declaraţia de retragere, ca act juridic unilateral căruia legea îi conferă efecte juridice s-a manifestat de către recurentă anterior sesizării instanţei judecătoreşti cu prezenta acţiune în pretenţii, acţiune prin care se urmăreşte obligarea intimatei SC B.T.T. SA la plata contravalorii pachetului de acţiuni deţinut de recurentă la SC B.T.T. SA.  Unei asemenea declaraţii nu i se poate opune nicio aprobare din partea Consiliului de administraţie al societăţii sau a adunării generale.

Acţionarul care s-a retras are dreptul de a obţine contravaloarea acţiunilor pe care le deţine, în condiţiile art. 134 alin. (4) din L.S.C., iar tribunalul a apreciat în mod corect, prin raportare la concluziile raportului de expertiză omologat în cauză, că SC B.T.T. SA îi revine obligaţia de a plăti reclamantei suma de 9.166.986 lei reprezentând contravaloarea pachetului de acţiuni deţinute la SC B.T.T. SA, precum şi dobânda legală aferentă începând cu data de 30.04.2009 şi până la plata efectivă a debitului.

Recurenta se prevalează de faptul că instanţa de apel a acordat în speţă mai mult decât ceea ce s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut. În acest sens, a susţinut că, în mod contrar concluziilor SC B.T.T. SA, când apelanta s-a arătat de acord cu o limitare a preţului acţiunilor la valoarea disponibilităţilor sale băneşti, instanţa de apel a schimbat sentinţa atacată şi a respins în întregime cererea de chemare în judecată precizată.

Raportat la prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. invocate, aceste critici ale recurentei sub aspectul înlăturării unor concluzii sau apărări aparţinând părţilor de către instanţa de apel apar ca nefondate, ele nesubscriindu-se niciuneia dintre ipotezele legale din textul evocat mai sus.

Sub aspectul criticilor recurentei vizând pronunţarea unei decizii care nu cuprinde motivele pe care se sprijină (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.) cu observaţia că instanţa de apel a respins în mod nelegal acţiunea reclamantei pe considerentul că pârâta nu avea disponibilităţi băneşti şi rezerve disponibile, Înalta Curte observă cum argumentele prezentate tind la o dezbatere pe aspectul temeiniciei pretenţiilor formulate, că susţinerea S.I.F. T. SA referitoare la omisiunea motivării este nefondată şi că instanţa de apel şi-a expus pe larg raţionamentul pentru care pârâta nu ar putea fi obligată să cumpere acţiunile reclamantei care doreşte să se retragă din societate.

Având în vedere drepturile cuvenite acţionarilor care se retrag în baza art. 134 din Legea nr. 31/1990 republicată şi împrejurarea că textul legal invocat nu condiţionează expres aceste drepturi de disponibilităţile băneşti, de rezervele disponibile ale societăţii din care acţionarul se retrage, cum s-a reţinut de instanţa de apel, Înalta Curte constată din această perspectivă că a avut loc o interpretare greşită a normelor legale incidente în speţă. Sub acelaşi aspect, criticile vizând temeinicia pretenţiilor reclamantei în raport de prevederile art. 1031 alin. (4) din L.S.C. au fost înlăturate, acestea nesubscriindu-se niciunui motiv de nelegalitate menţionat de art. 304 C. proc. civ. 

Pentru toate considerentele expuse şi având în vedere dispoziţiile legale invocate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (3) raportat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a admis recursul declarat de recurenta-reclamantă, a modificat în parte decizia recurată în sensul că a respins apelul declarat de pârâta SC B.T.T. SA împotriva sentinţei civile nr. 8556 din 28.06.2011 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a VI-a civilă şi a înlăturat dispoziţia de obligare a apelantei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată. A menținut restul dispozițiilor deciziei recurate.

În temeiul art. 274 – art. 277 C. proc. civ., Înalta Curte a admis cererea recurentei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată în recurs, sens în care au fost avute în vedere onorariul avocaţial, taxa judiciară de timbru şi timbrul judiciar achitate de recurentă în această etapă procesuală.