Acțiune în revendicare mobiliară. Lipsa calității procesuale active
Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Judecata
Index alfabetic: acțiune în revendicare mobiliară
- excepția lipsei calității procesuale active
C. proc. civ. din 1865, art. 129 alin. (4), (6), art. 295 alin. (1), art. 315 alin. (1)
Legea nr. 182/2000, art. 99 alin. (2)
Legea nr. 213/1998
În cazul în care printr-o hotărâre judecătorească s-a stabilit că o persoană, în calitate de moștenitor al proprietarului unui bun cultural mobil intrat în patrimoniul statului prin actul de voință al testatorului, are un drept de creanță de 25% din prețul de vânzare al tabloului, iar nu un drept de proprietate în natură, aceasta nu are calitate procesuală activă pentru a solicita revendicarea în natură a tabloului.
Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3981 din 11 decembrie 2014
Prin cererea înregistrată la data de 28.10.2009, pe rolul Tribunalului București, Secția a III-a civilă, reclamanta I.G. a chemat în judecată pe pârâtul Muzeul Naţional de Artă al României, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună următoarele:
- să se constate că tabloul „Ţiganca de la Ghergani” pictat de Nicolae Grigorescu a fost preluat de Statul Român fără titlu;
- să fie obligat pârâtul să îi lase în deplină proprietate şi liniştită posesie tabloul „Ţiganca de la Ghergani” pictat de Nicolae Grigorescu;
- în subsidiar, în situaţia respingerii capătului 2 de cerere, să fie obligat pârâtul la plata unor despăgubiri bănești echivalente cu prețul de piață al tabloului, stabilit printr-o expertiză tehnică.
În motivare, reclamanta a arătat că tabloul indicat a aparținut familiei G., prin cumpărare de către străbunicul său în 1872, după decesul bunicului N.G., în baza actului de partaj, sentința civilă nr. 303/1944, pronunţată de Tribunalul Ilfov, Secția a II-a CC, în dosarul nr. x67/1943, reclamantei revenindu-i lotul 4 din masa de împărţit, acesta incluzând şi 25% din valoarea tabloului, după realizarea preţului.
S-a mai arătat că după anul 1944 tabloul a fost preluat ilegal, rezultând din procesul-verbal de inventariere din 06.03.1949 preluarea tuturor bunurilor mobile de valoare aflate la moşia Ghergani.
Se invocă în drept art. 99 alin. (2) din Legea nr. 182/2000 și art. 1 din Primul Protocol Adiţional la CEDO.
La data de 08.03.2010, reclamanta şi-a extins cadrul procesual, chemând în judecată şi Statul prin Ministerul Finanţelor Publice.
Pârâtul Muzeul Naţional de Artă al României („MNAR”) a depus întâmpinare la data de 8.03.2010 prin care a invocat excepţiile privind lipsa calităţii procesuale active a reclamantei pentru motivele că prin documentele ataşate cererii de chemare în judecată nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra lucrării revendicate, ci doar a existenţei unui drept de creanţă reprezentând 25% din valoarea tabloului și, respectiv, că nu poate fi unicul proprietar al tabloului în lipsa acordului celorlalți coproprietari, prescripția dreptului material la acţiune, lipsa calităţii procesuale pasive în ceea ce-l priveşte, justificată de faptul că cel care este proprietarul tabloului revendicat este Statul, acesta fiind inclus în categoria „Tezaur”, astfel că Statul Român prin Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional este cel care are legitimare procesuală pasivă, iar nu pârâtul care este doar deținător al tabloului (sens în care s-au depus în copie înscrisurile doveditoare de la filele 153- 158 şi 165 din vol. 1 dosarul primei instanţe, ultimele vizând şi achiziţionarea tabloului în litigiu de fosta Gospodărie a CC al PCR de la numita T.E. din București, B-dul M. nr.32, sector 1).
S-a mai invocat excepţia de netimbrare pe cererea de despăgubire formulată în subsidiar, motivându-se că, potrivit legii, doar cererea de revendicare este scutită de plata taxei de timbru, excepția prevăzută de Legea nr. 182/2000 referindu-se la acţiunile în revendicare în ceea ce priveşte netimbrarea. De asemenea, excepţia lipsei de calitate procesuală pasivă a fost invocată de pârât şi în ceea ce priveşte capătul de cerere în despăgubiri, calitate, susţinând pârâtul, având tot Statul, prin Ministerul Finanţelor Publice.
Prin încheierea de şedinţă din data de 17 mai 2010, tribunalul a luat act de precizarea cadrului procesual pasiv pe baza cererii reclamantei de introducere în cauză a Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional.
La data de 04.11.2010, B.G.I. a formulat cerere de intervenţie în interes propriu în cauză, ca moştenitoare pe linie paternă a numitei G.C.A., căsătorită B., arătând la rândul său că tabloul a fost preluat de Statul Român după ce fusese lăsat în păstrare în anul 1944 Palatului Regal de la Peleş, solicitările sale fiind aceleași cu cele formulate de reclamantă.
Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional a depus întâmpinare, la 14.03.2011, prin care a solicitat respingerea cererilor formulate împotriva sa, în principal pentru lipsa de calitate procesuală pasivă și în subsidiar ca nefondate.
La data de 20.04.2011, prima instanţă a dispus respingerea excepţiei privind netimbrarea acţiunii.
Prin sentința civilă nr. 1299 din 28.06.2012, Tribunalul București, Secția a III-a civilă a respins excepţiile privind lipsa de calitate procesuală activă a reclamantei şi prescripția dreptului la acţiune; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional; a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii în revendicare principale formulată de reclamanta G.I.P. în contradictoriu cu pârâţii Muzeul Naţional de Artă al României, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Național și intervenienta B.G.I., cât și a capătului de cerere subsidiar în despăgubiri pe care le-a respins ca inadmisibile.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta I.G., invocând art. 282 și urm. C. proc. civ.
Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, iar Muzeul Naţional de Artă al României prin întâmpinare a solicitat respingerea apelului ca nefondat în principal şi desfiinţarea cu trimitere spre rejudecare la prima instanță în subsidiar, dacă s-ar aprecia necesară judecata pe fond.
Prin decizia civilă nr. 185 A din 18.12.2012, Curtea de Apel București, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, a admis excepţia lipsei de interes pe capătul de cerere având ca obiect acţiunea în constatare, excepţia lipsei calităţii procesuale active pe capătul de cerere având ca obiect revendicare mobiliară şi excepţia prescripţiei pe capătul de cerere având ca obiect despăgubiri băneşti, soluţia primei instanţei fiind menţinută în privinţa cererii de intervenţie şi a cheltuielilor de judecată.
Prin decizia civilă nr. 652 din 20 februarie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei civile nr. 185 A din 18.12.2012 pe care a casat-o cu consecinţa trimiterii cauzei pentru rejudecare reţinându-se modul greşit de soluţionare al celor trei excepţii din perspectiva dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ. și al motivării contradictorii în privinţa ordinii de soluţionare a acestora în funcţie de efectele pe care le produc pe plan procesual.
În apel, după casare, prin decizia nr. 287 A din 30 iunie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie s-a admis apelul formulat de reclamanta G.I.P.; a fost schimbată în parte sentinţa apelată în sensul că s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active în ceea ce priveşte capetele de cerere având ca obiect constatarea nevalabilităţii titlului statului şi acţiunea în revendicare; s-a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Culturii şi Muzeul Naţional de Artă al României pentru lipsa calităţii procesuale active; s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Culturii şi a M.N.A.R. pe capătul de cerere având ca obiect despăgubirile băneşti şi s-au menţinut dispoziţiile sentinţei referitoare la respingerea cererii de intervenţie principală.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut în principal că din înscrisurile administrate în cauză rezultă că tabloul a intrat în patrimoniul statului, potrivit cu actul de voinţă al testatorului, la data de 22 mai 1975 valoarea de achiziţie a bunului fiind de 67.000 lei la care s-a adăugat suma de 3.350 lei valoarea comisionului achitat Gospodăriei CC al PCR de la numita T.E. În condiţiile prevăzute de art. 109 C. proc. civ. reținând inexistența identității între titularul cererii de chemare în judecată şi subiectul activ al raportului juridic dedus judecăţii, Curtea a apreciat că excepţia lipsei calității procesuale active invocată din oficiu este întemeiată.
În privinţa capătului de cerere având ca obiect despăgubirile băneşti echivalente preţului de piaţă al tabloului, Curtea a constatat că, pentru aceleaşi argumente avute în vedere la stabilirea situaţiei de fapt, excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a M.N.A.R. şi Ministerului Culturii sunt întemeiate, aceste instituţii neavând prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 182/2000 şi ale Legii nr. 213/1998 calitate de subiect pasiv în litigii având ca obiect pretenţii băneşti pentru bunurile aflate în patrimoniul statului.
Împotriva deciziei civile nr. 287 A/30.06.2014 pronunţată de Curtea de Apel București, Secția a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie a declarat recurs I.P.G. invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei Curții de apel, admiterea apelului și restituirea în natură a tabloului revendicat.
În motivarea cererii recurenta a arătat că instanța de apel în mod greşit a soluţionat din nou cauza pe excepţia lipsei calităţii procesuale active a apelantei-reclamante deoarece intimaţii-pârâţi nu au formulat apel şi nu au criticat soluţia instanţei de fond prin care au fost respinse excepţiile invocate de către aceştia prin întâmpinare în faţa instanţei fondului, hotărârea instanţei fondului fiind căzută în puterea lucrului judecat.
Recurenta a mai arătat că în cauză ambele instanţe au aplicat greşit dispoziţiile legale referitoare la acţiunea în revendicare a bunului mobil (tabloul) preluat abuziv de regimul comunist susţinând că în speţă sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 182/2000 ca lege specială care prevăd că bunurile preluate ilegal pot fi revendicate.
În mod cu totul eronat instanţa de apel a admis pentru a doua oară excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurentei-reclamante, la dosarul cauzei existând dovezi că aceasta este fiica lui I.G., fiul predecedat al lui N.G. și al M.G.
De asemenea, a arătat recurenta, în mod greşit instanța de apel a reținut că apelanta-reclamantă ar avea doar un drept de creanţă asupra tabloului, voinţa testatorului exprimată prin testament în sensul vânzării tabloului de către toţi moştenitorii către stat reprezintă o condiţie suspensivă care nu s-a mai îndeplinit.
Recurenta arată că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 315 alin. (1) din vechiul Cod de procedură civilă (neconformându-se dispoziţiilor cu caracter obligatoriu ale deciziei de casare în sensul de a rejudeca în limitele cererii de apel) şi a dispoziţiilor art. 129 alin. (4) şi (6) din vechiul Cod de procedură civilă (nu a fost pusă în discuţie excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului-pârât M.N.A.R. şi nu a dispus asupra capătului de cerere referitor la despăgubirile băneşti în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor Publice).
Intimaţii-pârâţi Ministerul Culturii şi Muzeul Naţional de Artă al României (M.N.A.R.) au formulat fiecare întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat/neîntemeiat.
Analizând actele şi lucrările dosarului în funcţie de criticile recurentei şi încadrate în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte a reținut următoarele:
Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc. civ., modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.
Literatura juridică a statuat că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a cărei hotărâre se atacă a aplicat dispoziţiile legale speţei, însă fie le-a încălcat, fie le-a aplicat greşit.
Din această perspectivă, precum şi din perspectiva criticilor hotărârii recurate, Înalta Curte a reținut că decizia atacată este pronunţată în temeiul dispoziţiilor legale aplicabile speţei şi a deciziei de casare nr. 652 din 20 februarie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie și Justiție, Secția a II-a civilă.
Astfel, în ceea ce priveşte critica recurentei referitoare la încălcarea art. 315 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte a înlăturat-o deoarece din considerentele deciziei recurate rezultă cu certitudine că instanţa de apel, în rejudecare, a avut în vedere decizia civilă nr. 652 din 20 februarie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie și Justiție, Secția a II-a civilă și, în consecință, a reluat judecata apelului cu privire la excepţiile discutate pe parcursul celor două cicluri procesuale, cât și în limitele motivelor de apel formulate de reclamantă.
Nu este lipsit de relevanţă de a sublinia în acest context că în decizia civilă nr. 652 din 20 februarie 2014 s-a reţinut că instanța de apel, prin modul de soluţionare a celor trei excepţii (lipsa de interes juridic, lipsa calităţii procesuale active şi a prescripţiei dreptului la acţiune), s-a contrazis şi nu a avut în vedere consecinţele juridice pe plan procesual.
Recomandarea deciziei de casare a fost ca instanţa de apel să stabilească cu exactitate conţinutul raportului juridic dintre părţile litigante în limitele cererii de apel şi în funcţie de acesta de a motiva decizia în fapt şi în drept într-o formă clară, concisă şi coerentă, indiferent dacă se va pronunţa pe excepţie sau pe fondul cererii de apel.
Din acest punct de vedere, Înalta Curte nu îşi însuşeşte critica recurentei privind modul de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale active de către instanţa de apel după casare având în vedere atât dispoziţiile art. 295 alin. (1) C. proc. civ. care prevăd că instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă, motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu, cât şi faptul că în etapa de judecată, anterioară deciziei de casare au fost invocate excepţia lipsei de interes juridic, excepţia lipsei calităţii procesuale active, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.
Or, aşa cum am arătat deja, în decizia de casare nr. 652/20.02.2014 s-a arătat că prin modul de soluţionare a excepţiilor instanţa de apel nu a avut în vedere consecinţele juridice pe plan procesual.
Referitor la critica recurentei în sensul că instanţa de apel în rejudecare a soluţionat greşit excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei în condiţiile în care M.N.A.R. nu a declarat apel, Înalta Curte a reținut că nu este întemeiată din două considerente şi anume, în primul rând Muzeul Naţional de Artă al României nu avea interes să declare apel deoarece sentinţa civilă nr. 1299/28.06.2012 îi era favorabilă (acţiunea în revendicare, capătul de cerere în despăgubiri şi cererea de intervenţie principală au fost respinse ca inadmisibile), iar în al doilea rând aceasta (excepţia lipsei calităţii procesuale active) a fost invocată în temeiul art. 295 C. proc. civ. de către instanța de apel înainte de decizia de casare, cunoscut fiind faptul că excepţia lipsei calităţii procesuale active este o excepţie de fond, peremptorie şi absolută ea putând fi invocată nu numai de partea interesată, ci și de procuror sau instanţă din oficiu, în orice stare a pricinii.
Nu este lipsit de relevanţă a sublinia şi faptul că în primul ciclu procesual când instanţa de apel a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei având ca obiect revendicarea în natură, reclamanta nu s-a opus, dimpotrivă apărătorul acesteia a pus concluzii orale pe excepţia invocată din oficiu şi a depus şi concluzii scrise în acest sens.
În ceea ce priveşte soluţia efectivă a admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei pronunţată de către instanţa de apel, Înalta Curte a reținut că este legală faţă de faptul că acţiunea în revendicare poate fi formulată numai de către titularul dreptului real de proprietate şi numai împotriva celui care deţine bunul fără niciun just titlu.
În justificarea dreptului său de a solicita revendicarea bunului, respectiv tabloul – Ţiganca de la Ghergani, autor Nicolae Grigorescu – recurenta-reclamantă a invocat sentința civilă nr. 303/06.07.1944 pronunțată de Tribunalul Ilfov. Or, din cuprinsul sentinţei civile menţionate rezultă că reclamanta a avut o creanță, și nu posesia asupra bunului.
Ceea ce este important de subliniat este faptul că instanţa de apel nu a contestat calitatea de moştenitor a recurentei-reclamante, ceea ce s-a pus în discuţie a fost lipsa calităţii procesuale active a reclamantei de a solicita revendicarea în natură a tabloului în cauză având în vedere că sentinţa civilă nr. 303/06.07.1944 pronunţată de Tribunalul Ilfov, Secția a II-a civilă nu i-a stabilit acesteia un drept de proprietate în natură, ci un drept de creanţă de 25% din valoarea preţului.
Aşadar, reclamanta nu are calitate procesuală activă pentru a solicita restituirea tabloului întrucât din înscrisurile depuse nu rezultă că are un drept de proprietate asupra tabloului, ci doar un drept de creanţă de 25% din valoarea tabloului după vânzarea lui.
În ceea ce priveşte critica recurentei referitoare la soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului-pârât Muzeul Naţional de Artă al României privind capătul de cerere privind despăgubirile, în sensul că s-a soluţionat pentru prima dată în apel după rejudecare fără a fi pusă în discuția părților, încălcând dispozițiile art. 129 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte a înlăturat-o. Este adevărat că, Curtea de apel în rejudecare nu a solicitat în mod expres să se pună concluzii pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Muzeului Naţional de Artă, însă din practicaua încheierii de amânare a pronunţării din 23 iunie 2014 rezultă că instanţa de apel a acordat cuvântul părţilor asupra excepţiilor invocate în faza de judecată a apelului, faţă de cuprinsul deciziei de casare, precum şi asupra cererii de apel, iar părţile au susţinut concluziile în funcţie de interesele lor procesuale. Din cuprinsul aceleiaşi încheieri rezultă că intimatul-pârât Muzeul Național de Artă a făcut trimitere la excepţia calităţii procesuale pasive.
Din această perspectivă, Înalta Curte a reținut că în cauză nu au fost încălcate nici dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., așa cum susține recurenta, pentru faptul că în dispozitivul deciziei atacate în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la despăgubirile băneşti nu a fost trecut în contradictoriu şi Ministerul Finanţelor Publice deoarece din acelaşi dispozitiv rezultă că instanţa s-a pronunţat în contradictoriu cu această parte atunci când a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a recurentei pentru capetele de cerere având ca obiect constatarea nevalabilităţii titlului statului şi acţiunea în revendicare.
Potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ., în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii. Or, aşa cum am arătat deja, instanţa de apel prin modul de soluţionare a excepţiilor s-a pronunţat asupra capetelor de cerere menţionate în cererea de chemare în judecată.
Referitor la critica recurentei în sensul că ambele instanţe au aplicat greşit dispoziţiile legale referitoare la acţiunea în revendicare a bunului mobil (tabloul), susţinând că în speţă sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 182/2000 ca lege specială, Înalta Curte a înlăturat-o deoarece art. 99 alin. (2) din Legea nr. 182/1990 invocat de către recurenta-reclamantă în cererea de chemare în judecată nu este aplicabil atât timp cât s-a reţinut că aceasta nu are calitate procesuală activă în ceea ce priveşte capetele de cerere având ca obiect constatarea nevalabilităţii titlului statului şi acţiunea în revendicare.
Potrivit art. 99 alin. (2) (în prezent art. 93 alin. 2) din Legea nr. 182/2000 republicată, bunurile culturale mobile preluate înainte de 06.09.1940 de autorităţi ale statului nu pot fi revendicate; bunurile culturale mobile preluate ilegal de autorităţi ale statului după data de 06.09.1940 pot fi revendicate de proprietarii de drept şi vor fi restituite acestora de către instituţiile care le deţin, pe baza unei hotărâri judecătoreşti definitive.
Din dispoziţiile legal menţionate rezultă că în cauză nu este reglementată situaţia pretenţiilor băneşti, ci doar situaţia când se pretinde restituirea în natură a bun ului mobil. Or, aşa cum am arătat deja de aceste dispoziţii nu se poate prevala recurenta reclamantă atât timp cât s-a reţinut că nu are calitate procesuală activă în ceea ce priveşte capetele de cerere având ca obiect constatarea nevalabilităţii titlului statului şi acţiunea în revendicare.
În consecință, în mod corect a reţinut instanţa de apel că în privinţa capătului de cerere având ca obiect despăgubirile băneşti echivalente preţului de piaţă al tabloului, intimaţii Muzeul Naţional de Artă al României şi Ministerul Culturii prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 182/2000 şi ale Legii nr. 213/1998 nu au calitate de subiect pasiv în litigii având ca obiect pretenţii băneşti pentru bunurile aflate în patrimoniul statului.
Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.