Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

Decizie a consiliului de administraţie. Acţiune în anulare formulată de administratori. Condiţii şi efecte

Cuprins pe materii : Drept comercial. Funcţionarea societăţilor

Index alfabetic : acţiune în anulare

  • hotărâre a Consiliului de administraţie
  • excepţia inadmisibilităţii

 

N.C.C., art. 2 alin. (2), art. 6 alin. (2), alin. (5), art. 216 alin. (1), alin. (7)

Legea nr. 31/1990, art. 114 alin. (1), art. 132, art. 291

C. proc. civ. din 1865, art. 129 alin. (5)

Hotărârile consiliului de administraţie care nu au fost adoptate în executarea delegării exerciţiului atribuţiilor adunării generale, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 114 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, nu pot fi atacate cu acţiune în anulare, nefiindu-le aplicabile dispoziţiile art. 132, cu excepţia alin. (6) şi (7) şi cele ale art. 133 din Legea societatilor.

Prin urmare, menţinerea sau invalidarea unei decizii obişnuite a consiliului de administraţie este atributul adunării generale, în virtutea activităţii de control a gestiunii administratorilor, acţiunea în anulare formulată de administratori împotriva unei astfel de decizii nefiind admisibilă.

 

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 165 din 22 ianuarie 2015

 

Prin sentinţa nr. 17 din data de 20.02.2014 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi s-a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanţii P.I. şi L.L.M. împotriva pârâtei SC S. SA, având ca obiect anularea hotărârilor Consiliului de Administraţie a SC S. SA, cu nr. 15/03.12.2012, nr. 16/10.12.2012 şi nr. 17/28.12.2012, fiind obligaţi reclamanţii să plătească pârâtei suma de 1.500 lei cheltuieli de judecată.

   Asupra excepţiei de inadmisibilitate a cererilor de anulare a Hotărârilor nr. 15/03.12.2012, nr. 16/10.12.2012 şi nr. 17/28.12.2012 ale Consiliului de Administraţie al SC S. SA, instanţa de fond a apreciat că aceasta este întemeiată, reţinând că, din analiza cererilor de chemare în judecată, rezultă că reclamanţii P.I. şi L.L.M. au solicitat anularea Hotărârii nr. 15/03.12.2012 a Consiliului de Administraţie al SC S. SA, prin care s-au respins planurile de management ale directorului general P.I. şi directorului economic L.L.M., a Hotărârii nr. 16/10.12.2012 a Consiliului de Administraţie al SC S. SA, prin care s-a aprobat începerea procedurii de selecţie a candidaţilor pentru funcţiile de director general şi director economic la SC S. SA şi conţinutul „Anunţului” de selecţie, precum şi a Hotărârii nr. 17/28.12.2012  a Consiliului de Administraţie al SC S. SA, prin care au fost revocaţi din funcţia de director general – domnul P.I. şi din funcţia de director economic – domnul L.L.M.

Instanţa de fond a constatat că aceste hotărâri ale consiliului de administraţie nu au fost emise în baza executării delegării de atribuţii prevăzută de art. 114 din Legea nr. 31/1990.

Deciziile Consiliului de Administraţie considerate nelegale pot fi anulate doar prin hotărârea adunării generale a acţionarilor, cu excepţia cazurilor în care deciziile s-au luat în executarea delegării de atribuţii, prevăzută de art. 114 din Legea nr. 31/1990. Soluţia are la bază dispoziţiile art. 111 lit. d) din Legea nr. 31/1990, care prevede că adunarea generală are dreptul şi obligaţia „să se pronunţe asupra gestiunii administratorilor”. Se mai are în vedere, de asemenea, aspectul că deciziile consiliului de administraţie  - organ colegial de conducere al societăţilor pe acţiuni au o natură deliberativă, administratorii primind mandat de conducere şi administrare a societăţii de la adunarea generală a acţionarilor.

În aceste condiţii, în raport de principiul care guvernează raportul dintre adunarea generală şi administratorii societăţii, administratorii fiind numiţi de către adunarea generală, aceasta este îndreptăţită să controleze actele administratorilor.

De altfel, în subsecţiunea I – „Sistemul unitar”, din secţiunea a III-a „Despre administraţia societăţii”, din capitolul 4 – „Societăţile pe acţiuni”, din titlul III din Legea nr. 31/1990 nu există o prevedere legală care să dea posibilitatea vreunei persoane de a ataca direct în justiţie deciziile consiliului de administraţie. În absenţa unei prevederi legale, deciziile consiliului de administraţie nu pot fi atacate în justiţie de către administratori, ci aşa cum am reţinut anterior doar în faţa adunării generale a acţionarilor.

În raport de aceste dispoziţii legale, instanţa de fond a apreciat ca irelevantă susţinerea reclamanţilor P.I. şi L.L.M. cu privire la faptul că, în temeiul art. 216 alin. (1) din Noul Cod civil, hotărârile consiliului de administraţie pot fi atacate în justiţie, reţinând că norma invocată are caracterul unei norme de drept comun, ce trebuie interpretată în raport cu normele speciale cuprinse în Legea nr. 31/1990.

În concluzie, menţinerea sau invalidarea unei decizii obişnuite a consiliului de administraţie este de atributul adunării generale, în virtutea activităţii de control a gestiunii administratorilor.

Pentru motivele expuse anterior, instanţa de fond a apreciat ca întemeiată excepţia inadmisibilităţii cererilor de anulare ale hotărârilor Consiliului de Administraţie ale SC S. SA cu nr. 15/03.12.2012, nr. 16/10.12.2012 şi nr. 17/28.12.2012 şi, în baza dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ., raportat la art. 111 lit. d) din Legea nr. 31/1990, a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins ca inadmisibilă acţiunea formulată de reclamanţii P.I. şi L.L.M. împotriva pârâtei SC S. SA, având ca obiect anularea hotărârilor Consiliului de Administraţie al SC S. SA cu nr. 15/03.12.2012, nr. 16/10.12.2012 şi nr. 17/ 28.12.2012.

Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., instanţa de fond a obligat reclamanţii să plătească pârâtei suma de 1.500 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei pronunţate de Tribunalul Mehedinţi au declarat apel, în termen legal, reclamanţii P.I. şi L.L.M., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Analizând sentinţa prin prisma motivelor de apel invocate şi dispoziţiilor legale incidente în cauză, Curtea a constatat că apelul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:

În conformitate cu dispoziţiile art. 114 din Legea nr. 31/1990, în vigoare la data promovării cererii în anulare, exerciţiul atribuţiilor prevăzute la art. 113 lit. b), c) şi f) va putea fi delegat consiliului de administraţie, respectiv directoratului, prin actul constitutiv sau prin hotărâre a adunării generale extraordinare a acţionarilor. Delegarea atribuţiilor prevăzute la art. 113 lit. c) nu poate privi domeniul şi activitatea principală a societăţii.

În cazul în care consiliul de administraţie, respectiv directoratul, este mandatat să îndeplinească măsura prevăzută la art. 113 lit. f), dispoziţiile art. 2201 se aplică deciziilor consiliului de administraţie, respectiv celor ale directoratului, în mod corespunzător.

În cazul în care consiliul de administraţie, respectiv directoratul este mandatat să îndeplinească măsurile prevăzute de art. 113 lit. b) şi c), dispoziţiile art. 131 alin. (4) şi (5), ale art. 132, cu excepţia alin. (6) şi (7), precum şi prevederile art. 133 se aplică deciziilor consiliului de administraţie, respectiv celor ale directoratului, în mod corespunzător. Societatea va fi reprezentată în instanţă de către persoana desemnată de preşedintele instanţei dintre acţionarii ei, care va îndeplini mandatul cu care a fost însărcinată, până ce adunarea generală, convocată în acest scop, va alege o altă persoană.

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 132 alin. (4) din acelaşi act normativ, membrii consiliului de administraţie, respectiv ai consiliului de supraveghere nu pot ataca hotărârea adunării generale privitoare la revocarea lor din funcţie.

Din interpretarea coroborată a textelor de lege invocate reiese că singura excepţie prevăzută expres de lege - art. 114 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, când hotărârile consiliului de administraţie pot fi atacate în justiţie, este cea în care acesta este mandatat să îndeplinească măsurile prevăzute de art. 113 lit. b) şi c), respectiv pentru mutarea sediului social şi schimbarea obiectului de activitate al societăţii.

Din examinarea Hotărârilor nr. 15/03.12.2012, nr. 16/10.12.2012 şi nr. 17/28.12.2012 reiese că s-au respins planurile de management al directorului general P.I. şi directorului economic L.L.M., s-a aprobat ulterior începerea procedurii de selecţie a candidaţilor pentru funcţiile de director general şi director economic şi, respectiv, au fost revocaţi şi din funcţia de director general şi director economic reclamanţii P.I. şi L.L.M.

În speţă, Curtea a constatat că, raportat la dispoziţiile hotărârilor consiliului de administraţie a căror anulare se solicită de către apelanţii-reclamanţi, rezultă că acestea nu au fost adoptate în executarea delegării exerciţiului atribuţiilor adunării generale, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 114 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.

Reţinând că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de textul de lege mai sus menţionat, Curtea a constatat că Hotărârilor nr. 15/03.12.2012, nr.16/10.12.2012 şi nr. 17/28.12.2012 ale Consiliului de administraţie nu le sunt aplicabile dispoziţiile art. 132, cu excepţia alin. (6) şi (7) şi cele ale art. 133 din Legea nr. 31/1990 şi nu pot fi atacate cu acţiune în anulare în justiţie.

Prin urmare, Curtea a considerat că, în speţă, concluzia instanţei de fond este corectă, deciziile Consiliului de administraţie nelegale putând fi anulate doar prin hotărârile adunării generale a acţionarilor, singurele excepţii fiind, astfel cum s-a relevat, cele prevăzute de art. 114 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.

În ceea ce priveşte critica formulată de apelanţii-reclamanţi P.I. şi L.L.M., ce vizează aplicarea, în speţă, a dispoziţiilor art. 216 Noul Cod civil, Curtea a constatat că este nefondată, întrucât, raportat la momentul promovării cererilor în anulare – 18, 19 decembrie 2012 şi 25 ianuarie 2013, erau aplicabile dispoziţiile Legii nr. 31/1990, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, iar nu cele ale Noului Cod de procedură civilă. În acest sens, dispoziţiile art. 24 din Noul Cod de procedură civilă prevăd că dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.

Ori, în speţă, prezentul litigiu a început anterior intrării în vigoare a Noului Cod de procedură civilă.

De asemenea, Curtea a reţinut că dispoziţiile O.U.G. nr. 109/2011 nu conţin norme exprese referitoare la posibilitatea anulării hotărârilor consiliului de administraţie, însă, potrivit art. 25 din actul normativ, (...) unde aceasta nu dispune dispoziţiile se completează cu cele ale Legii nr. 31/1990.

În ceea ce priveşte critica apelanţilor-reclamanţi P.I. şi L.L.M. referitoare la refuzul acţionarului majoritar al SC S. SA de a convoca adunarea generală, Curtea a considerat că acesta reprezintă apărare nouă, ce nu a fost susţinută la judecata pe fond a litigiului şi nu poate fi invocată direct în calea de atac a apelului, conform art. 294 alin. (1) C. proc. civ. din anul 1865.

În consecinţă, Curtea de Apel Craiova, Secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 263/2014 din 10 iunie 2014 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţii P.I. şi L.L.M.; a obligat apelanţii-reclamanţi P.I. şi L.L.M. la plata sumei de 2500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC S. SA.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs în cadrul termenului legal reclamanţii P.I. şi L.L.M., prin care au solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurată şi trimiterea cauzei spre rejudecare întrucât instanţa de fond a soluţionat cauza exclusiv prin prisma excepţiei de inadmisibilitate.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.

Criticile recurenţilor au vizat sub un prim aspect nelegalitatea deciziei pronunţată de instanţa de apel întrucât a reţinut o situaţie de fapt şi de drept eronată, contrară ansamblului probelor administrate în cauză.

Astfel, în faţa ambelor instanţe, reclamanţii au făcut dovada că la data adoptării hotărârilor atacate se aflau în cursul executării mandatelor de director general, respectiv director economic în cadrul SC S. SA, iar în baza art. 14 din contractul de mandat ambele instanţe trebuiau să constate că reclamanţii erau în drept să solicite în instanţă anularea hotărârilor emise de Consiliul de Administraţie al SC S. SA, întrucât acestea au fost emise cu încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 34, 35 şi 36 din O.U.G. nr. 109/2011 şi în legătură cu executarea contractelor de mandat, valabile până în anul 2016.

De asemenea, instanţa de apel în mod nelegal a menţinut soluţia instanţei de fond, care a respins acţiunea, fără a aplica corect dispoziţiile art. 291 din Legea nr. 31/1990, potrivit căreia dreptul comun în materie îl reprezintă dispoziţiile art. 216 alin. (1) din Noul Cod civil. La data adoptării hotărârilor atacate din anul 2011, aceste dispoziţii erau în vigoare.

În concluzie, reclamanţii erau în drept să atace direct în justiţie cele trei hotărâri emise de consiliul de administraţie, întrucât au fost emise în perioada executării mandatelor de director general şi director economic, iar dispoziţiile art. 114 alin. (1) şi art. 132 din Legea nr. 31/1990 nu erau aplicabile. 

Prin cea de a doua critică  adusă deciziei atacată, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au arătat că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., reţinând că în exercitarea căii de atac a apelului au invocat o apărare nouă potrivit căreia au solicitat acţionarului majoritar şi consiliului de administraţie convocarea adunării generale a SC S. SA. Recurenţii arată că aceasta nu reprezintă o apărare nouă, fiind invocată şi în faţa instanţei de fond, la termenul de judecată din data de 19 februarie 2014. Instanţa de fond şi cea de apel nu au reţinut această situaţie de fapt şi de drept, potrivit căreia au efectuat toate diligenţele necesare pentru convocarea adunării generale, fiind de neacceptat să fie lipsiţi de accesul la justiţie.

În combaterea cererii de recurs, intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei ca legală şi temeinică.

            Recursul este nefondat.

            Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a răspunde, în prealabil, criticilor recurenţilor referitoare la aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 216 alin. (1) din Noul Cod civil, în virtutea dispoziţiilor art. 291 din Legea nr. 31/1990.

            Este adevărat că de la data de 01.10.2011 sunt aplicabile dispoziţiile Noului Cod Civil, normele tranzitorii fiind inserate în art. 6 din acest cod.

            Potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (2) N.C.C. - Actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor.

(5) Dispoziţiile legii noi se aplică tuturor actelor şi faptelor încheiate sau, după caz, produse ori săvârşite după intrarea sa în vigoare, precum şi situaţiilor juridice născute după intrarea sa în vigoare.

Prin urmare, faţă de aceste dispoziţii, Înalta Curte reţine că Hotărârile nr. 15/03.12.2012, nr. 16/10.12.2012, nr. 17/28.12.2012 ale Consiliului de Administraţie al SC S. SA au fost emise după intrarea în vigoare a Noului Cod Civil, însă dispoziţiile acestui act normativ trebuie coroborate cu dispoziţiile art. 216 alin. (7) N.C.C., care dispun în sensul că ,,Prevederile prezentului articol se aplică în măsura în care prin legi speciale nu se dispune altfel”.

Astfel, sediul materiei care reglementează activitatea şi funcţionarea societăţilor comerciale este reprezentat de Legea nr. 31/1990 modificată şi actualizată privind societăţile comerciale.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (2) N.C.C., acesta reprezintă dreptul comun în raport de prevederile Legii nr. 31/1990.

În raport de aceste precizări, dispoziţiile art. 291 din Legea nr. 31/1990 citate de recurenţii-reclamanţi pot fi interpretate numai cu luarea în considerare a reglementării din Legea nr. 31/1990 – lege specială – respectiv a dispoziţiilor din Secţiunea III-a - Despre administraţia societăţii din capitolul 4 - Societăţile pe acţiuni din titlul III.

Pornind de la aceste precizări, Înalta Curte urmează a lua în examinare motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.  invocat  de recurenţi, care vizează situaţia în care hotărârea atacată este lipsită de temei legal sau a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

            Argumentele recurenţilor vizează ipoteza a doua a motivului de  nelegalitate invocat, fiind citate în acest scop dispoziţiile art. 114 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 ca fiind greşit aplicate speţei dedusă judecăţii.

Critica este nefondată. Aşa cum  bine a  reţinut, în alţi termeni, instanţa de apel, aceste dispoziţii au fost corect aplicate. În realitate, aceste dispoziţii trebuie analizate în contextul măsurilor adoptate prin hotărârile atacate, din examinarea cărora reiese că s-au respins planurile de management al directorului general P.I. şi directorului economic L.L.M., s-a aprobat ulterior începerea procedurii de selecţie a candidaţilor pentru funcţiile de director general şi director economic şi, respectiv, au fost revocaţi şi din funcţia de director general şi director economic, reclamanţii P.I. şi L.L.M.

            În aceste  condiţii, s-a pornit corect de către instanţa de apel de la dispoziţiile art. 114 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, în speţă, Curtea a constatat că, raportat la dispoziţiile hotărârilor consiliului de administraţie a căror anulare se solicită de către apelanţii-reclamanţi, rezultă că acestea nu au fost adoptate în executarea delegării exerciţiului atribuţiilor adunării generale, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 114 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.

            Art. 114 din Legea nr. 31/1990 permite adunării generale a acţionarilor să delege consiliului de administraţie sau directoratului atribuţiile sale de a lua hotărâri în materia mutării sediului social lit. b), schimbării obiectului de activitate cu excepţia celui principal lit. c) şi majorării capitalului social lit. f).

            Alin. (3) al art. 114 menţionează că atunci când consiliul sau directoratul exercită competenţele menţionate la art. 113 lit. b) şi c) sunt aplicabile prevederile art. 132 privind atacarea hotărârilor adunării generale.

            Aşadar, nu pot face obiectul acţiunii în anulare şi aceste hotărâri ale consiliului de administraţie sau directoratului, cu excepţia cazurilor în care deciziile s-au luat în executarea delegării de atribuţii, prevăzută de art. 114 din Legea nr. 31/1990. Numai hotărârile luate de consiliu în limitele acestor delegări trebuie să fie supuse în mod natural controlului judiciar la cererea acţionarilor în baza art. 132 din Legea nr. 31/1990.

            Înalta Curte reţine ca argumente suplimentare în sensul inadmisibilităţii acţiunii în nulitatea deciziilor administratorilor textul art. 111 lit. d) din Legea nr. 31/1990 care prevede că adunarea generală are dreptul să se pronunţe asupra gestiunii administratorilor. Un alt argument este principiul simetriei, dat fiind faptul că adunarea generală este singurul organ competent să se pronunţe asupra valabilităţii deciziilor consiliului de administraţie, consecinţa logică fiind că tot acest organ poate lua şi măsura suspendării deciziilor consiliului de administraţie.

            În ce priveşte criticile recurenţilor cu privire la incidenţa dispoziţiilor O.U.G. nr. 109/2011, se constată că acestea sunt irelevante, având în vedere că acest act normativ nu conţine norme exprese referitoare la posibilitatea anulării hotărârilor consiliului de administraţie.

Critica recurenţilor subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. prin prisma căreia s-a invocat ipoteza vizând motivarea contradictorie a deciziei recurate este nefondată.

Din acest punct de vedere recurenţii susţin că instanţa de apel nu a ţinut seama de adevărata situaţie de fapt şi de drept, iar cu încălcarea obligaţiilor prevăzute de art. 129 alin. (5) C. proc. civ., a constatat şi reţinut că recurenţii-reclamanţi au invocat în exercitarea căii de atac a apelului o apărare nouă.

Pentru a fi incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., care face imposibil exercitarea controlului judiciar de către instanţa de recurs, trebuie ca hotărârea atacată să nu cuprindă motivele pe care se sprijină, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii.

Analizând decizia recurată, se constată din considerentele acesteia că instanţa de apel a reţinut în istoric toate criticile apelanţilor şi a răspuns punctual acestora în motivarea hotărârii.

În ce priveşte critica formulată prin motivele de apel referitoare la refuzul acţionarului majoritar al SC S. SA de a convoca adunarea generală, cu privire la care se susţine că a fost invocată în faţa instanţei de fond, la termenul la care părţile au formulat concluzii asupra fondului cauzei,  în mod corect a reţinut instanţa de apel că aceasta reprezintă o apărare nouă, invocată direct în calea de atac a apelului. Acest argument nu a făcut parte din motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată, situaţie în care instanţa a respectat principiul disponibilităţii.

Potrivit acestui principiu părţile au posibilitatea de a dispune de obiectul procesului, precum şi de mijloacele procesuale de apărare a acestui drept. În conformitate cu dispoziţiile art. 112 C. proc. civ., instanţa nu poate depăşi limitele cererii de chemare în judecată, care va determina cadrul procesual în care se va desfăşura judecata cu privire la obiect, care constituie pretenţia dedusă judecăţii.

Pornind de la aceste precizări, Înalta Curte reţine că recurenţii nu pot susţine lipsa de rol activ din partea instanţei şi încălcarea dispoziţiilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ.

Dintr-un alt punct de vedere, sub pretext de nemotivare, recurenţii pun în discuţie o reapreciere a probelor administrate, în vederea stabilirii situaţiei de fapt, ceea ce constituie atributul suveran al instanţei fondului cu condiţia ca aceasta să îşi motiveze soluţia adoptată, condiţie îndeplinită în cauză.

            În consecinţă, criticile aduse deciziei instanţei de apel sunt nefondate, recursul, potrivit art. 312 C. proc. civ., fiind respins.