Contract de mandat. Revocarea unilaterală a mandatului. Condiţii şi efecte
Cuprins pe materii : Drept comercial. Contracte
Index alfabetic : acţiune în constatare
- contract de mandat
- revocare fără justă cauză
- despăgubiri
C. civ. din 1864, art. 1532 şi urm., art. 1552 - art. 1559
C. com., art. 374, art. 391
Legea nr. 31/1990, art. 110 - art. 158
Din economia dispoziţiilor art. 391 C. com. rezultă că revocarea mandatului nu poate fi făcută unilateral decât pentru justă cauză, în caz contrar, mandantul sau mandatarul care, prin revocarea sau renunţarea sa, întrerupe executarea mandatului, răspunzând de daune-interese.
Mandatul comercial nu poate fi revocat unilateral decât dacă se dovedeşte o justă cauză, adică motive întemeiate fundamentate pe existenţa unor cauze de incapacitate sau incompatibilitate, evidenţiate prin lipsa abilităţilor manageriale sau incompetenţă, ori pe încălcarea în mod culpabil a îndatoririlor legale şi statutare ce revin mandatarului.
Prin urmare, în cazul în care revocarea mandatului nu a intervenit fără o justă cauză, revocarea fiind justificată de executarea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale, mandatarul nu este îndreptăţit la plata de despăgubiri.
Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 3963 din 11 decembrie 2014
Notă : Titlul XI – Despre mandatul comercial şi despre comision - din Codul comercial a fost abrogat prin lit. c) din Legea nr. 71/2011 începând cu data de 01 octombrie 2011.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş la data de 12.12.2011, reclamantul O.A., în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională L.R. SA, a solicitat să se stabilească faptul că raportul juridic contractual stabilit la data de 29.12.2008, între reclamant şi compania pârâtă, este un contract individual de muncă, pe durată determinată, fiind guvernat de Codul muncii şi întreaga legislaţie aplicabilă în domeniu; să se dispună anularea Ordinului nr. 297 din 18.10.2011, emis de Directorul general G.B. privind revocarea sa din funcţia de Director executiv al Centrului de profit Mureş; reintegrarea reclamantului pe locul de muncă avut la Compania Naţională L.R. SA - Centrul de Profit Mureş, pe postul de Director executiv; obligarea pârâtei la plata tuturor drepturilor salariale cuvenite pe perioada concedierii abuzive şi nelegale, până la reintegrarea efectivă pe post, actualizate şi indexate până la plata lor efectivă; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 2561 din 07.09.2012, pronunţată de Tribunalul Mureş, Secţia civilă, Tribunalul a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, a admis în parte acţiunea civilă formulată şi precizată de reclamantul O.A., a anulat ordinul nr. 297/18.10.2011, emis de pârâtă, a dispus reintegrarea reclamantului în funcţia deţinută anterior emiterii ordinului nr. 297/18.10.2011, anume aceea de Director executiv al Centrului de Profit Mureş, a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantului a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi recalculate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul dacă nu ar fi fost emis ordinul nr. 297/18.10.2011, calculate începând cu data de 19.10.2011 şi până la data reintegrării efective, a anulat clauzele prevăzute la art. 4, pct. 4.1, lit. b, d, şi e din contractul de mandat nr. 50306/29.12.2008 şi anexa 1 la acest contract, a respins restul pretenţiilor reclamantului, a obligat pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei de 10.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta Compania Naţională L.R. SA.
Prin decizia nr. 1862/R/13.11.2012, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, Secţia I civilă, în dosarul nr. xx93/102/2011, a fost admis recursul, a fost casată sentinţa atacată şi s-a trimis cauza spre soluţionare instanţei competente, respectiv Tribunalul Bucureşti.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, la data de 18.01.2013, sub nr. xx13/3/2013.
Reclamantul O.A. a depus la dosar cerere precizatoare, prin care a arătat că obiectul acţiunii introductive îl constituie: anularea ordinului nr. 297 din 18.10.2011, emis de Directorul general cu privire la revocarea sa din funcţia de Director executiv al Centrului de profit Mureş, reintegrarea pe locul de muncă avut la Compania Naţională L.R. SA, Centrul de Profit Mureş, pe postul de Director executiv, cu obligarea pârâtei la plata integrală a remuneraţiei şi sporului de vechime aferent, cuvenite pe perioada revocării abuzive şi nelegale, precizat la suma de 85.000 lei, cu dobânzi aferente, până la reintegrarea sa şi plata efectivă . Reclamantul a mai învederat că solicită şi anularea dispoziţiilor art. 4 lit. b, d, e, f din Contractul de mandat nr. 50306 încheiat la 29.12.2008, pentru postul de Director Centrul de profit Mureş, precum şi anexa nr. 1 la acest contract potrivit cărora, în cazul nerealizării indicatorilor, remuneraţia lunară poate fi diminuată. Reclamantul a solicitat, totodată, respingerea excepţiei prematurităţii invocată de pârâtă.
La data de 23.05.2013, reclamantul O.A. a depus la dosar o cerere prin care a indicat temeiul în drept al cererii privind anularea dispoziţiilor art. 4 lit. b, d, e din Contractul de mandat nr. 50306 încheiat la data de 29.12.2008, pentru postul de Director Centrul de profit Mureş, precum şi anexa nr. 1 Ia acest contract, ca fiind dispoziţiile art. 948, 966, teza a treia, 968, 969, 970, 1532, 1539, 1540, 1547, 1548 vechiul Cod civil, art. 374-385 din vechiul Cod comercial şi art. 274 C. proc. civ.
La termenul din data de 3.06.2013, Tribunalul a pus în discuţia părţilor excepţia prematurităţii şi a respins-o, pentru considerentele expuse în încheierea de şedinţă.
Prin sentinţa civilă nr. 4733 din 10.06.2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a civilă, s-a respins cererea formulată de reclamantul O.A., în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională L.R. SA, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în principal, următoarele:
Prin Ordinul nr. 914/29.12.2008 al Directorului General al Companiei Naţionale L.R. reclamantul a fost numit în funcţia de director al Centrului de Profit Mureş, începând cu data de 01.01.2009. Potrivit art. 2 din acelaşi ordin începând cu aceeaşi dată, în temeiul art. 65 C. muncii, contractul individual de muncă al reclamantului încetează ca urmare a desfiinţării postului deţinut până la acea dată, raporturile dintre părţi urmând să fie guvernate de dispoziţiile contractului de mandat încheiat sub nr. 27223 la data de 29.12.2008 pe o durată de 4 ani începând cu data 01.01.2009, cu posibilitatea prelungirii acestuia.
În ceea ce priveşte capătul de cerere, la judecata căruia reclamantul nu a renunţat, având ca obiect constatarea că raportul juridic contractual stabilit la data de 20.12.2008 între reclamant şi pârâtă este un contract individual de muncă, pe durată determinată, fiind guvernat de codul muncii şi legislaţia în domeniu, tribunalul a reţinut că, potrivit art. 15.1 din contractul de mandat încheiat la data de 29.12.2008, prevederile contractului se completează cu dispoziţiile Regulamentului de organizare şi funcţionare a CN L.R., Statutul CN L.R., dispoziţiile Legii nr. 31/1990, prevederile codului civil şi codului comercial.
Ca urmare, este evident că la data de 29.12.2008 nu s-a încheiat un contract de muncă, ci un contract de mandat comercial, guvernat de Legea 31/1990, codul civil şi codul comercial.
În ceea ce priveşte capetele de cerere având ca obiect anularea ordinului nr. 297/18.10.2011 privind revocarea din funcţie, reintegrarea în funcţie şi plata drepturilor băneşti cuvenite până la reintegrarea în funcţie, Tribunalul a reţinut că reclamantul a încălcat prevederile art. 5.20, 5.21 şi 5.24 din contractul de mandat potrivit cărora reclamantul avea obligaţia să răspundă de buna gestiune a patrimoniului, să asigure securitatea gestiunii prin măsuri eficiente, să organizeze, să urmărească şi să răspundă de respectarea şi aplicarea întocmai a prevederilor legale cu privire la paza bunurilor şi obiectivelor.
Susţinerile reclamantului potrivit cărora ordinul de revocare din funcţie este nul întrucât revocarea din funcţie s-a dispus în perioada concediului medical nu pot fi primite întrucât codul civil şi codul comercial nu conţin dispoziţii care să interzică revocarea mandatului în perioada în care mandatarul se află în concediu medical, ci, potrivit art. 1552 C. civ. contractul de mandat se stinge prin simpla revocare a mandatarului.
Dată fiind calificarea de mandat comercial a contractului încheiat între părţi la data de 29.12.2008, rezultă că nu sunt aplicabile nici dispoziţiile art. 61 lit. a) şi art. 263-268 C. muncii.
Întrucât contractul de mandat încheiat se supune regulilor Codului civil (art. 1532 şi urm.), precum şi celor ale Codului comercial (art. 374 şi urm.), mandatul astfel acordat are la bază încrederea în mandatar şi, în mod evident, el poate fi revocat unilateral de către mandant, chiar dacă este cu termen şi cu titlu oneros.
Având în vedere caracterul intuituu personae, mandatul poate fi oricând retras şi nu poate fi menţinut în justiţie în contra voinţei mandantului. Doar în situaţia în care revocarea ar interveni în mod nejustificat, mandatarul poate solicita cel mult despăgubiri şi nu o „reintegrare în funcţie”.
Faţă de faptul că ordinul de revocare a mandatului a avut la bază hotărârea Consiliului de Administraţie al pârâtei, prin care s-a decis revocarea mandatului acordat reclamantului, ca urmare a celor constatate în raportul de control, tribunalul a reţinut că reclamantul nu este îndreptăţit la plata de despăgubiri constând în sumele de bani pe care le-ar fi încasat în temeiul contractului de mandat de la data revocării.
În ceea ce priveşte capătul de cerere având ca obiect anularea dispoziţiilor art. 4 lit. b, d, e, f din contractul de mandat şi anexa 1, tribunalul a reţinut că deşi contractul de mandat a încetat ca urmare a revocării, reclamantul justifică un interes în a solicita anularea acestor clauze întrucât nulitatea produce efecte retroactive, iar în situaţia anulării acestor clauze, reclamantul ar fi îndreptăţit să obţină plata unor sume de bani ca urmare a recalculării remuneraţiei pentru trecut, însă nu a arătat care sunt condiţiile de valabilitate ale contractului de mandat ce au fost încălcate prin inserarea clauzelor menţionate şi care pot duce la anularea acestor clauze, ci a invocat exclusiv motive ce ţin de caracterul echitabil/inechitabil al clauzelor, după propria sa apreciere.
Împotriva sentinţei civile sus menţionate a formulat apel reclamantul O.A. care a fost respins de către Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 455/2013 din 21 noiembrie 2013.
Pentru a se pronunţa astfel, curtea de apel a reţinut, în principal, următoarele :
În cauză părţile nu au încheiat un contract de muncă, ci un contract de mandat comercial, prin urmare, raportat la natura juridică dintre părţi motivele de nelegalitate invocate care se întemeiază pe norme şi principii de dreptul muncii, nu pot fi avute în vedere.
A mai reţinut Curtea că, date fiind raporturile juridice dintre părţi, caracterizate în mod esenţial de încrederea mandantului în calităţile personale ale mandatarului, faptul că neregularităţile constatate au fost remediate nu este de natură a înlătura posibilitatea revocării mandatarului, ca urmare a neîndeplinirii iniţiale a obligaţiilor contractuale, cu consecinţa pierderii încrederii ce i-a fost acordată. Este la latitudinea mandantului să aprecieze dacă neîndeplinirea obligaţiilor este una minoră sau, dimpotrivă, suficient de importantă pentru pierderea încrederii sale în persoana mandatarului şi dacă reparaţia ulterioară poate să acopere această pierdere. În plus, faptul că apelantul invocă aducerea la îndeplinire a măsurilor stabilite în responsabilitatea sa prin procesul verbal de control are semnificaţia recunoaşterii acestei responsabilităţi şi a posibilităţii de a realiza măsurile în discuţie personal.
Faptul că măsura revocării a fost dispusă după 5 luni, respectiv 3 luni de la data controalelor nu este, prin el însuşi, de natură a conduce la aprecierea nelegalităţii măsurii. Raportul privind propunerea de revocare a domnului O.A. din funcţia de director al Centrului de Profit Mureş arată în detaliu cauzele în fapt ale revocării, precum şi temeiurile de drept incidente. Faţă de considerentele anterior expuse, a apreciat Curtea, în acord cu tribunalul, că susţinerile reclamantului potrivit cărora deficienţele constatate în sarcina sa au fost superficiale, minore şi lipsite de importantă nu pot fi primite, iar revocarea a avut o justă cauză, mandatarul încălcând dispoziţiile art. 5.3, 5.20, 5.21 si 5.24 din contractul de mandat. Aspectele de ordin procedural invocate, conform cărora propunerea revocării a fost dispusă de o singură persoană, iar nu de o comisie, respectiv că reclamantul nu a fost audiat, nu sunt incidente în situaţia revocării mandatului comercial, jurisdicţia muncii nefiind aplicabilă, astfel cum s-a subliniat anterior, iar pentru toate motivele mai sus expuse, s-a respins apelul, ca nefondat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul O.A., prin care a solicitat, în principal, admiterea recursului, admiterea excepţiilor privind competenţa materială şi teritorială a Tribunalului Mureş şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la această instanţă. În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurată, în sensul admiterii apelului reclamantului şi pe fondul cauzei admiterea cererii introductive de instanţă astfel cum a fost formulată.
În temeiul motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1 şi 4 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că instanţa de apel a calificat în mod greşit raportul juridic existent între reclamant şi pârât fiind unul de mandat, şi nu de muncă. Din acest punct de vedere, instanţa nu a examinat Statutul CNLR SA aprobat prin O.U.G. nr. 159/1999, dispoziţii care completau conţinutul contractului încheiat între părţi.
Argumentele recurentului-reclamant referitoare la modul de interpretare a contractului au fost respinse, cu toate că în susţinerea aspectelor de nelegalitate, Curtea de Conturi a reţinut că, calitatea de administrator este deţinută exclusiv de către directorul general desemnat prin statutul companiei, care nu are competenţa delegării atribuţiilor lor altor persoane.
Faţă de aceste considerente, recurentul-reclamant a invocat dispoziţiile art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ. în susţinerea excepţiei necompetenţei funcţionale şi teritoriale a Tribunalului Bucureşti, apreciind că prezenta cauză este un conflict de drepturi.
Recurentul-reclamant a invocat şi dispoziţiile art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ. pentru a susţine nelegalitatea deciziei atacată, raportat la dispoziţiile art. 1552, art. 1553 C. civ. şi art. 391 C. com.
Prin prisma motivării contradictorii, recurentul-reclamant a arătat că, pe de o parte, instanţa a apreciat asupra dreptului mandantului de a revoca mandatul încredinţat, iar, pe de altă parte, a reţinut dispoziţiile art. 391 C. com.
În mod nelegal instanţa a apreciat că revocarea reclamantului ar fi fost justificată de o justă cauză, fără a analiza în concret natura, gravitatea şi consecinţele presupuselor nereguli constatate de organul de control şi împrejurarea că toate au fost deja remediate anterior revocării. Instanţa nu a avut în vedere aprecierea muncii depusă de către reclamant, argumentaţia instanţei fiind pur teoretică, fără a analiza în ce a constat justa cauză care a stat la baza revocării mandatului. Din acest punct de vedere, instanţa a preluat susţinerile pârâtei, fără a analiza apărarea reclamantului.
În continuare, recurentul-reclamant a reiterat apărările formulate în susţinerea cererii de chemare în judecată.
Un prim aspect vizează faptul că propunerea revocării a fost dispusă doar de o singură persoană, iar recurentul-reclamant nu a fost contactat şi audiat pentru a i se da posibilitatea de a formula propria apărare.
Punctual cu privire la acuzaţiile care i s-au adus, recurentul-reclamant a arătat următoarele :
Cu privire la respectarea reglementărilor interne privind încheierea contractelor cu agenţii economici pentru prestări servicii, chirii, utilităţi, actul adiţional la contractul de închiriere nr. 22/2007, controlul a constatat că a fost prelungită locaţiunea, dar actul nu a fost înregistrat la Centrul de profit; faţă de contractul de închiriere din 26 octombrie 2009, s-a reţinut de către controlul din 2011, că nu a fost înregistrat la Centrul de profit, dar a fost înregistrat la organele fiscale din Târnăveni.
Referitor la respectarea actelor normative privind constituirea garanţiilor, arată că aceste obligaţii cădeau potrivit fişei, postului în sarcina altor persoane.
Organele de control financiar de gestiune de tip fond au stabilit în procesul verbal de control un set de 13 măsuri în responsabilitatea directorului Centrului de profit Mureş cu termen de 30 de zile pentru ducerea la îndeplinire a acestora şi înlăturarea deficienţelor constatate, obligaţie îndeplinită.
În ce priveşte utilizarea spaţiilor proprii şi a celor închiriate, constatate la controlul financiar de gestiune de tip tematic efectuat în perioada 14-22 iulie 2011, recurentul-reclamant a arătat că sarcina pentru eliberarea acestui spaţiu a aparţinut ec. L.D. şi agentului P.E., care aveau în fişa posturilor atribuţii de administrare a spaţiilor. Aceşti salariaţi au încălcat prevederile ROF cap. 5 art. 147 .
Deficienţele constatate de organele de control financiar sunt justificate şi prin deficitul de personal al centrului de profit.
În continuare, recurentul-reclamant citează dispoziţii din contractul de mandat nr. 50306 din 29 decembrie 2008, în susţinerea lipsei sale de vinovăţie.
În finalul cererii, recurentul-reclamant prezintă considerentele sale cu privire la sesizarea înregistrată la Cabinetul directorului general, care în opinia sa sunt invocate pro causa pentru discreditarea acestuia .
Cu referire la respingerea cererii privind anularea dispoziţiilor art. 4 lit. b, c, d, e şi f din contractul de mandat, reclamantul a susţinut că deşi instanţa a reţinut că obligaţiile asumate de către reclamant erau de diligenţă şi nu de mijloace, prin semnarea contractului de mandat acesta a acceptat posibilitatea reducerii remuneraţiei sale în situaţia nerealizării unor criterii de performanţă. Nelegalitatea clauzelor contractului de muncă privind posibilitatea diminuării arbitrare, unilaterale şi discreţionare a drepturilor salariale, recurentul-reclamant le apreciază nelegale pentru următoarele considerente :
Clauza prevăzută la art. 4 lit. a din contract nu a fost negociată anterior semnării contractului, iar la momentul respectiv nu se cunoşteau indicatorii de performanţă. Ulterior semnării contractului a fost comunicat actul adiţional nr. 1 la contractul de mandat, care a stabilit indicatorii de performanţă pentru anul în curs, fiind menţionaţi indicatori mai mari decât în alte judeţe.
Recurentul-reclamant a arătat, în final, că eventuala diminuare a remuneraţiei lunare trebuia corelată cu nivelul activităţii profesionale desfăşurate de salariat, care depind în mod direct şi nemijlocit de acesta, ci nu de factori aleatorii. În esenţă, indicatorii de performanţă nu au putut fi realizaţi din motive neimputabile recurentului-reclamant.
Asupra recursului :
Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată prin prisma motivelor invocate, a constatat că recursul declarat în cauză de recurentul-reclamant este nefondat, pentru considerentele care urmează :
În analizarea problemelor de drept invocate prin cererea de recurs, Înalta Curte arată că argumentele instanţei vor porni de la dezlegările date de instanţa de recurs unor probleme de drept, pe care cu ocazia rejudecării, ambele instanţe devolutive le-au avut în vedere, astfel cum prevăd în mod imperativ dispoziţiile art. 315 C. proc. civ.
Motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1 şi 4 C. proc. civ.
Prin prisma acestor motive de nelegalitate, recurentul-reclamant a reiterat excepţia privind necompetenţa funcţională a Tribunalului Mureş şi excepţia necompetenţei teritoriale, reclamantul calificând contractul încheiat între părţi ca fiind un contract individual de muncă, având în vedere obiectul acestuia.
Pornind de la prevederile art. 315 C. proc. civ. şi de la statuările instanţei de recurs, care s-a pronunţat asupra excepţiei de necompetenţă, raportat la natura juridică a contractului încheiat între părţi şi raporturile juridice pe care acesta le-a generat, Înalta Curte a constatat că excepţiile invocate nu mai pot face obiectul analizei în această cale de atac.
Astfel, instanţa de recurs - Curtea de Apel Târgu Mureş, prin decizia civilă nr. 455/2013 din 21 noiembrie 2013 a calificat contractul încheiat între părţi ca fiind unul comercial, reglementat de dispoziţiile legilor comerciale.
În consecinţă, în raport de statuările în fapt şi în drept ale instanţei de casare, dispoziţiile acesteia au fost respectate, în rejudecare, instanţa de apel administrând toate probele concludente, utile şi pertinente pentru aflarea adevărului în cauză, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).
Nicio teză a articolului mai sus citat nu se regăseşte în criticile aduse de recurent întrucât nu s-a demonstrat că există contradicţie între considerente şi dispozitiv sau că există contradicţii în motivarea soluţiei. În realitate, în cadrul acestui motiv, recurentul-reclamant şi-a expus propriul punct de vedere în legătură cu aprecierea probelor, atribut care aparţine instanţei, câtă vreme probele examinate au legătură cu cererea dedusă judecăţii şi au dus raţional la o anumită soluţie, pe care însă recurentul-reclamant nu şi-o însuşeşte.
Recursul nu este o cale de atac devolutivă în care să se reia fiecare probă pentru a fi examinată sau să se rediscute probleme de fond în cadrul motivului mai sus arătat.
Din acest punct de vedere nu vor fi reţinute nici criticile aduse soluţiei dată de prima instanţă din perspectiva neanalizării apărărilor formulate de reclamant .
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Înalta Curte constată că motivele invocate de către recurentul-reclamant în susţinerea recursului său nu se subscriu nici motivului de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile formulate vizând în special aspecte de apreciere a probelor.
În limitele prevederilor art. 304 C. proc. civ., privitoare la sfera motivelor de recurs, Înalta Curte urmează a examina numai criticile care vizează motive de nelegalitate, criticile vizând modalitatea de interpretare a probaţiunii administrate exced prezentului recurs faţă de împrejurarea că litigiul a beneficiat de faza devolutivă a apelului.
Astfel, la data de 29 decembrie 2008 reclamantul O.A. a încheiat cu pârâta Compania Naţională L.R. SA contractul de mandat înregistrat sub nr. 27223 din 19 octombrie 2008.
Contractul de mandat sus enunţat, astfel cum s-a reţinut potrivit considerentelor sus arătate, se supune prevederilor art. 15.1 din contract, care se completează cu dispoziţiile Regulamentului de organizare şi funcţionare a CN L.R., Statutul CN L.R., dispoziţiile Codului civil şi ale celui Comercial.
Conform art. 374 C. com. şi art. 1532 C. civ., contractul de mandat comercial este contractul în temeiul căruia o persoană (mandatarul) se obligă să încheie în numele şi pe seama altei persoane care i-a dat împuternicirea (mandantul), anumite acte juridice care pentru mandant sunt fapte de comerţ. Obligaţiile părţilor contractante sunt consacrate, pe de o parte, de lege, pentru mandatul civil şi, pe de altă parte, sunt obligaţii specifice prevăzute de Codul comercial. Mandatul comercial este prezumat a fi oneros, pentru a fi valabil trebuind să îndeplinească condiţiile cerute pentru orice contract - art. 948 C. civ.
În Legea nr. 31/1990 nu sunt prevederi exprese pentru încetarea mandatului comercial, instanţa reţinând că aceasta are loc în condiţiile şi cu efectele din dreptul comun - art. 1552 - art. 1559 C. civ., coroborate cu prevederile exprese ale art. 391 C. com.
Mandatul comercial încetează prin revocarea mandatului de către mandant; prin renunţarea mandatarului la mandat; prin moartea, interdicţia, insolvabilitatea şi falimentul mandantului sau mandatarului.
Art. 391 C. com. prevede existenţa unei juste cauze pentru revocarea mandatului, aşa încât revocarea directorului (asimilat administratorului) este o decizie de competenţa adunării generale a acţionarilor – art. 111 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 31/1990.
Din aceste dispoziţii legale rezultă că mandatul comercial se caracterizează printr-o serie de elemente proprii şi anume: în toate cazurile, mandatul comercial se naşte numai în urma unui contract prin care se stabilesc limitele mandatului; mandatul comercial este întotdeauna un contract cu titlu oneros; în materie comercială, principiul certitudinii juridice sau al securităţii tranzacţiilor impune ca raporturile de mandat să aibă o anumită stabilitate şi să nu poată fi revocate fără o justă reparaţie a prejudiciului .
Deci, mandatul comercial nu poate fi revocat unilateral decât dacă se dovedeşte o justă cauză, adică motive întemeiate fundamentate pe existenţa unor cauze de incapacitate sau incompatibilitate, evidenţiate prin lipsa abilităţilor manageriale sau incompetenţă, ori pe încălcarea în mod culpabil a îndatoririlor legale şi statutare ce revin mandatarului.
Cu referire la ultima caracteristică, dispoziţiile art. 391 C. com. prevăd expres că revocarea mandatului nu poate fi făcută unilateral decât pentru justă cauză, în caz contrar, mandantul sau mandatarul care prin revocarea sau renunţarea sa, întrerupe executarea mandatului, răspunde de daune-interese.
În cauză, contrar susţinerilor recurentului-reclamant revocarea mandatului nu a intervenit fără o justă cauză, revocarea fiind justificată de executarea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale, astfel încât acesta nu este îndreptăţit la plata de despăgubiri.
Analizând materialul probator administrat în cauză, aspect care excede obiectului recursului, instanţele devolutive au apreciat că revocarea mandatului nu a fost efectuată fără justă cauză, revocarea unilaterală fiind permisă în raport de dispoziţiile art. 271-391 C. com., raportat la art. 1532 şi urm. C. civ. şi art. 110-158 din Legea nr. 31/1990.
Înalta Curte, examinând criticile care vizează anularea dispoziţiilor art. 4 lit. b, d, e şi f din contractul de mandat pentru postul de director general, arată că prin contractul sus evocat pârâta a încredinţat recurentului-reclamant conducerea, organizarea şi gestionarea activităţii centrului de profit Mureş, pe baza unor direcţii principale de activitate şi de dezvoltare.
Prin voinţa comună, părţile au stabilit prin art. 4.1 lit. b din contractul de mandat diminuarea remuneraţiei proporţional cu gradul global de îndeplinire a obiectivelor şi criteriilor de performanţă stabilite prin contractul de mandat, dar nu cu mai mult de 30% din nivelul acesteia.
Criticile recurentului-reclamant care susţin că potrivit contractului încheiat şi-a asumat numai obligaţii de diligenţă şi nu de rezultat, contravin reglementării contractuale, care prevede diminuarea remuneraţiei în situaţia în care nu sunt realizate obiectivele de performanţă.
Obiectivele, criteriile şi indicatorii de performanţă au fost conveniţi de părţi prin contract şi prin actele adiţionale, iar reclamantul nu a formulat nicio obiecţie cu privire la acestea. Mai mult, din raportul de control privind controlul situaţiei, evoluţia şi modul de administrare a patrimoniului public şi privat al statului, a rezultat că indicatorii de performanţă prevăzuţi în contractele de mandat nu s-au realizat la majoritatea centrelor de performanţă prevăzute în contractele de mandat. De altfel, aceste critici care se referă la caracterul inechitabil al clauzelor nu reprezintă motive de nulitate ale contractului de mandat, care să atragă nulitatea contractului.
Înalta Curte, pentru raţiunile mai sus înfăţişate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.