Suspendarea judecăţii cauzei conform art. 242 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă din 1865. Cerere de repunere pe rol a cauzei, formulată de reclamant. Efecte asupra cererii reconvenţionale
Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Judecata
Index alfabetic : acţiune în pretenţii
- cerere reconvenţională
- repunere pe rol
C. proc. civ. din 1865, art. 17, art. 119 alin. (1), art. 120 alin. (1),
art. 242 alin. (1) pct. 2, art. 245 pct. 1
C. civ. din 1864, art. 1079
Potrivit art. 245 pct. 1 C. proc. civ., judecata reîncepe prin cererea de redeschidere făcută de una din părţi, când ea s-a suspendat prin învoirea ori prin lipsa lor.
În cazul în care prima instanță a dispus, în temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., suspendarea judecății acțiunii principale și a cererii reconvenționale - față de care instanța nu a dispus disjungerea, ci a apreciat necesară judecarea sa împreună cu acţiunea principală - cererea de redeschidere a dezbaterilor asupra cauzei suspendate, formulate de oricare dintre părţi, le profită tuturor, astfel încât, este corectă soluţia instanţei de repunere pe rol atât a acţiunii principale, cât şi a cererii reconvenţionale, la cererea de redeschidere formulată de reclamant.
Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 3915 din 5 decembrie 2014
Prin sentința civilă nr.1234 din 25 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Satu Mare s-a respins acţiunea comercială formulată de reclamanta SC E. SRL împotriva pârâtei SC S.S.M. SRL și s-a admis în parte cererea reconvenţională formulată de pârâtă, în sensul obligării reclamantei la plata sumei de 147.545,20 lei, cu titlu de pretenţii. Au fost respinse ca nefondate restul pretenţiilor, cu obligarea reclamantei la plata sumei de 2429 lei, cheltuieli de judecată. Totodată, a fost obligată reclamanta să plătească în contul expertului judiciar M.D.M. suma de 4.200 lei, reprezentând diferenţă onorariu neachitată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Obiectul acțiunii îl constituie rezoluțiunea contractului de lucrări încheiat între părți și obligarea pârâtei, în calitate de antreprenor general, la plata penalităților de întârziere în favoarea reclamantei, ca beneficiar, pentru neexecutarea obligațiilor contractuale.
S-a reținut că nu îi aparține pârâtei culpa în întârzierea efectuării lucrărilor și că din ansamblul materialului probator rezultă că nu acesteia nu îi poate fi imputată o neexecutare parțială, esențială la încheierea contractului, care să justifice desființarea acestuia.
Cu privire la cererea reconvențională, prin care pârâta a solicitat obligarea reclamantei la plata lucrărilor efectuate și neachitate, tribunalul a reținut că suma datorată de către beneficiar, potrivit probelor administrate, este de 147.545,20 lei, iar în privința daunelor-interese s-a luat act de renunțarea pârâtei la acest capăt de cerere, prin încheierea din 10 martie 2009.
Pentru cheltuielile de judecată acordate s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.
Prin decizia nr. 84/C/2014-A din 27 mai 2014 a Curții de Apel Oradea s-a respins excepţia inadmisibilităţii apelului declarat de pârâta SC S.S.M. SRL și s-a respins ca nefondat apelul declarat de aceasta.
S-a admis apelul declarat de reclamanta SC E. SRL împotriva sentinţei civile nr.1234 din 25 octombrie 2011 pronunţată de Tribunalul Satu Mare, care a fost schimbată în parte, în sensul că:
S-a admis în parte acţiunea principală formulată de reclamanta SC E. SRL și s-a dispus obligarea pârâtei SC S.S.M. SRL la plata sumei de 78.491,85 lei cu titlu de daune-interese, din care: 29.869 lei contravaloare lucrări executate necorespunzător şi 48.622,85 lei reprezentând daune-interese pentru executarea cu întârziere, pe perioada 1 martie 2007 – 29 martie 2007.
Au fost respinse celelalte cereri formulate de reclamantă.
S-a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 5.272,8 lei cheltuieli de judecată parţiale în primă instanţă și 11.872,4 lei cheltuieli de judecată parţiale în apel.
În considerentele deciziei, curtea a reținut, contrar sentinței tribunalului, că nu reclamantei i se datorează culpa pentru întârzierea în efectuarea lucrărilor, ci pârâtei, care a efectuat cu întârziere unele lucrări, iar pe altele le-a efectuat necorespunzător, așa cum rezultă din probatoriu, însă aceste deficiențe în îndeplinirea obligațiilor contractuale nu justifică, totuși, rezilierea contractului, ci îi dau dreptul beneficiarului la despăgubiri, în valoare de 29.869 lei, precum și penalități de întârziere contractuale, pe perioada 1 martie 2007 (data punerii în întârziere)- 29 martie 2007 (data recepției finale), în sumă de 48.622,85 lei.
În ceea ce privește lucrările contractate şi neexecutate în cuantum de 22.909,28 lei, solicitate de reclamantă şi precizate în apel, acestea au fost respinse ca neîntemeiate deoarece au fost avute în vedere la acordarea daunelor reprezentând contravaloarea lucrării executate necorespunzător în sumă de 29.869 lei. Acestea se referă la montarea gresiei, corectarea greşelilor la trepte şi 20 m2 tencuială decorativă la soclu, evidențiate prin contraexpertiza efectuată în apel, precum și în procesul-verbal de recepție din 29 martie 2009, semnat de reclamantă.
În ceea ce privește apelul declarat de pârâtă și care vizează doar cuantumul daunelor-interese solicitate pe cale reconvențională, Curtea a reținut că pârâta a renunțat la solicitarea acestora, prin încheierea din data de 10 martie 2009, astfel că tribunalul a aplicat corect prevederile art. 246 C. proc. civ.
Împotriva deciziei reclamanta SC E. SRL a declarat recurs, conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apreciind că aceasta este în parte nelegală, sub aspectul greșitei aplicări a clauzei penale instituite la art. 4 din contract, precum și a menținerii dispozițiilor tribunalului din cererea reconvențională, care, în opinia recurentei, se afla în stare de suspendare, potrivit art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor recurenta a susținut următoarele:
Asupra clauzei penale prevăzută la art. 4 din contract s-au aplicat greșit dispozițiile art. 969 și art. 1079 C. civ., întrucât pârâta a fost pusă în întârziere chiar prin voința părților, la data de 31 decembrie 2006, dată rezultată din contract, iar nu la 1 martie 2007 cum s-a reținut prin decizie.
Cu privire la cererea reconvențională recurenta susține că s-au aplicat greșit dispozițiile art. 245 pct. 1 C. proc. civ. prin menținerea hotărârii primei instanțe cu privire la admiterea în parte a cererii reconvenționale, deși aceasta se afla suspendată conform art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. de la data de 27 octombrie 2009, raportat la faptul că pârâta nu a formulat cerere de repunere pe rol a cererii sale. A arătat, totodată, că soluția corectă era aceea de disjungere a celor două acțiuni și menținerea ca suspendată a cererii reconvenționale, până la solicitarea de repunere pe rol și achitarea taxelor de timbru corespunzătoare.
În cadrul recursului, reclamanta a formulat și o cerere de suspendare a executării silite a deciziei pronunțate în apel, care a fost admisă prin încheierea din 4 noiembrie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin întâmpinarea înregistrată la 21 noiembrie 2014, intimata SC S.S.M. SRL a solicitat respingerea recursului, cu obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
În apărare se arată că instanța de apel a aplicat corect normele legale privitoare la punerea în întârziere și a calculat penalitățile al căror cuantum s-a stabilit contractual, de la data de 1 martie 2007, aceasta reprezentând data punerii în întârziere.
Intimata susţine că s-au aplicat corect prevederile legale privitoare la punerea în întârziere.
Astfel, arată că pentru a fi de drept în întârziere, prin simpla ajungere la termen, în sensul art. 1079 pct. 2 C. civ. era necesar ca prin convenţia părţilor să se fi prevăzut expres acest lucru.
În ceea ce priveşte criticile cu privire la aplicarea art. 245 pct. 1 C. proc. civ., intimata susţine că instanţa de apel în mod corect a menţinut soluţia primei instanţe, potrivit căreia judecata reîncepe prin cererea de repunere pe rol a uneia din părţi, în speţă, judecarea cererii reconvenţionale urmând a se face odată cu cererea principală.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate se vor reţine următoarele:
Între părţi s-a încheiat contractul de prestări servicii nr. 475 din 28 septembrie 2006 prin care pârâta SC S.S.M. SRL Satu Mare s-a obligat la executarea unor lucrări de mansardare, extindere parter si refunctionalizare clădire D+P+1 existentă în magazin şi sediu (...) exclusiv instalaţii sanitare şi electrice, în conformitate cu prevederile proiectului de execuţie, detaliile şi prescripţiile în vigoare adică - Proiect nr. 12/2006, Autorizaţia de Construire nr. 665/2006 pentru beneficiara SC E. SRL. Pentru realizarea lucrărilor părţile au prevăzut un termen de execuţie de 4 luni de zile, de la 1 septembrie 2006 până la 31 decembrie 2006 şi au stabilit, totodată, achitarea de către reclamantă a unui avans de 25% din valoarea lucrărilor, la semnarea contractului, valoarea totală fiind de 125.000 euro inclusiv TVA.
Părţile au mai stabilit că pentru întârzieri la execuţia lucrărilor, prestatorul SC S.S.M. SRL datorează penalităţi de 500 euro pentru fiecare zi de întârziere, după data de 31 decembrie 2006, iar pentru întârzierea plăţii la finalizarea lucrărilor, la termenul convenit, 31 decembrie 2006, SC E. SRL va plăti penalităţi în valoare de 500 euro pentru fiecare zi de întârziere.
La data de 5 decembrie 2006 între părţi s-a încheiat un proces-verbal de recepţie parţială a lucrărilor executate şi ulterior, la data de 20 martie 2007 s-a încheiat proces-verbal de predare, semnat cu obiecţiuni din partea beneficiarului, consemnate într-o anexă neînsuşită de executant.
Prin acţiunea înregistrată la 13 februarie 2008 şi precizată ulterior, reclamanta a solicitat rezilierea contractului de prestări servicii, cu obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere pe perioada 1 ianuarie 2007 – 29 martie 2007, contravaloarea lucrărilor suplimentare şi despăgubiri pentru lucrări efectuate necorespunzător.
În primă instanţă tribunalul a respins acţiunea, iar în apel, care urmare a admiterii apelului reclamantei, s-a admis în parte acţiunea, pârâta fiind obligată la contravaloarea lucrărilor executate necorespunzător şi daune-interese pentru executarea cu întârziere a lucrărilor contractate, din culpa sa.
Problema de drept pe care reclamanta o ridică în cadrul recursului declarat împotriva deciziei pronunţate în apel vizează cuantumul despăgubirilor datorate de pârâtă cu titlu de penalităţi pentru executarea cu întârziere a lucrărilor care au făcut obiectul contractului, respectiv data de la care acestea se calculează.
Din acest punct de vedere, cele reţinute în apel respectă dispoziţiile legale în materie.
Astfel, potrivit art. 1079 alin. (1) C. civ., „Dacă obligaţia consistă în a da sau în a face, debitorul se va pune în întârziere prin o notificare ce i se va face prin tribunalul domiciliului său”.
Conform alin. (2) pct. 2, debitorul este de drept în întârziere când acest lucru s-a prevăzut în mod expres în contract, fără a fi necesară notificarea.
Aşadar, pentru a se putea acorda daune-interese creditorului trebuie îndeplinită condiţia punerii în întârziere cu privire la executarea obligaţiei sale.
Într-adevăr, debitorul trebuie să-şi execute obligaţia la termenul prevăzut de părţi în contract sau, dacă un astfel de termen nu a fost prevăzut, de îndată ce obligaţia a fost asumată. Dacă nu execută, el este în întârziere. Dar, pentru ca întârzierea debitorului să producă efecte juridice specifice, ea trebuie constatată în formele prevăzute de lege, forme prin care debitorul să fie pus în întârziere cu privire la executarea obligaţiei. Câtă vreme creditorul nu cere constatarea întârzierii debitorului printr-una din aceste forme, se presupune că ea nu l-a păgubit. Potrivit reglementării legale, simpla expirare a termenului în care trebuia executată obligaţia nu-l pune pe debitor în întârziere - dies non interpellat pro hominem.
Punerea în întârziere se poate face în următoarele forme: notificarea prin intermediul executorilor judecătoreşti (art. 1079 C. civ.) şi cererea de chemare în judecată a debitorului, prin care se pretinde executarea obligaţiei pe calea acţiunii în justiţie.
Există situaţii în care nu este necesară îndeplinirea unor formalităţi de punere în întârziere, debitorul fiind de drept în întârziere.
Recurenta a susţinut că intimata a fost de drept în întârziere la împlinirea termenului la care trebuia să execute, fără îndeplinirea vreunei formalităţi, deoarece în acest sens este convenţia părţilor.
Această susţinere nu poate fi însă primită deoarece, potrivit art. 1079 pct. 2 C. civ., convenţia părţilor în acest sens trebuia să fie expresă. Or, contractul de prestări servicii în litigiu nu conţine nicio menţiune în sensul dispoziţiilor legale evocate.
În speţă, contractul încheiat între părţi nu stipulează o astfel de situaţie de excepţie, iar reclamanta – beneficiarul lucrării – a notificat pârâta, punând-o în întârziere, doar la data de 1 martie 2007, cum corect a reţinut şi instanţa de apel, astfel că de la data punerii în întârziere debitorul datorează creditorului daune-interese moratorii.
A doua problemă de drept invocată prin motivele de recurs se referă la efectele cererii de repunere pe rol a cauzei suspendate conform art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., formulată de reclamantă, asupra cererii reconvenţionale.
În speţă, a fost suspendată judecata în faţa primei instanţe, prin încheierea din 27 octombrie 2009, în baza art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., iar ca urmare a cererii formulate de reclamanta SC E. SRL întreaga cauză a fost repusă pe rolul instanţei.
În criticile sale recurenta a susţinut că, în lipsa unei cereri similare din partea pârâtei SC S.S.M. SRL măsura suspendării trebuia menţinută în privinţa acţiunii reconvenţionale.
Criticile recurentei nu sunt fondate nici sub acest aspect.
Conform art. 119 alin. (1) C. proc. civ., dacă pârâtul are pretenţii în legătură cu cererea reclamantului, el poate să facă cerere reconvenţională, care, în baza art. 120 alin. (1) se judecă odată cu cererea principală, cu excepţia situaţiei în care aceasta din urmă este în stare de judecată.
Cererea reconvenţională este o cerere incidentală care, potrivit art. 17 C. proc. civ. este în căderea instanţei competente să judece cererea principală. Acesta este un caz de prorogare legală de competenţă.
Potrivit art. 245 pct. 1 C. proc. civ., judecata reîncepe prin cererea de deschidere făcută de una din părţi, când ea s-a suspendat prin învoirea ori prin lipsa lor.
În baza celor mai sus reţinute în privinţa cererii reconvenţionale, a caracterului său incidental pentru care operează prorogarea legală de competenţă, precum şi în raport de circumstanţele speţei, în care instanţa, faţă de obiectul acţiunii reconvenţionale, nu a dispus disjungerea, ci a apreciat necesară judecarea sa împreună cu acţiunea principală, văzând şi dispoziţiile art. 245 pct. 1 C. proc. civ., urmează a se reţine că cererea de redeschidere a dezbaterilor asupra cauzei suspendate, formulate de oricare dintre părţi, le profită tuturor, după cum şi solicitarea de a se judeca în lipsă cauza, formulată fie de reclamant, fie de pârât, le profită ambilor. Astfel instanţa nu va suspenda judecarea acţiunii reconvenţionale, soluţionând doar acţiunea principală, pe motiv că pârâtul nu a solicitat judecarea în lipsă şi nici invers.
Prin urmare, în mod corect prima instanţă a repus pe rol atât acţiunea principală, cât şi cererea reconvenţională, la cererea de redeschidere formulată de una din părţi.
Şi din această perspectivă, instanţa de apel a pronunţat o soluţie legală, care a fost menţinută prin respingerea recursului reclamantei conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.