Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Fondul şi hotărârea instanţei de fond
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, la 5 iulie 2011, sub nr. 52314/3/2011, astfel cum a fost precizată, reclamantul P.A.S. a chemat în judecată pe pârâţii Inspectoratul Judeţean de Poliţie Argeş, Statul Român - prin Ministerul Finanţelor Publice şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, solicitând obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 501.000 RON, din care 11.400 RON cu titlu de daune materiale şi 489.600 RON cu titlu de daune morale.
Prin Sentinţa civilă nr. 2285 din 14 decembrie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis în parte cererea faţă de pârâtul Inspectoratul Judeţean de Poliţie Argeş, pe care l-a obligat la plata sumei de 7.000 RON cu titlu de daune morale, respingând cererea de obligare la plata daunelor materiale, ca neîntemeiată. Prin aceeaşi sentinţă a respins cererea faţă de Statul Român - reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, pentru lipsa calităţii procesuale pasive şi faţă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti, pentru lipsa capacităţii procesuale de folosinţă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:
La baza cererii a stat incidentul generat de accidentul rutier din data de 28 septembrie 2008, din Municipiul Piteşti, ce a avut ca efect rănirea reclamantului, a celuilalt conducător auto - N.D. şi a persoanei care circula în autoturism cu acesta din urmă - N.A.A.
S-a reţinut că prin rezoluţia Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti din 11 martie 2009, dată în Dosarul nr. 5880/P/2008, s-a dispus confirmarea propunerii organelor de poliţie de neîncepere a urmăririi penale faţă de reclamant, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. (1) şi (3) C. pen., cu motivarea că fapta nu este prevăzută de legea penală, soluţie menţinută prin respingerea plângerii la 14 mai 2009. Ca urmare, Serviciul Poliţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş a întocmit procesul-verbal de contravenţie din 1 iunie 2009, prin care i-a aplicat reclamantului o amendă contravenţională în cuantum de 240 RON, reţinându-se faptul că nu a acordat prioritate de trecere unui alt autovehicul, producând accidentul rutier, cu suspendarea dreptului de conducere pe o perioadă de 73 de zile, începând cu data de 7 mai 2009, sancţiune comunicată cu adresa nr. 190748/2009.
Procesul-verbal de contravenţie a fost anulat prin Sentinţa civilă nr. 1479 din 16 februarie 2011, pronunţată de Judecătoria Piteşti, în Dosarul nr. 6921/280/2009, rămasă irevocabilă.
Considerându-se vătămat prin sancţionarea sa contravenţională, în special prin suspendarea dreptului de conducere, reclamantul a formulat prezenta cerere prin care a solicitat daune materiale şi morale.
Excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român şi lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti au fost respinse prin încheierea de şedinţă din 12 iunie 2012.
Tribunalul a constatat că sunt îndeplinite în cauză condiţiile prevăzute de art. 998 - 999 şi 1000 alin. (3) C. civ. de la 1864 pentru angajarea răspunderii civile delictuale. În ceea ce priveşte fapta, în cauză s-a stabilit că fapta ilicită imputată se referă la sancţionarea contravenţională pe nedrept a reclamantului, stabilită cu autoritate de lucru judecat prin sentinţa judecătoriei de anulare a procesului-verbal de contravenţie, de natură a-i produce prejudicii decurgând din interzicerea dreptului său de a conduce pe drumurile publice o anumită perioadă de timp (emiterea adresei nr. 190748/2009 de către pârât apare ca fiind nelegală iar constatarea din 28 mai 2009 potrivit căreia reclamantul conducea autoturismul deşi avea permisul suspendat apare ca abuzivă). S-a reţinut că faptul prejudiciabil rezidă şi din plata unei amenzi contravenţionale, din implicarea în procese judiciare pentru o lungă perioadă de timp pentru anularea actelor emise nelegal, precum şi din crearea premiselor întocmirii de dosare penale.
În ceea ce priveşte prejudiciul, tribunalul a reţinut că reclamantul, cât timp a fost implicat în numeroase procese judiciare, având ca scop anularea procesului-verbal de contravenţie şi a adresei vizând suspendarea dreptului său de a conduce pe drumurile publice, nu şi-a putut exercita profesia, în condiţiile în care starea sa financiară era una precară, având în întreţinere un copil minor.
Tribunalul a reţinut ca fiind îndeplinită şi condiţia privitoare la existenţa raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciul produs, precum şi condiţia vinovăţiei celui care a decis sancţionarea contravenţională a reclamantului - constând în neglijenţa cu care a acţionat.
Condiţiile speciale cerute pentru angajarea răspunderii civile delictuale a comitentului pentru fapta prepusului, conform art. 1000 alin. (3) C. civ., au fost de asemenea reţinute de prima instanţă, încât s-a apreciat ca fondată cererea pentru acordarea unor despăgubiri morale în cuantum de 7.000 RON, sumă apreciată ca suficientă în contextul dat, de natură să confere un confort reclamantului şi să îi acopere prejudiciul suferit.
Cererea de acordare a daunelor materiale a fost considerată ca neîntemeiată, cu motivarea că acestea nu au fost probate în mod efectiv.
Apelul şi hotărârea instanţei de apel
Împotriva sentinţei instanţei de fond a formulat apel pârâtul Inspectoratul Judeţean de Poliţie Argeş. Reclamantul a formulat cerere de recurs (ce a fost calificată ca apel) la 31 ianuarie 2014, precum şi cerere de repunere în termenul de exercitare a căii de atac la 7 februarie 2014
Analizând cu prioritate cererea de repunere în termenul de declarare a apelului reclamantului şi excepţia de tardivitate invocată, instanţa de apel a constatat că la dosar se află depus un plic expediat de către apelantul-reclamant către Tribunalul Bucureşti. La momentul deschiderii nu s-a găsit în acest plic nicio lucrare. Având în vedere că apelantul-reclamant nu a depus alte dovezi din care să rezulte că în acest plic se afla cererea de apel, Curtea a respins cererea de repunere în termenul de apel, precum şi cererea de apel ca tardiv formulată.
Cererea de apel formulată de apelantul-pârât Inspectoratul Judeţean de Poliţie Argeş, a fost găsită ca nefondată pentru următoarele considerente:
Primul motiv de apel privind soluţionarea greşită a excepţiei autorităţii de lucru judecat a fost respins de instanţa de apel cu motivarea că primele procese nu au rezolvat în fond procesul dintre părţi, cât timp aceste acţiuni au fost respinse pe o excepţie, şi anume lipsa procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 (Sentinţele nr. 532/CA din 18 decembrie 2009, pronunţată în Dosar nr. 2372/109/2009 şi nr. 1087/C.A.F. din 1 noiembrie 2010 pronunţată în Dosar nr. 2216/109/2010 de Tribunalul Argeş). Pentru a exista autoritate de lucru judecat, dedus din hotărârea pronunţată într-un proces anterior, potrivit art. 1201 C. civ., trebuie să existe tripla identitate - de părţi, de obiect şi de cauză - fiind necesar ca prima hotărâre, rămasă definitivă, să fi rezolvat în fond procesul dintre părţi. Atunci când prin prima hotărâre acţiunea a fost respinsă pentru consideraţii procedurale, fără a se fi discutat temeinicia motivelor invocate, este evident că existenţa unei asemenea hotărâri nu poate constitui un impediment pentru introducerea unei noi acţiuni.
Criticile ce vizează fondul cauzei, au fost găsite de asemenea neîntemeiate motivat de faptul că existenţa faptei ilicite, aşa cum a fost reţinută de prima instanţă, precum şi existenţa prejudiciului au fost dovedite, ca şi legătura de cauzalitate - lipsa resurselor financiare, determinată de imposibilitatea exercitării profesiei şi implicarea reclamantului în numeroase procese judiciare afectând calitatea vieţii acestuia.
Instanţa de apel a găsit ca neîntemeiată şi critica potrivit căreia instanţa de fond nu trebuia să ţină seama de depoziţia martorului A.I.V. care ar fi avut calitatea de avocat al reclamantului în unele dintre procesele pe care le-a avut cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie Argeş, audierea acestuia nefiind interzisă de art. 189 alin. (1) C. proc. civ. şi, pe de altă parte, neregularitatea nu a fost invocată în condiţiile art. 189 alin. (1) pct. 1 şi 2 C. proc. civ. operând sancţiunea decăderii din dreptul de a mai invoca ulterior neregularitatea procedurală respectivă.
Recursul şi considerentele instanţei de recurs
Împotriva Deciziei nr. 74A din 5 martie 2014 au declarat recurs reclamantul şi pârâtul Inspectoratul Judeţean de Politie Argeş.
Recurentul reclamant P.A.S. a invocat ca temei juridic dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 din C. proc. civ. de la 1864.
În ce priveşte excepţia de tardivitate admisă de instanţa de apel, susţine că a comunicat prin poştă apelul său, în termenul legal, conform art. 104 şi 284 C. proc. civ., arătând că ar fi fost absurd să trimită un plic gol şi că nu este vina sa că cererea de apel nu se găseşte la dosarul cauzei. Mai mult, la cererea instanţei de a proba depunerea cererii de apel, a depus la dosar, la data de 31 ianuarie 2014, copia documentului iniţial, iar ulterior a depus şi o cerere de repunere în termen făcând dovada împiedicării dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa de a depune motivele. Faptul că a existat la dosar înscrisul reiese din întâmpinarea poliţiei care cere să i se comunice motivele de apel dar şi din diferenţa de numerotare a paginilor dosarului. Ori regulamentul instanţelor de judecată ar fi impus, şi în lumina Noului C. proc. civ., ca aceste file să fie numerotate consecutiv şi să-i fie comunicată de urgenţă această situaţie - art. 200 din Noul C. proc. civ.
Astfel, solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului (în subsidiar, admiterea cererii de repunere în termen) iar pe fond obligarea intimaţilor la plata unei sume care să acopere prejudiciul efectiv suferit.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. recurentul reclamant critică şi faptul că instanţa, în pofida probelor administrate, a prezumţiilor judiciare şi a practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului, a apreciat că suma acordată este suficientă să-i acopere prejudiciul, printr-o motivare mult prea generală. Astfel, instanţa de fond nu a ţinut cont că a făcut dovada prejudiciului material (veniturile de care a fost lipsit, cheltuielile făcute cu procesele, sumele de bani împrumutate) şi moral (fiindu-i pusă în pericol viaţa şi sănătatea).
Recurentul Inspectoratul Judeţean de Politie Argeş indică ca temei juridic dispoziţiile art. 3041 şi 304 pct. 9 C. proc. civ.
Invocă, ca prim motiv de recurs, faptul că instanţa de apel, în mod greşit, a respins excepţia autorităţii de lucru judecat. Susţine că în Dosarul nr. 2372 /109/2009 al Tribunalului Argeş, reclamantul a solicitat anularea adresei nr. 190748/2009, precum şi acordarea unor daune morale şi materiale în sumă de 2.000 RON, respectiv 1.000 RON, iar, prin Sentinţa nr. 532/CA din 18 decembrie 2009 (definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 584/RCONT din 30 aprilie 2010 a Curţii de Apel Piteşti) s-a respins acţiunea. Aceeaşi cerere a mai fost respinsă prin Sentinţa nr. 1087/CAF din 1 noiembrie 2010 pronunţată de Tribunalul Argeş, în Dosarul nr. 2216/109/2010 (definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 643/RCONT din 9 martie 2011 a Curţii de Apel Piteşti). Astfel, există două hotărâri irevocabile care au soluţionat aceeaşi cerere a reclamantului, fiind îndeplinite condiţiile existenţei autorităţii lucrului judecat.
Recurentul pârât invocă şi reţinerea eronată a întrunirii cumulative a condiţiilor răspunderii civile delictuale.
În ceea ce priveşte fapta ilicită, expunând situaţia de fapt din punctul său de vedere, susţine că faptele reţinute de instanţa de apel sunt neconforme realităţii deoarece măsura a fost dispusă asupra reclamantului printr-un act administrativ, şi nu prin procesul-verbal de contravenţie, iar la data când a fost emis actul administrativ şi la momentul întocmirii procesului-verbal respectiv, rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de reclamant era valabilă, fiind respinsă şi plângerea formulată împotriva ei. Pentru aceste motive a fost încheiat procesul-verbal de contravenţie, cu vinovăţia stabilită în sarcina petentului prin rezoluţia procurorului de neîncepere a urmăririi penale, agentul constatator neputând prevedea că rezoluţia respectivă va fi infirmată ulterior de instanţa de judecată.
În ceea ce priveşte legătura de cauzalitate, susţine că nici aceasta nu poate fi reţinută deoarece vinovăţia a fost stabilită de către procuror prin rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale, prin care s-a stabilit că fapta nu este infracţiune ci contravenţie, neavând relevanţă anularea procesului-verbal de contravenţie.
Recurentul pârât invocă şi faptul că nu este îndeplinită nici condiţia existenţei vinovăţiei celui care a întocmit procesul-verbal de contravenţie întrucât, la momentul întocmirii, rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de reclamant era valabilă, fiind respinsă plângerea formulată de acesta împotriva ei, procesul-verbal de contravenţie referindu-se la vinovăţia stabilită în sarcina petentului prin rezoluţia procurorului de neîncepere a urmăririi penale.
Recursurile sunt nefondate pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Recursul recurentului reclamant va fi respins ca nefondat pentru următoarele considerente:
Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. art. 304 pct. 5 din C. proc. civ. de la 1864 (nesocotirea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii) nu poate fi primit. Excepţia de tardivitate a apelului a fost corect soluţionată de instanţa de apel. La dosarul de apel este ataşat un plic adresat de P.A. Tribunalului Bucureşti. Pe plic este făcut următorul referat de grefierul registrator "În plic nu a fost găsită nicio lucrare în momentul deschiderii. 1 octombrie 2013. Referatul este semnat şi este aplicată ştampila Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă. Aceeaşi menţiune a fost făcută, la aceeaşi dată (1 octombrie 2013) şi în sistemul de administrare a dosarelor E. Filele din dosar conţin extrase din E. Cu siguranţă ar fi fost absurd ca partea să trimită instanţei un plic gol însă este cert că partea a omis să introducă în plic documentul pe care dorea să-l adreseze. Omisiunea sa nu poate fi imputată instanţei - singur plicul nefăcând dovada exercitării apelului în termenul legal, partea putând să formuleze de exemplu o cerere de eliberarea a unui document din dosar, sau orice altă cerere. Depunerea plicului nu poate naşte prezumţia că reclamantul a exercitat calea de atac. Cum apelantul reclamant nu a reuşit să facă dovada că în plic a introdus cererea de apel sau că cererea ar fi fost altfel transmisă instanţei în termenul legal de exercitare a căii de atac, corect instanţa a respins apelul depus la dosar la 31 ianuarie 2014, ca tardiv formulat (partea a consemnat în cerere recurs care însă a fost calificat ca apel). Documentul pe care recurentul-reclamant l-a depus ulterior (la solicitarea instanţei) şi în legătură cu care acesta susţine că este copia cererii de apel-intitulată recurs - nu poartă nicio dată. În ce priveşte numerotarea filelor în legătură cu această chestiune, plicul se găseşte într-adevăr la dosar iar extrasele din E. sunt şi ele la dosar întrucât au fost listate şi depuse în momentul în care instanţa a făcut investigaţii în legătură cu depunerea cererii, la termenul de judecată din 20 noiembrie 2013 - încheierea de şedinţă fiind la dosar. Astfel se explică de ce documentele nu sunt numerotate succesiv. În ce priveşte cererea de repunere în termen, curtea constată că în mod corect a fost respinsă de instanţa de apel, nefiind invocat niciun motiv de împiedicare, potrivit art. 103 din C. proc. civ. De altfel, cererea de repunere în termen contrazice tocmai faptul că apelul nu ar fi fost depus în termen. Dispoziţiile art. 200 din Noul C. proc. civ. nu sunt aplicabile (Noul C. proc. civ. este aplicabil numai proceselor începute după intrarea sa în vigoare - 15 februarie 2013), iar instanţa nu era obligată să aducă la cunoştinţa petiţionarului faptul că a transmis un plic gol. În ce priveşte cererea Inspectoratului Judeţean de Poliţie de comunicare a apelului formulat de reclamant, nici aceasta nu atestă faptul că era înregistrat şi depus la dosar apelul reclamantului. Cererea instituţiei rezidă din faptul că i s-a comunicat întâmpinarea depusă de reclamant din care reiese că a declarat apel - fiind logic ca în aceste condiţii să ceară să-i fie comunicat apelul.
Motivul de recurs invocat de reclamant întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât vizează fondul (recurentul criticând faptul că nu i s-a acordat întregul prejudiciu pretins prin cererea de chemare în judecată) nu poate fi analizat prin omissio medio cât timp apelul a fost respins ca tardiv. Un apel tardiv este un apel inexistent.
În ce priveşte recursul Inspectoratului Judeţean de Politie Argeş critica privind soluţionarea greşită a excepţiei de autoritate de lucru judecat este nefondată. Acţiunile ce au făcut obiectul Dosarelor nr. 2372 /109/2009 şi nr. 2216/109/2010 au fost acţiuni în anularea unui act administrativ, întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004 (anularea adresei nr. 190748/2009) ce au fost respinse pe excepţia lipsei procedurii prealabile prin Sentinţele nr. 532/CA din 18 decembrie 2009 (definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 584/RCONT din 30 aprilie 2010 a Curţii de Apel Piteşti) respectiv nr. 1087/CAF din 1 noiembrie 2010 (definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 643/RCONT din 9 martie 2011 a Curţii de Apel Piteşti). Chiar dacă în prima acţiune reclamantul a solicitat, ca un capăt de cerere accesoriu, şi daune materiale şi morale considerându-se prejudiciat prin actul administrativ emis prin care s-a dispus suspendarea permisului de conducere, această hotărâre nu poate fi reţinută ca prim element al autorităţii de lucru judecat. Aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, pentru a exista autoritate de lucru judecat, dedus din hotărârea pronunţată într-un proces anterior, trebuie să existe tripla identitate - de părţi, de obiect şi de cauză - fiind necesar ca prima hotărâre, rămasă definitivă, să fi rezolvat în fond procesul dintre părţi. Obiectul principal în ambele acţiuni l-a constituit anularea unui act administrativ, prima acţiune având şi un capăt de cerere accesoriu şi anume daune materiale şi morale suferite prin suspendarea permisului de conducere, în timp ce obiectul acţiunii de faţă îl constituie daune materiale şi produse prin acelaşi fapt, dar şi prin purtarea reclamantului în numeroase procese.
În condiţiile în care prima acţiune (care avea şi capăt accesoriu de cerere privind daunele materiale şi morale) a fost respinsă pe excepţia procesuală a lipsei procedurii administrative prealabile - prin Sentinţa nr. 532/CA din 18 decembrie 2009 - fără a se fi pus în discuţie fondul dreptului, hotărârea anterioară nu poate constitui un impediment pentru introducerea unei noi acţiuni de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat. Autoritatea de lucru judecat se ataşează acelor hotărâri care rezolvă fondul dreptului dar şi acelor hotărâri care au rezolvat cauza pe o excepţie sau pe un incident procesual dar, numai dacă au făcut-o de o manieră care să nu mai permită readucerea ei în dezbatere judiciară (ca de exemplu soluţionarea acţiunii pe excepţia de prescripţie care nu mai permite repunerea în discuţie a acestei chestiuni cu privire al acelaşi drept)
Motivul invocat de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Argeş cu privire la neîndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale vizează modul de apreciere a probelor şi de stabilire a situaţiei de fapt (invocă împrejurarea că faptele reţinute de instanţa de apel sunt neconforme realităţii). Aceste chestiuni sunt probleme de netemeinicie care nu pot fi reanalizate prin prisma dispoziţiilor art. 3041 C. proc. civ., invocat de recurentă, deoarece, potrivit acestui text, instanţa de recurs poate să examineze cauza sub toate aspectele fără a fi limitată la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 numai dacă recursul este declarat împotriva unei hotărâri neatacabilă cu apel. Ori, în situaţia de faţă, recursul este exercitat împotriva unei hotărâri pronunţate de instanţa de apel, numai apelul fiind devolutiv. Motivele invocate de recurentul Inspectoratul Judeţean de Poliţie Argeş nu se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii - invocat de asemenea de recurent şi nici în alte motive de nelegalitate dintre cele enumerate limitativ de art. 304 C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse va fi respins ca nefondat şi recursul exercitat de Inspectoratul Judeţean de Politie Argeş.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurentul reclamant P.A.S. şi de recurentul pârât Inspectoratul Judeţean de Politie Argeş împotriva Deciziei nr. 74A din 5 martie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 noiembrie 2014.
Procesat de GGC - AS