Asupra cauzei de faţă, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara sub nr. 3954/97/2010, reclamanta N.S. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin SC H. Bucureşti, să se constate că, în calitate de persoană expropriată, a consimţit la preluarea proprietăţii sale imobiliare, de către pârât prin expropriere, pentru realizarea obiectivului de interes naţional "Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate-Simeria", declarată de utilitate publică, prin H.G. nr. 392/2002; să fie obligat pârâtul să-i achite suma de 470.000 RON, reprezentând contravaloarea terenurilor (8,3 euro/mp.) şi suma de 450.000 RON reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă a acestora pe ultimii 18 de ani, ce urmează a se efectua în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Pârâtul, prin reprezentant, a depus întâmpinare prin care a invocat excepţiile inadmisibilităţii şi prematurităţii acţiunii, excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantei şi lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei. Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Pârâtul, prin reprezentant a formulat cerere de chemare în garanţie a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice.
În şedinţa publică din 15 iunie 2010, instanţa a respins excepţiile invocate de pârât în apărare, mai puţin excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, care a fost unită cu fondul. De asemenea, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a chematului în garanţie.
Prin Sentinţa civilă nr. 404/2011 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale active, a fost respinsă cererea de chemare în garanţie, iar pe fond a fost admisă, în parte, acţiunea civilă, introdusă de reclamanta N.S., împotriva pârâtului Statul Român prin SC H. SA Bucureşti, şi în consecinţă:
S-a constatat că reclamanta, în calitate de persoană expropriată, a consimţit la exproprierea pentru cauză de utilitate publică, de interes naţional, a suprafeţei de 12.971 mp teren echivalat integral ca arabil, situat pe raza localităţii Sântămărie Orlea.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei cu titlu de despăgubiri, suma de 330.760 RON, reprezentând valoarea terenurilor expropriate şi suma de 118.619 RON, reprezentând prejudiciul creat acesteia pentru lipsa folosului agricol după terenuri, pe perioada 2002 - 2010, în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 5.000 RON.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că prin H.G. nr. 392/2002, Guvernul României a declarat utilitatea publică de interes naţional, a lucrării "Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate-Simeria", desemnând, expres la art. 2 al acestui act normativ, ca expropriator, Statul Român prin Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice H. SA, în subordinea MIR. În scopul realizării obiectivului de utilitate publică declarat prin Hotărârea nr. 969/2004, s-a constituit, la nivelul Primăriei Comunei Sântămărie Orlea, Comisia pentru soluţionarea întâmpinărilor persoanelor propuse pentru expropriere. Prin intermediul acestei comisii, înfiinţată în condiţiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, expropriatorul a purtat negocieri cu persoanele expropriate pentru despăgubirea lor pentru terenurile ce le-au fost preluate încă din anul 1990, între care şi terenurile ce au aparţinut antecesorilor reclamantei, conform notificărilor transmise prin BEJ O.O. din Haţeg.
Reclamanta, deşi de acord cu exproprierea, nu a primit despăgubirile legale, care conform art. 26 din Legea nr. 33/1994, trebuie să includă valoarea imobilului expropriat stabilită la preţul de piaţă plus valoarea prejudiciului creat, care, în cauză, reprezintă folosul agricol pierdut.
Prin lucrarea de evaluare întocmită de comisia formată din experţii judiciari C.I., S.M. şi O.E., a identificat terenurile expropriate reclamantei, ca descendentă a proprietarilor tabulari, J.I., stabilind suprafaţa acestora la 12.971 mp., valoarea acestuia fiind de 330.760 RON, prin echivalarea întregii suprafeţe de teren ca arabilă, estimată la 25,5 RON/mp.
În ceea ce priveşte despăgubirile reprezentând folosul agricol de tras, astfel cum au fost stabilite de experţii judiciari, pe suprafaţa de teren expropriat, având în vedere categoria de folosinţă (arabil), faptul că în zonă nu se practică culturi de legume şi zarzavaturi pe arii extinse, culturile de bază fiind porumbul şi cartoful, instanţa a apreciat că suma de 10.217 RON/an/ha, este rezonabilă şi poate compensa, în mod echitabil prejudiciul ce a fost creat reclamanţilor, în condiţiile în care acesta era singurul lor potenţial agricol, mai important. Instanţa a apreciat că despăgubirile se justifică doar de la momentul declarării utilităţii publice a lucrării de interes naţional "Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate-Simeria", respectiv de la data publicării H.G. nr. 392/2002, act ce constituie conform art. 5 - 7 din Legea nr. 33/1994, condiţia sine-que-non a demarării procedurilor de expropriere şi legitimează preluarea imobilelor în acest mod, pentru scopul realizării investiţiei de interes public naţional.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul, prin reprezentant, solicitând admiterea apelului şi desfiinţarea sentinţei apelate, iar pe fondul cauzei respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
În expunerea de motive apelantul a reiterat excepţiile invocate în faţa instanţei de fond. În ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 33/1994, apelantul susţine că prin cerere, reclamantul solicită acordarea de despăgubiri în temeiul legii menţionate, pentru un teren ocupat anterior apariţiei acestei legi, ceea ce este inadmisibil, având în vedere principiul neretroactivităţii legii. Conform susţinerilor apelantului preluarea terenurilor s-a făcut în baza Decretului nr. 40/1989, care în anexa 2 prevede expres preluarea unei suprafeţe de 685 ha teren situat în judeţul Hunedoara. În susţinerea acestei excepţii, apelantul invocă faptul că reclamantul putea beneficia de dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 1/2000, care prevăd posibilitatea ca, în cazul în care terenul cooperativizat este ocupat de amenajări hidrotehnice, să se acorde teren în compensare sau despăgubiri.
În ce priveşte excepţia prematurităţii introducerii acţiunii, susţine că în cauză nu s-a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 33/1994 şi nu s-a dovedit finalizarea procedurii declanşate în temeiul Legii nr. 18/1991.
Apelantul invocă şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive sub aspectul plăţii despăgubirilor, susţinând că expropriatorul este Statul Român, iar obiectivul este unul de interes naţional, astfel că Statul este cel care trebuie să suporte costurile exproprierii, respectiv plata despăgubirilor, şi nu SC H. SA, care este întreţinută exclusiv prin fonduri proprii şi a încheiat contract de concesiune pentru exploatarea terenurilor afectate de obiectul de activitate al acestei societăţi.
Apelantul invocă prin motivele de apel şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, susţinând că nu s-a făcut dovada unei vocaţii succesorale a reclamantului pe terenul în litigiu, acestea nefăcând parte din masa succesorală a antecesorilor. Se susţine că reclamantul nu a formulat întâmpinare la propunerea de preţ făcută de apelant, ceea ce înseamnă că a acceptat tacit oferta şi că nu a făcut dovada calităţii de proprietar, ceea ce a dus la imposibilitatea acordării despăgubirilor.
În ce priveşte cererea de chemare în garanţie, apelantul susţine că în mod greşit a fost respinsă, având în vedere motivele invocate în susţinerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei.
Pe fondul cauzei, apelantul consideră acţiunea neîntemeiată întrucât reclamantul nu a făcut dovada dreptului de proprietate, neavând un titlu valabil asupra terenului, iar, ca urmare a declarării utilităţii publice a obiectivului hidroenergetic, pârâtul a demarat procedura de notificare a persoanelor îndreptăţite la despăgubiri, dar reclamantul nu a formulat, în termen legal, întâmpinare. Ca urmare, preţul propus de acesta a fost acceptat de reclamant şi, în consecinţă, despăgubirile acordate de instanţă sunt neîntemeiate. Se susţine de asemenea că nu s-au respectat dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, întrucât instanţa de fond nu a ţinut cont că de valoarea terenului este exagerat de mare în raport cu preţul la care se vând efectiv terenuri în zonă.
O ultimă critică vizează acordarea folosului de tras cu încălcarea dispoziţiilor Decretului nr. 167/1958, având în vedere caracterul pecuniar al pretenţiilor, apelantul susţinând că reclamantul ar fi putut fi îndreptăţit la acordarea acestor despăgubiri doar pe ultimii trei ani, pentru restul perioadei acţiunea în pretenţii fiind prescrisă.
Prin Decizia civilă nr. 56/2012, Curtea de Apel Alba Iulia, în opinie majoritară, a admis apelul pârâtului şi a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamanta N.S. împotriva pârâtului Statul Român prin Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice H. SA Bucureşti.
Au fost menţinute dispoziţiile sentinţei referitoare la respingerea cererii de chemare în garanţie formulată de Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice SC H. SA Bucureşti împotriva chematului în garanţie Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut, în esenţă că reclamanta nu a făcut dovada calităţii de proprietar a antecesorilor săi, întrucât terenurile ce au aparţinut acestora au fost cooperativizate, fiind preluate de Statul Român şi trecute în proprietatea fostelor CAP. Ca urmare, s-a concluzionat că reclamanta nu are calitate procesuală activă.
S-a reţinut de asemenea că Statul Român are calitate de expropriator, astfel cum s-a statuat prin H.G. nr. 392/2002 şi că excepţia prematurităţii nu este fondată pentru că instanţa a fost sesizată de reclamantă pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru terenurile asupra cărora se pretinde a fi proprietară, neputându-se pretinde acesteia să aştepte până când expropriatorul va sesiza instanţa.
În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice Bucureşti, s-a apreciat corectă soluţia primei instanţe, faţă de prevederile art. 2 din H.G. nr. 392/2002 care stabilesc expres că expropriator este Statul Român prin Societatea comercială de Producere a Energiei Electrice H. SA.
În opinie minoritară, instanţa de apel a considerat că se impune respingerea apelului, întrucât dreptul de proprietate al antecesorilor reclamantei este dovedit, conform înscrisurilor de la dosar.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs părţile şi Parchetul de pe lângă Curtea de apel Alba Iulia.
Prin Decizia nr. 4581/2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost admise recursurile, a fost casată decizia atacată şi s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În considerentele deciziei, instanţa de recurs a reţinut că în mod greşit s-a respins acţiunea reclamantei pentru lipsa calităţii procesuale active, întrucât oferta de despăgubiri implică recunoaşterea dreptului de proprietate al reclamantei, iar instanţa a fost investită să se pronunţe asupra cuantumului despăgubirilor, nefiind formulată nicio cerere din partea expropriatorului care să pună în discuţie nulitatea actelor emise în procedura administrativă.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub Dosar nr. 3954/97/2010*.
În al doilea ciclu procesual, intimata reclamantă a depus note de şedinţă prin care a arătat că înţelege să îşi restrângă pretenţiile reprezentând folosul nerealizat doar pentru perioada 2007 - 2014. De asemenea a fost încuviinţată efectuarea unei noi expertize topografice.
Prin Decizia civilă nr. 92 din 2 octombrie 2014, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român, prin SC H. S.A. şi a schimbat în parte sentinţa atacată în ce priveşte cuantumul despăgubirilor reprezentând folosul nerealizat şi, rejudecând în aceste limite, a redus cuantumul acestor despăgubiri pe perioada 2007 - 2010 la suma de 39.540 RON (13.180 RON/an x 3 ani).
S-a menţinut în rest sentinţa atacată.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel a reţinut că nu fac obiectul rejudecării criticile referitoare la lipsa calităţii procesuale active a reclamantei, întrucât instanţa de recurs, în primul ciclu procesual, a dezlegat această chestiune, în sensul existenţei legitimării procesuale a reclamantei, instanţa nefiind investită cu analizarea titlului de proprietate al acesteia.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii, susţinute cu două argumente şi anume: că terenul era ocupat înainte de apariţia Legii nr. 33/1994, astfel că această lege nu este aplicabilă şi că exproprierea a operat în baza Decretului nr. 40/1989, instanţa de apel a considerat că aceasta a fost corect respinsă, întrucât exproprierea terenurilor în litigiu a avut loc prin H.G. nr. 392/2002, reclamanta neputând beneficia de dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 1/2000, care nu putea produce efect ultraactiv.
Nici excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC H. SA nu a fost primită, cu argumentul că prin actul normativ de declarare a utilităţii publice, s-a stabilit că expropriatorul Statul Român este reprezentat de pârâtă (art. 2 din H.G. nr. 392/2002), aceasta fiind chemată în judecată în calitatea de reprezentant al Statului şi nu în nume propriu.
Curtea de Apel Alba Iulia a constatat, totodată, că sunt nefondate şi criticile referitoare la soluţia primei instanţe de respingere a cererii de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice. S-a reţinut că, potrivit art. 25 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, Statul, ca subiect de drepturi şi obligaţii, participă în astfel de raporturi prin Ministerul Finanţelor, afară de cazurile în care legea stabileşte anume alte organe în acest scop. Astfel, calitatea de reprezentant al Statului a fost stabilită, în speţă, printr-o normă specială, derogatorie de la dreptul comun, respectiv prin art. 2 din H.G. nr. 392/2002.
Referitor la criticile pe fondul cauzei, instanţa de apel a constatat în privinţa despăgubirilor reprezentând valoarea terenului expropriat că, prin expertiza şi suplimentul la expertiză efectuate în faţa primei instanţe, experţii au identificat terenul în litigiu şi au arătat, cu privire la preţul de circulaţie, că pe piaţa imobiliară nu se tranzacţionează terenuri similare cu cel în litigiu, întrucât acesta este acoperit de apele lacului Strei din anii 1990, astfel că există o imposibilitate obiectivă de determinare a preţului cu care se vând în mod obişnuit imobile de genul celui în cauză.
Faţă de această constatare, experţii au propus un preţ de circulaţie calculat după metoda de evaluare a terenului pe bază de profit, stabilind un preţ de 25,5 RON/mp teren arabil, cu respectarea prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Curtea de apel a constatat, totodată, că au fost corect stabilite despăgubirile reprezentând valoarea lipsei de folosinţă, cererea fiind, însă, admisibilă doar pentru ultimii trei ani anterior introducerii acţiunii, pentru restul perioadei acţiunea fiind prescrisă conform art. 1 alin. (1) coroborat cu art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale SC H. SA, reprezentată legal prin administrator judiciar E.I. SPRL.
Dezvoltând motivele de recurs, SC H. SA a invocat cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., criticând decizia recurată pentru încălcarea formelor legale prevăzute de art. 315 C. proc. civ., în condiţiile în care, după casare, instanţa de apel a statuat şi asupra altor aspecte decât determinarea cuantumului despăgubirilor, încălcând astfel limitele Deciziei de casare nr. 4581/2013.
Motivul de nelegalitate întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a vizat aplicarea greşită a Legii nr. 33/1994, în ceea ce priveşte prejudiciul pretins, cât şi încălcarea prevederilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 cu privire la criteriul de stabilire a valorii terenului expropriat.
Examinând recursul declarat de SC H. SA, Curtea va constata că acesta a fost declarat de o persoană juridică fără calitate procesuală în cauză.
Astfel, examinând acţiunea introductivă, se constată că reclamanta N.S. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin SC H. SA Bucureşti, fiind evident că s-a conferit calitate procesuală pasivă Statului Român.
Prima instanţă, respectiv Tribunalul Hunedoara, prin Sentinţa nr. 404 din 14 decembrie 2011, a admis în parte acţiunea, obligându-l pe pârâtul Statul Român prin H. SA Bucureşti la plata către reclamanta N.S. a sumei de 330.760 RON cu titlu de despăgubiri reprezentând valoarea terenurilor expropriate şi a sumei de 118.619 RON, reprezentând prejudiciul creat acesteia pentru lipsa folosului agricol pe perioada 2002 - 2010, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Decizia nr. 56 din 11 octombrie 2012, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, a admis apelul declarat de SC H. SA pentru pârâtul Statul Român şi a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul respingerii acţiunii reclamantei împotriva pârâtului Statul Român prin SC H. SA.
S-au menţinut dispoziţiile sentinţei referitoare la respingerea cererii de chemare în garanţie formulate împotriva Ministerului Finanţelor Publice.
Această decizie a fost casată prin Decizia nr. 4581 din 16 octombrie 2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, prin considerentele căreia s-a reţinut că SC H. SA nu este proprietara obiectivelor hidroenergetice ce au făcut obiectul H.G. nr. 392/2002, această societate neavând calitate procesuală proprie de pârât în cauză, ci stând în proces ca reprezentant legal al pârâtului Statul Român.
S-a constatat de către Înalta Curte că raportul juridic de reprezentare s-a născut în temeiul art. 12 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 şi, în temeiul H.G. nr. 392/2002, care vizează exproprierea în cauză, prin care a fost desemnată ca reprezentant al expropriatorului Statul Român, SC H. SA.
Prin Decizia nr. 92 din 2 octombrie 2014 pronunţată în rejudecare, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin SC H. SA, schimbând în parte Sentinţa nr. 404/2011 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă, în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor.
Prin urmare, este evident că SC H. SA nu are calitate de parte, aceasta participând în proces nu în nume propriu, ci ca reprezentant legal al pârâtului Statul Român.
Ca atare, această persoană juridică nu putea declara calea de atac extraordinară a recursului în nume propriu, întrucât nu a avut calitatea de parte în proces în faţa primei instanţe şi a instanţei de apel nici în primul ciclu procesual şi nici în rejudecarea apelului după casarea cu trimitere.
În raport de cadrul procesual, astfel cum a fost stabilit cu autoritate de lucru judecat prin decizia de casare, societatea recurentă nu putea declara calea de atac în nume propriu.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul declarat de SC H. SA, prin administrator judiciar E.I. SPRL ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală în exercitarea acestei căi de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Societatea de Producere a Energiei Electrice în Hidrocentrale H. S.A., prin administrator judiciar E.I. SPRL împotriva Deciziei nr. 92 din 02 octombrie 2014 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală în exercitarea căii de atac a recursului.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2015.
Procesat de GGC - GV