Ședințe de judecată: Aprilie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia I civilă

Decizia nr. 1381/2015

Şedinţa din camera de consiliu din 22 mai 2015

După deliberare, asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 6 aprilie 2015 pe rolul Judecătoriei Câmpulung, jud. Argeş sub nr. 13121205/2015, petenta SC E.O.S. K.S.I. R. SRL, cu sediul în municipiul Piteşti, jud. Argeş a solicitat, în contradictoriu cu debitorul R.C., cu domiciliul în comuna Berevoeşti, jud. Argeş, învestirea cu formulă executorie a contractului de credit din 1 noiembrie 2004, încheiat între creditoarea SC R.B. SA şi debitorul mai sus menţionat.

În motivare, petenta a arătat că SC R.B. SA a cesionat creanţa, dobânda şi comisioanele aferente către SC E.O.S. F. IFN. La rândul său, aceasta a cesionat creanţa către E.O.S. F. G.M.B.H., care a mandatat SC E.O.S. K.S.I. R. SRL să facă demersurile legale în vederea recuperării debitului restant de la debitorul R.C.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 650 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 804 din 14 aprilie 2015. pronunţată în Dosarul nr. 1311/205/20/5, Judecătoria Câmpulung a admis excepţia necompetenţei safe teritoriale în soluţionarea cererii şi a declinat" competenţa de soluţionare a acesteia în favoarea Judecătoriei Bicaz.

Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut că, dat fiind caracterul necontencios al cererii, aceasta urmează să fie soluţionată conform dispoziţiilor an.527 şi următoarele C. proc. civ.

De asemenea, a reţinut că, potrivit art. 529 din actul normativ menţionat, instanţa învestită cu judecata unei cereri neconteneioase îşi verifică din oficiu competenţa, chiar dacă este de ordine privată, iar soluţionarea incidentelor referitoare la aceasta este supusă regulilor prevăzute pentru cererile contencioase, potrivit art. 528 alin. (2) C. proc. civ.

Judecătoria Câmpulung a reţinut că instanţa competentă să soluţioneze cererea de învestire cu formulă executorie este judecătoria în circumscripţia căreia se afla domiciliul sau sediul creditorului ori ai debitorului, după caz, conform dispoziţiilor art. 6401 alin. (2) C. proc. civ.

Constatând că nici sediul creditorului şi nici domiciliul debitorului nu se află în raza sa teritorială, Judecătoria Câmpulung a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Judecătoriei Bicaz.

La rândul său, prin încheierea nr. 197/CC din 5 mai 2015, pronunţata în Dosarul nr. 1311/205/2015, Judecătoria Bicaz a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpulung, jud. Argeş şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata pricinii şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

În motivare, această instanţa a reţinut că cererea cu soluţionarea căreia a fost învestită în urma declinării are caracter necontencios şi că, potrivit dispoziţiilor art. 529 C. proc. civ., instanţa învestită cu soluţionarea unei astfel de cereri îşi verifică din oficiu competenţa, chiar dacă este de odine privată, competenţa instanţei şi soluţionarea incidentelor cu privirea la aceasta fiind supuse regulilor prevăzute pentru cererile contencioase.

Prin urmare, a apreciat că cererea urmează să fie judecata de instanţa competentă, conform art. 6401 alin. (2) C. proc. civ., care stipulează că cererea de învestire cu formulă executorie se soluţionează de judecătoria în circumscripţia căreia se află domiciliul sau sediul creditând ui ori al debitorului, după caz, în cameră de consiliu, fără citarea părţilor.

Instanţa a reţinut că relevant în ceea ce priveşte competenţa este domiciliul/sediul actual al debitorului sau al creditorului.

Astfel, pe de o parte, a constatat că sediul creditorului nu se află în circumscripţia Judecătoriei Bicaz, iar, pe de altă parte, că, în ceea ce priveşte domiciliul actual şi activ al debitorului, după cum acesta rezultă din verificările efectuate la D.E.P.A.B.D., este în com. Berevoeşti, jud. Argeş, iar reşedinţa menţionată în contractul de credit a fost stabilită doar pentru perioada ianuarie 2004-ianuarie 2005 în sat. Brateş, com. Tarcău, jud. Neamţ.

Astfel, în temeiul art. 529 alin. (2) coroborat cu art. 640 alin. (2) C. proc. civ., Judecătoria Bicaz a stabilit competenţa de soluţionare a cererii de învestire cu formulă executorie în favoarea Judecătoriei Câmpulung, jud. Argeş.

Examinând conflictul negativ de competenţă, Înalta Curte reţine că, în cauză, competenţa soluţionării pricinii revine Judecătoriei Câmpulung, jud. Argeş, pentru considerentele ce succed:

Potrivit dispoziţiilor art. 6401 alin. (2) teza I C. proc. civ., introdus prin Legea nr. 138 din 15 octombrie 2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative conexe, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 753 din 16 octombrie 2014, în vigoare la data înregistrării cererii pe rolul Judecătoriei Câmpulung, (06 aprilie 2015), cererea de învestire cu formulă executorie se soluţionează de judecătoria în circumscripţia căreia se află domiciliul sau sediul creditorului ori al debitorului, după caz, în cameră de consiliu., fără citarea părţilor.

Textul legal evocat stabileşte o competenţă teritorială alternativă a instanţelor de la domiciliul/sediul creditorului ori al debitorului, a cărei alegere revine reclamantului, conform prevederilor art. 116 C. proc. civ.

În cauză, în contractul de credit din 2004 care se solicită a fi învestit cu formulă executorie, încheiat între creditoarea SC R.B. SA şi debitorul R.C., se menţionează eă acesta domiciliază în sat. Brateş, com. Tarcău, jud. Neamţ.

Însă, din verificările efectuate de Judecătoria Bicaz la D.E.P.A.B.D. (fila 6 dosar) a rezultat că domiciliul actual al debitorului este în com. Berevoeşti, jud. Argeş şi că doar pentru perioada cuprinsă în intervalul 14 ianuarie 2004-14 ianuarie 2005, acesta şi-a stabilii reşedinţa în sat. Brateş, com. Tarcău, judeţul Neamţ.

Astfel, aşa după cum corect a apreciat Judecătoria Bicaz, relevant în ceea ce priveşte stabilirea competenţei teritoriale a instanţei abilitate de lege să soluţioneze cererea de învestire cu formulă executorie a titlului executoriu este domiciliul/sediul aciuai al creditorului sau al debitorului, la data înregistrării cererii de învestire cu formulă executorie.

Or, Ia data sesizării Judecătoriei Câmpulung (06 aprilie 2015), debitorul avea domiciliul în comuna Berevoeşti, jud. Argeş, localitate care se află în circumscripţia acestei instanţe, conform Hotărârii nr. 337 din 09 iulie 1993 pentru stabilirea circumscripţiilor judecătoriilor şi parchetelor de pe lângă judecătorii, cu modificările ulterioare.

Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 116 C. proc. civ., pelenta SC E.O.S. K.S.I.R. SRL. şi-a exprimat dreptul de opţiune între două instanţe competente teritorial să soluţioneze cererea de încuviinţare a executării silite, prin introducerea acesteia pe rolul Judecătoriei Câmpulung, jud. Argeş.

Faţă considerentele expuse, în baza art. 6405 alin. (2) coroborat cu art. 116 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpulung, jud. Argeş.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în tavoarea Judecătoriei CîmpuIung-Muscel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 maî 2015.