Asupra cauzei de faţa constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului sub nr. 3442/97 din 09 aprilie 2013, reclamanta A.C. „S." Orlea, a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român - prin SC H.B. SA - solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se constate că pârâtul a preluat, prin expropriere, terenul proprietatea sa, în suprafaţă de 76.000 mp, pentru realizarea obiectivului de interes naţional „Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate-Simera", declarată ca atare prin H.G. nr. 392/2002 şi să fie obligat la plata sumei de 2.340.000 lei, reprezentând contravaloarea terenului expropriat şi suma de 450.000 lei echivatentui lipsei de folosinţa pe perioada 2010-2014.
În motivarea acţiunii astfel precizate, reclamanta a arătat, în esenţă, că prin H.G. nr. 392/2002, Guvernul României a declarat utilitatea publică de interes naţional, a lucrării „Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate-Simera", fiind desemnat ca expropriator, Statul Roman prin SC H. SA Bucureşti. Anterior acestei H.G., pârâtul a preluat, faptic, terenurile proprietatea sa - înscrise în C.F. Subcetate, fără să-i achite contravaloarea acestora şi rară să sesizeze instanţa de judecată pentru soluţionarea cererii de expropriere, conform art. 21 din Legea nr. 33/1994. De asemenea, potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea ce i se cuvine se compune din valoarea reală a imobilelor şi din prejudiciul cauzat prin efectul exproprierii,
În drept s-au invocat dispoziţiile art. 21 şi următoarele din Legea nr. 33/1994, Constituţia României şi H.G. nr. 392/2002.
Prin sentinţa civilă nr. 77 din 09 aprilie 2014, Tribunalul Hunedoara, secţia civilă, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale active şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de pârâta în cauză, a respins cererea de chemare în garanţie formulată de SC P.E.E.H. SA Bucureşti - din subordinea M.I.R., împotriva chematului în garanţie M.F.P., cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestuia, a admis, în parte, acţiunea civilă precizată, introdusă de reclamanta A.C. S. Orlea, împotriva pârâtului Statul Roman prin SC H. SA Bucureşti, şi în consecinţă a constatat că pârâtul a preluat, prin expropriere, pentru cauză de utilitate publică de interes naţional „Amenajarea Hidroenergetică a râului Strei pe sectorul Subcetate-Simera", declarată prin H.G. nr. 392/2002, terenurile în suprafaţă de 65.696 mp, teren, din care 31.178 mp teren agricol, situat pe raza localităţii Sântămărie Orlea, astfel cum au fost identificat prin raportul de evaluare executat în cauză de către comisia de evaluare formată din experţii judiciari: C.Ş., T.R.N. şi O.E., obligând pârâtul să plătească reclamantei cu titlu de despăgubiri, suma de 732.683 lei, reprezentând valoarea terenurilor agricole expropriate în suprafaţa de 31.178 mp şi suma de 127.418 lei, reprezentând prejudiciul creat pe perioada 2010-2014, pentru lipsa folosului agricol, nerealizat, pe suprafaţa respectivă.
Prin Decizia civilă nr. 16 din 04 februarie 2015 Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, a admis apelul declarat de SC H. SA Bucureşti" prin administrator judiciar E.I. Sprl în calitate de reprezentant al Statului Român împotriva sentinţei civile nr. 77 din 9 aprilie 2014 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă. A schimbat, în parte, sentinţa atacată şi rejudecând cauza, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei A.C.S. Orlea şi în consecinţă, a respins acţiunea formulată de aceasta, menţinând dispoziţiile din sentinţă referitoare la respingerea excepţiei de inadmisibilitate a acţiunii şi a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, precum şi la respingerea cererii de chemare în garanţie formulată de pârâtă în contradictoriu cu M.F.P. De asemenea, a respins apelul declarat de reclamanta A.C.S. Orlea împotriva sentinţei civile nr. 77/2014 pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă,
Împotriva acestei hotărâri definitive a declarat recurs reclamanta A.C.S. Orlea, ce a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia la data de 12 martie 2015 şi înaintat de această instanţă, la data de 30 martie 2015, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, spre soluţionare.
Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia l civilă, a procedat, la data de 31 martie 2015, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport apreciindu-se că recursul nu este admisibil.
Completul de fiitru C.I.O., la aceiaşi data, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., aprobat prin Legea nr. 134/2010, republicat în baza Legii nr. 138/2014, a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părţile să îşi exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi act normativ.
Potrivit dovezilor aflate la filele 31, 37, 38, 45 şi 46 din dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.
Asupra raportului au exprimat puncte de vedere reclamanta A.C. „S." Orlea şi intimata SC H. SA Bucureşti.
Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
În speţă, hotărârea atacată cu recurs, respectiv Decizia nr. 16 din 04 februarie 2015 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia I civilă, a fost pronunţată în soluţionarea apelurilor declarate de A.C. Streiui Orlea şi de pârâtul Statul Român prin SC P.E.E.H. SA Bucureşti" prin administrator judiciar E.I. Sprl într-un litigiu în materie de expropriere.
Potrivit art. 23. alin. (2) din cuprinsul Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, Instanţa va verifica dacă sunt întrunite toate condiţiile cerute de lege pentru expropriere şi va stabili cuantumul despăgubirilor şi suma cuvenită fiecărei părţi din cele menţionate la art. 22. Hotărârea este supusă căilor de atac prevăzute de lege.
De asemenea, art. 40 din acelaşi act normativ prevede că " Dispoziţiile prezentei legi se completează cu cele ale C. civ. şi ale C. proc. civ., în măsura în care nu contravin prezentei legi„.
Din inteipretarea sistematică a prevederilor legale redate, reiese că în cererile având ca obiect acordarea de despăgubiri ca urmare a unei proceduri de expropriere derulate în condiţiile Legii nr. 33/1994, caile de atac ce pot fi exercitate împotriva sentinţei tribunalului sunt cele prevăzute de dispoziţiile cuprinse în C. proc. civ.
La data la care a fost înregistrată cererea de chemare în judecată, 09 aprilie 2013, erau în vigoare dispoziţiile Legii nr. 2/20S3 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.,
Art. 18 din actul normativ amintit, prevede că "Dispoziţiile art 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016. (2) în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)- i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apei în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".
Conform art. 634 alin. (1) pct. 4 din Legea nr. 134 /2010 privind C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, tară drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs.
Prin urmare, în aplicarea dispoziţiilor art. Art. 18 din Legea nr. 2/2013 coroborate cu cele ale art. 23 raportat la art. 40 din Legea nr. 33/1994, în materia cererilor de chemare în judecată formulate în temeiul dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 33/1994, decizia curţii de apel prin care a fost soluţionat apelul declarat împotriva sentinţei tribunalului, este definitivă, nefiind susceptibilă a fi atacată cu recurs.
Faptul că în dispozitivul hotărârii curţii de apel a fost menţionată calea de atac a recursului, nu poate crea părţilor o cale de atac în afara cadrului legal, aşa cum impun şi dispoziţiile art. 457 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ. (1) Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei (2) Menţiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege.
Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.
Aşa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, ou se pot folosi alte mijloace proceduraie în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.
Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi ca exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii, cu respectarea acesteia.
Susţinerea recurentei referitoare la faptul că raportat la valoarea despăgubirilor, care depăşeşte suma de 500.000 de lei, decizia curţii de apel este atacabilă cu recurs, este nefondată pentru următoarele argumente:
Legiuitorul atunci când a edictat normele referitoare la căiîe de atac ce pot fi exercitate în acest domeniu al exproprierii, a utilizat o terminologie generală, "în materie de expropriere", nefacând nicîo distincţie între valoriie despăgubirilor solicitate în cadrul acestei proceduri, între exproprierile de fapt, sau cele care au urmat procedura din legiie speciale.
Or, în aplicarea principiului "Unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă", sau Uhi lex non distmguit, nec nos distinguere dehemus, indiferent de cuantumul despăgubirilor ce urmează a fi solicitate, acestea se vor soluţiona conform normelor de procedură ce reglementează materia exproprierii.
Valoarea pretenţiilor are relevanţă numai în cererile de despăgubiri sau pretenţii, altele decât cele enumerate anterior şi expres, cum este exproprierea, pentru care nu are relevanţă cuantumul despăgubirilor.
În sensul în care deciziile pronunţate de curţile de apel în materie de expropriere nu sunt supuse recursului, raportorul a identificat jurisprundenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care, prin Decizia nr. 707 din 12 martie 2015, a statuat că acţiunile formulate în materie de expropriere a imobilului, se circumscriu dispoziţiilor art. 18 Legea nr. 2/2013, nefiind supuse recursului.
În raport de dispoziţiile legale anterior menţionate, Decizia civilă nr. 16 din 5 februarie 2015 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia I civilă, ce a fost atacată cu recurs, nu este supusă prin lege cenzurii acestei căi de atac.
În consecinţă, Înalta Curte urmează să respingă, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A.C. „S.” Orlea împotriva Deciziei nr. 16 din 5 februarie 2015 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A.C. „S.” Orlea împotriva Deciziei nr. 16 din 5 februarie 201.5 a Curţii de Apel Alba lulia, secţia I civilă.
Potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac şi se comunică părţilor.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 iunie 2015.