Asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 17 ianuarie 2012 pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia civilă, sub nr. 96/93/2012, reclamantul M.L., în contradictoriu cu pârâtul M.T.C.T. – C.N.A.D.N.R. SA, a formulat contestaţie împotriva Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 69 din 15 aprilie 2009, solicitând stabilirea reală a preţului terenului expropriat în suprafaţă de 282 m.p. şi acordarea de despăgubiri în cuantum de 20.000 lei, cu cheltuieli de judecată.
În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 198/2004 şi Legii nr. 33/1994.
Prin sentinţa civilă nr. 229 din 27 martie 2012, Tribunalul Ilfov a respins acţiunea, ca tardiv, formulată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, prin raportare la natura juridică a acţiunii, respectiv contestaţie împotriva Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 69 din 15 aprilie 2009 emise de pârât, că termenul de exercitare a acesteia se calculează în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcţie de drumuri de interes naţional, judeţean şi local, potrivit cărora expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancţiunea decăderii.
Împotriva sentinţei civile nr. 229/2012 a declarat apel reclamantul M.L.
Prin decizia civilă nr. 1272 din 09 iulie 2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis recursul, a casat sentinţa civilă şi a stabilit termen de judecată.
Prin decizia civilă nr. 844 din 09 mai 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, în consecinţa admiterii recursului, a trimis cauza spre rejudecare la prima instanţă.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de apel a reţinut că în mod greşit a fost admisă excepţia tardivităţii, întrucât dovada de comunicare a unei hotărâri de stabilire a despăgubirilor emise de C.N.A.D.N.R. SA întocmită de un salariat al R.A. P.R. care nu îşi exercită atribuţiile în calitate de delegat al instanţei, spre deosebire de dovada de comunicare a unui act procedural al unei instanţe judecătoreşti întocmită tot de un salariat al aceleiaşi persoane juridice, dar în virtutea împuternicirii acordate de autoritatea publică în discuţie, nu constituie un act autentic.
Pe rolul Tribunalului Ilfov cererea a fost re-înregistrată sub nr. 96/93/2012*, la data de 19 iunie 2013.
La data de 11 martie 2014 reclamantul a formulat cerere precizatoare privind cuantumul pretenţiilor în sensul că solicită obligarea pârâtei la plata despăgubirilor în sumă de 23.991,16 lei reprezentând valoarea de circulaţie a terenului şi în sumă de 103.351,33 lei reprezentând prejudiciu cauzat prin expropriere.
Prin sentinţa civilă nr. 990 din 18 martie 2014, Tribunalul Ilfov a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul M.L. în contradictoriu cu pârâtul D.P.I.I.S. – C.N.A.D.N.R. SA, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 23.991,16 lei, reprezentând despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 282 m.p. situat în comuna Snagov, tarlaua 106, parcela A 384/28, judeţul Ilfov, număr cadastral 5521/2/1, şi a sumelor de 15.109,33 lei, 43.818 lei şi 43.400 de lei, reprezentând daune aduse reclamantului, precum şi la plata sumei de 2.400 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu pentru efectuarea expertizei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că prin Hotărârea nr. 69 din 15 aprilie 2009, C.N.A.D.N.R. a dispus exproprierea şi acordarea despăgubirii pentru terenul în suprafaţă de 282 m.p. situat în comuna Snagov, tarlaua 106, parcela A384/28, judeţul Ilfov, în cuantum de 4.494,51 de lei.
În drept, a reţinut incidenţa prevederilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 şi ale art. 27 din Legea nr. 33/1994.
Faţă de modul de calcul prezentat în expertiza efectuată, rezultat din aplicarea metodei comparaţiei vânzărilor, în conformitate cu Standardele Internaţionale de Evaluare valabile şi în România, tribunalul a admis acţiunea.
Împotriva sentinţei civile nr. 990/2014 a declarat apel pârâtul S.R. prin C.N.A.D.N.R. SA.
Intimatul-reclamant M.L. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia de tardivitate a apelului în conformitate cu dispoziţiile art. 284 C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma excepţiei de tardivitate a apelului, Curtea a reţinut următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 284 alin. (1) C. proc. civ., termenul de apel, care este unul imperativ, legal şi absolut, este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.
Hotărârea apelată a fost comunicată apelantei-pârâte la sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură din Bucureşti str. Mihail Sebastian, la S.P.A. T.D. şi A., la data de 06 iunie 2014, aşa cum rezultă din dovada de comunicare a hotărârii atacate aflată la fila 108 din dosarul de fond.
Conform regulii de calcul stabilite de art. 101 alin. (1) C. proc. civ., respectiv pe zile libere, declaraţia de apel putea fi depusă până cel mai târziu la data de 23 iunie 2014, inclusiv.
Declaraţia de apel împotriva sentinţei de fond a fost depusă la poştă la data de 04 iulie 2014, conform ştampilei de pe plicul de înaintare a căii de atac la P.R.
În ceea ce priveşte susţinerea apelantului-pârât conform căreia a declarat apelul în termenul prevăzut de tribunal în dispozitivul hotărârii apelate, Curtea constată că nu poate fi reţinută, deoarece apreciază că această menţiune este urmarea unei erori materiale, iar menţionarea greşită în cuprinsul dispozitivului a termenului de declarare a apelului ca fiind de 30 de zile de la comunicare, în loc de 15 zile de la comunicare, nu dă dreptul unei părţi să promoveze calea de atac în termenul menţionat în mod greşit în hotărâre.
Curtea a constatat că este întemeiată susţinerea intimatului-reclamant conform căreia în cauza de faţă sunt aplicabile dispoziţiile din vechiul Cod de procedură civilă, iar nu cele ale art. 468 alin. (1) din Noul C. proc. civ. (potrivit cărora termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel), deoarece cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanţei la data de 17 ianuarie 2012, şi faţă de dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 134/2010, potrivit cărora „dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare” şi ale art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, potrivit cărora „dispoziţiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare”.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 284 C. proc. civ., Curtea a admis excepţia de tardivitate a apelului, care este o excepţie de procedură, peremptorie şi absolută, cu consecinţa respingerii apelului declarat de apelanta-pârâtă ca tardiv formulat.
Împotriva deciziei nr. 474/ A din 26 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs S.R. prin C.N.A.D.N.R. SA, care a susţinut următoarele motive de nelegalitate a hotărârii recurate.
Instanţa de apel, la pronunţarea deciziei atacate, a aplicat şi interpretat greşit legea, motiv de recurs prevăzut de art. 304, pct. 9 C. proc. civ.
Se arată că recurenta a declarat apel împotriva sentinţei civile nr. 990 din 18 martie 2014 pronunţată de Tribunalul Ilfov la data de 04 iulie 2014, în conformitate cu dispozitivul acestei sentinţe: „cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Ilfov.”
Este adevărat că prezenta cauză se soluţionează conform vechiului Cod de procedură civilă, iar potrivit art. 284 alin. (1) al acestui Cod, termenul de declarare a apelului este de 15 zile de la comunicare.
Faptul că pârâta a declarat apel în termenul de 30 de zile prevăzut în dispozitivul sentinţei civile atacate nu îi poate fi imputat, atâta timp cât hotărârea atacată nu a fost modificată în acest sens, modificare ce putea fi făcută din oficiu sau la cererea părţii interesate.
Mai mult decât atât, instanţa de control putea constata că se află în termenul de apel pentru un motiv întemeiat şi anume eroarea materială cu privire la termen inserată în dispozitivul hotărârii atacate.
Prin admiterea excepţiei tardivităţii, la rândul său instanţa de control, pe de o parte a infirmat termenul stabilit de judecător în dispozitivul hotărârii, dar a menţinut în totalitate hotărârea, neoperând nici îndreptarea erorii materiale de care face vorbire.
Astfel, este evident că dreptul procesual la apărare a fost încălcat, lăsând să se înţeleagă chiar şi o nerespectare a hotărârilor judecătoreşti.
În drept se invocă art. 304, pct. 9, art. 312 alin. (1), (2) şi (3).
Analizând excepţia nulităţii recursului declarat de pârâta C.N.A.D.N.R. SA – D.P.I.I.S., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că aceasta este nefondată, urmând a fi respinsă pentru considerentele ce succed.
Pentru a opera nulitatea recursului în condiţiile art. 306 C. proc. civ., este necesar ca cererea de recurs să nu cuprindă critici propriu-zise la adresa deciziei sau să cuprindă o succesiune de fapte şi afirmaţii ce nu ar putea fi încadrate în cazurile de casare sau de modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
În cauză criticile formulate în cuprinsul cererii de recurs de către recurenta vizează motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind indicate punctual criticile sale prin raportare la soluţia pronunţată şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia. Astfel, se susţine că instanţa a interpretat eronat dispoziţiile art. 284 alin. (1) C. proc. civ., cu privire la termenul de exercitare a căii de atac formulate.
Astfel, excepţia nulităţii recursului invocată de către intimatul reclamant se va respinge.
Pe fondul recursului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce urmează:
Pentru a fi incident motivul de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greşită a legii sau să fie lipsită de temei legal.
În cauză, instanţa de apel a interpretat în mod corect dispoziţiile art. 284 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că termenul de declarare a apelului este de 15 zile de la comunicarea hotărârii. Astfel, corect s-a reţinut că potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător. Or, termenul de declarare a apelului este un termen legal, iar nu unul judecătoresc, motiv pentru care în mod just nu a fost primită apărarea pârâtei potrivit căreia a exercitat calea de atac în termenul prevăzut de judecător în dispozitivul hotărârii apelate.
Motivele de recurs invocate de recurenta pârâtă privind faptul că petenta a declarat calea de atac conform dispoziţiilor din dispozitivul hotărârii, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, nu pot conduce la reţinerea nelegalităţii deciziei recurate.
Termenul de apel este prevăzut de lege, este un termen legal imperativ, astfel încât respectarea lui va atrage decăderea din dreptul de a exercita calea de atac, cu condiţia respingerii apelului ca tardiv. Indicarea greşită a acestui termen nu poate atrage repunerea în termenul de decădere a apelului în ceea ce o priveşte pe pârâtă.
De asemenea, indicarea greşită a termenului de apel în dispozitivul deciziei instanței de apel nu constituie o greşeală materială în sensul art. 281 C. proc. civ. şi nu deschide părţii un alt drept decât cel pe care legea îl prevede întrucât atât calea de atac, cât şi termenul de declarare a acesteia sunt date de lege, nu de către instanţă.
Pentru aceste considerente, se va respinge recursul şi în baza dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., se va menţine decizia civilă ca legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII,
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Respinge, ca nefundat, recursul declarat de pârâta C.N.A.D.N.R. SA – D.P.I.I.S. împotriva deciziei nr. 474/ A din 26 noiembrie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 martie 2015.