Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

Cerere de chemare în judecată a unei persoane predecedate la data sesizării instanţei. Introducerea în cauză a moştenitorilor. Condiţii şi efecte

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Judecata

Index alfabetic : acţiune în constatare

  • nulitate absolută
  • introducerea în cauză a moştenitorilor
  • excepţia inadmisibilităţii
  • prima zi de înfăţişare

 

C. proc. civ. din 1865, art. 41, art. 132, art. 134, art. 243

Dacă formularea unei cereri de chemare în judecată a unei persoane predecedate la data sesizării impune soluția dată de art. 41 C. proc. civ., a admiterii excepției lipsei capacității de folosință a părții pentru neîndeplinirea unei condiții de promovare a acțiunii civile, incidența instituției introducerii în cauză a moștenitorilor, reglementată de art. 243 C. proc. civ., pleacă de la premisa că cerința capacității civile a părții a fost îndeplinită la data sesizării, dar partea a decedat pe parcursul soluționării litigiului.

Remediul unei acțiuni promovate împotriva pârâtului predecedat la data introducerii cererii de chemare în judecată constă în formularea de către reclamant a unei cereri modificatoare a cadrului procesual prin chemarea în judecată a moștenitorului, dar numai în condițiile procedurii reglementate de dispozițiile art. 132 ale Codului procedură civilă de la 1865. Prin urmare, reclamantul poate formula această cerere numai până la prima zi de înfățișare, așa cum este aceasta definită în art. 134 C. proc. civ., nefiind incidente dispozițiile art. 243 C. proc. civ.

 

Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 606 din 24 februarie 2015

 

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 07.11.2012, sub nr. xx815/3/2012, reclamanta Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (în continuare, RA-APPS) a chemat în judecată pe pârâţii SC AA M.M. SRL, D.I. și D.M., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să constate nulitatea absolută, pentru cauză ilicită, a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2760/20.08.1999 la B.N.P. Ș.A. și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 111/5.03.2009 la B.N.P. I.P.T., ambele privind imobilul – teren în suprafață de 680 m.p. situat în București, sector 1, Aleea A. nr. 42 și să dispună repunerea părților în situația anterioară încheierii celor două acte juridice.

            În motivarea cererii, reclamanta a arătat că imobilul din Aleea A. nr. 42, sector 1, București se află în proprietatea privată a Statului român și i-a fost dat în administrare încă din anul 1993, în baza H.G. nr. 567/1993, dreptul de administrare fiind exercitat în prezent în conformitate cu H.G. nr. 60/2005.

            În anul 1999, numita I.M. a formulat acțiune în revendicare a imobilului în litigiu, chemând în judecată C.G.M.B., acțiune admisă prin sentința civilă nr. 9995/1999, deși CGMB nu deținea imobilul și nu avea calitate procesuală pasivă în cauză, astfel că a rezultat o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă în baza căreia Primarul General al Municipiului București a emis Dispoziția nr. 1443/12.07.1999.

Întrucât hotărârea judecătorească astfel obținută nu era opozabilă RA-APPS, instituție ce administra imobilul în numele Statului, prin sentința civilă nr. 20543/29.11.1999, pronunțată în dosar nr. xx100/1999, instanța a respins acțiunea în evacuare formulată de reclamanta I.M., reținând că nu are un titlu legal. Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 20543/29.11.1999 a fost anulat ca netimbrat, prin decizia civilă nr. 779/A/15.03.2000 pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a civilă.

            La data de 20.08.1999, în baza sentinței civile nr. 9995/1999, s-a încheiat primul contract de vânzare-cumpărare cu privire la imobil, între I.M. și pârâții D. Ulterior, cumpărătorii au sesizat instanța de judecată cu o cerere de desființare a barăcilor existente pe terenul cumpărat și care se aflau în proprietatea RA-APPS. Acțiunea a făcut obiectul dosarului nr. xx81/2000 al Judecătoriei sectorului 1 București și a fost admisă prin sentința civilă nr. 10099/29.05.2000. Apelul declarat de RA-APPS a fost respins ca nefondat, prin decizia civilă nr. 3590/A/06.11.2000 pronunțată de Tribunalul București în dosar nr. xx54/2000, însă Curtea de Apel București a admis recursul declarat de regie și, prin decizia civilă nr. 615/06.03.2001, pronunțată în dosar nr. xx9/2001 al Secției a IV-a civilă, a casat decizia din apel și a respins acțiunea ca neîntemeiată.

            În anul 2008, pârâții D.I. și D.M. au formulat acțiune în revendicare împotriva RA-APPS, anulată, ca netimbrată prin sentința civilă nr. 4879/14.04.2008, irevocabilă prin neexercitarea căilor de atac, iar la data de 05.03.2009, prin contractul autentificat sub nr. 111/05.03.2009 la B.N.P. I.P.T., imobilul din Aleea A. nr. 42 a fost vândut către SC AA M.M. SRL.

În argumentarea susţinerilor privind faptul că actele de vânzare-cumpărare a căror anulare o solicită au cauză ilicită, reclamantul arată că ambele contracte au avut drept obiect un imobil care se afla în proprietatea Statului român și în administrarea RA-APPS, toate părțile fiind de rea-credință deoarece au cunoscut că prima vânzătoare nu are un titlu valabil și că pretinsul drept de proprietate al acesteia a fost dobândit în baza unei hotărâri judecătorești pronunțate în contradictoriu cu CGMB, care nu a avut niciodată vreun drept de proprietate sau de administrare asupra terenului vândut.

            Printr-o cerere modificatoare depusă la dosar în data de 16.04.2013, reclamanta a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, a numitei I.M., iar la 21.05.2013, față de împrejurarea că demersurile întreprinse de reclamantă au relevat că această persoană era decedată, a solicitat o nouă modificare a cadrului procesual, respectiv, introducerea în cauză a moștenitorilor pârâtei, neindicați.     

            Pârâta SC AA M.M. SRL, prin întâmpinarea formulată în termen legal, a invocat excepțiile lipsei calității procesuale active, a lipsei interesului RA-APPS în promovarea acțiunii și prescripției dreptului material la acțiune, iar, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.       

            Excepțiile invocate au fost respinse de tribunal pentru considerentele reținute în încheierea de dezbateri, de la termenul din 15.10.2013.

            Aceeași pârâtă a formulat și cerere de chemare în garanție a pârâților D.I. și D.M., solicitând, in ipoteza admiterii acțiunii, obligarea acestora la plata sumei de 1.245.886 euro, reprezentând prețul plătit pentru imobil.

            Întrucât taxa judiciară de timbru aferentă chemării în garanție nu a fost achitată, la 15.10.2013, tribunalul a admis excepția netimbrării acesteia.

            1.2. Prin sentinţa civilă nr. 1818 din 22.10.2013, Tribunalul Bucureşti, Secţia a V-a civilă, a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2760/20.08.1999 și, în consecință, a respins ca inadmisibilă cererea formulată de reclamanta R.A. – A.P.P.S., privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2760/20.08.1999 la B.N.P. Ș.A., încheiat între I.M. -  decedată - în calitate de vânzător și pârâții D.I. și D.M., în calitate de cumpărători. A respins, fiind neîntemeiată, cererea de constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 111/05.03.2009 la B.N.P. I.P.T., încheiat între pârâții D.I. și D.M., în calitate de vânzători și pârâta SC AA M.M. SRL. A anulat, fiind netimbrată, cererea de chemare în garanție formulată de SC AA M.M. SRL împotriva pârâților D.I. și D.M. A luat act că pârâta SC AA M.M. SRL înțelege să solicite cheltuieli de judecată pe cale separată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în şedinţa publică de la 16.04.2013 a fost admisă cererea de întregire a cadrului procesual, formulată de reclamantă, care a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, a primului vânzător, I.M., dispunându-se citarea acesteia și comunicarea cererii introductive de instanță și a cererii completatoare. Întrucât demersurile întreprinse de reclamantă pentru aflarea domiciliului acestei pârâte au evidențiat că a decedat la data de 14 iunie 2006, anterior sesizării instanței de judecată, prin încheierea de ședință de la 21 mai 2013 a fost admisă excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei I.M.

Pentru că pârâta SC AA M.M. SRL s-a opus solicitării reclamantei de a modifica din nou cadrul procesual, prin introducerea în cauză a moștenitorilor pârâtei, încă neidentificați, și a invocat excepția inadmisibilității cererii de constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2760/1999, tribunalul a admis această excepție, dat fiind obiectul cauzei. Astfel, raportul procesual în acțiunea în anularea actului bilateral se poate lega valabil numai cu respectarea regulii unanimităţii, ce impunea chemarea în judecată, în calitate de pârâţi, a tuturor persoanelor între care s-a născut raportul juridic litigios (raportul de drept material) – litisconsorţiu procesual pasiv.

            În consecință, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de constatare a nulității contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2760/1999 la B.N.P. Ș.A.

Față de materialul probator administrat în cauză în ceea ce privește condițiile încheierii contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 111/05.03.2009 la B.N.P. I.P.T., tribunalul a apreciat că, deși din probele administrate nu rezultă că D.I. a participat la activitatea infracţională desfăşurată în scopul dobândirii de către I.M. a imobilului din Aleea A. nr. 42, sector 1, nu se poate reţine buna sa credinţă dincolo de orice culpă la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare prin care, în anul 1999, a dobândit acest imobil și, pe cale de consecință, nici la momentul vânzării către pârâta AA M. SRL. Aceasta deoarece, astfel cum s-a reținut din ordonanța din data de 29.04.2008 a PCAB,  D.I. a fost în relații apropiate cu numitul C.R., acela care împreună cu C.P.B., s-a ocupat de falsificarea actelor care au fost folosite în acțiunile de revendicare ce au făcut obiectul dosarelor nr. xx92/1999 și xx86/1999 ale Judecătoriei sectorului 1 București, finalizate cu pronunțarea unor hotărâri judecătorești prin care C.G.M.B. a fost obligat să retrocedeze terenurile din București, sector 1, C.D. nr.252 -256 și Aleea A. nr. 42 către numiții F.I. și, respectiv, I.M., ambele terenuri fiind cumpărate de D.I. Nu s-a probat, însă, reaua-credinţă a cumpărătoarei, în sensul că, în cunoştinţă de cauză, aceasta a convenit cu vânzătorul transmiterea dreptului de proprietate asupra bunului altuia, situaţie în care s-ar fi putut reţine ilicitatea cauzei. Astfel, în timp ce reclamanta nu a probat existenţa conivenţei frauduloase între părţile actului şi nici măcar existenţa vreunei relaţii între vânzător şi cumpărătoare, pârâta a făcut dovada lipsei de diligenţă a RA-APPS care nu a luat nici o măsură pentru a împiedica o nouă vânzare.

            2.2. Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta R.A.A.P.P.S., solicitând admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinţei de fond.

            O primă critică asupra sentinţei de fond a vizat greşita aplicare a legii de către instanţa de fond în ceea ce priveşte respingerea cererii RA-APPS de introducere în cauză a moştenitorilor defunctei I.M.

Aşa cum şi instanţa de fond a reţinut în considerentele sentinţei civile nr. 1818/22.10.2013, în şedinţa publică de la 16.04.2013, a fost admisă cererea de întregire a cadrului procesual, formulată de RA-APPS, prin care reclamanta a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârât, a numitei I.M. - parte la încheierea primului contract de vânzare - cumpărare, respectiv vânzător. În urma demersurilor efectuate de RA-APPS în vederea obţinerii adresei de domiciliu pentru citarea acesteia în cauză, prin adresa nr. 3772813/17.05.2013 înregistrată la RA-APPS sub nr. 6281/23.05.2013, Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor a încunoștințat reclamanta că pârâta I.M. era decedată conform actului de deces nr. 2347/14.06.2006. Având în vedere relaţiile obţinute de la Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor precum că pârâta I.M. este decedată, reclamanta a solicitat instanţei introducerea în cauză a moştenitorilor defunctei. Instanţa a respins cererea formulată de RA-APPS motivat de faptul că pârâta I.M. nu are capacitate procesuală de folosinţă, grăbindu-se să admită excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă.

A considerat apelanta-reclamantă că instanţa greşit a respins cererea de introducere în cauză a moştenitorilor, întrucât RA-APPS nu a cunoscut la momentul formulării cererii de chemare în judecată faptul că pârâta I.M. este decedată și era o rezolvare necesară din punct de vedere procesual ca moştenitorii pârâtei defuncte să fie introduşi in cauză.

Mai mult decât atât, ca o „consecinţă” a refuzului instanţei de introducere în cauză a moştenitorilor, instanţa a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de constatare a nulităţii contractului de vânzare- cumpărare nr. 2760/1999, invocată de pârâta SC AA M.M. SRL.

O altă critică se referă la soluţia greşită a instanţei de fond în ceea ce priveşte respingerea cererii de probatorii solicitată de RAAPPS și la greşita soluţie cu privire la respingerea ca neîntemeiată a cererii privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 111/05.03.2009.

Intimata-pârâtă SC AA M.M. SRL a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat.

3. Prin decizia civilă nr. 329A/02.09.2014 pronunțată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a III-a civilă, a fost admis apelul reclamantei, anulată sentința apelată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare tribunalului.

Pentru a pronunța această decizie, curtea de apel a reţinut că potrivit art. 134 C. proc. civ., prima zi de înfăţişare este aceea în care părţile, legal citate, pot pune concluzii și că norma procedurală instituie două condiţii cumulative pentru calificarea unui termen de judecată, ca prima zi de înfăţişare şi anume, ca la acel termen părţile să fie legal citate şi să poată pune concluzii. Până la acest moment procesual, atât pârâtul, cât şi reclamantul pot să săvârşească anumite acte de procedură, sub sancţiunea decăderii.

Astfel, potrivit prevederilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ., la prima zi de înfăţişare, instanţa va putea da reclamantului un termen pentru întregirea sau modificarea cererii.

Plecând de la aceste premise, curtea de apel a constatat, în acord cu tribunalul, că prima zi de înfăţişare în faţa primei instanţe de judecată competente, a fost termenul din data de 16.04.2013. Aşadar, având în vedere împrejurarea că prima zi de înfăţişare a părţilor a fost la data de 16.04.2013, modificarea acţiunii sub aspectul cadrului procesual pasiv, în temeiul art. 132 C. proc. civ., solicitată la acea dată, de reclamanta-apelantă, în sensul introducerii în cauză şi a celeilalte părţi contractuale I.M., s-a realizat cu respectarea termenului procedural evocat, fiind în consecinţă, în mod legal, admisă de către instanţa de fond. La termenul următor de judecată, din data de 21.05.2013, în urma relaţiilor sosite de la INEP în sensul că numita I.M. este decedată, reclamanta a precizat că efectuează demersuri pentru identificarea moştenitorilor acesteia, în vederea introducerii lor în cauză.

Din punctul de vedere al instanței de apel, această ultimă cerere a reclamantei a fost, de asemenea, formulată în limita primei zile de înfăţişare, întrucât cererea de introducere în cauză a moștenitorilor pârâtei predecedate în cauză nu putea fi evaluată ca reprezentând o cerere individuală de modificare a acţiunii, distinctă de cererea de introducere în cauză a numitei I.M. Chiar dacă cererea pârâtei a fost intitulată cerere de introducere în cauză a moștenitorilor, evaluarea acestei cereri prin incidența art. 243 C. proc. civ. a fost greșită.

Diferenţa de tratament procesual între situaţia persoanei decedate înainte de declanşarea procesului şi cea a părţii decedate pe parcursul acestuia o constituie incidenţa excepţiei lipsei de capacitate procesuală de folosinţă, însă situaţia cauzei este una atipică, circumstanţiată atât de particularitatea împrejurării aflării decesului anterior şi a moştenitorilor, de-abia pe parcursul procesului, cât şi de existenţa diligenţelor realizate de către reclamanta-apelantă în acest sens, căreia, astfel, nu îi poate fi reproşată pasivitatea procesuală.

De aceea, curtea de apel a constatat, în temeiul argumentului de analogie (ubi eadem este ratio, ibi eadem solutio esse debet), că moştenitorii numitei I.M. (identificaţi în apel, de către apelantă, ca fiind doar numitul P.A.) beneficiază de actele procesuale realizate în favoarea autoarei lor, respectiv de atragerea acesteia în proces în termen legal.

Sub un al doilea element, instanța de apel a apreciat că soluţia prezentă de respingere ca tardivă a cererii de introducere în cauză a moştenitorului contravine exigenţelor impuse de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, dezvoltând pe larg în considerente argumentele prezentate în susținerea acestei concluzii.

Raportând la circumstanţele concrete ale speţei soluţia de respingere a acţiunii ca inadmisibilă pentru nerespectarea principiului unanimităţii, curtea de apel a apreciat că această limitare afectează dreptul în discuţie, în substanţa sa, neexistând, de asemenea, un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat.

            4.1. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC AA M.M. SRL solicitând modificarea deciziei cu consecința respingerii apelului declarat de reclamanta R.A. – A.P.P.S. și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

            Recurenta a apreciat că decizia atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, fiind, astfel, lipsită de temei legal.

Se arată că întreaga interpretare dată de instanța de apel problemei introducerii în cauză a moștenitorilor numitei I.M. este în contradicție flagrantă cu întreaga doctrină și jurisprudență care consacră unanim soluția opusă celei la care s-a oprit instanța de apel.

Astfel, este fără echivoc că art. 243 C. proc. civ. are în vedere ipoteza în care partea a decedat ulterior sesizării instanței de judecată, legiuitorul admițând introducerea în cauză a moștenitorilor. În caz contrar, dacă pârâtul era predecedat la momentul sesizării reclamantul nu avea aceasta posibilitate, soluția legală fiind aceea a respingerii acțiunii pentru lipsa capacității de folosință a pârâtului.

Recurenta a considerat că în mod greșit instanța de apel a apreciat că situația din cauză este atipică, față de împrejurarea în care reclamanta RA-APPS a aflat despre decesul numitei I.M. Această concluzie este contrară evidențelor faptice care corespund realității. Astfel, RA-APPS a avut cunoștință despre Ordonanța dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti din 29.04.2008 în care se menționa că I.M. a decedat, astfel încât încă de la acel moment reclamanta trebuie și putea să cunoască pretinsul fapt necunoscut. Singurul demers făcut de RA-APPS a fost adresa nr. DS 1377/15.05.2013 cu mult mai târziu de data la care aceste evenimente îi puteau fi cunoscute.

Astfel, recurenta consideră că apelanta a uzat de drepturile sale litigioase cu rea-credință, această întârziere fiindu-i deplin imputabilă, iar pasivitatea procesuală este sancționată prin dispozițiile art. 129 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenta a susținut și că sunt greșite considerentele instanței de apel prin care se arată că respingerea acțiunii în temeiul excepției de inadmisibilitate reprezintă o limitare a dreptului de acces la o instanță, anticipând în mod nepermis soluția unui viitor litigiu cu același obiect în raport cu hotărârea ce avea să fie adoptată în cererea de anulare a actului de vânzare subsecvent.

Astfel, în ceea ce privește o potențială lipsă de interes a unei acțiuni viitoare, instanța de apel a ignorat particularitățile cauzei, respectiv, existența a două contracte de vânzare succesive, buna-credință a părților contractante, aspecte care produc consecințe juridice în mod independent. Astfel, situația contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 111/05.03.2009 a fost analizată în mod corect, iar în această situație, SC AA M.M. SRL este subdobânditor de bună-credință cu titlu oneros al imobilului în discuție. Principiul ocrotirii bunei-credințe reprezintă regula fundamentală ce se desprinde pe cale de interpretare din ansamblul normelor de drept civil, iar aceasta garantează și protejează raporturile juridice generate prin bună-credință.

Prin urmare, în ipoteza anulării contractului primordial, recurenta pretinde că se află în situația de excepție a protejării actului subsecvent încheiat prin bună-credință. Chiar în această ipoteză fiind, reclamanta își menține interesul anulării contractului primordial.

Totodată, recurenta arată că instanța de apel nu a apreciat corect asupra interdependenței acțiunii de anulare simultană a celor două contracte de vânzare, atunci când a considerat că anularea primului contract ar atrage automat anularea actului secund.

Mai mult, consideră reclamanta, instanța de apel a apreciat greșit că respingerea cererii reclamantei ca inadmisibilă a intervenit într-un stadiu avansat al procesului și că astfel s-a produs o încălcare a dispozițiilor art. 6 din CEDO. Recurenta reiterează obligațiile stabilite prin art. 129 alin. (1) C. proc. civ. și arată că durata procesului se datorează sesizării, de către reclamantă, a unei instanțe material necompetente, în timp ce în fața tribunalului acțiunea a fost soluționată în 11 luni, ceea nu poate fi apreciat ca o durată excesivă a procesului.

Împotriva acestui recurs a formulat întâmpinare RA-APPS, solicitând respingerea recursului ca nefondat, arătând că toate considerentele instanței de apel corespund unei corecta aplicări a legii și că pe parcursul întregului proces reclamanta a dat dovadă de interes în soluționarea corectă a cauzei, formulând cererile contestate în limitele cadrului stabilit de legea procesuală, astfel încât nu i se poate reproșa pasivitatea și aplicarea art. 129 alin. (1) C. proc. civ.

4.2. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul promovat de către pârâta SC AA M.M. SRL, ca nefondat, pentru considerentele ce vor fi redate în continuare.

Deși este adevărat că distincția între instituția procesuală a modificării acțiunii prin modificarea cadrului procesual subiectiv – respectiv, a introducerii în cauză a unui nou pârât - și cea a introducerii în cauză a moștenitorilor unei părți decedate impune soluții diferite în planul acțiunii civile, aceasta nu a fost ignorată de către instanța de apel prin rezolvarea dată în considerente soluției adoptate.

Dacă formularea unei cereri de chemare în judecată a unei persoane predecedate la data sesizării impune soluția dată de art. 41 C. proc. civ., a admiterii excepției lipsei capacității de folosință a părții pentru neîndeplinirea unei condiții de promovare a acțiunii civile, incidența instituției introducerii în cauză a moștenitorilor, reglementată de art. 243 C. proc. civ., pleacă de la premisa că cerința capacității civile a părții a fost îndeplinită la data sesizării, dar partea a decedat pe parcursul soluționării litigiului.

Înalta Curte confirmă astfel punctul de vedere pe larg exprimat de recurentă în expunerea motivelor de recurs, reflectat constant în doctrină și jurisprudență.

Este, de asemenea, confirmată și soluția preluată de recurentă din doctrina citată, potrivit căreia remediul unei acțiuni promovate împotriva pârâtului predecedat la data introducerii cererii de chemare în judecată constă în formularea de către reclamant a unei cereri modificatoare a cadrului procesual prin chemarea în judecată a moștenitorului, numai în condițiile procedurii reglementate de dispozițiile art. 132 ale Codului procedură civilă de la 1865. Aceasta semnifică, mai precis, că reclamantul poate formula această cerere numai până la prima zi de înfățișare, așa cum este aceasta definită în art. 134 din același cod, nefiind incidente dispozițiile art. 243 C. proc. civ. De la această distincție a plecat, însă, și curtea de apel în considerentele prezentate, neinfirmând soluțiile arătate.

Din punctul de vedere al instanței de apel, pe care Înalta Curte îl confirmă, RA-APPS a uzat tocmai de procedura modificării cererii de chemare în judecată, iar nu de instituția introducerii în cauză a moștenitorilor, chiar dacă cererea reclamantei a fost altfel intitulată.

Înalta Curte arată că potrivit art. 84 și art. 129 alin. (5) și (6) C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea de a clarifica și califica cererile părților în funcție de conținutul acestora si intenția lămurită a părților, și de aceea, în contextul evoluției litigiului în fața primei instanțe, actul RA-APPS, intitulat cerere de chemare în judecată a moștenitorilor numitei I.M. a avut, de fapt, semnificația unei noi modificări a cererii de chemare în judecată. Această modificare a fost succesivă celei dintâi și cauzată imediat de împrejurarea că reclamanta a sesizat, urmare răspunsului Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din 17.05.2013, că I.M. decedase încă din anul 2006.

Este, în acest context, lipsit de relevanță, în plan procesual, dacă RA-APPS putea și trebuia să cunoască împrejurarea că numita I.M. decedase cu mult înainte momentului la care cererea modificatoare a fost formulată, deoarece, sub aspectul incidenței modificării acțiunii, instanța trebuia să verifice doar dacă actul a fost făcut în limitele temporale permise de legea de procedură.

Or, la 16.04.2013, când RA-APPS a solicitat modificarea acțiunii prin introducerea în cauză ca pârât a numitei I.M., prima instanță a considerat că procesul se află la prima zi de înfățișare, iar o astfel de cerere îi era permisă reclamantei.

Prin simpla formulare a acestei cereri modificatoare, momentul procesual al primei zile de înfățișare nu s-a epuizat atâta vreme cât după citarea noului pârât în proces s-a demonstrat imediat, până la următorul termen de judecată acordat, că persoana indicată era predecedată, astfel încât introducerea sa în cauză era lipsită de semnificație în planul raportului de drept procesual.

Semnificația primei zile de înfățișare în dinamica procesului civil în lumina Codului de procedură civilă de la 1865 era aceea că litigiul se caracterizează deplin la acel moment sub aspectul elementelor sale: părți, obiect și cauză.

Prin introducerea ca pârâtă în cauză a unei persoane predecedate, scopul primei zile de înfățișare, ca moment cu semnificație procesuală, nu fusese atins, iar acest moment s-a permutat la un termen următor de judecată (respectiv, 21.05.2013, când instanța a soluționat excepția lipsei capacității de folosință a numitei I.M. și, consecutiv, la 18.06.2013, când cauza a fost amânată pentru lipsă de procedură pentru 15.10.2013), când reclamanta a formulat o nouă cerere de modificare a acțiunii, determinată tocmai de acest incident.

Subliniind că aceasta a fost și dezlegarea dată de instanța de apel problemei de drept deduse judecății prin motivele de apel, Înalta Curte arată că nu poate fi vorba despre o confuzie a normelor de drept procesual și de greșita lor aplicare în apel. Astfel, instanța de apel a subliniat că ”moștenitorii au fost chemați în judecată în numele lor propriu”, ca pârâți principali, în locul părții contractante care ar fi stat în proces și care a fost omisă la momentul formulării cererii de chemare în judecată și că ”din acest unghi de vedere cererea de introducere a dumnealor în cauză nu poate fi evaluată decât ca o cerere individuală de modificare a acțiunii, distinctă de cererea de introducere în cauză a numitei I.M.”.

Se poate reține că sub acest aspect, al modului de prorogare al momentului procesual ”prima zi de înfățișare”, situația din cauză este una atipică, iar aplicarea normelor de drept procesual a plecat de la ideea eficienței lor efective și a unei bune administrări a procesului în contextul evoluției sale, iar de aceea respingerea ca tardivă a ultimei cereri modificatoare a fost greșită.

De aceea, aceste critici de recurs ale recurentei SC AA M.M. SRL sunt nefondate, instanța de recurs arătând că raționamentul instanței de apel a avut la bază o corectă aplicare a legii.

Cu privire la restul considerentelor curții de apel referitoare la încălcarea exigențelor impuse de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prin respingerea cererii modificatoare ca tardivă, care a dus, pe cale de consecință, la respingerea cererii de chemare în judecată în privința primului capăt de cerere ca inadmisibilă, Înalta Curte arată că acestea au caracter complementar și nu reprezintă suportul direct al deciziei de anulare a sentinței primei instanțe sau a dispoziției de trimitere a cauzei pentru rejudecare la tribunal.

Prin dezlegările de circumstanță potrivit cărora respingerea primului capăt de cerere al acţiunii ca inadmisibil pentru încălcarea regulii unanimității ar putea pune problema, în viitor, a incertitudinii promovării altei cereri cu același obiect, instanța de apel nu a dezlegat problema soluționării pe fond a întregului litigiu.

Consecința anulării totale a sentinței și trimiterea cauzei pentru rejudecarea întregului proces nu a avut în vedere eludarea importanței bunei-credințe a părților în dinamica și succesiunea contractelor atacate, ci a avut ca temei strânsa legătură între capetele de cerere vizând anularea contractelor de vânzare succesive.

Prin urmare, este lipsită de relevanță în acest stadiu al procesului afirmația recurentei SC AA M.M. SRL referitoare la lipsa probei relei-credințe a acestei părți la perfectarea contractului autentificat sub nr. 111/05.03.2009, deoarece argumentele instanței de apel nu au urmărit evaluarea valabilității contractului din această direcție. De altfel, instanța de apel nu a realizat o evaluare proprie a fondului pretenției deduse judecății, ci a impus soluția de anulare integrală a sentinței primei instanțe, dată fiind strânsa legătură existentă între capetele de cerere ale acțiunii.

Prin urmare, vor fi respinse și criticile recurentei referitoare la ignorarea, prin decizia criticată a instanței de apel, a principiului bunei credințe ca și cauză de salvgardare a actului sinalagmatic succesiv sau ca fundament al excepției de la principiul anulării actului subsecvent actului principal anulat.

Pentru aceleași rațiuni au fost respinse și criticile recurentei referitoare la aprecierile instanței de apel prin care s-a arătat că admiterea excepției inadmisibilității primului capăt de cerere într-un stadiu avansat al procedurii a produs o încălcare a garanțiilor statuate prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, deoarece acestea sunt considerente cu caracter circumstanțial și nu reprezintă suportul dispozitivului deciziei atacate care, așa cum s-a arătat, a avut ca fundament greșita soluționare a tardivității cererii modificatoare de natură a implica o serie de consecințe.

De aceea, pentru toate argumentele de fapt și de drept arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursul declarat de pârâta SC AA M.M. SRL împotriva deciziei pronunțate în apel.