Ședințe de judecată: Aprilie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

R O M Â N I A
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Decizia nr. 1235/2015

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 martie 2015.

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe sesizate

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 10 iunie 2014, reclamantul A.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din Decembrie 1989, aplicarea faţă de pârâtă a unei amenzi în cuantum de 20% din salariul mediu brut pe economie pe zi de întârziere până la îndeplinirea obligaţiei prevăzute în decizia civilă nr. 2875 din 20 iunie 2013 emisă de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, şi obligarea pârâtei la plata de despăgubiri pentru întârzierea executării obligaţiei.

Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 2270 din 3 septembrie 2014, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, reţinând că instanţa de executare la care se referă art. 25 din Legea nr. 554/2004 este tribunalul pentru că, potrivit art. 26 din Legea nr. 341/2004 introdus prin Legea nr. 2/2013, litigiile în care acţiunea este formulată în contradictoriu cu Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 sau Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din Decembrie 1989 se soluţionează, în fond, de secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului.

2. Hotărârea celei de-a doua instanţe

În faţa tribunalului, la data de 27 octombrie 2014, reclamantul şi-a precizat acţiunea în sensul că înţelege să cheme în judecată şi pe Preşedintele Comisiei Parlamentare a Revoluţionarilor din Decembrie 1989 - S.C.

Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 72 din 7 ianuarie 2015, a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, reţinând că, potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în vigoare la data sesizării instanţei, sancţiunea şi despăgubirile prevăzute la art. 24 alin. (2) din lege se acordă de instanţa de executare, şi că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. ţ) din aceeaşi lege, instanţa de executare este instanţa care a soluţionat fondul, neavând relevanţă competenţa actuală privind fondul soluţionării cauzei.

Astfel, constatând ivit conflict negativ de competenţă, în baza art. 133-135 C. proc. civ., Tribunalul Bucureşti a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, cu soluţionarea acestuia.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Înalta Curte constată că obiectul litigiului dedus judecăţii îl constituie cererea reclamantului A.N. de punere în executare a sentinţei civile nr. 2607 din 11 aprilie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, modificată prin decizia civilă nr. 2875 din 20 iunie 2013 emisă de aceeaşi instanţă, în sensul obligării pârâtei Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din Decembrie 1989 la preschimbarea certificatului de revoluţionar al reclamantului.

Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „Sancţiunea şi despăgubirile prevăzute la art. 24 alin. (2) se aplică, respectiv se acordă, de instanţa de executare, la cererea reclamantului”, iar, conform art. 2 alin. (1) lit. ţ) din aceeaşi lege, „instanţa de executare este instanţa care a soluţionat fondul litigiului de contencios administrativ”.

În mod corect a reţinut Tribunalul Bucureşti că, în raport cu obiectul acţiunii, sancţiune neexecutare hotărâre, nu are nicio relevanţă competenţa actuală de soluţionare a fondului cauzei, instanţa de executare fiind instanţa care a soluţionat fondul litigiului şi a pronunţat titlul executoriu.

Prin urmare, în cauză, titlul executoriu fiind reprezentat de o sentinţă civilă pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, aceasta este instanţa de executare competentă a soluţiona cererea reclamantului.

4. Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect acţiunea formulată de reclamantul A.N. în contradictoriu cu pârâţii S.C. - Preşedinte al Comisiei Parlamentare a Revoluţionarilor din Decembrie 1989 şi Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din Decembrie 1989.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 martie 2015.