Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Soluţia instanţei de fond
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 3 ianuarie 2013, reclamanta B.V. în contradictoriu cu pârâţii Baroul Bucureşti şi U.N.B.R. a solicitat anularea Hotărârii nr. 53 din 10 ianuarie 2012 a Baroului Bucureşti şi a Deciziei nr. 538 din 01 septembrie 2012 a U.N.B.R., obligarea pârâţilor să dispună înscrierea în Tabloul de avocaţi al Baroului Bucureşti, ca avocat stagiar, şi eliberarea deciziei de înscriere în tabloul avocaţilor ca avocat stagiar; obligarea pârâtei la plata unor daune morale constând în: a) contravaloarea sumei contractate cu avocatul îndrumător de 1.000 lei/lună începând cu 14 februarie 2012 până la data înscrierii sale în tabloul avocaţilor, ca avocat stagiar şi eliberarea deciziei, sumă actualizată cu indicele de inflaţie; b) plata asigurărilor către C.A.A.; c) contribuţia de sănătate către Casa de Sănătate Bucureşti; d) plata contravalorii impozitului pe venit, raportat la un venit de 1.000 lei pe lună, actualizat.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că a fost admisă la examenul de primire în profesia de avocat, ca avocat stagiar, în sesiunea februarie 2010, fiind emisă Decizia nr. 590/8 din 23 martie 2010 a Baroului Bucureşti.
La data de 04 ianuarie 2012, a susţinut că a depus la Baroul Bucureşti cererea prin care a solicitat înscrierea în Tabloul Avocaţilor, ca avocat stagiar şi cu posibilitatea de a exercita în continuare şi profesia de expert contabil.
În luna februarie 2012, reclamanta a arătat că a depus la Baroul Bucureşti dosarul complet pentru eliberarea deciziei de înscriere în tabloul avocaţilor, ca avocat stagiar.
Reclamanta a mai arătat că, la data de 13 martie 2012, a depus jurământul pentru profesia de avocat, iar la data de 19 martie 2012 i s-a comunicat Hotărârea nr. 53 din 10 ianuarie 2012 prin care i s-a respins cererea pentru eliberarea deciziei de înscriere în tabloul avocaţilor în temeiul art. 15 alin. (1) din Legea nr. 51/1995.
Prin Decizia nr. 538/2012, U.N.B.R. a respins contestaţia împotriva Hotărârii nr. 53/2012 a Baroului Bucureşti.
S-a susţinut că U.N.B.R., prin Decizia nr. 538/2012, nu i-a respins contestaţia pe motiv că desfăşoară o activitate salarizată în altă profesie, ci a reţinut un alt motiv, întemeiat pe art. 16 lit. d) din Legea nr. 51/1995 în sensul că nu este menţionată şi activitatea de expert printre profesiile ce se pot desfăşura în acelaşi timp cu activitatea de avocat.
La termenul de judecată din 06 februarie 2013, Curtea a respins, ca inadmisibilă, cererea reclamantei de trimitere a dosarului la Curtea Constituţională pentru interpretarea art. 16 lit. d) din Legea nr. 51/1995.
Pârâta U.N.B. din România a depus completare la întâmpinare prin care a solicitat respingerea capătului de cerere formulat prin acţiunea precizatoare ca fiind prematur formulat.
Prin sentinţa nr. 1463 din 24 aprilie 2013 Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia prematurităţii capătului de cerere privind anularea Hotărârii nr. 11.002 din 14 noiembrie 2012 şi în consecinţă a respins ca fiind prematur formulat acest capăt de cerere, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta B.V., a anulat Hotărârea nr. 53 din 10 ianuarie 2012 emisă de Baroul Bucureşti şi Decizia nr. 538 din 01 septembrie 2012 emisă de C.U.N.B.R., a obligat pârâtul Baroul Bucureşti să emită o decizie de înscriere a reclamantei în evidenţele Baroului Bucureşti (Tabloul de avocaţi) ca avocat stagiar şi prin care să constate că profesia de expert este compatibilă cu profesia de avocat, a respins în rest acţiunea ca neîntemeiată, a respins cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată formulate de pârâte.
Pentru a pronunţa această hotărâre s-au reţinut următoarele.
Reclamanta a fost primită în profesia de avocat, în calitate de avocat stagiar, conform Deciziei nr. 590/8 din 23 martie 2010 a Baroului Bucureşti.
Conform art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, „în cazurile în care există incompatibilitate, decizia de primire în profesie va produce efectele numai de la data încetării stării de incompatibilitate, care trebuie rezolvată în termen de două luni de la emiterea acestei decizii".
Baroul Bucureşti a apreciat că profesia de expert contabil exercitată de reclamantă este o activitate salarizată în cadrul altor profesii decât cea de avocat.
În opinia instanţei, profesia de expert contabil nu este o „activitate salarizată", pentru lucrările efectuate experţii contabili primind onorarii sau alte forme de plată, astfel că în cazul reclamantei nu este incident art. 15 alin. (1) din Legea nr. 51/1995.
Prin Decizia nr. 538 din 01 septembrie 2012, U.N.B.R. a menţinut soluţia de respingere a cererii reclamantei de înscriere în evidenţele Baroului Bucureşti ca avocat stagiar dată de Baroul Bucureşti prin Hotărârea nr. 53/2012, dar a reţinut ca temei art. 16 lit. d) din Legea nr. 51/1995.
U.N.B.R. a reţinut că enumerarea făcută de art. 16 lit. d) este limitativă şi exemplificativă cu privire la profesiile/ activităţile compatibile cu profesia de avocat, iar profesia de expert nu se regăseşte în enumerarea legală.
S-a constatat că susţinerile pârâtei U.N.B.R. sunt neîntemeiate.
În opinia instanţei, Legea nr. 51/1995 trebuie interpretată în raport de toate prevederile sale şi nu exclusiv prin dispoziţiile art. 16 lit. d) care nu face o enumerare limitativă. La art. 16 lit. d) au fost indicate expres anumite profesii compatibile la care se adaugă şi profesia de expert prevăzută de art. 46 alin. 5.
Faţă de cele reţinute anterior, s-a constatat că atât Hotărârea nr. 53/2012 a Baroului Bucureşti, cât şi Decizia nr. 538/2012 a U.N.B.R., sunt nelegale, fiind date cu interpretarea şi aplicarea greşită a Legii nr. 51/1995.
Curtea a apreciat că, solicitarea reclamantei de constatare a „unei interpretări nelegale şi eronate a textului de lege art. 16 lit. d) din Legea nr. 51/1995, pronunţate de UNBR prin Decizia nr. 538/ 2012", nu este un capăt distinct de cerere, reţinându-se ca fiind un motiv de nelegalitate al actului administrativ, precum şi faptul că acest motiv a fost avut în vedere la soluţionarea capetelor 1 şi 2 din acţiune.
Cu privire la capătul 4 din cererea de chemare în judecată prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la plata de daune morale s-a constatat că este neîntemeiat.
Solicitarea unor daune reprezentând contravaloarea sumei contractate cu avocatul îndrumător de 1.000 lei/lună, plata de asigurări către C.A.A., ori contribuţia de sănătate la Casa de Sănătate Bucureşti, puteau fi analizate eventual ca „daune materiale", dar nu pot fi apreciate ca fiind daune morale.
În privinţa capătului de cerere formulat prin cererea, precizatoare a acţiunii introductive de instanţă, vizând anularea Hotărârii nr. 11002 din 14 noiembrie 2012 emise de Baroul Bucureşti s-a constatat că pârâta U.N.B. din România a invocat excepţia prematurităţii acţiunii având în vedere că reclamanta nu a parcurs procedura administrativă prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Referitor la excepţia prematurităţii acţiunii, Curtea a constatat că este întemeiată pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
În speţă, reclamanta a solicitat direct instanţei anularea Hotărârii nr. 11.002/2012 fără ca anterior adresării instanţei să fi solicitat Baroului Bucureşti sau U.N.B.B. să revoce actul administrativ.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti au declarat recurs B.V. şi U.N.B. din România, invocând ca temei legal dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ..
În motivarea recursului, reclamanta a susţinut, în esenţă, următoarele critici:
- În mod greşit instanţa de fond nu i-a acordat despăgubirile materiale cât şi contribuţiile obligatorii prevăzute de C. fisc.
A susţinut că recurentul-pârât trebuia să se conformeze hotărârii primei instanţe şi să nu mai formuleze recurs pentru a nu se mări paguba ce i-a fost creată.
- Prima instanţă în mod greşit a respins cererea care viza anularea Hotărârii nr. 11002 din 14 noiembrie 2012 pentru că, deşi i-a fost comunicată cu întârziere şi a contestat-o, nu i s-a răspuns până în prezent la contestaţie.
Ulterior, recurenta-reclamantă a invocat şi jurisprudenţa C.E.D.O. în cauza Mateescu împotriva României, cât şi practica intimaţilor-pârâţi în alte situaţii similare.
Recurentul U.N.B.R., în motivarea căii de atac a adus, în esenţă, următoarele critici sentinţei recurate:
- Este greşită soluţia instanţei de fond prin care s-a dispus obligarea Baroului „să constate că profesia de expert este compatibilă cu profesia de avocat”, pentru că în cauză nu s-a pus problema profesiei de expert în general, ci în mod expres problema profesiei de expert contabil;
- În mod greşit prima instanţă a înlăturat dispoziţiile art. 15 lit. a) şi art. 16 lit. d) din Legea nr. 51/1995, reţinând că în raport de dispoziţiile art. 46 alin. (5) din aceeaşi lege, funcţia de expert contabil deţinută de reclamantă şi cea de avocat, sunt compatibile;
- În cauză se impunea şi respingerea cererilor care vizau anularea Hotărârii nr. 53/2012 a Consiliului Baroului Bucureşti şi nr. 538 din 1 septembrie 2012 a Consiliului U.N.B.R., deoarece reclamanta nu a rezolvat nici cazul de incompatibilitate în care s-a aflat, potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995.
De asemenea, reclamanta a refuzat să-şi dea demisia din toate funcţiile deţinute şi recunoscute şi în cuprinsul acţiunii formulate, nesocotind şi interpretând dispoziţiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 în sensul că trebuie să-şi dea demisia în termen de 2 luni de la data primirii în profesie.
Ulterior, recurentul U.N.B.R. a formulat întâmpinare la recursul reclamantei, precum şi concluzii scrise, reiterând argumentele în sensul respingerii acţiunii.
Recurenta-reclamantă a formulat Concluzii scrise.
3. Soluţia instanţei de recurs
Înalta Curte, analizând recursul formulat de recurenta-reclamantă, apreciază că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Critica referitoare la soluţia de respingere ca prematură a capătului de cerere privind anularea Hotărârii nr. 11002 din 14 noiembrie 2012 a Consiliului Baroului Bucureşti este neîntemeiată.
Dispoziţiile art. 66 lit. o) şi p) din Legea nr. 51/1995, cât şi prevederile art. 21 din Statutul profesiei de avocat, impun parcurgerea unei proceduri/ etape în ceea ce priveşte modul de atacare a hotărârilor emise de consiliul baroului.
Conform acestei prevederi, hotărârile consiliului baroului pot fi atacate cu plângere/ contestaţie la Consiliul U.N.B.R.Q
Or, în cauză, necontestat este faptul că plângerea împotriva Hotărârii nr. 11002 din 14 noiembrie 2012 emisă de Consiliul Baroului Bucureşti nu a fost soluţionată până la pronunțarea instanţei de fond, astfel încât reclamanta, în cazul unei hotărâri de respingere a contestaţiei, să aibă posibilitatea să se adreseze instanţei de contencios administrativ în condiţiile Legii nr. 554/2004.
Prin urmare, este prematură cererea care vizează anularea Hotărârii nr. 11002/2012 a Consiliului Baroului Bucureşti adresată direct instanţei de contencios administrativ, fără ca recurenta-reclamantă să fi obţinut o hotărâre a Consiliului U.N.B.R., conform dispoziţiilor legale speciale menţionate, care instituie o procedură prealabilă anterioară sesizării instanţei de contencios administrativ.
Soluţia potrivit căreia s-au respins solicitările reclamantei referitoare la despăgubirile/ daunele menţionate, este corectă.
Este evident că acestea sunt legate de prestarea efectivă a activităţii de avocat, încasarea cotei din onorarii şi plata contribuţiilor menţionate.
Potrivit art. 2.1 din contractul de colaborare, acesta intra în vigoare de la data avizării de către barou, însă, nu a fost dovedit faptul că a fost avizat, iar prin Decizia nr. 11002/2012 a fost revocată Decizia nr. 558/2012, de înregistrare a colaborării în evidenţele baroului.
Mai mult, acesta a fost încheiat la 14 februarie 2012, ulterior Hotărârii nr. 53 din 10 ianuarie 2012 a Consiliului Baroului Bucureşti, contestată în cauză, cunoscut fiind reclamantei că i-a fost respinsă cererea de înscriere în tabloul avocaţilor stagiari.
În ceea ce priveşte contribuţiile (C.A.S., C.A.S.S., impozit, etc.) despre care recurenta susţine că au fost suportate de angajator, se constată că aceasta este în eroare cu privire la raporturile/ efectele/ obligaţiile părţilor ce decurg din contractul de colaborare invocat, acesta având calitatea de colaborator, nu de angajat.
De altfel, recurenta nici nu a argumentat această critică referitoare la soluţia de neacordare a despăgubirilor materiale.
Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, va respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă, ca nefondat.
Referitor la recursul formulat de U.N.B.R., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor fie expuse în continuare.
Astfel cum rezultă din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar, reclamanta a solicitat înscrierea pe Tabloul Avocaţilor Baroului Bucureşti ca avocat stagiar şi exercitarea în continuare a profesiei de expert contabil.
Această cerere i-a fost respinsă prin Hotărârea nr. 53 din 10 ianuarie 2012, în temeiul art. 15 lit. a) din Legea nr. 51/1995/R, pentru caz de incompatibilitate, dat fiind faptul că aceasta a solicitat ca în continuare să exercite şi profesia de expert contabil.
Ulterior, analizând contestaţia împotriva Hotărârii nr. 53/2012, Consiliul U.N.B.R. a respins-o, reţinând ca temei legal dispoziţiile art. 16 lit. d) din Legea nr. 51/1995.
Potrivit art. 15 lit. a) din Legea nr. 51/1995/R/2: „Exercitarea profesiei de avocat este incompatibilă cu: a) activitatea salarizată în cadrul altor profesii decât cea de avocat”.
O.U.G. nr. 65/1994 privind organizarea activităţii de expertiză contabilă şi a contabililor autorizaţi, în cuprinsul art. 1 prevede că „profesia de expert contabil şi de contabil autorizat se exercită de către persoanele care au această calitate (…)”.
De asemenea, potrivit art. 2 alin. (1), din acelaşi act normativ: „Expertul contabil este persoana care a dobândit această calitate în condițiile prezentei ordonanţe şi are competenţa profesională de a organiza şi conduce contabilitatea, de a supraveghea gestiunea societăţilor comerciale, de a întocmi situaţiile financiare şi de a efectua expertize contabile.
Conform art. 3 alin. (1) „Accesul la profesia de expert contabil autorizat se face pe bază de examen de admitere la care să se obţină cel puţin media 7 şi minimum nota 6 la fiecare disciplină, efectuarea unui stagiu de 3 ani şi susţinerea unui examen de aptitudini la terminarea stagiului”.
În raport cu dispoziţiile art. 8, „Experţii contabili pot să-şi exercite profesia individual ori se pot constitui în societăţi comerciale potrivit legii”.
Prin urmare, faţă de aceste dispoziţii, nu poate fi asimilată exercitarea profesiei de expert contabil unei activităţi salarizate, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 15 lit. a) din Legea nr. 51/1995, republicată.
Astfel, în mod eronat, având în vedere acest temei legal, Consiliul Baroului Bucureşti a respins cererea reclamantei prin Hotărârea nr. 53/2012.
În altă ordine, Consiliul U.N.B.R., în mod greşit a reţinut în cuprinsul Deciziei nr. 598 din 1 septembrie 2012, contestată în cauză, că reclamantei i se opun dispoziţiile art. 16 lit. d) din Legea nr. 51/1995, republicată, pentru a exercita profesia de avocat, care prevăd că „Exercitarea profesiei de avocat este compatibilă cu: d) calitatea de arbitru, mediator, conciliator sau negociator, consilier fiscal, consilier în proprietate intelectuală, consilier în proprietate industrială, traducător autorizat, administrator sau lichidator în cadrul procedurilor de reorganizare şi lichidare judiciară, în condiţiile legii”.
Reţinând de această dată ca temei legal dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 51/1995, Consiliul U.N.B.R. a confirmat decizia Baroului Bucureşti.
Dispoziţiile art. 16 lit. d) din Legea nr. 51/1995 nu pot fi interpretate făcând abstracţie de cele ale art. 46 alin. (5) din aceeaşi lege, care prevăd situaţia în care expertul contabil, care este şi avocat, este incompatibil.
Instanţa de recurs reţine că art. 16 din legea menţionată, stabileşte cazurile de compatibilitate cu o oarecare precizie, iar art. 15 defineşte cazurile de incompatibilitate în termeni mai generali, existând şi alte dispoziţii, precum cele ale art. 46, care vizează şi alte cazuri de incompatibilitate.
De altfel, se constată că sunt divergente opiniile autorităţilor pârâte cu privire la care dintre aceste texte este relevant şi la implicaţiile acestora în cazul cererii reclamantei.
Astfel cum s-a reţinut anterior, este necontestat că reclamanta a fost acceptată în barou ca avocat stagiar, în cauză punându-se în discuţie exercitarea profesiei de avocat.
În aceste circumstanţe, este puţin probabil ca reclamanta să fi putut să prevadă în mod rezonabil că, deşi a reuşit la examenul de intrare în barou, ca avocat stagiar, potrivit Deciziei nr. 590/2010 şi că legea care reglementa profesia de avocat nu menţiona în mod explicit faptul că practicarea activităţii ca expert contabil era incompatibilă cu profesia de avocat şi, ghidându-se după principiul conform căruia este permis tot ceea ce nu este interzis, în final, nu i se va permite să exercite simultan profesia de expert contabil şi de avocat.
Faptul că textul dispoziţiilor legale, respectiv art. 15, 16, în prezentcare reglementează practicarea profesiei de avocat în condiţiile Legii nr. 51/1995, nu este suficient de previzibil, a fost statuat şi de C.E.D.O., potrivit Hotărârii din 14 ianuarie 2014 în cauza Mateescu împotriva României.
În această cauză, instanţa europeană, examinând aplicarea dispoziţiilor art. 15, 16 din Legea nr. 51/1995 a concluzionat că nu a fost îndeplinită condiţia de previzibilitate şi că, în consecinţă, ingerinţa nu era prevăzută de lege, constatând încălcarea art. 8 din Convenţie.
În altă ordine, se constată din cuprinsul Hotărârii nr. 53/2012 şi a Deciziei nr. 538/2012 contestate în cauză, s-a analizat compatibilitatea/incompatibilitatea profesiei de avocat doar cu cea de expert contabil, în acest sens fiind şi cererea reclamantei înregistrată la 4 ianuarie 2012 la Baroul Bucureşti.
Prin urmare, rezultă din cuprinsul deciziilor contestate că nu a fost analizată cererea reclamantei de înscriere în Tabloul avocaţilor stagiari în raport de desfăşurarea altor activităţi.
Însă, faptul că aceasta susţine că mai are şi calitatea de director general, este evident că această situaţie ar fi putut avea consecinţe doar în ceea ce priveşte exercitarea profesiei de avocat simultan cu celelalte funcţii/ atribuţii, caz în care s-ar fi putut invoca dispoziţiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 de la acel moment, însă acestea nu constituie temeiul legal al deciziilor contestate în cauză.
Mai mult, în prezent, se impune a preciza că prin Decizia nr. 297/2014, publicată în M. Of., Partea I nr. 521 din 14 iulie 2013, Curtea Constituţională a constatat că prevederile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 51/1995, republicată, sunt neconstituţionale în ceea ce priveşte sintagma „care trebuie rezolvată în termenul de două luni de la emiterea deciziei”.
Faţă de toate considerentele expuse şi în raport de temeiul legal reţinut de autorităţile pârâte în cuprinsul actelor atacate, Înalta Curte apreciază ca fiind corectă soluţia primei instanţe privind anularea Hotărârii nr. 53/2012 a Baroului Bucureşti şi Deciziei nr. 538/2012 a Consiliului U.N.B.R.
Este evident că dispoziţiile cuprinse în dispozitivul sentinţei recurate care vizează „obligarea Baroului Bucureşti să emită decizie de înscriere a reclamantei în evidenţele baroului (Tabloul de avocaţi) ca avocat stagiar şi prin care să constate că profesia de expert este compatibilă cu profesia de avocat” se referă şi produc efecte doar în ceea ce o priveşte pe reclamantă şi nu afectează dispoziţiile art. 46 alin. (5) din Legea nr. 51/1995, republicată.
În consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1), teza a II-a C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată şi completată, Înalta Curte va respinge recursurile formulate, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile declarate de B.V. şi U.N.B. din România împotriva sentinţei nr. 1643 din 24 aprilie 2013 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 octombrie 2014.