Revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 din Codul de procedură civilă. Invocarea aplicării greșite de către instanță a unor texte de lege. Critici vizând aspecte de nelegalitate. Inadmisibilitate.
Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Căi extraordinare de atac. Revizuirea.
Index alfabetic : obiectul acțiunii
-cauză
C.proc.civ. din 1865, art. 322 pct. 2
Cele trei ipoteze prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 2, potrivit cărora revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, ”se poate cere dacă s-a pronunţat asupra unui lucru care nu s-a cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut” vizează inadvertenţa dintre obiectul pricinii supuse judecăţii şi ceea ce a hotărât instanța.
Prin urmare, cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C.proc.civ. priveşte numai obiectul acţiunii nu şi cauza ei, instanţa neputând pune în discuție pe calea revizuirii temeiurile de drept invocate de partea pârâtă în apărarea formulată în litigiul soluţionat prin decizia a cărei revizuire se solicită.
Dacă, în ceea ce priveşte depăşirea limitelor învestirii instanţei, o hotărâre judecătorească definitivă poate fi retractată în condiţiile art.322 pct.2 C.proc.civ., criticile privind cauza acţiunii, respectiv, aplicarea greşită a normelor legale incidente în cauză, nu pot fi primite şi analizate pe calea extraordinară a cererii de revizuire, întrucât dacă s-ar proceda astfel pe calea revizuirii, de fapt, s-ar permite declararea recursului la recurs, ceea ce este inadmisibil.
Secția I civilă, decizia nr. 1672 din 18 iunie 2015
La data de 7 noiembrie 2003, reclamanţii M.Ş., M.T.N., M.S.E., L.M., P.A., D.M., S.T., G.E., C.M., C.I.A.M. şi R.I.A. au formulat contestaţie împotriva dispoziţiei nr. 7696/2003 emisă de Primarul municipiului Craiova, în baza Legii nr. 10/2001.
În cauză, s-au formulat cereri de intervenţie accesorie în sprijinul pârâţilor de către intervenienţii SC U. SRL, D.E., H.C., F.L., F.F., D.V. şi N.F.
Prin sentinţa civilă nr. 294 din 31 martie 2006, pronunţată de Tribunalul Dolj, s-a admis în parte contestaţia formulată de reclamanţi împotriva dispoziţiei nr. 7696/2003 emisă de Primarul municipiului Craiova, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul local al municipiului Craiova şi Primarul municipiului Craiova.
A fost anulată dispoziţia nr. 7696/2003 emisă de Primarul municipiului Craiova şi s-a dispus restituirea în natură către reclamanţi a următoarelor spaţii din imobilul situat în Craiova : parterul imobilului deţinut de intervenienta SC U. SRL şi intervenienta SC C.C. SRL, următoarele apartamente ce fac obiectul contractelor de închiriere : cu C.C. - suprafaţa utilă de 84,25 m.p. ; cu T.S. - suprafaţa utilă de 49,32 m.p. ; cu C.C. - suprafaţa utilă de 62,47 m.p., precum şi a cotei indivize aferente spaţiilor ce se restituie în natură din subsolul clădirii şi din terenul aferent în suprafaţă de 663,38 m.p.
S-a stabilit dreptul reclamanţilor la despăgubiri în condiţiile legii speciale privind regimul de plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv pentru apartamentele ce au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr. 112/1995, ce nu se restituie în natură, precum şi pentru cotele indivize aferente acestora din subsolul clădirii şi din teren.
Au fost respinse cererile de intervenţie accesorie formulate în sprijinul pârâţilor de către intervenientele SC U. SRL şi intervenienta SC C.C. SRL. S-au admis cererile de intervenţie accesorie formulate în sprijinul pârâţilor de către intervenienţii D.E., H.C., F.L., F.F., D.V. şi N.F.
Curtea de Apel Craiova, prin decizia civilă nr. 2095 din 22 mai 2014, pronunţată în al doilea ciclu procesual, a admis apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 294/2006, pronunţată de Tribunalul Dolj.
A schimbat parţial sentinţa apelată şi a dispus restituirea în natură şi în indiviziune apelanţilor reclamanţi a următoarelor suprafeţe de teren aferente imobilului situat în Craiova : suprafaţa de 153,6 m.p., cu destinaţia de garaj de acces şi curte interioară astfel cum este evidenţiată în raportul de expertiză şi schiţa la raport întocmită de expert D.M.; suprafaţa de 524 m.p., ocupată de SC M.C. SRL din care 354 m.p., ocupaţi de construcţia C.1, 69 mp., ocupaţi de construcţia C.2, restul de 101 m.p., fiind teren liber.
S-a dispus restituirea în natură şi în integralitate a pivniţei amplasată sub spaţiile cu destinaţie comercială ce au fost restituite apelanţilor reclamanţi, precum şi a cotei de 46,74 m.p., din celelalte pivniţe.
S-a constatat că apelanţii reclamanţi sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii în echivalent pentru suprafaţa de 225,62 m.p., aferentă apartamentelor vândute în temeiul Legii nr. 112/1995 şi pentru cota de 53,26 m.p., aferentă subsolului înstrăinat aceloraşi proprietari.
S-au menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Prin cererea formulată la data de 29 decembrie 2014, revizuenţii Municipiul Craiova prin primar, Consiliul local al municipiului Craiova şi Primarul municipiului Craiova au formulat cerere de revizuire a deciziei civile nr. 2095 din 22 mai 2014, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, solicitând anularea deciziei din apel şi respingerea în tot a acţiunii.
În motivarea cererii, s-a susţinut că este incident motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C.proc.civ., deoarece instanţa de apel a depăşit obiectul acţiunii şi al cererilor precizatoare formulate de contestatori, dispunând restituirea în natură a imobilului fără a avea în vedere dispoziţiile pct. 10.3 din H.G. nr. 250/2007, potrivit cărora sintagma ”amenajări de utilitate publică” are în vedere acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice. S-a susţinut, că situaţia terenului în litigiu nu a fost pe deplin lămurită şi că restituirea în natură a terenului s-a dispus fără a ţine cont de normele legale ce reglementează procedura în materie.
La data de 29 decembrie 2014, revizuenţii D.E., F.F., F.L., H.C., M.F. şi N.F. au formulat cerere de revizuire a aceleiaşi decizii, invocând dispoziţiile art. 322 pct. 1, 2 şi 7 C.proc.civ.
În motivarea cererii, s-a susţinut că decizia cuprinde dispoziţii potrivnice şi contradictorii între considerentele sale şi dispozitiv, dispoziţii care sunt contradictorii şi faţă de cercetarea la faţa locului şi raportul de expertiză.
S-a arătat, că în considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut că suprafaţa de 153,36 m.p. este subtraversată de conducte de canalizare, conducte de alimentare cu apă potabilă, situaţie prevăzută de pct. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 şi, cu toate acestea, în dispozitiv s-a dispus restituirea în natură a acestei suprafeţe.
Revizuenții au arătat că s-a reţinut că titularii contractelor de vânzare-cumpărare au cumpărat o parte din pivniţa imobilului, iar în dispozitiv s-a restituit integral această pivniţă aflată sub spaţiile comerciale de la parter şi că este contradicţie şi între menţiunea referitoare la restituirea în integralitate a pivniţei şi cea referitoare la acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru cota de 53,26 m.p., aferentă imobilului înstrăinat.
Revizuenții au susţinut că există hotărâri definitive contradictorii, date de instanţe de grade diferite, respectiv deciziile Curţii de Apel Craiova şi ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În şedinţa publică de la 19 februarie 2014, revizuenții M.F. şi D.E. au susţinut că hotărârile pe care le consideră potrivnice sunt decizia de casare cu trimitere pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (nr. 6179 din 11 octombrie 2012) şi decizia civilă nr. 2095 din 22 mai 2014, pronunţată de Curtea de Apel Craiova.
Curtea de Apel Craiova, Secţia I civilă, prin decizia nr. 913 din 19 februarie 2015, a respins excepţia tardivităţii cererii de revizuire a deciziei civile nr. 2095/2014, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, formulată de revizuenții D.E., M.F., H.C., F.F., F.L., N.F. ; a respins, ca nefondate, cererile de revizuire a deciziei civile nr. 2095/2014, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, formulate de Municipiul Craiova prin primar şi Consiliul local Craiova, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 C.proc.civ. şi de revizuenții D.E., M.F., H.C., F.F., F.L., N.F., întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 1 şi 2 C.proc.civ., în contradictoriu cu intimaţii C.M., G.A., M.C., T.S., T.V., L.M., P.A., G.V., D.M., D.V., S.T., C.I.A.M., R.I.A., M.T.N., SC U. SRL şi SC C.C. SRL şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C.proc.civ. formulată de revizuenții D.E., M.F., H.C., F.F., F.L., N.F. în favoarea Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, reţinând următoarele :
Intimatul C.M. a invocat excepţia tardivităţii introducerii cererii de revizuire formulată de revizuenții D.E., F.F., F.L., H.C., M.F. şi N.F., raportat la data pronunţării deciziei a cărei revizuire se cere, excepţie ce a fost respinsă, pentru următoarele considerente :
Potrivit art. 324 pct. 1 C.proc.civ., cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 1 şi 2 C.proc.civ. se formulează în termen de o lună de la data când a fost comunicată hotărârea definitivă.
În speţă, hotărârea definitivă supusă revizuirii a fost pronunţată de Curtea de Apel Craiova la data de 22 mai 2014, dosarul fiind înaintat în recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 3.09.2014, după ce Municipiul Craiova a declarat recurs la data de 23.07.2014, iar intervenienţii D.E., H.C., M.F. au declarat recurs la data de 28 iulie 2014, după cum rezultă din evidenţa dosarului în sistemul ECRIS.
La adresa înaintată de Curtea de Apel Craiova instanţei supreme, prin care s-a solicitat dosarul spre ataşare, s-a răspuns că acesta se află în circuitul administrativ şi nu poate fi trimis deocamdată instanţei investite cu soluţionarea cererii de revizuire.
Cum dovezile de comunicare către părţi a deciziei pronunţate de instanţa de apel se află ataşate dosarului şi nu pot fi observate, instanţa a apreciat că nu poate verifica la ce dată a fost comunicată decizia civilă nr. 2095/2014 şi dacă s-a făcut comunicarea către revizuenți la adresele corecte.
Pentru a aprecia asupra tardivităţii cererii de revizuire trebuie avute în vedere datele exacte la care părţile au primit decizia din apel, ori în absenţa acestor date curtea a reținut că nu se poate raporta la alte elemente cum ar fi data înaintării dosarului în recurs sau data declarării recursului, mai ales că respectiva cale de atac nu a fost declarată de către toţi revizuenții. S-a conchis că, în condiţiile în care din dosar nu rezultă că a fost formulată tardiv cererea de revizuire, se va respinge excepţia tardivităţii, cererea de revizuire formulată de revizuenții D.E., F.F., F.L., H.C., M.F. şi N.F. urmând a fi analizată pe fond.
Analizând cererile de revizuire formulate în temeiul art. 322 pct. 1 şi 2 C.proc.civ., instanţa a reţinut următoarele :
În reglementarea Codului de procedură civilă, revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi promovată doar pentru motivele şi în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 322 C.proc.civ.
În afara acestor motive stricte şi a cadrului procesul reglementat, părţile nu pot solicita anularea hotărârilor judecătoreşti pentru motive care ar presupune reluarea judecăţii şi stabilirea unei alte situaţii de fapt sau de drept pentru că s-ar încălca astfel principiul securităţii raporturilor juridice şi autoritatea de lucru judecat de care se bucură hotărârile judecătoreşti definitive şi s-ar crea căi de atac care nu sunt prevăzute de lege.
Dreptul de acces la justiţie, garantat de art. 21 din Constituţie, trebuie raportat la alte norme constituţionale care prevăd că procedura de judecată este prevăzută de lege [art. 126 alin. (2)] şi că împotriva hotărârilor judecătoreşti se pot exercita căile de atac în condiţiile legii (art. 129). Aceste dispoziţii duc la concluzia că instanţa nu are posibilitatea de a aprecia ca admisibilă orice cale de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părţi netemeinică sau nelegală, ci are obligaţia de a analiza căile de atac în limitele şi cu respectarea condiţiilor impuse de lege, inclusiv, cele referitoare la formularea cererilor pentru anumite motive.
Numai astfel se poate respecta principiul preeminenţei dreptului recunoscut în preambulul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi, implicit, principiul securităţii raporturilor juridice potrivit cu care o hotărâre definitivă nu mai poate fi pusă în discuţie în afara căilor extraordinare de atac stabilite de lege.
Criticile formulate de revizuenții Municipiul Craiova prin Primar, Consiliul local Craiova și Primarul municipiului Craiova privesc fondul cauzei, adică modul în care situaţia de fapt şi de drept a fost stabilită prin hotărârea judecătorească supusă revizuirii şi modul în care s-au aplicat dispoziţiile art. 10 din Legea nr.10/2001, precum şi cele ale pct. 10.3 din H.G. nr.250/2007.
În calea de atac extraordinară a revizuirii instanţa nu poate analiza dacă terenul în litigiu este afectat de utilităţi publice, nu se pot administra probe pentru a se stabili situaţia juridică a terenului ce a făcut obiectul restituirii în natură şi nici nu se poate stabili dacă are temei legal cererea contestatorilor de restituire în natură a imobilului, pentru că s-ar relua o judecată finalizată irevocabil.
S-a mai reţinut, că împotriva deciziei din apel s-au declarat două recursuri, cauza fiind soluţionată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 3372/2014, în sensul respingerii recursurilor, ca nefondate. Criticile care vizau nelegalitatea deciziei şi modul de aplicare a legii au putut fi, astfel, valorificate în calea extraordinară de atac a recursului, iar nu în cea a revizuirii.
Referirile revizuentului Municipiul Craiova la regimul juridic al terenului şi la modul de aplicare a dispoziţiilor legale nu constituie motiv de revizuire a hotărârii pronunţate, ci aspecte de fond care nu pot face obiectul revizuirii, nefiind circumscrise motivului prevăzut de art. 322 pct. 2 C.proc.civ.
Potrivit acestui text, se poate cere revizuirea unei hotărâri definitive dacă instanţa nu s-a pronunţat asupra unei cereri, dacă s-a pronunţat asupra unei cereri care nu a fost formulată sau dacă a acordat mai mult decât s-a cerut.
Unul din principiile care guvernează procesul civil este cel al disponibilităţii, potrivit cu care reclamantul este cel care investeşte instanţa şi stabileşte cadrul procesual sub aspectul persoanelor chemate în judecată şi al obiectului litigiului.
Judecătorul exercită pe tot parcursul procesului un rol activ, însă acesta nu presupune modificarea obiectului acţiunii, deoarece art. 129 alin. (6) C.proc.civ. îl obligă să se pronunţe doar asupra cererilor formulate de părţi.
Legea sancţionează depăşirea limitelor investirii instanţei, fiind prevăzut de art. 322 pct. 2 C.proc.civ. motivul de revizuire legat de încălcarea principiului disponibilităţii.
În speţă, prin contestaţia formulată în temeiul Legii nr.10/2001, s-a criticat modul în care autoritatea administrativă locală a răspuns notificării contestatorilor prin care au solicitat acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile legii, respectiv, restituirea în natură a imobilului.
Prin urmare, obiectul acţiunii l-a constituit contestaţia formulată potrivit Legii nr.10/2001, iar în situaţia în care nu s-ar fi solicitat restituirea în natură ci doar acordarea de măsuri reparatorii în echivalent, instanţa nu era ţinută de această cerere. Principiul legii reparatorii este acela al restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv de stat, iar această modalitate de reparaţie a prejudiciului suferit de foştii proprietari trebuia aleasă de instanţă (sau chiar de autoritatea administrativă prevăzută de Legea nr.247/2005) ori de câte ori se apreciau ca fiind incidente condiţiile impuse de lege pentru acest tip de reparaţie.
S-a conchis că și în absenţa unei cereri exprese a contestatorilor instanţa a respectat cadrul
procesual dispunând restituirea în natură a imobilului care s-a apreciat ca fiind liber şi că soluţia a fost dată cu respectarea principiului disponibilităţii, aşa cum este prevăzut de art. 129 alin. ultim C.proc.civ., în limitele investirii instanţei, ceea ce duce la concluzia că instanţa nu a acordat ceea ce nu s-a cerut şi nici nu a dat mai mult decât s-a cerut.
În raport de prevederile art. 322 pct. 1 C.proc.civ., revizuirea poate fi promovată dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziţii potrivnice care nu pot fi aduse la îndeplinire făcând astfel executarea imposibilă, ceea ce presupune că instanţa a dispus executarea unor obligaţii care se exclud reciproc. Contrarietatea trebuie să existe în cadrul dispozitivului, nu şi între dispozitiv sau considerente ori între dispozitiv şi probele administrate în cauză.
După cum se observă din motivele cererii de revizuire formulată de revizuenții persoane fizice, coroborate cu dispozitivul deciziei atacate, revizuenții se referă la o contrarietate a dispozitivului cu probele cauzei sau cu considerentele deciziei. Obligaţia ce a fost impusă de instanţa de apel şi, corelativ, dreptul stabilit în favoarea contestatorilor sunt clare şi precise, derivând din restituirea unor suprafeţe de teren strict individualizate prin raportul de expertiză şi a unei pivniţe amplasată sub spaţiile cu destinaţie comercială ce au fost restituite apelanţilor reclamanţi, precum şi a cotei de 46,74 m.p., din celelalte pivniţe.
Nu se poate vorbi despre o contrarietate între dispoziţia referitoare la restituirea în natură a pivniţei aferentă spaţiilor comerciale şi dispoziţia referitoare la restituirea unei cote din restul pivniţei imobilului, cât timp se prevede clar ce suprafaţă se restituie şi că regimul juridic al părţii de imobil ce constituie dependinţă este identic cu regimul juridic al părţii principale din imobil (spaţii comerciale sau de locuit). Acordarea de măsuri reparatorii s-a făcut pentru partea din pivniţă ce corespunde părţii din imobil care nu s-a restituit în natură, descrierea imobilului fiind făcută pe larg în raportul de expertiză şi decizia din apel.
Faţă de aceste considerente, s-a apreciat că primul motiv din cererea de revizuire formulată de revizuenții persoane fizice nu este fondat, el cuprinzând critici de fond care au legătură cu interpretarea probelor şi stabilirea situaţiei de fapt, iar nu cu o imposibilitate de executare a obligaţiei datorată contradictorialităţii dispoziţiilor deciziei.
În consecinţă, apreciind că nu sunt incidente dispoziţiile art. 322 pct. 1 şi 2 C.proc.civ., întrucât criticile de fond care au fost aduse prin cererile de revizuire nu se circumscriu motivelor de revizuire, s-au respins, ca nefondate, cele două cereri de revizuire întemeiate pe aceste dispoziţii legale.
În ceea ce priveşte cererea de revizuire formulată de revizuenții D.E., F.F., F.L., H.C., M.F. şi N.F., întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C.proc.civ., s-a reţinut că s-a invocat contrarietatea dintre decizia de casare cu trimitere, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nr.6179/2012 şi decizia civilă nr. 2095/2014, pronunţată de Curtea de Apel Craiova.
Potrivit art. 323 alin. (2) C.proc.civ., cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C.proc.civ. este de competenţa instanţei mai mare în grad faţă de instanţele care au pronunţat hotărârile pretins potrivnice. Cum în speţă una din deciziile invocate de revizuenți în susţinerea acestui motiv de revizuire este pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, competenţa de soluţionare a căii extraordinare de atac aparţine instanţei supreme, iar nu Curţii de Apel Craiova.
Ca atare, potrivit art. 323 alin. (2) C.proc.civ. raportat la art. 158 C.proc.civ., s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C.proc.civ. către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs revizuenţii Municipiul Craiova prin Primar şi Consiliul local al municipiului Craiova prin Primar, criticând-o pentru următoarele considerente;
Prin cererea de revizuire formulată de revizuenţi, s-a investit instanţa cu o cerere care vizează retractarea hotărârii pronunţate având drept temei legal dispoziţiile art.322 pct.2 C.proc.civ.
Atât norma de reglementare, cât şi jurisprudenţa au statuat că, în temeiul art.322 pct.2 C.proc.civ., instanţa de soluţionare a cererii de retractare apreciază asupra temeiurilor de drept noi şi neinvocate în cursul căilor ordinare de atac nici de către părţile litigante, nici de către instanţă din oficiu.
Condiţia de admisibilitate cu privire la reanalizarea unor temeiuri juridice noi este aceea că legislaţia specifică aplicabilă speţei să fie contemporană cu soluţionarea litigiului în căile ordinare de atac.
În speţa dedusă judecăţii, incidenţă în dezlegarea pricinii o avea şi reglementarea statuată în Legea nr. 1/2009, de modificare şi completare a Legii nr. 10/2001, inclusiv H.G. nr. 250/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Instanţa investită cu soluţionarea cererilor a respins, ca nefondate, cererile de revizuire a deciziei civile nr. 2095/2014, pronunţată de Curtea de Apel Craiova formulate de Municipiul Craiova prin Primar şi Consiliul local Craiova întemeiate pe dispoziţiile art.322 pct.2 C.proc.civ. şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art.322 pct.7 C.proc.civ., formulată de revizuenții D.E., M.F., H.C., F.F., F.L. şi N.F. în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin hotărârea pronunţată, instanţa a soluţionat atât fondul cererii de revizuire, cât şi declinarea de competenţă, nesocotind, astfel, regulile de procedură reglementate de art. 322 - 326 C.pr.civ., raportat la art.159 C.pr.civ.
Sub aspectul fondului, s-a arătat că în speţa dedusă judecăţii, raportat la caracterul devolutiv al apelului şi rolului activ al judecătorului, instanţa de apel trebuia să analizeze contestaţia formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 şi sub aspectul interzicerii concrete de restituire în natură a imobilelor înstrăinate conform Legii nr. 112/1995, respectiv, art. 1 alin. (5) din Legea nr. 1/2009.
Or, în speţă, din întregul material probator administrat în cauză, se constată că intervenienţii sunt beneficiarii Legii nr. 112/1995 şi sunt titularii unui drept real asupra construcţiilor, că au un drept de folosinţă exclusivă asupra terenului de sub construcţie, şi că terenul prin configuraţia lui împiedică normala utilizare, inclusiv, accesul la proprietăţile dobândite în conformitate cu prevederile Legii nr. 112/1995.
Pe cale de consecinţă, nu a fost făcută aplicarea legii speciale care guvernează restituirea imobilelor preluate în mod abuziv de către stat.
S-a mai arătat, că obligaţia instanţei de a a-şi motiva hotărârea adoptată este consacrată legislativ în art. 261 C.pr.civ. și are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.
Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.
Or, în cauză, motivarea hotărârii instanţei de fond nu răspunde acestor exigenţe, deoarece aceasta nu a examinat efectiv toate cererile revizuenților, astfel încât pe calea controlului judiciar instanţa de recurs să poată analiza justeţea acestei hotărâri.
Sub aspect procedural, s-a arătat că instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală în ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare a celor doua cereri de revizuire, respectiv, a respins, ca nefondate, cererile de revizuire a deciziei civile nr. 2095/2014, pronunţată de Curtea de Apel Craiova şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art.322 pct.7 C.pr.civ. formulată de revizuenții D.E., M.F., H.C., F.F., F.L. şi N.F. în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie întrucât, făcând aplicabilitatea art. 158 - 159 C.pr.civ., soluţia în dezlegarea pricinii era aceea de disjungere a celor două cereri, şi prin încheiere interlocutorie să fie declinată competenţa în favoarea instanţei care are competenţă materială, funcţională şi teritorială în dezlegarea cererii de revizuire.
În atare situaţie, soluţia ce se impune a fi adoptată este aceea de admitere a recursului, casării hotărârii recurate şi trimiterii cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Craiova, în conformitate cu prevederile art.304 pct.3, 4, 7, 8 şi 9 C.proc.civ.
Examinând decizia în limita criticilor formulate de revizuenţii Municipiul Craiova prin Primar şi Consiliul local al municipiului Craiova prin Primar, ce permit încadrarea în art.304 pct. 5, 7 şi 9 C.proc.civ., de către instanţă, potrivit art. 306 alin.(3) C.proc.civ., se constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce priveşte criticile formulate de recurenţii revizuenţi ce se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 5 C.proc.civ., se constată că sunt nefondate, pentru cele ce succed:
Revizuenţii au arătat că, făcând aplicarea art. 158 - 159 C.proc.civ., soluţia corectă în dezlegarea pricinii era aceea a disjungerii cererilor de revizuire formulate de revizuenţii persoane fizice printr-o încheiere interlocutorie şi să se decline competenţa de soluţionare a cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art.322 pct.7 C.proc.civ. în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin decizia recurată, instanţa, cu privire la cererea de revizuire formulată de revizuenţii persoane fizice, a soluţionat motivele de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct.1 şi 2 C.proc.civ. şi, făcând aplicarea dispoziţiilor art.158 C.proc.civ., a declinat competenţa de soluţionare a cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art.322 pct.7 C.proc.civ. în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Potrivit art.158 alin.(1) C.proc.civ. „Când în faţa instanţei de judecată se pune în discuţie competenţa acesteia, ea este obligată să stabilească instanţa competentă, ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicţională competent”.
Conform acestei dispoziţii legale, în speţă, competența de soluţionare a cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art.322 pct.7 C.proc.civ., având în vedere că hotărârile pretins a fi contradictorii sunt pronunţate de Curtea de Apel Craiova şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, faţă de dispoziţiile art.323 alin.(2) C.proc.civ., revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, situaţie în care corect Curtea de Apel Craiova a pus în discuţia părţilor excepţia de necompetenţă şi s-a desesizat prin trimiterea cauzei instanţei competente.
Aceasta deoarece art.323 C.proc.civ. cuprinde norme de competenţă materială imperativă de la care nu se poate deroga, iar instanţa, având obligaţia de a-şi verifica mai întâi competenţa după materie, poate să invoce chiar din oficiu această excepţie.
În ceea ce priveşte măsura disjungerii cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art.322 pct.7 C.proc.civ., reglementată de art.165 C.proc.civ., care, în opinia revizuenţilor, s-a fi impus cu prioritate faţă de măsura declinării competenţei de soluţionare a acestei cererii reglementată de art.158 C.proc.civ., se constată că măsură disjungerii se ia de către instanţa de judecată numai în cazul în care soluţionarea uneia sau a unor cereri ar fi întreruptă de imposibilitatea soluţionării alteia sau altor cereri, iar această măsură are drept scop soluţionarea cererilor care sunt în stare de judecată într-un termen rezonabil.
Mai mult, această măsură se dispune în interesul unei bune judecăţi a cauzelor şi a unei mai bune administrări a justiţiei, fără a încălca prevederile cu caracter imperativ.
Or, în speţă, competenţa de soluţionare a cererii de revizuire este reglementată prin norme legale cu caracter imperativ, aşa cum s-a arătat mai sus, pe de o parte, iar pe de altă parte, revizuenţii nu au făcut dovada că soluţionarea cererilor de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art.322 pct.1 şi 2 C.proc.civ. a fost întreruptă de imposibilitatea soluţionării cererii de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art.322 pct.7 C.proc.civ., astfel că legal Curtea de Apel Craiova a declinat competenţa soluţionării acestei cererii prin hotărârea recurată.
Faţă de considerentele expuse, rezultă că decizia recurată nu s-a dat cu încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor art.158 - 159 C.proc.civ., şi, prin urmare, motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art.304 pct.5 C.proc.civ. apare ca fiind neîntemeiat, urmând a fi respins în consecinţă.
Motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art.304 pct.7 C.proc.civ., este, de asemenea, neîntemeiat.
În susţinerea acestui motiv de recurs, revizuenţii au arătat că motivarea deciziei recurate nu răspunde exigenţelor art.261 C.proc.civ., deoarece instanţa nu a examinat efectiv toate cererile revizuenţilor, astfel încât pe calea controlului judiciar instanţa de recurs să poată analiza justeţea acestei hotărâri.
Folosind sintagma „nu s-au examinat efectiv toate cererile revizuenţilor”, aceştia s-au referit la faptul că „instanţa avea obligaţia de a stabili situaţia de fapt expusă în detaliu”, ”de a examina argumentele părţilor” şi, nu în ultimul rând, ”de a expune raţionamentul logico-juridic pe care s-a fundamentat soluţia adoptată”.
Dispoziţiile art.261 pct.5 C.proc.civ., potrivit cărora hotărârea se dă în numele legii şi va cuprinde „motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor” prevăd obligaţia instanţei de judecată de a arăta în hotărârea pronunţată considerentele de fapt şi de drept care au format convingerea instanței, precum şi cele pentru care au fost înlăturate cererile părţilor, ceea ce permite efectuarea controlului judiciar pe calea recursului.
Potrivit art.304 pct.7 C.proc.civ., modificarea unei hotărâri se poate cere când aceasta „nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii”.
Toate cele trei situaţii prevăzute de acest text de lege vizează aceeaşi problemă de drept, respectiv, lipsa motivării hotărârii ce face obiectul căii de atac cu consecinţa imposibilităţii exercitării controlului judiciar asupra acesteia.
În speţă, revizuenţii au invocat prima situaţie, respectiv, lipsa motivării.
Or, această critică este neîntemeiată, întrucât hotărârea recurată cuprinde motivele de fapt şi de drept pe care judecătorii şi-au întemeiat soluţia pronunţată, ceea ce permite efectuarea controlului judiciar pe calea prezentului recurs, având în vedere obiectul cererii cu care a fost învestită instanţa de judecată - revizuire, ce reprezintă o cale extraordinară de atac şi care poate fi exercitată numai pentru motivele prevăzute de art.322 pct.1-9 C.proc.civ.
De fapt, nemulţumirea revizuenţilor, raportată la acest motiv de recurs, vizează faptul că instanţa nu a analizat, prin decizia recurată, criticile formulate de aceştia privind modul de soluţionare a fondului litigiului prin decizia a cărei revizuire s-a solicitat, ceea ce nu poate face obiect de analiză în cadrul căii extraordinare de atac a revizuirii pentru că dacă s-ar proceda astfel s-ar deschide calea recursului la recurs, ceea ce este inadmisibil.
Şi motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art.304 pct.9 C.proc.civ. formulat de recurenţii revizuenţi este nefondat, pentru cele ce succed:
Revizuenţii recurenţi au invocat ca motiv al cererii de revizuire dispoziţiile art.322 pct.2 C.proc.civ., potrivit cărora revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, „se poate cere dacă s-a pronunţat asupra unui lucru care nu s-a cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut”. Cele trei ipoteze prevăzute de această dispoziţie legală vizează inadvertenţa dintre obiectul pricinii supuse judecăţii şi ceea ce a hotărât instanța.
Prin formularea de la art. 322 pct. 2 C.proc.civ., se face referire la aplicarea principiului disponibilităţii, care nu îngăduie instanţei să depăşească obiectul acţiunii sau al celorlalte cererii accesorii ori incidentale, dar nici nu-i permite să omită a se pronunţa asupra unui capăt de acţiune.
Ca urmare, acest caz de revizuire priveşte numai obiectul acţiunii nu şi cauza ei, instanţa neputând pune în discuție pe calea revizuirii temeiurile de drept invocate de pârâţi în apărarea formulată în litigiul soluţionat prin decizia a cărei revizuire se solicită.
În speţă, revizuenţii recurenţi, indicând art.322 pct.2 C.proc.civ., au solicitat revizuirea deciziei nr. 2095/2014, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, Secţia I civilă, invocând una din ipotezele reglementate de acest text de lege, respectiv, extra petita, în sensul că instanţa de apel a depăşit obiectul acţiunii şi al cererilor precizatoare formulată de contestatori, dispunând restituirea în natură a imobilului fără a avea în vedere dispoziţiile art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007, potrivit cărora sintagma „amenajări de utilitate publică” are în vedere acele suprafeţe de teren afectate unei utilităţi publice, precum şi faptul că situaţia terenului în litigiu nu a fost pe deplin lămurită, întrucât restituirea în natură s-a dispus fără a ţine cont de normele legale ce reglementează procedura în materie.
Aceste critici vizează atât susţinerile potrivit cărora s-a depăşit obiectului acţiunii, ceea ce se circumscrie art.322 pct.2 C.proc.civ., cât şi cauza acţiunii, respectiv, nelegalitatea hotărârii a cărei revizuire se solicită cu privire la aplicarea dispoziţiilor legale incidente în cauză.
Dacă, în ceea ce priveşte depăşirea limitelor învestirii instanţei, o hotărâre judecătorească definitivă poate fi retractată în condiţiile art.322 pct.2 C.proc.civ., în ceea ce priveşte criticile privind cauza acţiunii, respectiv, aplicarea greşită a normelor legale ce reglementează procedura în materie, se constată că nu pot fi primite şi analizate pe calea extraordinară a cererii de revizuire, întrucât dacă s-ar proceda astfel pe calea revizuirii, de fapt, s-ar permite declararea recursului la recurs, ceea ce este inadmisibil. Cu privire la criticile formulate de revizuenţi ce se circumscriu art.322 pct.2 C.proc.civ., se constată că prin decizia a cărei revizuire se solicită nu s-a acordat contestatorilor ceea ce nu au cerut, respectiv, că nu s-a depăşit obiectul acţiunii, câtă vreme aceştia pe calea contestaţiei formulate, în temeiul Legii nr.10/2001, împotriva dispoziţiei nr.7696/2003 emisă de Primarul municipiului Craiova au solicitat restituirea în natură a imobilului în litigiu.
Prin urmare, legal a reţinut curtea de apel că cererea de revizuire a deciziei nr.2095/2014, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, Secţia I civilă, formulată de recurenţii revizuenţi în temeiul art.322 pct.2 C.proc.civ. este nefondată, întrucât, prin restituirea în natură a terenului în litigiu, instanța nu a depăşit obiectul acţiunii, ci, dimpotrivă, a acordat ceea ce s-a solicitat.
În ceea ce priveşte criticile potrivit cărora Curtea de Apel a dispus restituirea terenului în litigiu fără a stabili pe deplin situaţia acestuia, se constată că vizează netemeinicia deciziei atacate, ceea ce nu poate face obiect de analiză în cadrul căii de atac a revizuirii prin prisma motivului de revizuire prevăzut de art.322 pct.2 C.proc.civ., deoarece aceasta este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi promovată doar pentru motivele şi în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de art.322 C.proc.civ.
În ceea ce priveşte susţinerea intimatului D.E., cu ocazia dezbaterilor, în sensul că invocă nelegalitatea deciziei recurate, motivată de faptul că în dispozitivul hotărârii instanța nu s-a pronunțat şi în legătură cu Primarul municipiului Craiova, ci doar cu Municipiul Craiova şi Consiliul Local şi că acest motiv poate fi invocat şi de intimat se constată următoarele:
Deşi nu a arătat expres, prin susţinerile sale, aşa cum au fost expuse mai sus, intimatul D.E. a susţinut că aceste critici se constituie într-un motiv de ordine publică care poate fi invocat de părţi, precum şi de instanţă din oficiu, potrivit art.306 alin. (2) C.proc.civ.
Aceste critici nu pot fi primite şi analizate, întrucât nu constituie un motiv de ordine publică care să poată fi invocat de intimat, pentru cele ce succed:
Faptul că instanţa nu a pronunţat hotărârea recurată în contradictoriu cu o parte nu constituie motiv de ordine publică, deoarece prin neregularitatea săvârşită instanţa produce o vătămare numai părţii în contradictoriu cu care nu s-a pronunţat decizia recurată şi numai aceasta are interesul să invoce o asemenea neregularitate, nu şi instanţa din oficiu sau părţile adverse.
Fiind vorba de o nulitate relativă, reglementată de art.105 alin. (2) C.proc.civ., aceasta poate fi invocată în căile de atac numai de partea care a suferit vătămarea prin îndeplinirea actului de procedură de către instanță, în speță, prin pronunțarea hotărârii ce face obiectul prezentului recurs.
Prin urmare, nefiind vorba de un motiv de ordine publică, aceste critici formulate de partea adversă nu vor fi primite şi analizate.
De altfel, Primarul municipiului Craiova, care a fost citat în calitate de revizuent de către Curtea de Apel Craiova, a avut cunoştinţă de hotărârea recurată, întrucât a semnat recursul pentru recurentele revizuente şi, deci, dacă s-ar fi considerat vătămat prin faptul că decizia recurată nu s-a pronunţat şi în contradictoriu cu acesta ar fi putut să invoce această neregularitate pe calea recursului, ceea ce nu a făcut.
Pentru considerentele expuse, instanţa, în baza art.312 alin. (1) C.proc.civ., a respins, ca nefondat, recursul declarat de revizuenţii Municipiul Craiova prin Primar şi Consiliul local al municipiului Craiova prin Primar.