Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Mureş, la data de 25 martie 2014, sub nr. 3822/320/2014, reclamanta O. (fostă, T.) C.S. a chemat în judecată pârâta O. Financing Solutions BV - prin O. Bank România SA - Agenţia Piaţa T. Târgu Mureş, pentru constatare clauze abuzive şi înlăturare cu efect retroactiv a aplicabilităţii acestora.
Prin sentinţa civilă nr. 3517, pronunţată la data de 11 iulie 2014, în Dosarul nr. 3822/320/2014, Judecătoria Târgu Mureş a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Târgu-Mureş şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamanta O.C.S., în contradictoriu cu pârâta O. Financing Solutions BV prin O. Bank România SA Bucureşti, în favoarea Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti.
În motivarea acestei hotărâri, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:
Regula de drept comun sub aspectul teritorialităţii competenţei instanţelor de judecată, stabilită prin 107 alin. (1) C. proc. civ., este în sensul că, instanţa competentă teritorial este cea de la domiciliul sau sediul pârâtului.
De asemenea, instanţa a reţinut că dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., stabilesc o competenţă alternativă în sarcina instanţelor de la domiciliul consumatorului, pentru soluţionarea cererilor privind constatarea nulităţii absolute sau anularea contractelor încheiate cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor.
Cu toate că potrivit art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe competente, instanţa a constatat că părţile din prezenta cauză prin inserarea clauzei prevăzută la art. 19.2 din contractul de credit pentru nevoi personale garantate cu ipoteca pentru persoane fizice din 24 august 2006, au prevăzut ca în cazul în care o soluţie amiabilă nu este posibilă, litigiul se supune spre soluţionare instanţelor judecătoreşti competente din localitatea în care este înregistrat sediul social al băncii, conform legii.
Potrivit clauzei contractuale mai sus menţionate şi care în aplicarea dispoziţiilor art. 969 C. civ. (în vigoare la data naşterii raporturilor obligaţionale) produce efecte obligatorii între părţi, acestea au înţeles să aleagă instanţa competentă să soluţioneze eventualele litigii derivând din contract, alegere de competenţă care potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (1) din Noul C. proc. civ. este de natură să înlăture competenţa teritorială a oricărei alte instanţe cu excepţia situaţiei în care această competenţă este exclusivă.
Or, s-a reţinut, atât dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., care constituie norma generală în materie de competenţă teritorială, cât şi dispoziţiile art. 113 C. proc. civ., a cărui denumire marginală este „competenţa teritorială alternativ” sunt norme care reglementează competenţa teritorială a instanţelor judecătoreşti, de la care părţile pot deroga pe cale convenţională.
De asemenea, s-a constatat de către instanţă că, în cauză nu sunt incidente nici prevederile art. 126 alin. (2) C. proc. civ., în contextul în care, prezenta cauză nu are ca obiect acordarea unor despăgubiri, astfel încât să poată fi vorba de un eventual moment de la care s-ar naşte dreptul părţilor de a alege pe cale convenţională instanţa competentă, ci constatarea existenţei unor clauze abuzive şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, având drept consecinţă restituirea sumelor achitate de reclamant pârâtei.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, la data de 07 octombrie 2014, sub nr. 46211/299/2014.
Prin sentinţa civilă nr. 5111/2015, pronunţată la data de 17 martie 2015, în Dosarul nr. 46211/299/2014, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta O. (fosta T.) C.S. şi pe pârâtele O. Financing Solutions BV- prin O. Bank România SA şi O. Financing Solutions BV- prin O. Bank România SA - Agenţia Piaţa T. Târgu Mureş, în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a reţinut în motivare, în esenţă, următoarele aspecte:
În speţă, reclamantul a sesizat instanţa de judecată cu mai multe capete principale de cerere, motiv pentru care s-a constatat incidenţa art. 99 C. proc. civ.
În acest sens, a reţinut instanţa, primele 3 capete de cerere menţionate la pct. 1 a),1 b) şi 1 c) au ca obiect, în esenţă, constatarea caracterului abuziv şi pe cale de consecinţă a nulităţii absolute a unor clauze contractuale considerate ca fiind abuzive. Capetele 3 şi 4 au ca obiect „pretenţii", în mod evident evaluabil în bani.
Conform art. 99 alin. (2) C. proc. civ., când reclamantul a sesizat instanţa cu mai multe capete de cerere principale, întemeiate pe un titlu comun, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt.
Reclamantul a sesizat instanţa cu două capete de cerere principale având ca obiect constatarea caracterului abuziv al unor clauze diferite din acelaşi contract de credit, respectiv contractul de credit ipotecar din 24 august 2006.
Conform art. 95 C. proc. civ., a mai reţinut instanţa, tribunalul este instanţă de drept comun pentru soluţionarea cererilor în primă instanţă, judecătoria având o competenţă limitată, conform prevederilor art. 94 pct. 1 lit. a)-j). Cererea având ca obiect constatarea caracterului abuziv al unei clauze neevaluabile în bani nu se încadrează în prevederile art. 94 pct. 1 lit. a)-j) şi, prin urmare, nu este de competenţa judecătoriei, ci a tribunalului.
Obiectele cererilor principale formulate în cauză atrag competenţa materială a unor instanţe diferite, aşa cum s-a reţinut mai sus.
Prin urmare, instanţa a constatat că cererea formulată de reclamant se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 99 alin. (2) C. proc. civ., întrucât cererea cuprinde mai multe capete principale, dintre care unul este de competenţa tribunalului, instanţă mai mare în grad decât judecătoria.
Concluzionând, se reţine ca, unul dintre capetele cererii de chemare în judecată este neevaluabil în bani iar capetele de cerere sunt întemeiate pe un titlu comun. Prin art. 94 C. proc. civ. nu se prevede competenţa judecătoriei pentru soluţionarea tuturor capetelor de cerere, sens în care, a apreciat instanţa, competenţa revine tribunalului, conform art. 95 pct. 1 C. proc. civ., ca instanţă de grad mai înalt.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, la data de 27 aprilie 2015, sub nr. 15122/3/2015.
Prin sentinţa civilă nr. 3098, pronunţată la data de 03 iunie 2015, în Dosarul nr. 15122/3/2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a Vl-a civilă, a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti, secţia a Vl-a civilă; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta O. (fosta T.) C.S. şi pârâta O. Bank România SA Bucureşti, în favoarea Judecătoriei Târgu Mureş; a constatat conflict negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, competentă să hotărască asupra conflictului.
Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul a reţinut, în esenţă, următoarele motive:
Potrivit art. 101 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. în cererile privitoare la constatarea nulităţii absolute sau anularea unui contract, pentru stabilirea competenţei se ţine seama de valoarea acestuia sau, după caz, de aceea a părţii din obiectul dedus judecăţii.
Dreptul subiectiv ce se solicită a fi protejat în justiţie transferă caracterul său patrimonial sau nepatrimonial litigiului însuşi, şi astfel, procesul va putea fi evaluabil în bani, ori de câte ori în structura raportului juridic de drept substanţial, dedus judecăţii, intră un drept patrimonial. Prin urmare, a apreciat Tribunalul, ori de câte ori pe calea acţiunii în justiţie se tinde a se proteja un drept patrimonial evaluarea obiectului litigiului este posibilă şi necesară, aspecte reţinute şi în decizia nr. 32 din 09 iunie 2008 a Înaltei Curţi de Casaţiei şi Justiţie, secţiile unite.
Instanţa a reţinut că, prin capetele unu şi doi din cererea de chemare introductivă de instanţă s-a solicitat: să se constate caracterului abuziv al următoarelor clauze cuprinse în contractul de credit ipotecar din 24 august 2006 încheiat între reclamantă şi societatea pârâtă, după cum urmează: clauzele de la art. 6 intitulat dobânda curentă - punctele 6.1 - 6.6, clauza de la art. 8, punctul 8.2 prin care este instituit comisionul de acordare; clauza de la art. 8, punctul 8.7 prin care banca îşi rezervă dreptul de a modifica unilateral nivelul comisioanelor şi taxelor pe parcursul derulării creditului şi să se constate nulitatea absolută a clauzelor menţionate la pct. 1, capete de cerere care apreciază tribunalul că sunt principale şi evaluabile în bani.
Conform clauzelor menţionate mai sus, tribunalul a reţinut că pârâta poate în timpul derulării contractelor să majoreze cuantumul ratei dobânzii sau al comisioanelor, iar totalul dobânzii potrivit scadenţarului de rambursare a creditului, precum şi al comisioanelor la care se face referire în art. 8 din contractul încheiat de părţi are o valoare mai mică de 200.000 RON, valoare prevăzută de art. 94 pct. 1 lit. j) C. proc. civ.
Capătul trei din cererea de chemare în judecată introductivă are o valoare de 5897,48 CHF, potrivit cererii precizatoare depusă la dosar la data de 16 ianuarie 2015 de reclamantă, valoare care de asemenea este mai mică de 200.000 RON, valoare prevăzută de art. 94 pct. 1 lit. j) C. proc. civ.
Judecătoria Târgu Mureş a analizat competenţa de soluţionare a cauzei la data de 11 iulie 2014, moment la care nu era formulată cererea precizatoare depusă la dosar la 16 ianuarie 2015.
A reţinut tribunalul că şi în raport de cererea precizatoare competenţa revine instanţei iniţial învestite.
Astfel, a constatat tribunalul că este evaluabil în bani şi capătul unu din cererea precizatoare depusă la dosar la data de 19 ianuarie 2015, beneficiul reclamantei în cazul admiterii acestui capăt de cerere fiind diferenţa dintre valoarea creditului la momentul formulării cererii de chemare în judecată (potrivit scadenţarului reclamanta are de restituit suma de 55.044,45 CHF, rate + dob., iar echivalentul în RON al acestei sume la cursul de la data de 25 martie 2014, data formulării cererii, 1 CHF = 3,66 RON - este de 201.462,687 RON) şi valoarea creditului la momentul încheierii contractului (122.749,12 RON la cursul la data de 24 august 2006, de 2,23 RON pentru 1 CHF) şi acest capăt de cerere având o valoare sub 200.000 RON, respectiv de 78.713,56 RON.
A mai reţinut tribunalul că cererea precizatoare depusă la dosar la data de 16 ianuarie 2015 este o cererea adiţională, astfel cum este definită prin art. 30 alin. (5) C. proc. civ., iar în conformitate cu prevederile art. 123 alin. (1) C. proc. civ. se judecă de instanţa învestită cu cererea introductivă de instanţă.
Capătul patru din cererea introductivă de instanţă este accesoriu, competenţa de soluţionare revenind tot judecătoriei potrivit art. 123 alin. (1) C. proc. civ.
Interesul reclamantei legat de înlăturarea clauzelor pretins abuzive, precum şi al denominării şi stabilizării cursul de schimb CHF-Leu la momentul semnării contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării contractului este unul patrimonial, respectiv de a preîntâmpina pagube generate de majorarea unor dobânzii, a creşterii cursului de schimb CHF-Leu şi de a obţine restituirea comisionului de acordare.
În ceea ce priveşte competenţa teritorială, a constatat tribunalul că reclamanta a sesizat instanţa de la domiciliul său conform prevederilor art. 113 pct. 8 C. proc. civ., fiind consumator, precum şi faptul că din art. 18 din convenţia încheiată de părţi nu rezultă că părţile şi-ar fi ales competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei de la sediul pârâtei.
Faţă de aspectele anterior expuse cu privire la obiectul cererii, tribunalul a apreciat că Judecătoria Târgu Mureş este competentă din punct de vedere material şi teritorial să soluţioneze cererea de chemare în judecată.
Având în vedere că, potrivit art. 129 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., necompetenţa materială este de ordine publică atunci când pricina este de competenţa unei instanţe de alt grad, precum şi dispoziţiile art. 174 alin. (1) şi art. 176 pct. 3, potrivit cu care actele de procedură săvârşite de judecătorul necompetent sunt nule, în acest caz nulitatea nefiind condiţionată de producerea vreunei vătămări, fiind suficient ca actul de procedură să aparţină unei instanţe necompetente, văzând şi dispoziţiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., tribunalul a apreciat întemeiată excepţia necompetenţei materiale urmând să o admită şi să decline competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Mureş.
Analizând actele şi lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.
Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că instanţele învestite în cauză - Judecătoria Târgu Mureş, Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, şi, respectiv, Tribunalul Bucureşti - s-au declarat, deopotrivă, necompetente, prin hotărâri irevocabile, că declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi că, cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.
În esenţă, conflictul de competenţă s-a ivit între Tribunalul Bucureşti şi Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, aceasta din urmă fiind învestită prin declinare de către Judecătoria Târgu Mureş, instanţele declarându-se necompetente să soluţioneze cauza, după cum au dat sau nu efecte constatării caracterului abuziv al clauzei atributivă de competenţă, inserată în contractul de credit încheiat cu O. Bank România SA- prin Sucursala Agenţia Piaţa T., cu consumatorul O. (fostă T.) C.S., sau, respectiv, după cum au analizat competenţa de soluţionare a cauzei sub aspect material.
Mai este de observat că instanţele au reţinut corect obiectul cererii de chemare în judecată, ca fiind un litigiu comercial, care are drept obiect constatarea nulităţii absolute a unor clauze abuzive şi plata unor sume de bani ce derivă din executarea unui contract de credit.
Înalta Curte constată că, prin art. 18.3 din contractul de credit ipotecar din data de 24 august 2006, a fost inserată clauza potrivit căreia, în cazul în care o soluţie amiabilă nu este posibilă, litigiul se supune spre soluţionare instanţelor judecătoreşti competente, conform legii.
Această clauză care ar conţine prorogarea voluntară de competenţă teritorială în favoarea instanţei de la sediul social al băncii, întruneşte toate condiţiile pentru a fi considerată abuzivă, în acord cu interpretarea Directivei Consiliului nr. 93/13/CEE coroborată cu reglementarea Uniunii Europene aplicabilă contractelor de credit de consum, cu precizarea că în cauză a fost efectuată de către instanţă o analiză specifică unei cercetări judecătoreşti.
În aceste condiţii, clauza atributivă de competenţă nu este operantă, iar în cauză nu se aplică regula de drept comun, înscrisă în art. 107 alin. (1) Noul C. proc. civ., ci regula înscrisă în art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că, Înalta Curte va stabili competenţa în favoarea Judecătoriei Târgu Mureş, căreia i se va trimite dosarul în vederea soluţionării litigiului.
De asemenea, examinând competenţa şi sub aspect material, Înalta Curte reţine că, faţă de prevederile art. 94 pct. 1 lit. j) Noul C. proc. civ., prin raportare la art. 123 alin. (1) Noul C. proc. civ., competenţa materială de soluţionare a cauzei în primă instanţă revine Judecătoriei, pe de o parte, valoarea cererii fiind de până la 200.000 RON, iar, pe de altă parte, cererea precizatoare depusă la dosar în data de 16 ianuarie 2015 nu imprimă acţiunii un alt caracter spre a schimba competenţa instanţei, aceasta având un caracter adiţional faţă de acţiunea formulată, astfel încât, va rămâne competentă să judece instanţa învestită cu cererea introductivă.
Aşa fiind, faţă de dispoziţiile legale mai sus- arătate şi în raport de obiectul cauzei- constatare nulitate absolută clauză abuzivă-, având în vedere faptul că instanţa în circumscripţia căreia pârâta SC O. Bank România SA Bucureşti are reprezentanţă este Judecătoria Târgu-Mureş, Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Târgu Mureş şi, în considerarea prevederilor art. 130 alin. (2) Noul C. proc. civ., urmează a stabili competenţa materială şi teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.
Văzând şi dispoziţiile art. 135 Noul C. proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta O. (fostă T.) C.S., în contradictoriu cu pârâtele O. Bank România SA Bucureşti şi O. Finacing Solutions BV- prin O. Bank România SA-Agenţia Piaţa T. Târgu Mmureş, în favoarea Judecătoriei Târgu- Mureş.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 iunie 2015.