Cererea consumatorului de executare a unei clauze contractuale dintr-un contract încheiat cu un profesionist. Conflict negativ de competenţă. Incidenţa dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 8 din Noul Cod de procedură civilă
Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Competenţa instanţelor
Index alfabetic : conflict negativ de competenţă
- competenţă teritorială
- consumator
NCPC, art. 113 alin. (1) pct. 8, art. 116, art. 126, art. 135
În cazul unei cereri de chemare în judecată având ca obiect solicitarea consumatorului de executare a unei clauze contractuale dintr-un contract încheiat cu un profesionist, clauză contractuală care îi dă dreptul acestuia de a i se restitui suma achitată cu titlu de preţ, alegerea instanţei competente aparţine reclamantului, potrivit art. 116 C. proc. civ., competenţa fiind una alternativă.
Prin urmare, în cauză sunt incidente prevederile art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform cărora, în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente: instanţa domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor.
Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 751 din 5 martie 2015
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Piteşti la data de 29.01.2014, reclamantul A.B.M. a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată pârâta SC GTSIR SRL la restituirea sumei de 710 dolari în moneda naţională la cursul BNR din ziua plăţii, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale de la data în care era pusă în întârziere (17.01.2014) până la achitarea efectivă a creanţei.
În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 194 C. proc. civ., art. 1350 C. civ., art. 1522 C. civ., art. 1531 C. civ. şi art. 1535 C. civ., art. 453 C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 6142 din 17.06.2014, Judecătoria Piteşti, Secţia civilă, a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei sector 5 Bucureşti.
În motivare, Judecătoria Piteşti a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 107 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.
Nu a fost reţinută apărarea reclamantului, în sensul existenţei unei competenţe alternative potrivit dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În cauză nu este vorba de un raport între un consumator şi un prestator de servicii în sensul O.G. nr. 21/1992 pentru a face aplicabile dispoziţiile art. 113 pct. 8 C. proc. civ. Ca urmare, în cauză, competenţa aparţine instanţei de la sediul pârâtei, potrivit dispoziţiilor art. 107 C. proc. civ.
Cauza s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei sector 5 Bucureşti, în faţa acestei instanţe reclamantul a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei sector 5 Bucureşti.
Cercetând cu prioritate excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei sector 5 Bucureşti, instanţa a reţinut următoarele:
Pârâta are calitatea de profesionist, aceasta fiind înregistrată la Registrul Comerţului cu titulatura de societate reglementată de Legea nr. 31/1990 şi prestând servicii de intermediere pe piaţa forţei de muncă în scopul obţinerii de profit. Prin urmare, instanţa nu a reţinut concluzia Judecătoriei Piteşti conform căreia pârâta nu poate fi inclusă în categoria profesioniştilor prestatori.
În continuare, instanţa a constatat că intră sub incidenţa Legii nr. 193/2000 toate contractele încheiate între profesionişti şi consumatori pentru vânzarea de bunuri şi prestarea de servicii, faţă de prevederile art. 1 alin. (1) ale acestui act normativ. Or, în condiţiile în care instanţa a reţinut calitatea de consumator a reclamantului, calitatea de profesionist a pârâtei şi obiectul convenţiei părţilor, respectiv prestarea de servicii, instanţa a dedus că acel contract de intermediere menţionat mai sus este o convenţie care intră sub incidenţa Legii nr. 193/2000, fiind supusă regimului juridic aplicabil în domeniul protecţiei consumatorului.
Faţă de acest text de lege, instanţa a reţinut că, întrucât obiectul cauzei îl constituie executarea unei clauze dintr-un contract încheiat între un profesionist şi un consumator, competenţa de soluţionare a litigiului aparţine fie instanţei de la sediul profesionistului, fie instanţei de la domiciliul consumatorului, în funcţie de alegerea acestuia din urmă.
Este adevărat că părţile au convenit ca litigiile dintre acestea să se judece de către instanţele competente din Bucureşti, dar instanţa nu a luat în considerare înţelegerea părţilor, survenită încă de la momentul naşterii raporturilor contractuale dintre părţi, de judecare a eventualelor litigii viitoare dintre acestea la instanţele competente din Bucureşti, ci va ţine cont de regula conform căreia consumatorul are dreptul de a alege între instanţa competentă de la domiciliul său şi instanţa competentă de la domiciliul profesionistului. Întrucât, în speţă, consumatorul a ales instanţa de la domiciliul său, atunci această instanţă este competentă să judece cauza.
Pentru aceste motive, Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 7687 din 5 noiembrie 2014 a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei sector 5 Bucureşti, invocată de reclamantul A.B.M.; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A.B.M. în favoarea Judecătoriei Piteşti; a constatat intervenit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria sector 5 Bucureşti şi Judecătoria Piteşti; a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul art. 135 C. proc. civ., a pronunţat regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Piteşti competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Între Judecătoria Piteşti şi Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti s-a ivit conflict negativ de competenţă, întrucât ambele instanţe s-au declarat necompetente să soluţioneze acţiunea în pretenţii formulată în baza contractului de intermediere nr. 639 din 14.03.2013.
Declinările de competenţă sunt reciproce şi cel puţin una dintre acestea este competentă să soluţioneze cererea.
Trecând de această verificare preliminară, Înalta Curte constată că naşterea conflictului între cele două judecătorii este determinată de competenţa teritorială reglementată de art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Astfel, prin contractul de intermediere nr. 639 din 14.03.2013, încheiat între pârâta SC GTSIR SRL, în calitate de furnizor, şi reclamantul A.B.M., în calitate de beneficiar, pârâta s-a obligat să intermedieze angajarea reclamantului în Statele Unite ale Americii, în schimbul unui preţ.
În speţă este vorba despre o cerere de chemare în judecată care vizează solicitarea reclamantului, adică a consumatorului, de executare a unei clauze contractuale dintr-un contract încheiat cu un profesionist, clauză contractuală care, conform menţiunilor reclamantului, îi dă dreptul acestuia de a i se restitui suma achitată cu titlu de preţ, competenţa fiind una alternativă, iar alegerea aparţine reclamantului, potrivit art. 116 C. proc. civ.
În temeiul art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, prin consumator se înţelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care, în temeiul unui contract care intră sub incidenţa prezentei legi, acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale. Aceeaşi definiţie a consumatorului este dată de prevederile art. 2 pct. 2 din O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor.
Prin urmare, în cauză sunt incidente prevederile art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform cărora în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente: 8. instanţa domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor.
În consecinţă, în privinţa prezentei cereri de chemare în judecată este instituită o competenţă alternativă şi, deci, reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, potrivit prevederilor art. 116 C. proc. civ.
În raport de toate aceste criterii, competenţa teritorială aparţine instanţei de la domiciliul său, instanţa iniţial învestită şi competentă potrivit dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât domiciliul reclamantului se află în circumscripţia Judecătoriei Piteşti.
Considerentele Judecătoriei Sectorului 5 în sensul constatării ca fiind lipsită de eficienţă clauza atributivă de competenţă stabilită prin convenţia părţilor sunt corecte.
Incidenţa acesteia este înlăturată de prevederile art. 126 C. proc. civ. şi de faptul că aceasta a survenit încă de la momentul naşterii raporturilor contractuale dintre părţi, aspect care contravine dispoziţiilor articolului evocat. „În litigiile din materia protecţiei dreptului consumatorilor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, părţile pot conveni alegerea instanţei competente, în condiţiile prevăzute la alin. (1), numai după naşterea dreptului la despăgubire. Orice convenţie contrară este considerată ca nescrisă”.
Pentru aceste considerente, în raport de art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Piteşti, căreia i se va trimite dosarul.