Conflict negativ de competenţă. Competenţa teritorială în materia asigurărilor. Condiţii şi efecte
Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Competenţa instanţelor
Index alfabetic : conflict negativ de competenţă
- competenţă teritorială
- asigurări
NCPC, art. 107, art. 111, art. 113 pct. 9, art. 115, art. 116, art. 133 alin. (2)
Prin art. 115 C. proc. civ. se prevede o competenţă specială în materia asigurărilor în sensul că în această materie cererea privitoare la despăgubiri se va putea face şi la instanţa în circumscripţia căreia se află: domiciliul sau sediul asiguratului, bunurile asigurate sau locul unde s-a produs riscul asigurat.
Aceste dispoziţii legale nu sunt aplicabile în cazul acţiunii în regres al asigurătorului persoanei despăgubite împotriva persoanelor considerate vinovate de producerea unui accident rutier în urma căruia a fost avariat autoturismul asigurat întrucât, deşi cauza derivă dintr-un raport de asigurare, temeiul de drept al acţiunii este răspunderea civilă delictuală, care este o răspundere întemeiată pe dreptul comun, în aceste condiţii devenind incidente dispoziţiile care reglementează competenţa alternativă, respectiv art. 111 şi art. 113 pct. 9 raportat la art. 116 C. proc. civ.
Secţia a II-a civilă, Decizia nr. 845 din 17 martie 2015
Prin cererea înregistrată la data de 7 martie 2014 pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti sub nr. XX722/299/2014, reclamanta SC O.V.I.G. SA, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Judeţean A., Primăria Oraşului L. prin primar şi Consiliul L. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 1743,34 lei din care suma de 1405,83 lei reprezentând prejudiciul cauzat reclamantei, suma de 337,51 lei reprezentând dobânda legală calculată conform O.G. nr. 9/2000 şi O.G. nr. 13/2011 de la data scadenţei 17 iunie 2011 și până la data promovării acţiunii și până la data achitării integrale a debitului, precum şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
La data de 19 iunie 2014 pârâţii Primăria Orașului L. şi Consiliul Local al Orașului L. au depus la dosar întâmpinare, prin care au invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti în soluționarea cauzei, solicitând declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Lipova, în raport de dispozițiile art. 107 și art. 115 alin. (1) C. proc. civ., aceasta fiind instanța de la sediul pârâţilor, cât şi instanța de la locul unde se afla bunurile asigurate sau locul unde s-a produs riscul asigurat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, asupra excepţiei necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, invocată de pârâţi prin întâmpinare, instanţa a admis-o reţinând că art. 107 alin. (1) NCPC reglementează competenţa teritorială de drept comun, în sensul că cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.
Conform art. 115 alin. (1) NCPC, în materie de asigurare cererea privitoare la despăgubiri se va putea face şi la instanța în circumscripția căreia se află: 1.domiciliul asiguratului, 2.bunurile asigurate, 3.locul unde s-a produs riscul asigurat.
Instanța a reținut și faptul că opțiunea reclamantului în alegerea instanței a fost contestată de către pârâţi, care au invocat excepția prin întâmpinare în termenul legal.
Sediul a două instituții pârâte chemate în judecată, cât și locul unde s-a produs riscul asigurat se află în localitatea Lipova, jud. Arad, care se afla în aria de jurisdicție a Judecătoriei Lipova.
Conform dispozițiilor art. 111 NCPC care privesc un alt caz de competență teritorială alternativă și care se referă la cererile îndreptate împotriva persoanelor juridice de drept public, aceste dispoziții legale nu mai reglementează doar competența în favoarea instanțelor din reședința județului de domiciliu al reclamantului, ca element al alternativei fiind și instanța de la sediul pârâtului.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Lipova sub acelaşi număr.
Prin sentinţa nr. 7 din 12 ianuarie 2015, Judecătoria Lipova a constatat că declinarea competenţei teritoriale în favoarea aceleiaşi instanţe s-a realizat de către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti cu încălcarea disponibilităţii alegerii de competenţă teritorială, motiv pentru care a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Lipova şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 1 Bucureşti. Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a trimis dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
În motivarea soluţiei s-a reţinut că obiectul dosarului constă în acţiunea în regres a reclamantei, asigurator al persoanei despăgubite, îndreptată împotriva persoanelor considerate vinovate de producerea, în data de 29 martie 2011, pe o stradă din Oraşul Lipova, a accidentului rutier în urma căruia a fost avariat autoturismul marca X cu numărul AR-00-ARY din cauza gropilor aflate pe carosabil. Din această perspectivă, natura excepţiei necompetenţei teritoriale invocate de pârâţi este de ordin privat.
Instanţa a reţinut că prin art. 107 alin. (1) C. proc. civ. se stabileşte o regulă generală de competenţă sub aspect teritorial şi care rămâne singura aplicabilă în cazul în care legea nu prevede expres o competenţă alternativă: „Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.”
Referitor la particularităţile litigiului dedus judecăţii, legea procedurală prevede expres o competenţă alternativă, prin art. 111 şi art. 113 pct. 9 raportat la art. 116 C. proc. civ. Drept urmare, reclamanta are posibilitatea să aleagă între mai multe instanţe competente teritorial să examineze fondul pretenţiei sale, instanţe determinate fie în funcţie de calitatea pârâţilor şi sediul reclamantei (art. 111 teza I), fie în funcţie de sediul pârâţilor (art. 111 teza II), fie în funcţie de circumscripţia instanţei în cadrul căreia a fost săvârşită fapta ilicită sau unde s-a produs prejudiciul.
S-a mai reținut că pârâţii sunt autorităţi publice potrivit Legii nr. 215/2001, atribuţiile fiind exercitate în cadrul persoanelor juridice de drept public organizate şi delimitate potrivit legii. Cum art. 111 C. proc. civ. afirmă cu caracter general dreptul reclamantei de a se adresa instanţei de la sediul său în judecata tuturor cererilor îndreptate împotriva autorităţilor locale, rezultă că reclamanta, în temeiul art. 116 C. proc. civ., a uzat de acest drept de a se adresa instanţei competente în circumscripţia căreia îşi are propriul sediu, Sector 1 Bucureşti, învestind în mod legal Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.
Înalta Curte, sesizată cu soluționarea conflictului negativ de competență, analizând actele și lucrările dosarului, a constatat următoarele:
Potrivit art. 133 alin. (2) C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.
Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe s-au declarat, deopotrivă, necompetente prin hotărâri definitive, că declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și că cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza, prin urmare există conflict negativ de competență.
Înalta Curte reţine că prin art. 107 alin. (1) C. proc. civ. se stabileşte o regulă generală de competenţă sub aspect teritorial care se aplică în cazul în care legea nu prevede expres o competenţă alternativă. Această regulă statuează că cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.
Prezenta cauză are ca obiect acţiunea în regres a reclamantei, asigurator al persoanei despăgubite, împotriva persoanelor considerate vinovate de producerea unui accident rutier în urma căruia a fost avariat autoturismul asigurat.
Prin art. 115 C. proc. civ. se prevede o competenţă specială în materia asigurărilor în sensul că în materie de asigurare, cererea privitoare la despăgubiri se va putea face şi la instanţa în circumscripţia căreia se află: domiciliul sau sediul asiguratului, bunurile asigurate sau locul unde s-a produs riscul asigurat. Litigiului de faţă nu i se aplică însă acest articol întrucât, deşi cauza derivă dintr-un raport de asigurare, temeiul de drept al acţiunii este răspunderea civilă delictuală, care este o răspundere întemeiată pe dreptul comun.
În aceste condiţii devin incidente dispoziţiile care reglementează competenţa alternativă, respectiv art. 111 şi art. 113 pct. 9 raportat la art. 116 C. proc. civ.
În conformitate cu art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.
Art. 113 pct. 9 prevede că în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112 C. proc. civ. mai este competentă instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o asemenea faptă.
Art. 111 C. proc. civ. prevede că cererile îndreptate împotriva statului, autorităţilor şi instituţiilor centrale sau locale, precum şi a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanţa de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanţa de la sediul pârâtului.
Din aceste dispoziţii rezultă că reclamanta, în temeiul art. 116 C. proc. civ., a uzat de dreptul de a se adresa instanţei competente în circumscripţia căreia îşi are propriul sediu, Sector 1 Bucureşti, învestind în mod legal Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.
Față de dispozițiile legale mai sus arătate, Înalta Curte a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.