Ședințe de judecată: Martie | | 2024
Sunteți aici: Pagina de început » Detalii jurisprudență

Hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului prin care s-a constatat încălcarea art. 6 din Convenție pentru executarea cu întârziere a unei hotărâri judecătorești. Revizuire. Neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 322 pct. 9 din Codul de procedură civilă.

Cuprins pe materii :  Drept procesual civil. Căi extraordinare de atac. Revizuirea.

Index pe materii : hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului

  • revizuire
  • inadmisibilitate

                                                                                               C.proc.civ. din 1865, art. 322 pct. 9

Pct. 9 al art. 322 C.proc.civ. deschide calea revizuirii unei hotărâri în situaţia în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale ale omului prin hotărârea judecătorească atacată, iar consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

Prin urmare, nu sunt întrunite cerințele cumulative de admisibilitate ale cazului de revizuire prevăzut de textul de lege sus-menționat, în condițiile în care printr-o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului s-a constatat încălcarea dreptului la un proces echitabil ca urmare a neexecutării/executării cu întârziere a unei hotărâri judecătorești interne, nefiind reținute încălcări ale altor drepturi sau libertăți fundamentale ale revizuentului de către instanța națională.

Secția I civilă, decizia nr. 2426 din  29 octombrie 2015

Prin cererea inițială înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală la data de 13 octombrie 2010, revizuentul C.R.D. a solicitat revizuirea „hotărârilor de mai jos” pronunţate în contradictoriu cu Garda Financiară, SC T. SA și SC R.H. SA.

În motivarea cererii s-a arătat, în esență, faptul că prin decizia din 14 septembrie 2010 Statul Român a fost condamnat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în temeiul art. 6 par. 1 ca urmare a neexecutării integrale a hotărârilor din 9 noiembrie 1992 și, respectiv 14 decembrie 1995. S-a arătat de către revizuent că a fost lipsit de drepturile salariale cu consecințe grave ale căror efecte continuă și în prezent, dar și cu consecințe viitoare cum ar fi drepturile de pensie, cât și cariera profesională.

În drept, cererea a fost fundamentată pe dispozițiile art. 322 pct. 9 C.proc.civ.

Prin decizia nr. 1933 din 3 martie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală a dispus declinarea competenței materiale de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Tribunalului București având în vedere că decizia Curții Europene a Drepturilor Omului a fost dată în legătură cu o hotărâre a Tribunalului București.

Cererea de revizuire a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București și, ulterior precizărilor formulate în scris și oral de către revizuent în legătură cu hotărârile judecătorești a căror revizuire o solicită, tribunalul, a dispus disjungerea cererii în raport de individualitatea fiecărei hotărâri supusă revizuirii. Astfel, în urma disjungerii, cererea de revizuire relativ la decizia civilă nr. 4666/2002 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție a fost înregistrată sub nr. xxx67/3/2015 în privința căreia, Tribunalul București, Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 6992 din 26 iunie 2015, a dispus declinarea competenței materiale de soluționare a cauzei, în

favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin întâmpinarea formulată de intimata SC R.G. SA a fost invocată excepția inadmisibilității cererii de revizuire, susținându-se, pe de o parte, că cererea a fost îndreptată împotriva unei hotărâri care nu evocă fondul, iar, pe de altă parte, s-a argumentat că prin hotărârea CEDO evocată în cauză nu s-a constatat împrejurarea că prin decizia supusă revizuirii ar fi fost încălcate drepturi sau libertăți fundamentale ale petentului. În subsidiar, s-a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca neîntemeiată.

M.A.E. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive întrucât nu a fost parte litigantă în dosarul în care s-a pronunțat decizia ce face obiectul revizuirii și excepția inadmisibilității cererii pentru neîntrunirea condițiilor prevăzute de art. 322 pct. 9 C.proc.civ.

 Analizând cu prioritate excepțiile invocate, în raport de aspectele de fond ale cererii de revizuire, față de caracterul lor peremptoriu, Înalta Curte reține următoarele considerente:

Prin sentinţa civilă nr.1592 din 22 octombrie 1999 pronunțată de Tribunalul București a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul C.R. în contradictoriu cu pârâţii C.O. – directorul SC C. SA şi SC C. SA, pârâţii fiind obligați în solidar la plata sumei de 200.000.000 lei (rol) cu titlu de daune morale. În pronunțarea soluției s-a reținut îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale ca urmare a refuzului de reintegrare în muncă a reclamantului dispusă prin sentința civilă nr. 2964/1992 a Judecătoriei Sectorului Agricol Ilfov.

Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 141 din 13 martie 2001, a menținut sentința primei instanțe prin respingerea, ca nefondat, a apelului declarat de pârâții C.O. şi SC C. SA.

Prin decizia nr. 4666 din 17 decembrie 2002, Curtea Supremă de Justiţie, Secţia civilă a admis recursul declarat de SC C. SA şi C.O. împotriva deciziei 141 din 13 martie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, a casat decizia recurată, precum şi sentinţa civilă nr. 1592 din 22 octombrie 1999 a Tribunalului Bucureşti şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

În pronunțarea acestei soluții, instanța de recurs a reținut, în esență, că raportat la temeiul juridic al cererii, însuşit de instanţe - art. 998, 999 C.civ., împrejurările de fapt din care să se poată desprinde concluzia existenţei faptei ilicite şi a răspunderii pentru fapta proprie, în sarcina fiecăruia dintre pârâţi, nu au fost pe deplin stabilite. S-a apreciat, în temeiul art. 314 C.proc.civ., că se impune astfel trimiterea cauzei spre rejudecare pentru ca, prin completarea probatoriului, să fie stabilită pe deplin situaţia de fapt privind existența faptei ilicite.

În contextul în care instanța a fost investită în prezenta cauză cu judecarea unei căi extraordinare de atac, de retractare, respectiv cea a revizuirii, judecata trebuie să se desfășoare în contradictoriu cu părțile care au figurat în procesul în care a fost pronunțată hotărârea supusă revizuirii.

Prin urmare, Înalta Curte constată că Ministerul Afacerilor Externe nu a figurat ca parte litigantă în dosarul în care a fost pronunțată decizia a cărei revizuire se solicită, împrejurare în raport cu care se va reţine că aceasta nu are calitate de parte litigantă în prezenta cauză.

În cauză, intimata SC R.G. SA a susținut că cererea revizuentului nu este admisibilă în raport de dispozițiile art. 322 alin. (1) C.proc.civ., întrucât hotărârea instanței de recurs ce face obiectul revizuirii nu evocă fondul.

Inadmisibilitatea cererii de revizuire nu poate fi primită pentru argumentul care vizează nerespectarea cerinței impuse de art. 322 alin. (1) C.proc.civ., ca urmare a nesoluționării fondului litigiului prin hotărârea a cărei retractare se solicită.

În conformitate cu dispoziţiile art. 322 alin. (1) C.proc.civ. se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul. Aspectul privitor la faptul dacă condiția evocării fondului la care face mențiune textul de lege se referă doar la hotărârile instanței de recurs sau și la celelalte hotărâri pronunțate în fond sau în apel a fost tranșată fără echivoc de către Curtea Constituțională prin decizia nr. 233 din 15 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 340 din 17 mai2011.

Instanța de control constituțional a reținut că dispozițiile art. 322 pct. 9 C.proc.civ. sunt neconstituționale în măsura în care nu permit revizuirea unei hotărâri judecătorești prin care, fără a se evoca fondul, s-au produs încălcări ale unor drepturi și libertăți fundamentale, încălcări constatate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului.

Cum, potrivit art. 31 din Legea nr. 47/1992, republicată, de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României, deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor, interpretarea pct. 9 al art. 322 C.proc.civ. nu se poate realiza decât prin prisma deciziei Curții Constituționale, în sensul că revizuirea întemeiată pe respectivul text de lege poate fi cerută și atunci când hotărârea atacată pe această cale nu evocă fondul pretențiilor deduse judecății, fiind deci admisibilă din perspectiva hotărârii care poate forma obiectul revizuirii.

În consecință, potrivit art. 326 alin. (3) C.proc.civ., aspectul care interesează în speță, ce va fi analizat în cele ce urmează, este cel al verificării admisibilității revizuirii din perspectiva condițiilor cumulative ce le impune art. 322 pct. 9 C.proc.civ.

Astfel, pct. 9 al art. 322 C.proc.civ. deschide calea revizuirii unei hotărâri în situaţia în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale ale omului prin hotărârea judecătorească atacată, iar consecinţele grave ale acestei încălcări continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.

Textul legal evocat impune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: să existe o hotărâre a Curții Europene a Drepturilor Omului prin care s-a constatat că hotărârea națională încalcă anumite drepturi sau libertăți fundamentale ale omului pentru una din părțile procesului; încălcarea, prin hotărârea națională, a drepturilor sau libertăților fundamentale ale omului să aibă consecințe grave pentru părți; consecințele grave ale încălcării în discuție să nu poată fi înlăturate prin alte căi procedurale.

Neîndeplinirea cumulativă a condițiilor imperative prezentate atrage inadmisibilitatea cererii de revizuire.

 În cauza de față, la data de 14 septembrie 2010, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a declarat cererea reclamantului admisibilă în ceea ce privește capătul de cerere întemeiat pe art. 6 par. 1 din Convenţie referitor la executarea cu întârziere a hotărârilor judecătoreşti definitive şi, inadmisibilă în rest.

Astfel, prin decizia pronunțată, Curtea europeană a constatat încălcarea art. 6 par. 1 din Convenţie, reținând executarea cu întârziere a hotărârii din 9 noiembrie 1992 a Tribunalului Ilfov și neexecutarea hotărârii din 14 decembrie 1995 a Tribunalului București.

Curtea a observat că reclamantul a primit salariul prevăzut în sentința din 9 noiembrie 1992. În privința solicitării reclamantului relativ la obținerea sumelor pretinse ca daune morale, dacă autoritățile naționale ar fi executat sentințele pronunțate în favoarea sa, Curtea a statuat că solicitarea este o chestiune speculativă în circumstanțele cauzei, astfel încât cererea privind acordarea de daune materiale a fost respinsă.

În consecință, Statul Român a fost obligat să asigure, prin mijloace adecvate, în cel mult 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, executarea sentinţei din 14 decembrie 1995 a Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti. Totodată, Statul Român a fost obligat să plătească reclamantului, în termen de 3 luni, echivalentul în lei a sumei de 4800 euro, cu titlu de daune morale, plus orice sumă ce ar putea fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale. În ceea ce privește cererea de reparaţie echitabilă în rest, aceasta a fost respinsă.

Invocând hotărârea Curţii Europene din 14 septembrie 2010, revizuentul C.R.D. a solicitat, în temeiul art. 322 pct. 9 C.proc.civ., revizuirea deciziei civile nr. 4666/2002 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, prin care a fost admis recursului declarat de pârâții SC C. SA și C.O., a fost casată decizia nr. 141 din 13 martie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti şi sentinţa civilă nr. 1592 din 22 octombrie 1999 a Tribunalului Bucureşti, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Observând conținutul și dispozitivul hotărârii Curții europene evocată în cauză, se constată că instanța de contencios european a reținut încălcarea dreptului la un proces echitabil pe motiv că cele două sentințe pronunțate în favoarea reclamantului, respectiv hotărârea din 9 noiembrie 1992 și cea din 14 decembrie 1995, nu au fost executate integral și în timp util.

Cu toate acestea, însă, în cadrul procedurii declanșată la instanța europeană, Curtea nu a constatat încălcări ale unor drepturi sau libertăți fundamentale ale revizuentului de către instanța națională în litigiul derulat între părți în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 4666/2002 a Curții Supreme de Justiție ce face obiectul revizuirii de față, litigiu ce are un obiect diferit de cel al cauzelor

finalizate prin hotărârile analizate de Curtea Europeană.

Totodată, Înalta Curte constată că decizia supusă revizuirii nu produce efecte juridice pentru a căror continuitate s-ar impune, ca modalitate de stopare a acestora, revizuirea respectivei hotărâri.

 Reiese astfel că nu sunt întrunite cerințele cumulative de admisibilitate prevăzute de art. 322 pct. 9 C.proc.civ. referitoare atât la constatarea încălcării de către Curtea europeană a drepturilor sau libertăţilor fundamentale ale omului prin hotărârea judecătorească atacată, cât și a celorlalte condiții cumulative referitoare la continuarea producerii consecinţelor grave ale încălcărilor constatate şi, cea consecutivă, a necesităţii remedierii acestora doar prin intermediul revizuirii hotărârii pronunţate.

Prin urmare, pentru considerentele expuse, Înalta Curte a respins cererea de revizuire, în aplicarea dispoziţiilor art. 326 alin.(3) raportat la art. 322 pct. 9 C.proc.civ.